“SCRISOAREA DE LA LONDRA”, Cristiana Maria Marcus

studenta cu ie bunUn articol publicat pe http://www.7est.ro a creat un fenomen internaţional: „Scrisoarea de la Londra” a adus 111.000 de vizitatori unici miercuri şi peste 125.000 joia trecută, cu mii de comentarii ale românilor din toată lumea. Au fost, totodată, aproape jumătate de milion de afișări, scrisoarea fiind accesată atât pe site, cât și pe rețelele de socializare. Studenta Cristiana Maria Mărcuş i-a împărţit pe români în două tabere, pro şi contra Occident.

O scrisoare deschisă a unei tinere de origine română plecată la studii în Marea Britanie a bulversat la propriu Internetul. Publicată de site-ul http://www.7est.ro, epistola a avut, în nici 24 de ore, peste 111.000 de accesări unice din toată lumea şi aproape 800 de comentarii pro şi contra. A doua zi, comentariile au curs din nou, cu duiumul, în timp ce numărul vizitatorilor unici a crescut la 125.000. Scrisoarea studentei Cristiana Maria Mărcuş a avut, în numai trei zile, peste 400.000 de afişări. Continue reading ““SCRISOAREA DE LA LONDRA”, Cristiana Maria Marcus”

Billy Graham – My Answer

Billy Graham.THE BILLY GRAHAM LIBRARY

.

„Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.
 
Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

Evanghelia lui Marcu, 5:19;16:15

.

Faptele apostolilor e cartea care nu are un sfârșit, ci ea se încheie abrupt. E o carte neterminată, faptele mesagerilor lui Dumnezeu continuă peste veacuri de către cei care au înțeles să asculte  de porunca  Domnului:  „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

“Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,  propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”  (Fapte, 28.30-31)

De-a lungul celor douăzeci  de secole mulți ucenici ai Domnului Isus și-au onorat numele de mesageri  (apostoli), ducând Evanghelia în multe locuri ale lumii, mai apropiate sau mai îndepărtate. Continue reading “Billy Graham – My Answer”

Interviu cu pastorul Nicu Butoi

 Hăituit şi arestat de comunişti pentru că predica şi răspândea Biblii, Nicu Butoi este protejat şi hrănit ca de îngeri prin cele 90 de zile de înfometare şi muncă silnică din penitenciarul Bacău şi scăpat de condamnarea secretă la moarte, în timp ce nu conteneşte “să predice pe Domnul” şi să încurajeze pe toţi cei din jur, arestaţi şi gardieni deopotrivă, chiar acolo în detenţie.”            Octavian Curpas

Evanghelistul internaţional de origine română, Nicu Butoi, se înscrie cu siguranţă pe lista celor mai de succes predicatori la nivel mondial. La vârsta de 16 ani, după ce viaţa lui a fost tranformată de Cuvântul lui Dumnezeu, primul lucru pe care l-a făcut, după botez, a fost să-i ceară unui pastor “o carte de predici” ca să prezinte şi altora pe Domnul Hristos. În perioada comunistă, a găsit o metodă foarte ingenioasă de-a predica Evanghelia prin faptul că a decis să lucreze ca zugrav, această meserie conferindu-i posibilitatea să intre în sute de case şi să ducă Cuvântul speranţei. Continue reading “Interviu cu pastorul Nicu Butoi”

JURNAL LONDONEZ (10)

Lavinia IANCU

.

 Dragii mei, relatarea mea o sa o concep într-o nota putin diferita de cele anterioare. De fapt, mereu as dori sa fie una mai deosebita… pentru a nu va plictisi. Fara sa fac o introducere teatrala, am sa va spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmata de ce am vazut zilele acestea pentru a pastra toata bucuria doar pentru mine. Asa ca doresc sa va împartasesc putin din senzatia de euforie care an trait-o în aceste zile.

 Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinata „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a ma mai culturaliza putin si în alte domenii decât lupta pentru supravietuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Si anume… Am fost sa vizitez Galeria Nationala din Piata Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea cladirea doar pe dinafara ci chiar am îndraznit sa intru si sa vad tablourile expuse, mai ales ca intrarea era libera… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveste de minune… mai ales când stai prost cu finantele! Ei, desigur… ca erai încurajat de cei de la intrare sa faci niscaiva donatii, asa ca fiind un suflet mare am facut si eu câte o donatie si la intrare si la iesire sa nu ne acuze cineva ca românii sunt un neam de traista! Consider ca a meritat toata osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de arta mi-au vazut ochii.

Pentru mine a fost totul o revelatie, o împlinire a unei dorinte pe care o aveam de foarte multi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionisti  precum olandezul Van Gogh si francezii Gauguin, Manet si Toulouse-Lautrec & Co. Din pacate, am ajuns la Galerie cu doar ora si jumatate înainte de a se închide, cu toate ca acolo îti trebuiesc câteva ore bune ca sa vezi toate tablourile din incinta. Si ca sa va mai impresionez putin, am sa mai enumar si alti pictori a caror tablouri mai erau expuse pe pereti (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne si Degas. Si tot enumerând… ce am mai vazut la galerie, as putea sa o tin înca mult si bine, dar nu am sa va plictisesc prea mult si am sa spun doar ce as dori sa vad data urmatoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, si multi altii, adica pe toti cei prezenti pe simezele muzeului. Promit ca va voi delecta cu relatari despre ei alta data când am sa revin la muzeu.

Un lucru însa este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt ca nu am suficient timp sa le vad pe toate, desi nu ma grabeste nimeni sa ma duc spre casa. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am sa încerc sa vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.

 Deci dupa ce am vizitat putin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Nationala din Londra, ziua mea educativa s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situata în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumuta si se suprapune cu acest nume. Va dati seama ce norocoasa sunt!? Am ajuns sa vad live un spectacol de balet la Royal Opera House. Si culmea norocului a fost ca în actul al III-lea al spectacolului am vazut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” dupa cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat si am sa mai merg cu siguranta si la alte spectacole în masura posibilitatilor. Mai ales ca si eu am practicat baletul timp de noua ani, asa ca am o motivatie speciala pentru a fi pasionata de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… si alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictura vizitata în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, desi se stie ca acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…

 Am avut intentia sa fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anuntat la microfon ca este interzisa filmarea si fotografierea. Totodata, spectatori erau rugati sa-si închida telefoanele mobile. Dupa mine mentiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silentios, nici nu ar trebui sa fie anuntata, ci ar trebui sa fie de la sine înteles ca sa procedeze asa. Asta denota respectul si bunul simt al publicului fata de munca depusa de catre artisti.

Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am vazut. Se numeste „Jewels” (Bijuteriile) si are trei acte. Baletul a fost creat în urma cu 45 de ani de catre faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumusetea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeste „Emeralds” (smaralde) si este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbracate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbracate în rosu. Rosu ca rubinul! Actul al treilea, dupa mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky si are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând si vestimentatia Alinei Cojocaru si a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abunda de nestemate care îti încânta ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scena de Elyse Borne si Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create dupa schitele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativa, o seara foarte frumoasa, cu muzica buna si imagini minunate. O revelatie!

 Având în vedere ca am multe de povestit despre ce am mai vazut recent voi continua cu o vizita facuta într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserica anglicana superba. Datând de la sfârsitul secolului al XVII-lea, este construita în stilul baroc englezesc. A fost conceputa de arhitectul Sir Charles Wren datorita eforturilor de renastere a Londrei dupa marele incendiu care a afectat orasul în 1666. Wren a mai construit sau reconditionat înca 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit pâna în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecti englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un delusor din centrul orasului, unde se zice ca pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeitei Diana. Saint Paul’s Cathedral este resedinta scaunului episcopal al Londrei. Cred ca este printre cele mai vizitate obiective turistice din oras. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfasurat ceremonia religioasa a casatoriei printului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola si altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul ca de la parter si pâna sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adica un metru pentru fiecare zi a anului. Cladire este foarte frumoasa, dar totusi nu m-a impresionat atât de mult ca si Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din pacate si aici fotografiatul este interzis! Am luat însa câteva imagini cu exteriorul edificiului.

 Pentru a nu încheia brusc aceasta fila de jurnal, as putea sa va povestesc câte ceva despre vizita facuta în weekend-ul ce a urmat la Gradina Zoologica din Londra, aflata în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale si cum acest periplu a fost pentru mine o experienta minunata, am simtit aici o bucurie sincera, primara, asa ca si cum as lasa copilul din mine sa iasa la suprafata. Pâna sa ajung la Gradina Zoologica a trebuit sa traversez tot parcul, având astfel timp sa intru într-o ciudata starea de beatitudine… Stare care m-a calauzit toata ziua respectiva. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeata… a pajistilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma sa o traiesc la Gradina Zoologica.  Ajunsa la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Si aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a parut foarte scurt, mai ales ca am ajuns în jurul orei 15:00 iar portile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum stiu despre ce e vorba si voi mai reveni si aici… Mai exista însa o „Gradina” si mai mare în afara orasului, un fel de safari, pe care mi-am propus sa o vizitez la primavara. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am sa pornesc dis-de-dimineata ca sa fiu sigura ca îmi va ajunge timpul sa vizitez toata rezervatia.

 Revenind la Gradina Zoologica din Londra, încerc sa rememorez imaginile cu animalele vazute pentru a va transmite si dumneavoastra putin din bucuria traita de mine. Am vazut animale frumoase si bine îngrijite. Am vazut gorile, pinguini, maimute-paianjen, sacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… si multe alte vietati. Însa pot spune ca… spectacolul oferit de pinguini a fost atractia principala pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru ca am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haiosi si adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicati si neîndemânatici, însa când ajung în apa sunt precum torpilele.

A fost deci, o bucurie pentru mine sa ma delectez cu imaginea unor animale sanatoase si frumoase.  Chiar daca la ora 17:00 vizitatorii trebuiau sa paraseasca incinta Gradinii Zoologice… eu eram mult prea fericita ca sa-mi închei mica drumetie prin parcurile londoneze. Desi începuse sa ploua marunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales sa ma mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Gradina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o gradina plina cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunati. Bineînteles ca nu îmi lipseau castile din urechi cu muzica mea favorita. Simteam ca plutesc, chiar daca începusem sa fiu din ce în ce mai uda… de la ploaia care nu vroia sa înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place sa ma plimb uneori prin ploaie… Când eram acasa la Oradea am si dansat odata prin ploaie si a fost absolut fantastic. Dansam si cântam prin ploaie! La fel cum a facut-o si Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Va mai aduceti aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era ca… americanul nostru avea palarie si umbrela!!!

În fine, plimbându-ma prin ploaie pe ritmurile muzicii si admirând minunatele flori aveam sentimentul ca pot sa zbor, ca toata lumea e a mea, ca pot face absolut tot ce-mi propun, ca sunt o persoana norocoasa si în acelasi timp minunata… Ce modesta sunt… nu? Dar, chiar asa ma simteam dupa o zi petrecuta printre animale si verdeata. Totusi, când am simtit ca eram prea uda la par, am pornit fericita si linistita spre o statie de metrou, cea mai apropiata de parcul respectiv… Si uite asa a mai trecut o zi minunata, o saptamâna minunata si o luna minunata… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Sa fiu fericita! Sa încerc sa ma bucur cât de mult pot de fiecare clipa petrecuta pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine sederea mea în Londra. Si ma bucur… Încetisor-incetisor am început sa bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus sa le vad în perioada cât voi sta aici.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de octombrie 2011

MAI ESTE NEVOIE DE MISCARE SINDICALA, ÎN ROMÂNIA ANULUI 2012?

prof. dr. Adrian Botez

..Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câtiva ani încoace: „Si sindicatele astea…Ce dracu’ fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiintate – n-are rost sa platim cotizatie, DEGEABA!!!”

…Stim de ce si de unde vin aceste fraze. Stim si cât de mult adevar (aparent/instigat sau nu) contin ele.

Aceste fraze provin:

1-pe de o parte, dintr-o realitate si dintr-o experienta adevarata si teribil de amara: sindicatele (mai ales cele din învatamânt!) TRADEAZA (în majoritatea lor!), pe toti cei care nu doar ca „platesc cotizatie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea ca liderul de sindicat va lua apararea bietului angajat, în fata vulpilor si vulturilor din patronat – dar si a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Multi lideri sindicali s-au îmbogatit malonest, peste orice masura si rusine (prin frauda clara, fizica si morala!), au intrat în politica, s-au aliat cu dusmanul, ajungând prim-ministri si uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicala etc. – pe spinarea si împotriva înselatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de capatat…daramite de…re-capatat, când omul, bietul om care munceste cinstit si vrea, NUMAI, sa nu fie pacalit si batjocorit si distrus („pentru un om mort, asteapta, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor sa traiasca”!), ajunge sa „sufle si-n iaurt” si nu mai vrea sa auda de „lupta sindicala”: ori cade la „mica întelegere” cu patronul sau cu „seful” de la „stat” (mituind, lingusind, tradând… – …si el, dupa modelul liderului, nu?…), ori începe o lupta surda si periculoasa, anarhica, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce pâna la crima si anarhie sociala. Si nici macar „serviciile” (secrete, se-ntelege!) nu sunt în stare sa monitorizeze astfel de nemultumiri aleatorii, dispersive, browniene…

Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromisi, parca au cazut „în adormire”, ca masonii… – numai ca masonii „adormiti” sunt ca agentii secreti: când se trezesc, au capatat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;

2-pe de alta parte, dintr-o dorinta diabolica a presedintelui Basescu, de a compromite si, deci, distruge – definitiv si irevocabil! – influenta sindicala, prin care se realizeaza cea mai temuta arma, pentru capitalistii „cimpanzeici” (de fapt, niste mârlani cu mamaliga-ntre dinti, acum ajunsi, prin jaf naucitor, „stapâni” de vile, elicoptere si de pipite si de …„jakuzzi”, niste ciocoi ordinari, cu aere de…”internationalisti” mafioti!) si pentru conducatorii (de institutii de stat) cu apucaturi tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANA!

…Dar nici patronii, nici directorii, nici presedintele (dublu!) ales, Traian Basescu – nu-si dau seama ca…”danseaza peste vulcani”: „lupta sindicala” este singura care ordoneaza fortele nemultumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfasurarea luptei! Deci, se evita atât anarhia, cât si, chiar, instabilitatea politica (loviturile de stat…a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltam noi, aici: daca nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neaparat – dar, macar, cât de cât, structurile întepenite ale Armatei – se risca intrarea „în vrie” periculoasa: tot mai multi militari, nemultumiti de taierea pensiilor, dar si de ramânerea în tiparele „executiei oarbe” a actului militar, se vor razvrati împotriva acestei situatii de tolerare, vetusta, a statutului de „faptura decerebrata”, de marioneta, de „unealta distructiva”/”terminator”/zombi”, al militarului…ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberatii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv aparitia formelor de conducere statala prin „junta militara”…dar si cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA…aliante contra firii, între Armata si Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001… – …si nu numai!).

…Astazi, situatia miscarii sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE si de SECURITATE (colectiva si personala!), s-a complicat infinit, fata de veacul trecut, ba chiar si fata de timpul ante-1989: fiinta umana nu doar ca se dovedeste mult mai vulnerabila si mai friabila (teribil de nesigura pe sansa continuitatii existentei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci si…biologic, prin generatii ulterioare!), dar si mai…isterica/isterizata! De „rezonanta Schumann”, de zvonistica apocaliptica (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundatii, radiatii solare etc. etc.! – …evident, si Biserica Crestina – în primul rând EA! – are partea ei de vina, pentru acest proces accelerat de „parasire de sinespre vidarea de sine”, de „uscaciune” întru egoism si degenerescenta spirituala, de „deraiere” de pe traiectul existentialo-spiritual corect, a umanitatii terestre!), de alimentatia tot mai periculoasa, de boli tot mai multe, diverse si ciudate (se arata, cu degetul – deocamdata! – …tot mai mult, spre laboratoarele „savantilor dementi”, dar si la/spre „complotul planetar”, de reducere a populatiei terestre, de la 7 miliarde la …260 de milioane!), de somaj (razboiul economic!), dar si de amenintarile, tot mai brutale, ale razboiului clasic-conventional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum si Iranul blocheaza strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou si de pretentiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)…Ba, acum s-a creat si alta situatie aberanta, mult mai alarmant-isterizanta chiar decât…A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (si aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe…”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severa (din istoria moderna!) restrângere a intimitatii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revolutiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea…!!!

Cum raspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultima a isteriei/isterizarii, aproape…”cu clabuci la gura”? În niciun fel, deocamdata – sau, mai rau: prin desfiintarea miscarii sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur si isterizat de socio-existenta.

Cu toate ca, azi ca si ieri, pericolele disparitiei, prin „comploturile dementei terestre”, sunt nu doar uriase, neschimbate – ci si mult mai evidente si probabile.

