Atunci când se întâlnesc doi mari Creatori, rezultatul întâlnirii lor poate fi o capodoperă. Dar când se întâlnesc trei Creatori mari, cu harul artei, oameni admirabili, dăruiți de Dumnezeu cu talent, cu sensibilitate, dar și cu un suflet nobil, poate apărea o Capodoperă eveniment cultural.
Acest eveniment cultural capodoperă, a fost zămislit la sfârșitul anul 2015. Este Cartea bijuterie și Monument bibliofil (editată de dna Emilia Țuțuianu, la editura pe care o conduce, cu un nume atât de frumos, Mușatinia, nume cu rezonanță în istoria românilor), intitulată „Irimescu, Demiurgul de Tăceri”, autor profesorul Gheorghe A M Ciobanu din Roman. 
Cei doi autori ai cărții, dl profesor Gheorghe A. M. Ciobanu, autorul conținutului cărții și doamna Emilia Țuțuianu, autoarea editării şi a îmbunătăţirii formei de prezentare a cărţii, a vasului de aur care conține textul cărții, trebuie să fi lucrat mult la această capodoperă estetică, pentru că se vede imediat lucrătura de migală, de bijutier, plină de răbdare și de dragoste, de dăruire și tenacitate a fiecăruia dintre ei.
Cartea este, așa cum spuneam, un mare eveniment, atât în istoria artei plastice românești, cât și în istoria artei în general, a culturii române. Aici folosim conceptul de Întâlnire (Întâlnirea ca empatie, sinestezie, comunicare profundă între Maestrul Ion Irimescu, dl profesor Gheorghe A. M. Ciobanu, creatorul eseului despre opera marelui artist plastic, și editoarea cărții, doamna Emilia Țuțuianu ) ca dar divin, ca întâlnire creatoare, fericită, mirabilă. Așa după cum știm marele Sculptor a lăsat în urma lui o operă, sculpturi și tablouri, crochiuri ținând de arta plastică, foarte vastă, de mare valoare, profundă, polisemantică, deschizând orizonturi de înțelesuri, de simțire și gândire, de bucurie estetică în toate direcțiile… Dar, niciodată nu ar fi apărut această bijuterie estetică, această capodoperă bibliofilă și spirituală dacă în orașul Roman nu ar fi trăit doi oameni, doi artiști foarte talentați, fiecare extraordinar. Este vorba de profesorul, scriitorul, eseistul și poetul de profunzime, nonagenarul acum, Gheorghe A. M. Ciobanu, și de dna psiholog Emilia Țuțuianu, bibliotecară la Biblioteca Municipală din Roman, dar și o talentată poetă, și un editor cu instinctul și cu știința nașterii cărților și a publicațiilor culturale. Dacă aș fi președintele ţării nu aș ezita o clipă să-i dau să conducă Editura Națională, lăsându-i toată libertatea de creație, ei, și admirabilului editor care este dl Emil Catrinoiu. Pentru că știu că fiecare carte care ar ieși din mâna lor ar fi o bijuterie estetică. Oameni care parcă au fost născuți de Dumnezeu cu harul creării cărților mari și grele, strălucind de frumusețe.
În primul rând, despre carte, ca obiect de artă bibliofilă, Irimescu, demiurgul de tăceri, este atât de frumoasă, încât nu poți la început decât să o atingi cu sfială. Prima copertă ne prezintă una din sculpturile Maestrului Ion Irimescu: Primăvara, ultima copertă prezentându-ne imaginea Muzeului Irimescu din Fălticeni, luată dintr-un unghi care pune în valoare arhitectura clădirii care adăpostește muzeul, și două imagini ale sălilor muzeului, edificatoare. Culoarea coperților, un crem către sepia este cât se poate de inspirată. Iar după ce deschizi cartea, hârtia lucioasă, litera frumoasă și așezarea în pagină făcută cu știință și gust, nu pot decât să te încânte. Are dreptate editoarea să-și însemneze numele pe carte asemenea unui pictor pe tabloul său, (Ediție îngrijită și coordonată, concepție grafică, realizare album și copertă; Editorial coordination, editing, graphic, album and cover: Emilia Țuțuianu) o dată ce cartea este o operă de artă care va dăinui.
Cartea aceasta, ea însăși operă de artă, apărută la Editura Mușatina, într-un oraș mic, încărcat de istorie, cum este orașul Roman, face ca acest oraș, prima capitală a Moldovei medievale, să revină cu demnitate pe scena culturii românești. Apariția acestei Bijuterii Monument la Roman ne demonstrează că oriunde în țara aceasta pot apărea oameni creatori, artiști, care îmbogățesc cultura română, cum n-o fac cei din București, marcați de prejudecăți și de orgolii deșarte. Binecuvântate sunt orașele care dau oameni ca Maestrul Ion Irimescu, ca scriitorul Gheorghe A. M. Ciobanu, ca poeta și editoarea Emilia Țuțuianu. Ar fi un fapt cât se poate de firesc ca locuitorii orașului Roman să le fie recunoscători acestor doi Creatori de carte de valoare.
