JURNAL LONDONEZ (6)

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

PRESA LUI…PANTALONE

prof. dr. Adrian Botez

 

Exista, în Commedia dell’arte, restaurata si adusa pâna la stralucirea celei mai înalte arte, de catre venetianul Carlo Goldoni – un personaj interesant: PANTALONE. Criticul Alexandru Balaci, definind spectacolul improvizatiilor burlesti italiene, îl defineste si pe Pantalone:

Asa cum se stie, commedia dell’arte era bazata îndeosebi pe arta actorului, mai mult decât pe arta autorului, pentru ca în realitate în commedia dell’arte nu exista textul scris, exista numai un scenariu cu o serie de indicatii regizorale în legatura cu aparitia, cu iesirea din scena a actorilor care improvizau pe baza unor date foarte cunoscute, dar în acelasi timp si actualizau, uneori chiar comentau fenomene ale realitatii venetiene. Existau atunci asa-numitele maschere (mastile), deci caractere fixe. Una, caracteristica pentru Venetia acelui timp, PANTALONE, ERA TIPUL DE NEGUSTOR DE O ANUMITA VÂRSTA, NU FOARTE INTELIGENT (s.mea), de obicei victima unei alte categorii din commedia dell’arte, servitorii, care, prin contrast social, erau inteligenti, imaginativi, precum Arlecchino, Brighella etc. Commedia dell’arte a fost un fenomen care a depasit granitele Italiei, pentru ca si la Paris, în Teatrul italian, aveau loc asemenea spectacole. La un moment dat commedia dell’arte nu mai reprezenta decât imaginatia, fictiunea, nu era legata strict de realitate. Si atunci a aparut Carlo Goldoni, reformatorul teatrului italian.” (Alexandru Balaci, în emisiunea Clasicii dramaturgiei universale, Radio România Cultural, 14 decembrie 1997)”.

În DEX, exista definita “pantalonada”: “PANTALONÁDAs.f. Scena burlesca; (p. ext.) bufonerie; discurs ipocrit. [< fr. pantalonnade, cf. Pantalone – personaj tipic din comedia italiana]” – cu o eventuala completare, din partea unui amator anonim de etimologii : “Pantalonul a fost inventat de venetieni si, oriunde mergeau în lume si deschideau un magazin de pantaloni. îsi afisau simbolul Venetiei, leul. Astfel, de la „pianta” plus „leone”, adica „locul cu leu” – se naste „pantaloni”. Revine apoi si ca un personaj al Commedia dell’árte, PANTALONE, caracter tipic venetian – NEGUSTOR, AMOREZ, LUXOS – îmbracat într-un fel de costum întreg rosu mulat pe corp, ce recita poezii în piete. Deci si el un <<pantalonar>>”.

De aici, vine si depreciativul, pentru “târgovet smecher”, la români: “PANTALONÁR, pantalonari, s.m. 1. Denumire depreciativa data de catre boierii conservatori în secolul trecut tinerilor progresisti care adoptasera îmbracamintea occidentala.  (Pop.) Nume depreciativ dat de tarani celor îmbracati oraseneste; spec. orasean, târgovet. 2. (Rar) Croitor specializat în confectionarea pantalonilor. – Pantalon + suf. –ar” – cf. Dictionarul explicativ al limbii române, Academia Româna, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998 – si:

PANTALONÁR s. nadragar “– cf. Dictionar de sinonime, Mircea si Luiza Seche, Editura Litera International, 2002 – sau: “PANTALONÁR s. v. orasean, târgovet” – cf. Dictionar de sinonime, Mircea si Luiza Seche, Editura Litera International, 2002

Într-o cronica la o piesa în limba maghiara, cronicarul ei (Bogdan Zenko) subliniaza: “Pantalone dei Bisognosi, interpretat de György Molnár, prin faptul ca a reu?it sa construiasca UN PERSONAJ ATÂT DE ZGÂRCIT SI AVAR” – cf. teatroblog.wordpress.com.