În 1989 s-a prabusit nu doar statul redistributiv al „bunastarii“ – ocarît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci si sta­tul social-democrat occidental al „bunastarii“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prabusit atît dictatura „bunastarii“, cît si democratia „bunastarii“. S-a terminat cu lumea calduta a pacii de clasa obtinute prin forta si compro­mis. S-a terminat si cu lumea revoltei domesticite prin tinerea în frîu a inegalitatii si prin cooptarea graduala. Miscarea grevista înabusita a muncitori­lor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea miscarii grevis­te a minerilor britanici a facut acelasi lucru cu Partidul Laburist. O data cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimata pîna si alternativa reformista, iar moartea politica a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slabirea statului, marele capital sa preia nemijlocit puterea. S-a înfaptuit astfel globalizarea capitalista, care – trecînd pe deasupra granitelor sta­telor-natiune social-democrate ale bunastarii – a raspîndit, de data asta fara interventia de trupe colonizatoare, capitalismul liberal si, de asemenea, revo­lutia telecomunicarii, a industriei spectacolului si a informaticii ultramoderne (…).

Se pare însa ca altceva arata indexul nivelului de dezvoltare (human deve­lop­ment index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afara de încasarile în bani gheata, mai masoara si lucruri precum mortalitatea infantila, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adauga ca, între 1989 si 2000, în fostul bloc estic a scazut chiar si nivelul de trai ma­surat în mod traditional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi si comerts-a diminuat pîna si în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetari Economice si Strategice] de la Wa­shing­­ton a demonstrat pe baza indexului PNUD ca dezvoltarea a sca­zut în perioada 1980–2000 a globalizarii. Se pare ca, înainte de 1980, sca­de­­rea mortalitatii infantile si raspîndirea scolarizarii în tarile mediu dezvoltate si în cele sarace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 au­gust 2001). Ast­fel de date pot fi citate si pentru alte periodizari, vasazica nu e de gasit ni­caieri utopia care, cica, ar face inutile organizatiile muncitoresti bazate pe lupta de clasa. În acelasi timp însa, nu sînt de gasit nici instrumentele institutionale care sa echilibreze, macar în cadrul sistemului însusi, pendularile si crizele ciclice ale economiei mondiale.

Prabusirea „socialismului real si existent“ (a capitalismului de stat însotit de dictatura) („the collapse of communism“) si constituirea hegemoniei neolibe­rale au avut consecinte neprevazute a caror analiza, în esenta, se lasa înca asteptata (desi exista exceptii)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicala în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 – traducere de Al. Polgár.

Cei care, printr-o obtuzitate si mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondanesc, si azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea batrânului evreu Karl Marx (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolsevic!) – nu sunt decât niste sfertodocti, care n-au vazut, în viata lor, „Das Kapital” – ori traiesc…în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare” – se traduc, azi, prin e-urile cancerigene si modificarile genetice ale alimentelor (de origine vegetala si animala) „generalizate”! Pentru ca noi, cei lipsiti de aparare, „turma umana”, suntem, azi, nu doar ¾ din populatia afectata negativ…ci 99% !!! – iar „ei”, adica „stapânii dementi ai Terrei”, sunt mai putin de 1%, sunt singurii care-si rezerva dreptul la o hrana „hranitoare si de sanatoasa”! …sa zicem: pentru ca, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, si hrana a fost otravita înca „de la surse/izvoare”! Nu poate disparea Terra, iar „stapânii” sa „pluteasca”, lejer si fara griji, în spatiul interstelar…!!!

La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) exista doua feluri de brutari, anume <<full princed>>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrala, si <<undersellers>>, cei care o vând sub aceasta valoare. Ultima categorie formeaza mai mult de ¾ din numarul total al brutarilor (…). Acesti <<undersellers>> vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare, tot atât de placute, de hranitoare si de sanatoase (…). Este notoriu ca pâinea fabricata cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENTI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatura Politica, 1953, vol. I, p. 203.

Da, „soiul” fraieritilor si batjocoritilor (de catre pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru ca sunt…SINGURII NE-PARAZITI, SINGURII CREATORI DE VALOARE AUTENTICA, AI TERREI!!!

…În definitiv, nu avem dreptul la uitare si incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu …”comunismo-bolsevismul”!) are, si el, martirii sai, care ne-au adus, prin lupta si sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucuram, dar uitam (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pilda, lupta lor/socialistilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de munca pe zi – cu cele 8 ore de munca productiva (rezonabile!)! – …iar în învatamânt, trebuie sa ne strângem, umar lânga umar, cu înversunare, pentru a ne apara norma de 16 ore (pe saptamâna), în fata atacului turbat al „mossadistului” premier…”raz(va)nit” – care vrea sa-i tina pe profesori, în scoala, ca pe câmp, 8 ore… – …ori ca au ce munci (ca ore cu elevii), ori ca nu au!!!

În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 maiZiua Internationala a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii în majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatând amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, în legatura cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tâmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerându-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau în greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câstigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost raniti” – cf. wikipedia.

Cu siguranta, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITA A CAPITALISMULUI!!!

SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE” (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC SI MESIANIC, ÎN MISCAREA SOCIALISTA!) – SI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENTE SOTERIOLOGICE!!!

DAR, CEL PUTIN, SOCIALISMUL OFERA, PRIN MISCAREA SINDICALA, CAI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTA, EXTREM DE PERNICIOASA SI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL SI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIETII – BIOLOGICE SI SPIRITUALE!!!

Evident ca, daca ne vom complacea în stadiul de azi al miscarii sindicale (din învatamânt sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), daca nu vom sti sa ne alegem liderii care sa fie alaturi de noi, iar nu alaturi de inamicii nostri sociali (crestinismul nu a reusit, deocamdata, sa amelioreze prea multe, în ce priveste realitatea “luptei de clasa”, între cei ce au prea mult si cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru ca au merite de exceptie si produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru ca stiu sa ne manevreze iluziile si buna-credinta ori naivitatea…) – atunci, însasi planeta Terra este în pericol!

Iata ce zic (si nu sunt decât doua dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa îl spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun– cf. J. Y. Cousteau, 1991 –  explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !).

…Si sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!

…Solutii pentru apararea noastra, în fata dementei „stiintifice”, din „Balamucul Mamonei”?!

Tot sociologul si politologul G. M. Tamas pare ca încearca a ne lumina ( fireste ca…relativ, pentru ca…”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria tradarilor si esecurilor socio-democratiei” si…depasind-o, într-un registru extrem de lucid si de realist (pastrându-si, însa, scepticismul de rigoare!):

Oricum ar sta lucrurile, social-democratia a esuat, iar partidele sale de odini­oara (mai ales în Germania si Anglia) impun obligativitatea capitalista a muncii prin mijloacele statului politienesc, prin suprimarea alocatiilor, prin programele de munca publica recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigu­ra nici macar minimul de trai si prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necrutator chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevolutiei neoconservatoare/neoliberale silentioase a „demantelarii“. Dupa cum stim din cer­cetarile lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scazut cu 20%, iar saptamîna de munca s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 si 1993, venitul mediu pe familie a scazut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton si-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocatii; spre finele presedintiei sale au ramas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Cresterea productivitatii nu se datoreaza inovatiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de munca, concediilor mai scurte si sarcinilor de munca din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematica vezi: „The Retreat of Social De­mocracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democratiei sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, doua mi­lioane de americani stau la racoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia si alte locuri, salariul minim functioneaza ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioara social-democrate, devenite ale celei de „a treia cai“ si ale „noului centru“, atîta la sovinism, rasism si xenofobie împotriva imigrantilor si a refugiatilor (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediaza – în perfecta armonie cu colegii lor de dreapta – garantiile statului de drept (ha­beas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vietii si a afacerilor private, toleranta, pluralismul, rezerva fata de cruzime; fara a mai vorbi de vir­tu­tile de odinioara ale burgheziei liberale, ironia si autoironia).

Logica ocnei e cea care domneste. În tara-model a lui „Tory“ Blair – care a pastrat toate legile, ordinele si masurile antisindicale, antimuncitoresti si antisociale ale Mrs. Thatcher – exigenta „înrolarii tuturor în cîmpul muncii“ înseamna ca nu se mai doreste ca din impozitele cetatenilor sau din veni­turile suplimentare sa se finanteze supravietuirea supusilor ce se afla în imposibilitatea de a-si purta singuri de grija, ca nu se vrea asigurarea libertatii si dem­nitatii întretinutilor, ca nu se tolereaza revoltele somerilor, ca toti sînt ferecati în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocatiile se acorda doar cu conditia supravegherii permanente si a hartuirii neînce­tate. Iar cei împinsi astfel în bratele razvratirii fara forma si tinta (delincventa, drog, huliganism, distrugeri fara sens, societatea bandelor si razboirea dintre acestea, neonazism si integrism/fundamentalism ascetic) sînt asteptati de pus­carii – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai mo­der­ne si din ce în ce mai ucigatoare. Se desfiinteaza pîna si pomana aruncata din cînd în cînd radicalismului de stînga si apararii drepturilor minoritatilor, pîna acum tolerate undeva la marginea social-democratiei. O data cu in­dustrializarea învatamîntului superior s-a terminat si cu sansele subcultu­rilor, care, de bine, de rau, mai scoteau capul din cusca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunatatire a calitatii produselor si de intensificare a productiei de marfuri transforma asociatiile înfiintate pentru a apara interesele muncitorilor în complicii spo­ririi intensitatii muncii (a se întelege: ai intensificarii exploatarii). Extinderea ideo­logica asupra proletariatului a asa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, munca, învatatura“ sau maresalul Pétain: „familie, mun­ca, patrie“, famille, travail, patrie) demonstreaza, chiar lasînd la o parte folosul imediat si evident al burgheziei si stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominatia crescînda a muncii alienate asupra vietii vii a oamenilor. Constatarea elementara conform careia cresterea intensitatii si a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare ca e din ce în ce mai uitata de asa-numita „stînga moderata“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacat fie spus, cultul bezme­tic al muncii goleste de continut pîna si privilegiile existente ale burgheziei. ?i sa nu uitam ca, într-o societate bazata pe clase, timpul liber al clasei domi­nante este temeiul si primul garant al culturii” – dupa care tot el, G. M. Tamas, afirma, cu ochii strâns mijiti, într-o privire deosebit de îngrijorata:

Pîna acum, o viata demna de om era posibila numai în bresele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste brese se îngusteaza însa din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii si a contraculturii miscarii muncitoresti social-democrate, desfiintarea statului social redistributiv-planificator („al bunastarii“) astupa bresele. Dispare si umanismul cetatenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasa burghez, agresiv si regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ si „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla înca în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, si nici „razboiul împotriva saraciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „de­pendentei de alocatii“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva saraciei, ci împotriva saracilor. Control institutional (politienesc, graniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igiena mentala sau tinînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de eman­cipare cetateneasca. De la institutiile de plasare a copiilor, semanînd mai degraba cu niste centre de reeducare, si pîna la televiziunea comerciala si industria divertismentului, de la superstitiile de epoca de piatra si xenofobia raspîndite de revistele de senzatii (tabloids) subuman de primitive si pîna la sutele de mii de portaluri-internet manipulate si muzica pop de proasta calitate revarsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnica a poporului este deja un atentat la viata personala suverana si la bucuria de a trai”.

Iar dupa aceste constatari ale “fascizarii societatii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschisi spre lumea REALA, nu spre cea a propagandei, infinit de gretoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârsta, care ascultam, paralizati, în anii ’80, Europa libera si Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile si functionale ale “vechii contraculturi socialiste”:

Vechea contraputere si vechea contracultura socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizata, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care aface­ristii culturii de masa le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile tradari si compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societati – desi neorganica si temporara, dar totusi reala – este una dintre putinele reali­zari efectiv emancipatoare ale „socialismului real si existent“, pe lînga acce­lerarea mobilitatii verticale si pe lînga egalizarea antifeudala, îndreptata împotriva spiritului de casta.)”.

(…)Miscarea sindicala occidentala, împletita cu fosta social-democratie si cu fostele partide „comuniste“, precum si cea est-europeana, renascuta dupa 1989, fiind însa imediat atacata si marginalizata, divizata si atomizata, se afla astazi în fata unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt înca nerezolvate, iar numarul celor noi este în crestere. A scrie despre aceste dile­me e greu si pentru ca – desi în Occident stînga intelectuala si politica e pe cale de a renaste întru totul independent de partidele muncitoresti de odini­oara, dar nu si de miscarea generala a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însa, din motive istorice de înteles, aceasta turnura se mai lasa asteptata, aici fiind numite „de stînga“ formatiuni de diverse nuante si caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, tineau de regimul de dinainte de 1989, formatiuni ce, la fel ca social-democratia occidentala, re­prezinta versiuni cu constiinta încarcata ale liberalismului burghez. În Est, teoria sociala si vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, desi primele semne ale iesirii din aceasta situatie sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o noua receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leni­nismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învataturile lui Marx se pot spune – fara contradictie – lucruri ce chiar si în 1860 ar fi dat do­vada de o incultura rusinoasa. Proasta întelegere este deci inevitabila.

Asa cum demonstreaza clar întreaga istorie a miscarii muncitoresti, iar în ce priveste Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existenta alternativei politice la capitalism e o conditie necesara, desi nu suficienta pîna si a luptei ce se da aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitoresti]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenoroceste si împotriva statului burghez bazat pe clase si înarmat pîna în dinti tocmai pentru a se apara de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obtine avantaje provizorii si temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niste handicapuri) pentru care va trebui sa se lupte apoi din nou, fara a se putea spera succese de durata, ar fi o pu­ra imposibilitate psihologica”.

Ce-i de facut, în aceasta situatie exasperant de complicata (prin însasi natura relatiilor sociale tot mai slab definite, hibridate si versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonica!) si fara iesire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide si guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant si lipsa de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minoritatilor rasiale si etnice, împotriva inutili­zabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajati si împotriva celor ce se afla în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberala“ edifica sta­tul-politienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta traditio­nala ramasa fara sponsori, program si alegatori se fascizeaza în tacere”) …?!

Navigând printre ruine, falii, “ravene” si “morene” socio-economice de tot felul, lasate în urma de succesivele esecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzioneaza:

Sindicatele vor trebui sa decida daca vor accepta sa conlucreze cu grupurile de stînga ce încearca sa scape din ruina definitiva a social-democratiei si a „eurocomunismului“, daca vor accepta si daca vor fi în stare sa se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu miscarile feministe, cu ecologistii care s-au rupt de coruptia partidelor verzi, cu reprezentantii apararii mi­no­ritatilor, ai drepturilor omului, ai consumatorului si ai antirasismului/antifascismului, sau daca vor încerca, dimpotriva, sa ajunga la o pace separata cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificila este însa de natura politica. De un secol si jumatate, sindicatele au ramas pentru prima oara fara reprezentare si protectie politica (nemaivorbind de raspîndita ideologie media, care neaga chiar si simpla existenta a claselor si a luptei de clasa, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Miscarea sindicala va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce priveste organizarea muncii si dezvoltarea sa­larizarii, un „politist bun“ al pacii de clasa, al cooperarii, al stabilitatii, al resemnarii si al lipsei de speranta (unde „politistul rau“ este aparatul birocratic si represiv al statului), fie noul punct în care se focalizeaza politica anticapitalista, de data aceasta definitiv si fara iluzii în afara parlamentului.

În Europa de Est, rezistenta are pe alocuri o traditie vie (ca în Polonia, Ro­mânia, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte parti (ca în Ungaria) ea nu dispune de asa ceva, lucru ce influenteaza ceea ce se gîndeste în mod rational despre politica populara sau, exprimat în mod traditional, despre politica de clasa a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degraba de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice si de clientelism, nu putem spera nimic, desi împotriva pericolului dictaturii – cu o farîma de colaborare între clase, dar, iarasi, fara iluzii – va trebui sa apa­ram ramasitele lamentabile ale democratiei burgheze. Autoapararea gene­rala democratica, politica defensiva a frontului popular nu poate înlocui însa stînga ce exista în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va disparea”.

În prezent, nu exista o categorie sociala mai singura/însingurata, mai expusa la iluzionari de tot felul si mai predispusa la cedari infinite, ale moralitatii si ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care si-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învatamântul preuniversitar. Daca acestia nu vor întelege ca singura scapare (atât în plan existential, moral, economic – cât, mai cu seama, în planul demnitatii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu poate dainui si reconstrui bazele sanatoase ale învatamântului românesc, prin acte dezlânate, sovaielnice si tranzitorii/tranzactioniste – ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente fata de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învatamântului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate si, mai ales, coerente, responsabilizate – LA SUPERLATIV! – …si chiar vizionare!) , în fata celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populatiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru ca este mai usor de manipulat si fanatizat sinucigas!), spre a dobândi mâna de lucru nu doar foarte ieftina, ci chiar…gratuita (ceea ce va produce, în timp, dar peste generatii, nu peste câtiva ani…! – efecte dezastruos-apocaliptice si ireversibil-entropice, în toata biosfera si noosfera terestra!) – atunci scoala, ca forma spiritual-superioara de initiere umano-divina, în mediul terestru…pur si simplu, VA DISPAREA!!!

