“Hăituit şi arestat de comunişti pentru că predica şi răspândea Biblii, Nicu Butoi este protejat şi hrănit ca de îngeri prin cele 90 de zile de înfometare şi muncă silnică din penitenciarul Bacău şi scăpat de condamnarea secretă la moarte, în timp ce nu conteneşte “să predice pe Domnul” şi să încurajeze pe toţi cei din jur, arestaţi şi gardieni deopotrivă, chiar acolo în detenţie.”            Octavian Curpas

Evanghelistul internaţional de origine română, Nicu Butoi, se înscrie cu siguranţă pe lista celor mai de succes predicatori la nivel mondial. La vârsta de 16 ani, după ce viaţa lui a fost tranformată de Cuvântul lui Dumnezeu, primul lucru pe care l-a făcut, după botez, a fost să-i ceară unui pastor “o carte de predici” ca să prezinte şi altora pe Domnul Hristos. În perioada comunistă, a găsit o metodă foarte ingenioasă de-a predica Evanghelia prin faptul că a decis să lucreze ca zugrav, această meserie conferindu-i posibilitatea să intre în sute de case şi să ducă Cuvântul speranţei. Hăituit şi arestat de comunişti pentru că predica şi răspândea Biblii, Nicu Butoi este protejat şi hrănit ca de îngeri prin cele 90 de zile de înfometare şi muncă silnică din penitenciarul Bacău şi scăpat de condamnarea secretă la moarte, în timp ce nu conteneşte “să predice pe Domnul” şi să încurajeze pe toţi cei din jur, arestaţi şi gardieni deopotrivă, chiar acolo în detenţie.

După Revoluţie, Dumnezeu l-a aşezat repede pe Nicu Butoi în faţa mulţimilor “flămânde” şi-l găsim de la un capăt al ţării la altul, predicând pe Isus Hristos cu mare putere prin casele de cultură şi biserici de tot felul. “Eu predic oriunde sunt chemat” obişnuia el să spună când era iscodit cu întrebări, “numai în iad nu mă duc să predic, că acolo nu mai este cine să se pocăiască”.

De prin 1996 Nicu Butoi este chemat să predice şi în SUA, întâi în penitenciare, apoi în biserici româneşti şi apoi în scoli şi biserici americane şi de multe ori la televiziuni creştine. În 1997 accepta invitaţia de a fi pastorul Bisericii Adventiste Române din Loma Linda, California, poziţie din care va lucra în multe părţi ale lumii până în anul 2005, când este chemat la o altă biserică română la Londra. Adiacent de aceasta, pastorul Nicu Butoi păstoreşte o biserică englezească din capitala Angliei. În Loma Linda cuvântul de har dă naştere la o frumoasă misiune media care va răspândi lumina evangheliei la mii şi mii de suflete prin casete, DVD-uri şi prin Internet. Fraţii noştri români din Londra se străduiesc să urmeze exemplul celor din Loma Linda şi să valorifice la maxim acest dar al lui Dumnezeu pentru ei, pastorul Nicu Butoi.

În 1998 Nicu Butoi a absolvit Institutul Teologic Adventist din Bucuresti, iar din 2004 este student într-un program pentru  doctorat la “Oxford University”. Împreună cu sotia sa Monica, se bucură să-şi vadă cele patru fete crescând în statură şi înţelepciune.

Ţinta pe care o urmăreşte Nicu Butoi întotdeauna este să-L înalţe pe Hristos în faţa oamenilor aşa încât bucuria mântuiri să înflorească în suflete. Şi Domnul i-a împlinit în mod plenar această dorinţă acerbă. Deşi timpul său liber este extrem de limitat, având în vedere misiunea grandioasă pe care o are în Marea Britanie, pastorul Nicu Butoi a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.

O.C. – V-aş ruga în primul rând să ne spuneţi ce anume v-a determinat să plecaţi la Londra şi care sunt principalele dvs obiective în Anglia?

