JURNAL LONDONEZ (10)

Lavinia IANCU

.

 Dragii mei, relatarea mea o sa o concep într-o nota putin diferita de cele anterioare. De fapt, mereu as dori sa fie una mai deosebita… pentru a nu va plictisi. Fara sa fac o introducere teatrala, am sa va spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmata de ce am vazut zilele acestea pentru a pastra toata bucuria doar pentru mine. Asa ca doresc sa va împartasesc putin din senzatia de euforie care an trait-o în aceste zile.

 Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinata „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a ma mai culturaliza putin si în alte domenii decât lupta pentru supravietuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Si anume… Am fost sa vizitez Galeria Nationala din Piata Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea cladirea doar pe dinafara ci chiar am îndraznit sa intru si sa vad tablourile expuse, mai ales ca intrarea era libera… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveste de minune… mai ales când stai prost cu finantele! Ei, desigur… ca erai încurajat de cei de la intrare sa faci niscaiva donatii, asa ca fiind un suflet mare am facut si eu câte o donatie si la intrare si la iesire sa nu ne acuze cineva ca românii sunt un neam de traista! Consider ca a meritat toata osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de arta mi-au vazut ochii.

Pentru mine a fost totul o revelatie, o împlinire a unei dorinte pe care o aveam de foarte multi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionisti  precum olandezul Van Gogh si francezii Gauguin, Manet si Toulouse-Lautrec & Co. Din pacate, am ajuns la Galerie cu doar ora si jumatate înainte de a se închide, cu toate ca acolo îti trebuiesc câteva ore bune ca sa vezi toate tablourile din incinta. Si ca sa va mai impresionez putin, am sa mai enumar si alti pictori a caror tablouri mai erau expuse pe pereti (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne si Degas. Si tot enumerând… ce am mai vazut la galerie, as putea sa o tin înca mult si bine, dar nu am sa va plictisesc prea mult si am sa spun doar ce as dori sa vad data urmatoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, si multi altii, adica pe toti cei prezenti pe simezele muzeului. Promit ca va voi delecta cu relatari despre ei alta data când am sa revin la muzeu.

Un lucru însa este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt ca nu am suficient timp sa le vad pe toate, desi nu ma grabeste nimeni sa ma duc spre casa. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am sa încerc sa vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.

 Deci dupa ce am vizitat putin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Nationala din Londra, ziua mea educativa s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situata în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumuta si se suprapune cu acest nume. Va dati seama ce norocoasa sunt!? Am ajuns sa vad live un spectacol de balet la Royal Opera House. Si culmea norocului a fost ca în actul al III-lea al spectacolului am vazut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” dupa cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat si am sa mai merg cu siguranta si la alte spectacole în masura posibilitatilor. Mai ales ca si eu am practicat baletul timp de noua ani, asa ca am o motivatie speciala pentru a fi pasionata de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… si alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictura vizitata în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, desi se stie ca acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…

 Am avut intentia sa fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anuntat la microfon ca este interzisa filmarea si fotografierea. Totodata, spectatori erau rugati sa-si închida telefoanele mobile. Dupa mine mentiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silentios, nici nu ar trebui sa fie anuntata, ci ar trebui sa fie de la sine înteles ca sa procedeze asa. Asta denota respectul si bunul simt al publicului fata de munca depusa de catre artisti.

Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am vazut. Se numeste „Jewels” (Bijuteriile) si are trei acte. Baletul a fost creat în urma cu 45 de ani de catre faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumusetea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeste „Emeralds” (smaralde) si este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbracate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbracate în rosu. Rosu ca rubinul! Actul al treilea, dupa mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky si are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând si vestimentatia Alinei Cojocaru si a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abunda de nestemate care îti încânta ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scena de Elyse Borne si Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create dupa schitele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativa, o seara foarte frumoasa, cu muzica buna si imagini minunate. O revelatie!

 Având în vedere ca am multe de povestit despre ce am mai vazut recent voi continua cu o vizita facuta într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserica anglicana superba. Datând de la sfârsitul secolului al XVII-lea, este construita în stilul baroc englezesc. A fost conceputa de arhitectul Sir Charles Wren datorita eforturilor de renastere a Londrei dupa marele incendiu care a afectat orasul în 1666. Wren a mai construit sau reconditionat înca 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit pâna în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecti englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un delusor din centrul orasului, unde se zice ca pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeitei Diana. Saint Paul’s Cathedral este resedinta scaunului episcopal al Londrei. Cred ca este printre cele mai vizitate obiective turistice din oras. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfasurat ceremonia religioasa a casatoriei printului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola si altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul ca de la parter si pâna sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adica un metru pentru fiecare zi a anului. Cladire este foarte frumoasa, dar totusi nu m-a impresionat atât de mult ca si Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din pacate si aici fotografiatul este interzis! Am luat însa câteva imagini cu exteriorul edificiului.

 Pentru a nu încheia brusc aceasta fila de jurnal, as putea sa va povestesc câte ceva despre vizita facuta în weekend-ul ce a urmat la Gradina Zoologica din Londra, aflata în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale si cum acest periplu a fost pentru mine o experienta minunata, am simtit aici o bucurie sincera, primara, asa ca si cum as lasa copilul din mine sa iasa la suprafata. Pâna sa ajung la Gradina Zoologica a trebuit sa traversez tot parcul, având astfel timp sa intru într-o ciudata starea de beatitudine… Stare care m-a calauzit toata ziua respectiva. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeata… a pajistilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma sa o traiesc la Gradina Zoologica.  Ajunsa la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Si aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a parut foarte scurt, mai ales ca am ajuns în jurul orei 15:00 iar portile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum stiu despre ce e vorba si voi mai reveni si aici… Mai exista însa o „Gradina” si mai mare în afara orasului, un fel de safari, pe care mi-am propus sa o vizitez la primavara. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am sa pornesc dis-de-dimineata ca sa fiu sigura ca îmi va ajunge timpul sa vizitez toata rezervatia.

 Revenind la Gradina Zoologica din Londra, încerc sa rememorez imaginile cu animalele vazute pentru a va transmite si dumneavoastra putin din bucuria traita de mine. Am vazut animale frumoase si bine îngrijite. Am vazut gorile, pinguini, maimute-paianjen, sacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… si multe alte vietati. Însa pot spune ca… spectacolul oferit de pinguini a fost atractia principala pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru ca am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haiosi si adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicati si neîndemânatici, însa când ajung în apa sunt precum torpilele.

A fost deci, o bucurie pentru mine sa ma delectez cu imaginea unor animale sanatoase si frumoase.  Chiar daca la ora 17:00 vizitatorii trebuiau sa paraseasca incinta Gradinii Zoologice… eu eram mult prea fericita ca sa-mi închei mica drumetie prin parcurile londoneze. Desi începuse sa ploua marunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales sa ma mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Gradina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o gradina plina cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunati. Bineînteles ca nu îmi lipseau castile din urechi cu muzica mea favorita. Simteam ca plutesc, chiar daca începusem sa fiu din ce în ce mai uda… de la ploaia care nu vroia sa înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place sa ma plimb uneori prin ploaie… Când eram acasa la Oradea am si dansat odata prin ploaie si a fost absolut fantastic. Dansam si cântam prin ploaie! La fel cum a facut-o si Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Va mai aduceti aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era ca… americanul nostru avea palarie si umbrela!!!

În fine, plimbându-ma prin ploaie pe ritmurile muzicii si admirând minunatele flori aveam sentimentul ca pot sa zbor, ca toata lumea e a mea, ca pot face absolut tot ce-mi propun, ca sunt o persoana norocoasa si în acelasi timp minunata… Ce modesta sunt… nu? Dar, chiar asa ma simteam dupa o zi petrecuta printre animale si verdeata. Totusi, când am simtit ca eram prea uda la par, am pornit fericita si linistita spre o statie de metrou, cea mai apropiata de parcul respectiv… Si uite asa a mai trecut o zi minunata, o saptamâna minunata si o luna minunata… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Sa fiu fericita! Sa încerc sa ma bucur cât de mult pot de fiecare clipa petrecuta pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine sederea mea în Londra. Si ma bucur… Încetisor-incetisor am început sa bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus sa le vad în perioada cât voi sta aici.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de octombrie 2011

JURNAL LONDONEZ (7)

Lavinia IANCU

Dupa cum am mentionat în relatarea anterioara din jurnalul meu, acum am sa va povestesc putin despre partea birocratica si conditia speciala a românilor care sunt aici, si a celor care vor sa vina la munca în Marea Britanie. Se pare ca au aparut unele schimbari în ceea ce priveste „tratamentul” acordat cetatenilor români si bulgari, si anume ca de acum înainte cei care aplica pentru „blue card” (adica drept de munca permanent) trebuie sa dovedeasca cu acte solide ca au lucrat o perioada de timp pe piata de munca britanica. Iata ce informatii (mai) oficiale ni se dau despre acest „blue card”:

 Blue Card UK – Ce este Cardul Albastru?

Cardul Albastru este un certificat de inregistrare oferit de Home Office. Daca sunteti posesorul acestui card aveti dreptul sa munciti în orice sector ca angajat, fara restrictiile care se aplica în mod normal românilor si bulgarilor.

 Cardul Albastru se elibereaza în urmatoarele cazuri:

 1. Daca ati muncit în UK ca Employed (Angajat) si ati avut Work Permit pentru minim un an de zile si puteti dovedi acest fapt cu acte.

2. Daca ati fost student în UK pentru un an de zile, ati avut Card Galben si nu ati depasit cele 20 de ore de munca pe saptamâna.

3. Daca ati fost Aupair (adica ati efectuat o munca în casa precum cea de nanny – bona la copii, house cleaner – curatenie, îngrijire batrâni, etc. n.a.) în UK pentru un an de zile minim, cu viza si puteti aduce scrisori de referinta de la familia pentru care ati lucrat.

