CE FACEM, ACEEA NE DEFINEȘTE

Cine sunt eu definește ceea ce creez și ceea ce creez este definiția cine sunt” (David Karcov)

Indiferent dacă suntem artiști sau filosofi part-time, părinții sau copiii cuiva, prieteni sau necunoscuți suntem doar ceea ce facem, iar ceea ce facem ne definește. Oare cum arătăm prin ochii lipsiți de subiectivism ai celorlalți? Ce va conta mai mult atunci când vom rămâne numai chipuri fără umbre în amintirile cuiva? Aducem noi puțin frumos sau căldură în jurul nostru și în noi? Suntem noi stropul de umor sau de înțelepciune care înseninează o zi mohorâtă? Am reușit noi să găsim formula alchimică prin care să ne transformăm în versiunea noastră fenomenală? Suntem fericiți cu noi înșine? Continue reading “CE FACEM, ACEEA NE DEFINEȘTE”

VAVILA POPOVICI: FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2017

 „Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt.” – Mata Hari

    Întotdeauna am considerat că muzica, dansul și poezia se pot împleti într-o cunună. Exuberantul dans ascunde poezia în suflet, iar muzica îi acordă ritm și rimă.

Scriitorul irlandez George Bernard Shaw spunea că „pentru a ne vedea chipul folosim oglinda, iar pentru a ne vedea sufletul – operele de artă”. Continue reading “VAVILA POPOVICI: FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2017”

VICTORIA DUTU expune la Bienala de arte de la Cannes, în timpul Festivalului de film-Franța: 18-19 Mai 2016

VICTORITA DUTUVictorita Dutu will  expose at this event-International Fine Art Cannes Biennial during the Cannes Film Festival.

18-19 May 2016

MAMAG Modern Art Museum organize 1st International Fine Art Cannes Biennial during the Cannes Film Festival.
Curated from Heinz Playner
www.mamag-museum.com Continue reading “VICTORIA DUTU expune la Bienala de arte de la Cannes, în timpul Festivalului de film-Franța: 18-19 Mai 2016”

Pe NET – CE NE AȘTEAPTĂ

Comanda PizzaSE POATE ÎNTÂMPLA ȘI LA NOI …?!

by De pe Net

Clientul – Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizza.

Telefonista – Multumim ca ati sunat la Pizza Hut.
Puteti sa-mi dati numarul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule ?

Clientul  – Numarul meu de identitate nationala… da, un moment. 6102049998-45-54610.
Telefonista – Multumesc, dle X. Vad ca locuiti la1742 Meadowland Drive si aveti tel. 494-2366.
Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numarul de celular este 266-2566.
Adresa de e-mail este http://us.mc318.mail.yahoo.com/mc/compose?to=xson123%40home.net.
Corect? Continue reading “Pe NET – CE NE AȘTEAPTĂ”

Romanians a small, vibrant community in Snohomish County

bildeBy Marie Damman, Herald Writer

With Christmas a little more than a week away, the men and women in the chorus of Good News Romanian Baptist Church in Everett were enjoying themselves at rehearsal. The women wore colorful blouses and sparkling headbands. The men wore dark suits with red button-down shirts and red ties.

They sang of Jesus Christ’s birth and about his mother — Maria, as she is known among Romanians. These were traditional songs familiar to old and young alike. Pastor Cornel Turcu sang along. Continue reading “Romanians a small, vibrant community in Snohomish County”

