Să ne ferească Dumnezeu de momentul în care academicii devin dumnezei. România este ultima țară care s-a eliberat. A ieșit de sub ocupația sovietică și a orânduirii comuniste.
Ne-am eliberat. Am crezut că va fi atât de simplu. Că-l vom schimba pe Ceaușescu cu un altul. Că am smuls copacul comunismului cu rădăcini cu tot și am plantat un nou copac, al democrației, însă acesta nu a avut rădăcini. În loc să fi altoit copacul vechi, noi l-am smuls din rădăcini. Am smuls istoria de mii de ani a acestui neam și desigur că, fiind FĂRĂ RĂDĂCINI, s-a uscat. N-a funcționat schimbarea. Europa ne-a primit în Europa, dar nu ca un părinte ocrotitor, ci ca unul vitreg. Un prefăcut. Ne privește și ne tratează ca pe orfani.
Redăm mai jos, în traducere pentru cititorii ActiveNews, un articol al scriitorului CJ Hopkins, postat pe blogul său, în care vorbește despre evoluția sistemului hegemonic globalist pe care l-a descris prin termenul „GloboCap”:
Voi fi prezent la Londra pe 25 martie, pentru a vorbi despre Noul Reich Normal și despre entitatea pe care am numit-o „GloboCap”. (…) Evenimentul este găzduit de un grup numit Stânga Reală, anterior Scepticii de Stânga cu privire la Lockdown-uri. Ei numesc grupul „Pledoaria Stângii împotriva Forumului Economic Mondial”.
Voi reda un fragment dintr-un interviu pe care l-am acordat lui Matt Taibbi, în mai 2021, când blogul său pe Substack încă se numea „TK News”, iar apoi voi adăuga câteva gânduri la final.
Sunt în gara insulei Filip din Australia. Aștept trenul care să mă ducă la destinație. Nu știu unde, poate undeva pe fundul Oceanului. Calea ferată vine de pe continent și aici pe plaja Pinguinilor coboară în picaj, se scufundă în ape. E o gară frumoasă, betonată cu structuri de conductă galvanizată și sticlă. Pinguini, pescăruși și verdeață tropicală. În gară, printre călători apare în prim plan un chip cunoscut, actorul român Grigore Vasiliu Birlic îmbrăcat într-un costum alb impecabil, papion, pălărie și baston. Acum realizez că toți călătorii sunt în alb. Moda asta, de obicei e populară în toate țările calde. După ce trece de mine, nu pot să nu exclam cu voce dulce că am cunoscut toate legendele teatrului și filmului românesc și amintesc acum de Tamara Buciuceanu și Stela Popescu întâlnite pe scena teatrului regal din Melbourne. Urmărindu-l, în fața lui era o pereche în vârstă îmbrăcată în haine de culoarea cafelei cu lapte, ea îmbrobodită și el purta căciulă de astrahan. Mi-au părut ciudați, însă fiecare cu treaba lui. La auzul vorbelor mele, Birlic se oprește și se întoarce zâmbind. Oricum suntem în gară și așteptăm trenul. Îl invit pe o băncuță liberă să ne petrecem timpul până la venirea trenului, eu ca admirator și el ca stea.
Am fost corectat de mai multe ori la pronunția numelui POPORULUI BĂȘTINAȘ ABORIGINEZ. Prima oară am fost corectat în România de o doamnă jurnalist, spunându-mi că se pronunță ABORIGINAL și că pluralul e ABORIGINALI. Pentru mine sună comic, pentru că eu nu pot să asociez gramatical cuvântul aboriginal cu criminal. Pot declina un caz actual cu un caz aboriginal, dar nicidecum să-l numesc pe nativ altcumva de cum am auzit când am pășit pe continentul lor fiind menționat în comunitățile de români ca aboriginez și plural ABORIGINEZII sau ABORIGENII nu ABORIGINALII. Nu critic și nu pretind că am dreptate, însă am descoperit aici că un capitalist nu este interesat de semnele mele de punctuație și de gramatică sau de aborigenul care cântă de peste 50 de mii de ani în deșert, dacă nu are câștig diferit de cel de care profită paznicii politicii noastre corecte din țară. Capitalistul este interesat de ideea ta, dacă o acțiune anume e profitabilă, adică să câștigi din ea. Acesta poate fi motivul pentru care ei merg ÎNAINTE iar noi ÎNAPOI. Încă odată: Eu nu țin parte nimănui.