4. Daca sotul/sotia are Card Galben ca Self Employed. Cardul Albastru nu se elibereaza daca sunteti deja Self Employed si aveti Cardul Galben, nu se elibereaza nici dupa un an de Self Employed si nu se elibereaza daca nu întruniti una din conditiile de mai sus.

 Singura organizatie din UK care va poate elibera Cardul Albastru este Home Office.

 Pâna recent, puteai aplica pentru blue card mult mai usor, dar din pacate conditiile sunt din ce în ce mai stricte pentru cei care vor sa aplice pentru acest NINO (National Insurance Number). Cred ca va aduceti aminte citind filele jurnalului meu… ca de când am sosit în aceasta tara ma „lupt” cu acest NINO! Prima aplicatie (cerere) mi-a fost refuzata pe motiv ca nu am putut oferi suficiente acte care sa demonstreze ca muncesc. Daca va amintiti, în primele file de jurnal am explicat ca este foarte greu sa gasesti pe cineva care sa îti dea de lucru legal, adica o companie care sa te angajeze fara acest NINO… Eu zic ca e aproape imposibil de gasit! De ce? Am va sa explic imediat.

Lupta cu NINO continua

Daca printr-o minune reusesti sa gasesti o companie care sa fie de acord cu statutul special pe care românii îl au si sa te recruteze fara acest NINO, firma angajatoare trebuie sa aplice pentru tine pentru obtinerea acestui card cu numar. Si anume… are de prezentat tot felul  de situatii contabile, acte constitutive ale societatii… etc. si pe deasupra sa demonstreze ca nu au gasit pe nimeni mai bun de lucru în toata Londra si ca au fost nevoiti sa îl aduca pe „românas” special de pe „Plaiul Mioritic”! Sic! Iar pe lânga toate aceste acte se spune ca trebuie sa si garanteze pentru tine cu o anumita suma de bani… cel putin asa îmi relata prietena cu care locuiesc si cei de la salonul unde mi-am facut voluntariatul (exeprienta în munca britanica!). Deci, pare-se ca este aproape imposibil de gasit o companie care sa vrea sa faca toate astea pentru un viitor angajat… pe care de fapt nu îl cunoaste decât spontan. La orice interviu mergi te întreaba de NINO, iar la interviul pentru obtinerea acestuia, te întreaba ce acte ai care sa dovedeasca angajarea ta în munca si salariul pe care îl iei. E un cerc vicios mizerabil, croit pentru cetatenii cu statut „special”, românii si bulgarii, de fapt si ei membrisori ai ilustrei Uniuni Europene! Si asta din… ianuarie 2007! E ca un lat care se strânge din ce în ce mai mult creând o situatie contradictorie si foarte frustranta. Si culmea, dupa ce ca se obtine atât de greu acest NINO, care e un card cu numar pe baza caruia poti muncii, trebuie sa platesti si o taxa zilnica de 2-5 lire, care se poate plati lunar, trimestrial… s.a.m.d. Oricum nimic pe lumea asta nu este gratuit, dar atunci tot nu înteleg de ce ne îngreuneaza situatia? De fapt se încearca cu orice pret sa te descurajeze si sa te împiedice sa ramâi! Punct!

 Un „bun samaritean” speriat…

De când am venit în tara vremii schimbatoare, pe lânga statutul de turist pe care l-am avut uneori, mai trebuie sa trec si prin alte încercari grele ale vietii, experiente care sa ma ajute sa ma maturizez. Asa ca, dupa ce l-am cunoscut pe seful prietenei mele – „bunul samaritean” – cel care s-a oferit sa ma ajute cu obtinerea acestui NINO, am simtit gustul dezamagirii, desi, datorita lui am reusit sa ajung în faza de a avea dovada de adresa si cont bancar în United Kingdom… pentru ca unde locuiesc este o camera subînchiriata, ceea ce nu face dovada adresei, ba chiar este un act ilegal. Singura solutie era sa ma mut cu chirie în alta parte, dar de una singura cheltuielile sunt mult prea mari mai ales daca nu ai un venit constant.

 Dupa experientele cu munca de voluntariat si cautatul unui loc de munca… tot acest „bun samarintean” s-a oferit initial sa aplice pentru mine în obtinerea NINO si sa deschida o afacere în domeniul cosmeticii de care sa ma ocup doar eu, dar… cred ca s-a speriat bietul om când a aflat în ce consta procedura de aplicare… Problema este ca mie nu mi-a spus ca s-a speriat, sau ca nu mai vrea sa colaboram, ca sa spun asa, ci mi-a comunicat ca doreste sa îi dau timp de analiza a situatiei si… timpul trecea, situatia era analizata, dar fara a ma informa si pe mine de eventualul progres/regres sau stagnare a situatiei, ca sa ma anunte într-un final ca… pleaca în concediu pentru sase saptamâni, timp în care eu eram cu aplicatia refuzata… nu aveam servici, adica eram pe nicaieri. Asa ca, dupa o scurta conversatie, avuta cu dânsul via internet am hotarât sa închei legatura cu „bunul samaritean” care nu cred ca era neaparat rau intentionat în ultima faza, ci mai degraba confuz, speriat si lipsit de idei. Dar pe mine m-a costat naivitate a mea si aceasta ratacire a lui, sapte saptamâni de amânare. Desi de multe ori în viata, drumul e pavat cu bune intentii, totusi se întâmpla sa ai parte de si dezamagiri, dar în final realizez ca toate astea ma ajuta sa ma dezvolt, sa ma cunosc si de ce nu… sa câstig si mai multa experienta.   

Construirea unei identitati de lucru

 Iata-ma, deci, din nou de una singura, pe forte proprii, în marea jungla londoneza. Si dupa ce am „pierdut” vremea asteptând un semn care nu a mai venit, din partea „bunului samaritean”… m-am pus de una singura pe treaba. Si asa se face ca am pus mâna pe telefon si m-am programat din nou la un interviu pentru obtinerea acestui NINO blestemat. Am început sa adun recomandari, si anume, prima a fost de la prietena cu care locuiesc pe care o cosmetizez din când în când, a doua de la vecinii cu care împartim apartamentul, ca deh… sunt bona la sfârsit de saptamâna pentru copii lor, unul de patru ani, iar cel mic, respectiv de patru luni, ceea ce e pe undeva adevarat, caci doar am grija foarte des de copiii lor. A treia recomandare a venit din partea unor cunstinte care au o firma de curatenie. Asa ca adunând orele de lucru de la „toate aceste slujbe pe care le prestez” am întocmit cele patruzeci de ore de munca pe saptamâna. Si fiind PFA (Persoana Fizica Autorizata), ca altfel nu se poate – si nu ai alte variante la alegere dupa cum spuneam mai sus – trebuia sa emit facturi pentru serviciile prestate care sa-mi justifice salariul, pentru ca la interviul pentru NINO au nevoie sa se vada ca muncesti si ca te poti întretine singura. Dar marea problema este ca sunt PFA neînregistrat înca, pentru ca nu poti sa te înregistrezi numai dupa ce ai acel nenorocit de NINO. Cum spuneam mai sus despre cercul vicios…

Luptându-ma cu morile de vânt!

Aaa! Sa întelegeti de ce spun ca cei de aici nu sunt cu nimic mai destepti decât noi, doar ca în pasaportul lor scrie „British” si nu „Român”. Aici facturile se fac în felul urmator: se cumpara de la un magazin gen librarie, papetarie, metalo-chimice… name it, un „Invoice Book” (facturier) care daca nimeresti sa aiba serie bine, daca nu se poate si fara. Si completezi frumos facturi de alde „De la, pentru X”,  „Emis în data Y”, „S-au prestat servicii  pe perioada Z”. Atât, nimic mai mult, nici o explicatie! Pot fi orice fel de servicii prestate. Si mai vorbesc de ai nostri ca fac fraude si spalare de bani! I-auzi! Doar ca… aici se merge foarte mult pe încredere, fiind considerat ca esti de buna credinta si ca nu ai de gând sa faci infractiuni. Asa cred ca se explica faptul ca unii români pe unde merg în lume fac tot felul de ilegalitati de gen financiar. Nu cred ca e greu sa le faci daca te duce capul, daca nu esti controlat, ai înclinatii spre asa ceva sau constiinta-ti lipseste cu desavârsire si nu ai frica de Dumnezeu…

 Dupa toate aceste facturi întocmite, recomandari adunate si restul actelor, puse toate frumos în ordine… m-am prezentat la interviul cu numarul 2 pentru alocarea blestematului de NINO. Am nimerit la un barbat de culoare (cum majoritatea din birou erau, adica 5 din 7) care chiar de la început mi-a creat sentimentul ca vrea cu orice pret sa ma expedieze cât mai repede posibil. Chiar daca eu încercam sa-i explic de ce am venit, ce fac, ce vreau sa fac pe viitor, domnia sa ma tot întreba daca am alte acte… Asa ca mi-a retezat orice speranta de reusita! Dar totusi m-am comportat natural si firesc si i-am spus ca nu ma dau batuta… Am iesit de la interviu cu un gust amar si cu o oarecare nedumerire, fara însa a fi rasista sau rautacioasa. Pur si simplu nu întelegeam si nici acum nu reusesc sa înteleg de ce accepta, cu sutele, emigranti din tari precum Bangladesh, Sri Lanka, Congo, Pakistan, Afganistan, India si… lista poate continua mult si bine!? Chiar britanicii au spus cu jumatate de gura ca majoritatea celor care au participat la revoltele din luna august 2011 din Londra si alte orase ale Marii Britanii, au fost persoane de culoare. Ba chiar le era teama autoritatilor sa actioneze mai în forta fata de atacurile protestatarilor sa nu fie cumva acuzati de rasism. Si atunci vin si pun întrebarea de ce îi accepta în continuare si le ofera ajutor desi vin si se înmultesc rapid (pentru ca fiecare familie are cel putin 3 copii). De ce, noi românii, membrii ai Uniunii Europene, suntem tratati în felul acesta? Inferior si discriminant!