Parinti si copii celebri

Compozitori contemporani ai Rusiei

Igor Nikolaev s-a nascut în familia poetului rus Iurii Nikolaev, pe 17 ianuarie 1960, în orasul Holmsk (regiunea Sahalin). În 1974 termina Scoala de Muzica cu specializarea vioara si intra la Scoala de Muzica din Sahalin, la clasa Teoria muzicii. La 15 ani, Igor Nikolaev pleaca din Sahalin la Moscova , unde îsi continua studiile la Conservatorul P. I.Ceaikovski. În 1978, în familia lui Igor si a sotiei sale Elena, se naste fiica lor, Iulia.
Începând cu anul 1980, Igor Nikolaev este pianist si aranjor în ansamblul Allei Pugaciova. În acelasi an a absolvit Institutul de Cultura, Departamentul de Estrada.
Nu dupa mult timp, în 1983 Alla Pugaciova interpreteaza primele piese compuse de Nikolaev, “Aisberg” si “Spuneti, pasarilor”. În 1986 îsi începe cariera solo cu piesa “Moara” si de aici încolo succesul nu-l mai paraseste pe artistul, textierul si compozitorul Igor Nikolaev.
În 1987 apare primul sau album solo si împreuna cu Alla Pugaciova merge în turneu în Japonia la invitatia cântaretei japoneze Tokiko Kato, care a si interpretat piesa compozitorului tradusa în japoneza “100 de prieteni”. De asemenea, în 1988, Igor Nikolaev în duet cu trupa Roxette sustin finalul ceremoniei de acordare a premiilor muzicale Grammis din Suedia.
Înca dupa un an, este implicat într-un proiect muzical ruso-american cu ocazia caruia cântareata Cyndi Lauper din SUA vine în Uniunea Sovietica si înregistreaza împreuna cu Nikolaev piesa „Cold Sky”. Ulterior colaboreaza cu Liz Nilson, Tommy Korberg, Benny Andersson (ABBA), Toto Cotugno s. a. Igor Nikolaev scrie piese pentru cei mai de seama artisti ai Rusiei, obtine numeroase premii pentru compozitie si interpretare, iar în 2001, prin decretul Presedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin, a fost distins cu titlul de Artist Emerit al Federatiei Ruse. Dintre albumele sale amintim:
1987 – “Mill”
1989 – “The Kingdom of Carnival Mirrors”, Suedia
1989 – “Fantasy”
1991 – “Miss Separation”
1992 – “Dolphin and Mermaid”
1994 – “Raspberry Wine”
1995 – “Let Us Drink to Love”
1997 – “Fifteen Years. The Best”
1998 – “Igor Nikolayev -98”
2000 – “The Broken Cup of Love”
2001 – “My Most Beloved”
2001 – “Daughter :and me” (featuring J. Nikolayeva)
2002 – “Forgive and Let Go”
2003 – “The Best for You”
2003 – “Five Reasons”
2003 – “On the Magazine’s Cover”
2004 – “Million of Beautiful Women”
2004 – “Hello”
2004 – “DVD Video”
2006 – “You Are So Beautiful”
2008 – “Igor Nikolaev: Favorite Collection” mp3.
Compozitorul participa la nenumarate proiecte de televiziune, sustine turnee atât pe întregul teritoriu al Rusiei cât si în afara ei. În 1997, la New York, pe arena Madison Square Garden, are loc premiera spectacolului sau “Delfinul si Sirena”, iar 10 ani mai târziu revine în metropola americana cu un nou concert în teatrul Millenium.
În 2006 i se acorda Ordinul de Aur pentru merite deosebite si Ordinul pentru Cultura Petru cel Mare I. De-a lungul anilor Nikolaev obtine premiile: Compozitorul anului, Poetul anului, Piesa anului, Duetul anului, Tatal anului sau Perechea anului – pentru Dragoste. Compozitorul este printre cei ale caror nume apare pe Aleea Celebritatii din Moscova. În 2007 apare filmul “Say it in Russian” regizat de Jeff Celentano la casa de productie Imperia Entertainment, a carui coloana sonora îi apartine lui Nikolaev. Filmul hollywoodian obtine mai târziu 11 premii internationale care îi certifica valoarea.
La începutul lui 2009 Igor Nikolaev concerteaza în SUA alaturi de Iulia Proskuryakova (actuala sa sotie) si Julio Iglesias Jr.
Pentru a nu se abate de la regula, fiica maestrului, Iulia Nikolaeva în vârsta de 34 de ani, crescuta alaturi de mama la Miami, a urmat cariera tatalui si a devenit la rândul ei compozitoare si interpreta.
Oameni meniti sa lase ceva în urma, constienti sau nu de valoarea lor, ne bucura sufletele cu nesomnul creatiilor sale, cresc si marcheaza generatii, iar traditia rusa ne dovedeste ca stie sa-si protejeze personalitatile culturale, sa le conserve si sa le ridice la cel mai înalt nivel.

Eu stiu ca voi pleca din lume (adaptare dupa Iurii Nikolaev)

Eu stiu ca voi pleca din lume –
Sub Luna sunt un trecator,
Dar mângâiat de-un singur dor:
Nu am trait întâmplator,
Am fost un sprijin pentru oameni,
Si nu un simplu calator.

Tatiana Scurtu-Munteanu

PREMIILE NIRAM ART 2011

DEFESES FINE ARTS AGENCY prezinta:

 

DECERNAREA PREMIILOR NIRAM ART 2011

         „Cultura româna recapata locul

     care îi corespunde în Europa”

                      Michel Houellebecq

Premiile Niram Art 2011, desfasurate sâmbata seara la Madrid, au adus în atentia publicului spaniol mari personalitati ale culturii române.

Evenimentului a fost organizat de Editura si Revista Niram Art, în colaborare cu Universitatea Complutense si Centrul Cultural al Armatei Madrid si s-a desfasurat la Cazinoul Militar din capitala Spaniei. Emil Constantinescu, fostul presedinte al Romaniei a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Ambroise Vollard”. In cadrul discursului sau, Emil Constantinescu a facut referire la intelectualii români si la aportul pe care l-au adus culturii universale.

Scriitorul francez Michel Houellebecq a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Mihail Sebastian”. „Primul premiu pe care l-am primit ca scriitor purta numele poetul român Tristan Tzara. Este o bucurie pentru mine sa primesc acum un trofeu cu numele altui mare român. In seara aceasta, am cunoscut, la Madrid, o grupare de artisti si scriitori români de amploarea celei din Parisul interbelic. Ma bucur ca, dupa o lunga dictatura, cultura româna recapata locul care îi corespunde în Europa”, a afirmat Michel Houellebecq în fata publicului spaniol.

Fostul ministru al Culturii din Spania, poetul Cesar Antonio Molina a primit Marele Premiu „Trofeul Tristan Tzara”. Premiul a fost ridicat de scriitoarea, jurnalista si criticul literar, Mercerdes Monmany, sotia lui Cesar Antonio Molina. „Mari personalitati ale culturii universale sunt originare din România. Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mircea Eliade si Constantin Brâncusi sunt doar câtiva dintre românii care au creat opere de o inestimabila valoare si fata de care simt o profunda admiratie”, a afirmat Mercedes Monmany.   

Premiul Niram Art pentru Literatura a fost acordat scriitorului român Stefan Mitroi, Premiul Niram Art pentru Poezie autorului Eran Eisen din Israel, iar scriitorul spaniol Diego Vadillo Lopez a fost distins cu Premiul pentru Manuscris, pentru romanul „La cumparaturi în Tzara”, al carui personaj principal este poetul român Tristan Tzara. În cadrul galei de decernare a Premiilor Niram Art 2011, au avut loc cinci lansari de carte.

