VAVILA POPOVICI: Galbenul solar al lui VAN GOGH

      „Arta este fiica libertății.” – Schiller

Vincent Willem van Gogh (1853-1890) s-a născut în Olanda și a decedat în Franța. A venit pe lume într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său fiind pastor protestant, iar mama sa având înclinații, în mod special, spre pictură. La data de 30 martie 1852, ea a dat naștere unui copil căruia i-a pus numele Vincent-Willem. Acest copil a murit la puțin timp după naștere, iar în anul următor, în aceeași zi de 30 martie – de data aceasta în 1853, s-a născut un alt fiu, căruia părinții i-au dat același nume. El a devenit marele pictor olandez post-impresionist, ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului.    Continue reading “VAVILA POPOVICI: Galbenul solar al lui VAN GOGH”

VIZITAREA ORASULUI BALTIMORE

A calatori este, pentru cei tineri, o parte a educatiei;
                    pentru  cei mai vârstnici – o parte a experientei.”
–  Francis Bacon

 

Viata ne deschide doar câteva porti spre a-i vedea frumusetile. Este zgârcita viata, dar macar acel putin vazut trebuie sa fie clar si bine înradacinat în minte. Si marturisit! Pentru aceasta folosim de multe ori povestirea orala, ori scrierea, ca un dialog între cel ce povesteste si cel ce asculta, sau între cel ce scrie si cel care citeste. Cu aceste gânduri am încercat sa astern pe hârtie o… povestioara.

În luna mai a acestui an am avut prilejul de a vizita frumosul si interesantul oras Baltimore, unul dintre cele patru aglomerari urbane ale megalopolisului american. Au fost zile fierbinti, un mai extrem de calduros si care, poate si din acest motiv, a adus multi vizitatori în acest oras. Soarele stralucea puternic si ziua parea  îmbracata într-o rochie tesuta cu fire de aur. Priveam în jurul meu si observam viata în plina ei desfasurare, observam cât de fascinanta si perfecta – pare vizitatorilor – în propria ei diversitate. Încetul cu încetul, fiinta straina care eram, la început bulversata de privelistea atât de complexa a ceea ce mi se dezvaluia, am simtit cum începeam sa ma integrez în spatiul respectiv, urnindu-ma din locul în care ma fixasem si accelerând pasii, încercând sa cuprind cu privirea toata trairea, viata din jurul meu. Adevarat spunea un filozof chinez: „ orice calatorie, fie ea si de mii de mile, începe cu un pas! ”

Baltimore, destinatie turistica inedita, impresionanta, este un oras fondat în anul 1729, numit dupa Lordul irlandez Baltimore, titularul fondator al Colony of Maryland, are un climat subtropical umed, iar Inner Harbor (portul interior) a fost odata al doilea port de intrare pentru imigranti în Statele Unite si un important centru de productie. Astazi portul vechi este un loc de promenada, cumparaturi, divertisment. Este un oras independent din statul Maryland – Statele Unite, situat în partea centrala a statului, pe malurile râului Patapsco, râu care se varsa în golful Chesapeake, la o distanta de aproximativ 40 de mile (64 km) la nord-est de Washington, D.C. Populatia orasului este de 636.919 locuitori, iar zona metropolitana are aproximativ 2,7 milioane de locuitori, ocupând locul 20 în tara. În zona asociata, Baltimore County, locuiesc alte câteva milioane de rezidenti. Este si astazi unul din principalele porturi ale Statelor Unite, fiind situat mai aproape de marile piete de marfuri din partea centrala a tarii decât orice alt port de pe coasta de est.