 În fine, dupa câteva zile de asteptare am primit raspunsul. Negativ din pacate! Asa ca si aplicatia a doua pentru a primi NINO mi-a fost refuzata. Dupa câteva zile în care am avut o stare destul de deprimata… m-am „îmbarbatat” (ca deh, „înfemeiat” nu se poate zice!) si mi-am propus sa nu renunt. Am sa lupt sa gasesc solutia pentru a primi acest numar blestemat. Si abia dupa ce voi epuiza toate variantele posibile (si desigur legale) am sa ma declar batuta. Cred ca aici intervine încapatânarea de care scrie în zodiac la cei nascuti în Zodia Racului.

O luminita la capatul tunelului…

Apropo,am uitat exact ce era mai frumos din toata povestea asta. Am primit un telefon în urma cu o saptamâna si jumatate de la o doamna care mi-a vorbit pe un ton foarte civilizat si care mi-a spus ca avea numarul meu de telefon de la proprietara unui salon de coafura unde mi-am lasat datele în cazul ca vrea sa îsi deschida si o parte de cosmetica. Respectiva patroana e amica „bunului samaritean” si… dânsa s-a gândit sa-i dea numarul meu de telefon acestei doamne care m-a sunat sa se intereseza daca lucrez si daca mai sunt interesata de un job în domeniul cosmeticii. Desigur, am raspuns! Asa ca m-a invitat la un interviu unde am dat chiar si o proba practica. Mi s-a comunicat, mai apoi, ca le-a placut foarte mult de mine. Vorbesc la plural pentru ca mai era si o alta doamna acolo, la interviu. De altfel si mie mi-a placut foarte mult. Salonul e chiar în centru, în zona 1, unde se afla multe birouri. Salonul e micut, dar foarte cochet. Mi s-a spus ca voi lucra doar eu pe partea de cosmetica, fapt ce ma încânta foarte mult. As fi astfel în elementul meu si as putea întradevar sa arat ce stiu. Am simtit ca proprietara este deschisa la propunerile pe care le am. Ea si cu doamna care m-a intervievat ar fi colegele mele pe partea de coafura. Suntem de vârste apropiate toate. Problema e ca acum salonul este în redecorare si dânsele merg doar odata sau de doua ori pe saptamâna la munca. Asta, pâna la mijlocul lunii septembrie cand se preconizeaza ca se va deschide. Mi-au mai spus ca o sa am o perioada de proba de o luna, pentru a arata ceea ce stiu, iar munca mea va fi platita. Am sa fac tot posibilul sa le arat ca merita sa lucreze cu mine. Deci una calda una rece… ca asa e viata!

 Strategia celor trei variante

 Totusi stresant pentru mine este faptul ca nu am înca acte si patroana asteapta sa primesc numarul acela mult dorit. I-am povestit despre supliciile îndurate pâna atunci pentru obtinearea NINO. Daca nu l-am primit înca, mai am trei variante si am sa le încerc pe toate pâna epuizez orice cale fiabila. Prima ar fi sa merg pe mâna unei agentii – contra cost, bineînteles –  care se ocupa cu problemele de emigrare, de obtinerea NINO… si de alte greutati pe care nu le pot rezolva noii veniti. Cred ca aceasta varianta o voi aplica. Voi merge la începutul saptamânii viiitoare sa discut cu ei despre tot ce implica obtinearea NINO.

  A doua a varianta o aplic doar daca nu reusesc nici a treia oara sa obtin acest NINO, (nici cu ajutorul agentiei!). Am sa încerc sa o conving pe proprietara acestui salon la care voi începe sa muncesc sa aplice pentru mine ca firma. Dar tare mi-e teama ca se va speria când o sa vada în ce consta  procedura de aplicare pentru un posibil angajat. Si tot în cadrul discutiei cu proprietara salonului voi mentiona ca as putea lucra la negru daca pe ea nu o deranjeaza, pt ca oarecum situatia ma împinge si spre varianta asta.

 A treia varianta ar fi sa ma înscriu la colegiu pentru un an de zile – contra cost desigur – si atunci voi primi automat yellow card-ul cu statutul de student, iar dupa un an de studentie în tara lor, zice-se… ca pot aplica pentru blue card. Acest yellow card de student îti da (si) dreptul de a munci douazeci de ore pe saptamâna si a-ti plati taxele ca orice angajat si nu ca PFA. Oricum pâna nu epuizez toate caile de atac nu am sa ma las batuta, asta e clar, ca doar nu am venit aici numai sa cheltui banii si sa fac vesnic pe turista… caci înca nu am câstigat potul cel mare la euroloteria britanica… Asa ca mai trebuie sa si muncesc!

 Cam acestea fiind spuse, cred ca e timpul sa închei „mica” mea epistola, însa nu înainte de a va povesti pe unde am de gând sa mai merg saptamâna viitoare (poate!), asta pentru ca nu costa nimic intrarea, din câte stiu eu. Asa deci… ar fi de vazut: Galeria Nationala si câteva muzee, precum British Museum, casa unde a murit Freddie Mercury (am gasit adresa pe internet si am cautat-o pe harta unde vine), apoi cartierul Notting Hill si Portobello Road, locul unde s-a turnat filmul cu acelasi nume, cu Julia Roberts si Hugh Grant. Am auzit ca au chiar si un carnival cu acest nume care se tine prin aceste locuri. Asta daca nu costa nimic… în afara de transportul prin oras. De ce sa nu profit deocamdata de viata de turist? Asta bineînteles daca si vremea îmi permite, pentru ca în ultima saptamâna am avut parte de vreme specifica britanica as spune, adica zilnic ploaie, nori gri si urâti…Va doresc sa aveti parte de un sfârsit de vara minunat. Aaa… si o rugaminte! Sa mai cititi din când în când pe internet „Jurnal Londonez” (1,2,3,4,5,6… si ce va urma) scris de mine!

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

NOTA REDACTIEI: Întârzierea publicarii nu ne apartine, a ajuns abia acum la noi, pe caile de transmitere indirecte !

JURNAL LONDONEZ (6)

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

JURNAL LONDONEZ (5)

Lavinia IANCU

De ziua mea…

Dragii mei, probabil v-ati întrebat ce am facut… de ziua mea! Ei, în primul rând va spun ca nu simt ca a mai trecut un an… Parafrazându-l pe regretatul Gica Petrescu, în simpaticul sau cântec „Vârsta mea” zic si eu ca „Peste mine nu a trecut vremea, Numai el e Gica-nenea…”. Asa o fi?! Principalul e ca sunt optimista! Se zice ca oamenii veseli si optimisti arata mai tineri… Cine stie!

De ziua mea nu am facut ceea ce mi-as fi dorit si anume sa vizitez Gradina Zoologica din Londra, si London Eye, si Madame Toussaud, si Aquarium si poate sa mai si „chefuiesc” putin seara cu amicii de aici… Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg, nu mi-am putut permite sa fac prea multe din cele propuse initial, asa ca tot eu am hotarât ca pâna în 8 iulie 2012… în fiecare zi va fi ziua mea de acum încolo si ca voi încerca sa ma bucur de fiecare zi ca si cum ar fi ziua mea de nastere! Si cum ma aflu pe meleaguri britanice am sa zic si eu „make and take the best of it”, precum spune englezu’.

Mai întâi rezolvam finantele…

Asadar, de ziua mea, am ajuns sa rezolv în primul rând niste probleme administrative si anume banii cu care am venit, euro sa-i schimb în lire, pentru ca din pacate nu am venit cu lire de acasa, ceea ce a fost o greseala! Dar omul cât traieste învata, asa ca am învatat si eu tot pe pielea mea si am pierdut ceva bani la paritate. De exemplu, aici banca nu primeste bancnota de 500 de euro, chiar daca acestea exista pe piata monetara. Asta e politica lor, si de ce o au nu îti explica, ci pur si simplu îti spun „that’s it”… asta e si trebuie sa o accepti asa cum e. În fine pâna la urma am reusit, ca norocul, sa schimb ultimii banuti cu ajutorul unui amic de aici si… totul a fost ok. Dar oricum paritatea e mai buna daca se face tranzactia în România, adica, daca, cumparati lire de acolo atunci când vreti sa veniti aici… Altfel pierderile sunt destul de substantiale!

Si daca tot am fost la capitolul finaciar, va spun ca am fost invitata la banca unde am contul deschis sa îmi arate cum se foloseste aici „online banking”! Da! Ca un cadou de ziua mea! Ce draguti! Si cu asta… basta! Gata cu treburile administrative!

Lupta cu pizza!

Mai pe la „lunch” am luat masa cu un amic la un restaurant cu specific italian, unde chelnerii erau spanioli! Multiculturalism 100% în Londra anului 2011!

Asa ca… daca e italian am comandat normal… PIZZA. Pâna aici toate bune si frumoase. Vine pizza, hmmm ce miresme! Dar stai putin, ca nu prea ma pot apuca de ea, fiind rotunda si nefeliata! Interesant, ma gândesc, probabil au uitat tacâmurile! Ei asta e, îmi zic eu în sinea mea! Nici o problema, se întâmpla oricui, agitatie, clienti, graba, ginta latina… No problem sir! Îl rog pe „spanish waiter” sa o felieze… la care ma trezesc ca îmi aduce feliatorul la masa sa mi-o feliez singura. Pizza, desigur! Am uitat sa spun ca nu era restaurant cu autoservire! Mai pe urma am aflat ca în unele localuri de aici se practica si chestii de genul asta pentru ca sunt atât de multi cretini si de exagerati „cu datul în judecata pentru orice”, încât te trezesti ca ma apuc sa dau restaurantul în judecata ca nu mi-au taiat felia de pizza cum trebuie! Dar la varianta ca ma pot taia cu feliatorul în incinta restaurantului lor nu s-au gândit! Hmm trebuia sa vina românca Lavi, cea desteapta si logica (am voie sa ma laud de ziua mea! Sic!) sa le explice ca daca omul e procesoman si vrea sa îi dea în judecata o poate face sub orice motiv… cum de altfel se practica aici si în domeniul muncii si nu numai! Si culmea e ca se mai si câstiga procese! Si uite asa sunt vesnic ocupati avocatii „engleji”. 