Anul acesta, premiul pentru Arte Plastice a fost înlocuit cu un omagiu adus vietii si operei pictorului Baruch Elron (1934 – 2006). In timpul galei, a fost lansata cartea Baruch Elron, a scriitorului spaniol Hector Martinez Sanz. Artistul, nascut în România, a plecat în Israel în anul 1963. Multe dintre operele sale au ramas în România, sub semnatura Barbu Teodorescu. Baruch Elron este unul dintre cei mai cunoscuti pictori din Israel. „Sotul meu a facut studiile la Bucuresti si perioada petrecuta în România a fost importanta în formarea sa. A colaborat cu multe publicatii si institutii din România si, dupa revolutie, s-a întors cu placere în tara în care s-a nascut”, a declarat Lydia Elron, sotia artistului. 

Seara s-a încheiat cu un concert de pian. Moderatorul evenimentului a fost Fabianni Belemuski, directorul Revistei Niram Art. Trofeul Niram Art este o creatie a artistului plastic Bogdan Ater.

DEFESES FINE ARTS AGENCY

Madrid, Spania

Duminica, 18 decembrie 2011

Interviu cu solista de Jazz, Inga Taranu, absolventa a Conservatorului din Roma

Inga Taranu, o tânara talentata si frumoasa, care a obtinut numeroase premii muzicale într-un timp foarte scurt, a impresionat publicul cu o voce calda

