JURNAL LONDONEZ (4)

Reluam povestirea… fara violente!

 

Lavinia IANCU

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Atât de mult… încât am si uitat ce s-a mai întâmplat cu mine, asa ca daca am sa ma repet îmi cer scuze înca de pe acum. Evenimentele londoneze din ultimele saptamâni mi-au distras atentia dându-mi o senzatie de amaraciune! V-am prezentat de curând tristele evenimente ale acestui „August în flacari”. Am sa încerc sa trec în revista cam tot ce am facut de la penultima prezentare a „jurnalului”, adica sa reiau firul normal a povestii unei emigrante la Londra… anului 2011.

Desi ma simt ca un turist, uneori totusi ideea nu e de a ma distra non-stop, asa ca din a doua saptamâna dupa ce am ajuns aici am început sa îmi trimit cv-ul la toate joburile la care ma încadrez cel mai bine. Am început în primul rând sa aplic pentru posturile de cosmeticiana, dar si pentru cele de bona si altele de genul asta… Stiu ca e foarte greu sa-ti gasesti de lucru într-o tara straina mai ales daca nu ai nici acte înca si trebuie sa mucesti la negru… Se pare totusi ca astrele îmi surâd si mai am si câtiva îngeri pazitori care ma ajuta.

Oferta F.P. …dar merita!

La primul interviu, pentru munca de cosmeticiana… interviu care a tinut doua ore (pentru ca am avut si proba practica) mi s-a propus sa fac „work experience”, (experienta în munca) adica mai simplu… munca de voluntar pentru ca altceva deocamdata nu îmi pot oferi si pentru ca aici e foarte diferita munca pe care o presteaza o cosmeticiana de cea din România. Am sa va explic, ca sa întelegeti de ce îmi e putin greu sa ma adaptez. Aici o cosmeticiana face tot, mai putin ce tine de par. Si anume manichiura, pedichiura, epilat, tratamente faciale, corporale, masaj facial si corporal, machiaj, sprâncene pensat vopsit, vopsit gene, epilat peste tot… adica de toate… Si aici se învata pe nivele si se începe cu manichiura si pedichiura, deoarece acestea sunt de baza. Ce e mai ciudat… e ca nu se foloseste foarfeca deloc, ci unghiera, pentru a taia unghiile, si clestele pentru cuticule! Oricum mi se pare ca se lucreaza destul de superficial fata de cerintele din România. Asa ca nu o sa-mi fie greu sa învat mai ales ca am facut cursul de manichiura si pedichiura, înca acasa, doar ca nu am practicat… Totul e sa am încredere în mine si curaj!

Asa ca, am acceptat oferta f.p. (adica fara plata! Sic!) si am ramas la acest salon sa fac practica pentru ca sunt fara acte înca, fara exeperienta în „munca britanica” si fara exeperienta în aceste domenii care la ei fac parte din munca unei cosmeticiene. Fara toate acestea nu am sanse prea mari sa ma angajeze cineva. Am acceptat deci sa muncesc ca voluntar pentru o anumita perioada… Prima saptamâna trei zile de la 10:00 dimineata la  20:00 seara si din a doua saptamâna patru zile cu acelasi program. Ei s-au oferit sa îmi deconteaze transportul (ce cumsecade!) pentru ca aici e foarte scump si sunt si distantele cam mari. Echipa de lucru e foarte diversificata din punct de vedere a nationalitatilor: Italia, Spania, Polonia, Australia, Anglia, Estonia, Japonia, Malaesia si desigur ROMÂNIA  (adica eu… mai nou!). Toate suntem de genul feminin, doar proprietarul e barbat… si acesta lucreaza cot la cot cu noi! El face programarile, el deschide si închide salonul, da cu aspiratorul, face aprovizionarea, se implica asa cum ar trebui sa faca orice patron serios… si ne trateaza ca pe niste colege, nu ca pe subalterne!

