Sala era plină. Printre rânduri mă apropii de scenă. O scenă cu înălțimea de un metru a fost construită de ruși din scânduri de brad. Cortina grea, din material de catifea, cu statură impunătoare de vreo șapte metri era închisă. Cum mă apropii, printre scândurile frontale se strecoară o plantă zveltă ale cărei frunze foarte verzi îmi zâmbesc și se înalță ca într-un film de desene animate. E ca un șarpe cobra indian care se ridică și se înconvoaie pe sunetele flautului fermecat, cu vădita intenție de a mă îmbrățișa, mă înconjoară ca pe un arac de fasole. Parcă eram la o serbare. O recunosc. E foarte exotică. Am și eu una în Australia. E foarte otrăvitoare. Acum frunzele ei au depășit mărimea unei lopeți de întors ciment. Sala e plină de soldați ruși și pușcăriași. Mă retrag pe rândul din dreapta, lângă doamne. Erau toate educatoarele și învățătoarele mele. Eu am crescut odată cu nașterea șantierului Ciudanovița. Puscăriașii de pe Golgota au fost primii sacrificați în cele mai grele fronturi ale uraniului.