Este absolventa a Conservatorului din Roma si ne marturiseste cum si-a vazut visul realitate.
Inga s-a nascut în Letonia, într-un superb oras pe malul Marii Baltice, Liepaja, într-o familie simpla, dar bogata în principii solide de viata. La vârsta de 10 ani s-a mutat împreuna cu parintii si fratele sau în Republica Moldova. 5 ani mai târziu, obtinând o bursa de studii în România, va face primii pasi spre chemarea sa muzicala. Astazi vorbeste fluent italiana, rusa, franceza, engleza si limba internationala a cântecului.
Care a fost primul tau contact cu muzica si care a fost genul muzical care te-a fascinat?
Adevarul e ca nu îmi amintesc exact când a fost, dar cu siguranta în copilarie. Îmi povestesc si acum parintii ca muzica a avut dintotdeauna o influenta extraordinara asupra mea. Cântam oriunde folosind lingura de bucatarie în locul microfonului. Jocul preferat era acela de a organiza concerte acasa, fratele meu (mai mic decât mine) juca rolul spectatorilor, eu jucam rolul vedetei, cu lingura în mâna. Cântam si ma simteam fericita. La început ascultam foarte multa muzica pop, dance. Mai târziu am descoperit si alte genuri muzicale, care m-au  fascinat si mai mult, cum ar fi de exemplu muzica Soul, Jazz, RNB, Funk.
La ce vârsta ai debutat ?
La vârsta de 11 ani am urcat pentru prima data pe scena. Pe atunci faceam parte dintr-un grup folcloric. Era un concurs de muzica populara, la care participam si eu îmbracata în ie, catrinta si cu un trandafir prins în par. A fost un moment emotionant.
Cine te-a îndrumat spre o cariera artistica?
Parintii mei aveau mari emotii pentru mine când trebuia sa cânt undeva. Ei au fost cei care m-au sustinut si au respectat deciziile luate de mine, contribuind cu sfaturi nepretuite. Cei care m-au îndrumat spre o cariera artistica au fost profesorii mei de canto si de muzica si în mod deosebit doamna diriginta, prof. dr. Luminita Cornea.
În ce masura te-au ajutat studiile muzicale din Romania?
Eu sustin ca pentru a avea o cariera de succes, dar si de durata în acelasi timp, nu e de ajuns talentul. Studiile sunt foarte importante mai ales când e vorba de canto. Lectiile de canto de la Scoala Populara de Arte m-au familiarizat cu o modalitate sanatoasa de a cânta, studiind tehnica vocala, respiratia, acestea devenindu-mi un stil de viata.
Care a fost traseul pe care l-ai urmat dupa admiterea la facultate?
Dupa terminarea liceului am dat admitere la Universitatea de Vest din Timisoara, la Facultatea de Litere si Limbi Straine, obtinând si acolo bursa de studii. Timisoara e un oras care mi-a intrat imediat în suflet. Acolo am avut posibilitatea sa exersez continuu, sa îmi creez un repertoriu vast, cu piese din diverse genuri muzicale, cântând aproape în fiecare seara la cluburile din oras. La început cântam în duet – voce si pian sau voce si chitara. Mai târziu, am hotarât sa-mi creez o formatie. Eram sigura ca va avea un impact mai puternic asupra publicului. Doar ca de lucrul acesta m-am putut convinge mai târziu, întrucât a trebuit sa parasesc Timisoara.
Viata te-a dus pe alte meleaguri, urmându-ti dragostea pentru cel ce avea sa-ti devina sot si pasiunea pentru muzica. Cum coabiteaza aceste doua mari iubiri din viata ta?
Sa zicem ca familia si cariera artistica sunt doua realitati care se cam bat cap în cap. Nu e usor sa transmiti senzatiile, emotiile pe care le traiesti în  doar 5 minute pe scena unei persoane din afara. Dar nu e imposibil, depinde de câta valoare dam noi însine viselor noastre.
Odata ajunsa în Italia, ai continuat activitatea muzicala?
Imediat ce am ajuns în Italia, m-am înscris la un curs intensiv de limba si gramatica italiana, dupa care am dat admiterea la Conservator, la cursul de Canto Clasic. Mai târziu, am continuat studiind Canto Jazz. Anul acesta sunt în anul doi la cursul de Canto Jazz. Am început sa descopar lumea muzicii afro-americane, studiind cu un compozitor italian de mare valoare, Marco D’Angelo, profesor de canto la Colegiul de muzica “Saint Louis” din Roma. El a fost cel care m-a încurajat în crearea unui repertoriu soul. Vara anului 2011 a fost deosebit de plina. Am realizat un turneu cu Orchestra Sinfonica Abbruzzese, având ca baza un vast repertoriu, de la piese pop la rock sau blues.
La ce concursuri,  festivaluri ai participat? Ce premii ai obtinut?
Am participat la mai multe concursuri de muzica usoara si folk, mai ales în perioada liceului, obtinând premiul I la Festivalul Tineretului de Muzica Usoara (Sf. Gheorghe, 2002), Concursul de interpretare folclorica “Tiszta Forrasbol” (Sf. Gheorghe, 2002), Festivalul – Concurs National de muzica folk “Voci tinere” (Caracal, 2002), Festivalul – Concurs National de muzica usoara “Suceava, inima mea” (Suceava, 2003), Festivalul – Concurs National de interpretare a muzicii usoare românesti “Trofeul tineretii” (Amara, 2003) s.a. Sunt experiente unice, de care îmi amintesc cu placere.
Stiu ca ai cochetat si cu teatrul. În ce spectacole ai jucat? Ai vrea sa continui o cariera în acest sens?
Lucrul, pe care îl admir cel mai mult în teatru, este modul natural cu care un actor se daruieste în întregime publicului. Un adevarat cântaret face acelasi lucru odata aflat pe scena. Nu în zadar bravura artistilor este masurata în functie de capacitatea de care dispune pentru a transmite emotii oamenilor. Experienta mea în teatru a fost ceva neprevazut. În momentul în care mi s-a propus sa joc într-o piesa de teatru, am acceptat cu mult entuziasm. Am jucat un rol în piesa de teatru “Muro contro muro” ( “Zid împotriva zidului” ), scrisa de Manuele Morgese, regizor si actor italian. Aceasta piesa a luat nastere în urma unui eveniment istoric de mare importanta, Caderea zidului Berlinului. A fost o experienta intensa, cu multe lucruri noi, pe care le-am avut de învatat. Pe viitor, în cazul în care as avea ocazia sa refac acest zbor în lumea teatrului, l-as reface cu placere.
Care este stilul muzical pe care îl dezvolti si de ce?
Cum  ziceam mai devreme, îmi place la nebunie stilul Black Music. E absolut incredibil patosul si libertatea de a interpreta piesele acestui gen muzical într-un mod al tau personal. În muzica jazz, blues, swing, soul s.a., improvizatiile sunt tocul de originalitate si acest lucru îmi place foarte mult. Spatiul liber lasat fanteziei este un lucru extrem de important pentru un artist.
Ce altceva ti-ar fi placut sa mai faci în viata în afara de muzica? E vreun alt domeniu de care esti pasionata?
De multe ori s-a întâmplat sa ma întreb eu însami daca ar fi altceva ce mi-ar placea sa fac în afara muzicii… Ei, ar trebui sa ma gândesc mult. Sunt pasionata de multe alte domenii, dar nu la aceeasi intensitate cu muzica. Îmi place mult sportul (tenisul, schiul nautic, scuba diving, echitatia).
În perioada liceului ai avut chemarea de a-ti compune singura muzica si versurile.  Ai continuat sa compui?
Am început sa compun în liceu. Pe atunci scriam doar muzica; erau  piese simple, cu acorduri la chitara, care se memorau cu usurinta. Bineînteles ca am continuat, compunând piese, astazi si în limba italiana.
Ce planuri de viitor ai?
Mi-ar placea sa realizez un CD cu piesele mele. Am scris mai multe piese blues, soul si as dori foarte mult sa vi le împartasesc.
Ce ai vrea sa ne transmiti la final?
Sa nu renuntati niciodata la visele voastre, sa va tineti de ele cu forta, curaj si încapatânare pâna la realizarea acestora!

Tatiana Scurtu-Munteanu

 

 

In procesul trezirii constiintei

Marturia preotului ortodox Nechita Ioan

Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh

la Catedrala 2 Cluj-Napoca

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008


 In câteva episoade vom urmari inregistrarea marturiei si drumul parcurs pâna ce Lumina lui Cristos a stralucit in viata preotului ortodox Nechita Ioan, moment din care viata sa a luat o cu totul alta cale: POCAINTA

EPISODUL 2

NECHITA IOAN: Acum ma intorc cu istorisirea in planul de slujire.

In acesti ani, privind problema bisericilor neoprotestante, ale bisericilor evanghelice, aveam o pornire impotriva lor, aveam o reticenta, aveam o pozitie atât de impotrivitoare fata de aceste biserici, fata de aceste culte neoprotestante, incât am cerut nu la nivelul departamentului de culte unde s-au succedat o serie de inspectori ai cultelor pe care i-am prins de la Dogaru, Nenciu, Neaikov, Sorin si ceilalti, ci la nivel de Ministru de Interne, interventia.