Aplecându-ne asupra conținutului cărții, altfel spus începând să lecturăm cartea, ne impresionează autoportretul marelui sculptor. Chipul lui Ion Irimescu este ca o poartă prin care pătrundem în Universul cărții. Îl privim îndelung, chipul său exprimă toată tristețea și profunzimea sufletul românesc. Omul care a trăit în carne și oase și a creat aceste multe și minunate opere de artă ne privește din istorie, dar și dinlăuntrul nostru, și sesizăm cât se poate de clar în privirea marelui sculptor un dor, o durere grea, și un reproș care străbate dincolo de vremi. Ne gândim la vremurile acesta. Este ca și cum Omul Ion Irimescu ne-ar certa , întrebându-ne , cum este posibil de ați ajuns în halul acesta de decăderea, când neamul românesc se trage din marele neam al dacilor ? Constantin Noica spunea despre Eminescu, care prin tot ce a dat, prin nestematele sale poetice, și prin ideile sale din opera gazetărească, că ne scuză pe noi, pe români.
Prin măreția sa, Mihai Eminescu, altfel spus, scuză micimea noastră. Așa este. Dar faptul că Eminescu ne scuză, spunem noi, vai, ne și acuză! Este gândul care se naște în noi privind tabloul marelui fălticenean: privirea lui, întreaga tristețe și închidere a chipului său, ne acuză. Acesta este adevărul. Un portret cât se poate de obiectiv îi face și marele pictor Corneliu Baba sculptorului Ion Irimescu: „Ai în urma ta, ca și mine, un trecut de credințe, de strădanii, de datorii împlinite față de oameni și față de sublima noastră preocupare – jocul cu iluziile – un privilegiu rar, pe care viața ni l-a rezervat și pentru care mulți dintre cei din jur se pare că ne respectă. Să faci oameni să se oprească câteva momente și să viseze, privindu-ți darul pe care încerci să li-l oferi, să-i înveți să uite – un timp cât de puțin – povara cotidianului cu grijile și dramele lui mari și mici, este un har ce merită acest respect. 
Cuvântul meu pe cartea vieții tale (și cu adevărat cartea pe care o recenzăm acum, creație a omului de cultură Gheorghe A. M. Ciobanu și a editoarei Emilia Țuțuianu este cartea vieții marelui sculptor Ion Irimescu: o altă carte, monografie, biografie, eseu despre opera lui Ion Irimescu, după cunoștința noastră nu există) mă onorează și ți-l scriu, având bucuria de a-ți fi alături și acum ca și oricând în momente rari”.
Acesta este portretul pe care i-l face marele pictor Corneliu Baba confratelui său Ion Irimescu, portret din care reiese prețuirea și fraternitatea pe care i-a acordat-o Corneliu Baba, și din care înțelegem și gravitatea din Autoportretul Maestrului Ion Irimescu. În spatele acelei gravități și tristeți, monumentalități, a chipului lui Ion Irimescu este „trecutul de credințe, de strădanii și de datorii împlinite față de oameni și față de sublima noastră preocupare”, misiunea artistului de a-și asuma destinul său tragic în istoria unui popor nefericit, jefuit și călcat în picioare.
Trecând prin această poartă, a celor două portrete ale sculptorului Ion Irimescu, pătrundem în ceea ce am numi noi opera, geografia semantică, eseul nesfârșit al scriitorului, al poetului, al muzicianului, al plasticianului care este Gheorghe A. M. Ciobanu. Înainte de a purcede la analiza textului trebuie să spunem neapărat câteva cuvinte despre autorul cărții. Dl Gheorghe A. M. Ciobanu este un caz unic și special în cultura română. Nu am mai întâlnit un alt Creator care să fie și poet și eseist, critic și istoric literar, prozator, și muzicolog, creator de limbaj muzical. Doar Râmnicu Vâlcea mai are un asemenea creator în persoana sculptorului, poetului, prozatorului, eseistului, şi muzicologului Petre Cichirdan, un mare om, care spre deosebire de confrații noștri scriitori și critici literar care mor de invidie, de orgoliu, posedă acest instinct al valorii, dragostea și conștiința misiunii Creatorului pe pământ, aceea de a propune valorile mari pe care Domnul i le scoate în cale. Este mare lucrul acesta, pentru că din păcate lumea literară românească, a artei în general, este un spațiu toxic, al invidiei, și al asasinatului moral și cultural al valorilor.