SEMNAL EDITORIAL: ARTA SCRISULUI, MARCA BEN TODICĂ
de Vasilica Grigoraș
Recenta carte a scriitorului, cineastului și jurnalistului Ben Todică „Din ABIS în DIVIN și invers”, Editura PIM, Iași 2022 are darul de a atrage atenția cititorului, în primul rând prin titlu, atât de paradoxal, atât de incitant, atât de sugestiv. Și oprindu-mă la primul „atât de”, înțeleg prin paradoxal – ceva ciudat, neobișnuit, contradictoriu care dă naștere la o serie de întrebări ființiale și existențiale. De exemplu: cum și de ce, omul creație a Domnului, dotat cu creier și inimă (rațiune și sentimente) poate „șchiopăta” atât de mult și aluneca atât de rău, ajungând pe cele mai de jos trepte ale trăirii? Cum e posibil să accepte o asemenea viață? Și nu putem să nu ne întrebăm: este oare posibil ca, aceia care prin propria voință s-au rostogolit în „Abis” (prăpastie, hău, genune…)… mai au dorință și putere să se înălțe spre „Divin” (dumnezeiesc, ceresc)? Greu de răspuns…, dar este simplu de observat că acest paradox este cât se poate de incitant, stârnește curiozitatea, ne provoacă și ne îndeamnă spre lectură pentru a ne limpezi neclaritățile, pentru a ne explica neînțelegerile, pentru a beneficia de ceva după lectura cărții. Consider că titlul cărții este și sugestiv, o „emblemă” a lumii în care trăim, de aceea, în momentul în care avem această carte, cu greu o putem lăsa din mână sau renunța la lectură.
ARTA, ca supremă creție umană, este cea văzută de autor, totuși, în opinia mea, cea care îi va permite omului cunoașterea de sine și a lumii. Pentru că este atribut divin, lăsat, cu mărinimie cerească, omului plămădit din lut murdar, iar SFINȚENIA ARMONIEI e cheia care descuie TEMPLUL CUNOAȘTERII:
O găină era alergată de o pasăre de pradă. Găina alerga iute și sări prin fereastra mică în cotețul în care fermierul își ținea găinile pentru ouă. În picaj, uliul intră în coteț lovind lantetele care țineau fereastra deschisă și se trezi blocat înăuntru. Găina tremura îngrămădită într-un colț. Undeva în India un leopard flămând alerga să prindă un câine care, ca să scape sări repede într-un veceu de stradă și tot prin acea gaură de aerisire întră și leopardul. Acum câinele ședea smerit așteptându-și soarta. Văzându-se prins în capcană, leopardul începu să alerge neliniștit în interiorul veceului ca să scape cumva, însă ușa era bine închisă, pentru că nimeni nu putea să intre înăuntru fără să plătească. Văzând acest lucru, leopardul tăcut se așeză în colțul opus câinelui în așteptare. Știrea a ajuns în media, iar oamenii de știință s-au grăbit să studieze fenomenul. Toți se întrebau de ce leopardul nu a mâncat câinele și s-a ajuns la concluzia că atunci când o ființă își pierde libertatea, eliberarea devine prioritatea întâi chiar și înaintea foamei. Emoțiile dispar și domină instinctul eliberării. Organele cu protecția animalelor au împușcat leopardul cu un glonț tranchilizant și l-au dus în pădure unde i-au dat drumul în libertate. La fermă, pentru că se însera, țăranul a deschis cotețul pentru a-și numera găinile și a găsit pasărea de pradă moartă cu penele smulse, plină de sânge și ciocul zdrobit. Găina stătea pironită în același loc însă întreagă. Țăranul a luat uliul și l-a îngropat, apoi a închis găinile ca de obicei peste noapte. Seara în jurul focului împreună cu baba și copiii au concluzionat că pasărea a alergat conținuu prin coteț căutând să iasă afară, s-a zgâriat de pereți, cuie și sârmă ghimpată până a murit. N-o mai interesa găina.