Pisica de mare cea buna

Astfel mi-am petrecut o jumate de zi de nastere, dupa care m-am despartit de amicul cu care am prânzit. Apoi m-am dus frumos, singurica-singurica, ca doar tot îmi face placere compania propriei mele persoane, la Aquarium, cu castile în urechi pe ritmurile muzicii anilor  ’80… chiar daca afara e când noros când soare ba chiar la un moment dat ploaie! Acolo am avut o experienta foarte interesanta cu o pisica de mare. Am sa va povestesc! La un moment dat dupa ce te plimbi prin „aqvarium”, care de fapt e ca un labirint cu bazine, cu fel de fel de pesti, de la soiuri de rechini si pisici de mare, pâna la meduze, boraste testoase, corali, caluti de mare, ba chiar si un schelet de balena. În fine, dupa slalomul facut în acest labirint de bazine, ajungi la un bazin deschis, si destul de jos, care ajunge ca înaltime pâna la buric (pardon!) unde erau mai multe pisici de mare mai mici si pesti… La un moment dat apare nici nu stiu de unde o pisica de mare mai mare pe care o vad îndreptându-se spre mine foarte elegant si lin… ca si cum ar vrea sa faca o reverenta si sa-mi ureze la multi ani! A venit pâna în fata mea, atât de aproape ca daca ma aplecam putin puteam sa o mângâi, s-a ridicat, s-a uitat la mine câteva secunde, s-a intos peste cap facând un un flick-flack foarte elegant si a plecat mai departe unduindu-se gratios. Mi-a placut atât de mult, si m-a facut sa ma simt atât de bine ca am iesit zâmbind de acolo si ma gândeam ce mult înseamna sa ne putem bucura de un lucru atât de marunt care uite ca îti poate face o zi, sau macar câteva ore mai frumoase. Abia mai apoi mi-am adus aminte de simpaticul australian iubitor de animale, Steve Irwin, si moartea lui tragica cauzata de o întepatura a unei (alte) pisici de mare! Brrr! Aia cred ca era o pisica rea!

Dupa ce am iesit de la Aqvarium, pe când traversam podul de lânga Parlament, am vazut acolo un domn care cânta atât de frumos la acordeon! Erau secvente din operele lui Albinoni si Ceaikovski! Foarte frumos! Un alt motiv sa ma simt bine si sa zâmbesc… „Life it’s beautiful”, mai ales pe ritmurile muzicii. Si cam asa… mi-a trecut „ziua mea” care… a fost o zi de vineri londoneza.

La Harrods cu Brad Pitt!

Dar cum weekendul se apropia m-am gândit sa o prelungesc si sa „ma sarbatoresc” si sâmbata si duminica! Asa ca sâmbata mi-am pastrat-o pentru shopping si cum am prins „reduceri”… am profitat putin. Aici când sunt reduceri, încerci sa cumperi ceva, deoarece se zice ca sunt reduceri reale, uneori pâna la 70%! Inclusiv chiar si de la faimosul Harrods îti poti permite sa îti cumperi ceva! Apropo, am fost înauntru! Arata ca un muzeu. Nu e de mirare ca era locul preferat pentru shopping al Printesei Diana! Foarte frumos! Ba chiar si Brad Pitt a fost acolo! Dar nu când am fost si eu… Deci nu ne-am întâlnit! Pacat! Se zice ca au închis magazinul doar pentru el, bietul de el… A platit pentru ca a fost pus la dispozitie sa (magazinul desigur!) câteva milioane de lire. Media vânzarilor de la Harrods pentru o zi e în jur de doua milioane de lire! Numai pentru zi! Doamne câti copii si batrâni, câini si pisici ar putea fi satui si sanatosi pe banii astia!

Cine mi-a sterpelit „sidiul”?

As vrea sa va mai spun ca daca am stabilit ca e „ziua mea” si sâmbata si am fost la shopping, am cumparat niste cadouri si pentru cei dragi de acasa, nu numai pentru mine. M-am cadorisit cu trei „sidiuri” cu Andre Rieu, care erau la reducere. Hmm, nici nu stiti cât de încântata am fost… hahaha! Dar cum nu am cd player la mini laptopul asta al meu, nu am avut posibilitatea sa ascult minunata muzica cumparata… asa ca, abia dupa vreo trei zile ma trezesc sa ma uit eu mai atenta la cd-uri… si sa caut încântata pe youtube secvente cu concertele respective… Când il deschid pe cel mai important (zic asa, deoarece avea si un dvd bonus) ia „sidiul” si „dividiul” de unde nu-s! Mi se daduse doar carcasa, pentru care am platit cinci lire! Scump doamna, scump…., ma gândeam în sinea mea… Credem ca cineva a sterpelit cd-ul înainte de al cumpara eu! 

Disperata si nervoasa, ma pun sa caut în gunoi dupa chitanta, desi eu mereu pastrez chitantele… dar deja trecusera trei zile… asa ca m-am usurat de câteva hârtii. De obiceim dupa cum v-am mai relatat, aici totul se tine, de la cea mai mica chitanta pâna la orice bonisor… Dupa ce m-au trecut toate transpiratiile dau într-un final (fericit!) de chitanta. Evrika! Asa ca „mâine” foarte hotarâta ma duc înapoi la magazin sa cer sa îmi dea un cd nou. Asa s-a si întâmplat! Doar sunt într-o tara civilizata! Fara nici o problema am primit un cd-ul nou, cu tot „necesarul”! Se pare ca e ceva obisnuit si aici sa se fure compact discuri din carcasele lor! Asa ca prefera sa pastreze doar ambalajul la vedere.

Hoinarind deprimata prin London si împrejurimile ei

E un furnicar de nu va puteti imagina, aici în zonele de shopping: Piccadilly Circus, Marble Arch si Oxford Circus. Exact ca în filme. Precum la New York în Times Squre. Obositor, dar palpitant totusi. Continuam deci povestirea! Tot în ziua de sâmbata dupa masa, am dus un tort la salonul unde fac practica, sa le cinstesc si pe colegele de acolo! Am primit de la seful salonului o sticla de rom cu aroma de cocos (!!!), ca deh, Domnia Sa e mare bautor de alcool… desi nu e englez! E polonez, dar nu conteaza… Fetele mi-ai oferit un minunat buchet de flori.

Duminica am fost invitata de fosta colega de liceu, care e pe aici unsprezece ani, sa merg la ea în vizita. Sta în zona Kent, în oraselul Tunbridge Wells, la 40 de minute, cu trenul, de Londra.

Si uite asa mi-am petrecut weekend-ul dedicat mie! Desi, initial în pusesem în gând sa organizez un party de ziua mea, sub forma de croaziera pe Tamisa… M-am razgândit din pacate deorece în ultimele doua saptamâni am trecut (inclusiv de ziua mea!) printr-o perioada mai deprimanta, cu toate ca nu era nimic trist ci doar îmi pierdusem din entuziasm si simteam o oarecare indiferenta fata de orice. Mi-am dat seama de ce! Pentru ca eram obosita! Pentru ca în perioada respectiva dormeam foarte putin. De la ora 1, 2, 3 noaptea pâna pe la 8, 8 jumate… când îmi dadeau desteptarea urletele de copil si plânsetul de bebelus al vecinilor… Plus ca am pierdut câteva nopti în perioada respectiva hoinarind prin Londra, asa în plimbare, si dupa cum v-am mai spus… orasul nu doarme deloc, e luminat „al giorno”, si te asteapta cu bratele deschise sa îl cuceresti… Si cum, un om normal are nevoie de opt ore de somn, probabil ca am ajuns în faza în care mi s-a acumulat foarte multa oboseala. Dar slava Domnului am depasit-o, zic eu!

Iar ma chinuie NIN-ul!

Asa se întâmpla când te napadesc gândurile. Mai ales ca prima aplicatie pt NIN mi-a fost refuzata pe baza ca nu am furnizat acte suficiente din domeniul muncii. Ceea ce era de fapt imposibil, pentru ca aici toata lumea te întreaba de NIN la interviu, atunci când mergi pentru angajare. E simplu! Fara NIN nu te angajeaza nimeni, si fara loc de munca nu mi se acorda NIN-ul! Asa ca iesi din cercul asta vicios daca poti!  Mai ales ca aici nu sunt încântati sa lucreze cu PFA, pt ca daca eu as fi PFA si as colabora cu un salon si la sfarsit de an nu-mi platesc taxele, plecând de la salonul respectiv, administratia fiscala poate merge sa ceara salonului sa plateasca în locul celui care se ocupa de tepe! Asa ca se feresc sa lucreze cu persoane fizice autorizate. Asta înseamna sa fii român! Singura varianta e sa devii student si atunci ai dreptul la munca cu jumate de norma, adica 20 de ore pe saptamâna. Dar si aici e o chichita! Nu te considera student numai daca faci minimum un an de scoala, curs lung la ei! Si desigur, taxa de scolarizare o platesti tu! Va mai aduceti aminte ca am dorit sa fac un curs de machiaj, care are o durata de sase-noua saptamâni. Acest curs de scuta durata, nu te considera „student” si nu îti ofera dreptul la munca! Cea mai simpla varianta pentru mine ar fi sa scot din buzunar suma de 3.200 de lire sterline, plata unui curs pe o durata de doi ani (acesta fiind cel mai ieftin curs ca pret!) Chiar si cei de la salon mi-au spus ca… nu ma pot angaja, deoarece si pentru ei e prea complicat sa aplice pentru „bule card” pentru mine. Pentru ei înseamna ca… trebuie sa demonstreze ca nu au gasit pe nimeni mai bun aici si au fost nevoiti sa ma aduca pe mine din România si sa mai si plateasca pentru asta o suma de bani! Si nu se încurca nimeni cu asemenea fapte de caritate! Asa ca, dupa o luna de voluntariat la acest salon, am renuntat sa mai merg acolo! Începusem deja sa nu ma simt în largul meu, pentru ca desi la început italianca cu care ma întelegeam bine, se comporta conform vârstei (19 ani!) si ma trata ca pe un una inferioara, care nu stie sa faca ce face ea… si ma tot verifica fata de clienti, desi nu ea era manager… Asa ca, nu, multumesc! Ma consider la fel ca ele doar ca am alt stil, adica cel învatat în România!

