Credința în Isus a preotului Nechita Ioan

Update 2: Acces la Înregistrarea Audio
Nechita Ioan                             by  Radio Unison Zalău 

(Ascultați AICI)

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată1 Petru 2:9

Dan Bercian de la Radio Unison Zalău a avut inspirația de a-l invita pe fostul preot paroh de la Catedrala 2 Cluj Napoca, Nechita Ioan, să depună o mărturie , să vorbească ascultătorilor săi despre credința avută de-a lungul vremii,  dinainte de Revoluția din ’89,  dar totodată să povestească și despre marele eveniment petrecut în viața sa de curând: Ce revelație a primit din partea lui Dumnezeu?

Continue reading “Credința în Isus a preotului Nechita Ioan”

Seminar despre mulțumire (2)

Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește.

Psalmul 50:23

  1. Mulțumirile nu sălășluiesc în aur, însă aurul în mulțumiri, da. (Lope de Vega)
  2. Când omului nu-i mai este frig, foame și frică, devine mulțumit. (Tadeusz Kotarbinski)
  3. Orice mulţumire se realizează prin satisfacerea unei trebuinţe. (Tadeusz Kotarbinski)
  4. Cateodata le multumim unora dintre oameni că-și trăiesc zilele laolaltă cu noi. (Feodor Mihailovici Dostoievski)
  5. Isprava cea mai formidabilă a unui om este de a şti să se mulţumească în viaţă cu rolul de personaj secundar. (Dostoievski)
  6. Fericiţi cei care nu citesc ziare, analfabeţii, neimplicaţii, căci au bun-simţ. Pentru a ne simţi deplin mulţumiţi, trebuie să trăim mai simplu. Lectura ziarelor a făcut să crească numărul proştilor. (Lev Tolstoi) Continue reading “Seminar despre mulțumire (2)”

Seminar despre iertare (2)

 

Emil Bartos – NU EXISTĂ IERTARE FĂRĂ MĂRTURISIRE

 
   
 
          
             
by George Danciu
 
 
.

fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul,

  cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos

                                                          (Epistola către  Efeseni, 4.32)

  1.  Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. – EVANGHELIA LUI MATEI 6.14
  2.  Nu iertam din datorie, ci din har. – Emil Bartos
  3. Cum iubesti, asa ierti! – Emil Bartos
  4. Iertarea stă alături de iubire, căci numai iubind poți ierta. Când iertăm, luăm în brațe iubirea. –Vavila Popovici
  5.  Dumnezeu nu te iarta din oficiu (obligatie). – George Danciu Continue reading “Seminar despre iertare (2)”

JURNAL LONDONEZ (6)

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011

SEMINAR DESPRE CONSTIINTA

Constiinta este busola omului

Vincent Van Gogh

Cugetari si aforisme despre constiinta



Desteptarea constiintei e maretia sufletului. (Victor Hugo)

 Constiinta este ceea ce sufera atunci când celalalte parti ale tale se simt atât de bine. Steven Wright

 Constiinta este ochiul lui Dumnezeu în sufletele noastre. (Sfantul Cadoc)

 Cel ce cauta fericirea altundeva decât în propria constiinta e ca melcul care umbla pentru a-si gasi casa. (Constantio Virgil)

Ironia e un excitant pretios: mai curând decât o învinuire, ne sileste sa ne facem examenul de constiinta. (Georges Duhamel)

[pullquote]Când Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa  în inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gândurile lor, care sau se învinovatesc sau se dezvinovatesc între ele.

BibliaEpistola catre romani[/pullquote]

 Este liber cu adevarat omul al carui sef este propria constiinta! (Elena Stan)

 Justitia care judeca dupa “ordin” si nu dupa constiinta, nu exista. (Corneliu Zelea Codreanu, în Însemnari de la Jilava)

 Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl pazeste pe om. (Paisie Olaru)

 Tribunalul acesta pe care omul îl simte în el este constiinta. (Immanuel Kant)

 Totul începe prin constiinta si nimic nu are valoare decât prin ea. (Albert Camus)

 Numai Mântuitorul a stiut ca destinul nostru era de a fi singuri — si de aceea mântuirea lui vine prin constiinta, si nu prin turma. (Constantin Noica, 1934)

Constiinta este radacina curajului adevarat; daca un om este curajos, el îsi asculta constiinta. (James Freeman Clarke)