Supriza a venit dupa prima saptamâna! În loc sa primesc 30 de lire pentru transport, am primit în total 60 pentru ca am muncit si îi merit, dupa cum spunea boss-ul! M-am bucurat nespus! E adevarat ca aici munca de voluntar – ucenic nu e ca în România, unde în prima faza te uiti doar si încerci sa furi meserie. Aici, din prima zi am avut de lucru, iar a treia zi… chiar nu am avut timp nici sa beau apa sau sa ma duc la toaleta, atât am fost de ocupata… Dar nu ma plâng deloc pentru ca e o oportunitate buna pentru mine sa învat noi tehnici si mai ales pe pielea unor persoane originare din Asia sau Africa! Important este ca îmi place, ma înteleg bine cu toata lumea, si simt ca am fost îndragita de toti colegii… Sper!

Apropo, vroiam sa spun ca  pe lânga provocarea cu manichiura si pedichiura, salonul aceste este renumit pentru epilatul impecabil si în cel mai scurt timp posibil. Sa va dau exemple: 15 minute pentru un epilat inginal total, epilat pe spate 15 min,  epilat pe picioare lung 20 de minute,  axila 5 minute, etc. Iar la noi în România un epilat ia cel putin dublu ca timp, plus ca tehnica de epilare aici la Londra… e diferita de cea din România. Aici, e poate mai rudimentara, pentru ca se aplica cu spatula peste tot, dar îti trebuie o oarecare îndemânare si pricepere care e destul de greu de atins, asa ca ma straduiesc sa învat cât de repede si sa absorb cât mai multa informatie.

Carduri pe culori…


Cam asa st
a treaba cu munca si se pare ca în câteva saptamâni, probabil, îmi vor face angajarea si atunci si actele le pot face linistita! Desigur voi aplica pentru „Blue Card”, ceea ce e necesar pentru români si bulgari din 2007. Daca voi avea succes si toate merg bine voi obtine drept de munca permanent. Cardul galben îti da dreptul doar la munca temporara, dupa care, daca poti demonstra ca ai muncit un an de zile de când ai ajuns în tara lor, poti aplica pentru acest „Blue Card”. Se cer o groaza de hârtii, asa ca aici nu se arunca nimic nici macar bonul de casa de la magazin… Nimic, mai ales daca esti PFA!

Babysitter, iubita, gospodina, femeie de serviciu…

În legatura cu jobul vreau sa va spun ca am mai fost la un interviu pentru munca de weekend. Încerc sa mai câstig un banut, cautând o munca de babysitter, adica de bona. Am aplicat la jobul asta (si la mai multe de genul asta) pe siteul „Românii în UK”, si am fost la interviu… dupa ce am mers mai bine de o ora cu trenul si metroul. Desi am mers doar din zona 2 în zona 3! Asta ca sa va dati seama ce înseamna aici distantele! Dupa doua ore petrecute la acest interviu, cu un domn de 51 de ani, român plecat de 24 de ani din Cluj, divortat pentru a treia oara (!!!?), cu trei copii, am realizat ca bietul om era putin cam frustrat ca a îmbatrânit si nu cred ca îsi accepta vârsta… În cele 2 ore 15 minute nu prea a vorbit de îndatoriri si de copiii lui, ci mai mult de fostele sotii, problemele avute în aceste casnicii, viata de noapte, femei, barbati, adica tot ce vrei… doar esentialul nu! Mai ales ca el a vorbit cam 80 % din timp! A fost sincer si mi-a spus ca a vrut neapart sa ma cunoasca si ca el si-ar dori sa îsi gaseasca o bona, o iubita, o partenerea de afaceri, o gospodina, si o femeie de serviciu, toate în aceeasi persoana daca se poate! Asa ca am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, ba chiar distrându-ma de felul cum sunt unele persoane…

Un bun samaritean de pe „Strada Diamantelor”