Am pornit spre strada numita Pratt, ne-am urcat în autobuzul gratuit care circula pentru turisti facând un tur al orasului, în care se mai urca si saracii orasului pentru a nu plati deplasarea, si ne-am dat jos dupa câteva statii, ajungând în chiar centrul orasului împânzit de constructii moderne din otel si sticla cu 30 – 50 de etaje, magazine de lux si hoteluri cu nume sonore (Marriot, Hilton, Sheraton). Printre ele se vad cladiri rosii cu forme stranii ce amintesc de fostele întreprinderi din secolul al XIX-lea, transformate ingenios în cluburi, muzee, birouri si magazine. Zgârie-norii nu sunt la fel de înalti ca si cei din New York, dar sunt foarte frumos amplasati si dau o nota aparte orasului. Am trecut pe lânga celebra universitate Johns Hopkins si Johns Hopkins Hospital, importante institute de cercetare din domeniul tratarii si eradicarii cancerului. În Baltimore este un manunchi de Universitati, printre care si importanta universitate – University of Maryland Baltimore – situata în inima orasului, ale carei corpuri de cladire ocupa mai multe strazi, afiliata fiind spitalului University of Maryland Medical Center – de unde sunt adusi pacientii pentru cercetari ale diferitelor probleme medicale. Aceasta mare si importanta Universitate (the best University!) are mai multe scoli: scoala de medicina, scoala de stomatologie, avocatura, asistenta medicala, farmacie, business si asistenta sociala.

Am iesit din aceasta zona cu mari centre culturale si ne-am apropiat de port. Aglomeratie, oamenii circula pe jos, cu vaporase taxi, cu sarete si autobuze colorate, pline de anunturi despre „turul orasului Baltimore”. Pe deasupra apei trec spectaculoase poduri suspendate, poduri care se ridica atunci când trec vapoare de mare tonaj, dar si poduri mici, de promenada, de pe care poti sa admiri nenumarate iahturi si barci cu motor.

Fiind un oras bogat în traditii nautice, de peste 35 de ani taxiul de apa din Baltimore, colorat în culori traditionale alb si albastru, face parte din integrala culturii si istoriei orasului si te transporta în diferitele puncte ale portului.

Portul turistic îsi întinde limbile de apa printre cladirile din centru, iar pontoanele, cheiurile si trotuarele emana toata ziua un aer de statiune de odihna, cu toate ca orasul este foarte aglomerat. Am ajuns la Inner Harbor – portul turistic interior -, am luat bilete pentru croaziera si am privit pentru câteva momente înalta structura din piatra, cunoscuta ca Nevasta lui Lot, aflata la intrarea în port, construita la ordinele guvernului britanic, dupa revolta din 1798, ca parte dintr-o retea de faruri si semnalizatoare.
Portul turistic Inner Harbor gazduieste Muzeul Marinei, un muzeu impresionant, în care navele sunt ancorate printre cladirile din centru, iar pietonii, trecatorii, turisti veniti din toate colturile lumii, trec pe lânga ele sau se opresc pe chei sa le admire, sa faca poze si citesc explicatiile înscrise pe panouri. La Muzeul Marinei din Baltimore se afla singura nava americana care a supravietuit bombardamentului de la Pearl Harbor în al Doilea Razboi Mondial.

