Lavinia IANCU

Dupa cum am mentionat în relatarea anterioara din jurnalul meu, acum am sa va povestesc putin despre partea birocratica si conditia speciala a românilor care sunt aici, si a celor care vor sa vina la munca în Marea Britanie. Se pare ca au aparut unele schimbari în ceea ce priveste „tratamentul” acordat cetatenilor români si bulgari, si anume ca de acum înainte cei care aplica pentru „blue card” (adica drept de munca permanent) trebuie sa dovedeasca cu acte solide ca au lucrat o perioada de timp pe piata de munca britanica. Iata ce informatii (mai) oficiale ni se dau despre acest „blue card”:

 Blue Card UK – Ce este Cardul Albastru?

Cardul Albastru este un certificat de inregistrare oferit de Home Office. Daca sunteti posesorul acestui card aveti dreptul sa munciti în orice sector ca angajat, fara restrictiile care se aplica în mod normal românilor si bulgarilor.

 Cardul Albastru se elibereaza în urmatoarele cazuri:

 1. Daca ati muncit în UK ca Employed (Angajat) si ati avut Work Permit pentru minim un an de zile si puteti dovedi acest fapt cu acte.

2. Daca ati fost student în UK pentru un an de zile, ati avut Card Galben si nu ati depasit cele 20 de ore de munca pe saptamâna.

3. Daca ati fost Aupair (adica ati efectuat o munca în casa precum cea de nanny – bona la copii, house cleaner – curatenie, îngrijire batrâni, etc. n.a.) în UK pentru un an de zile minim, cu viza si puteti aduce scrisori de referinta de la familia pentru care ati lucrat.

4. Daca sotul/sotia are Card Galben ca Self Employed. Cardul Albastru nu se elibereaza daca sunteti deja Self Employed si aveti Cardul Galben, nu se elibereaza nici dupa un an de Self Employed si nu se elibereaza daca nu întruniti una din conditiile de mai sus.

 Singura organizatie din UK care va poate elibera Cardul Albastru este Home Office.

 Pâna recent, puteai aplica pentru blue card mult mai usor, dar din pacate conditiile sunt din ce în ce mai stricte pentru cei care vor sa aplice pentru acest NINO (National Insurance Number). Cred ca va aduceti aminte citind filele jurnalului meu… ca de când am sosit în aceasta tara ma „lupt” cu acest NINO! Prima aplicatie (cerere) mi-a fost refuzata pe motiv ca nu am putut oferi suficiente acte care sa demonstreze ca muncesc. Daca va amintiti, în primele file de jurnal am explicat ca este foarte greu sa gasesti pe cineva care sa îti dea de lucru legal, adica o companie care sa te angajeze fara acest NINO… Eu zic ca e aproape imposibil de gasit! De ce? Am va sa explic imediat.

Lupta cu NINO continua

Daca printr-o minune reusesti sa gasesti o companie care sa fie de acord cu statutul special pe care românii îl au si sa te recruteze fara acest NINO, firma angajatoare trebuie sa aplice pentru tine pentru obtinerea acestui card cu numar. Si anume… are de prezentat tot felul  de situatii contabile, acte constitutive ale societatii… etc. si pe deasupra sa demonstreze ca nu au gasit pe nimeni mai bun de lucru în toata Londra si ca au fost nevoiti sa îl aduca pe „românas” special de pe „Plaiul Mioritic”! Sic! Iar pe lânga toate aceste acte se spune ca trebuie sa si garanteze pentru tine cu o anumita suma de bani… cel putin asa îmi relata prietena cu care locuiesc si cei de la salonul unde mi-am facut voluntariatul (exeprienta în munca britanica!). Deci, pare-se ca este aproape imposibil de gasit o companie care sa vrea sa faca toate astea pentru un viitor angajat… pe care de fapt nu îl cunoaste decât spontan. La orice interviu mergi te întreaba de NINO, iar la interviul pentru obtinerea acestuia, te întreaba ce acte ai care sa dovedeasca angajarea ta în munca si salariul pe care îl iei. E un cerc vicios mizerabil, croit pentru cetatenii cu statut „special”, românii si bulgarii, de fapt si ei membrisori ai ilustrei Uniuni Europene! Si asta din… ianuarie 2007! E ca un lat care se strânge din ce în ce mai mult creând o situatie contradictorie si foarte frustranta. Si culmea, dupa ce ca se obtine atât de greu acest NINO, care e un card cu numar pe baza caruia poti muncii, trebuie sa platesti si o taxa zilnica de 2-5 lire, care se poate plati lunar, trimestrial… s.a.m.d. Oricum nimic pe lumea asta nu este gratuit, dar atunci tot nu înteleg de ce ne îngreuneaza situatia? De fapt se încearca cu orice pret sa te descurajeze si sa te împiedice sa ramâi! Punct!