Domnul ministru, va rog, sa cautam o solutie in care cultele acestea neoprotestante, adventisti, baptisti, toate sectele acestea, pe care doresc sa le elimin, vreau sa le anihilez in special din spatiul municipiului Cluj-Napoca. Aceasta este o neghina de dincolo de peste Ocean, cu precadere aparuta dupa primul razboi mondial, 1914. S-a dat girul, prin cei doi patriarhi care s-au succedat la scaunul patriarhiei, Miron Cristea si Nicodiu Munteanu. Au gasit o portita, deoarece se vedea ca neoprotestantii se inmultesc zi de zi. Trebuie sa gasim o solutie in care sub orice forma aceea trebuie anihilati.”

Raspunsul, din partea ministrului de interne era urmatorul:

Parinte, nu putem sa facem nimic impotriva lor, doar sa-i mai speriem cu o amenda, cu cateva zile de incarcerare, dar vedeti ca asa sunt legile, sunt aparati de constitutie, sunt ocrotiti de lege! Mai mult ca atât, ne sare in spate de peste Ocean, vine Occidentul, unde-i libertatea?

Si negasind caile de constrângere, au zis: „… cautati prin mijloace proprii, care va sunt la indemna, sa-i eliminati dumneavoastra si noi va dam tot concursul.

Catre credinciosi era mereu indemnul „Nu cumva sa aveti relatii, nu cumva sa incheiati relatii de prietenie cu alte culte neoprotestante, cu sectarii!

In cazul in care veti veni la scaunul de marturisire, in cele patru posturi din cursul anului si cine a salutat, a raspuns salutului unui sectar sau a dat mâna cu el, 5 ani de zile nu va primesc in scaunul de spovedanie, nu va impartasesc, nu va cunun, nu va inmormântez, parastase nu va fac. Si astfel dumneavoastra veti deveni, daca in acest timp veti incheia socotelile cu aceasta viata, ca niste câini!

Deseori veneau enoriasii si-mi spuneau:

Parinte, pe scara de la bloc, am niste pocaiti. De ce au sunat la usa, nu stiu! Dar de indata mi-au oferit o Biblie!

– Te rog s-o arunci in foc!

Bine, parinte, uitati am adus Bibliile, aruncati-le dvs. pe foc!

– Eu nu le arunc pe foc!‘ – totusi aveam o retinere.

Eu nu le arunc in foc. Vi le las aici la oficiul parohial.

Prin Departamentul de Culte, la cererea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, s-a dat prima editie sinodala, dupa inscaunarea lui Nicolae Ceausescu ca primul presedinte al României, s-a gasit aceasta intelegere, tiparirea unui numar mai mare de Biblii in scopul de a acoperi necesarul din cadrul patriarhiilor, la cererea Episcopiilor, Arhiepiscopiilor si Mitropoliilor. Au venit un numar de Biblii, dar nu satisfacator. Adresarea catre masa enoriasilor, a credinciosilor, a fost asa: „Iubiti credniciosi, au sosit Sfintele Scripturi, Bibliile, va rog sa va dati silinta sa intrati in posesia lor, pentru ca vrem sa stim ce numar ne mai trebuie in continuare, pentru a va acoperi toate cerintele.

Intruna din zile, enoriasii vin la cancelarie si-mi cer ajutorul:

– Parinte paroh, ne-am cumparat Biblii! 

– Va felicit! 

– Va rog sa-ne recomandati, dati-ne indrumarea, cu ce carte sa incepem citirea, de unde si cum sa o citim?

Fereasca Dumnezeu sa te apuci sa citesti Biblia! Te ratacesti!

Pozitia noastra, a clerului, a ierahiei Bisericii era, a fost si este dintotdeauna: credinciosii trebuiesc tinuti la o distanta cât mai mare de Sfanta Scriptura. Si, recomandarea, nu cumva sa va apucati sa cititi Sfanta Scriptura pentru ca va rataciti!

Aceasta era pozitia clerului, a ierarhiei. Mai buna parere, mai buna lumina avea parintele istoriei, Nicolae Iorga, când, in una din lucrarile sale enunta: Taina existentei umane nu sta in a trai, ci-n a sti pentru ce traiesti.

Dintre toate cartile din lume, Biblia, este singura carte care poate da raspunsul la toate intrebarile, pentru cine vrea sa afle.  (Iorga) Ce sa afle? Adevarul!

Intruna din zile, dat fiind faptul ca sosira acele Biblii, iar grafia si dizainul prezenta Cartea intr-o stare impecabila, si, aflandu-ma in biblioteca parohiala, intâmplator, deschid la Evanghelia dupa Matei, in capitolul 22 cu versetul 29. Si iata ce enunta Domnul Christos:

Va rataciti pentru ca nu stiti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Dintroadata am simtit ca sunt electrocutat!

Sa nu cititi Sfanta Scriptura fiindca va rataciti!- ziceam noi, preotii!

Va rataciti pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.-zice insa Domnul Iisus!

Mai departe in Evanghelia dupa Ioan, 5.39, Domnul Isus spune:

Cercetati Scripturile, caci ele marturisesc despre Mine.”, spune Domnul Christos.

Iata ce am gasit scris in Ioan 8.32:

Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi.

Apoi, in Faptele apostolilor, capitolul 17:11, evanghlistul dr. Luca, exclama:

Cei din Beria aveau o inima mai aleasa fata de cei din Tesalonic. In toata ziua aveau o preocupare. Cercetau Scripturile sa vada daca ceea ce li se spune este asa.

