„Gânditorul” de Cluj-Napoca! Trei opere ale sculptorului Liviu Mocan, amplasate în Centru Clujului

De vineri, 4 octombrie, la kilometrul zero al orașului au fost instalate trei sculpturi semnate de artistul Liviu Mocan.

„În seara aceasta, 3 octombrie, la ora 23:00, cu ajutorul Cerului, montăm în Piața Unirii din cetatea Clujului, cele 3 sculpturi din imaginile următoare: Cuvântul s-a făcut trup, Gânditorul și Arcul Unirii”, a dezvăluit, joi seară, sculptorul clujean. Ulterior, după amplasarea lucrărilor, artistul a completat cu mesajul „Cele 3 lucrări au sosit și au fost așezate în Piața Unirii. De mâine (n.red. vineri) încolo: vizionare plăcută!” Continue reading “„Gânditorul” de Cluj-Napoca! Trei opere ale sculptorului Liviu Mocan, amplasate în Centru Clujului”

Advertisements

VAVILA POPOVICI: Galbenul solar al lui VAN GOGH

      „Arta este fiica libertății.” – Schiller

Vincent Willem van Gogh (1853-1890) s-a născut în Olanda și a decedat în Franța. A venit pe lume într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său fiind pastor protestant, iar mama sa având înclinații, în mod special, spre pictură. La data de 30 martie 1852, ea a dat naștere unui copil căruia i-a pus numele Vincent-Willem. Acest copil a murit la puțin timp după naștere, iar în anul următor, în aceeași zi de 30 martie – de data aceasta în 1853, s-a născut un alt fiu, căruia părinții i-au dat același nume. El a devenit marele pictor olandez post-impresionist, ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului.    Continue reading “VAVILA POPOVICI: Galbenul solar al lui VAN GOGH”

Ștefan DUMITRESCU: RECENZIE – IRIMESCU Demiurgul de tăceri, de Gheorghe A. M. Ciobanu

         stefan-dumitrescu-e1456250671641    Atunci când se întâlnesc doi mari Creatori, rezultatul întâlnirii lor poate fi o capodoperă.  Dar când  se întâlnesc trei Creatori mari, cu harul artei, oameni admirabili, dăruiți de Dumnezeu cu talent, cu sensibilitate, dar și cu un suflet nobil, poate apărea o Capodoperă eveniment cultural.                                

Acest eveniment cultural capodoperă, a fost zămislit la sfârșitul anul 2015. Este Cartea bijuterie și Monument  bibliofil (editată de dna Emilia Țuțuianu, la editura pe care o conduce, cu un nume atât de frumos, Mușatinia, nume cu rezonanță în istoria românilor), intitulată „Irimescu, Demiurgul de Tăceri”, autor profesorul Gheorghe  A M Ciobanu din Roman. Continue reading “Ștefan DUMITRESCU: RECENZIE – IRIMESCU Demiurgul de tăceri, de Gheorghe A. M. Ciobanu”

Liviu Florian Jianu: Cântecul Învățatului

Statuie, de V.Duicu
Cântecul Învățatului  
Cronica in stihuri a statuii realizate de  V . Duicu, 2014, de pe treptele Universitatii din Craiova
 .
Priveste-mă cum am urcat treaptă cu treaptă,
Si testament cu testament, de carti,
Sa fac o dragoste mai bună, si mai dreaptă,
In inima română – nu pe hărți –

Continue reading “Liviu Florian Jianu: Cântecul Învățatului”

VICTORIA DUȚU – Expoziție de grup în FRANȚA

????????Expozitie de grup FRANȚA

cu Victorița Duțu

 în două locații:

Muzeul Matra:  2-14 aprilie și

Biblioteca Jacques-Thyraud: 8-26 aprilie

Organizatori: ARTEC MONDIAL,
Asociația Romorantin, din Chouzy-sur-Cisse, centrul Frantei.

Françoise Icart, présedinte ,
a organizat expozitia international de picture, intitulata SALONUL DE PRIMAVARA ARTEC.

Ediția din 2014 își deschide porțile încă o dată cu cu mari artiști spanioli,
Alberto Garcia, fotograf bine cunoscut,
Nadia Otero, pictor, și
Carles Verges, grafician, desenator și pictor.

Vizitatori și iubitori de artă pot, de asemenea, (re) descoperi lucrarile (picturi si poezii),
Victoria Dutu, Ambasador al Pacii (Romania) și
Mihail Selishchev, sculptor, care deschide ușile Artec două expoziții din Rusia.

Și invitatul de onoare la al 16-lea Salon, acesta este sculptorul maghiar, Boldi de renume internațional, în tradiția lui Brâncusi, care sculpteaza si creeaza bronzuri.

În cele din urmă, douăzeci și cinci de artiști.  Va invitam sa vizitati virtual expozitia pe situl

http://victoriadutuevents.wordpress.com/

Media http://www.lanouvellerepublique.fr/Loir-et-Cher/Loisirs/24H/n/Contenus/Articles/2014/03/27/PARENTALITE-Une-rencontre-le-1-er-avril-1846297

CAII…PICTORILOR

By dr. Dorel Schor

Calul a fost din totdeauna unul din animalele preferate ale pictorilor. Poate pentru ca e gratios, intelligent, poate din cauza ca a însotit omul în toate activitatile sale pasnice sau nu… In scenele de lupta, apare ca un personaj principal. E nelipsit din tablourile consacrate eroilor victoriosi, dar e frecvent si îin scenele rurale sau de întreceri pe hipodrom.