Taxiurile de apa opresc în statii special amenajate. Poti sa urci pentru câteva statii sau poti sa faci turul orasului pe apa, sa vezi totul dintr-o alta perspectiva. Taxiul de apa este mult mai mult decât o calatorie de placere; este o institutie în Baltimore; este si un mod placut de a privi si simti viata, plutind pe apa si trecând cu privirea centrele importante ale orasului din aceasta zona, pe care Inner Harbor le conecteaza si unde taxiul de apa acosteaza, precum: Aquarium care adaposteste constructia impresionanta a Acvariului National, cel mai mare acvariu din SUA si unul dintre cele mai mari acvarii din lume. Are forma unui inel cilindric cu cinci etaje. Gazduieste 16.500 de animale marine din 560 de specii diferite, printre care si o colectie impresionanta de rechini si magazine cu de toate, pentru toate vârstele. La intrare te întâmpina un munte artificial, o gura imensa de rechin si o cascada care începe de la un etaj superior si se termina la parterul cladirii. Jos, la primul nivel, se afla un restaurant specializat în fructe de mare, un spatiu amenajat pentru depozitarea hainelor si a bagajelor pe durata vizitei, un magazin de suveniruri, un altul pentru echipamente si costume de scafandru, o cofetarie si o cafenea. Prin întreaga cladire circula lifturi si scari rulante. Un adevarat oras! Sus, la ultimul etaj, se afla o mini jungla amazoniana în care traiesc o multime de pasari exotice. Jungla este punctul de trecere din exteriorul spre interiorul acvariului central. Pe margini sunt birouri si laboratoare de cercetari. În bazinul deschis de la parter traiesc pisici de mare, broaste testoase uriase, pesti, tigri, rechini si delfini. În acvariile mici de la fiecare nivel si în acvariul central se pot vedea pesti si alte vietuitoare marine care provin din toate marile si oceanele lumii. Poti admira flora si fauna marina urcând pâna la jungla amazoniana, dupa care  cobori în adâncuri si vezi tot ce traieste pe fundul marilor si oceanelor. Este un spectacol fascinant, o lectie despre planeta noastra si lumea minunata a apelor. În acvariul central pot fi vazuti scafandri curatând pietrele si coralii, hranind pestii si verificând starea lor de sanatate. Delfinii încânta privirile si stârnesc admiratia vizitatorilor, prin inteligenta lor. Vizita în acest minunat Acvariu se încheie cu o cina exotica; Harborplace – gazduieste un muzeu continând istoricul navelor, plimbari pe jos printre corpuri de case delimitate prin strazi laterale si parcuri; Science Centre (Centrul stiintific) al Maryland-ului unde se poate urca Federal Hill si unde poti fi absorbit de sutele de mii de metri patrati de stiinta; Rusty Scupper – ofera ochiului, dar nu numai ochiului! vinuri si mâncaruri vechi. Se poate vizita un muzeu excentric, amuzant, pentru toate vârstele; Pier 5 – unde se poate mânca si bea si asculta concertele formatiei Pier Six Pavillion în lunile primaverii si ale verii; Little Italy – cu magazine, restaurante, cinematografe etc. si unde se poate gusta „La dolce vita”; Maritime Park – cu restaurante si magazine plutitoare; Harborview – o mica Havana; Tide Point – o mila si jumatate de plimbare; Fell’s Point – vechiul port cu apa adânca, unde se gasesc nenumarate distractii spirituale, mâncare, cârciumi, muzica live, antichitati, felurite magazine si spectacole; Captain James Landing – este granita dintre Fell’s Point si Canton si de asemenea poarta de intrare la alte magazine; Canton Waterfront Park – locul unde se poate oferi respectul veteranilor razboiului din Coreea si îti poti manifesta bucuria având perspectiva apei oceanului. Nu lipsesc magazinele, barurile si restaurantele; Fort McHenry – locul de amintire a razboiului din 1812, când americanii au întors atacul marelui si puternicului „Leu” englez. Razboiul a fost un conflict militar între fortele Statelor Unite ale Americii si cele ale Imperiului Britanic. Atunci americanii au declarat razboi pentru o serie de motive, incluzând dorinta de expansiune în Teritoriile din Nord – Vest, acolo unde Marea Britanie acorda sprijin triburilor de Amerindieni si umilea astfel onoarea americana. Victoriile din septembrie 1814 si ianuarie 1815 au respins invaziile britanice din orasele New York, Baltimore si New Orleans.

În fiecare zi mii de rezidenti si turisti viziteaza orasul si folosesc taxiul de apa pentru a lua cunostinta de „perlele” orasului. Oamenii care deservesc toate punctele vizitate sunt deosebit de politicosi cu vizitatorii. Ei declara cu mândrie ca iubesc orasul lor si îi imprima zilnic o energie care îi ofera miscare continua si prosperitate; ei ajuta, de fapt, sa prospere business-ul.

În Baltimore auzi vorbindu-se toate limbile pamântului. Peste tot sunt grupuri de turisti cu camere video si blitz-uri pornite. Valetii asteapta clientii si parcheaza masini rare, de colectie, lânga restaurante si hoteluri de lux. Oamenii circula pe jos, cu vaporase taxi, cu sarete si autobuze colorate, pline de anunturi despre „turul orasului Baltimore”. Pe deasupra apei trec spectaculoase poduri suspendate, poduri care se ridica atunci când trec vapoare de mare tonaj, dar si poduri mici, de promenada, de pe care poti sa admiri nenumarate iahturi si barci cu motor.