Si nu va fi înlocuita CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascal”, ramân niste deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist si agonic…si atât! Niciodata SCOALA – de la Academia Platoniciana(circa 387î.e.n. – într-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos) – si pâna la învatamântul veacului XX – n-a însemnat nici roboti, nici robotizare – CI INVESTITIE MAJORA DE SUFLET/AFECTE!!! Nu poti cere unei masinarii (fie ea si Internetul!) sa-ti explice notiuni precum Sublimul, Maretia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauza Nobila — Onoarea, DemnitateaPatria-Patriotismul, Neamul, Duhul si DUMNEZEIREA!!!

Cel mult, sa te învete, prin imagini “movie”, cum sa manânci fara sa clefaiesti…dar si asta s-ar putea dovedi ca este o cerinta maximala (sau chiar…o proba de netrecut!), pentru o masina, oricât ar fi ea de…”siliconata”!

Omul nu poate ramâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiaca autofaga sau dispersie a personalitatii, în mediul virtual….pâna la vidarea deplina a personalitatii!

Astfel, filosofia sindicala, pentru a deveni utila/functionala, trebuie sa recapituleze experimentele sufletului si intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestari terestre. Într-o istorie care, daca este studiata cu buna-credinta, se va dovedi vital de utila!

Se va vedea, atunci, ca nu poate exista “ruptura între generatii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbatrânitei rase umane) ori/si sinucigase!

Omul este o fiinta sociala. Ca sa ramâna astfel, trebuie sa nu-si paraseasca altruismul si vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruista si… vizionara –…pentru ca nu-ti foloseste tie, om singur/”fiara însingurata”, sa afli ce te asteapta, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac – ci NUMAI ca Teleologie Cosmica – de Neam, sau de Specie Adamica!


JULEA WARD – CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro  2 februarie 2012   

JULEA WARD – CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE
.
Cu siguranta ca majoritatea dintre d-tra nu ati auzit sau citit despre Julea Ward, si cu siguranta nici nu veti auzi sau citi despre ea decât in materialele noastre. Motivul este ca Julea Ward nu e o vedeta lumeasca sau un supermodel care pozeaza in pozitii seductive pentru a atrage atentia barbatilor sau pentru a i se afisa pozele in tabloide. Nici pe departe. Dimpotriva, Julea Ward este un exemplu contemporan al constiintei crestine in actiune. O tânara al carei caracter se asemuieste modelelor de viata morala mentionate in Biblie, in primul rând Estera, Daniel, Iosif, ori alte personalitati care si-au pastrat puritatea mintii si a trupului in mijlocul unei generatii de oameni imorali.
O tânara crestina de culoare din Michigan, credinciosia si devotamentul pe care ea le-a dovedit in confruntarea cu presiunile universitatii i-au dat câstig de cauza intr-un tribunal federal de recurs din Cincinnati, Ohio. Intr-o decizie unanima de 3-0, emisa pe 27 ianuarie, judecatorii influentei curti americane au declarat, raspicat si pe intelesul tuturor, ca discriminarea impotriva crestinilor care se opun homosexualitatii pe baza convingerilor lor religioase este strict interzisa.
Decizia este foarte importanta si implicatiile ei pentru libertatea de constiinta, vaste. Inca asteptam curtile europene si canadiene sa emita decizii similare pentru protejarea drepturilor crestinilor Europei si Canadei.
In ultimii ani am fost obisnuiti cu decizii ingrozitoare parvenite din tribunalele britanice, olandeze, germane, si mai ales Curtea Europeana a Drepturilor Omului care au rezolvat conflictul intre valori, in majoritatea cazurilor, in favoarea homosexualilor. In Canada pastori si crestini care s-au pronuntat impotriva homosexualitatii sau au refuzat sa oficieze “casatorii” unisex, au fost concediati sau amendati cu amenzi exorbitante. In Suedia si Marea Britanie pastori au fost arestati pentru ca au propovaduit impotriva homosexualitatii, din altar sau de pe strazile Stockholmului sau ale Londrei.
Iata insa ca credinciosia lui Julea Ward a schimbat, spre bine, cursul, care pina acuma parea ireversibil, al discriminarii crestinilor in raport cu “drepturile” homosexualilor.
 
 
Despre ce Este Vorba?
In mai 2006 tinara Julea Ward s-a inscris intr-un program de masterat in consiliere (couseling) la East Michigan University. A fost o studenta de nota zece, intrind, in 2009, in ultimul an de masterat cu o medie de 3.91. [Nota AFR: media maxima in universitatile SUA este 4.00] Pe parcursul anilor si-a exprimat fara echivoc convingerile crestine in cursurile pe care le-a luat. A afirmat cu curaj, in confirmitate cu convingerile ei religioase, ca homosexualitatea este un pacat, ca relatiile intre persoane de acelasi sex sunt imorale, la fel cum sunt si relatiile sexuale intre persoane de sex opus necasatorite, ori adulterul. Profesorii nu au privit-o cu ochi buni, dar Julea a perseverat. Nimic rau nu i s-a putut imputa in comportament, iar notele i-au fost mari.
In ultimul an de cursuri Julea a inceput si practica cind s-a izbit de un conflict intre convingerile ei religioase si cerintele viitoarei profesii. De la inceput si-a informat profesorii ca nu va putea consilia cupluri homosexuale atita timp cit i se cere sa le afirme in mod pozitiv stilul lor de viata pe care ea il vedea ca fiind imoral si incompatibil cu convingerile ei religioase. A ramas dispusa sa-i consilieze in alte probleme de viata, fara insa a-si exprima aprobarea fata de modul lor de viata. In toamna lui 2009 i s-a dat exact acest subiect si l-a refuzat. A cerut sa i se permita sa fie scutita de consilierea cuplurilor homosexuale. Profesorii au fost indignati, au dus-o inaintea senatului universitatii unde au acuzat-o de discriminarea impotriva homosexualilor si i-au oferit doua alternative – fie isi schimba opiniile fata de homosexualitate, fie se retrage din progamul de masterat. A refuzat ambele alternative iar senatul a votat in unanimitate (11 – 0) sa fie exmatriculata din program. Dupa exmatriculare Julea a dat universitatea in judecata. A pierdut cazul in instanta si a facut recurs. Pe 27 ianuarie tribunalul de recurs i-a dat cistig de cauza.
Julea a fost reprezentata de un grup de avocati crestini de elita, iar universitatea la fel. Profesori de drept de la diferite facultati de drept americane au intervenit in caz, la fel ca si citeva grupuri homosexuale. Liniile acestei batalii spirituale si intelectuale au fost marcate si argumentele s-au derulat in succesiune rapida. Tribunalul, insa, nu a fost impresionat. Intr-o decizie de 22 de pagini a afirmat in termeni raspicati si clari libertatea religioasa si de constiinta. In conformitate cu Constitutia, a afirmat tribunalul, pedagogii nu au dreptul de a suprima opiniile religioase ale studentilor universitari. Chiar in contextul secular, a adaugat curtea, simtamintele religioase sunt protejate de constitutie. Iar toleranta trebuia inteleasa in ambelse sensuri. “Toleranta este ca o strada cu doua sensuri.” Se da, dar se si primeste. Altfel e tiranie si discriminatorie. Universitatea cerea toleranta din partea studentilor, dar si universitatea trebuia sa dovedeasca toleranta fata de convingerile religioase ale studentilor.
 
 
Un Exemplu Demn de Imitat
Am ales sa dedicam editia de astazi acestui caz exceptional pentru ca el constituie un model demn de urmat pentru toti crestinii, dar mai ales pentru cei tineri. Vrem nu vrem, suntem angajati intr-o lupta pentru valori. Majoritatea dintre noi suntem pasivi fata de acest conflict. Unora ne face impresia ca si acest val anticrestin va trece – curind. Ori ca nu ne va afecta valorile. Ori nu pe noi, in Romania. Ori nu bisericile noastre, din Romania. Ori nu familiile noastre sau copiii nostri, din Romania. Cum ne inselam! Ne spunem ca o data intrati in Europa, trebuie sa acceptam “valorile Europei,” adica cele seculare, asa cum ele sunt definite, intelese sau practicate la Londra, Stockholm si Amsterdam. Ori cele devizate si raspindite de stanga seculara europeana. Nu tocmai.
Aici e vorba si de responsabilitatea noastra ca parinti. Caracterul tinerei Julea a fost, fara indoiala, fasonat de educatia primita acasa, in familie, in biserica, de la pastorul ei sau de la invatatorii de scoala duminicala. Ajunsa matura nu a uitat educatia crestina acumulata in vremea prunciei si a adolescentei. La vremea sorocita de Dumnezeu si-a pus in actiune constiinta crestina, iar rezultatul integritatii ei este unul foarte benefic pentru crestinii Americii. Si nu numai. Crestinii nu mai pot fi constrinsi sa actioneze impotriva constiintei lor. Dar pentru asta au nevoie de curaj. In lupta pentru valori nu e loc pentru timiditate, sovaire sau indoiala. Julea nu si-a conformat tiparul mintii gindirii “veacului acestuia,” si, asemenea lui Daniel, a refuzat sa isi murdareasca mintea cu invataturile si “valorile” murdare ale secularismului Mileniului Trei. (Daniel 1:8 “si Daniel si-a pus in gand sa nu se spurce cu bucatele si vinul regelui si a cerut voie capeteniei famenilor sa nu se pangareasca.”) Asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel la Romani 12:2 (“Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit.”) Biruinta cazului Ward nu poate fi subestimata. E o biruinta pentru crestinii de pretutindeni, pentru toti care, ca si noi, doresc sa-si traiasca viata si sa-si afirme valorile crestine in spatiul public.
 
 
 
 
SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!
Socotim potrivita discutia despre Julea Ward si constiinta crestina sa va rugam din nou sa semnati Declaratia de la Timisoara. Va reamintim ca AFR a lansat o Declaratie a constiintei crestine, numita Declaratia de la Timisoara. Ea puncteaza valorile crestine si locul primordial pe care trebuie sa le aibe in spatiul public. Nu este nici un secret pentru ca o afirmam des – dorim sa stimulam si la crestinii din Romania o constiinta autentic crestina care sa afirme valorile crestine in spatiul public. Pentru asta e nevoie de unirea a cit mai multor voci – ale milioanelor de crestini din Romania. Constiinta crestina la romani trebuie trezita si pusa in aplicatie. Inceputul e aici – semnati Declaratia de la Timisoara si dati-o la toti ai vostri sa o semneze. In ianuarie spatiul romanesc online a fost invadat de petitii pentru demiterea din functie a unor personalitati sau partide politice din Romania. Oamenii au semnat cu miile si zecile de mii. Dar pentru constiinta si valorile crestine nu sunt semnaturi? Haideti sa ne punem semnatura pe un document care trece de interesele temporale si afirma interesele si valorile eterne, crestine, traditionale – Semnati Declaratia de la Timisoara: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
 
 
FELICITARI ROMANIEI!
In Romania se petrec si lucruri bune cu care ne putem mindri. Recent a fost emis clasamentul mondial al tarilor in privinta libertatii presei. De pe locul 53 in 2010 Romania a urcat pe locul 47 in 2011, la acelasi nivel cu SUA si Argentina. Moldova e pe locul 53. Tot in urma noastra se afla Italia, Grecia, Bulgaria, Brazilia, Ucraina, Rusia, si Turcia. Pe unele din tarile care sunt inaintea noastra, printre ele Olanda, Suedia, Canada, Spania si Marea Britanie, le socotim mai putin libere decit Romania. Presa acestor tari se autocenzureaza, iar politica editoriala e in general anticrestina. Cei care refuza sa se autocenzureze sunt acuzati de homofobie, hate speech (“incitare la ura”), amendati sau dati in judecata. Felicitam Romania! Ne bucuram de libertatea cuvintului de care avem parte. Spre deosebire de alte tari europene, ne-am cistigat-o prin revolutie si dorim sa o pastram. Clasamentul tarilor dupa libertatea presei se afla aici: http://en.rsf.org/press-freedom-index-2011-2012,1043.html
 
 
Cum mai pot spune unui tanar: casatoria este de neinlocuit?
De Pr. Emil Marian Ember
„Iubiti-va unul pe altul!” este indemnul unic al apostolului Ioan catre doi tineri, care urmau sa se casatoreasca. De prea multe ori, „inteleptii momentului”, carturarii sau intelectualii de moda veche se multumesc sa constate criza familiei din societatea contemporana si sa asiste neputinciosi la destramarea casatoriei, pe fondul promovarii unor non-valori. Un discurs moralizator sau acuzator de acest gen nu ar da prea mare rezultate in fata unui tanar din ziua de azi. Nu aceasta ar fi metoda de adoptat! Nu ar fi mai usor nici daca am edita un set de reguli sau un cadru fix pentru tanarul nostru pentru a-l calauzi cu forta spre casatorie: nu fa asta… nu e bine sa privesti asa… trebuie sa respecti asta… L-am pierde din prima clipa fara drept de apel! Si atunci?
Ne reprofilam, inghitim in sec si mergem mai departe? Nici aceasta atitudine nu este satisfacatoare. Nu putem sta nici cu mainile in san, nu putem trece nici cu buldozerul pentru a anihila „noua ordine sociala”, care este de fapt anarhia! Avem nevoie sa renuntam la a privi negativul si sa cautam solutii pentru ca viata sociala in cotidian sa se sprijine pe valorile traditionale, intrinsece. Este o tentativa curajoasa si nu ma erijez intr-un profesionist sau magician care scoate solutia „din teaca”. Dimpotriva, vreau sa adaug cateva reflectii la observatiile care mi s-au facut de-a lungul timpului privind vocatia naturala a omului la casatorie. Daca vrei sa convingi pe cineva de valoarea casatoriei, cuvintele de cele mai multe ori sunt ineficiente sau sunt chiar de prisos. Daca ii spui unui tanar: eu cred in casatorie si ii impartasesc experienta de viata de familie, cu bune si cu mai putin bune, chiar daca el prefera „sexul fara obligatii” poate va incepe sa se gandeasca un pic mai serios la semnificatia casatoriei, pornind de la : de ce parintii mei au ales sa se casatoreasca? De ce au ales sa ma aiba, sa ma creasca, sa imi lase o mostenire (nu neaparat materiala!)? Iar odata antrenat in iuresul acestei introspectii, va descoperi ca inima lui stie sa bata, poate sa iubeasca, poate sa se angajeze pentru o relatie de durata, recunoscuta in plan social sau chiar si eclezial. De ce? Fiindca nu exista siguranta adevarata decat in casatorie… caci doar in cadrul casatoriei se poate vorbi de o paternitate responsabila, oricat de multa bunavointa ar exista in cazuri exceptionale extra-conjugale.
Investitia pentru casatorie este de durata, nu se vede decat in timp. Casatoria este o scoala in cadrul careia fiecare partener este novice, dar dispus sa invete pana la sfarsitul vietii. Este o scoala grea, cu examene multe, iar majoritatea lor nu se promoveaza o data pentru totdeauna, ci trebuie sa fii pregatit sa le repeti pe indelete, de fiecare data cand ti se cere. Dar acest lucru se poate realiza, deoarece este necesara indeplinirea unei singure conditii: sa iubesti cu fidelitate pana la sfarsit! Pare o poveste pentru copii… e mult prea greu – ar fi raspunsul tanarului nostru la aceasta provocare… Si totusi, atunci cand savurezi bogatia satisfactiilor din viata de familie intemeiata pe casatorie ajungi sa fii deplin convins ca: mariajul este de neinlocuit! Viziteaza www.marriageweek.ro pentru mai multe detalii si poti fi alaturi de cei care inca mai cred in valoarea casatoriei!
 
 
FELICITARI SLOVENIEI!
Colegii din Slovenia ne informeaza ca au reusit sa stringa peste numarul minim de semnaturi necesare pentru referendul constitutional de interzicere a casatoriilor homosexuale in Slovenia. Felicitari lor! Referendul probabil va avea loc in martie.
 
 
FELICITARI SPANIEI!
In alegerile din toamna spaniolii au demis de la putere pe socialistii. Radicala si anticrestina, stanga spaniola a instituit casatoriile homosexuale, a atacat biserica, a liberalizat avortul, si a introdus un curs de indoctrinare sexuala a copiilor in scolile elementare. L-au numit un curs de “educatie civica.” Anul trecut citeva sute de parinti spanioli au dat Spania in judecata in Curtea Europeana a Drepturilor Omului cerind abrogarea lui. Colegii din Spania ne-au informat acum doua zile ca deja cursul a fost abrogat de noul guven spaniol. Felicitari si lor!
 
 
ANUNT – MARS PENTRU VIATA
Pregatiti-va din timp si consemnati in calendar: Martie 24, 2012 la ora 10 va incepe un Mars Pentru Viata in diferite orase din Romania. Anul trecut au avut loc marsuri pentru viata in Bucuresti, Timisoara, Satu Mare si Falticeni. Haideti sa dublam numarul oraselor in care vor avea lor marsuri pentru viata anul acesta. Cei interesati sunt rugati sa contacteze prompt pe Gerda Chisardu la darulvietii@yahoo.com.
 