 Constiinta este oglinda sufletelor noastre, care înfatiseaza greselile din vietile noastre în forma lor completa. (George Bancroft)

 Alcatuind pe om, dintru început, Dumnezeu a asezat în el legea fireasca. Ce este aceea lege fireasca? Dumnezeu ne-a înzestrat cu constiinta; a facut asa, fara sa ne învete sa avem cunoasterea a ceea ce-i bine si a ceea ce este rau. N-avem nevoie sa învatam ca destrabalarea este o stricaciune si cumpatarea o virtute. (Ioan Gura de Aur)

 Constiinta este una din formele ascetismului. (Friedrich Nietzsche, Antihristul)

 Constiinta – o cetate asezata “în calea tuturor rautatilor”. (Vasile Ghica)

 Constiinta e o carte naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)

 Constiinta este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi. (Oscar Wilde)

 Costiinta este camera ascunsa a conditiei umane. (Costel Zagan)

 Constiinta – lumina inteligentei pentru a distinge binele de rau. (Confucius)

 Constiinta este vocea interioara care ne avertizeaza ca cineva se uita. (H.L. Mencken)

 Constiinta: Notiune-alunecoasa, Mai labila decât toate, Care are greutate, Doar atunci când te apasa. (Vasile Tacu)

Constiinta este busola omului. (Vincent Van Gogh)

Constiinta este zeu pentru toti muritorii. (Menandru)

Atunci când îti încalci principiile simti nevoia sa te justifici. Daca ai constiinta, o faci fata de tine. Daca n-ai constiinta, e mai simplu: te justifici doar în fata altora.(Emil Dogaru, Oscilograful nocturn,6 iunie 2008)

La început, când eram baietandru, am avut si eu constiinta. Ca sa traiesc, am aruncat într-o zi o halca de constiinta, în alta zi alta halca, pâna când, tot hartanindu-mi constiinta si aruncând halci din ea, ca sa traiesc, m-am pomenit ca nu o mai am. (Zaharia Stancu, Jocul cu moartea)

Nu exista nimic mai silnic decât o constiinta care te acuza si nimic mai îndraznet decât o constiinta care te apara. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

De cele mai multe ori atentia si recunostinta ma fac fericit. Sa intru într-o stare de recunostinta fata de ce mi s-a întâmplat si mi se întâmpla, transforma orice situatie în bucurie. Este o chestiune de constiinta. În acelasi timp însa as vrea sa fiu fericit dincolo de constiinta, sa fiu fericit de undeva de unde nici eu sa nu stiu. Sa fiu pur si simplu fericit. (Claudiu Bleont)

În afara de constiinta, totul e bestialitate. (Camil Petrescu,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi)

O constiinta încarcata este un dusman permanent. (proverb indian)

Constiinta, chin tacut al sufletului! (Publilius Syrus)

Mi-am încercat noua constiinta. Ma cam strânge. (Valeriu Butulescu)

Când ai pierdut razboiul cu propria constiinta, ai câstigat. (proverb romanesc)

Stiinta fara constiinta este ruina sufletului. (Francois Rabelais)

Problemele de constiinta nu le rezolva medicamentele, ci pocainta. (Anonim)

În chestiuni de constiinta, legea majoritatii nu-si are locul. (Mahatma Gandhi)

Sfântul numeste sufletul constiinta. (Cuviosul Agaton)

O constiinta împacata nu tine seama de minciunile zvonului. (Ovidius)

Morala e o stare de tensiune impusa de constiinta. (Marius Ghilezan, în Hotia la români, 2008)

Adevarata iubire este o stare de constiinta. (Omraam Mikhael Aivanhov)

Multi oameni încurca lipsa de memorie cu o constiinta curata. (Doug Lars)

O constiinta curata valoreza mai mult decât orice suma de bani. (proverb filipinez)

O stare de constiinta are o existenta absoluta, definitiva, imuabila. (H. Wallon)

Carturarii nostri au dovedit ca e mai usor sa ai stiinta, decât constiinta. (Valeriu Butulescu, din Noroi aurifer)

Medicina înseamna stiinta si constiinta încalzita de iubire de oameni. (Anonim)

Fara constiinta se poate trai, si chiar foarte bine. (Zaharia Stancu, în Jocul cu moartea)

O constiinta încarcata are drept urmare o viata destramata. (Victor Hugo)