Ei bine, presa româneasca, scrisa si, mai cu seama, audio-vizuala (urmând modelul cel mai nociv, al celei americane!), în majoritatea ei îngrijoratoare, a devenit atât o presa de “pantalonari”, în sensul de “smecheri manipulatori”/”nadragaride Ferentari”, ipocriti si ticalosi – cât si, de multe ori, una de imbecili. O presa extrem de zgârcita si oculta, în ce priveste informatiile esentiale – si o “peltea nesfârsita”, în ce priveste fleacurile …”de senzatie”. În niciun caz, o astfel de presa nu serveste publicului audio-vizual, ci pierderii inutile a timpului si energiilor telespectatorilor – si, nu mai putin, manipularii grosolane, cu scopul prostirii…prostilor!

Evident, presa aceasta despre care facem vorbire este, vorba lui Al. Balaci, “victima unei alte categorii din commedia dell’arte, servitorii…” – servitorii unor stapâni grozav de TICALOSI si BOGATI (credem ca, deja, am comis un cvasi-pleonasm!) – …pentru ca, nu-i asa, doar nu va închipuiti ca, în lumea Vitelului de Aur, ar putea subzista ceva, fara un scop lucrativ, foc de rentabil! Presa “mare”( cel putin asa se socoteste…ea însasi!) este, precum se stie, în mâna negustorilor (“ATÂT DE ZGÂRCITI SI AVARI”!)…”mondialisti”, ai trusturilor lui Rothschild, Rockefeller, Morgan…Deci, în cazul României (sluga Marelui Licurici si a…Licuricilor Oculti), presa, pe zi ce trece, este tot mai apropiata de idealul…”Sfinxului din Canaan” si, fireste, al servitorilor sai “valahi” (?!): Basescu si PDL-ul (aripa CURAT iudaica/iudaizata a PSD-ului/FSN-ului!).

Iata ca azi, 21 octombrie 2011, asa-zisul “post independento-anti-basist” al lui Dan Voiculescu, Antena 3, anunta intrarea în parteneriat cu…CNN! Postul de televiziune american care a “servit” lumii terestre cele mai cinice minciuni, tip “atacurile teroriste din 11 septembrie 2001”, “arme biologice irakiano-saddamiste”, “odiosul criminal Gaddafi” etc. etc.

Doar câteva “monstre” de asa-zis “profesionalism” jurnalistic audio-vizual (audio-vizualul, prin capacitatea sa infinita de manipulare, “bate” chiar Internetul!):

1-între orele 15 si 15,30, pe 20 octombrie 2011, o prezentatoare “pantalonarda” de la Antena 3 s-a straduit, din rasputeri, sa-si convinga publicul telespectator, precum ca, la Grupul Industrial din Teleajen, ar fi avut loc un masacru, mai ceva decât la Hiroshima si Nagasaki, dimpreuna…!: un elev si-a “înjunghiat” (sic!) prietenul, cu… o unghiera! Ex-tra-or-din-nar! Pai, o astfel de stire, te lasa paralizat cel putin o saptamâna, din viata…zau daca nu!

Maestrul Tudor Gheorghe îi întreba pe rectorii de la universitatile englezesti, de la Oxford si Cambridge, acum câtiva ani: “Cum ati reusit sa obtineti generatiile astea de tineri atât de inteligenti si de harnici si responsabili?” Raspunsul a fost unul teribil de ciudat, pentru adeptii imbecilitatii contemporane, zisa “copilul-rege”: “PAI, AM BATUT LA EI 150 DE ANI…!” Evident ca nu asta este rezolvarea, azi, în mediul scolar si studios, din România… – cu actualul corp profesoral, nu doar “copii saraci si sceptici”, ci aflat în plina dezintegrare intelectual-morala, degradat (majoritar!) pâna la ultima treapta de servilism si coruptie (morala si fizica!) – dar, pentru un viitor imprevizibil…cine stie? – poate ca nu este DELOC desuet/inutil sa retinem vorbele de mai sus, ale rectorilor “conservatori” (dar nu numai!), de mai sus…!

2-Tot la Antena 3, “pantalonarzii” retardati au dat, azi, 21 octombrie, o stire-bomba: ajuns, cu avocat cu tot, în casa uneia dintre victimele sale (din arhi-mediatizatul accident rutier, de la Timisul de Sus…!), Serban Huidu ar fi …”PLÂNS”!