Sa nu mai spun ca întâmplarea face ca… l-am cunoscut pe seful prietenei la care stau. Un comerciant de pietre pretioase, cu birou pe una din cele mai scumpe strazi din lume! Zice-se ca e cea mai scumpa strada din Europa, numita „Strada Diamantelor”. Se mai ocupa si cu alte afaceri, precum vânzari de rochii de mirese, rochii de seara… export de fructe… si mai stiu eu ce… Ideea e ca la cât de bogat este, e un tip cât se poate de modest si de simplu. Asa ca m-am împrietenit cu el si suntem amici buni (asta am stabilit-o din start) si se poarta ca un „verisor” mai matur care ma îndruma si cred ca ma va ajuta foarte mult. El a fost cel care spunea ca… prima data trebuie sa ma pun pe linia cea dreapta cu actele, apoi serviciul, dupa care sa îmi creez o oarecare stabilitate… Numai dupa aceea sa îmi fac timp sa îmi gasesc un iubit, un sot… Pentru mine cursul de machiaj… este ceea ce vreau acum! Acesta este lucrul cel mai important! Punct!

Asa ca pe lânga amicii care îi am pe aici, am reusit sa-mi fac si alti prieteni într-un timp atât de scurt, prieteni care sunt dispusi sa ma ajute pentru ca ma vad o persoana deosebita (zic ei!!) si… aceste vorbe ma ajuta, în plus îmi dau încrederea în mine.

Eu tot cu NINO o tin!

Am fost la interviul pentru NINO, acel numar pe care daca nu-l ai nu poti face nimic… si din pacate nu cred ca am sa-l primesc acum, dar am sa mai aplic înca odata peste cateva saptamâni. Nu l-am primit deoarece nu am avut acte care atesta faptul ca lucrez… ca sunt angajata sau PFA… Am avut doar acte care demonstrau domiciliul în Londra, cont deschis la o banca din Londra…… dar pentru aceste acte… nu îti acorda nimeni un NINO! E contradictoriu ca nimeni nu te angajeaza fara acel NINO… nici macar ca bona sau ca femeie de servicu. Asa cum se spune ca în tot raul este si un bine,  dupa ce îmi vor face angajarea la salonul de cosmetica, ceea ce sper eu ca se va întâmpla în urmatoarele doua saptamâni, voi putea sa ma duc sa aplic din nou pentru acest NINO (National Insurance Nunmber)… bata-l sa-l bata!

Am deja cont în banca dupa cum spuneam, am facturi pe numele meu, am dovada de adresa (apropo, toate astea le am facute pe adresa amicului astuia cu „diamantele”… pentru ca aici unde stau la prietena mea, nu am stiut pâna acum câteva zile ca aceasta camera este subînchiriata, ceeea ce e ilegal si ca locuinta nu e valida ca dovada de adresa… si ca trezeste suspiciuni… Asa ca nu am avut nici o sansa fara ajutorul „lui” pentru dovada de adresa. Acum am o casuta postala legala unde îmi vine corespondenta… Încet-încet se pare ca totul se clarifica si totul merge din bine înspre foarte bine. Totul se rezuma doar la… rabdare!

Sa nu credeti ca eu am reusit sa farmec atâtea persoane… mai e vorba si de noroc, pentru ca pâna acum nu am avut deloc probleme, poate doar framântari si gânduri cum sa rezolv cu actele si angajarea, dar deseori a aparut imediat ceva sau cineva care sa ma ajute. Asa ca sunt foarte recunoscatoare Divinitatii pentru darurile primite si ca am parte de experiente atât de frumoase si interesante din care învat la fiecare pas. Si mai ales ca am parte de consiliere, îndrumare si ajutor din toate partile, de la cele mai mici probleme pâna la cele mai mari…