Parintele Cleopa, duhovnicii, profesorii mei, de la Sasean, Zagreanu, Marcu si ceilalti profesorii, aveau aceasta reticenta, pentru ca pentru (materile) disciplinele teologice de studiu se trecea in mod operativ, telegrafic, nedându-ise importanta necesara.

Importanta se punea in invatamantul preuniversitar si universitar pe Sfânta Traditie, liturgica, patristica, istoria bisericii morala-crestina, tipic, si parintele Cleopa de multe ori spunea: Tipic, tipic, dar la inima n-aveti nimic!

Si enunta un mare adevar! Tipic, tipic, dar la inima nu era nimic!

Apoi, deindata am inceput s-o rasfoiesc cu mai mult interes si sa-mi adâncesc privirea si sa incep s-o citesc in ordine, incepând cu Evanghelia dupa Matei.

Si m-am vazut atât de controversat, am vazut ca tot ceea ce faceam e sub semnul de intrebare, pozitia si slujirea mea. Crezusem pâna atunci ca fac o slujba pentru Dumnezeu, ca slujesc societatea, ca slujesc oamenii. Si slujind oamenii, il slujesc pe Dumnezeu.

Dar, de atunci am inceput sa studiez Biblia, incepând cu primul capitol din Matei care prezinta genealogia, spita de neam a Domnului Isus Christos dupa trup, apoi nasterea, inchinarea magilor, iar in capitolul 3 prezinta problema botezului.

Si, aici, facând legatura cu …..

VA URMA !!!

DOI FRATI…ÎMPARATI!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa…

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOSCuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS…dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

am înlemnit
la vederea
cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu
clovnerii,
eu cu jonglerii
” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de
Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în
sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu
…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!

 

 

FLORILE, MOTIV DE INSPIRATIE PENTRU ARTISTII ROMÂNI

de Dr. Cristina OPREA

În aceasta luna, în care sarbatorim sosirea primaverii, m-am gândit ca cel mai potrivit articol pentru revista ar fi acela în care sa va vorbesc despre efemerele flori si ceea ce au reprezentat ele în viata artistilor români.

 

Facând o plimbare prin istoria artei românesti am ramas impresionata de maiestria si muzicalitatea anumitor tablouri, în care tema florala se oglindeste. Si pentru a nu ma bucura numai eu de frumusetea acestor lucrari am considerat ca trebuie sa împartasesc aceasta stare cu cititorii revistei.

 

Cel mai impresionant artist este Stefan Luchian. Este artistul ce a descoperit în motivul floral echilibrul compozitional, dar si pe cel sufletesc. Pentru a realiza o lucrare cu aceasta tema, în primul rând, sufletul artistului trebuia sa rezoneze cu modelul. Aceasta vibratie interioara ne-a fost transmisa si noua, iubitorii de frumos. Florile au reprezentat un reper în discursul sau plastic. M-am oprit asupra lucrarilor ,,Albastrele”, ,,Anemone” si ,,Crizanteme”, pentru ca ofera trei modalitati de a interpreta si picta aceste flori.

 

Albatrelele pictate pe un fundal încalzit prin tonalitatile de galben-ocru, înconjoara practic vasul în care artistul le-a asezat. Daca am desena ipotetic o linie de contur, am observa ca se formeaza un cerc, iar vasul este asezat chiar în mijloc. Pentru a nu crea o monotonie vizuala, folosind doar doua culori, una calda si cealalta rece, a adaugat cateva fire de margarete, în partea stânga a tabloului, ce contrasteaza cromatic si ofera spatialitate întregului buchet. O singura margareta, în partea dreapta a lucrarii, prezenta subtila, confera o proportie justa. Artistul a încercat sa redea prin tuse largi si spontane fragilitatea florilor, în opozitie asezând tusele scurte ale fundalului.

 

Un alt discurs plastic sustine Luchian în tabloul ,,Anemone”. Brunul fondului, coborât parca din tablourile lui Rembrandt, ocupa spatiul într-o proportie mare. Folosind complementarele rosu – verde, pictorul Stefan Luchian dozeaza foarte bine culorile, creeând armonie. Daca privim cu atentie fiecare tablou în parte, observam ca artistul a ales vase deosebite ca forma si materialitate, tocmai pentru a oferi alternante vizuale si coloristice, evitând monotonia. Ulcica aceasta de lut contrasteaza cromatic cu florile, ce par a se grupa în jurul sau. Petele de rosu, alb, negru ce redau corolele florilor creeaza un ritm si o muzicalitate prin dialogul sustinut cu verdele crud al vasului de lut.

 

La Stefan Luchian fiecare tablou surprinde o stare, un gând, o traire. De la albastrele vivace trece catre cumintenia anemonelor, ca apoi sa se întoarca spre dansul petalelor de crizanteme. Fiecare artist si-a ales din multitudinea plantelor decorative numai pe acelea ce au facut parte, într-un mod sau altul, din arealul lor existential.

 

Crizantemele, florile – prag între toamna si iarna reprezinta practic ultimele cuvinte ale naturii înainte de a intra într-un somn de trei luni, pâna la sosirea primaverii. În cromatica lor calda, par a fi ,,vorbe” blânde adresate noua de mama-natura. Aceste ,,ziceri” a încercat sa le surprinda pe pânza si Stefan Luchian în tabloul sau. Pastrându-si modalitatea de a compune spatiul prin distribuirea florilor atât în vas cât si lânga el, artistul a redat cu maiestrie materialitatea crizantemelor.