Expresionistii  germani  au vazut calul în culori  nefiresti, nenaturale.  Pâna si Paul Gauguin si-a intitulat unul din tablouri “Calul alb”, dar i-a dat în final o nuanta verzuie, ceea ce l-a facut pe cel care comanadase lucrarea s-o refuze…

Franz Marc a pictat  un cal albastru,  plasându-l  într-un peisaj  galben rosu, cea ce confera profunzime imaginii. De Chirico a pictat niste armasari semeti, pe care i-a botezat antici, conferindu-le  prestanta metafizica si mister.

La Nahum Gutman  calul apare adesea încalecat de om sau înhamat la o trasura. De fiecare data, animalul e tratat cu respect si se scoate în evidenta nobletea sa, într-un  timp când  nu bolidul mecanic  ocupa primul loc. La cursele de cai, pe hipodrom sau în zilele de sarbatoare, vedem calul  din nou ca prieten si tovaras al omului, facând parca  corp comun în încercarea de a ocupa un loc fruntas în întrecere. Stefan Luchian are frumoase tablouri cu calareti,  cu nimic mai prejos  decit numeroasele scene ale lui Degas conscrate echitatiei.

Pegasus, calul senator al imparatului Caligula, calul lui Fat Frumos din basmele romanesti, caii lui Jonathan Swift în aventurile lui Gulliver, Rosinanta lui Don Quichotte in opera lui Cervantes si atâtia altii sint tot atâtea ipostaze  în care imaginatia oamenilor a fost  stimulate de acest animal fabulous.

 

NOTA: Picturile afisate aici, in ordinea lor, au ca autori pe faimosii pictori Edgar Degas, Franz Marc, Giorgio de Chirico, Nahum Gutman, Paul Gauguin si  Stefan Luchian.

 

Franz Marc

 

 

 

 

 

 

Giorgio de Chirico

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nahum Gutman

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paul Gauguin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stefan Luchian

 

 

 

 

 

 

 

O FEREASTA DESCHISA

DIALOGUL OMULUI CU NATURA

by Dr. DOREL SCHOR

O fereastra deschisa presupune o vedere spre afara. Metaforic are si alte sensuri: perspective si sperante, orizonturi noi, sansa unor transformari, ocazii norocoase. Pentru pictori, fereastra deschisa ofera o excelenta formula de a crea compozitii pe doua planuri, exercitii si studiu pentru introspectie, pentru relatia dintre lumina din interior si din exterior…

De cele mai multe ori, subiectul este o camera cu vedere…La mare, la munte, la cring sau la oras, ba chiar catre…paradis, cind artistul doreste o alegorie. Subiectul este, probabil, incitant pentru ca numerosi sunt artistii plastici care au recurs la acest procedeu, “tratindu-l” in toate stilurile cunoscute. In secolul 19 motivele erau inocent romantice sau intimist victoriene, mai tirziu il gasim la impresionisti (ca de exemplu la Eduard Vuillard) sau post impresionisti (Raul Dufy), la cubisti (Jean Gris), la fovisti (Pierre Bonard), la suprarealisti (Rene Magritte), in pop art (Roy Liechtenstein), ba chiar la Picasso cel proteic si la Chagall… Si cel mai adesea, la Henri Matisse care ignora conotatiile speculative sau filosofice, dar exceleaza in ansamblul colorat al unor circumstante ezoterice.

Uneori languroasa si indolenta, ca in siesta, calma ca o tapiserie cromatica – imaginea surprinde obiecte familiare recunoscibile, dar usor transfigurate, pentru a permite maximum de folosire a luminii, ascunsa in structura volumelor pictate. Nu conteaza maniera de a picta, mai intotdeauna fereastra deschisa permite evidentierea ipostazelor concrete ale frumosului.

Am intilnit la mai multi artisti imaginea unui buchet de flori intr-o glastra asezata chiar pe marginea ferestrei . Se obtin astfel trei planuri: interiorul-cadru, o natura statica si, prin fereastra deschisa, un peisaj citadin, marin sau campestru. Perceptiile spatiale cu imagini si senzatii aparent fugitive, trecute sub controlul intelectului, ofera uneori o ambianta metafizica, o alternativa posibila la realitate.

O privire prin fereastra deschisa poate fi si un soi de evadare, de indepartare de realitatea imediata, o contemplare pasiva…. Dar, de cele mai multe ori se realizeaza un dialog intre creatia umana – constructia, arhitectura cadrului– si, peste pragul vizual, creatia naturii.Vederea fiind focalizata simultan catre intimitatea interiorului si presupusul infinit din afara.

.

Nota: Picturile, în ordine, sunt de urmatorii autori

1.  Chagall Marc

2. Avraham Naton

3. Liana Saxone Harodi

4. Juan Gris

.