Sperante… de viitor

Dupa atâtea ganduri si framântari am primit totusi o mâna de ajutor. O propunere de a conduce un salon de cometica nou-nout! Eu sa fiu responsabila cu partea de cosmetica si… daca e nevoie de mâna de lucru, sa aduc din România, dar numai daca aici nu gasesc staff! Asa ca urmeaza sa vedem ce-o sa iasa de aici încolo! Ideea e ca m-am linistit si am ajuns singura la o conlcuzie simpla. Eu am venit aici sa traiesc o noua experienta! Si anume sa vizitez tot ce pot sa vizitez, sa ma distrez, sa merg la concerte, la spectacol de balet, sa fac un curs, sa leg prietenii, sa fac shopping putin si daca pot, sa reusesc sa îmi gasesc ceva de lucru si sa strang niste banuti, bine! Daca nu, atunci cele de mai sus mentionate si go home!

Am reusit sa fac rost de câteva recomandari (ca aici se merge foarte mult pe recomandari) si sa îmi mai întocmesc niste facturi…….extrase si alte hârtii si mai aplic a doua oara si ultima data pentru acest NIN pacatos! Asa ca mai pe scurt, asa sta treaba cu statutul de român în Anglia. Chiar daca ai psihicul tare si ai prieteni care vor sa te ajute si te sustin, nu ai cum sa nu te framânti la ce si cum ai putea face, si de acolo mintea nu te lasa sa dormi… Tot asa de acolo se trag alte probleme… Somnul insuficient si de proasta calitate duce usor la indispozitie, stress si oboseala! Apoi… mai departe la iritabilitate, proasta dispozitie si irascibilitate.

E musai sa fiu bine… si auto-sugestia ma ajuta! Încerc cât de tare pot sa fiu optimista si sa vad mereu partile bune si frumoase. Numai asa voi reusi sa merg mereu mai departe. Looking to the future!

A sa încerc sa ma bucur macar de viata de turist. Am fost de curând cu un amic la Stonehenge si într-un oras numit Exeter, din sud, care e ca marime cam al cincilea sau al saselea din UK, dupa Londra. Acolo, majoritatea sunt britanici, doar câtiva studenti… E un oras frumos, plin de dealuri. E un oras istoric. Pe vremuri a fost un oras roman. Acolo în Exeter mai sunt ramasite ale unei fortarete romane. Drumul spre Stonehenge si Exeter l-am facut pe ocolite pentru a vedea cât mai mult din country side-ul britanic. A fost minunat, plin de verdeata, de soare, cu cer curat cum nu am prins decât de doua ori în cele sase saptamâni de când sunt la Londra. Minunata experienta a fost, chiar daca am impresia ca totul se deruleaza foarte rapid si nu apuc sa stau si sa savurez fiecare loc vizitat asa cum îmi doresc. Dar macar ajung sa le vad… chiar si daca unele doar fugitiv.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011

 

JURNAL LONDONEZ (4)

Reluam povestirea… fara violente!

 

Lavinia IANCU

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Atât de mult… încât am si uitat ce s-a mai întâmplat cu mine, asa ca daca am sa ma repet îmi cer scuze înca de pe acum. Evenimentele londoneze din ultimele saptamâni mi-au distras atentia dându-mi o senzatie de amaraciune! V-am prezentat de curând tristele evenimente ale acestui „August în flacari”. Am sa încerc sa trec în revista cam tot ce am facut de la penultima prezentare a „jurnalului”, adica sa reiau firul normal a povestii unei emigrante la Londra… anului 2011.

Desi ma simt ca un turist, uneori totusi ideea nu e de a ma distra non-stop, asa ca din a doua saptamâna dupa ce am ajuns aici am început sa îmi trimit cv-ul la toate joburile la care ma încadrez cel mai bine. Am început în primul rând sa aplic pentru posturile de cosmeticiana, dar si pentru cele de bona si altele de genul asta… Stiu ca e foarte greu sa-ti gasesti de lucru într-o tara straina mai ales daca nu ai nici acte înca si trebuie sa mucesti la negru… Se pare totusi ca astrele îmi surâd si mai am si câtiva îngeri pazitori care ma ajuta.

Oferta F.P. …dar merita!

La primul interviu, pentru munca de cosmeticiana… interviu care a tinut doua ore (pentru ca am avut si proba practica) mi s-a propus sa fac „work experience”, (experienta în munca) adica mai simplu… munca de voluntar pentru ca altceva deocamdata nu îmi pot oferi si pentru ca aici e foarte diferita munca pe care o presteaza o cosmeticiana de cea din România. Am sa va explic, ca sa întelegeti de ce îmi e putin greu sa ma adaptez. Aici o cosmeticiana face tot, mai putin ce tine de par. Si anume manichiura, pedichiura, epilat, tratamente faciale, corporale, masaj facial si corporal, machiaj, sprâncene pensat vopsit, vopsit gene, epilat peste tot… adica de toate… Si aici se învata pe nivele si se începe cu manichiura si pedichiura, deoarece acestea sunt de baza. Ce e mai ciudat… e ca nu se foloseste foarfeca deloc, ci unghiera, pentru a taia unghiile, si clestele pentru cuticule! Oricum mi se pare ca se lucreaza destul de superficial fata de cerintele din România. Asa ca nu o sa-mi fie greu sa învat mai ales ca am facut cursul de manichiura si pedichiura, înca acasa, doar ca nu am practicat… Totul e sa am încredere în mine si curaj!

Asa ca, am acceptat oferta f.p. (adica fara plata! Sic!) si am ramas la acest salon sa fac practica pentru ca sunt fara acte înca, fara exeperienta în „munca britanica” si fara exeperienta în aceste domenii care la ei fac parte din munca unei cosmeticiene. Fara toate acestea nu am sanse prea mari sa ma angajeze cineva. Am acceptat deci sa muncesc ca voluntar pentru o anumita perioada… Prima saptamâna trei zile de la 10:00 dimineata la  20:00 seara si din a doua saptamâna patru zile cu acelasi program. Ei s-au oferit sa îmi deconteaze transportul (ce cumsecade!) pentru ca aici e foarte scump si sunt si distantele cam mari. Echipa de lucru e foarte diversificata din punct de vedere a nationalitatilor: Italia, Spania, Polonia, Australia, Anglia, Estonia, Japonia, Malaesia si desigur ROMÂNIA  (adica eu… mai nou!). Toate suntem de genul feminin, doar proprietarul e barbat… si acesta lucreaza cot la cot cu noi! El face programarile, el deschide si închide salonul, da cu aspiratorul, face aprovizionarea, se implica asa cum ar trebui sa faca orice patron serios… si ne trateaza ca pe niste colege, nu ca pe subalterne!

Supriza a venit dupa prima saptamâna! În loc sa primesc 30 de lire pentru transport, am primit în total 60 pentru ca am muncit si îi merit, dupa cum spunea boss-ul! M-am bucurat nespus! E adevarat ca aici munca de voluntar – ucenic nu e ca în România, unde în prima faza te uiti doar si încerci sa furi meserie. Aici, din prima zi am avut de lucru, iar a treia zi… chiar nu am avut timp nici sa beau apa sau sa ma duc la toaleta, atât am fost de ocupata… Dar nu ma plâng deloc pentru ca e o oportunitate buna pentru mine sa învat noi tehnici si mai ales pe pielea unor persoane originare din Asia sau Africa! Important este ca îmi place, ma înteleg bine cu toata lumea, si simt ca am fost îndragita de toti colegii… Sper!

Apropo, vroiam sa spun ca  pe lânga provocarea cu manichiura si pedichiura, salonul aceste este renumit pentru epilatul impecabil si în cel mai scurt timp posibil. Sa va dau exemple: 15 minute pentru un epilat inginal total, epilat pe spate 15 min,  epilat pe picioare lung 20 de minute,  axila 5 minute, etc. Iar la noi în România un epilat ia cel putin dublu ca timp, plus ca tehnica de epilare aici la Londra… e diferita de cea din România. Aici, e poate mai rudimentara, pentru ca se aplica cu spatula peste tot, dar îti trebuie o oarecare îndemânare si pricepere care e destul de greu de atins, asa ca ma straduiesc sa învat cât de repede si sa absorb cât mai multa informatie.

Carduri pe culori…


Cam asa st
a treaba cu munca si se pare ca în câteva saptamâni, probabil, îmi vor face angajarea si atunci si actele le pot face linistita! Desigur voi aplica pentru „Blue Card”, ceea ce e necesar pentru români si bulgari din 2007. Daca voi avea succes si toate merg bine voi obtine drept de munca permanent. Cardul galben îti da dreptul doar la munca temporara, dupa care, daca poti demonstra ca ai muncit un an de zile de când ai ajuns în tara lor, poti aplica pentru acest „Blue Card”. Se cer o groaza de hârtii, asa ca aici nu se arunca nimic nici macar bonul de casa de la magazin… Nimic, mai ales daca esti PFA!