De aceea trebuie să-i apreciem pe acești oameni foarte rari ca domnul Gheorghe A. M. Ciobanu și ca Petre Cichirdan, care artiști mari fiind, cu posibilitatea de a se exprima în mai toate domeniile artei, au dragostea, generozitatea și conștiința de a-i semnaliza publicului pe artiștii adevăraţi pe care îi dă acest pământ românesc.
Spuneam despre autorul acestei cărți că este un caz special în cultura română, pentru că, aplecându-ne asupra cărții domniei sale în care încerca să interpreteze Mitul Mioriței, unul din miturile fundamentale al poporului daco-român (pentru că poporul român este de fapt poporul dac văzut în continuitatea sa: nici vorbă de formarea poporului român și a limbii române ca un alt popor față de poporul dac), am fost uimit de marile și multiplele posibilități, asemenea unor antene care pătrund în subconștientul, în genomul, în memoria colectivă a poporului daco-român. Cunoașterea sa pe multiple nivele și planuri pătrundea în substratul mitului cu foarte multe antene perceptive, cu sensibilități muzicale, cromatice, ideatice, ținând de analiza realizată pe mai multe paliere.
Cum opera Maestrului Ion Irimescu este foarte vastă, polisemantică și polifonică, ilustrând foarte multe teme ale universului cultural românesc generând astfel un câmp semantic vast, de o bogăție ideatică uimitoare, dl Gheorghe A. M. Ciobanu, în fața acestei problematici complexe, procedează cât se poate de inspirat… În primul rând ne invită într-o călătorie epistemolgică uimitoare, conducându-ne și intrând cu noi în universul irimescian: „Urcând propileicele trepte ale Muzeului de artă din Fălticeni și trecând, apoi, prin marea arcatură bizantină a intrării străjuită deasupra de acea loggie brâncovenească, în care dorești, parcă, să zărești masivitatea proteguitoare a unui grup de lăncieri, te contopești cu lumea de tăcere și sensuri convertită în marmură, metal și tuș, a sculptorului Irimescu. Trebuie de la început să te obișnuiești cu acest univers de cumințenie și eternitate, univers în care timpul nu poate pătrunde decât ascuns în stalagmitele zvâcnirilor de-o clipă ale unor simțiri umane, surprins în momente de maximă eflorescență și dezbrăcate de cavalcada nuanțelor de dincolo de ziduri” („Statornicie și zbor”)
Cu instinctul sigur al esențialului, autorul ne dezvăluie încă din Prefață acele realități profunde, care vin din subconștientul colectiv al acestui neam și se așează la temelia operei irimesciene: tăcerea, cumințenia (temă întâlnită și la Brâncuși, argument sigur că este o însușire definitorie a profunzimilor a sufletului românesc), zborul, o „imensă lume de semnificații”, ca și acea surprindere a sufletului în momentele lui de culminație, când artistul îl fotografiază punându-l în piatră sau în metal. „Creația maestrului Irimescu închide în ea, asemenea unei constelații aparent imuabile, marele clocot al vieții, retras în adâncimile imperceptibile ale formelor și care izbucnește indirect, întruchipat într-o imensă lume de semnificației. Abia după cunoașterea, în întregime, a acestei creații surprinzi tăcuta și multipla pulsație a acesteia zbaterile paralele care aleargă, fără oprire, între perechi de tendințe contrare” (pag 11)
Un mai cuprinzător și esențial crochiu al întregii opere irimesciane ca acesta nici că se putea scrie. Așa cum spuneam autorul are vocația surprinderii esenței, a fundamentului și a fundamentalului unei opere atât de vaste ca a sculptorului Ion Irimescu: „Eroul dominant al plăsmuirilor sale rămâne omul, în diversele ipostaze ale vieții acestuia, de la mit la revoltă, de la candoare la maturitate, de la așteptarea frumosului la frumusețea artei. Ființa umană sălășluiește într-un corp ce năzuiește spere cer, un corp la care spiritualitatea se distanțează liniar de biologic și germinativ, iar umerii se transformă, verticalic, (frumoasă invenție lingvistică, generatoare de semnificații. n.n ) în postamente sănătoase pe care să se sprijine colonadele unei imaginare arcade cu funcție de aureolă. De cele mai multe ori, întruchiparea în humă a omului e redată în puritatea ancestrală a nudului, care, asemenea unui cristal, lipsit de drapaj și funcționalitate, absoarbe în el oceanul de veșnicie. De aceea, repetata temă a maternității se prefigurează acum mai mult ca o partonegeneză, ca o succesiune florală, singulară și tăcută, nefiind precedată de zbuciumul elevat al iubirii sau de determinismul unei genetici binomice. Fecunditatea femeii are în ea ceva sacru, o prelungire contemporană a unor mituri la care întrebările s-au înlocuit cu metaforele.”