 

Theodor Pallady este artistul care a pictat florile asa cum sunt ele, parti componente ale existentei umane. Le-a integrat cu maiestrie în naturi statice oferind privitorilor ritmuri si contraste. În ,,Vaza cu flori” alege doua tipuri de plante ornamentale în jurul carora compune cu grija alte obiecte, redând prin culoare o atmosfera calda. Fiecare tablou ne povesteste parca despre o clipa din viata, stocata în imagine, la care autorul a vibrat si pe care a dorit sa o materializeze. Mergând pe complementaritatea orage-albastru, asaza în fundal o alta imagine, tot cu flori, creând un dialog, dar si o oglindire.

 

Un alt element prezent în opera lui Theodor Pallady este fereastra. În tabloul ,,Flori la ferestra” exista o fereastra deschisa catre lume. Se creeaza un dialog între creatia umana – arhitectura si creatia mamei natura – florile. Acest buchetel asezat într-o glastra ofera prin culoare, o nuanta vietii, destul de grizata. Pictorul a amplasat vasul in imediata apropiere a pervazului, conferind acestuia un statul de prag vizual, între doua trairi, cea interioara si cea exterioara. Cromatica interiorului este mult mai vie spre deosebire de cea a exteriorului, unde griurile elegante si putin misterioase creeaza o atmosfera meditativ-contemplativa.

 

Nicolae Tonitza, un pictor de o mare sensibilitate care a surprins pe pânza, cu mare daruire, chipuri de copii, a fost impresionat de atmosfera degajata de flori si bineînteles a pictat câteva tablori cu tematica florala. Unul dintre ele este ,,Bujori”. Aici se remarca dorinta artistului în redarea acestor plante ornamentale, prin tuse scurte si ritmice, ce pornesc de la alb pâna la un roz pastelat, fara a oferi însa foarte mare atentie vasului în care acestea sunt asezate. Buchetul se proiecteaza pe un fundal pictat în tonalitati calde, de ocru si brun. Partea superioara a vasului este înconjurat de câteva pete de rosu ce sugereaza o draperie.

 

Daca la bujori o parte a vasul a fost eliminat, în tabloul ,,Trandafiri” Nicolae Tonitza construieste o compozitie clasica, cu vasul din lut asezat pe axul vertical al lucrarii, în care îsi duc viata efemera câtiva trandafiri galbeni si crem. Cum se poate observa, pictorul a remarcat rafinamentul acestor nobile flori. A tratat fiecare trandafir în tonalitatile calde, dar si ca pe niste trepte de evolutie, plecând de la boboc pâna la floarea matura. Pentru a evidentia vasul cu flori Tonitza plaseaza în fundal un joc decorativ al unei draperii, tratând-o tot în tonalitati calde, dar mult mai închise.

 

Dumitru Ghiata este artistul care a oglindit în opera sa viata taranului român. Dupa cum se cunoaste foarte bine, taranca noastra a stiut cu maiestrie sa îmbine în tesaturile si cusaturile sale, ornamentele geometrice, fito-morfe si zoomorfe. În studiile facute asupra taranului român, Dumitru Ghiata a descoperit acest lucru si l-a adaptat propriilor compozitii. Asa ca, descoperim astazi cum pictorul creeeaza un dialog între plantele ornamentale asezate în vase de lut si tesaturile traditionale.

 

Lucrarea ,,Cârciumarese” ilustreaza o natura statica formata din doua vase de pamânt, o carte si un mar, plasate la marginea unei mese. Simpla dar atât de bogata cromatic este lucrarea. Tratata într-o armonie de tonuri calde, impresioneaza prin mesajul sau vizual.

 

Îmbinarea între floarea stilizata si planta naturala este foarte bine surprinsa în lucrarea ,,Garoafe”. Un simplu vas de lut, frumos decorat a fost asezat cu grija pe o scoarta olteneasca, ce curge, asemeni timpului, în fundalul lucrarii. Garoafe galbene, albe, roz tâsnesc din vas, ca un foc de artificii, creând o stare de bucurie celor ce le privesc. Cromatica este echilibrata si pastelata, oglindind parca sufletul frumos al românului. Forma rotunda a buchetului este dublata compozitional de catre farfuria pe care sta vasul.

 

O alta farâma de viata a fost surprinsa pe pânza în ,,Natura statica cu mere”, lucrare în care pictorul Dumitru Ghiata reflecta prin cromatica savuroasa si bogat nuantata – de la brun la albastru – caldura sufleteasca si emotia sa în fata subiectului. Flori specifice toamnei, în vase de lut, carora le-a alaturat mere rosii, stralucesc prin jocul de lumini si umbre. Totul este înconjurat de frumusetea cromatica a unor tesaturi populare. Este practic un lait motiv ce apare în opera lui Dumitru Ghiata. Tesatura traditionala apare la acest artist ca un vesmânt de sarbatoare, în care ambaleaza clipe de viata. Stefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza si Dumitru Ghiata sunt doar câtiva artisti români preocupati si de tematica florala.

 

Închei articolul dorindu-va, tuturor cititorilor, o primavara frumoasa, lumina în suflete si nu mai treceti indiferenti pe lânga flori. Ele au fost si vor fi mult timp muzele artistilor. Putem sa învatam foarte multe lucruri din viata unei flori.

