Vavila Popovici: NU POT SĂ CRED!

„Când Îngerul se pregătește de plecare, / îmi pune cuvintele-n palmă, / ne mai având vreme să mi le șoptească, / și-mi spune să le folosesc cum știu. / Fiindcă îngerii au multă treabă / într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / ca o haină întoarsă pe dos. / Privesc cuvintele de el dăruite / – flori din muguri ieșite – / purtând lumini albe-n petale / și sufletu-mi se frământă: / Ce pot face cu darurile sale, / când cuvintele și gesturile de dragoste / ca printr-o vrajă au fost răsturnate –  / „Iubirea și credința pe dos și blestemate!” –  / iar sufletele oamenilor – pietrificate? Într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / îngerii au multă treabă.”

– Din volumul „Îngerul scrie poemul”.

   Există o limită a răbdării. Cred că există și rușinea pe care omul o simte în fața neputinței sale de a reacționa față de nesiguranța vieții creată de politicienii vremii. Cred, fiindcă tendința de a se împotrivi, a se răzvrăti la un moment dat, când răbdarea ajunge la limită – există totuși. Parafrazându-l pe Descartes, Camus scria: „Mă revolt, deci sunt”, revolta părându-i-se o normalitate a existenței. Desigur că nu toate răzvrătirile sunt justificate, dar atunci când oamenii și-au atribuit un timp de meditație, de informație, de cântărire a evenimentelor din viața lor, se poate ajunge la a hotărî că „așa nu se mai poate!”, înlocuind formula, tot de ei însușită în unele momente ale vieții, și anume, că „se poate și așa!”. Iaca, nu se poate! Nu se mai poate! Și nu se mai poate fiindcă este viitorul în joc. Continue reading “Vavila Popovici: NU POT SĂ CRED!”

Advertisements

DESPRE COMPASIUNE, DEZINTERES ȘI CRUZIME

 „…Ce s-a-ntâmplat cu noi? / Ce s-a-ntâmplat cu sufletele noastre ? / Ne-am abrutizat! / Instinctelor primare ne-am încredințat: / cinismului, brutalității, promiscuității. / Trăim fără iubire, vai nouă! / Uităm că zilele ne sunt atât de puține, / c-ar trebui în fiecare clipă / să iubim orice și pe oricine! ”

 ( Din volumul de versuri „Închin acest pahar iubirii”.)

 

Compasiunea este sentimentul de înțelegere, de milă, compătimire față de suferința sau de nenorocirea cuiva. Înseamnă conectare, judecată, înțelegerea suferinței celuilalt. Cel lipsit de acest sentiment, este un om nemilos, lipsit de empatie, egoist. El refuză sau nu este în stare să intuiască realitatea, nu se identifică afectiv, este un om nepăsător; în golul sufletului său intră cu ușurință orgoliul, răutatea. Continue reading “DESPRE COMPASIUNE, DEZINTERES ȘI CRUZIME”

Vavila Popovici: VALOAREA UNUI OM

 Dacă un lucru nu este, unu este încă
și cu el toată lumea”.
Toate în Unul și El – peste toate!
Dumnezeul inimii mele!
„Minus doi a b de înmulțit cu trei a”,
unu operația algebrică inteligibilă făcând,
înțeles Universului dând.
Dumnezeul minții mele, Dumnezeule algebric,
Dumnezeule al absolutului,
Unu-le care ai pus în mișcare
orologiul cosmic
ce bate secunda pentru univers,
ca timpul să curgă într-un singur sens,
Ți-a plăcut atât de mult ordinea, Doamne?
Ai cunoscut vreodată regretul?

(Poemul Demiurgos din volumul „O mie și una de poeme”)

 

  Nu putem să nu gândim astăzi la lipsa de valoare a oamenilor care ne conduc destinele, să nu  cântărim valoarea acțiunilor, deciziilor, să nu vedem rezultatele, caracterul haotic în care ne conduc viața, și să nu rămânem stupefiați. Cum au căzut valorile de pe scara cândva existentă și respectată multă vreme!? Continue reading “Vavila Popovici: VALOAREA UNUI OM”

Vavila POPOVICI: Speranța se construiește!

„Speranța este visul omului treaz.”– Aristotel

 

   Miturile grecești, acele povestiri despre zei, sunt adevărate învățăminte morale, deoarece ele conțin adevăruri umane fundamentale. Unul dintre ele este mitul Pandorei care a încercat să explice originea răului. Povestea spune că atunci când Prometeu l-a imitat pe Zeus creând oameni perfecți din lut și dându-le apoi viață, Zeus s-a simțit jignit și a dorit să se răzbune. Astfel, l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au pus toate relele din lume. Singura care s-a deosebit de ceilalți zei a fost Atena – zeița înțelepciunii – care a pus în cutie Speranța. Continue reading “Vavila POPOVICI: Speranța se construiește!”