11 ARTISTI PLASTICI DE ORIGINE ROMÂNA EXPUN IN GERMANIA

Dr. Svetlana MAIER

 

Comunicat de presa GALERIA RADUART

 

 

Cei mai importanti artisti plastici din Transilvania expun în Germania pentru prima data în grup. Unsprezece artisti plastici contemporani de provenienta ardeleana (stabiliti în sudul Germaniei) prezinta pictura, grafica, obiecte de arta si sculptura. Operele lor reflecta situatia dificila, dar în acelasi timp fascinanta si plina de mesaj, cu un trecut marcat de cultura germana.

 

Diversitatea culturii din Transilvania, potentata de traditia seculara a acestei regiuni, este deja arhicunoscuta în Germania (si) datorita romanelor lui Herta Müller, laureata a premiului Nobel în anul 2009. Romanul “Atemschaukel” relateaza pregnant conditiile dificile în care sasii din nordul tarii au fost nevoiti sa traiasca sub dictatura lui Ceausescu, multi dintre acestia parasindu-si definitiv patria.

 

Cei unsprezece artisti, prezenti cu lucrari în expozitie, sunt nascuti în România; toti au plecat din aceasta tara cu multe decenii în urma, pentru a începe o noua viata în Germania. În patria adoptiva au fost însa confruntati cu prejudecati, cu atitudini distante, dar si cu un generos sprijin si multa apreciere. Operele expuse ilustreaza convingator despartire si evadare, amintiri, sperante si realizari în viitor. Spectatorii acestei expozitii sunt purtati pe aripile unei calatorii emotionale, în care gama cromatica, contrastele valorice si relieful dramatic al exponatelor constituie jaloanele lor de conduita. Impresiile puternice si multitudinea mesajelor preluate au menirea de a lasa un ecou durabil în memoria spectatorilor.

 

 

 

 

Participantii la mai sus-amintita expozitie sunt:

 

Marianne GANEA

Ingo GLASS

Geo GOIDACI

Radu-Anton MAIER (RADU)

Armin MÜHSAM

Helmut STÜRMER

Kaspar TEUTSCH

lászló tóth

Eugen VIEHMANN

Johann WAADT

Hugo WOLFF

 

Vernisajul expozitiei:

 

VINERI, 1 IULIE, ORELE 18.00

 

Artistii vor fi prezenti la deschiderea oficiala a expozitiei de arta.

 

Durata expozitiei:

01 IULIE – 28 IULIE 2011

 

Orele de deschidere:

 

Miercuri: 14.00 – 17.00

Vineri: 14.00 – 17.00

Sâmbata: 11.00 – 13.00

 

sau la numarul de telefon:

0049 (0) 8141 224595

Mai multe informatii gasiti în internet la adresa www.raduart.de/ro/index.html

 

Profilul galeriei de arta Raduart

 

Galeria Raduart fost înfiintata în anul 2010 de catre Radu-Anton Maier si Svetlana Maier. Galeria constituie un centru international de arta contemporana, cu precadere pictura, grafica si sculptura. În centrul activitatii ei se afla promovarea lucrarilor marelui pictor de origine romana Radu-Anton Maier (nume de artist RADU). Pe lânga aceasta ea reprezinta o platforma de afirmare a tinerilor artisti înca neconsacrati.

 

Adresa noastra:

 

Galerie Raduart

Ledererstrasse 12,

D-82256 Fürstenfeldbruck

Tel. +49 (0) 8141 224595

Fax: +49 (0) 8141 224593

E-Mail: galerie@raduart.de

Internet: www.raduart.de

 

—————————————————-

Dr. Svetlana MAIER

Fürstenfeldbruck, Germania

27 iunie 2011

 

 

JUDECATA DE APOI, DUPA MICHELANGELO

de Corneliu FLOREA

 

Capela Sixtina. Au si trecut cinci sute de ani de când Michelangelo Buonarroti a semnat, în fata Papei Julius al II-lea, contractul de-a picta tavanul Capelei Sixtina, care pâna la acea data era doar o bolta albastra cu o puzderie de stele palide. Dupa opt ani de creatie artistica asidua, Michelangelo a daruit omenirii o capodopera unica a GENEZEI. O arta lucrare unica, o interpretare noua, personala a genezei, care de atunci si pâna acum uimeste si tulbura pe toti acei care au privit-o si o privesc, si vor sa-i afle rosturile, semnificatiile si sensurile, dupa care ramân coplesiti de admiratie sau devin suspiciosi, indignati, protestatari. E bine sa se stie ca initial Michelangelo nu a vrut sa picteze aceasta bolta celesta a Capelei Sixtina, dar Papa Julius al II-lea avea o puternica si dominanta personalitate, si Michelangelo la fel, acceptând contractul numai dupa ce a primit toate asigurarile din partea papei ca are libertatea deplina de gândire si creatie.

[pullquote]

în acest interval s-au întâmplat evenimente deosebite în Sfântul Imperiu Roman de Apus, în catolicismul lui, care au marcat profund personalitatea artistului si se reflecta pregnant în fresca JUDECATA DE APOI, ce pare mai mult o izbucnire de revansa, de pedeapsa neiertatoare, o osânda eterna. O apocalipsa! Judecatorul este Isus, si pe toata fresca aceasta înalta de 14 metri si lata de 12 metri, toti cei chemati pentru Judecata de Apoi se rostogolesc contorsionati de pacate si durere în iad!