Baltimore nu este doar centrul de afaceri si învatamântul superior, este de asemenea detinatorul Baltimore City is where most of Maryland’s main cultural institutions like Center Stage , the Lyric and the Hippodrome Theatre are located within the city limits.principalelor institutii culturale, cum ar fi Center Stage, Teatrul Lyric si Hipodromul. A majority of the museums in Maryland are also located here. Majoritatea muzeelor din Maryland sunt de asemenea situate aici: Muzeul National de Medicina Dentara, Muzeul Evreiesc, Muzeul National de Electronica si alte zeci de muzee (în total 50).National Museum of Dentistry De exemplu Muzeul de Arta din Baltimore care a fost fondat în 1914, construit în stilul Templului Roman,Built in the Roman Temple style, the Museum is home to an internationally renowned collection of 19th-century, modern, and contemporary art. are o colectie de arta de renume interna?ional, continând 90.000 opere de arta, inclusiv cea mai mare expozitie de lucrari de Henri Matisse din lume.It is located between the Charles Village and Remington neighborhoods, immediately adjacent to the Homewood campus of Johns Hopkins University , though the museum is an independent institution not affiliated with the University. Mai contine lucrari de Picasso, Cezanne, Manet, Degas, Gauguin, Van Gogh si Renoir.

Într-o duminica plimbându-ne prin oras, am cautat  Biserica Ortodoxa Greaca – Sf. Nicolae si am gasit-o chiar în inima orasului. Este una dintre cele 55 de biserici din Baltimore si una din cele 59 de parohii care apartin de Mitropolia din New Jersey, functionând de peste 58 de ani. Am ascultat Sfânta liturghie în limbile greaca si engleza, dupa care am asistat la pomenirea celor doi sfinti Constantin si maica sa Elena, Website by Flying Penguins Studios .a doua zi fiind chiar 21 mai – ziua în care, pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea si organizarea Bisericii crestine, sunt venerati ca sfinti, în Bisericile Ortodoxa si Romano – Catolica. Înainte de începerea slujbei de pomenire au fost aduse icoanele celor doi sfinti în fata altarului; Constantin cel Mare – întâiul împarat al crestinilor – cel nascut în anul 274 în Serbia – devenit împarat peste întregul Imperiu Roman în anul 312, în urma bataliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din acel an, împotriva ostilor lui Maxentiu. Potrivit istoricilor, în ajunul luptei, Constantin a vazut  pe cer, în timpul zilei, deasupra soarelui, o cruce stralucitoare pe care scria „In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei birui).  În noaptea dinaintea luptei, împaratului i s-a aratat în vis Iisus Hristos, care i-a cerut sa puna pe steagurile ostasilor sai, pe scuturi si pe arme, semnul crucii. Constantin  a ascultat si a obtinut o victorie zdrobitoare, în ciuda uriasei diferente numerice dintre cele doua armate. Pe celebrul sau arc de triumf ridicat la Roma se pastreaza si astazi cuvintele cerute de Constantin a fi scrise: „Instinctu divinitatis” (Prin inspiratie divina), ca semn de recunoastere a rolului decisiv al divinitatii în obtinerea victoriei.

Obosita dar îmbogatita, alaturi de fetele mele, am poposit la un restaurant din centru orasului, unde ne-a servit o ospatarita românca, pe numele ei frumos – Cristina. Auzindu-ne vorbind româneste, gingasa Cristina s-a bucurat ca mai poate vorbi si limba ei de acasa, pe care nu o mai folosise de la sarbatoarea Craciunului, când se dusese s-o vada pe mama ei, ramasa în tara.