Ma-ntreb (si cred ca NU eu sunt caraghiosul!), cum ar fi reactionat familia mortului daca Huidu ar fi…RÂS!

Nu ajunge ca televiziunile au facut un spectacol penibil si cinic (de aproape o saptamâna!), dintr-o tragedie!!! – …nu ajunge ca nicio televiziune n-a clamat, sus si tare, ca POLITIA ROMÂNA TREBUIE DATA ÎN JUDECATA, DIMPREUNA CU MEDICII…(cei care l-au avut, sub supraveghere, pe Serban Huidu!) – pentru ca nici medicii n-au raportat Politiei ca Serban Huidu, urmare a gravului accident din Austria, de anul trecut, are, în continuare, afectati atât centrii vorbirii, cât si pe cei motrici-locomotorii, dar nici Grasana si Marlaneasca noastra Politie Româna (fireste, nu ma refer, aici, la întreg corpul politienesc, dar la o mare parte a lui, DA!) nu s-a autosesizat, vis-à-vis de un caz atât de mediatizat, si …”nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”! – … pentru ca, lui Serban Huidu, NU I S-A SUSPENDAT NICIO CLIPA PERMISUL DE CONDUCERE AUTO, în perioada dintre accidentul sau personal, din Austria (“Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Serban Huidu a fost internat în stare grava la Spitalul Universitar din Innsbruck, dupa ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea statiunii austriece. În timp ce cobora pe pârtie, a încercat sa evite un grup de copii ?i s-a izbit cu capul într-un copac, intrând în coma pentru câteva zile” – cf. evz.ro, 16 octombrie 2011) – si tragedia rutiera de la Timisul de Sus (16 octombrie 2011), în care au murit trei oameni – DIN PRICINA TOTALEI INDIFERENTE (ATÂT A MINISTERULUI DE INTERNE, CÂT SI A SISTEMULUI SANITAR DIN ROMÂNIA!), FATA DE SECURITATEA SI SANATATEA CETATENILOR DIN TARA NOASTRA!!! NU! Mai era nevoie si de aruncarea tragediei (produse la Timisul de Sus) într-un ridicol imbecil si blasfemic!

3-…În fine, la Realitatea TV, ieri, 20 octombrie 2011:

a) -nu doar ca au fost proferate tot felul de tâmpenii si blasfemii “în serie”, legate de modul cum ar fi murit Muammar Gaddafi (tâmpenii si manipulari lipsite de orice dram de imaginatie, urmând un tipar instituit de presa iudeo-americana, mondialista, referitoare la asasinarea mârsava si ritualica a oricarui asa-zis ”dictator” – …tip Ceausescu, Milosevici, Saddam Hussein etc.), împotrivitor la “democratizarea corporatist-globalista”, facuta cu bombardierele, mitralierele, cu tunul si bazooka…deci, fireste: “pentru binele poporului si reformarea tarilor”…de ne-reformat! – …când, de fapt, mondialistii se loveau de eroi nationalisti “insuportabili”, pentru gustul rafinat al “preacurviile lor” masonice, dornice de “liniste în front” si de sclavie mondiala!) – afirmând ba ca Gaddafi a fost gasit într-o groapa, implorând crutarea vietii…, ba ca a fost luat de o ambulanta…ba ca e mort, ba ca…e tocmai pe punctul de a muri (de parca era vorba despre o galinacee pusa pe “treaba” si aflata “în pozitie”, gata sa oua… – iar nu de un genocid, de care sunt vinovati toti plutocratii Terrei!),

b) -dar, în plus, au fost prezentate, pe micul ecran, niste zvârcoliri suspecte, un soi de furtuni de umbre si lumini, absolut informe, sub indicatia grijulie: “imagini nerecomandate pentru minori, ale prinderii si uciderii dictatorului Gaddafi”…Într-adevar, cât de uimitor de vagi erau asa-zisele “imagini”, ele puteau sa reprezinte, foarte bine, si…UN ACT SEXUAL, PETRECUT SUB PLAPUMA! Deci…bulina rosie: “COMPLET nerecomandat pentru minori!