[/pullquote]

Dupa douazeci si sapte de ani de la terminarea GENEZEI, Michelangelo se întoarce din nou la Roma, la Capela Sixtina, unde cu un nou contract, de data aceasta în fata Papei Paul al III-lea, începe sa picteze JUDECATA DE APOI. Este 1535, iar marele arhitect, sculptor si pictor are 61 de ani, o experienta si conceptie de viata diferite de cele de la 31 de ani când a pictat bolta Capelei Sixtina. Trebuie mentionat acest amanunt, pentru ca în acest interval s-au întâmplat evenimente deosebite în Sfântul Imperiu Roman de Apus, în catolicismul lui, care au marcat profund personalitatea artistului si se reflecta pregnant în fresca JUDECATA DE APOI, ce pare mai mult o izbucnire de revansa, de pedeapsa neiertatoare, o osânda eterna. O apocalipsa! Judecatorul este Isus, si pe toata fresca aceasta înalta de 14 metri si lata de 12 metri, toti cei chemati pentru Judecata de Apoi se rostogolesc contorsionati de pacate si durere în iad! Nici o urma de tron al judecatii, de balanta a judecatii, de carare, de umbra catre vreun Paradis. Judecata de Apoi exprimata vizual de Michelangelo pare dezlantuirea unui nou potop, unul apocaliptic!

De ce a pictat asa, de ce aceasta reprezentare? Pentru ca recentele evenimente istorice au avut un impact puternic în constiinta lui. Totul a pornit de Martin Luther, care în 1517 a lipit tezele sale pe usa bisericii din Wittenberg. Se nastea protestantismul german, lutheranismul, care s-a raspândit cu viteza de cutremur, zguduind din temelii rapacele catolicism de la Roma. Martin Luther a criticat aspru dogmele catolice abatute de la învataturile biblice initiale, a criticat organizarea biserici catolice devenita extravaganta, fastuoasa, dar mai ales a condamnat comertul ei cu indulgente. Indulgentele au intrigat pe multi catolici si a declansat extinderea protestantismului în marea masa a crestinilor cu urmarile lui. De acum înainte catolicismul papal a început sa piarda un mare numar de sustinatori, care trecând la protestantism deveneau fata de Roma oponenti, ostili, dusmani.

Tot în aceasta perioada, a difuzarii fulminante a protestantismului în Sfântul Imperiu de Apus, s-a accentuat un conflict între Papa Clement al VII-lea si Împaratul Carol Quintul care, împarat fiind, a trimis spre Roma o armata de mercenari francezi, spanioli si germani. Acestia din urma, în majoritate deja erau lutheranisti cu puternice resentimente antipapale. Cum împaratul nu îsi mai platise mercenarii de când au intrat în Nordul Italiei, le-a promis ca le da Roma pe mâna daca o cuceresc. Aceasta promisiune a declansat un infern în Roma, când a cazut în mâna mercenarilor. Istoricii au comparat aceast asediu, aceasta cadere a Romei cu cea a Babilonului, Cartharginei, Ierusalimului, descriind ororile mercenarilor care au pradat orasul, au violat si omorât calugaritele, au pus preotii sa faca slujbe obscene dupa care îi maltratau pâna ce mureau. Întreaga garda elvetiana, care apara Vaticanul, a fost nimicita iar papa a scapat fugind printr-un tunel, pentru ca mercenarii germani vroiau sa-l suprime. Acest cumplit infern, în care crestinii se omorau între ei, a marcat profund gândirea multor carturari si artisti ai acelor vremuri, printre care si pe Michelangelo Buonarroti. În Judecata de Apoi se reflecta cel mai pregnant starea de spirit pe care o avea marele artist în acea vreme. Istoricii de arta, de-a lungul generatilor, au subliniat cu intuitie si detalii din pictura judecatii de apoi acest adevar. Citind volumul criticului de arta, Andrew Graham-Dixon, personalitate recunoscuta în anglofonie, m-a frapat si pe mine, mai ales dupa ce din nou, recent, am contemplat frescele Judecatii de Apoi ale bisericelor bucovinene, care reprezinta în stil bizantin o adevarata judecata, în timp ce din originala fresca a lui Michelangelo nu reiese o asemenea judecata ci se evidentiaza proeminent doar un atotcunoscator stapân neiertator, fara balanta în fata celor chemati pentru pacatele lor. Parcurgând Biblia, comparând frescele, meditând se pot trage mai multe concluzii.

Pe un fundal cu cer albastru întunecat, ca de furtuna, în mijlocul frescei, pe un nor mic, în pozitie erecta, ISUS, fara barba, imens, aproape dreptunghiular, eclipsând soarele din spatele sau, are o atitudine de acuzator dezlantuit, ca si cum ar hotarî sfârsitul lumii. Cu mâna dreapta ridicata deasupra capului, dând impresia unei forte necrutatoare, nemiloase, parca arunca anatema asupra celor chemati din toate zarile la judecata, si pe ale caror fete se citesc numai neliniste, temere, groaza. Înfatisarea si atitudinea lui Isus este dupa multi critici de arta absolut amenintatoare, iar fetele si corpurile celor înviati de trompetele îngerilor seamana cu a celor pictati în scena potopului pe bolta Capelei Sixtina, potopul fiind tot o hotarâre judecatoreasca, dupa care omenirea tot nu a învatat mare lucru. Pentru ce sa mai învete/învatam când traim doar odata si suntem efemeri?