 
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
 
 
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
 
 
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania

JURNAL LONDONEZ (7)

Lavinia IANCU

Dupa cum am mentionat în relatarea anterioara din jurnalul meu, acum am sa va povestesc putin despre partea birocratica si conditia speciala a românilor care sunt aici, si a celor care vor sa vina la munca în Marea Britanie. Se pare ca au aparut unele schimbari în ceea ce priveste „tratamentul” acordat cetatenilor români si bulgari, si anume ca de acum înainte cei care aplica pentru „blue card” (adica drept de munca permanent) trebuie sa dovedeasca cu acte solide ca au lucrat o perioada de timp pe piata de munca britanica. Iata ce informatii (mai) oficiale ni se dau despre acest „blue card”:

 Blue Card UK – Ce este Cardul Albastru?

Cardul Albastru este un certificat de inregistrare oferit de Home Office. Daca sunteti posesorul acestui card aveti dreptul sa munciti în orice sector ca angajat, fara restrictiile care se aplica în mod normal românilor si bulgarilor.

 Cardul Albastru se elibereaza în urmatoarele cazuri:

 1. Daca ati muncit în UK ca Employed (Angajat) si ati avut Work Permit pentru minim un an de zile si puteti dovedi acest fapt cu acte.

2. Daca ati fost student în UK pentru un an de zile, ati avut Card Galben si nu ati depasit cele 20 de ore de munca pe saptamâna.

3. Daca ati fost Aupair (adica ati efectuat o munca în casa precum cea de nanny – bona la copii, house cleaner – curatenie, îngrijire batrâni, etc. n.a.) în UK pentru un an de zile minim, cu viza si puteti aduce scrisori de referinta de la familia pentru care ati lucrat.

4. Daca sotul/sotia are Card Galben ca Self Employed. Cardul Albastru nu se elibereaza daca sunteti deja Self Employed si aveti Cardul Galben, nu se elibereaza nici dupa un an de Self Employed si nu se elibereaza daca nu întruniti una din conditiile de mai sus.

 Singura organizatie din UK care va poate elibera Cardul Albastru este Home Office.

 Pâna recent, puteai aplica pentru blue card mult mai usor, dar din pacate conditiile sunt din ce în ce mai stricte pentru cei care vor sa aplice pentru acest NINO (National Insurance Number). Cred ca va aduceti aminte citind filele jurnalului meu… ca de când am sosit în aceasta tara ma „lupt” cu acest NINO! Prima aplicatie (cerere) mi-a fost refuzata pe motiv ca nu am putut oferi suficiente acte care sa demonstreze ca muncesc. Daca va amintiti, în primele file de jurnal am explicat ca este foarte greu sa gasesti pe cineva care sa îti dea de lucru legal, adica o companie care sa te angajeze fara acest NINO… Eu zic ca e aproape imposibil de gasit! De ce? Am va sa explic imediat.

Lupta cu NINO continua

Daca printr-o minune reusesti sa gasesti o companie care sa fie de acord cu statutul special pe care românii îl au si sa te recruteze fara acest NINO, firma angajatoare trebuie sa aplice pentru tine pentru obtinerea acestui card cu numar. Si anume… are de prezentat tot felul  de situatii contabile, acte constitutive ale societatii… etc. si pe deasupra sa demonstreze ca nu au gasit pe nimeni mai bun de lucru în toata Londra si ca au fost nevoiti sa îl aduca pe „românas” special de pe „Plaiul Mioritic”! Sic! Iar pe lânga toate aceste acte se spune ca trebuie sa si garanteze pentru tine cu o anumita suma de bani… cel putin asa îmi relata prietena cu care locuiesc si cei de la salonul unde mi-am facut voluntariatul (exeprienta în munca britanica!). Deci, pare-se ca este aproape imposibil de gasit o companie care sa vrea sa faca toate astea pentru un viitor angajat… pe care de fapt nu îl cunoaste decât spontan. La orice interviu mergi te întreaba de NINO, iar la interviul pentru obtinerea acestuia, te întreaba ce acte ai care sa dovedeasca angajarea ta în munca si salariul pe care îl iei. E un cerc vicios mizerabil, croit pentru cetatenii cu statut „special”, românii si bulgarii, de fapt si ei membrisori ai ilustrei Uniuni Europene! Si asta din… ianuarie 2007! E ca un lat care se strânge din ce în ce mai mult creând o situatie contradictorie si foarte frustranta. Si culmea, dupa ce ca se obtine atât de greu acest NINO, care e un card cu numar pe baza caruia poti muncii, trebuie sa platesti si o taxa zilnica de 2-5 lire, care se poate plati lunar, trimestrial… s.a.m.d. Oricum nimic pe lumea asta nu este gratuit, dar atunci tot nu înteleg de ce ne îngreuneaza situatia? De fapt se încearca cu orice pret sa te descurajeze si sa te împiedice sa ramâi! Punct!

 Un „bun samaritean” speriat…

De când am venit în tara vremii schimbatoare, pe lânga statutul de turist pe care l-am avut uneori, mai trebuie sa trec si prin alte încercari grele ale vietii, experiente care sa ma ajute sa ma maturizez. Asa ca, dupa ce l-am cunoscut pe seful prietenei mele – „bunul samaritean” – cel care s-a oferit sa ma ajute cu obtinerea acestui NINO, am simtit gustul dezamagirii, desi, datorita lui am reusit sa ajung în faza de a avea dovada de adresa si cont bancar în United Kingdom… pentru ca unde locuiesc este o camera subînchiriata, ceea ce nu face dovada adresei, ba chiar este un act ilegal. Singura solutie era sa ma mut cu chirie în alta parte, dar de una singura cheltuielile sunt mult prea mari mai ales daca nu ai un venit constant.

 Dupa experientele cu munca de voluntariat si cautatul unui loc de munca… tot acest „bun samarintean” s-a oferit initial sa aplice pentru mine în obtinerea NINO si sa deschida o afacere în domeniul cosmeticii de care sa ma ocup doar eu, dar… cred ca s-a speriat bietul om când a aflat în ce consta procedura de aplicare… Problema este ca mie nu mi-a spus ca s-a speriat, sau ca nu mai vrea sa colaboram, ca sa spun asa, ci mi-a comunicat ca doreste sa îi dau timp de analiza a situatiei si… timpul trecea, situatia era analizata, dar fara a ma informa si pe mine de eventualul progres/regres sau stagnare a situatiei, ca sa ma anunte într-un final ca… pleaca în concediu pentru sase saptamâni, timp în care eu eram cu aplicatia refuzata… nu aveam servici, adica eram pe nicaieri. Asa ca, dupa o scurta conversatie, avuta cu dânsul via internet am hotarât sa închei legatura cu „bunul samaritean” care nu cred ca era neaparat rau intentionat în ultima faza, ci mai degraba confuz, speriat si lipsit de idei. Dar pe mine m-a costat naivitate a mea si aceasta ratacire a lui, sapte saptamâni de amânare. Desi de multe ori în viata, drumul e pavat cu bune intentii, totusi se întâmpla sa ai parte de si dezamagiri, dar în final realizez ca toate astea ma ajuta sa ma dezvolt, sa ma cunosc si de ce nu… sa câstig si mai multa experienta.   

Construirea unei identitati de lucru

 Iata-ma, deci, din nou de una singura, pe forte proprii, în marea jungla londoneza. Si dupa ce am „pierdut” vremea asteptând un semn care nu a mai venit, din partea „bunului samaritean”… m-am pus de una singura pe treaba. Si asa se face ca am pus mâna pe telefon si m-am programat din nou la un interviu pentru obtinerea acestui NINO blestemat. Am început sa adun recomandari, si anume, prima a fost de la prietena cu care locuiesc pe care o cosmetizez din când în când, a doua de la vecinii cu care împartim apartamentul, ca deh… sunt bona la sfârsit de saptamâna pentru copii lor, unul de patru ani, iar cel mic, respectiv de patru luni, ceea ce e pe undeva adevarat, caci doar am grija foarte des de copiii lor. A treia recomandare a venit din partea unor cunstinte care au o firma de curatenie. Asa ca adunând orele de lucru de la „toate aceste slujbe pe care le prestez” am întocmit cele patruzeci de ore de munca pe saptamâna. Si fiind PFA (Persoana Fizica Autorizata), ca altfel nu se poate – si nu ai alte variante la alegere dupa cum spuneam mai sus – trebuia sa emit facturi pentru serviciile prestate care sa-mi justifice salariul, pentru ca la interviul pentru NINO au nevoie sa se vada ca muncesti si ca te poti întretine singura. Dar marea problema este ca sunt PFA neînregistrat înca, pentru ca nu poti sa te înregistrezi numai dupa ce ai acel nenorocit de NINO. Cum spuneam mai sus despre cercul vicios…

Luptându-ma cu morile de vânt!

Aaa! Sa întelegeti de ce spun ca cei de aici nu sunt cu nimic mai destepti decât noi, doar ca în pasaportul lor scrie „British” si nu „Român”. Aici facturile se fac în felul urmator: se cumpara de la un magazin gen librarie, papetarie, metalo-chimice… name it, un „Invoice Book” (facturier) care daca nimeresti sa aiba serie bine, daca nu se poate si fara. Si completezi frumos facturi de alde „De la, pentru X”,  „Emis în data Y”, „S-au prestat servicii  pe perioada Z”. Atât, nimic mai mult, nici o explicatie! Pot fi orice fel de servicii prestate. Si mai vorbesc de ai nostri ca fac fraude si spalare de bani! I-auzi! Doar ca… aici se merge foarte mult pe încredere, fiind considerat ca esti de buna credinta si ca nu ai de gând sa faci infractiuni. Asa cred ca se explica faptul ca unii români pe unde merg în lume fac tot felul de ilegalitati de gen financiar. Nu cred ca e greu sa le faci daca te duce capul, daca nu esti controlat, ai înclinatii spre asa ceva sau constiinta-ti lipseste cu desavârsire si nu ai frica de Dumnezeu…

 Dupa toate aceste facturi întocmite, recomandari adunate si restul actelor, puse toate frumos în ordine… m-am prezentat la interviul cu numarul 2 pentru alocarea blestematului de NINO. Am nimerit la un barbat de culoare (cum majoritatea din birou erau, adica 5 din 7) care chiar de la început mi-a creat sentimentul ca vrea cu orice pret sa ma expedieze cât mai repede posibil. Chiar daca eu încercam sa-i explic de ce am venit, ce fac, ce vreau sa fac pe viitor, domnia sa ma tot întreba daca am alte acte… Asa ca mi-a retezat orice speranta de reusita! Dar totusi m-am comportat natural si firesc si i-am spus ca nu ma dau batuta… Am iesit de la interviu cu un gust amar si cu o oarecare nedumerire, fara însa a fi rasista sau rautacioasa. Pur si simplu nu întelegeam si nici acum nu reusesc sa înteleg de ce accepta, cu sutele, emigranti din tari precum Bangladesh, Sri Lanka, Congo, Pakistan, Afganistan, India si… lista poate continua mult si bine!? Chiar britanicii au spus cu jumatate de gura ca majoritatea celor care au participat la revoltele din luna august 2011 din Londra si alte orase ale Marii Britanii, au fost persoane de culoare. Ba chiar le era teama autoritatilor sa actioneze mai în forta fata de atacurile protestatarilor sa nu fie cumva acuzati de rasism. Si atunci vin si pun întrebarea de ce îi accepta în continuare si le ofera ajutor desi vin si se înmultesc rapid (pentru ca fiecare familie are cel putin 3 copii). De ce, noi românii, membrii ai Uniunii Europene, suntem tratati în felul acesta? Inferior si discriminant!

 În fine, dupa câteva zile de asteptare am primit raspunsul. Negativ din pacate! Asa ca si aplicatia a doua pentru a primi NINO mi-a fost refuzata. Dupa câteva zile în care am avut o stare destul de deprimata… m-am „îmbarbatat” (ca deh, „înfemeiat” nu se poate zice!) si mi-am propus sa nu renunt. Am sa lupt sa gasesc solutia pentru a primi acest numar blestemat. Si abia dupa ce voi epuiza toate variantele posibile (si desigur legale) am sa ma declar batuta. Cred ca aici intervine încapatânarea de care scrie în zodiac la cei nascuti în Zodia Racului.

O luminita la capatul tunelului…

Apropo,am uitat exact ce era mai frumos din toata povestea asta. Am primit un telefon în urma cu o saptamâna si jumatate de la o doamna care mi-a vorbit pe un ton foarte civilizat si care mi-a spus ca avea numarul meu de telefon de la proprietara unui salon de coafura unde mi-am lasat datele în cazul ca vrea sa îsi deschida si o parte de cosmetica. Respectiva patroana e amica „bunului samaritean” si… dânsa s-a gândit sa-i dea numarul meu de telefon acestei doamne care m-a sunat sa se intereseza daca lucrez si daca mai sunt interesata de un job în domeniul cosmeticii. Desigur, am raspuns! Asa ca m-a invitat la un interviu unde am dat chiar si o proba practica. Mi s-a comunicat, mai apoi, ca le-a placut foarte mult de mine. Vorbesc la plural pentru ca mai era si o alta doamna acolo, la interviu. De altfel si mie mi-a placut foarte mult. Salonul e chiar în centru, în zona 1, unde se afla multe birouri. Salonul e micut, dar foarte cochet. Mi s-a spus ca voi lucra doar eu pe partea de cosmetica, fapt ce ma încânta foarte mult. As fi astfel în elementul meu si as putea întradevar sa arat ce stiu. Am simtit ca proprietara este deschisa la propunerile pe care le am. Ea si cu doamna care m-a intervievat ar fi colegele mele pe partea de coafura. Suntem de vârste apropiate toate. Problema e ca acum salonul este în redecorare si dânsele merg doar odata sau de doua ori pe saptamâna la munca. Asta, pâna la mijlocul lunii septembrie cand se preconizeaza ca se va deschide. Mi-au mai spus ca o sa am o perioada de proba de o luna, pentru a arata ceea ce stiu, iar munca mea va fi platita. Am sa fac tot posibilul sa le arat ca merita sa lucreze cu mine. Deci una calda una rece… ca asa e viata!

 Strategia celor trei variante

 Totusi stresant pentru mine este faptul ca nu am înca acte si patroana asteapta sa primesc numarul acela mult dorit. I-am povestit despre supliciile îndurate pâna atunci pentru obtinearea NINO. Daca nu l-am primit înca, mai am trei variante si am sa le încerc pe toate pâna epuizez orice cale fiabila. Prima ar fi sa merg pe mâna unei agentii – contra cost, bineînteles –  care se ocupa cu problemele de emigrare, de obtinerea NINO… si de alte greutati pe care nu le pot rezolva noii veniti. Cred ca aceasta varianta o voi aplica. Voi merge la începutul saptamânii viiitoare sa discut cu ei despre tot ce implica obtinearea NINO.

  A doua a varianta o aplic doar daca nu reusesc nici a treia oara sa obtin acest NINO, (nici cu ajutorul agentiei!). Am sa încerc sa o conving pe proprietara acestui salon la care voi începe sa muncesc sa aplice pentru mine ca firma. Dar tare mi-e teama ca se va speria când o sa vada în ce consta  procedura de aplicare pentru un posibil angajat. Si tot în cadrul discutiei cu proprietara salonului voi mentiona ca as putea lucra la negru daca pe ea nu o deranjeaza, pt ca oarecum situatia ma împinge si spre varianta asta.

 A treia varianta ar fi sa ma înscriu la colegiu pentru un an de zile – contra cost desigur – si atunci voi primi automat yellow card-ul cu statutul de student, iar dupa un an de studentie în tara lor, zice-se… ca pot aplica pentru blue card. Acest yellow card de student îti da (si) dreptul de a munci douazeci de ore pe saptamâna si a-ti plati taxele ca orice angajat si nu ca PFA. Oricum pâna nu epuizez toate caile de atac nu am sa ma las batuta, asta e clar, ca doar nu am venit aici numai sa cheltui banii si sa fac vesnic pe turista… caci înca nu am câstigat potul cel mare la euroloteria britanica… Asa ca mai trebuie sa si muncesc!

 Cam acestea fiind spuse, cred ca e timpul sa închei „mica” mea epistola, însa nu înainte de a va povesti pe unde am de gând sa mai merg saptamâna viitoare (poate!), asta pentru ca nu costa nimic intrarea, din câte stiu eu. Asa deci… ar fi de vazut: Galeria Nationala si câteva muzee, precum British Museum, casa unde a murit Freddie Mercury (am gasit adresa pe internet si am cautat-o pe harta unde vine), apoi cartierul Notting Hill si Portobello Road, locul unde s-a turnat filmul cu acelasi nume, cu Julia Roberts si Hugh Grant. Am auzit ca au chiar si un carnival cu acest nume care se tine prin aceste locuri. Asta daca nu costa nimic… în afara de transportul prin oras. De ce sa nu profit deocamdata de viata de turist? Asta bineînteles daca si vremea îmi permite, pentru ca în ultima saptamâna am avut parte de vreme specifica britanica as spune, adica zilnic ploaie, nori gri si urâti…Va doresc sa aveti parte de un sfârsit de vara minunat. Aaa… si o rugaminte! Sa mai cititi din când în când pe internet „Jurnal Londonez” (1,2,3,4,5,6… si ce va urma) scris de mine!

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

NOTA REDACTIEI: Întârzierea publicarii nu ne apartine, a ajuns abia acum la noi, pe caile de transmitere indirecte !