Câta ipocrizie! Câta ticalosie mediatica! Ti-e si scârba sa mai deschizi televizorul…dar ti-e teama ca, vreun neofit din vreo televiziune, va “scapa”, totusi, cândva (nu se stie când, dar, cu siguranta, CÂNDVA!), pe post, vreo imagine cenzurata (sau… prea târziu decisa a fi cenzurata!) despre…PANTALONE, “UN PERSONAJ ATÂT DE ZGÂRCIT SI AVAR” …si tu nu vei fi fiind “la post”! – …precum au si fost, în anii acestia din urma, vreo doua imagini, cu totul interesante: cea de la Antena 3, din toamna lui 2010, cu Isarescu Mugurel, în fata caruia se aplecau, pâna la pamânt, ca-n fata sultanului, indivizii “fracuiti” ai GRUPULUI BILDERBERG (“In ceea ce priveste România, BANCILE SUNT TOATE PRIVATIZATE, CEDATE CATRE STRUCTURI CONDUSE DE OLIGARHIA EVREIASCA, iar tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza în urma ultimului acord stand-by “ – cf. ALTERMEDIA.INFO, 4 ianuarie 2010)…dar si cea cu declaratia televizata (tot la Antena 3 si la Realitatea TV), a ex-premierului israelian, Shimon Perez, din 10 octombrie 2007, de la Hotelul Hilton, din Tel Aviv:Israel cumpara Manhattan, cumpara Ungaria, cumpara România, cumpara PoloniaDupa cum vad eu, nu avem probleme! Cu talentul, relatiile personale si dinamismul nostru, ajungem apoape peste tot” – cf. ALTERMEDIA.INFO, 4 ianuarie 2010.

Talentul” vostru de hingheri…

Cu ajutorul Lui Dumnezeu (si în pofida “pantalonarilor” presei, care nu cred, de data aceasta, ca…”au scapat” discursul lui Shimon Perez, ci au primit ordin, chiar de la “ipochimenul” cu pricina!, sa faca, SI prin intermediul presei audio-vizuale – …ajunsa atât de groaznic identificabila cu imbecilul de Pantalone!… – , o propaganda extuziasta si destul de hiperbolizanta, DE INTIMIDARE A LUMII!, prin clamarea “pantalonarda” a puterii – brutale si versatile! – si a “talentului” iudaic…) – …deci, având noi ajutorul Lui Dumnezeu-Hristos, Excelenta Voastra, stimate domnule (ex) Premier al Israelului, tragem nadejde ca, totusi, ati intuit bine: “cu talentul, relatiile personale si dinamismul” vostru, de PANTALONE-IPOCRITUL LUMII, ajungeti…”APROAPE peste tot”! Adica, NU CHIAR PESTE TOT! – … cu toti banii vostri “curgatori-sunatori”, prin toate cotloanele spatiului terestru… – si cu toate ispitirile voastre fantasmagorico-burlesti – si, mai ales, cu întreg arsenalul vostru de “crime strategice” si de TERORISM INTERNATIONAL (inclusiv MEDIATIC!)…

Adica, nu si în sufletele noastre, care nu-s de vânzare, si, cu atât mai putin, în Duhul nostru, pe care va trebui sa-l trudim, mult mai mult, spre LUMINA, cu mult mai putina lene si cu mult mai mult spor dumnezeiesc! – spre a scapa de IPOCRITUL SI REPTILIANUL PANTALONE si… a da de Cel Rastignit (tocmai de catre “pantalonarii” Lumii!): HRISTOSMÂNTUITORUL OMENIRII, CEL CARE, SINGURUL, NE POATE SALVA DE…”PANTALONARII/NEGUSTORII”, TRANSFORMATI ÎN CALAI AI OMENIRII SI AI LUMII!!!