 

Alaturi de Isus se afla Maria, virgina si diafana, cu fata aplecata si privirea întoarsa de la atitudinea judecatorului, care priveste în stânga jos, unde cei înviati din morti se pravalesc îngroziti în infern. Si unii, dintre cunoscatorii artei lui Michelangelo, au interpretat reactia Mariei ca una de figuratie, neamestec, chiar de teama.

Si totusi, în aceasta puternica fresca a hotarârii finale a Fiului lui Dumnezeu, pe care Michelangelo a pictat-o stapânit de evenimentele ce au dezbinat catolicismul si au dus la cotropirea si pradarea Romei de catre fortele antipapale, de adeptii luteranismului, vine cu o idee personala, noua a Judecatii de Apoi. Pe lânga cei sapte îngeri cu trâmbite, mentionati de Sfântul Ioan în Apocalipsa, Michelangelo în fresca sa, mai adauga doi îngeri cu o carte deschis, în care fiecare înviat spre judecata sa-si poata citi faptele vietii si sa se judece singur. The idea that each man must ultimately pass judgement on himself was surely Michelangelo’s own – scrie Andrew Graham-Dixon în volumul sau Michelangelo and the Sistine Chapel. Pamânteneasca si omeneasca este aceasta idee ca fiecare muritor sa se autojudece în timpul vietii sale, dar pentru aceasta autojudecata e nevoie de parinti credinciosi si cinstiti, educatori buni si morali, de discernamânt si determinare personala. E un cerc mare, si daca un segment din el lipseste totul se poate narui si prabusi în Infern, în timpul vietii sau la Judecata de Apoi!

Orice admirator al artistului, privind acest izbitor ansamblu al judecatii omenirii se întreaba de ce a redat-o în acest mod aprig, aproape violent! Ca sa înteleaga si raspunda corect trebuie sa cunoasca cadrul istoric al acelor vremuri, despre care am insistat, si care a determinat marelui gânditor si artist o stare de spirit si constiinta ca sa ne înfatiseze mai mult o apocalipsa decât ca o judecata cum si-au imaginat-o alti artisti, sau multi muritori pentru ei însisi. Desigur, pe lânga acest cadru istoric sunt si multe alte detalii din aceasta capodopera asupra carora ar trebui sa ne oprim.

[pullquote]

Este chiar si peste puterile mele de papa sa eliberez pe cineva din infern”.- Papa Paul al III-lea

[/pullquote]

Ma opresc la faptul ca si Michelangelo îl înconjoara pe Isus cu îngeri si sfinti, printre care sfântul Petru are doua chei. Doua chei! Alaturi, Apostolul Bartolomei tinând în mâna propria sa piele dupa martirizare, dar a carui cap este un autoportret al pictorului! Un alt detaliu, foarte mult comentat în fel si chip, este cel din coltul drept de jos al Infernului în care este portretizat Biagio da Cesena, maestrul de ceremonii al Papei Paul al III-lea, care l-a criticat foarte aspru pe Michelangelo pentru aceasta fresca. Nu insist asupra cuvintelor folosite de maestrul de ceremonii, doar ca fapt divers asupra detaliului ca Michelangelo s-a razbunat pe el, asezându-l în Infern, încolacindu-l cu un sarpe care îi musca penisul! Biagio da Cesena a fugit la papa si s-a plâns de aceasta replica a lui Michelangelo, la care papa a spus ceva ce ar trebui sa aflam, învatam si sa nu uitam: „Este chiar si peste puterile mele de papa sa eliberez pe cineva din infern”.

 

Putna

mai, 2011


Interviu: Fiorul vibrației creatoare în opera sculptorului Liviu Mocan

Sculptorul  clujean LIVIU MOCAN își are atelierul de lucru într-o zona linistită a metropolei universitare, parte de suflet a casei în care locuiește impreună cu familia sa.

Casa – asezată mai departe de freamatul grosier si permanent al concitadinilor săi, departe de zgomotul inevitabil al unui oras prosper, fericit situată în liziera unei bucăți de pădure de rășinoase – are în fața ei, la stradă, curtea, împodobită cu “stâlpi împuscati” si “semințe”, fără de număr, lucrări care l-au făcut cunoscut pe sculptor în întreaga lume.

Intrând in atelier – pentru început – am făcut câteva poze cu sculptorul, asezat la birou, meditând, dar si în mijlocul lucrarilor sale dispuse, fie direct pe pardoseala, fie asezate pe rafturi, dupa nevoia lor de spatiu. Multe din ele pareau parca a astepta suflarea care sa le dea “viata” pentru a putea umbla în lume, cum ne va marturisi ulterior sculptorul.

In fata cestii de ceai, maestrul Liviu Mocan, a avut amabilitatea sa  raspunda intrebarilor de sondare a amintirilor si izvoarelor operelor sale.

Reporter: Ce îti amintesti, care au fost primele framântari care te-au dus în directia de a alege sculptura ca mod de abordare artistica si materializare a meditatiilor tale?