Babysitter, iubita, gospodina, femeie de serviciu…

În legatura cu jobul vreau sa va spun ca am mai fost la un interviu pentru munca de weekend. Încerc sa mai câstig un banut, cautând o munca de babysitter, adica de bona. Am aplicat la jobul asta (si la mai multe de genul asta) pe siteul „Românii în UK”, si am fost la interviu… dupa ce am mers mai bine de o ora cu trenul si metroul. Desi am mers doar din zona 2 în zona 3! Asta ca sa va dati seama ce înseamna aici distantele! Dupa doua ore petrecute la acest interviu, cu un domn de 51 de ani, român plecat de 24 de ani din Cluj, divortat pentru a treia oara (!!!?), cu trei copii, am realizat ca bietul om era putin cam frustrat ca a îmbatrânit si nu cred ca îsi accepta vârsta… În cele 2 ore 15 minute nu prea a vorbit de îndatoriri si de copiii lui, ci mai mult de fostele sotii, problemele avute în aceste casnicii, viata de noapte, femei, barbati, adica tot ce vrei… doar esentialul nu! Mai ales ca el a vorbit cam 80 % din timp! A fost sincer si mi-a spus ca a vrut neapart sa ma cunoasca si ca el si-ar dori sa îsi gaseasca o bona, o iubita, o partenerea de afaceri, o gospodina, si o femeie de serviciu, toate în aceeasi persoana daca se poate! Asa ca am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, ba chiar distrându-ma de felul cum sunt unele persoane…

Un bun samaritean de pe „Strada Diamantelor”

Sa nu mai spun ca întâmplarea face ca… l-am cunoscut pe seful prietenei la care stau. Un comerciant de pietre pretioase, cu birou pe una din cele mai scumpe strazi din lume! Zice-se ca e cea mai scumpa strada din Europa, numita „Strada Diamantelor”. Se mai ocupa si cu alte afaceri, precum vânzari de rochii de mirese, rochii de seara… export de fructe… si mai stiu eu ce… Ideea e ca la cât de bogat este, e un tip cât se poate de modest si de simplu. Asa ca m-am împrietenit cu el si suntem amici buni (asta am stabilit-o din start) si se poarta ca un „verisor” mai matur care ma îndruma si cred ca ma va ajuta foarte mult. El a fost cel care spunea ca… prima data trebuie sa ma pun pe linia cea dreapta cu actele, apoi serviciul, dupa care sa îmi creez o oarecare stabilitate… Numai dupa aceea sa îmi fac timp sa îmi gasesc un iubit, un sot… Pentru mine cursul de machiaj… este ceea ce vreau acum! Acesta este lucrul cel mai important! Punct!

Asa ca pe lânga amicii care îi am pe aici, am reusit sa-mi fac si alti prieteni într-un timp atât de scurt, prieteni care sunt dispusi sa ma ajute pentru ca ma vad o persoana deosebita (zic ei!!) si… aceste vorbe ma ajuta, în plus îmi dau încrederea în mine.

Eu tot cu NINO o tin!

Am fost la interviul pentru NINO, acel numar pe care daca nu-l ai nu poti face nimic… si din pacate nu cred ca am sa-l primesc acum, dar am sa mai aplic înca odata peste cateva saptamâni. Nu l-am primit deoarece nu am avut acte care atesta faptul ca lucrez… ca sunt angajata sau PFA… Am avut doar acte care demonstrau domiciliul în Londra, cont deschis la o banca din Londra…… dar pentru aceste acte… nu îti acorda nimeni un NINO! E contradictoriu ca nimeni nu te angajeaza fara acel NINO… nici macar ca bona sau ca femeie de servicu. Asa cum se spune ca în tot raul este si un bine,  dupa ce îmi vor face angajarea la salonul de cosmetica, ceea ce sper eu ca se va întâmpla în urmatoarele doua saptamâni, voi putea sa ma duc sa aplic din nou pentru acest NINO (National Insurance Nunmber)… bata-l sa-l bata!

Am deja cont în banca dupa cum spuneam, am facturi pe numele meu, am dovada de adresa (apropo, toate astea le am facute pe adresa amicului astuia cu „diamantele”… pentru ca aici unde stau la prietena mea, nu am stiut pâna acum câteva zile ca aceasta camera este subînchiriata, ceeea ce e ilegal si ca locuinta nu e valida ca dovada de adresa… si ca trezeste suspiciuni… Asa ca nu am avut nici o sansa fara ajutorul „lui” pentru dovada de adresa. Acum am o casuta postala legala unde îmi vine corespondenta… Încet-încet se pare ca totul se clarifica si totul merge din bine înspre foarte bine. Totul se rezuma doar la… rabdare!

Sa nu credeti ca eu am reusit sa farmec atâtea persoane… mai e vorba si de noroc, pentru ca pâna acum nu am avut deloc probleme, poate doar framântari si gânduri cum sa rezolv cu actele si angajarea, dar deseori a aparut imediat ceva sau cineva care sa ma ajute. Asa ca sunt foarte recunoscatoare Divinitatii pentru darurile primite si ca am parte de experiente atât de frumoase si interesante din care învat la fiecare pas. Si mai ales ca am parte de consiliere, îndrumare si ajutor din toate partile, de la cele mai mici probleme pâna la cele mai mari…

London by night

Si acum sa trec si la lucruri mai usoare! Am vazut Londra noaptea… pâna dimineata! Pot sa va spun ca marea metropola nu doarme, e plina de lume, e vioaie, e ca un furnicar. Se bea mult, se fumeaza, si se colinda barurile de seara pâna dimineata, de la mic la mare. Ba chiar în pauza de masa, din zilele lucratoare, vezi lumea stand la bere, vin… orice doar alcool sa fie… dupa care se întorc la munca „groggy”… Ciudat pentru mine, sincera sa fiu! Dar, dupa cum mama mea scumpa spunea, trebuie sa iau totul asa cum vine, fara sa stau sa analizez si sa le întorc pe toate partile, pentru a încerca sa înteleg unele lucruri. Din pacate pe lânga cladirile minunate din centrul orasului si cele noi gen zgârie-nori din sticla, exista un contrast destul de mare… Ma refer la mizeria care domneste pe strazi! Dar macar se face curat… totusi.

Ideea este ca sunt bine! Linistita, fericita, mândra de mine, încrezatoare si optimista! Si mai ales ca urmeaza si ziua mea de nastere… si stiu ca mi se pregateste ceva frumos de amicii noi de aici… Poate am sa ma distrez foarte bine! Sper! Urmeaza sa fac cunostinta si cu viata de noapte de aici… deoarece ma va duce o fosta colega de liceu, Raluca, sa mi-o prezinte. Doar noi fetele… Abia astept!

Hai sa vorbim despre diversitatea culinara a Londrei!

În legatura cu mâncarea, pot spune ca aici e locul ideal sa faci cura de îngrasare! Încerc totusi sa ma abtin si sa am grija. Sunt atâtea variante de a mânca mai sanatos si încerc sa le aplic, doar ca totul aici e gata ambalat, gata de consumat… asa ca uneori mi-e dor de piata autentica din Oradea mea.

Va pot spune ca am mâncat deja la un restaurant chinezesc, libanez, sirian si afgan. A fost mâncare buna… chiar interesanta! Am încercat sisa (adica nargileaua) cu gust de capsuni… Ciudat, nu mi-a displacut deloc, dar asta nu ma va face sa ma apuc de fumat, pentru ca tin prea mult la sanatatea mea… Asa ca o înteleg oarecum pe mama mea careia ii vine greu sa se lase… definitiv de fumat!

As vrea sa puteti vedea si voi ce vad si eu, de lucrurile de care am parte, sa ne bucuram de acestea împreuna! Sunt atâtea frumuseti… De exemplu, am fost la unul din restaurantele de mai sus mentionate unde a fost un show cu „dans din buric”. Foarte frumos! Dansatoarea încerca sa ridice cât mai multi clienti la dans. Bineînteles ca nu am scapat… Am îndraznit, m-am simtit bine si desigur am fost chiar aplaudata…

As vrea sa vad multe… si pe dinauntru!

Am auzit ca exista aici un fel de card care îl platesti cu aproximativ 100 de lire si cu care poti intra timp de un an la cele mai multe dintre obiectivele turistice. Ba chiar si de mai multe ori… Si astfel reusesti sa faci economii substantiale pentru ca, de exemplu un bilet la „Aqvarium” sau la „Madame Tussaud”, costa 42 de lire… Abia astept sa câstig ceva bani si sa achizitionez acel card. Doresc sa încep sa vad si pe dinauntru toate obiectivele turistice… nu numai pe din afara! Dar si aici intervine rabdarea… asa ca trebuie sa o cultiv. Apropo de obiective, vreau neaparat sa merg la un spectacol de balet unde prim-balerina operei nationale de aici este românca Alina Cojocaru!!!

PS. Dupa traditionala vreme mohorâta de la Londra, am avut parte însa de trei zile cu vreme absolut minunata, ba chiar extrem de calda… Chiar daca în rochie de vara ne topim de cald… sper sa tina mai mult… pentru ca oricum totul e suportabil datorita vântului… Iubesc soarele!

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011

JURNAL LONDONEZ (3)

Lavinia IANCU

 

 

 

August în flacari!

Dragii mei, cred ca sunteti deja obisnuiti cu relatarile mele de pe meleagurile britanice. De data asta am sa sar peste continuitatea junalului meu si am sa va relatez ce se întâmpla aici la Londra în aceste zile fierbinti de august 2011! Dupa cum bine stiti din mass-media, Londra si câteva orase mai mari ale Marii Britanii, au trecut printr-o perioada dificila datorita revoltelor de strada.

Guilty, or not guity? This is the question!