N.B. – Tot ce pot spune este că nu am ştiut de ce am plec, chiar prieteni apropiaţi m-au întrebat “de ce?” Le-am explicat sincer că nu ştiu nici eu dar că trebuie să mă duc. Am avut încuviinţarea şi încurajarea familiei şi credinţa că Dumnezeu este cu mine într-o lucrare despre care nu puteam spune mai nimic. Actualmente locuiesc în Watford, în Nordul Londrei. Cu privire la obiective acum pot să spun câte ceva. Am venit aici cu gândul să organizez Biserica Adventistă Romană în Londra şi în Anglia în general. De îndată ce am început această lucrare, am fost invitat la centrul de conducere al Adventiştilor din sudul Angliei şi într-o scurtă convorbire cu preşedintele mi-a fost încredinţată, “spre vindecarea rănilor“, una dintre cele mai mari biserici adventiste de limbă engleză de aici. Preşedintele mi-a spus că m-a văzut de mult timp la TV, pe “Hope Channel” şi că în rugăciunile lui pentru Biserica “Totenham West Green Road” a auzit insistent o voce care i-a spus că prin mine Domnul va lucra pentru această biserică. “Dar – îşi zicea el- de unde să vină omul acela aici la Londra?” Când m-a văzut în biroul lui a sărit de pe fotoliu şi a strigat- “Te cunosc!“ Mi-am dat seama că urma să lupt pe două fronturi care priveau o biserică “în facere” şi una “în refacere”.

O.C. – Pe lângă implicarea în biserică, am înţeles că vă pregătiţi şi sub aspect academic. V-aş ruga să ne precizaţi care este“subiectul” dvs de studiu. De asemenea, în toată această perioadă cât veţi locui în Anglia, la ce interval de timp v-aţi propus să veniţi acasă.

N.B.– Am aplicat la “Oxford Center” for “Mission Studies” pentru un master în misiune şi dezvoltare (nu găsesc de bună teologia “goală”). Am susţinut două examene sub formă de interviuri şi după cel de-al doilea mi s-a comunicat că am fost propus pentru un program de doctorat. Acum lucrez la faza incipientă a dizertaţiei în care se tratează legătura dintre Hristos şi identitatea bisericii (majoritatea bisericilor trăiesc ceea ce se numeşte o “criză de identitate”). Aş dori ca lucrarea aceasta pentru care mă rog şi fac cercetări să aibe o utilitate transdenominaţională. Cu privire la venirea acasă – adică în California unde se găsesc soţia şi cele patru fiice ale mele – acesta este adevăratul meu examen pe care-l dau în fiecare zi, de mai multe ori. Niciodată nu mi-am dat seama cât de mult cuvântul pur românesc “dor” vine de la “a durea”, durere. Este aşa de adevărat lucrul acesta. Dacă nu ar fi la mijloc lucrarea Domnului atunci nimic nu ar putea să mă reţină aici dar deocamdată suferim cu toţi şi suferim aşa de mult…
Ajung acasă la fiecare două -trei luni dar acest lucru este ca şi cum ai bea apă din când în când. Domnul, însă, va purta de grijă şi în privinţa aceasta.

O.C.  – Există vre-o posibilitate ca mesajele dvs din Marea Britanie să poate fi ascultate şi de noi, cei din SUA, sau în alte părţi ale lumii pe unde radio, TV sau prin INTERNET?

N.B. – Da, se pot viziona şi asculta pe Internet la adresele: http://www.londonromaniansda.com, http://www.intercer.org sau http://www.lomalindaromaniansda.org.

De asemenea, chiar acum sunt în pregătiri intense pentru o serie de conferinţe evanghelistice care vor fi transmise pe “Hope Channel” care are acoperire globală. Seria se va întinde pe toată luna mai şi primul weekend din iunie.

O.C. – În ultima perioadă, aţi vizitat probabil mai multe biserici engleze. V-aş ruga să ne spuneţi dacă aţi remarcat anumite elemente în principiile lor de funcţionare care ar putea fi aplicate şi bisericilor româneşti?