Liviu Mocan: Nu eu am ales arta pentru viata mea, ci arta m-a ales pe mine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu mi-a dat acest dar, aceasta chemare. Nu a fost o ecuatie pe care eu am gândit-o : Nu eu am zis „voi face arta pentru Dumnezeu”, ci  nu puteam si nu pot altfel. Lucrul pe care stiu sa-l fac cel mai bine in viata, lucrul care ma bucura, e sculptura. Si vad ca ea are o mare eficienta si un bun impact pentru oamenii cu care intra in contact. Cu mesajele lor – care cuprind adevaruri fundamentale si cosmice – prin estetica, oamenii reactioneaza pozitiv si foate intens.
Au fost situatii în care vorbind unora despre o sculptura, oamenii sa plânga chiar, vazând mai departe de ceea ce se vede, stând de vorba cu ei, despre sculptura din fata noastra si mesajul ascuns, astfel, am ajuns sa simt, ca toata povestea asta care caracterizeaza viata mea, ca pe ceva ce nu eu am ales, ci ca pe ceva ce mi s-a dat inca din copilarie.
Imi amintesc foarte bine de vremea când eram copil, probabil prin clasa a II-a, si am facut un desen la scoala, si acum pot sa ti-l redau. Era un tânar schior care parca zbura cu schiurile, in orice caz se afla atârnat intre cer si pamânt. Iar pe la 13 ani când eram în clasa a VI-a, am realizat prima sculptura, o poti vedea aici pe raft. Este din alabastru. Cumva dintotdeauna am facut ceva in domeniul artei, din copilarie, fara sa mai pomenim mai apoi de scoala mica de arta – Liceul de arta, Studiile academice -Universitatea de Arta din Cluj si de cele post academice, din USA. In fapt, sculptura a constituit pentru mine cea mai puternica atractie a vietii, desigur, dupa relatia mea cu Dumnezeu si aceea cu familia.

Reporter: Dezvaluie-ne din munca ta de laborator, creativ, deoarece operele tale tradeaza autorul grav, un profund gânditor care le-a plamadit.

Liviu Mocan: Eu nu sculptez. Eu reverberez, eu vibrez. Pentru mine actul de creatie este o reverberare, un ecou al creatiei divine in mine, eu sunt in primul rând o sculptura si abia apoi un sculptor. Pe mine, aceasta sculptura, ma modeleaza Marele Sculptor, zi de zi, clipa de clipa, El face ceva in aceasta creatie care sunt sculptura Liviu Mocan. Apoi, ca ecou al acestor lucrari, pe care le face Sculptorul, cu majuscula – Marele Sculptor – in mine, eu reverberez. Astfel, am pus chiar intr-un poem aceasta realitate care tine de actul meu de creatie:

“Ecouri ale propriei mele daltuiri, imi sunt daltuirile,
Sarmane intruchipari, galbene, albe.
Eu nu sculptez, eu reverberez,
Soaptele iubirii se impiedeca si in mine, sarmanul.
Si daca astfel e dat, ce alta pot face sub soare,
A face mai bun decât marelui flutur si alb,
Cutie de rezonanta, eu sunt.”

Daca actul de creatie ar fi o expresie a lumii mele – asa cum cei mai multi ARTISTI incearca sa-si creeze o lume si ei sunt imparatii acelei lumi- profunzimea lucrarilor mele, ca fiinta umana, ar merge probabil maximum pâna la sexualitate, dar pentru ca eu nu vorbesc – sculptez – mai intâi, despre lumea mea, ci despre lumea Lui, nevazuta, careia eu insumi ii apartin, atunci lucruri extrem de profunde si extrem de grave, intra in reverberatia sufletului meu, lucruri care tin de adevar, de frumos, de bine, lucruri la scara cosmica, lucruri care depasesc cu mult capacitatea mea de percepere, si, astfel, arta pentru mine este acel loc in care eu ma integrez unei lumi superioare mie, pe care incerc s-o inteleg si sa intru in armoniile ei.

Reporter: Creatia divina joaca un rol primordial in opera ta, cum si vorbesti. Ce îti amintesti, care au fost primele tale framantari duhovnicesti în acest sens?

Liviu Mocan : Primele încercari pe care le-am facut în domeniul sculpturii au fost portretele celor dragi. Eram foarte tânar când am facut portretele bunicilor mei, din partea mamei, Oltean Petru si Oltean Ana, lucrare de foarte mari dimensiuni. Apoi, am realizat un portret a lui Viorel, fratele meu. Apoi, dupa ce Dumnezeu mi-a dat familie, am incercat sa-i portretizez pe ei, pe sotia mea si pe copiii mei.
De ce consider ca aceste lucrari raspund intrebarii tale? Pentru ca inteleg din ce in ce mai mult, cu cât imbatrânesc, ca relatiile sunt pietrele de temelie ale existentei umane : Relatia cu Dumnezeu si relatia cu semenii. Ca artist, foarte usor te izolezi in propriul tau turn, in turnul de fildes, si acolo intri in dialog cu piatra, cu lemnul, cu bronzul si stai de vorba cu materialele intâlnite si atât de frumoase ! Uiti de semenii tai, te izolezi si mori, intr-un sens. Pentru ca esti viu atât timp cât esti intr-o relatie. Universul nostru este un univers relational. De aceea cele doua porunci fundamentale, in care se aduna absolut tot, tin de conditia umana. Prima, iubeste-L pe Domnul Dumnezeu, si, a doua iubeste-i pe semeni. Si ce sunt acestea? Sunt relatii. Inca tot invat si acum sa ies din turnul meu si sa iubesc. Sa-mi iubesc sotia, sa-mi iubesc copiii, sa-mi iubesc vecinii, sa stau de vorba cu ei, sa am o relatie cu ei. Astfel, faptul ca le-am facut portretele celor din familie, consider ca este un act de spiritualitate, si anume una de esenta, pentru ca, altfel eu, prin natura mea, prin firea mea, nu as cauta aceste lucruri in mod natural.