Am mustrari de constiinta. Adica, dusmanul interior nu doarme. (Aleksandar Baljak)

Constiinta – o cetate asezata “în calea tuturor rautatilor”. (Vasile Ghica)

O constiinta rea este adesea în siguranta, dar niciodata linistita. (Publilius Syrus)

Luciditatea este punctul de întâlnire dintre constiinta si senzualitate. (Norman Mailer, în Cei goi si cei morti -1948)

Integritatea este lumina care straluceste dintr-o constiinta disciplinata. (James E. Faust)

Prin credinta omul îsi asculta propria constiinta. (Mihai Enachi)

Omul care nu apeleaza la constiinta, ramâne doar un animal.(Mihai Enachi)

Instinctul este inteligenta incapabila de constiinta de sine. (John Sterling)

Adevar: arma indreptata de filozofi împotriva oamenilor cu constiinta. (Victor Rechitian)

Unicul tiran în lume pe care l-as putea accepta este propria mea constiinta.(Mahatma Gandhi)

Mustrarile de constiinta sunt proportionale cu perceperea reala a greselilor facute. (Valeria Mahok)

Prieteni buni, carti bune si o constiinta adormita: aceasta este viata ideala.(Mark Twain)

Constiinta e tot mai rara. Nu oricine îsi poate permite luxul unui examen de constiinta. (Valeriu Butulescu, din Noroi aurifer)

Omul politic renunta la constiinta; singuraticul, la actiune. Unul traieste uitarea (si asta e politica); celalalt o cauta (si asta-i singuratatea). (Emil Cioran, în Amurgul gândurilor)

Banul ramâne cel mai bun detergent. Spala orice constiinta, curata orice mâna. (piesa de teatru, personajul Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu)

Întotdeauna mi-am planuit viata astfel încât sa mor cu trei sute de mii de mustrari de constiinta si cu nici un regret. (Fabrizio De Andre)

De câte ori libertatea se întâmpla într-o constiinta, din interior ea se simte ca libertate, iar din exterior ca iubire. (Osho, în Revolutia interioara)

Suferinta si durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o constiinta larga si o inima profunda. Dupa mine, oamenii cu adevarat mari încearca o mare tristete pe pamânt… (Dostoievski, în Crima si pedeapsa,1866)

Constiinta si reputatia merg mâna în mâna: de obicei, un om cu o constiinta curata are un nume bun. (Anonim)

Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constrânsi sa lucram, este propria noastra constiinta. (Lucian Blaga)

Treziti-va, treziti-va din nebanuitul vostru somn hipnotic la constiinta si constienta… (George Ivanovitch Gurdjieff)

Eroismul este puterea de a ne învinge pe noi însine pentru a face sa triumfe valorile ideale dictate de propria noastra constiinta. (Ion Gavanescu)

Viata omului se zbate între pacate si remuscari. Ar trebui ca el sa nu aiba pacate sau sa nu aiba constiinta. (Vasile Bancila)

Sunt sapte rele în lume: 1. cunostinta fara caracter; 2. bogatie fara munca; 3. placere fara constiinta; 4. negot fara moralitate; 5. stiinta fara omenie; 6. politica fara principii si 7. închinare fara predare. (Mahatma Gandhi)

Prezentul este acel moment din afara timpului care uneste trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la constiinta pentru ca momentul sa devina real. Trecutul si viitorul sunt însa iluzii. (Lev Tolstoi)

Nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si în acelasi timp sa fii rau cu oamenii din jurul tau. Nu poti sa-L iubesti si totusi în inima ta sa mai existe ura. Modul în care te comporti cu ceilati reflecta starea ta de constiinta si conditionarile tale. (Paramahansa Yogananda)

Lumea are frica de ceva tainuit-în ultima analiza, se teme de constiinta proprie! Aceasta constiinta ne spune ca omenirea nu poate fi mântuita decât printr-o singura frica: frica de Dumnezeu. Nu armele vor izbavi lumea, ci constiintele înarmate cu dreptatea! (Arhimandrit Policarp Morusca, Omenirea în fata crucii- 1929)

Nu sunt judecati de constiinta cei care au ajuns în culmea virtutii si cei care au ajuns în culmea pacatului. (Talasie Libianul)

DOI FRATI…ÎMPARATI!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa…

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOSCuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS…dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

am înlemnit
la vederea
cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu
clovnerii,
eu cu jonglerii
” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de
Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în
sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu
…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!