N.B.– Implicarea bisericilor engleze în activităţi de caritate este uimitoare. Anglia continuă să rămână un imperiu “peste care nu apune soarele niciodată “. Nu neaparat politic sau militar dar social şi uman. Ei privesc multe ţări ca fiice ale lor, le poartă de grijă, suferă şi se bucură cu ele. Săptămâna trecută s-a încheiat campania de strângere de fonduri pentru ADRA o organizaţie caritabilă în mijlocul Bisericii adventiste. S-au colectat bani de ordinul milioanelor, toţi a trebuit să ieşim în străzi şi pe la casele oamenilor cu o cutie specială, sigilată şi să cerem contribuţii. Eu nu prea am reuşit să fac cine ştie ce, mai mult am pus de la mine, că nu am talent în privinţa aceasta dar au fost alţii cu mare succes. Cu privire la viaţa bisericilor, ceea ce m-a impresionat cel mai mult este maturitatea şi manierele englezilor în a-şi alege conducătorii.
Avem ceva de învăţat de aici. Este o aşa demnitate şi un aşa respect în alegerea conducătorilor de rămâi uimit în special dacă vii dintr-o biserică română. Oamenii se sprijină pe Dumnezeu când îşi aleg conducătorii. Au în vedere adevărata valoare şi chemare a unui om, îl aşează în locul potrivit pentru el şi după ce aceştia au fost aleşi, îi respectă ca fiind puşi de Dumnezeu. Încă o dată spun, e uimitor. Doamne ai milă şi de noi!

O.C. – Referindu-ne acum la englezi, în general, care consideraţi că este preocuparea lor principală sau pe ce anume pun ei cel mai mult accent? Există un mit care spune că în lume există trei mari influenţe: Franţa, America şi Anglia. Se spune că dacă ajungi la Paris, primul lucru, cei de acolo te întreabă ce studii ai. În Washington, doresc imediat să afle câti bani câştigi. Iar dacă ajungi la Londra, cei de acolo doresc să ştie “al cui eşti”, vor să afle dacă eşti din neam nobil. Este acest “zvon” o realitate a momentului sau e de domeniul trecutului? Cum credeţi că ar fi reacţionat englezii dacă apostolul Pavel s-ar fi dus la Londra şi s-ar fi recomandat că este “din neam de Dumnezeu?”

N.B. – Depinde unde te uiţi, dar în interiorul bisericii am observat armonie şi respect deşi Anglia nu este în totul liberă de sechelele trecutului ei de discriminare. Oricum Evanghelia a lucrat din greu şi din plin şi se vede o mare deosebire astăzi în comparaţie cu ieri. Am observat că ei apreciază foarte mult intelectul, cultura şi talentul indiferent cine este posesorul. Mintea englezului este foarte iscoditoare şi ei au făcut o forţă din întrebare în sine. Văd foarte multe cârciumi, localuri mici şi cu iz de demult pe care ei le apreciază ca pe un fel de cămin al lor, un fel de micro societăţi …
Dacă Pavel le-ar fi spus că “suntem din neam de Dumnezeu” ei în mod sigur i-ar fi zis ceea ce eu aud de mii de ori la Oxford “de unde ai luat asta“? Ei nu acordă nici o importanţă afirmaţiei fără demonstraţie şi mintea lor e croită spre a cere şi a oferi dovezi.

O.C. – Care credeţi că sunt valorile primordiale ale poporului englez?

N.B. – Valoarea primordială a poporului englez, aşa cum am putut eu să văd în puţinul timp de când sunt aici este curajul, îndrăzneala, rezistenţa şi perseverenţa. Ei nu ştiu să de-a înapoi şi nu prea ştiu să se de-a bătuţi. Dacă Hitler cunoştea mai mult istoria şi psihologia poporului englez nu îndrăznea să-i atace.

O.C. – Care este religia dominantă în Anglia şi care este relaţia ei cu celelalte denominaţiuni creştine?

N.B. – Desigur e vorba de biserica anglicană cu nuanţele şi spiritul ei. E o biserică născută din pragmatismul englez şi care comunică faptul că nimic nu e de mirat din partea unei ţări ca Anglia, că ea ştie să pună voinţa şi convingerea ei deasupra oricărei dogme sau tradiţii.
În ce priveşte relaţia ei cu alte denominaţiuni observ că au un fel de spirit matern sau mai degrabă patern. Au un aer de superioritate şi de siguranţă de sine, în timp ce nu sunt lipsiţi de serioase frământări interne cauzate de poziţii diferite în confruntarea cu anumite probleme.