Priviti, oameni buni, totusi, mizeria asta, tot mai cinica, cruda si penibila, oferita de catre presa audio-vizuala, tocmai pentru ca sa nu uitati sa urâti tot ceea ce-i urât si ticalos si…”pantalonard” – …SI, ÎN SCHIMB, SA TÂNJITI, CU TOT MAI MULTA FERVOARE SI CREDINTA, SPRE CEEA CE ESTE AUTENTIC ÎNTRU ADEVAR, FRUMUSETE SI BINE/VIATA – CALEA SPRE DUHUL VOSTRU HRISTIC, DE LUMINA ÎNVIATA!!!

 

VIZITA

de Jianu Liviu-Florian

 

 

“I-au facut vila. 2 Etaje. Demisol. Mansarda. 4000 de metri patrati.Piscina. Sala de bowling. Sala multimedia. Satelit. GPS. Sala de conferinte. Sauna.  Jeepuri. Limuzine de serviciu. Adapost antiatomic. Copiii lui studiaza in strainatate. Cambridge. Oxford. Massachuset. Au viitorul asigurat. Cele mai mari companii  ii vor angaja, cand vor termina. Sotia lui este invitata peste tot in lume. La conferinte internationale. Cele mai mari case de moda din lume ii asigura toaletele. La fiecare data la care el a realizat recordul, mass media il omagiaza ore intregi. Se trimit imagini in intreaga lume cu filmul clipelor acelea de vis, in care s-a depasit pe sine. Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire – s-a spus la primul pas al omului pe lume. El a facut un pas mare, pentru ca  oamenii sa faca un pas infinit, intr-o n-dimensiune…”

Ghidul mai facea cativa pasi, mai adauga, atent,  cateva fraze, si imi arata vila, demisolul, piscina, barul, adapostul antiatomic…

Eu nu vedeam decat o piatra. Alba. Pe care scria: Stanica Ion. Colonel de aviatie. Si o elice de avion verticala.

In definitiv, ce a facut acest om? Am intrebat.

“Un fleac”. A spus ghidul. “Se faceau incercari. Pe un nou tip de avion. Nu se stia cum se comporta in aer. Teoretic, perfomantele erau uluitoare. Dar trebuiau confirmate practic. El era pilot de incercare. S-a ridicat cu aparatul deasupra orasului. Totul mergea bine. Pana la un moment dat, cand motoarele au inceput sa rateze. Avionul a inceput sa piarda din inaltime. Cadea ca o bomba peste oras. Priviti filmul: pilotul se putea salva in orice moment. Era suficient sa apese un buton. Si ar fi fost catapultat. Ar fi scapat fara nicio zgarietura. Dar avionul cadea peste oras. Peste case. Peste blocuri. Priviti aceste imagini: in locuinte erau mii de oameni. Care faceau curat. Citeau ziarele. Se uitau la televizor. Jucau table. Isi beau nechezolul. Dormeau. Se jucau. Se iubeau. Si pilotul a inceput sa traga de mansa. Sa ridice aparatul cu o mana. Cu doua maini. Sa il duca cat mai departe. De lumea aceasta naiva care habar nu avea ce moarte o asteapta.. Avionul cadea. Si omul tragea de mansa. “Hai”. Auziti? Spunea. “Hai, ca se poate. Hai, ca mai poti face un kilometru. Hai, ca mai poti face o suta de metri. Hai, ca mai poti face zece metri. Trage de mansa! Trage de mansa!”

Aparatul a cazut la marginea orasului. La cateva sute de metri de ultima lui casa.

Pilotul a fost decorat. Si avansat.

–         E acasa? Am intrebat, aratand cu mana inainte.

–         Sigur ca da, a raspuns ghidul. Dar am primit instructiuni ca se odihneste. Sa nu il deranjam.

–      Venim alta data. Cand vom fi  programati.

Dar sa va arat vila pe care i-au facut-o. A continuat ghidul. Demisolul. Mansarda. Garajele. Piscina. Sala de bowling. Adapostul antiatomic…

Si ghidul a luat-o inainte, aratandu-mi toate aceste minunatii, larg, cu mana, una cate una, in timp ce eu nu vedeam nimic, decat o piatra alba, pe care scria “Stanica Ion. Colonel de aviatie”. Si langa ea, o elice de avion, verticala…

 

 

27 mai 2011