Am privit toate acestea si cu acel ochi nevazut, prin tremurul gândurilor care se revarsau asupra acestei parti de lume… M-am gândit ca aici se afla mormântul lui Edgar Alan Poe! La numai 40 de ani, Poe cel gasit cazut pe un trotuar în acest oras, în stare de confuzie mintala si mort câteva zile mai târziu într-un spital de aici, din Baltimore (1849); decesul sau nu a fost facut public, poetul a avut parte de o înmormântare la care au fost prezente numai zece persoane. În 2009, dupa 160 de ani de la deces, celebrul poet a avut, în sfârsit parte, de o ceremonie funerara fastuoasa, bine meritata. Si mi-am amintit poezia CORBUL: „Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de soapte/ Din oracole cetoase, carti cu tâlc tulburator,/ Piroteam, uitând de toate, când deodata-aud cum bate,/ Cineva parea ca bate – bate-n usa mea usor./ «E vreun trecator – gândit-am – si-a batut întâmplator. Doar atât, un trecator.»[…] Si de-atunci, pe totdeauna, Corbul sta, si sta întruna,/ Sus, pe albul bust, deasupra usii mele, pânditor,/  Ochii vesnic stau de paza, ochi de demon ce viseaza,/ Lampa îsi prelinge-o raza de pe pana-i pe covor;/  Stiu, eu n-am sa scap din umbra-i nemiscata pe covor./ Niciodata – Nevermore!

Am privit, da, si mi-am spus ca voi încerca sa povestesc si altora, frumusetile vazute, grandoarea acestui loc în care m-am simtit atât de mica, drept spus: ca o furnica!, când de emotie la sfârsitul celor vizitate, am strâns pleoapele ochilor de prea mult soare, dar si fiindca lacrimile îsi anuntasera exodul.

Da, bucuria are lacrimile ei!

Vavila Popovici – Raleigh, NC

(completare date: pliante, internet)

JURNAL LONDONEZ (10)

Lavinia IANCU

.

 Dragii mei, relatarea mea o sa o concep într-o nota putin diferita de cele anterioare. De fapt, mereu as dori sa fie una mai deosebita… pentru a nu va plictisi. Fara sa fac o introducere teatrala, am sa va spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmata de ce am vazut zilele acestea pentru a pastra toata bucuria doar pentru mine. Asa ca doresc sa va împartasesc putin din senzatia de euforie care an trait-o în aceste zile.

 Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinata „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a ma mai culturaliza putin si în alte domenii decât lupta pentru supravietuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Si anume… Am fost sa vizitez Galeria Nationala din Piata Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea cladirea doar pe dinafara ci chiar am îndraznit sa intru si sa vad tablourile expuse, mai ales ca intrarea era libera… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveste de minune… mai ales când stai prost cu finantele! Ei, desigur… ca erai încurajat de cei de la intrare sa faci niscaiva donatii, asa ca fiind un suflet mare am facut si eu câte o donatie si la intrare si la iesire sa nu ne acuze cineva ca românii sunt un neam de traista! Consider ca a meritat toata osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de arta mi-au vazut ochii.

Pentru mine a fost totul o revelatie, o împlinire a unei dorinte pe care o aveam de foarte multi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionisti  precum olandezul Van Gogh si francezii Gauguin, Manet si Toulouse-Lautrec & Co. Din pacate, am ajuns la Galerie cu doar ora si jumatate înainte de a se închide, cu toate ca acolo îti trebuiesc câteva ore bune ca sa vezi toate tablourile din incinta. Si ca sa va mai impresionez putin, am sa mai enumar si alti pictori a caror tablouri mai erau expuse pe pereti (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne si Degas. Si tot enumerând… ce am mai vazut la galerie, as putea sa o tin înca mult si bine, dar nu am sa va plictisesc prea mult si am sa spun doar ce as dori sa vad data urmatoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, si multi altii, adica pe toti cei prezenti pe simezele muzeului. Promit ca va voi delecta cu relatari despre ei alta data când am sa revin la muzeu.

Un lucru însa este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt ca nu am suficient timp sa le vad pe toate, desi nu ma grabeste nimeni sa ma duc spre casa. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am sa încerc sa vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.

 Deci dupa ce am vizitat putin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Nationala din Londra, ziua mea educativa s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situata în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumuta si se suprapune cu acest nume. Va dati seama ce norocoasa sunt!? Am ajuns sa vad live un spectacol de balet la Royal Opera House. Si culmea norocului a fost ca în actul al III-lea al spectacolului am vazut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” dupa cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat si am sa mai merg cu siguranta si la alte spectacole în masura posibilitatilor. Mai ales ca si eu am practicat baletul timp de noua ani, asa ca am o motivatie speciala pentru a fi pasionata de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… si alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictura vizitata în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, desi se stie ca acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…

 Am avut intentia sa fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anuntat la microfon ca este interzisa filmarea si fotografierea. Totodata, spectatori erau rugati sa-si închida telefoanele mobile. Dupa mine mentiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silentios, nici nu ar trebui sa fie anuntata, ci ar trebui sa fie de la sine înteles ca sa procedeze asa. Asta denota respectul si bunul simt al publicului fata de munca depusa de catre artisti.

Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am vazut. Se numeste „Jewels” (Bijuteriile) si are trei acte. Baletul a fost creat în urma cu 45 de ani de catre faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumusetea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeste „Emeralds” (smaralde) si este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbracate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbracate în rosu. Rosu ca rubinul! Actul al treilea, dupa mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky si are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând si vestimentatia Alinei Cojocaru si a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abunda de nestemate care îti încânta ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scena de Elyse Borne si Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create dupa schitele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativa, o seara foarte frumoasa, cu muzica buna si imagini minunate. O revelatie!

 Având în vedere ca am multe de povestit despre ce am mai vazut recent voi continua cu o vizita facuta într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserica anglicana superba. Datând de la sfârsitul secolului al XVII-lea, este construita în stilul baroc englezesc. A fost conceputa de arhitectul Sir Charles Wren datorita eforturilor de renastere a Londrei dupa marele incendiu care a afectat orasul în 1666. Wren a mai construit sau reconditionat înca 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit pâna în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecti englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un delusor din centrul orasului, unde se zice ca pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeitei Diana. Saint Paul’s Cathedral este resedinta scaunului episcopal al Londrei. Cred ca este printre cele mai vizitate obiective turistice din oras. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfasurat ceremonia religioasa a casatoriei printului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola si altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul ca de la parter si pâna sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adica un metru pentru fiecare zi a anului. Cladire este foarte frumoasa, dar totusi nu m-a impresionat atât de mult ca si Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din pacate si aici fotografiatul este interzis! Am luat însa câteva imagini cu exteriorul edificiului.

 Pentru a nu încheia brusc aceasta fila de jurnal, as putea sa va povestesc câte ceva despre vizita facuta în weekend-ul ce a urmat la Gradina Zoologica din Londra, aflata în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale si cum acest periplu a fost pentru mine o experienta minunata, am simtit aici o bucurie sincera, primara, asa ca si cum as lasa copilul din mine sa iasa la suprafata. Pâna sa ajung la Gradina Zoologica a trebuit sa traversez tot parcul, având astfel timp sa intru într-o ciudata starea de beatitudine… Stare care m-a calauzit toata ziua respectiva. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeata… a pajistilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma sa o traiesc la Gradina Zoologica.  Ajunsa la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Si aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a parut foarte scurt, mai ales ca am ajuns în jurul orei 15:00 iar portile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum stiu despre ce e vorba si voi mai reveni si aici… Mai exista însa o „Gradina” si mai mare în afara orasului, un fel de safari, pe care mi-am propus sa o vizitez la primavara. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am sa pornesc dis-de-dimineata ca sa fiu sigura ca îmi va ajunge timpul sa vizitez toata rezervatia.

 Revenind la Gradina Zoologica din Londra, încerc sa rememorez imaginile cu animalele vazute pentru a va transmite si dumneavoastra putin din bucuria traita de mine. Am vazut animale frumoase si bine îngrijite. Am vazut gorile, pinguini, maimute-paianjen, sacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… si multe alte vietati. Însa pot spune ca… spectacolul oferit de pinguini a fost atractia principala pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru ca am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haiosi si adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicati si neîndemânatici, însa când ajung în apa sunt precum torpilele.