London by night

Si acum sa trec si la lucruri mai usoare! Am vazut Londra noaptea… pâna dimineata! Pot sa va spun ca marea metropola nu doarme, e plina de lume, e vioaie, e ca un furnicar. Se bea mult, se fumeaza, si se colinda barurile de seara pâna dimineata, de la mic la mare. Ba chiar în pauza de masa, din zilele lucratoare, vezi lumea stand la bere, vin… orice doar alcool sa fie… dupa care se întorc la munca „groggy”… Ciudat pentru mine, sincera sa fiu! Dar, dupa cum mama mea scumpa spunea, trebuie sa iau totul asa cum vine, fara sa stau sa analizez si sa le întorc pe toate partile, pentru a încerca sa înteleg unele lucruri. Din pacate pe lânga cladirile minunate din centrul orasului si cele noi gen zgârie-nori din sticla, exista un contrast destul de mare… Ma refer la mizeria care domneste pe strazi! Dar macar se face curat… totusi.

Ideea este ca sunt bine! Linistita, fericita, mândra de mine, încrezatoare si optimista! Si mai ales ca urmeaza si ziua mea de nastere… si stiu ca mi se pregateste ceva frumos de amicii noi de aici… Poate am sa ma distrez foarte bine! Sper! Urmeaza sa fac cunostinta si cu viata de noapte de aici… deoarece ma va duce o fosta colega de liceu, Raluca, sa mi-o prezinte. Doar noi fetele… Abia astept!

Hai sa vorbim despre diversitatea culinara a Londrei!

În legatura cu mâncarea, pot spune ca aici e locul ideal sa faci cura de îngrasare! Încerc totusi sa ma abtin si sa am grija. Sunt atâtea variante de a mânca mai sanatos si încerc sa le aplic, doar ca totul aici e gata ambalat, gata de consumat… asa ca uneori mi-e dor de piata autentica din Oradea mea.

Va pot spune ca am mâncat deja la un restaurant chinezesc, libanez, sirian si afgan. A fost mâncare buna… chiar interesanta! Am încercat sisa (adica nargileaua) cu gust de capsuni… Ciudat, nu mi-a displacut deloc, dar asta nu ma va face sa ma apuc de fumat, pentru ca tin prea mult la sanatatea mea… Asa ca o înteleg oarecum pe mama mea careia ii vine greu sa se lase… definitiv de fumat!

As vrea sa puteti vedea si voi ce vad si eu, de lucrurile de care am parte, sa ne bucuram de acestea împreuna! Sunt atâtea frumuseti… De exemplu, am fost la unul din restaurantele de mai sus mentionate unde a fost un show cu „dans din buric”. Foarte frumos! Dansatoarea încerca sa ridice cât mai multi clienti la dans. Bineînteles ca nu am scapat… Am îndraznit, m-am simtit bine si desigur am fost chiar aplaudata…

As vrea sa vad multe… si pe dinauntru!

Am auzit ca exista aici un fel de card care îl platesti cu aproximativ 100 de lire si cu care poti intra timp de un an la cele mai multe dintre obiectivele turistice. Ba chiar si de mai multe ori… Si astfel reusesti sa faci economii substantiale pentru ca, de exemplu un bilet la „Aqvarium” sau la „Madame Tussaud”, costa 42 de lire… Abia astept sa câstig ceva bani si sa achizitionez acel card. Doresc sa încep sa vad si pe dinauntru toate obiectivele turistice… nu numai pe din afara! Dar si aici intervine rabdarea… asa ca trebuie sa o cultiv. Apropo de obiective, vreau neaparat sa merg la un spectacol de balet unde prim-balerina operei nationale de aici este românca Alina Cojocaru!!!

PS. Dupa traditionala vreme mohorâta de la Londra, am avut parte însa de trei zile cu vreme absolut minunata, ba chiar extrem de calda… Chiar daca în rochie de vara ne topim de cald… sper sa tina mai mult… pentru ca oricum totul e suportabil datorita vântului… Iubesc soarele!

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.