Reporter: Ce anume iti inspira creatia ? Nichita Stanescu în poemul “Nod 28” spune ca “Daimonul meu vine de departe / in gazda fapturii mele, …” E o inspiratie de moment ce o determina?

Liviu Mocan: Aici, de fapt, prin ]ntrebarea aceasta, reintram ]n turnul de fildes, pentru ca aceasta supa, acest lichid, aceasta apa vie care favorizeaza actul de creatie, este relatia mea intima si personala cu Dumnezeul meu. Stau cu El într-o stare de vorba, intr-o incercare de a-L simti, de a-L intelege, de a-L trai. Si din aceasta stare curg ideile, curg motivele de inspiratie.

Reporter: Cercetând istoria operelor tale, vedem ca mai toate au mai multi ani pâna sunt finalizate. Ce anume face diferenta timpului scurs pâna la finalizarea unei lucrari?

Liviu Mocan: Dumnezeu este sculptor. Când Dumnezeu a creat din lut, din pamânt moale, fiinta umana, i-a dat forma exterioara, a creat sculptura din pamânt, dar nu s-a oprit aici. Pasul urmator a fost sa-i dea duh de viata.
Sculptorul marunt, cum sunt eu insumi si oricare dintre cei ai lumii si istoriei – în comparatie cu marele, totalul sculptor – facem insa la fel, cream obiectul de arta, dar el nu e gata pâna in momentul in care are suflet, pâna in momentul in care reusim creând ceva, o emotie, un reflex, o miscare, o patina, ceva care sa-i dea viata. Ceva, în alte cuvinte, care sa-i creeze emotia artistica. Sa nu privesti la obiectul acela, ca la un obiect utilitar, ca la un pahar, de pilda, pe care il iei, il umpli si-l folosesti, ci la un obiect de arta. Privitorului, când il vede, trebuie sa-i trezeasca o emotie. Atunci e gata o lucrare de arta când are suflet. De aceea, in atelierul meu sunt lucrari gata, unele de ani de zile, dar care nu sunt vii, nu au suflet si probabil vor ramâne nenascute, pentru totdeauna. Vor muri -ramân moarte- in atelierul meu si nu vor ajunge sa aibe viata, adica sa paraseasca atelierul si sa se mute si sa locuiasca intr-un muzeu, in casa cuiva, intr-un oras, pentru ca nu au viata.

Reporter: Care e relatia ta cu Dumnezeu în timpul elaborarii unei opere? Unde e El în acest timp? Cum vezi implicarea Sa?

Liviu Mocan: Eu nu sunt sculptor, eu sunt ucenic. Pe mine ma intereseaza extraordinar sculptura. Toata viata m-a interesat. Si studiez si observ si invat despre sculptura, continuu. Dar sculptura este regina piesei mele de sah, nu regele. Regele este Dumnezeu. Pentru mine arta este doar modalitatea in care ma apropii de rege. Este vehiculul meu, este fereastra mea prin care privesc universul, il privesc pe Dumnezeu. Incerc sa inteleg ceva despre lume, despre viata, despre mine insumi. Arta, este de la Dumnezeu, care mi-a daruit-o ca fereastra, un spatiu prin care El comunica cu mine. Când ajung la Atelier, primul lucru pe care incerc sa-l fac, nu este sa ma apuc de lucru, ci primul lucru este sa ma apuc de rugaciune, sa stau de vorba cu Maestrul meu. Sunt ucenicul in acel atelier, El e maestrul si rugându-ma il intreb: „Maestre, ce planuri ai Tu astazi de lucru, ce vrei sa realizam? Ce vrei sa facem?“ Imi deschid, inima, imi deschid urechea si incerc sa aud soapta Lui si in ziua respectiva ma ocup de lucruri care simt ca vin de la El, ca El vrea sa le realizeze.

Reporter: Cum se face ca operele tale tind mereu în sus, în înalt?

Liviu Mocan: Esenta evangheliei este verticalitatea. Opera de mântuire se realizeaza de Isus Cristos si prin imaginile lucrarii sale, de vizualizare, care sunt verticale, extrem de expresive. La ce ma refer? Mântuitorul Cristos a murit inaltat intre cer si pamânt. A murit vertical. Ar fi putut alege un alt tip de moarte, cum de altfel contemporanii lui au si incercat s-o faca, sa arunce cu pietre in El, astfel ca ar fi murit orizontal, dar Isus a murit vertical, legând pamântul de cer. Apoi, dupa ce a fost ingropat si a inviat din morti, S-a inaltat la cer, S-a inaltat, S-a inaltat pâna ce ucenici l-au pierdut din ochi, când ingerii au acoperit intrarea in celelalte dimnesiuni ale universului. Nu vi se pare interesant ca Mântuitorul, când a parasit lumea aceasta, S-a inaltat, adica a urcat la cer. El ne-a lasat pentru totdeauna o imagine vizuala a plecarii Lui d epe pamânt. Ne-a lasat verticala cosmica, axul lumii, invierea din morti. Aceste lucruri fundamentale cu privire la moartea si invierea Mântuitorului, inspira verticalitatea lucrarilor mele.