 

Craiova, 2011


TALMA ESHDAT, INEVITABIL SENTIMENTALA

Un prieten artist plastic mi-a recomandat-o pe Talma Eshdat, despre care spunea ca este o pictorita buna, pe care o caracterizeaza sentimentele calde si ideile curajoase, novatoare. Aceasta presupune nu numai talent, ci si ambitie si vocatie, înseamna timp si energie, mai cu seama atunci când ocupatia de baza este cu totul alta.

Talma a trait în România pâna la vârsta de 14 ani când a emigrat în Israel. A fost o vreme într-un chibut, a învatat la gimnaziul ebraic din Ierusalim, apoi a studiat engleza si limbile de origine latina. Interesant este faptul ca devenind profesoara de limbi straine, ea fiind implicit poliglota, a simtit nevoia sa se exprime si în limba universala a formelor si culorilor. Evident, a învatat cu rabdare desenul si pictura, i-au prins bine si îndelungatele sederi la Paris în anii sabatici.

Pictura Talmei Eshdat este foarte personala. Regasim în ea trairi si evenimente, drame si bucurii, confluente între literatura si plastica., interferente de stiluri, cautari permanente. Viziunile optimiste, de o larga respiratie calma, din unele peisaje, se încarca de tensiuni revelatoare, în altele…Viziunea senina impresionista dintr-o pânza se modifica radical în alta, în care abordeaza dezinvolt abstractul. S-ar spune chiar ca artista iubeste expresionismul abstract care-i permite sa se rupa temporar de realitate, dar o obliga sa revina curând în tuse energice, cu multa culoare si vigoare. Dar si în abstract se regasesc contururi figurative ca, de exemplu, într-un reusit Autoportret” sau în Triptic”, tablou relalizat cu îndârjire, într-o cromatica iradianta si taieturi aproape chirurgicale.

Lucrarile poarta pecetea autenticitatii si în seria de tablouri intitulata Pereti”, preluare a unei teme interesante, graffiti în cuvinte si imagini. Subiectul invita la tehnica binecunoscuta a colajului, dar Talma refuza orice facilitate, preferând exprimarea grafica, cu discrete elemente narative. De data aceasta artista, care nu paraseste culoarea, da o sansa preferentiala liniei, care construeste formele în planuri largi, libere.

Am selectat câteva pânze, în intentia de a prezenta diversitatea tematica si de stil a pictoritei. Exista totusi ceva comun în lucrarile ei, compozitia echilibrara, prioritatea pentru calitatea texturii, bogatia cromatica, juxtapunerea tonurilor. O linie specifica subliniaza plasticitatea formelor. Cromtismul viu dar echilibrat, precum si viziunea inevitabil sentimentala ne recomanda o persoana optimista, cu un tonus creator pozitiv.

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv

2 mai 2011

PICTORUL CHAIM SAVITZKY EXPUNE LA 104 ANI

In urma cu destula vreme, in casa unor prieteni dintr-un chibut din valea Sharonului, mi-au atras atentia citeva tablouri de buna calitate. M-am interesat cine e pictorul si Drora Nishri, gazda, mi-a raspuns firesc ” e tatal meu”. Drora era si atunci bunica mai multor nepoti, asa ca am intrebat-o prudent cam ce virsta are tatal ei. Avea 93. Am aflat ca picteaza, ca are studioul lui si ca atunci cind îi viziteaza,  sofeaza singur, venind din Givataym.

Am urmarit cu deosebit interes activitatea lui Chaim Savitzky. Activitate inseamna in cazul lui ca omul continua sa picteze, sa participle activ la expozitii din tara si din strainatate si ca nu oboseste sa caute si…sa gaseasca formule noi de exprimare in arta sa. Iar acum aflu, deja fara suprindere, ca decanului de virsta al pictorilor israelieni i se organizeaza o expozitie retrospectiva. La implinirea a 104 ani..!

E poate greu de crezut, dar e perfect adevarat. Cine priveste pinzele, chiar cele recente, semnate Chaim (Haim) Savitzky, nici nu banuieste virsta sa patriarhala. Tablourile sale par un permanent izvor de energie si vitalitate. O atmosfera speciala, nascuta din lumina si culoare, linie si miscare ofera o interpretare proaspata si optimista lucrarilor sale … O anumita plenitudine, inflorire si chiar, pe alocuri, pasiune sugerata de tonurile calde, vibrante te duc cu gindul la un creator tinar.

Pictorul observa natura si realitatea imediata intr-un context emotional, participarea sa afectiva fiind foarte evidenta. El combina uneori (poate instinctiv, poate intentionat) idilismul cu stilul naiv sau semi-folcloric. Se observa grija pentru expresia artistica, colaborarea armonioasa dintre culori. Uneori creatorul aluneca discret spre abstract, fara a parasi figurativul. Expresia lirica adinca, fondul care completeaza miscarea sint, de asemenea, elemente de recunoastere a picturilor sale.

Intr-o lunga viata de om si de artist, Chaim Savitzky a pictat cu pasiune oamenii si natura Israelului, a surprins obiceiuri si traditii iudaice, viata cotidiana, scene biblice. Totul intr-o larga varietate de stiluri si interpretari. Dar a reusit, in acelas timp, sa mentina un admirabil nivel profesional si o integritate artistica solida. Atentia acordata detaliului si echilibrul compozitiilor demonstreaza o lume interioara puternica si calma in acelas timp, cu o expresie lirica profunda.

La aceasta venerabila vârsta, redescoperim opera unui pictor bun, a unui artist modern, capabil sa ne surprinda mereu, in mod uluitor.
Dr. DOREL SCHOR