 Un „bun samaritean” speriat…

De când am venit în tara vremii schimbatoare, pe lânga statutul de turist pe care l-am avut uneori, mai trebuie sa trec si prin alte încercari grele ale vietii, experiente care sa ma ajute sa ma maturizez. Asa ca, dupa ce l-am cunoscut pe seful prietenei mele – „bunul samaritean” – cel care s-a oferit sa ma ajute cu obtinerea acestui NINO, am simtit gustul dezamagirii, desi, datorita lui am reusit sa ajung în faza de a avea dovada de adresa si cont bancar în United Kingdom… pentru ca unde locuiesc este o camera subînchiriata, ceea ce nu face dovada adresei, ba chiar este un act ilegal. Singura solutie era sa ma mut cu chirie în alta parte, dar de una singura cheltuielile sunt mult prea mari mai ales daca nu ai un venit constant.

 Dupa experientele cu munca de voluntariat si cautatul unui loc de munca… tot acest „bun samarintean” s-a oferit initial sa aplice pentru mine în obtinerea NINO si sa deschida o afacere în domeniul cosmeticii de care sa ma ocup doar eu, dar… cred ca s-a speriat bietul om când a aflat în ce consta procedura de aplicare… Problema este ca mie nu mi-a spus ca s-a speriat, sau ca nu mai vrea sa colaboram, ca sa spun asa, ci mi-a comunicat ca doreste sa îi dau timp de analiza a situatiei si… timpul trecea, situatia era analizata, dar fara a ma informa si pe mine de eventualul progres/regres sau stagnare a situatiei, ca sa ma anunte într-un final ca… pleaca în concediu pentru sase saptamâni, timp în care eu eram cu aplicatia refuzata… nu aveam servici, adica eram pe nicaieri. Asa ca, dupa o scurta conversatie, avuta cu dânsul via internet am hotarât sa închei legatura cu „bunul samaritean” care nu cred ca era neaparat rau intentionat în ultima faza, ci mai degraba confuz, speriat si lipsit de idei. Dar pe mine m-a costat naivitate a mea si aceasta ratacire a lui, sapte saptamâni de amânare. Desi de multe ori în viata, drumul e pavat cu bune intentii, totusi se întâmpla sa ai parte de si dezamagiri, dar în final realizez ca toate astea ma ajuta sa ma dezvolt, sa ma cunosc si de ce nu… sa câstig si mai multa experienta.   

Construirea unei identitati de lucru

 Iata-ma, deci, din nou de una singura, pe forte proprii, în marea jungla londoneza. Si dupa ce am „pierdut” vremea asteptând un semn care nu a mai venit, din partea „bunului samaritean”… m-am pus de una singura pe treaba. Si asa se face ca am pus mâna pe telefon si m-am programat din nou la un interviu pentru obtinerea acestui NINO blestemat. Am început sa adun recomandari, si anume, prima a fost de la prietena cu care locuiesc pe care o cosmetizez din când în când, a doua de la vecinii cu care împartim apartamentul, ca deh… sunt bona la sfârsit de saptamâna pentru copii lor, unul de patru ani, iar cel mic, respectiv de patru luni, ceea ce e pe undeva adevarat, caci doar am grija foarte des de copiii lor. A treia recomandare a venit din partea unor cunstinte care au o firma de curatenie. Asa ca adunând orele de lucru de la „toate aceste slujbe pe care le prestez” am întocmit cele patruzeci de ore de munca pe saptamâna. Si fiind PFA (Persoana Fizica Autorizata), ca altfel nu se poate – si nu ai alte variante la alegere dupa cum spuneam mai sus – trebuia sa emit facturi pentru serviciile prestate care sa-mi justifice salariul, pentru ca la interviul pentru NINO au nevoie sa se vada ca muncesti si ca te poti întretine singura. Dar marea problema este ca sunt PFA neînregistrat înca, pentru ca nu poti sa te înregistrezi numai dupa ce ai acel nenorocit de NINO. Cum spuneam mai sus despre cercul vicios…

Luptându-ma cu morile de vânt!