Scriitorul Vaclav Havel

 Boris Marian

 

Publicatia pragheza „ Lidove Noviny” a scris a doua zi de la decesul lui Vaclav Havel –„ Un om politic care, de fapt, nu a fost niciodata un politician, ci a ramas un scriitor si un gânditor”. Despre sine , Havel afirma ca el este doar„ un intelectual derutat”. Comparat cu oameni de talia lui Nelson Mandela, Papa Ioan Paul II, s.a., acest mare om politic, dar si umanist de talie internationala dovedea si o rara modestie. Adam Michnik, Milan Kundera, V. Tismaneanu l-au cunoscut si au scris despre el. La fel si Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din România a avut cuvinte de aleasa pretuire.

Havel spunea ca cehii si slovacii traiesc între „autoderiziunea lui Svejk si fatalismul lui Kafka”. A studiat si a pus în scena spectacole inspirate de teatrul absurd (Teatrul de pe balustrada, din Praga), din Kafka, din Shakespeare, Cehov. În armata fiind, ca recrut, în anii 1957-1959 a organizat o formatie de teatru cu succes la public.

Tatal lui Vaclav Havel a fost un om înstarit, cunoscut restaurator de cladiri istorice, prieten cu numerosi artisti, scriitori. Pâna la instalarea regimului comunist cu ajutor sovietic, în 1948, Havel a avut parte de o educatie intelectuala bogata.

Îsi începe cariera literara ca poet, publica o serie de volume – „ Patru poeme timpurii” (1953), „Framântari” (1954), „Note prealabile” (1955)„Spatii si ore”( 1956)„ La marginea primaverii” (1956, n.n. a fost o premonitie?), „Anti-coduri” (1964), „Protocoale” (1966, sunt incluse si eseuri).

În timpul Primaverii de la Praga, în 1968, a fost, scurt timp presedinte al Uniunii Scriitorilor din Cehoslovacia. În 1993 a fost ales membru de onoare al Royal Society of Literature. Fiindu-i interzis accesul la o facultate cu profil umanist, Havel a lucrat ca masinist la un teatru din Praga, a devenit un om pasionat de teatru, începând sa scrie dramaturgie, desi studia la o facultate cu profil tehnic. A urmat la fara frecventa cursuri la Institutul de Teatru. Ultima piesa a fost scrisa în noiembrie 2007, „Odchazeni”, pusa în scena în 2008, la Praga, apoi la Varsovia, Londra, Philadelphia (SUA). În ultimul  an de viata, 2011, a regizat un film, dupa aceasta piesa, cu acelasi titlu.

Ca dramaturg îsi începe cariera cu „ Petrecerea din gradina”, reprezentata în 1963, la Praga, apoi i se joaca „Memorandumul”, în 1965, s.a. Cea mai cunoscuta lucrare dramatica este ”Largo desolato”. (1985). Desigur, celebritatea lui Havel se datoreaza mai mult atitudinii sale civice, anticomuniste, prin lansarea eseului „ Puterea celor slabi”, în 1978, dar scrierile politice îsi au puterea de iradiere în tcalentul sau de scriitor. Dintre piesele sale mai mentionam „Probleme tot mai mari de concentrare” (1968), „ Opera cersetorilor” (1975, o replica la piesa lui Bertolt Brecht), „Audienta”, „Parere personala”, „Protest” (toate trei , în 1978), „Tentatia„ (1986), s.a.

A mai scris si publicat proza: Scrisori catre Olga (1988), Scrisori deschise (1991), Deranjând pacea (1991), Arta imposibilului (1998), s.a.

Sprit non-conformist, perseverent antitotalitarist, Havel a avut prieteni în întreaga lume, iar în patrie i-a fost prieten Sef Rabinul Karol Sidon, cu care a aparut în mai multe ocazii, în public. Samuel Beckett i-a dedicat piesa „Catastrofa”, în 1982, când scriitorul se afla în arestul serviciului de securitate a statului. Era un mare iubitor de muzica rock, de jazz, a avut prieteni pe chitaristul Tom Wilson, care a scris o biografie despre Havel, Frank Zappa, Tom Stoppard, iar presedintele SUA, Bill Clinton a cântat la clarinet în prezenta lui Havel, având amândoi aceeasi pasiune pentru muzica.


În încheiere vom cita câteva gânduri ale lui VACLAV HAVEL

 

Oricine care se ia prea în serios se afla în fata riscului de a deveni ridicol; oricine poate râde în mod constant la el însu?i.

De îndata ce omul a început sa se ??considere sursa celui mai mare sens în lume ?i masura a tot ceea ce exista, lumea a început sa-?i piarda dimensiunea sa umana ?i omul a început sa piarda controlul lumii.

  Drama presupune o comanda, o perturbare a ordinii firesti.

  Chiar si un act pur moral care nu are nici o speranta de orice efect politic imediat vizibil poate treptat si indirect, în timp, sa capete semnificatii politice

 Speranta este un sentiment careia viata si munca îi dau o semnificatie.

 Speranta nu este convingerea ca ceva se va transforma în bine, ci certitudinea ca ceva are sens, indiferent de modul în care aceasta se dovedeste.

 Eu locuiesc într-adevar un sistem în care cuvintele sunt capabile de a agita întreaga structura a guvernului, în cazul în care cuvintele se pot dovedi mai puternic decât zece divizii militare.

 Cred ca teatrul trebuie sa fie întotdeauna oarecum suspect.

 Minciuna nu ne poate salva de o alta minciuna.

Omul modern trebuie sa coboare în spirala absurditatii sale la cel mai jos punct, numai atunci poate el privi dincolo de ea.

 

Acesta era si va fi Vaclav Havel.

 

Boris Marian

 

JURNAL LONDONEZ (6)

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

Karl Marx, un demon in istorie

Karl Marx, geniu si demon

 

Irina Manea, sub titlul generic Karl Marx, geniu si demon, in Revista online historia.ro, ni-l reprezinta pe celebrul filozof german al secolului XIX!

Nu-i cunosc varsta scriitoarei de care vorbim, dar, folosind in documnetare  materiale importante  care-i sustin ideile, folosindu-le, ne mira faptul ca nu a inteles ceea ce e esential si ne parvine ca “rezultat” al tezelor marxiste.

Nu vom  analiza in intregime  textul amintit, fiind doar un pretext si  baza a discutiei, fara sa cautam sa aducem intr-un fel sau altul atingere personalitatii autoarei Irina Manea, dimpotriva.

De ce? Pentru ca eseul e bine incondeiat, desi nu prea reiese clar opinia domniei sale sau n-am reusit s-o identific.

[pullquote]

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Evanghelia lui Matei, 22.29

[/pullquote]

Oricine cu bun simt poate  vedea unde a dus omenirea teoria materialista despre lume si viata, a lui  Marx, cu tezele sale care nu-L pun in centrul creatiei pe Dumnezeu. Le-a folosit ambele societati, atat comunismul, cat si capitalismul. Si, dupa cum vedem, amandoua au falimentat. E drept, mai sunt pe picioare (proptele) unele tari, ca China sau SUA, de care vom afla cat de curand ca s-au prabusit si ele!

De ce? Pentru ca urmeaza teze ale “evolutiei” care te duc un timp si, mai repede sau mai tarziu, ajungi la capatul drumului, in  fata prapastiei si a deznadejdii,  fara solutii!

Sa ne referim totusi la cateva pasaje:

Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. Realitatea concreta trebuie sa primeze si pornind de aici trebuie sa se elaboreze o filosofie a existentei umane care recunoaste radacina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îsi demonstreaza puterea si realitatea în convietuirea cu altii. Existenta sociala determina constiinta umana si nu invers. Societatea nu înseamna în primul rand constiinta colectiva, ci munca colectiva, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îsi dezvolta gândirea pe baza fortelor de productie si relatiilor economice. Exista desigur si o suprastructura ideologica ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economica, o baza în care functioneaza dialectica relatiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.

Si acum iau doar aceste idei si fac acele sublinieri:

….Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. (… ) Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului. (…) Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.”

Deci pentru Marx realitatea divina e misticism!

Marx a fost coplesit de darwinism!

Marx aspira sa schimbe lumea!

De fapt de ce sa ne miram, ca, fara sa dorim, am extras  esentiaul  tezelor marxiste, binecunoscute:

a) ateu-materialist;

b) darwinist-evolutionist, se trage din maimuta;

c) dorinta expresa de a schimba lumea.

Apoi, totusi, se pare ca distinsa autoare doreste sa nu ne lasa fara nimic, si ne da unle mici concluzii (sublinierile ne apartin):

Marx a vrut sa-l elibereze pe om de conditia sa, dorind fericirea pentru cei multi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revolutionara a dorit nu sa schimbe o stare sociala sau un regim , ci politica însasi, sa schimbe temeliile lumii din care trebuie sa dispara religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însusi si de legile sociale pe care le va constientiza. Paradoxal, partidele si statele socialiste care se revendica de la doctrina marxista au produs un stat omnipotent care a urmarit totala absorbtie a societatii civile. Dupa cum îl descrie si Orwell, este sistemul capabil sa transforme oamenii în roboti lipsiti de doza minimala de constiinta. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorator numit comunism? În aceeasi masura în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. (…) Prin faptul ca sistemul sau a fost izvor de argumentare si credinta oarba pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a ramas un om al ideii. A cautat un adevar în onestitate intelectuala, dupa cum opineaza Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitatile occidentale este vazut ca unul dintre marii cugetatori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din mostenirea noastra culturala. Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Vedeti dumneavoastra ca dupa ce l-a numit pe Marx, in titlu, “geniu”, fara sa comentam, admitem ca posibil faptul in sine, insa foloseste sintagma “geniu si demon”, ceea ce nu demonstreaza prin argumentatia prin care ea insasi ne da raspunsul la intrebare (e demon?), bazandu-se pe ideile lui Karl Popper , citindu-le, le percep ca fara nici o greutate si valoare comunicativa. Si, pentru ca neclaritatea sa fie fara dubii isi incheie pasajul asa: “Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

De fapt articolul de care vorbim incepe cu aceasta scurta disertatie:

Astazi este greu sa te pronunti în privinta lui Marx fara sa cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiratia si furia tuturor, fiind în acelasi timp eliberatorul celor asupriti si profetul mincinos.

Ca unul care am trait si am cunoscut bine societatea comunista, am tras concluzia care se impune, aceea ca Marx are tezele bazate pe o doctrina nesanatoasa, egoista, materialista-darwinista; nu-si extrage seva din invatatura divina a lui Dumnezeu; lumea nu e creatia lui Dumnezeu;

Insa, orice om cu bun simt isi da seama de contrariul afirmatiilor expuse de Karl Marx, mai ales ca au fost indelung experimentate!

Sa trecem acum si la alte idei care incep sa  lamureasca problema mai bine, citind din cartea MARX si SATAN, de Richard Wurmbrand:

Marx scrie:

 Pentru o reala fericire a maselor, este necesara nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresata maselor de a nu-si mai face iluzii cu privire la conditiile lor este o chemare la abandonarea conditiei care necesita iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei vai a plângerii a carei aureola este religia.” 1

 Se spune ca Marx s-ar fi pronuntat împotriva religiei din pricina ca aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura solutie viabila pentru problemele acestei lumi.

Cine a fost Marx? La începutul tineretii sale, Karl Marx îsi facuse o profesiune de credinta din a fi si a trai ca un crestin.

Prima sa lucrare se numeste “Unirea credinciosului cu Hristos“.

În aceasta carte citim urmatoarele cuvinte frumoase:

 „Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi în chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine însusi ca jertfa.

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmata pentru ca oamenii sa poata fraterniza si sa se iubeasca unii pe altii – si anume crestinismul.

El continua:

Unirea cu Hristos confera înaltare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.3

Cam în aceeasi vreme, Marx scrie în dizertatia sa intitulata “Gândurile unui tânar la alegerea carierei sale”:

Religia însasi ne învata ca Idealul catre Care nazuim cu totii, S-a jertfit pe Sine însusi pentru omenire. Cine ar îndrazni sa tagaduiasca aceasta învatatura? Daca am ales postura în care putem înfaptui maximum pentru El nu vom fi niciodata coplesiti de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii facute pentru binele tuturor.4

La început, Marx a avut convingeri crestine. Când a terminat liceul, în certificatul sau de absolvent, în dreptul rubricii „Cunostinte de religie” erau scrise urmatoarele cuvinte:

Cunostintele sale despre credinta si morala crestina sunt destul de clare si bine asimilate. El cunoaste într-o oarecare masura si istoria Bisericii crestine5

Cu toate acestea, într-o teza scrisa în aceeasi perioada, Marx repeta de sase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii sai nu l-au folosit nici macar o singura data în decursul acestui examen.

De aceea, el a si fost poreclit „Distruge“.

Era normal ca el sa vrea sa distruga, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu ma viziteaza nimeni – ceea ce îmi convine – pentru ca oamenii de astazi pot sa ma… (expresie obscena). Toti sunt niste ticalosi.6

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La putin timp dupa ce Marx a obtinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viata lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început sa se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale:

Vreau sa ma razbun pe Acela Care domneste deasupra tuturor.6

Asadar, el era convins ca exista Unul care domneste deasupra tuturor, dar îl dusmanea, desi Cel de Sus nu-i facuse nici un rau.

Marx apartinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilariei sale. Era mult mai înstarit decât multi dintre colegii sai.

Ce anume a facut sa se nasca în el aceasta ura îngrozitoare fata de Dumnezeu? Nu se cunoaste nici un motiv personal. Sau sa nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufletiti de idealuri altruiste, pregatindu-se pentru viitoarea lor cariera, tânarul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznadajduit):

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

în blestemul si tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fara întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai ramas decât razbunarea.

Imi voi cladi tronul în inaltul cerului,

vârful lui va fi rece si înspaimântator.

Groaza superstitioasa – îi va fi fortareata.

Agonia cea mai neagra – îi va fi capatâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sanatos,

se va întoarce palid ca moartea si mut,

cuprins de morbul mortii oarbe si înghetate.

Fie ca fericirea lui sa-i pregateasca moartea”.7

 

Marx visa sa distruga lumea creata de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

“Atunci voi fi în stare sa merg triumfator,

ca un zeu, printre ruinele împaratiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc si actiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

Cuvintele „imi voi cladi tronul în înaltul cerului” precum si marturisirea ca cel ce sta pe acest tron va emana numai groaza si agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Ma voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

Poate ca nu este o simpla coincidenta faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Marx, scria:

Trebuie sa-l adori pe Marx ca sa fii iubit de el. Trebuie cel putin sa-ti fie frica de el ca sa te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, pâna la ticalosie si nebunie9

Am inteles nu numai din aceasta opera exceptionala, ca Marx nu iubea oamenii. Sotia sa il „alinta” folsind ca diminutiv, o expresie bine meritata: „Micul meu diavol”.

Cercetati si vedeti ca satanistii se intalnesc anual la mormantul lui Marx din Londra!

Savantul adulat de multi, il adora pe Satan, si este adorat la randu-i de satanistii timpului nostru!

Doamne apara si pazeste!

Toata inchinarea si toata adorarea fie-I adusa Singurului Dumnezeu, Atotputernic Creator si Mantuitor!

GLORIE!  ALELUIA!  Amin!

(George Danciu, 12.x.2011)

CÂND „CEI USURATICI APRIND FOCUL ÎN CETATE, ÎNTELEPTII POTOLESC MÂNIA”

 Vavila Popovici


Incidentele care au avut loc la Londra luna trecuta (august) au fost considerate ca cele mai violente din ultimii 30 de ani. Potrivit politiei londoneze, peste o mie de persoane au fost arestate, dintre care 396 minori. Violentele, care au început în nordul Londrei s-au extins ulterior în mai multe orase britanice, între care Birmingham, Manchester si Liverpool. A fost vorba în principal de actiuni de efractie, vandalizari de autoturisme si furturi, dar si incendii provocate. Incidentele au provocat o mare indignare asupra populatiei acestei tari si au determinat o reactie ferma din partea autoritatilor. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane retinute în timpul violentelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore. Premierul britanic David Cameron si-a întrerupt vacanta si a declarat în Parlamentul britanic : „Nu este vorba despre politica, nici despre manifestatii, ci despre furt […] Aceasta este infractionalitate, pur si simplu si pentru aceasta nu exista scuze. Nu este o problema de saracie, ci de cultura. O cultura a violentei, lipsei de respect fata de autoritate […] trebuie sa aratam lumii ca Marea Britanie nu este o tara care distruge, ci o tara care construieste, care nu se resemneaza, o tara care face fata, care nu priveste în urma, ci totdeauna înainte”. În cele din urma violentele au fost stopate, fiind antrenati în aceasta actiune 16000 de politisti. Au fost implicate persoane cu statut social diferit, copii, tineri si oameni mai în vârsta.

De aici începând, fenomenul, fiindca el poate fi denumit astfel, poate fi amplu analizat. Nu am sa îndraznesc decât o succinta analiza, privita din punctul de vedere al libertatii zilelor noastre, prost înteleasa de unii oameni. Si nu este o remarca noua si nici restrânsa, ci valabila pentru foarte multe tari de pe glob.

Libertatea este un concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin sintagma „lipsa constrângerilor”. Ea zugraveste comportamentul uman. A fost o tema care a preocupat filosofii, teologii, precum si statul.