”Ratat de Metafizică” – sau : despre erorile, de azi și de ieri, ale omenirii – în general – și ale omului, în special
Adrian Botez scrie. Mă bucur enorm să spun asta, azi, după ce am apucat în mână ultima (dar nu cea din urmă) carte de poezie a scriitorului. Care a revenit, la propriu, din morți, după cum îmi mărturisea, mai deunăzi. Adrian Botez scrie, dar nu scrie oricum. Cartea sa de poezie ”Ratat(sic!) de metafizică”, precedată de un ”Prolog” ușor explicativ, alcătuită din trei părți, Partea I – ”Ratat de metafizică”, partea a-II-a, ”Rubaiyatele unor zori nemaiîncercați” și, respectiv, ”Epilog”, nu este ușor de citit, mai ales pentru un neavizat, cum mă aflu. Pentru că Adrian Botez scrie cu patimă, scrie scrâșnit, aproape ostil, uneori batjocoritor, despre un subiect care a preocupat omenirea, încă din vremuri de mult apuse. Titlul cărții pare să fie și el batjocoritor, peiorativ. Prin simpla eliminare a literei ”T” din cuvântul ”tratat”, autorul obține un joc de cuvinte cu dublu sens: te-ai aștepta să fie vorba despre metafizică în înțelesul ei clasic, obișnuit, aristotelic, ontologic. Pornind , bineînțeles, de la sensul ”comun” al cuvântului, acela de studiere filosofică a realității (cf. Meta (gr.) – ”după”, ”conform cu” sau ”despre” și, respectiv, ”phisika” – ”realitate”, ”existență”, ”concret”) autorul ajunge la eșecul omului de a cunoaște realitatea, la ”rateul” demersului filosofic de a cunoaște ceea ce, el însuși, prin propriile forțe – NU POATE. Așa am înțeles eu, cu puținele mele cunoștințe, dar, mai ales, în urma lecturii poemelor, de o largă diversitate, formă și respirație, cuprinse în carte. Las a mai pomeni că, la așa-zisa confuzie – voită, intenționată de autor – contribuie, din plin, și celălalt sens, modern, al cuvântului în cauză. Dacă filosofii veacurilor recente au găsit de cuviință să recurgă la înțelesul ”pe dos” al cuvântului ”metafizică”, luând în considerare celălalt înțeles al particulei grecești ”meta”, acela de ”peste” sau ”dincolo de”, și obținând astfel un cuvânt al cărui înțeles profan este exact contrar celui inițial, respectiv dincolo de realitate sau experiență, atunci înțelegem un pic mai bine, cred eu, intenția peiorativă, sau în răspăr, a titlului cărții. Oricum ar fi, autorul are, față de lumea în care trăim (ba, chiar și despre cea în care, după toate datele evangheliilor, vom ajunge după moarte), o atitudine crâncen critică, cu accente adesea batjocoritoare. Dacă, în ”Prolog”- poezia care deschide volumul –, lucrurile par cuminți, chiar cuviincios așezate :
…Nu pot fi un admirator al politicii rusești (încă dinainte de PETRU CEL MARE…[1672-1725]!) – dar UCRAINA-”MAHALAUA/PERIFERIA” (…unde, cândva, se închega ”RUSIA KIEVEANĂ”…pe la 880, după HRISTOS…!) – …UCRAINA-”MAHALAUA/PERIFERIA”, cu TENDINȚE ULTRA-NAZISTE (a se vedea cazul ”hoholului” STEPAN BANDERA […ucrainienii vor, AZI, să-l facă SFÂNT-DE-CALENDAR ! – …tot așa cum rușii, acum vreo 15-20 de ani, voiau să-i facă SFINȚI-DE-CALENDAR – pe alde LENIN și STALIN…] – ULTRA-NAZISTUL STEPAN BANDERA [liderul OUN-B – n. n. : OUN – Організація Українських Націоналістів ; OUN-B, BANDEROVISTĂ, este aripa ”RADICALĂ”/”ARIPA INSURECȚIONAL-MILITARĂ UCRAINEANĂ”– …citește : ”ARIPA ULTRA-CRIMINALĂ, a OUN…”!!!], cel care i-a înmărmurit, prin sadismul său, de CĂLĂU PROFESIONIST, până și pe naziștii germani S.S. – între 1939-1941 ”coopera” cu ei, iar între 1941-1943 a ”acționat”, cam… fără ei: …REZULTATUL FINAL FIIND UNUL INIMAGINABIL DE EFICIENT (…naziștii germani l-au tot arestat, pentru ”ultra-sadism și nesupunere față de ordinele lui Hitler” – …dar tot naziștii se lasă păgubași, din 1944 încolo…până ce președintele U.R.S.S., NIKITA HRUȘCIOV, îl va asasina, prin mâna agentului KGB, BOGDAN STAȘINSKI, pe 15 Octombrie 1959…): PESTE 6 MILIOANE DE RUȘI MĂCELĂRIȚI, CCA 5 MILIOANE DE ROMÂNI, ȚIGANI, EVREI, ARMENI ”LICHIDAȚI-CENĂTUIȚI”…NU-I GENOCID, OARE ?! – NU-I COSMICO-DEMENȚĂ CRIMINALĂ, OARE ?!… ) – …DA, UCRAINA TREBUIE ”PUSĂ ÎN ZGARDĂ” !!!
Revista ARMONIA - Saltmin Media 