Aaa! Sa întelegeti de ce spun ca cei de aici nu sunt cu nimic mai destepti decât noi, doar ca în pasaportul lor scrie „British” si nu „Român”. Aici facturile se fac în felul urmator: se cumpara de la un magazin gen librarie, papetarie, metalo-chimice… name it, un „Invoice Book” (facturier) care daca nimeresti sa aiba serie bine, daca nu se poate si fara. Si completezi frumos facturi de alde „De la, pentru X”,  „Emis în data Y”, „S-au prestat servicii  pe perioada Z”. Atât, nimic mai mult, nici o explicatie! Pot fi orice fel de servicii prestate. Si mai vorbesc de ai nostri ca fac fraude si spalare de bani! I-auzi! Doar ca… aici se merge foarte mult pe încredere, fiind considerat ca esti de buna credinta si ca nu ai de gând sa faci infractiuni. Asa cred ca se explica faptul ca unii români pe unde merg în lume fac tot felul de ilegalitati de gen financiar. Nu cred ca e greu sa le faci daca te duce capul, daca nu esti controlat, ai înclinatii spre asa ceva sau constiinta-ti lipseste cu desavârsire si nu ai frica de Dumnezeu…

 Dupa toate aceste facturi întocmite, recomandari adunate si restul actelor, puse toate frumos în ordine… m-am prezentat la interviul cu numarul 2 pentru alocarea blestematului de NINO. Am nimerit la un barbat de culoare (cum majoritatea din birou erau, adica 5 din 7) care chiar de la început mi-a creat sentimentul ca vrea cu orice pret sa ma expedieze cât mai repede posibil. Chiar daca eu încercam sa-i explic de ce am venit, ce fac, ce vreau sa fac pe viitor, domnia sa ma tot întreba daca am alte acte… Asa ca mi-a retezat orice speranta de reusita! Dar totusi m-am comportat natural si firesc si i-am spus ca nu ma dau batuta… Am iesit de la interviu cu un gust amar si cu o oarecare nedumerire, fara însa a fi rasista sau rautacioasa. Pur si simplu nu întelegeam si nici acum nu reusesc sa înteleg de ce accepta, cu sutele, emigranti din tari precum Bangladesh, Sri Lanka, Congo, Pakistan, Afganistan, India si… lista poate continua mult si bine!? Chiar britanicii au spus cu jumatate de gura ca majoritatea celor care au participat la revoltele din luna august 2011 din Londra si alte orase ale Marii Britanii, au fost persoane de culoare. Ba chiar le era teama autoritatilor sa actioneze mai în forta fata de atacurile protestatarilor sa nu fie cumva acuzati de rasism. Si atunci vin si pun întrebarea de ce îi accepta în continuare si le ofera ajutor desi vin si se înmultesc rapid (pentru ca fiecare familie are cel putin 3 copii). De ce, noi românii, membrii ai Uniunii Europene, suntem tratati în felul acesta? Inferior si discriminant!

 În fine, dupa câteva zile de asteptare am primit raspunsul. Negativ din pacate! Asa ca si aplicatia a doua pentru a primi NINO mi-a fost refuzata. Dupa câteva zile în care am avut o stare destul de deprimata… m-am „îmbarbatat” (ca deh, „înfemeiat” nu se poate zice!) si mi-am propus sa nu renunt. Am sa lupt sa gasesc solutia pentru a primi acest numar blestemat. Si abia dupa ce voi epuiza toate variantele posibile (si desigur legale) am sa ma declar batuta. Cred ca aici intervine încapatânarea de care scrie în zodiac la cei nascuti în Zodia Racului.