Pentru Socrate, de exemplu, libertatea este poarta tuturor dereglarilor individuale si sociale, calea spre desfrâu si descompunere; pentru Aristotel, aparator al libertatii, este poarta prin care intra bucuria de a trai, poarta prin care intra viciile fiind cea a pasiunii. Venind mai aproape de vremurile noastre, pentru filosoful britanic John Stuart Mill (1806–1873), libertatea este determinata de raporturile dintre individ si societate, sfera libertatii umane cuprinzând anumite libertati printre care si „libertatea alegerii unui stil de viata”. Si ce stil de viata trebuie ales? Chiar nu stim sa alegem, nu stim sa discernem? Stilul de viata presupune într-adevar cultura! Este gustul pentru elevat si frumos. Stilul nu presupune cantitatea, ci calitatea; înseamna atitudine corecta, cuviincioasa, actiune folositoare, idei sanatoase, înseamna bucuria de a trai, dragostea, prietenia, dorinta de înaltare, de a deveni o persoana cu o carte frumoasa de vizita. A fi bogat si lipsit de caracter, nu poate fi decât un stil ales daunator atât tie cât si oamenilor din jurul tau.

Pentru a ajunge sa te poti bucura de libertate, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria, pe care o purtam fiecare dintre noi, unii într-o masura mai mica, altii mai mare, si pentru a-ti înfrânge barbaria trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul. La început nu esti atât de constient, te ajuta parintii, scoala, mai apoi te straduiesti singur sa dobândesti un comportament moral care sa fie în armonie cu cei din jur. De altfel normele comportamentului moral au fost cuprinse în cele zece legi biblice comune religiilor mozaica, crestina si mahomedana, religii dominante si la ora actuala în lume. Incorectitudinea, obraznicia, minciuna, lipsa de respect, tin de zonele întunericului; numai spiritul benefic este creator, spiritul malefic este distrugator; omul care ia în brate spiritul malefic ajunge la desfrâu, se deconecteaza de la spiritul Divin. „Vai de feciorii razvratiti, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fara Mine, care fac legaminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca sa gramadeasca pacate peste pacate!”(ISAIA 30, 1)

Conceptul de libertate ideal în societate se presupune a fi acela în care orice om e liber sa faca ceea ce doreste, atâta timp cât nu încalca libertatea altui om. Exista si extremele acestui concept. Si vai, cât a avut omenirea de suferit din cauza extremismului! Una dintre extreme este libertatea totala reprezentata în principal de catre curentul Punk. Filosofia acestui curent e simpla: „Sunt liber sa fac ce vreau, inclusiv sa îmi înfig bocancul în fata ta”, filosofie total anarhista. Curentul Punk a aparut între anii ’76-’80. Un adept Punktrebuia sa fie altfel decât ceilalti, sa socheze, violenta fiind omniprezenta în manifestari, de la înfatisare, la limbaj, comportament; un revoltat fara cauza, un om nelinistit, caruia îi place sa traiasca periculos. Cealalta extrema este reprezentata de totalitarism, în care nimeni nu are dreptul sa faca nimic decât ceea ce i se spune. Chiar daca la prima vedere par doua extreme total diferite, ele au un lucru în comun, ni se spune, si anume acela ca societatea e împar?ita în doua grupuri, unul care are libertatea totala ?i unul care nu are deloc.

Rolul statului ar fi sa se apropie cât mai mult posibil de conceptul ideal de libertate, cât mai multi oameni sa se poata bucura de cât mai multe libertati. Pentru a asigura acest lucru exista legi care trebuie respectate. Corectitudinea comportamentala este o manifestare de respect în primul rând fata de tine, dar si fata de cei din jurul tau, respect „fata de autoritate”, dupa cum a exprimat Premierul britanic. A te purta corect, politicos, a fi calm, a cunoaste legile tarii si a le respecta, indica un om care-si iubeste tara, un om instruit, un om care a învatat sa se poarte în societate. Astfel de oameni ofera încredere si lumina celor din jur lor. Iata câta dreptate a avut premierul britanic când a afirmat ca este „o problema de cultura”!, morala fiind aceea care trebuie sa stea la temelia culturii unui individ si a vietii politice a societatii, deoarece se mai întâmpla „sa fii instruit, dar natâng, brutal si simplist” spunea un gânditor român. Mergând mai în adânc, filosoful german Friedrich Nietzsche afirma ca morala apartine credintei, nu politicii.

Dintre cele sapte Pacate capitale, face parte si Mânia, numita si furie, prin care se întelege respingerea iubirii si adoptarea sentimentelor razbunatoare si a gândurilor pline de ura. Ce ne spune Biblia despre mânie? „Nu te grabi sa te mânii în sufletul tau, caci mânia locuieste în sânul nebunilor.”

Filosoful român Nae Ionescu (1890-1940) precizeaza ca problema libertatii se pune în modul urmator: „Exista mai multe drumuri de urmat si omul alege unul din ele. El alege, dar el nu poate actiona decât atunci când cunoaste conditiile multiple în care aceasta actiune este posibila.Daca nu cunoaste aceste posibilitati si implicatii, atunci actiunea nu o face el, ci ea se întâmpla cu el.” Cu alte cuvinte, este luat de val, în necunostinta de cauza! Se pare ca acesta a fost si cazul acelor tineri mâniosi, iesiti în strada pentru a fura, a distruge.„Exista întotdeauna o limita a libertatii. Este un nonsens sa se vorbeasca despre o libertate absoluta. Omul nu poate fi liber sa faca orice vrea el: Libertatea îsi are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depaseste normalul, natura omului, poate sa fie interzis, fara însa ca aceasta sa reprezinte un atentat la libertate.”

Statul la emiterea legilor are în vedere conceptele de bine si rau si gaseste un echilibru pentru a reusi sa asigure libertatea cetatenilor sai. Dar mai sunt si reguli pe care statul nu le poate stabili si care tin de bunul simt al omului. Iata ca ajungem din nou la Credinta, la Religie, la invocarea Decalogului care este suma bunului simt crestinesc – Porunca a VIII: „Sa nu furi” si porunca a X-cea: „…sa nu poftesti vreun alt lucru care este al aproapelui tau”.

Este minunat sa ai moralitate de ordin religios! Si cartea de capatâi a acestei moralitati este Biblia. Se stie ca o viata lipsita de credinta este o ratacire în spatiu si timp. Ratacim, ratacim si nu mai gasim calea cea buna!

Apostolul Pavel spunea acum 2000 de ani ca morala este înscrisa în inima omului.

Exista o lege morala cu care te nasti, adica acea predispozitie de a alege binele de rau; dar exista si o constiinta morala, cea care-l face pe om sa discearna cu buna stiinta, adica cunoscând, sa poata alege si sa se manifeste ca atare. Atât legea morala cât si constiinta morala (constiinta fiind un produs al activitatii creierului uman) îsi au izvorul în fiinta lui Dumnezeu. Constiinta morala se poate capata în timp, dupa cum am spus prin educatie, cultura. Ce cultura, ce educatie au avut acei copii si tineri implicati în incidente? Care a fost rolul familiei, scolii, Bisericii? Li s-a vorbit despre Credinta? I-a dus cineva în Biserici unde ar fi putut învata sa fie linistiti, sa nu vorbeasca când nu trebuie, sa cunoasca respectul, sa-si înfrâneze pornirile necuviincioase, sa învete blândetea, bunatatea, corectitudinea, iubirea de Dumnezeu? Cu câti dintre copiii nostri s-a mai întâmplat acest fericit lucru în aceste ultime decenii?

Libertatea poate fi si poarta de intrare a viciilor, însemnând si dreptul de a pacatui, de a face si rau nu numai bine, dar evlavia (religiozitatea) înseamna a cunoaste si a lua din libertate numai ceea ce este bun si frumos, adica a discerne, din dragoste de Dumnezeu.

Întelepciunea poporului român a creat multe zicatori, versuri, în legatura cu educatia omului, a copilului în familie. Zicala „Asta nu-i dus de multe ori la biserica”, atribuita unui om pacatos, spune mult despre acel om”.

Redau mai jos fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

Când copilului nuiaua nu-i sta – sfânt – la poarta mintii,/ Râde fericit copilul, dar la urma plâng parintii! […] Pe copil sa-l tii în frâie, de vrei om la toti sa placa;/ Nu-l lasa orice sa-ngâne, nu-l lasa orice sa faca;/ Nu-l lasa dupa placerea-i unde vrea el sa se duca;/ Din acelasi lemn se face si icoana si maciuca./ În rasfat de-ti cresti copilul si-l lasi zilnic fara frâu,/ Tu ai semanat neghina, socotind ca semeni grâu…/ Caci, precum îti cresti copiii, vor fi oameni sau neoameni:/ Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!/ Cei care trudesc o viata si comori mereu aduna/ Ca sa lase mostenire la copii o viata buna,/ Din copiii lor fac trântori care-si vor munci doar dintii/ Sa manânce toata viata ceea ce au strâns parintii.”

Desi traim alte vremuri, poate este bine sa cunoastem si gândurile celor de dinaintea noastra.

Si despre celelalte aspecte ale fenomenului, poate… cu alta ocazie. Dar ar fi trist sa mai existe!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

CÂND GOLANUL E SEF

GOLANUL-„SEF” AL NOSTRU SI … GOLANII LOR !

  – pamflet –

…Vineri, 12 august 2011, când era gata sa intre în „trabantelul” lui umil, de cca. 100 de milioane de euro, Traian Basescu a vazut câtiva muncitori, si nu l-a rabdat inimioara sa nu “le-o zica” – în stilul lui inconfundabil, de “maidanez”, dar fraza sa având acelasi “mesaj”, precum al lui Hitler si/sau al tuturor masonilor lumii (care au ajuns la concluzia ca numarul optim al POPULATIEI TERESTRE contemporane ar trebui sa fie cam…240-260 de milioane!!!): “Bai, sunteti prea multi!” (Adica: “O sa va extermin eu, cumva…cât de curând!PREA MULTE SPITALE, PREA MULTE SCOLI, PREA MULTI ZIARISTI CARE NU MA LINGUSESC…SI ÎNCA MAI SUNT INTELECTUALI CARE NU S-AU VÂNDUT PE…”O SAVARINA!” etc. etc. etc. !!!).

Un muncitor i-a strigat lui Basescu Traian, cu un amestec de exasperare si sarcasm: “Sa traiti bine!”. Iar replica nu a întârziat. “Si voi!”, le-a spus Basescu. (Adicatelea: “Ma doare în cot de voi – crapati, daca nu stiti si nici nu învatati sa furati, ca mine si ai mei!)

O femeie i-a replicat: “N-am trait bine!” – moment în care presedintele a plusat în ironie. “Traim dupa cum muncim! (…) Ma, daca gasim un român care sa nu se plânga, e mare lucru! Vedeti voi unde e somaj 20% cum e…”, le-a strigat presedintele, aproape intrat în masina prezidentiala.

Apoi, pentru tara, bulibasa Basescu a avut, în presa, urmatorul mesaj:

Bugetarilor pot sa le transmit un singur lucru: CA SUNT PREA MULTI (s. mea), avem 1,2 milioane de bugetari, si trebuie redus numarul bugetarilor. Trebuie sa reducem cheltuielile de functionare a statului daca vrem sa fim un stat viabil care sa nu înghita resursele pe care le produce economia româneasca. (…) Deci am facut timp de 20 de ani politica de a consuma orice resursa produce statul. Nu se poate continua asa, iar criza datoriilor ne arata CA NICIUN STAT NU MAI POATE TRAI PE DATORIE, ci din ce produce” – cf. www.mediafax.ro

Mai, GOLANULE, FARA LEGE SI FARA NICIO CREDINTA (ca presedinte de tara n-ai cum fi numit!):

1-în primul rând, cine a facut toate datoriile României, la Bancile Camatarilor Lumii, daca nu tu?!

2-În al doilea rând: nu muncitorii sunt prea multi, în România, ci curvele si hotii si incompetentii si impostorii tai, “cu staif”! Si, în definitiv, primul care este “în plus”, ESTI TOCMAI TU, GOLANE! Altceva decât sa distrugi si sa tradezi România, n-ai “realizat”, ca “munca”, pâna acum (sunt 7 ani de “impostura prezidentiala!!!) – asa ca, fa bine si “simplifica peisajul”, cât, înca, nu esti otânjit…sau împuscat, la Târgoviste, ori aiurea…

Tu, GOLANULE-SEF, tu si numai tu – esti “somerul nostru de lux” (pe care nu ni-l mai permitem!!!) – “somer de lux” si sfruntat “brigand de stat”, care ne costi viata Poporului Român si a Tarii Românilor!!! Tu, Aratare a Iadului!

Din punctul meu de vedere, parazitii si impostorii, ca tine si ca majoritatea familiei tale de satra – nici n-ar avea dreptul la vreun “mormânt de amintire”!!! Acest popor român (cu obârsii SFINTE!!!) TREBUIE sa uite cel mai penibil moment al istoriei sale: pe 6 decembrie 2009, si-a ales, pentru a doua oara, “democratic” si hipnotic, drept Conducator si Calauza – pe CALAUL si BRIGANDUL-SEF al Neamului Românesc!!!

Este o contra-performanta mondiala, demna de orice “Guiness Book” al POPOARELOR!!!

Ciulini si scaieti sa creasca pe pieptul tau si din inima ta de matraguna – tu, “nemernic national”, care ai facut pustiu si mlastina, în sufletele si în satele si în târgurile si în orasele României! – …tu, Greu al Pamântului Românesc, de hidosenia pacatelor caruia urla spre Ceruri, întreaga glie româneasca!

Nu numarul de bugetari trebuie redus, mai, Vârcolacule si Strigoiule Grotesc al Pustiului Beznei Satanice! – … ci trebuie redus (pâna la anulare totala!) numarul de “sinecuristi” si “filodormisti” si jefuitori de tara si iresponsabili si incompetenti si impostori, pusi în tot soiul de posturi, cu raspundere ametitoare!

Ce altceva decât sinecura, e “munca” ta de derbedeu national, de 7 ani încoace, de când, înafara de zavistie sociala si dezastru economic si tradare nationala, în beneficiul familiei tale si al “haidailor” tai “pedelei”, ALTCEVA NU STII SI NU FACI! – …dar esti platit, gras, tocmai DIN/DE LA BUGETUL BUGETARILOR SI NEBUGETARILOR ROMÂNIEI, ca sa stii si sa faci… – …nu mai zic de afacerile aiuritoare (ma întreb cât de legale…dar NU eu ar trebui sa ma întreb, ci Justitia Româna sa se autosesizeze… – …UNDE-I atât de mult clamata Justitie Româna?!), afaceri de la care ai “cota parte” substantiala, ca zeciuiala serdarilor, din partea tâlharilor de drumul mare, pe vremile fanariote?!

Ce altceva decât “sinecurista” e analfabeta de fiica-ta aia mai mica (nici cu “desteapta” mai mare a ta nu mi-e rusine, miliardara de…Paunesti-Vrancea!), pe care ti-ai trimis-o, ca sa ne umilesti deplin, “europarlamentara” la Strasbourg?!

Lasa ca nici cu ceilalti europarlamentari, de-ai nostri si de-ai “lor” (celorlalti masoni europeni!), nu mi-e rusine – numai daca amintim scandalul ADRIAN SEVERIN (nepotul lui Silviu Brucan/Saul Bruckner), cel care n-a fost singur la…”cazanul cu coruptie” european!

Ce altceva decât “sinecurist” e frate-tu, Mircea Basescu, cel care are palate, din afaceri, cica, cu “piei de closca” (lumea zice, însa, ca portul Constanta n-a fost controlat, la vama, tocmai pentru ca acolo este “inima” întregului trafic ilegal, din România – de la tigari, pâna la arme automate…!)?!

Si tu si ceilalti golani ai tai vreti, deci, sa ne exterminati pe noi, cei care muncim si care ne-am lasat toata energia si tot sângele, în pamântul tarii acesteia?! Nenorocitilor si vampirilor, nesatui în veci!

Chiar credeti ca nu veti da socoteala?! Chiar credeti ca, daca la Londra, Paris, Madrid, Athena etc. FOCULDREPTEI RAZBUNARI” arde, cu vapai tot mai înalte – n-o sa se aprinda România, ca e “crestin-ortodoxa”, deci… plina de prosti si neajutata de nimeni dinafara?! Pai, odios bulibasa, te informez ca nici asa teribil de crestina nu mai este România (daca tu crezi, precum Cioran, ca “crestinismul e religia sclavilor”…!) – si, chiar daca sunt (sau au devenit, în ultimii ani), ce-i drept, multi idioti si golani si manelisti, în România, dezlantuiti furibund, ca napaste cataclismice ale României (dezlantuire care se produce “dupa chipul si asemanarea ta!) – asta nu înseamna ca nu se poate întâmpla o întoarcere, cu 180 de grade, a istoriei, din pricina ca n-o respectam – si sa se iste un “neo-cheguevarism”, iscat de prapastia sociala enorma, dintre banditii extrem de bogati si oamenii cinstiti si din ce în ce mai saraci, care se sinucid (deocamdata! – pentru ca, în orice clipa, violenta se poate întoarce dinspre sine, spre ceilalti!), sau mor de foame!

