Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011