Totul a început în noaptea de joi 4 august, când un barbat de culoare, presupus traficant de droguri din Tottenham – alti spun ca ar fi fost sofer de taxi si tata a patru copii – ar fi tras asupra unui politist pe care l-a ranit (dar care acum este în afara oricarui pericol), iar colegii politistului au mers pe urmele presupusului traficant de droguri si într-un schimb de focuri l-au împuscat mortal.

Sâmbata seara, în data de 6 august, a avut loc tot în zona Tottenham un mars de protest în semn de solidaritate cu barbatul decedat, care a degenerat mai târziu într-un haos total. Tineri de diferite varste au început sa incendieze fabrici, case, masini, autobuze, ba chiar sa vandalizeze si sa jefuiasca tot ce puteau, de la magazine cu electronice si electrocasnice, pâna la farmacii, case de pariuri, s.a.m.d. O mare lovitura a primit si industria muzicala deoarece depozitul Sony Music a fost afectat de incendiu, unde au ars nenumarate CD-uri si DVD-uri.

Vandalii si telefoanele BlackBerry

Toate aceste revolte au avut loc în zone precum Tottenham, Hackney, Croydon, Clapham Junction, Oxford Circus (care e chiar în centru în cunoscuta zona turistica). Din pacate cu fiecare noapte vandalii erau din ce în ce mai bine organizati, motiv pentru care politia a fost condamnata de locuitori si turisti totodata ca sunt lenti si nu raspund asa cum trebuie la ceea ce se întâmpla! Asta datorita telefoanelor mobile de tipul BlackBerry care ofera o alternativa libera pentru trimiterea sms-urilor si a modalitatii de a trimite mesaje la mai multi destinatari odata! Deasemenea totul este cifrat, spre deosebire de site-ul Twitter care a fost folosit ca metoda de comunicare de protestatari în Iran si Egipt. Asa ca, ulterior, dupa ce politia a realizat cum se organizeaza, au suspendat în unele zone internetul si unele servicii de telefonie pentru posesorii de telefoane BlackBerry. Citez câteva mesaje care circulau printre protestari: „Everyone from all sides of London meet up at the heart of London (central) OXFORD CIRCUS!! Bare SHOPS are gonna get smashed up so come get some” si continuau „If you see a brother… SALUT! if you see a fed… SHOOT!”… Adica: „Toata lumea, din  toate partile Londrei, sa ne întâlnim în inima Londrei în centru, la Oxford Circus” „Magazinele neprotejate, vor fi distruse, asa ca veniti de luati!”, „Daca vedeti un frate, salutati-l! Daca vedeti un politist, împuscati-l!”

Frica de represalii

Ba mai mult decât atât, firma canadiana Research in Motion (RIM), cea care produce aceste telefoane BlackBerry, a fost amenintata cu represalii în cazul în care marti ar lansa mesaje BBM la autoritaile britanice. Astfel au aparut mesaje de amenintare de genul: „Daca ajutati politia, oferindu-le jurnale private, locatii GPS, informatii despre clienti si accesul acestora la mesageria BlackBerry, veti regreta!”, apare într-un anunt postat pe site-ul firmei canadiene. Si chiar au continuat într-un alt mesaj de amenintare trimis firmei canadiene, ca au reusit cu ajutorul unor hack-eri sa obtina o baza de date despre angajatii firmei Research in Motion Canada, pe care o vor face publica si o vor transmite mai departe protestatarilor. Mesajul se încheie în felul urmator: „Do you really want a bunch of angry youths on your employees’ doorsteps? Think about it!”, adica pe româneste: „Chiar va doriti o multime de tineri furiosi, pe pragul usilor angajatilor vostri? Gânditi-va la asta!”

Cum de altfel rasa umana e obisnuita sa caute vinovatii când se întâmpla ceva rau, ca sa poata mai târziu arata cu degetul, asa se întâmpla si aici acum. Unii spun ca mass-media ar fi pe de o parte vinovata pentru incitarea la violenta si raspândirea ei, altii  pe de alta parte, condamna, dupa cum am mai spus, lipsa implicarii autoritatilor abilitate în asigurarea sigurantei cetatenilor.

Cine e de vina?

Altii cred ca vinovata de ceea ce s-a întâmplat la Londra, Birmingham, Leeds, Liverpool, Manchaster si Bristol este recesiunea si implicit clasa politica, cea care nu a reusit sa restaureze echilibrul în aceasta societate de consum. Astfel ca tinerii nu au nimic de pierdut daca se revolta, pentru ca au parte de un viitor incert si fara speranta. Este clar însa ca Tonttenham este zona unde nivelul somajului este cel mai mare din Londra. În alta tabara insa se contureaza puternic ideea cum ca revoltele sunt consecinta directa a imigratiei în masa si… colonizarea patriei lor de catre milioane de imigranti din tarile lumii a treia.

În concluzie însa, poate ar fi bine sa nu se caute tapii ispasitori ci mai degraba sa porneasca de la premisa ca aceasta societate are lacune serioase în ceea ce priveste democratia prost înteleasa  de genul „fac ce vreau” (valabil si pentru România”). Acestea sunt faptele, care vorbesc de la sine. Cred însa ca lipsa educatiei, a culturii, a respectului, a simtului civic, lipsa empatiei, a implicarii, lipsa virtutii, a cinstei si a multor alte valori, au adus încet-încet societatea într-un oarecare colaps. Iar ce mi-a atras atentia este aceasta propozitie gasita într-un ziar: „These out-of-control young people are after all of our own making!”(Acesti tineri scapati de sub control sunt la urma urmei, produsul nostru!”

Se reinstaleaza calmul (englezesc?)

Închei aici mica mea analiza politica, sociala si chiar economica – ceea ce m-a facut sa ma simt din nou ca pe vremea când eram la facultate si faceam referate – pentru a va spune ca în Londra e deja a doua zi de liniste pe strazi, cel putin în timpul zilei, ca noaptea nu se mai aud vuiete si scandal, ca nu mai arde… Politia nu mai patruleaza (de ieri în zona unde stau eu), ceea ce înseamna ca e semn bun, sper… desi initial au anuntat ca vor ramâne pe strazi preventiv înca doua-trei zile. Dar, cum am indraznit sa ies în oras astazi – pentru ca asa am fost sfatuiti atunci când revolta a început… sa nu iesim din casa daca nu este necesar (asa ca eu am respectat cu strictete recomandarile!!!) – am sesizat ca în unele zone de interes ridicat, politia înca patruleaza pentru a oferi siguranta si liniste populatiei.

As dori sa închei într-o nota pozitiva acest material… Pentru ca furtuna a trecut, acum trebuie sa privim cu încredere spre viitor, dar nu înainte de a cita doua maxime scurte si frumoase care ar trebuie sa fie ghidul nostru în viata: „Valoarea unui om se masoara prin binele facut semenilor” (Mahomed) si „Nimic nu-mi poate aduce o multumire mai mare decât credinta ca datoria mea este sa contribui, pe masura puterilor mele, la scaderea nivelului de ignoranta, de degradare si de mizerie de pe fata acestui pamânt minunat” (George Eliot).

Un român erou…

Si o stire de ultima ora! La Londra, luni noaptea, un român a salvat dintr-un incendiu o femeie de origine poloneza, strigându-i sa sara în bratele sale de pe pervazul în flacari a unei cladiri incendiate de rebeli în cartierul Croydon! Femeia a fost salvata si este nevatamata! Numele eroului: Adrian Manu! Mai fac si românii fapte bune! Ce ziceti domnilor englezi? Poza, care a devenit emblematica, a circulat în toate mijloacele mass-media! Este edificatoare… Unii zic ca este demna de premiul Pulitzer! O atasez si eu.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

10 august 2011

 Jurnal londonez (1)        Jurnal londonez (2)

JURNAL LONDONEZ (2)

Lavinia IANCU

Impresii pozitive

Azi am sa va prezint partea frumoasa a Londrei si anume zona turistica pe unde m-am plimbat putin ieri pentru ca era o zi superba de vara. Ehei, dar chiar si aici vom vedea ce înseamna globalizare, capitalism, s.a.m.d. Fiind o zona mai importanta, se face totusi curat mai des… De altfel am descoperit ca si în metrou, la finalul unei zile, sunt muncitori care nu fac altceva decât sa curete si sa strânga mizeria facuta de unii oameni mai putin civilizati. Chiar daca sunt cosuri de gunoi, foarte putini le folosesc! Ca la noi de altfel!

Sistemul de transport

Ce pot aprecia însa, chiar si asa, cu toata mizeria din metrouri, sistemul de transport în comun este exceptional! Nu ai cum sa nu te descurci odata ce întelegi cum functioneaza. Asa ca ieri am îndraznit si sa pornesc la drum singura si sincera sa fiu m-am simtit minunat când am realizat ca ma descurc de minune si ca pot sa traversez jumatate din oras fara sa am instructiuni de la altcineva, doar ghidându-ma dupa harta… Într-adevar, se spune, ca transportul în comun de aici e cel mai bun din Europa, cel mai bine pus la punct, dar cred ca si cel mai scump!

Sine labore non erit panis in ore

Adica, fara munca nu manânci pâine, sau mai pe româneste „Cine nu munceste nu manânca!”. Deci, cât mai repede, trebuie sa obtin ceva de lucru!

Dupa ce mi-am depus duminica si luni cv-ul la toate anunturile de pe un site de recrutare foarte popular, azi am primul interviu deja pentru un post de cosmeticiana, la un salon destul de aproape de unde locuiesc. Iar mâine am un interviu pentru un post de weekend. Ideea e sa încerc orice varianta pentru a nu sta prea mult timp fara servici, pentru ca viata e destula de scumpa aici… dar totusi nu asa precum spun altii… ori poate eu înca nu o percep…

Oricum ideea e ca… am sa fac tot posibilul sa îmi gasesc de lucru, iar planul principal, deocamdata, e sa fac un curs bun de machiaj – de câteva luni, sa îmi scot cheltuiala cu venitul aici, sa vizitez tot ce se poate vizita, sa merg la câteva spectacole de balet, concerte simfonice, poate si un concert al lui André Rieu (wow!), sa leg prietenii si… probabil o vizita acasa la parinti. Cel putin acum asa gândesc acum! Dupa calculele mele asta înseamna ca am sa mai stau vreo 6-8 luni, cu siguranta, la Londra. Asta, daca nu cumva îmi întâlnesc marea dragoste tocmai aici si atunci totul se schimba ? !!!