Sa nu crezi ca, prin tertipurile tale de jigodie pârtâitoare, ai reusit sa-i alungi din România pe toti cei care muncesc cinstit, cu dintii strânsi… – … si care te urasc de moarte!

NU: ROMÂNIA ESTE TARA NOASTRA, IAR NU A TÂRFELOR TALE SI A BANDITILOR TAI – ROMÂNI SAU “ALOGENI”!

Nici morti nu vor pleca din aceasta Gradina a Maicii Domnului cei care au misiune AICI, iar nu aiurea!

De plecat tot VOI veti pleca – DAR NU ORICUM! Ti-o promit si v-o promitem! Ori veti fi condamnati la moarte, pentru TRADARE SI DISTRUGERE DE TARA, ori veti fi expulzati, fara dreptul ca vreunul din neamul vostru sa mai aiba învoirea de a mai calca, cu picioarele lui (pline de noroi îngrosat cu sânge nevinovat!), pamântul asta sfânt! Cum îi zice Miron Costin-logofatul, lui Duca-voda “cel batrân”: “PAMÂNTUL ACESTA ESTE FRAMÂNTAT CU SÂNGELE MOSILOR SI AL STRAMOSILOR NOSTRI!”

Voi, banditilor, vad bine ca nu veti pleca de bunavoie, si nici prin “alegeri democratice”! Vreti sa distrugeti democratia, prin frauda morala, materiala, electronica…prin manipularea prostilor si nesimtitilor tarii (care se puiesc tot mai mult, sub regimul tiraniei de stat si locale!). Da, voi chiar credeti ca ne veti învinge, iarasi si iarasi, pentru ca ne dispretuiti cumplit, din pricina lipsei de reactie nationala, la care ati adus un popor român, pe care l-ati saracit si prostit si cocosat – încât, în majoritatea lui (dramatica!), si-a pierdut orice urma de demnitate!

Dar, pentru Dumnezeul (al tau, Yahwe – sau al meu, Hristos!), în care tu nu crezi: în Cuba, pentru a cuceri Baracile Moncada din Santiago si baracile din Bayamo pe 26 iulie 1953 (preludiul violent al caderii tiranului FULGENCIO BATISTA) – nu au existat decât câteva zeci de revolutionari! Nu mai mult de 20 de persoane, din grupul initial de 82 de rebeli, au supravietuit atacului armatei cubaneze si s-au refugiat în muntii Sierra Maestra (condusi de Fidel Castro, Che Guevara, Raúl Castro si Camilo Cienfuegos), formând O GHERILA CARE I-A “TERMINAT” PE SOLDATII TIRANIEI BATISTIENE! Trupele neregulate slab înarmate, cunoscute sub numele de escopeteros, au hartuit trupele lui Batista, din dealurile si câmpiile provinciei Oriente. Mai putin de 200 de partizani se confruntau cu armata si politia cubaneza, care aveau un efectiv numeric de 30.000-40.000 de persoane – SI “CEI PUTINI, DAR DECISI”, CARE STIAU CE VOR! – AU ÎNVINS TIRANIA!

Iata ce spune istoria, pe care tu, cu “consumul bauturile tale alcoolice”, n-ai când s-o rasfoiesti:

Pe 31 decembrie 1958 a avut loc Batalia de la Santa Clara, într-o confuzie generalizata. Orasul Santa Clara a cazut în mâinile fortelor lui Che Guevara, Cienfuegos si RD (conduse de comandantii Rolando Cubela, (“El Mejicano”) Abrahantes si William Alexander Morgan). Vestea acestei înfrângeri a cauzat panica lui Batista, care a fugit în Republica Dominicana, câteva ore mai târziu, pe 1 ianuarie 1959. Comandantul William Alexander Morgan, conducatorul fortelor RD rebele, a continuat lupta si a capturat orasul Cienfuegos pe 1 si 2 ianuarie, în timp ce Batista parasea tara. Castro a aflat de fuga dictatorului în dimineata primei zile a noului an si a demarat imediat negocierile pentru preluarea orasului Santiago de Cuba. Pe 2 ianuarie, comandantul armatei din oras, colonelul Rubido, a ordonat soldatilor sai sa nu opuna rezistenta, iar Castro a ocupat orasul. Concomitent cu actiunile lui Castro, fortele lui Guevara si Cienfuegos au intrat în capitala Havana. În timpul marsului din Santa Clara spre capitala nu a fost întâmpinata rezistenta. Castro însusi a ajuns în Havana pe 8 ianuarie dupa un mars al victoriei”.

Spun toate aceste lucruri, legate de REVOLUTIA CUBANEZA, nu pentru ca nu mai pot eu de dragul cubanezilor si al comunismului – ci din câteva motive foarte pragmatice:

1-Propaganda masonilor “liberali” a încercat si încearca, pe toate caile, sa induca ideea ca nu exista decât comunism “pagubos” si comandat fie de la Moscova, fie de la Beijing. În cazul României, nici pâna azi nu s-a înteles ca Nicolae Ceausescu a “înfiintat” un “comunism” national (da, poate parea o contradictie în termeni si nici nu stiu daca a fost ceva bun sau rau, ceea ce-a fost… – n-avem vreme, acum, de discutat atâtea mii de aspecte!) – dar, macar, acest “comunism” autoritarist A CONSTRUIT România emergenta (nu discut aici despre tragediile României imergente, a Duhului!) – si nu a distrus-o economic, în primul rând – dar nici la nivel de politica externa!!! Or, azi, România este “bantustanul” Europei, spre care, toti, se uita cu rusine si jena…cât nu o fura de-o rup!!!

Revenind. Cuba are sistemul sanitar cel mai modern si mai performant DIN LUME! – iar de asta nu dau eu marturie, ci chiar americanul Michael Moore, în documentarul sau extraordinar: “SICKO”. Che Guevara a intrat în conflict deschis cu Moscova, acuzând-o ca dispretuieste tarile lumii a treia.

2-România, din tara “în curs de dezvoltare” (spre lumea a doua…), cum era pe timpul lui Ceausescu – a ajuns, azi, în lumea…a 14-a!!!

3-Legile economico-sociale spun ca, într-o tara cu prapastie economica uriasa, între bogati si saraci, procesul de trecere, de la comunism, spre asa-zisul “capitalism globalist” (de fapt, “mafiotism mondial”!) este REVERSIBIL!!!

4-Si, mai ales, pentru ca, daca as spune unor analfabeti si semi-analfabeti, precum Basescu si haita lui, despre întelepciunea si eroismul antic greco-roman (pentru ca, în cele ale stramosilor nostri traci, nu cred, azi, decât…initiatii!) – …spre exemplu, daca as pomeni numele de Solon, Pericles, Leonidas, Miltiades, Callimachus, Pheidippides, Horatius Cocles, Mucius Scaevola, Marcus Iunius Brutus, Decimus Iunius Brutus, Gaius Cassius Longinus, Marcus Antonius etc. – …n-ar pricepe nimeni (dintre “preaputernicii zilei”!), nimic!

Dar despre Cuba lui Fidel Castro si Che Guevara, vor fi auzit, sper: DECI, SA SE TEAMA! – pentru ca, spre a rasturna un guvernamânt tiranic, nu ai nevoie de armate chinezesti (se vorbea, în anii ’60, la radio, de “gasti criminale” anti-maoiste de câte…60 de milioane!) – CI DOAR DE CÂTEVA ZECI SAU SUTE DE OAMENI, HOTARÂTI DE EXASPERARE SI DE DORINTA DE LIBERTATE SI DEMNITATE, SA SALVEZE CE SE MAI POATE SALVA, DIN GHEARELE TRADATORILOR ROMÂNI SI ALE “NAVALITORILOR “ALOGENI!

Traian Basescu, spre exemplu, arde de nerabdare sa jefuiasca Rosia Montana de aur si argint (dar nu sopteste o vorba despre cele 300 de tone de URANIU si despre WOLFRAM ori GAZE NATURALE, pentru care “le curg balele”, atât americanilor si israelitilor, cât si rusilor!!!), ARZÂND SI OTRAVIND ROMÂNIA CU CIANURI (de se îngrozesc UNGURII din UDMR, ca va arde si se va prapadi Tisa “lor”! – …admir forta de reactiune a ungurilor!!!) … – …pentru ca vrea sa faca pe placul evreilor lui Max Rich & Comp.!!!

Stiu ca, alaturi de Golanul-Sef, cel fara LEGE si fara NICIO CREDINTA, exista, din pacate, miloane de golani, tot fara LEGE si fara NICIO CREDINTA… – români (cica!), sodom, si “alogeni” (altfel nici n-ar fi existat tragicul grotesc al lui 6 decembrie 2009!).

Si o lelita din satul Contesti i-a cerut premierului (?!) Boc (care facea, pe-acolo, o “vizita de lucru”…!): “Sa ne faceti DISCOTECA, mama, ca sa danseze si babele!!!” – iar când a fost întrebata de un reporter TV : “Dar canalizare aveti în sat, aveti cu ce va spala? De ce nu i-ati cerut lui Boc canalizare, pentru sat, în loc de discoteca?” – lelita i-a raspuns, încurcata, chipurile (asa, cam de forma…) : “Mi-o fost rusâni…!” Si de parerea lelitei, ca Boc trebuia sa le dea “discoteca”, înainte de canalizare, erau sute de sateni…care, fireste, NU SE MAI PUTEAU NUMI “TARANI”, CI DOAR NISTE PADUCHIOSI DE MAHALAGII!!!

Ptiu! Aceste dobitoace rapanoase si împutite au drept de vot! – si, deci, conform “democratiei” masonice, votul ei/lelitei cu “discoteca” este egal cu votul meu si cu al oricarui om cu capul între umeri, si nu doar pe post de burlan!

Spre deosebire de Cuba catolica, însa (unde, fireste, un rol important în ramânerea la putere a comunismului îl joaca chiar…C.I.A.!!!), noi, ROMÂNII, atâtia câti mai suntem treji si vii/reactionari întru VIATA si întru SFÂNTA DREPTATE (poate câteva mii, poate câteva milioane, pe care zarva publica îi tine ascunsi, în umilinta si smerenie si tacere…) – avem O FORTA DE VIFOR CUMPLIT, care ne situeaza deasupra cubanezilor si a tuturor celorlalte popoare vestice/”ale Amurgului”: avem, cu noi si în noi, DREAPTA CREDINTA, ORTODOXIA – care va izbucni din Duhul MUNTILOR, al APELOR si al CÂMPIILOR, când voi, golani nelegiuiti, nici cu gândul nu-ti gândi – …si, când va va fi mai bine, FORTA LEGII ORTODOXE A PAMÂNTULUI SFÂNT ROMÂNESC va va matura, precum talazul unui ocean, zbuciumat în turbare – …încât se va crede ca nici n-ati fost vreodata pe-aici, nici nu v-a calcat, pe-aici, vreodata, pasul vostru împutit! – … voi, ciume si lepre si plagi cumplite ale Lumii, cu care ne-a încercat Dumnezeu, pentru grele si încapatânate pacatele noastre!

HRISTOS ESTE CU NOI! – chiar atunci când pare ca cerul ne-a parasit, ca pamântul se surpa sub picioarele noastre si când pute a hoit de golan si a manea, peste tot!

***

E drept, însa, ca, daca privesti nemerniciile “golanilor lor”, adica dinafara României (Europa, SUA etc.) – nu ramâi mai putin scârbit!

În SUA, FETITE DE 3-4 ANI sunt prezentate, la TV si pe copertile revistelor, în “costume sexy” si în pozitii “EROTICO”-desucheate… – odioase!

Si nici în “Marea Democratie”/”Mama Democratiei” Lumii Terestre nu se autosesizeaza Justitia! (…si de ce ar face-o, ma rog – când, la Pentagon si la Casa Alba, exista planul de animalizare si de exterminare, “spre reducere”, a populatiei umane terestre?!).

La Madrid, Francmasoneria stârneste miscarile anarhiste si de stânga (a strâns vreo 5 mii de golani, aiuriti de marijuana!), împotriva vizitei Papei Benedict al XVI-lea!…pretinzând ca aceasta vizita ar costa…mai mult decât a reusit sa fure guvernul Zapatero, de sub “blânda si dreapta obladuire” a lui Juan Carlos de Bourbon, “verisorul” lui Mihai I “de România” (?!)…Urmarea “razmeritei fraieritilor”, confruntati cu “trupele de ordine” (care, ca peste tot în lume, se pregatesc pentru restrângerea asa-ziselor “drepturi ale omului” si, deci, pentru DICTATURA MONDIALA/”NOUA ORDINE MONDIALA”!!!): “8 morti si 11 raniti – cf. www.adevarul.es

Tot Francmasoneria “da în gât”, mereu, preoti romano-catolici “homosexuali”…!!! – scandal dupa scandal, ca sa-l lichideze, odata pentru totdeauna, si pe adversarul ei multisecular, Biserica Papala (mult slabita si teribil de infiltrata, de masoni, pâna la vârf…) !

Obama vrea sa se “rascoale” contra stapânului israelit al SUA, dar e mult prea târziu… – …si acesta (stapânul israelit!) “îi da peste bot” slugoiului american: “Într-un raspuns pe un ton dur la discursul presedintelui Statelor Unite, Benjamin Netanyahu a exclus, joi seara, “orice retragere în interiorul frontierelor din 1967“, adica cele dinainte ca Israelul sa ocupe Cisiordania, Fâsia Gaza si Ierusalimul de Est, prin Razboiul de sase zile, în iunie 1967.

Vizita lui Netanyahu la Washington începe rau. Cu toate acestea, el va fi primit de Casa Alba si va fi aplaudat în fata celor doua Camere ale Congresului si de catre delegatii AIPAC“, puternicul lobby proisraelian, subliniaza Yediot Aharonot. Premierul israelian urmeaza sa vorbeasca în fata AIPAC la 22 mai, dupa care se va adresa Congresului, la 24 mai.

Cotidianului Maariv îsi deschide, de asemnea, editia cu “confruntarea” Netanyahu/Obama, apreciind ca premierul “NU VA AVEA LINISTE, DE-ACUM, PÂNA NU VA ÎMPIEDICA REALEGEREA LUI OBAMA“, cu ajutorul sustinatorilor sai din Statele Unite” – cf. MEDIAFAX.ro

Marti, 23 august 2011: “Judecatorul Tribunalului din New York a decis marti retragerea acuzatiilor la adresa fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn, informeaza AFP.

În cursul sedintei de marti, judecatorul Michael Obus a decis renuntarea la cazul care îl viza pe Strauss-Kahn, dupa ce procurorii anuntasera oficial retragerea acuzatiilor, din cauza îndoielilor privind declaratiile cameristei.

Dupa anuntarea deciziei, fostul director FMI a parasit calm sala tribunalului.   

Decizia de marti pune capat unei actiuni judiciare care începuse pe 14 mai, atunci când Strauss-Kahn a fost arestat sub acuzatia ca ar fi agresat-o sexual pe o camerista de la Hotelul Sofitel din New York. Acuzatiile împotriva lui Strauss-Kahn se refereau la agresiune sexuala, tentativa de viol si sechestrare” –cf. TVR.ro

Adica, dupa ce l-ai balacarit în tot felul pe evreul asta maniaco-sexual, Dominique Strauss-Kahn, pentru a-l înlocui cu o evreica, Christine Lagarde (totul, numai înauntrul a ceea ce putem numi, fara teama de a gresi, “LA FAMIGLIA”! – când e vorba de Camataria Mondiala Evreiasca!) – dupa ce i-ai compromis total sansele, în cursa pentru “prezidentialele” Frantei…contra altui evreu (evreul maghiar si…betiv si curvar, mai sa-l confunzi cu Basescu “Traianul”! – Nicolas Sarkozy!) – …acum, îl scoti “alb-helge”, urinând peste orice forma, cât de primitiva, de Justitie!!!

Îti vine o greata cumplita, privind gasca asta globalist-mondialista a “momentului”! NUMAI în astfel de împrejurari si sustinut de astfel de golani internationali, a izbutit Traian Basescu sa se aleaga, din nou, ca presedinte al unei Tari Ortodoxe, precum este România! Si numai bazându-se pe gasca asta internationala infecta, “vrabia malai viseaza” – iar “pedeleii” lui Basescu sa fie, vesnic, la “tâta României”!

Hotilor si nemernicilor, care ati praduit si paraduit România (mai s-o stergeti de pe harta… – …dar nu-i vina voastra ca nu ati reusit, ci a ei, ca-i prea bogata si înzestrata, de la Dumnezeu!!!) – va voi zice si eu, precum Basescu-Golanul “SEF”: “BAI, SUNTETI PREA MULTI! – golani, impostori si hoti! A venit VREMEA BILANTULUI FINAL! Pregatiti-va SA DATI SAMA!