Am recurs la textul autorului pentru că n-ar putea exista o mai poetică și plastică, în același timp profundă și cuprinzătoare frescă a vastei opere irimesciene.
Lectura cărții este o invitație, o chemare la un excurs epistemologic și estetic fascinant într-o țară de basm și de revelații, dar și o ilustrare a ceea ce sufletul românesc a creat, după Brâncuși, mai frumos, mai profund, mai înalt, mai miraculos în arta plastică, în sculptură. O dată introduși în acest univers fantastic ne trezim înfiorați de emoție, într-o geografie nesfârșită de forme sculpturale în care esența realului, iluminarea, revelația și fantasticul se îngemănează, ca să ivească în toată subtilitatea și frumusețea lui sensul operei. Sensul vieții, al minții, al sufetului omenesc, al dragostei, al setei de absolut. Pentru că o dată pornit împreună cu autorul pe aripile acestui excurs epistemologic te găsești simultan în planul concret al solului artistic , dar și în văzduhul metafizic al esențelor, al revelațiilor, al Ideilor pure: „La început și-ntotdeauna, a fost și va fi înfiorarea, ca primă respirație și zâmbet al lumii, ca primă desfacere de aripi și potolire de zbor ale materiei. Fața necunoscută a lui să fie rămâne năzuința pulberii de a sorbi pe a fi din infinit, de a-și însuși primul pas al îndepărtării și de a se dărui unui imperceptibil du-te vino al locului, de a respira vibrația, numai de ea simțită, a irizării și de a trimite existenței fiorul.”
Marele noroc al Maestrului Ion Irimescu, al artei plastice românești, al nostru, al cititorului, al criticii de artă plastice, este că domnul Gheorghe A. M. Ciobanu este în același timp critic de artă plastică, dar și filozof și poet, și muzician, punându-și întreaga dotare a ființei cu care l-a înzestrat Dumnezeu în slujba cunoașterii, a ajungerii la profunzimile artei, unde sălășluiește adevărul, conținut ca o sămânță ce va încolți o dată și o dată de operele de artă autentice.
Și pentru că ne găsim, în cazul operei Maestrului Ion Irimescu, într-un univers prea vast, riscând să ne rătăcim ca într-un labirint din care nu vom mai ieși niciodată și din care nu vom înțelege marile Idei ale Creatorului, Autoul ne conduce cu dragoste și inspirat, pe cel mai bun drum…De aceea Maestrul Gheorghe A. M. Ciobanu după cunoașterea integrală a întregii opere irimesciene, abordează cunoașterea, descrierea și explicarea ei prin prisma marilor teme ale artei. Este cea mai bună modalitate de a ne ajuta să îl cunoaștem pe marele artist Ion Irimescu și să-i cunoaștem opera fascinantă.
Astfel Universul artistic irimescian este abordat din perspectiva Spațiului, a Ruralului, a Naționalului, a Mioriticului, tema fundamentală a memoriei colective a poporului daco-român, a Maternului, a Femininului, a Masculinului, a Confruntării, a Căderii, a Resemnării, a Devenirii, a Istoricului, a Luptei, a Triumfului, a Ființării, a Portretului, a Statuarului, a Nudului, a Muririi, a Sacrului, etc.
Ajunași aici suntem abia pe la mijlocul drumului…Cunoașterea acestei fantastice opere continuă coborând într-un plan filozofic și mitologic deopotrivă. Ca să ajungem la sfârșitul acestui drum ar trebui să scriem încă o carte despre cartea domnului Gheorghe A. M Ciobanu… Important este însă că am călăuzit Cititorul până aici, și că o dată cu apariția acestei cărți opera marelui fălticenean, Maestrul Ion Irimescu, va fi mult mai bine cunoscută.
În final, mărturisim că ne găsim în fața unei capodopere, din toate punctele de vedere, a unei cărți foarte importante pentru cultura română, de aceea îi îndemnăm pe cititori să se aplece asupra ei cu răbdare și cu dragoste, pentru că vor trăi mari bucurii estetice. Cu această carte de excepție, cultura română și istoria artei plastice sunt mult mai bogate!
Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România
***
Sursa: http://melidonium.ro/2016/02/26
Ștefan DUMITRESCU: RECENZIE – IRIMESCU Demiurgul de tăceri, de Gheorghe A. M. Ciobanu
Revista ARMONIA - Saltmin Media 