Vavila POPOVICI: Despre consecvență

„Nu poate exista o politică veritabilă fără consecvență și moralitate.” – Corneliu Coposu

   Lucrând la un nou volum cu rememorări tardive, am găsit notat că în urmă cu câțiva ani am scris articolul intitulat „În ce barcă ne urcăm? Încotro vâslim?”. Începeam articolul cu credința că Europa se va putea afirma ca o putere internațională doar dacă va fi unită; în ultimii ani ai secolului trecut a fost un teatru de război; nu a existat o conștiință europeană, fiind dominată de un naționalism distrugător. Continue reading “Vavila POPOVICI: Despre consecvență”

Vavila Popovici: GUSTUL AMAR AL INGRATITUDINII

„Judecata unui slugarnic, a unui om vândut, fie că e trunchiată și îngustă, fie că e pătată de obrăznicie și de ingratitudine.” – Michel de Montaigne

  Ingratitudinea este purtarea omului ingrat, orgolios, de a nu fi recunoscător pentru ceea ce i s-a dat și a se comporta  depășind limitele atribuțiilor sale. Unii definesc ingratitudinea drept trădare a omenirii, sau miopie a sufletului. Dacă se ivește o dispută, o luptă, individul în loc de a se purta omenește, demn, el se înjosește adoptând o atitudine ingrată. De multe ori starea de ingratitudine este determinată de slugărnicia față de o persoană, când orgoliul ce zace în adâncul sufletului acelui individ iese la suprafață și vrând să-și demonstreze puterea și capacitatea dotării sale adoptă o atitudine ingrată față de alt/alți indivizi, neagreați de stăpânul căruia îi slujește. Continue reading “Vavila Popovici: GUSTUL AMAR AL INGRATITUDINII”

Stelian Gomboş: A fi (ne)mărturisitor astăzi!…

Întotdeauna statutul de mărturisitor şi ipostaza de propovăduitor, sincer, corect, cu cele mai bune intenţii, drept şi autentic, în diferitele sale forme de manifestare, a fost unul incomod, deranjant şi provocator ori generator de foarte multe consecinţe, urmări şi rezultate, pentru cel care şi l-a asumat!…

Întotdeauna propovăduitorul serios şi mărturisitorul asumat sau responsabil a fost expus, contestat, exclus, izolat, antipatizat, şi (de)limitat de către mulţimea tovarăşilor de serviciu, frustraţi, circumspecţi ori complexaţi, care au sau nu această misiune în fişa postului, toate acestea din varii motive şi diverse raţiuni!…

Continue reading “Stelian Gomboş: A fi (ne)mărturisitor astăzi!…”

VAVILA POPOVICI: CEL MAI URÂT DINTRE PĂMÂNTENI

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.

Poate, în zilele de acum, cineva se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru. Continue reading “VAVILA POPOVICI: CEL MAI URÂT DINTRE PĂMÂNTENI”

Vavila Popovici: AVEM NEVOIE DE REPERE MORALE!

Foto: Doina Cornea

„Moralitatea este cea mai înțeleaptă politică.” – Shimon Perez

Moralitatea unei societăți poate fi realizată doar prin acceptarea unor modele, așa numite repere morale. Altfel, lumea ia drumul haosului și în final al barbarizării. Barbarul poate învinge în bătălia dintre bine și rău, când societatea este permisivă în fața Răului, sau pur și simplu nu conștientizează gravitatea pericolului care ar putea urma dacă Răul va lua locul Binelui. Continue reading “Vavila Popovici: AVEM NEVOIE DE REPERE MORALE!”

VAVILA POPOVICI: CIRCUL DUREROS AL POLITICII ROMÂNEȘTI

„Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.”

   – George Orwell

 

  Politica este definită drept o știință și o practică de guvernare a unui stat, reprezentând sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni, în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică. Din punctul de vedere sistemic, politicul este un subsistem al sistemului social și conține părțile componente: instituțiile, organizațiile politice și conștiința politică, cea din urmă fiind dominată de cunoștințe politice relativ stabile, interese comune structurate ale grupurilor, norme politice interiorizate prin experiență colectivă. Continue reading “VAVILA POPOVICI: CIRCUL DUREROS AL POLITICII ROMÂNEȘTI”

Vavila Popovici: EDUCAȚIA HRĂNEȘTE INIMILE

„Educația nu înseamnă umplerea unei găleți, ci aprinderea unui foc”

– William Butler Yeats

   Cuvântul educație provine din latinescul „educatio, -onis” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Conform DEX 2009 este „fenomenul social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate; cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora”. Este o acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Educația este cauza tuturor manifestărilor noastre care produce efecte importante. Continue reading “Vavila Popovici: EDUCAȚIA HRĂNEȘTE INIMILE”

Recenzia domnului CONSTANTIN STANCU, la “Noile năluciri ale abatelui Bernardo”, de Adrian Botez

ISTORIA, CA PARABOLĂ – ÎN SCRIERILE LUI ADRIAN BOTEZ

 

Adrian Botez continuă proiectul literar propriu și ne propune o carte de proză scurtă și un eseu important, despre romanul polițist. Editura Rafet a publicat cartea Noile năluciri ale abatelui Bernardo – volumul al II-lea – și Ochiul sfinxului (eseu despre romanul polițist mondial)*.  

După cum vedem, temele sunt complexe. Ne vom referi, în textul prezent, la prima parte, Noile năluciri ale abatelui Bernardo, o continuare a primei părți, apărute la aceeași editură, în anul 2014. Continue reading “Recenzia domnului CONSTANTIN STANCU, la “Noile năluciri ale abatelui Bernardo”, de Adrian Botez”

VAVILA POPOVICI: TICĂLOȘIE

„Dacă moartea ar fi sfârșitul a tot, cei mai în câștig ar ieși ticăloșii, fiindcă o lespede pe

mormânt i-ar izbăvi și de trup și de suflet și dezbaterea s-ar încheia astfel pentru totdeauna.”

– Platon

   Scriam în eseul  „Despre cinste, necinste și ticăloșie”‚ că ticălosul fură, minte, stăpânește în afara oricărei legi; că vrea în orice chip să învingă, să stăpânească. Iată că am avut astăzi ilustrarea acestor afirmații. Continue reading “VAVILA POPOVICI: TICĂLOȘIE”