A fost deci, o bucurie pentru mine sa ma delectez cu imaginea unor animale sanatoase si frumoase.  Chiar daca la ora 17:00 vizitatorii trebuiau sa paraseasca incinta Gradinii Zoologice… eu eram mult prea fericita ca sa-mi închei mica drumetie prin parcurile londoneze. Desi începuse sa ploua marunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales sa ma mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Gradina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o gradina plina cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunati. Bineînteles ca nu îmi lipseau castile din urechi cu muzica mea favorita. Simteam ca plutesc, chiar daca începusem sa fiu din ce în ce mai uda… de la ploaia care nu vroia sa înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place sa ma plimb uneori prin ploaie… Când eram acasa la Oradea am si dansat odata prin ploaie si a fost absolut fantastic. Dansam si cântam prin ploaie! La fel cum a facut-o si Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Va mai aduceti aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era ca… americanul nostru avea palarie si umbrela!!!

În fine, plimbându-ma prin ploaie pe ritmurile muzicii si admirând minunatele flori aveam sentimentul ca pot sa zbor, ca toata lumea e a mea, ca pot face absolut tot ce-mi propun, ca sunt o persoana norocoasa si în acelasi timp minunata… Ce modesta sunt… nu? Dar, chiar asa ma simteam dupa o zi petrecuta printre animale si verdeata. Totusi, când am simtit ca eram prea uda la par, am pornit fericita si linistita spre o statie de metrou, cea mai apropiata de parcul respectiv… Si uite asa a mai trecut o zi minunata, o saptamâna minunata si o luna minunata… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Sa fiu fericita! Sa încerc sa ma bucur cât de mult pot de fiecare clipa petrecuta pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine sederea mea în Londra. Si ma bucur… Încetisor-incetisor am început sa bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus sa le vad în perioada cât voi sta aici.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de octombrie 2011

JURNAL LONDONEZ (6)

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

CHIPUL OMENESC IN PICTURA

lui Liviu LAZARESCU

 

de Dr. DOREL SCHOR

 

Portretul este subiectul unui paradox. Pe de o parte, este un gen dificil care solicita pricepere, timp, concentrare, rabdare…Pe de alta parte, mai toti pictorii isi incearca penelul in intentia de a surprinde nu numai asemanarea fizica, ci si personalitatea subiectului. Este o arta foarte veche, traditionala, ajunsa firesc in contemporaneitate. La inceput destinat sa imortalizeze celebritati, regi si imparati, trecut si prin rigorile cultului personalitatii, dar avind si cinstea de a imortaliza oamenii care au avut o contributie semnificativa in istorie, portretul si-a cistigat un loc de prestigiu.

Reprezentarea artistica a unei persoane, in care fata si expresia ei este predominanta -cam aceasta ar fi definitia portretului. Celebre sunt portetele (dar si autoportretele) semnate de faimosi, precum Rembrand, Durer, daVinci, Van Gogh, Kahlo, Picasso… Evident, am putea continua… Si tocmai multiplele exemple din pictura actuala subliniaza cit de importanta este indepartarea de impostura de kitsch, de fatarnicie.

Liviu Lazarescu picteaza cu distictie si demnitate. Capabil sa surprinda cu maiestrie asemanarea fizica, el vede insa dupa aparente, patrunde in sufletul si gindul omului, descifrindu-i psihologia. Modelul lui este uneori o personalitate, un om de cultura, dar poate fi si barbatul anonim sau femeia mama, chipul unei necunoscute. Galeria de potrete pictate de Liviu Lazarescu respinge poza, expresia superficiala…Pictorul cauta atitudinea fireasca ,sugereaza mobilitate, expresivitate. Nu poti reda adevarata personalitate a celui pictat daca nu surprinzi bogatia vietii lui interioare si valorile sale morale. Pictorul se ataseaza modelului, se identifica cu personalitatea acestuia, uneori cu biografia acestuia sau cu idealurile sale, cu sentimentele sale cele mai intime.

Portretele maestrului Lazarescu sunt interiorizate, surprinse cu un dramatism retinut, expresia lor e usor enigmatica. Linia este supla si decisiva, supraplanurile figurii aluzive. Ramine loc pentru privitor sa completeze in gind tabloul cu propria impresie. Uneori lucrarea aminteste de icoane, alteori include un discret simbol sau o aluzie expresionista… Dar mai ales chipurile pictate sint dominate de un anumit lirism benefic. Pictorul s-a straduit sa fixeze partea frumoasa si luminoasa a personajelor sau, poate, si-a ales prototipurile mai ales din categoria celor care binemeritau.