O.C.  – Aş dori acum să ne spuneţi câte ceva despre românii din Londra. Cam la ce număr se ridică, cu ce se ocupă şi care sunt de în general aspiraţiile lor ?

N.B. – Am relaţii bune cu Ambasada română din Londra şi mă preocupă viaţa şi manifestarea românilor de aici. Lucrurile sunt încă la început fiindcă marele val de emigranţi e relativ tânăr. Anglia a fost mai puţin deschisă faţă de români dar acum îi apreciază foarte mult. Totuşi în opinia mea şi după puţina mea experienţă aici, societatea românească din Anglia este încă fluidă. Sunt încercări timide de organizare şi de concentrare a eforturilor: un dispensar românesc, o scoală în limba română… dar va mai trece mult timp până când naţiunea noastră cu gradul ei mic de coeziune va reusi să se distingă şi să se manifeste ca atare în această ţară.

O.C. – Credeţi că s-ar putea forma anumite punţi de legătură între creştinătatea română din Anglia şi cea din SUA?

N.B. – Cred că ele există deja, probabil mai mult la nivel personal şi local dar un cadru de schimb şi comunicare nu există şi într-adevăr ar fi de dorit. Marea problemă este că americanii nu sunt priviţi de englezi cu prea mare simpatie şi cam tot ceea ce vine de acolo, deşi este apreciat, totuşi nu entuziasmează prea mult. O altă problemă pe care o văd aici foarte pregnant este chestiunea vizelor. Probabil mai mult de jumătate din românii de aici sunt ilegali şi de aici şi caracterul fluid al societăţii noastre româneşti din Anglia. Dacă s-ar ridica viza şi s-ar legaliza libera circulaţie atunci cred că s-ar putea şi se vor face multe lucruri bune. Mă aştept însă că pe puntea acesta de care vorbiţi se va circula într-un singur sens.

O.C. –  În final v-aş ruga să adresaţi un gând cititorilor ziarului “Romanian Times” şi în mod special comunităţilor de români din Portland şi Phoenix.

N.B. – Am avut harul să mărturisesc pe Domnul în mijlocul adunărilor de limba română din Portland, Oregon şi Phoenix, Arizona şi am rămas foarte plăcut impresionat de simplitatea şi de căldura dragostei fraţeşti şi a credinţei creştine de nuanţă românească. Domnul iubeşte poporul nostru cu care mă laud eu zicând că s-a născut creştin, că nu a avut războaie de agresiune sau de cucerire, că este aşa de paşnic şi de iertător, de iubitor şi de ospitalier… În final să spunem cu toţi împreună cu apostolul Pavel, Gal 6,14: “În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume“. May The Good Lord Bless You!
Lucrarea şi activitatea pastorului Nicu Butoi este mult mai vastă decât putem noi să cuprindem într-un articol. Acţiunile sale trec dincolo de slujirea de la amvonul unei biserici, transpunându-se în viaţa de zi cu zi, în practică. Un exemplu elocvent este că domnia sa îşi face timp pentru toţi cei care au nevoie de ajutor fără să ţină cont de educaţia, potenţialul financiar sau “spiţa neamului” din care aceştia fac parte. Am putea spune cu certitudine că trăsăturile menţionate de către Rudyard Kipling în poezia “Dacă” (publicată la Londra) se regăsesc din plin în caracterul omului Nicu Butoi. Mai mult decât atât, am putea spune că viaţa acestui om reflectă chipul Domnului Isus şi viziunea pe care el o are este mai presus de orice ambiţii personale. Astfel că, dincolo de eminentul pastor şi evanghelist, Nicu Butoi este un om foarte modest şi accesibil. Domnia sa primeşte zilnic sute şi uneori chiar mii de mesaje de la prieteni şi simpatizanţi din întreaga lume.

Interviu realizat în 2007 pentru Romanian Times

Octavian D. Curpaş
Phoenix Arizona