O luminita la capatul tunelului…

Apropo,am uitat exact ce era mai frumos din toata povestea asta. Am primit un telefon în urma cu o saptamâna si jumatate de la o doamna care mi-a vorbit pe un ton foarte civilizat si care mi-a spus ca avea numarul meu de telefon de la proprietara unui salon de coafura unde mi-am lasat datele în cazul ca vrea sa îsi deschida si o parte de cosmetica. Respectiva patroana e amica „bunului samaritean” si… dânsa s-a gândit sa-i dea numarul meu de telefon acestei doamne care m-a sunat sa se intereseza daca lucrez si daca mai sunt interesata de un job în domeniul cosmeticii. Desigur, am raspuns! Asa ca m-a invitat la un interviu unde am dat chiar si o proba practica. Mi s-a comunicat, mai apoi, ca le-a placut foarte mult de mine. Vorbesc la plural pentru ca mai era si o alta doamna acolo, la interviu. De altfel si mie mi-a placut foarte mult. Salonul e chiar în centru, în zona 1, unde se afla multe birouri. Salonul e micut, dar foarte cochet. Mi s-a spus ca voi lucra doar eu pe partea de cosmetica, fapt ce ma încânta foarte mult. As fi astfel în elementul meu si as putea întradevar sa arat ce stiu. Am simtit ca proprietara este deschisa la propunerile pe care le am. Ea si cu doamna care m-a intervievat ar fi colegele mele pe partea de coafura. Suntem de vârste apropiate toate. Problema e ca acum salonul este în redecorare si dânsele merg doar odata sau de doua ori pe saptamâna la munca. Asta, pâna la mijlocul lunii septembrie cand se preconizeaza ca se va deschide. Mi-au mai spus ca o sa am o perioada de proba de o luna, pentru a arata ceea ce stiu, iar munca mea va fi platita. Am sa fac tot posibilul sa le arat ca merita sa lucreze cu mine. Deci una calda una rece… ca asa e viata!

 Strategia celor trei variante

 Totusi stresant pentru mine este faptul ca nu am înca acte si patroana asteapta sa primesc numarul acela mult dorit. I-am povestit despre supliciile îndurate pâna atunci pentru obtinearea NINO. Daca nu l-am primit înca, mai am trei variante si am sa le încerc pe toate pâna epuizez orice cale fiabila. Prima ar fi sa merg pe mâna unei agentii – contra cost, bineînteles –  care se ocupa cu problemele de emigrare, de obtinerea NINO… si de alte greutati pe care nu le pot rezolva noii veniti. Cred ca aceasta varianta o voi aplica. Voi merge la începutul saptamânii viiitoare sa discut cu ei despre tot ce implica obtinearea NINO.

  A doua a varianta o aplic doar daca nu reusesc nici a treia oara sa obtin acest NINO, (nici cu ajutorul agentiei!). Am sa încerc sa o conving pe proprietara acestui salon la care voi începe sa muncesc sa aplice pentru mine ca firma. Dar tare mi-e teama ca se va speria când o sa vada în ce consta  procedura de aplicare pentru un posibil angajat. Si tot în cadrul discutiei cu proprietara salonului voi mentiona ca as putea lucra la negru daca pe ea nu o deranjeaza, pt ca oarecum situatia ma împinge si spre varianta asta.

 A treia varianta ar fi sa ma înscriu la colegiu pentru un an de zile – contra cost desigur – si atunci voi primi automat yellow card-ul cu statutul de student, iar dupa un an de studentie în tara lor, zice-se… ca pot aplica pentru blue card. Acest yellow card de student îti da (si) dreptul de a munci douazeci de ore pe saptamâna si a-ti plati taxele ca orice angajat si nu ca PFA. Oricum pâna nu epuizez toate caile de atac nu am sa ma las batuta, asta e clar, ca doar nu am venit aici numai sa cheltui banii si sa fac vesnic pe turista… caci înca nu am câstigat potul cel mare la euroloteria britanica… Asa ca mai trebuie sa si muncesc!

 Cam acestea fiind spuse, cred ca e timpul sa închei „mica” mea epistola, însa nu înainte de a va povesti pe unde am de gând sa mai merg saptamâna viitoare (poate!), asta pentru ca nu costa nimic intrarea, din câte stiu eu. Asa deci… ar fi de vazut: Galeria Nationala si câteva muzee, precum British Museum, casa unde a murit Freddie Mercury (am gasit adresa pe internet si am cautat-o pe harta unde vine), apoi cartierul Notting Hill si Portobello Road, locul unde s-a turnat filmul cu acelasi nume, cu Julia Roberts si Hugh Grant. Am auzit ca au chiar si un carnival cu acest nume care se tine prin aceste locuri. Asta daca nu costa nimic… în afara de transportul prin oras. De ce sa nu profit deocamdata de viata de turist? Asta bineînteles daca si vremea îmi permite, pentru ca în ultima saptamâna am avut parte de vreme specifica britanica as spune, adica zilnic ploaie, nori gri si urâti…Va doresc sa aveti parte de un sfârsit de vara minunat. Aaa… si o rugaminte! Sa mai cititi din când în când pe internet „Jurnal Londonez” (1,2,3,4,5,6… si ce va urma) scris de mine!

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

NOTA REDACTIEI: Întârzierea publicarii nu ne apartine, a ajuns abia acum la noi, pe caile de transmitere indirecte !