El NINO ingles…

Pentru mine, acum, pasul cel mai important este sa-mi iau NINO (dupa cum am aflat ulterior ca se prescurteaza aici) adica National Inssurance Number, cu care ulterior, dupa un an, poti aplica pentru „Blue Card” adica dreptul de munca permanent! Asta e valabil pentru români si bulgari! Fara acest NINO nu poti face nimic pentru ca nu te angajeaza nimeni fara el. Ca sa îl obtii îti trebuie o adresa valida care sa demonstreze unde locuiesti, adica sa închiriezi un apartament undeva în urbe, demonstrabil si cu chitantele de achizitionarea unui bun, facturi la utilitati, abonament la o companie de telefonie, etc. Adica ceva care sa ateste ca locuiesti acolo, apoi… contractul de chirie, referinte de la doua persoane cel putin (cum ar fi în cazul meu ca le-am „cosmetizat”!) si un cont în banca pe care trebuie sa faci rulaj pâna la data interviului pentru acest NINO, extrase bancare, facturi emise catre persoane cu care ai colaborat, pentru a demonstra ca te pot intretine singura. Cu toate aceste dovezi, mergi la un interviu pentru alocarea acestui NINO, pe care… nu toti îl primesc! Î

Am nevoie de un medic…

Adica, între timp trebuie sa ma înscriu la un doctor aici, care sa ma ia în evidenta. Ceva asemanator cu sistemul medical din Romania, adica un fel de medic de familie, denumit aici GP, si sa ma înregistrez ca PFA (persoana fizica autorizata), dar nu pentru o meserie anume, cum e în Romania, ci în general, mai în detaliu… Acest statut fiind valabil tot… cetatenilor români si bulgari! De exemplu, daca nu îmi gasesc de lucru decât ca „bona”, sau orice altceva, tot ca PFA sunt platita, si se colaboreaza ca atare pe acest sistem.

Atentie la litere marunte!

Acum însa, singura problema este ca… prietena la care stau, locuieste în gazda la cineva, iar camera respectiva este subînchiriata… ceea ce este ilegal! Iar ea nu a stiut si nici nu a citit atent contractul la semnare unde se spune (cu litere foarte marunte, exact cum e în sistemul bancar) ca este „sublet apart” adica subînchiriat. Asta deoarece… pe adresa „asta” figureaza ca fiind chiriasi… gazdele noastre, care mai au si o firma înregistrata tot pe adresa asta. Asa ca eu am sa încerc sa vorbesc cu toate cunostintele… poate gasesc un ajutor si sa trec în acte adresa lor pentru corespondenta chiar daca eu locuiesc în alta parte pentru moment. Desigur, imediat dupa ce îmi voi gasi si eu de lucru, si voi primi primele salarii, ne vom muta de aici. Si atunci, ulterior, noul domiciul se va schimba în acte! Asta nu e o problema.

O fapta buna…

Cam acestea sunt problemele „minore” cu care ma confrunt, dar carora le voi gasi rezolvare curând. Mai ales ca am câteva cunostinte pe aici, precum o fosta colega de liceu, apoi fosta mea colega de facultate si prietena cu care stau si cu care ma sfatuiesc mereu ce trebuie sa fac, unde trebuie sa ma duc si cu cine sa vorbesc  pentru dosarul acesta de NINO. Si culmea… aici interviurile si discutiile de afaceri se mai leaga si în restaurante. De asemenea, seful prietenei mele, încerca sa ne ajute (si pe mine!) sfatuindu-ne cum poate… De fapt el este cel care, la angajarea ei, a vazut în dosarul ei… ca are probleme cu închirierea locuintei… Alambicat si întortocheat e totul din pacate, dar pentru mine e o experienta unica si învat foarte multe din ea, plus ca ma ajuta sa ma cunosc si sa ma apreciez si mai mult… Sunt doar eu, cu mine… pe fortele mele!

Sperante de viitor

Acestea fiind spuse, înteleg ca nimic în viata nu e întâmplator. Ma bucur mult ca am venit aici. Vor fi alte experiente traite singura, departe de casa, dar care ma întaresc si ma ajuta pe viitor. Si simt ca am sa reusesc si ca tot ce îmi propun o sa se îndeplineasca, mai devreme sau mai târziu. Cel mai important e sa am NINO-ul, sa muncesc, sa vizitez tot ce se poate vizita, sa calatoresc prin împrejurimile Londrei, sa merg la concerte, spectacole, dupa cum am mai spus si sa simt ca traiesc totusi „chiar daca muncesc”… sa fac cursul care mi l-am propus si dupa aceea mai vedem… ramân ori merg acasa… Toate astea sunt importante pentru mine pe termen scurt. Salutari din tara vremii schimbatoare.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

iunie 2011

JURNAL LONDONEZ (1)

 Lavinia IANCU

 

 

 

Plecarea.

Gata! Mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarât sa plec! Viata e cam grea la noi acasa. (din mai multe puncte de vedere pentru mine!) .Asa ca de ce sa nu încerc sa vad cum sta treaba asta cu emigrarea. Stiu ca nu e usoara! Dar de ce sa nu îmi încerc si eu norocul!? Am auzit ca in Europa cel mai bine se câstiga în Marea Britanie si Germania, dar cum cu limba germana nu ma prea împac, Marea Britanie câstiga în detrimentul Germaniei, ca la un meci de fotbal… Asa ca… directia Londra!

*

Dupa un drum putin obositor cu microbuzul spre aeroport si cu avionul, iata-ma ajunsa în tara ploilor United Kingdom”!Pe parcursul zborului am trecut printr-o zona de turbulenta… nu prea placuta pentru stomac! (Sic!). În timp ce pilotul aeronavei se pregatea de aterizare, majoritatea pasagerilor au aplaudat în semn de multumire pentru dexteriatea pilotilor de a aduce aparatul la sol. Cu aceasta ocazie, am facut cunostinta si cu adevaratul gentalman britanic si anume un domn” care împreuna cu prietenii lui ne-a facut pe toti pasagerii „idiots”... deoarece am îndraznit sa batem din palme!

 Prima impresie.

În fine, aceasta a fost doar prima dintre ciudateniile traite aici, pe aceste meleaguri. Ca sa nu mai spun ca… deseori am avut impresia ca sunt în Asia, Africa sau poate Orientul Mijlociu. Este plin de oameni de culoare de diferite nationalitati.Dar nici asta nu ar fi o problema… Adevarata problema este mizeria de nedescris pe strazi! Credeti-ma! Nu va puteti imagina cât de curat este orasul de pe malul Crisului Repede, de unde am plecat… pe lânga vestita Londra. Si pedeasupra mai si pute a urina destul de desAm dedus ca acest „fenomen” este cauzat de faptul ca toti beau, foarte mult, mai ales bere. Imediat dupa ce ies de la serviciu merg in pub-uri la baute si e posibil ca nusuntsuficientewc-uri publice asa ca se usureaza pe unde apuca! Deci cam asta a fost „Wellcome to London” pentru mine!

Unde locuiesc?

 Londra e împartita pe 6 zone, iar eu stau în zona 2, adica una din cele bune zone, cica. Zona1 e centrul, unde e situat Wesminster Abbey, Big Bensi alte atractii turistice pe care le stim cu totii de prin filme sau reviste! Zona 6 se afla în afara Londrei, si se remarca prin case si strazi mai curate, iar urmatoarea comparând calitatea si curateniaeste zona 1 unde se face curatenie zilnic. Zona 4 e plina de români, bulgari, albanezi, tigani si alte rase…. Oricum am facut poze sa vedeti, din zona 2. Numai spun ca în metrouri am vazutpersoane care beau sau manânca ceva”. O bere, un suc,o cafea si apoi lasa pe jos, pe marginea geamului, sau pe bancheta: ambalaje, sticle, cutii cu resturi de meniuri de la McDonalds, ziare… Ce mai! Mizerie cât cuprinde. Asa ca la capitolul curatenie toate zonele stau foarte prost.

 Si culmea… ma întreb de ce oamenii de pe-aici sunt aroganti, galagiosi, încrezuti si indiferenti la tot ce misca din „alte tari mai putin neaose”. Nici nu pot sa va descriu… Oare acestia ne învata pe noi ce înseamna bunul simt…? Hm! Mai au foarte mult sa ne ajungaSincer! Dar, desigur, avem si noi foarte multe capitole unde ni se pot da lectii

 În cautare de munca.

  Oricum, eu iau viata asa cum este, încerc sa nu ma stresez si chiar sa nu bag în seama prea mult lucrurile negative. Încerc sa ma adaptez din mers. Ieri am aplicat on-line pentru toate job-urile posibile în zona de est, sudest si centrul Londrei (pentru ca eu locuiesc în zona de est si vreau sa fiu mai aproape de casa). Astept raspunsul lor, dar oricum mai aplic si în seara asta pentru alte job-uri si nu numai în domeniul cosmeticii… la care (zic ca) ma pricep! Am sa verific pe internet si site-ul comunitatii de români de aici. Între timp am sa ma interesez de un curs bun de machiaj… Nu am intentia sa stau prea mult fara servici, asa ca mâine ma duc la o agentie a unor polonezi (sunt foarte multi aici) care au ajutat-o si pe o prietenade-a mea pentru a obtine „National Inssurance Number” (NIN), adica un fel de carte de identitate. Fara NIN, ca emigrant, nu poti facenici o miscare...

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

13 iunie 2011