În mod normal, dupa cât au furat de mult si de multi, “în disperare”,! – ar trebui, la finalul actului de justitie (cu “pedeleii” acuzati si “golanul-sef” în boxe!) sa adoptam “metoda chinezeasca”: FAMILIILE SA LE CUMPERE GLONTUL CU CARE VOR FI ÎMPUSCATI/EXECUTATI!!!

prof. dr. Adrian Botez

JURNAL LONDONEZ (5)

Lavinia IANCU

De ziua mea…

Dragii mei, probabil v-ati întrebat ce am facut… de ziua mea! Ei, în primul rând va spun ca nu simt ca a mai trecut un an… Parafrazându-l pe regretatul Gica Petrescu, în simpaticul sau cântec „Vârsta mea” zic si eu ca „Peste mine nu a trecut vremea, Numai el e Gica-nenea…”. Asa o fi?! Principalul e ca sunt optimista! Se zice ca oamenii veseli si optimisti arata mai tineri… Cine stie!

De ziua mea nu am facut ceea ce mi-as fi dorit si anume sa vizitez Gradina Zoologica din Londra, si London Eye, si Madame Toussaud, si Aquarium si poate sa mai si „chefuiesc” putin seara cu amicii de aici… Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg, nu mi-am putut permite sa fac prea multe din cele propuse initial, asa ca tot eu am hotarât ca pâna în 8 iulie 2012… în fiecare zi va fi ziua mea de acum încolo si ca voi încerca sa ma bucur de fiecare zi ca si cum ar fi ziua mea de nastere! Si cum ma aflu pe meleaguri britanice am sa zic si eu „make and take the best of it”, precum spune englezu’.

Mai întâi rezolvam finantele…

Asadar, de ziua mea, am ajuns sa rezolv în primul rând niste probleme administrative si anume banii cu care am venit, euro sa-i schimb în lire, pentru ca din pacate nu am venit cu lire de acasa, ceea ce a fost o greseala! Dar omul cât traieste învata, asa ca am învatat si eu tot pe pielea mea si am pierdut ceva bani la paritate. De exemplu, aici banca nu primeste bancnota de 500 de euro, chiar daca acestea exista pe piata monetara. Asta e politica lor, si de ce o au nu îti explica, ci pur si simplu îti spun „that’s it”… asta e si trebuie sa o accepti asa cum e. În fine pâna la urma am reusit, ca norocul, sa schimb ultimii banuti cu ajutorul unui amic de aici si… totul a fost ok. Dar oricum paritatea e mai buna daca se face tranzactia în România, adica, daca, cumparati lire de acolo atunci când vreti sa veniti aici… Altfel pierderile sunt destul de substantiale!

Si daca tot am fost la capitolul finaciar, va spun ca am fost invitata la banca unde am contul deschis sa îmi arate cum se foloseste aici „online banking”! Da! Ca un cadou de ziua mea! Ce draguti! Si cu asta… basta! Gata cu treburile administrative!

Lupta cu pizza!

Mai pe la „lunch” am luat masa cu un amic la un restaurant cu specific italian, unde chelnerii erau spanioli! Multiculturalism 100% în Londra anului 2011!

Asa ca… daca e italian am comandat normal… PIZZA. Pâna aici toate bune si frumoase. Vine pizza, hmmm ce miresme! Dar stai putin, ca nu prea ma pot apuca de ea, fiind rotunda si nefeliata! Interesant, ma gândesc, probabil au uitat tacâmurile! Ei asta e, îmi zic eu în sinea mea! Nici o problema, se întâmpla oricui, agitatie, clienti, graba, ginta latina… No problem sir! Îl rog pe „spanish waiter” sa o felieze… la care ma trezesc ca îmi aduce feliatorul la masa sa mi-o feliez singura. Pizza, desigur! Am uitat sa spun ca nu era restaurant cu autoservire! Mai pe urma am aflat ca în unele localuri de aici se practica si chestii de genul asta pentru ca sunt atât de multi cretini si de exagerati „cu datul în judecata pentru orice”, încât te trezesti ca ma apuc sa dau restaurantul în judecata ca nu mi-au taiat felia de pizza cum trebuie! Dar la varianta ca ma pot taia cu feliatorul în incinta restaurantului lor nu s-au gândit! Hmm trebuia sa vina românca Lavi, cea desteapta si logica (am voie sa ma laud de ziua mea! Sic!) sa le explice ca daca omul e procesoman si vrea sa îi dea în judecata o poate face sub orice motiv… cum de altfel se practica aici si în domeniul muncii si nu numai! Si culmea e ca se mai si câstiga procese! Si uite asa sunt vesnic ocupati avocatii „engleji”. 

Pisica de mare cea buna

Astfel mi-am petrecut o jumate de zi de nastere, dupa care m-am despartit de amicul cu care am prânzit. Apoi m-am dus frumos, singurica-singurica, ca doar tot îmi face placere compania propriei mele persoane, la Aquarium, cu castile în urechi pe ritmurile muzicii anilor  ’80… chiar daca afara e când noros când soare ba chiar la un moment dat ploaie! Acolo am avut o experienta foarte interesanta cu o pisica de mare. Am sa va povestesc! La un moment dat dupa ce te plimbi prin „aqvarium”, care de fapt e ca un labirint cu bazine, cu fel de fel de pesti, de la soiuri de rechini si pisici de mare, pâna la meduze, boraste testoase, corali, caluti de mare, ba chiar si un schelet de balena. În fine, dupa slalomul facut în acest labirint de bazine, ajungi la un bazin deschis, si destul de jos, care ajunge ca înaltime pâna la buric (pardon!) unde erau mai multe pisici de mare mai mici si pesti… La un moment dat apare nici nu stiu de unde o pisica de mare mai mare pe care o vad îndreptându-se spre mine foarte elegant si lin… ca si cum ar vrea sa faca o reverenta si sa-mi ureze la multi ani! A venit pâna în fata mea, atât de aproape ca daca ma aplecam putin puteam sa o mângâi, s-a ridicat, s-a uitat la mine câteva secunde, s-a intos peste cap facând un un flick-flack foarte elegant si a plecat mai departe unduindu-se gratios. Mi-a placut atât de mult, si m-a facut sa ma simt atât de bine ca am iesit zâmbind de acolo si ma gândeam ce mult înseamna sa ne putem bucura de un lucru atât de marunt care uite ca îti poate face o zi, sau macar câteva ore mai frumoase. Abia mai apoi mi-am adus aminte de simpaticul australian iubitor de animale, Steve Irwin, si moartea lui tragica cauzata de o întepatura a unei (alte) pisici de mare! Brrr! Aia cred ca era o pisica rea!

Dupa ce am iesit de la Aqvarium, pe când traversam podul de lânga Parlament, am vazut acolo un domn care cânta atât de frumos la acordeon! Erau secvente din operele lui Albinoni si Ceaikovski! Foarte frumos! Un alt motiv sa ma simt bine si sa zâmbesc… „Life it’s beautiful”, mai ales pe ritmurile muzicii. Si cam asa… mi-a trecut „ziua mea” care… a fost o zi de vineri londoneza.

La Harrods cu Brad Pitt!

Dar cum weekendul se apropia m-am gândit sa o prelungesc si sa „ma sarbatoresc” si sâmbata si duminica! Asa ca sâmbata mi-am pastrat-o pentru shopping si cum am prins „reduceri”… am profitat putin. Aici când sunt reduceri, încerci sa cumperi ceva, deoarece se zice ca sunt reduceri reale, uneori pâna la 70%! Inclusiv chiar si de la faimosul Harrods îti poti permite sa îti cumperi ceva! Apropo, am fost înauntru! Arata ca un muzeu. Nu e de mirare ca era locul preferat pentru shopping al Printesei Diana! Foarte frumos! Ba chiar si Brad Pitt a fost acolo! Dar nu când am fost si eu… Deci nu ne-am întâlnit! Pacat! Se zice ca au închis magazinul doar pentru el, bietul de el… A platit pentru ca a fost pus la dispozitie sa (magazinul desigur!) câteva milioane de lire. Media vânzarilor de la Harrods pentru o zi e în jur de doua milioane de lire! Numai pentru zi! Doamne câti copii si batrâni, câini si pisici ar putea fi satui si sanatosi pe banii astia!

Cine mi-a sterpelit „sidiul”?

As vrea sa va mai spun ca daca am stabilit ca e „ziua mea” si sâmbata si am fost la shopping, am cumparat niste cadouri si pentru cei dragi de acasa, nu numai pentru mine. M-am cadorisit cu trei „sidiuri” cu Andre Rieu, care erau la reducere. Hmm, nici nu stiti cât de încântata am fost… hahaha! Dar cum nu am cd player la mini laptopul asta al meu, nu am avut posibilitatea sa ascult minunata muzica cumparata… asa ca, abia dupa vreo trei zile ma trezesc sa ma uit eu mai atenta la cd-uri… si sa caut încântata pe youtube secvente cu concertele respective… Când il deschid pe cel mai important (zic asa, deoarece avea si un dvd bonus) ia „sidiul” si „dividiul” de unde nu-s! Mi se daduse doar carcasa, pentru care am platit cinci lire! Scump doamna, scump…., ma gândeam în sinea mea… Credem ca cineva a sterpelit cd-ul înainte de al cumpara eu! 

Disperata si nervoasa, ma pun sa caut în gunoi dupa chitanta, desi eu mereu pastrez chitantele… dar deja trecusera trei zile… asa ca m-am usurat de câteva hârtii. De obiceim dupa cum v-am mai relatat, aici totul se tine, de la cea mai mica chitanta pâna la orice bonisor… Dupa ce m-au trecut toate transpiratiile dau într-un final (fericit!) de chitanta. Evrika! Asa ca „mâine” foarte hotarâta ma duc înapoi la magazin sa cer sa îmi dea un cd nou. Asa s-a si întâmplat! Doar sunt într-o tara civilizata! Fara nici o problema am primit un cd-ul nou, cu tot „necesarul”! Se pare ca e ceva obisnuit si aici sa se fure compact discuri din carcasele lor! Asa ca prefera sa pastreze doar ambalajul la vedere.

Hoinarind deprimata prin London si împrejurimile ei

E un furnicar de nu va puteti imagina, aici în zonele de shopping: Piccadilly Circus, Marble Arch si Oxford Circus. Exact ca în filme. Precum la New York în Times Squre. Obositor, dar palpitant totusi. Continuam deci povestirea! Tot în ziua de sâmbata dupa masa, am dus un tort la salonul unde fac practica, sa le cinstesc si pe colegele de acolo! Am primit de la seful salonului o sticla de rom cu aroma de cocos (!!!), ca deh, Domnia Sa e mare bautor de alcool… desi nu e englez! E polonez, dar nu conteaza… Fetele mi-ai oferit un minunat buchet de flori.

Duminica am fost invitata de fosta colega de liceu, care e pe aici unsprezece ani, sa merg la ea în vizita. Sta în zona Kent, în oraselul Tunbridge Wells, la 40 de minute, cu trenul, de Londra.

Si uite asa mi-am petrecut weekend-ul dedicat mie! Desi, initial în pusesem în gând sa organizez un party de ziua mea, sub forma de croaziera pe Tamisa… M-am razgândit din pacate deorece în ultimele doua saptamâni am trecut (inclusiv de ziua mea!) printr-o perioada mai deprimanta, cu toate ca nu era nimic trist ci doar îmi pierdusem din entuziasm si simteam o oarecare indiferenta fata de orice. Mi-am dat seama de ce! Pentru ca eram obosita! Pentru ca în perioada respectiva dormeam foarte putin. De la ora 1, 2, 3 noaptea pâna pe la 8, 8 jumate… când îmi dadeau desteptarea urletele de copil si plânsetul de bebelus al vecinilor… Plus ca am pierdut câteva nopti în perioada respectiva hoinarind prin Londra, asa în plimbare, si dupa cum v-am mai spus… orasul nu doarme deloc, e luminat „al giorno”, si te asteapta cu bratele deschise sa îl cuceresti… Si cum, un om normal are nevoie de opt ore de somn, probabil ca am ajuns în faza în care mi s-a acumulat foarte multa oboseala. Dar slava Domnului am depasit-o, zic eu!

Iar ma chinuie NIN-ul!

Asa se întâmpla când te napadesc gândurile. Mai ales ca prima aplicatie pt NIN mi-a fost refuzata pe baza ca nu am furnizat acte suficiente din domeniul muncii. Ceea ce era de fapt imposibil, pentru ca aici toata lumea te întreaba de NIN la interviu, atunci când mergi pentru angajare. E simplu! Fara NIN nu te angajeaza nimeni, si fara loc de munca nu mi se acorda NIN-ul! Asa ca iesi din cercul asta vicios daca poti!  Mai ales ca aici nu sunt încântati sa lucreze cu PFA, pt ca daca eu as fi PFA si as colabora cu un salon si la sfarsit de an nu-mi platesc taxele, plecând de la salonul respectiv, administratia fiscala poate merge sa ceara salonului sa plateasca în locul celui care se ocupa de tepe! Asa ca se feresc sa lucreze cu persoane fizice autorizate. Asta înseamna sa fii român! Singura varianta e sa devii student si atunci ai dreptul la munca cu jumate de norma, adica 20 de ore pe saptamâna. Dar si aici e o chichita! Nu te considera student numai daca faci minimum un an de scoala, curs lung la ei! Si desigur, taxa de scolarizare o platesti tu! Va mai aduceti aminte ca am dorit sa fac un curs de machiaj, care are o durata de sase-noua saptamâni. Acest curs de scuta durata, nu te considera „student” si nu îti ofera dreptul la munca! Cea mai simpla varianta pentru mine ar fi sa scot din buzunar suma de 3.200 de lire sterline, plata unui curs pe o durata de doi ani (acesta fiind cel mai ieftin curs ca pret!) Chiar si cei de la salon mi-au spus ca… nu ma pot angaja, deoarece si pentru ei e prea complicat sa aplice pentru „bule card” pentru mine. Pentru ei înseamna ca… trebuie sa demonstreze ca nu au gasit pe nimeni mai bun aici si au fost nevoiti sa ma aduca pe mine din România si sa mai si plateasca pentru asta o suma de bani! Si nu se încurca nimeni cu asemenea fapte de caritate! Asa ca, dupa o luna de voluntariat la acest salon, am renuntat sa mai merg acolo! Începusem deja sa nu ma simt în largul meu, pentru ca desi la început italianca cu care ma întelegeam bine, se comporta conform vârstei (19 ani!) si ma trata ca pe un una inferioara, care nu stie sa faca ce face ea… si ma tot verifica fata de clienti, desi nu ea era manager… Asa ca, nu, multumesc! Ma consider la fel ca ele doar ca am alt stil, adica cel învatat în România!

Sperante… de viitor

Dupa atâtea ganduri si framântari am primit totusi o mâna de ajutor. O propunere de a conduce un salon de cometica nou-nout! Eu sa fiu responsabila cu partea de cosmetica si… daca e nevoie de mâna de lucru, sa aduc din România, dar numai daca aici nu gasesc staff! Asa ca urmeaza sa vedem ce-o sa iasa de aici încolo! Ideea e ca m-am linistit si am ajuns singura la o conlcuzie simpla. Eu am venit aici sa traiesc o noua experienta! Si anume sa vizitez tot ce pot sa vizitez, sa ma distrez, sa merg la concerte, la spectacol de balet, sa fac un curs, sa leg prietenii, sa fac shopping putin si daca pot, sa reusesc sa îmi gasesc ceva de lucru si sa strang niste banuti, bine! Daca nu, atunci cele de mai sus mentionate si go home!

Am reusit sa fac rost de câteva recomandari (ca aici se merge foarte mult pe recomandari) si sa îmi mai întocmesc niste facturi…….extrase si alte hârtii si mai aplic a doua oara si ultima data pentru acest NIN pacatos! Asa ca mai pe scurt, asa sta treaba cu statutul de român în Anglia. Chiar daca ai psihicul tare si ai prieteni care vor sa te ajute si te sustin, nu ai cum sa nu te framânti la ce si cum ai putea face, si de acolo mintea nu te lasa sa dormi… Tot asa de acolo se trag alte probleme… Somnul insuficient si de proasta calitate duce usor la indispozitie, stress si oboseala! Apoi… mai departe la iritabilitate, proasta dispozitie si irascibilitate.

E musai sa fiu bine… si auto-sugestia ma ajuta! Încerc cât de tare pot sa fiu optimista si sa vad mereu partile bune si frumoase. Numai asa voi reusi sa merg mereu mai departe. Looking to the future!

A sa încerc sa ma bucur macar de viata de turist. Am fost de curând cu un amic la Stonehenge si într-un oras numit Exeter, din sud, care e ca marime cam al cincilea sau al saselea din UK, dupa Londra. Acolo, majoritatea sunt britanici, doar câtiva studenti… E un oras frumos, plin de dealuri. E un oras istoric. Pe vremuri a fost un oras roman. Acolo în Exeter mai sunt ramasite ale unei fortarete romane. Drumul spre Stonehenge si Exeter l-am facut pe ocolite pentru a vedea cât mai mult din country side-ul britanic. A fost minunat, plin de verdeata, de soare, cu cer curat cum nu am prins decât de doua ori în cele sase saptamâni de când sunt la Londra. Minunata experienta a fost, chiar daca am impresia ca totul se deruleaza foarte rapid si nu apuc sa stau si sa savurez fiecare loc vizitat asa cum îmi doresc. Dar macar ajung sa le vad… chiar si daca unele doar fugitiv.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011