Reporter: Dupa cum stii,  am participat impreuna  la Conferinta CRESTEREA IN HAR – 25-28.10.2010, de la sala Romana a hotelului NAPOCA din Cluj, la care invitatul principal a fost scriitorul PHILIP YANCEY. Pentru acea sarbatoare ai pregatit doua lucrari foarte importante. Una ai « ridicat-o » ad-hóc impreuna cu un coleg si fiul tau (cred), in ritmul unei pisese de teatru foarte bine regizate. Sincere felicitari!  E vorba, mai intâi, de Piatra din capul unghiului, apoi, cealalta lucrarare, “Invitation/Decalogue” Vorbeste-ne, te rog, despre aceste lucrari.

Liviu Mocan: “Piatra din capul unghiului” – ca de altfel si “Invitatie/Decalog” – este o lucrare colectiva, este o realizare a vecinului si prietenului meu Daniel Veja, a fiului meu David Mocan si a mea. Am incercat sa exprimam impreuna faptul ca Domnul Isus Cristos este piatra de bolta a universului, piatra de bolta a mântuirii noastre. Pietrarii care construiau templul, au neglijat aceasta piatra fundamentala, neglijând-o adesea si azi. Daniel Veja este constructor. El intelege foarte bine cum pentru o bolta cât de importanta e piatra aceea care aduna si tine bolta, cheia boltii cum se mai cheama. Daca acea cheie nu exista, daca piatra aceea pe care se sprijina de fapt ambele jumatati ale boltii, daca piatra aceea nu exista tot esafodajul se prabuseste. Isus e fundamental. In piesa noastra, David, baiatul meu, copilul cret, frumos, inocent, in alte cuvinte, ingerul, lumea spirituala, care ne oferea aceasta piatra lui Daniel si mie ca si constructori in salopete care ridicam bolta, dar am refuzat-o mereu. Pentru ca nu-i vedeam locul ei, nici nu semana cu nici una dintre celelalte pietre. Deabia când am dat sa terminam bolta si am vazut ca ne lipseste o piatra, CAND a reaparut Ingerul cu ea, ne-am dat seama ca aceea este piatra necesara.

Invitatie/Decalog este o lucrare extrem de importanta pentru viata mea, este foarte importanta pentru conditia umana si este foarte importanta pentru generatia noastra. In contemporaneitate, civilizatia vestica, in mod special, a devenit relativista, considera ca nu mai exista absolutE. Ca absolutul il fixam noi fiecare dupa buna placere a carnii si firii noastre, a idealurilor, a dorintelor noastre. Pe când creatorul nostru, creatorul fiintelor umane ne-a daruit codul moral, ne-a daruit cele zece porunci. Si ni le-a daruit la modul in care ni se cuvine din partea lui, ca Imparat al unei imparatii in care noi suntem cetateni. El ne-a dat poruncile Lui si ne spune ce sa facem si ce sa nu facem, ce e voie si ce nu e voie. Dar toate acestea, desigur, ca sunt de folos pentru noi, nu pentru El. Astfel ca am creat aceasta lucrare, despre Cele 10 porunci, aici in estul Europei si Dumnezeu a destinat-o intr-un mod foarte, foarte interesant sa calatoreasca prin lume. Si, din estul Europei, acum un an, când lumea noastra protestanta sarbatorea 500 de ani de la nasterea lui Calvin, la Geneva (vezi si http://vimeo.com/9614663, vernisajul lucrarii expuse la Geneva), aceasta lucrare despre cele 10 porunci a fost parte a manifestarilor respective, din iulie 2009. Si a stat la Geneva mai multe luni, a iernat acolo, apoi Dumnezeu a dus-o prin alti frati lânga Los Angeles la Bellflower, de acolo a plecat mai departe in Michigan. Acum strajuieste – pentru un an – la Calvin College, National Liberal Arts College, in Grand Rapids, Michigan. Eu nu am planuit sa fac aceasta sculptura. Mie mi-a dat Dumnezeu ideea aceasta, acum 17 ani, si o aveam ca schita in atelier. Atât am putut eu face, atât mi s-a dat. Dar mai pe urma, Domnul a trimes diversi oameni, unul dupa altul, carora le-a dat alte obligatii si alte misiuni (unul a fost Jonathan Tame, misionar evanghelic englez, care a adunat bani s-o realizam la scara mare, cca 5 m inaltime fiecare componenta; apoi Adrian Gocan, Apoiray Verwise si foarte multi altii).
Aceasta sculptura este o metafora. O metafora care exprima mesajul sculpturii Invitatie Decalog, aceea ca cele 10 porunci sunt mâinile lui Dumnezeu care ne protejeaza sau ne pedepsesc, in functie de pozitionare noastra fata de El.

(mai multe informati despre acest grup statuar puteti gasi pe websitul acestuia http://www.liviumocan.com/ pe
www.invitationsculpture.com si pe pagina facebook invitation sculpture decalogue)

George Danciu