De ce sunt pe pămînt, care este sensul vieţii mele?

de Wilhelm Busch

Totul se învîrte în jurul acestei întrebări: De ce sunt în această lume? Care este sensul vieţii mele?

Un industriaş din Essen mă cheamă foarte agitat într-o zi la telefon:
„Domnule pastor, veniţi!“ Mă duc imediat la el. La sosire, mă întîmpină cu cuvintele: „Fiul meu s-a împuşcat cu un foc de revolver“. Îl cunoşteam pe băiat. Era student. Avea tot ce-i poftea inima. Era sănătos, bine clădit, chipeş, tînăr şi bogat. Poseda de mult propriul lui automobil. Şi nici nu fusese vreodată implicat într-o afacere dubioasă. Şi acest tînăr îşi trage un glonte în gură! Într-o scrisoare, pe care a lăsat-o în urmă Continue reading “De ce sunt pe pămînt, care este sensul vieţii mele?”

Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!

Adam si Eva“Trebuie să vă nașteți din nou“

Evanghelia “Ioan”, 3.7

.

Marele Concern “Toyota” nu demult  a întors,  în laboratoarele lor de creație (fabricare) sau de reparare,  peste câteva milioane de mașini nou construite, constatând  unele erori de proiectare și de execuție, care au crescut incidența defectării noilor serii produse.

Însă putem afirma și faptul că, în ultima sută de ani, societatea contemporană a promovat proiecte și legi care au dus în cele din urmă omul la un neașteptat faliment.

Nu e însă aici locul de a detalia, dar putem totuși aminti cum sumarizeaza Octavian Paler acest faliment, în eseul poetic “Paradoxul vremurilor noastre”:

Avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minți mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici,  Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunostințe, dar mai puțină judecată; …Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum să ne câstigăm existenta, dar nu cum să ne facem o viață, Am adăugat ani vietii si nu viață anilor...

Continue reading » Armonia Magazine USA

Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…

 De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!         Epistola către Evrei, 3.7-9

.

AVERTIZĂRI PENTRU INIMA TA!

...sângele lui Hristos … vă va curăți cugetul vostru…, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu!

                                                   Epistola către Evrei, 9.14

Pe vremuri, un om fusese închis sub bănuiala că săvârșise un omor, dar nu erau dovezi, iar el nu recunoștea că e vinovat. Odată când a fost vizitat de un prieten foarte apropiat, cei de la închisoare i-au lăsat singuri să vorbească în voie. Cel bănuit de omor, de la un timp a început să-și deschidă inima față de prietenul său și să-i spună cum s-a întâmplat fapta și cât de mult îl apasă ceea ce a făcut. Deodată, s-a oprit înmărmurit, căci după perdea se auzea un scârțâit de peniță care scria Continue reading “Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…”

CREȘTINUL AUTENTIC FACE PUBLICĂ MĂRTURIA, CE A GĂSIT ÎN CRISTOS!

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Isus i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”                                                                                            Evanghelia lui Marcu, 5.19

Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.                                   Faptele apostolilor, 2.42

Viața creștină – O chestiune publică

Al doilea lucru care aparține laturii publice a unei adevărate poziții de creștin este faptul că fiecare credincios e chemat să mărturisească cu gura ceea ce a găsit în Cristos Continue reading “CREȘTINUL AUTENTIC FACE PUBLICĂ MĂRTURIA, CE A GĂSIT ÎN CRISTOS!”

MARTURIA PUBLICA – o datorie a crestinului

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)


Sa tinem fara sovaire la marturisirea nadejdii noastre, caci credincios este Cel ce a facut fagaduinta. Sa veghem unii asupra altora, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune.Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei; ci sa ne îndemnam unii pe altii si cu atât mai mult, cu cât vedeti ca ziua se apropie.   

                                                ”Evrei, 10.23-25

“Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frângerea pâinii si în rugaciuni.

                                  Faptele apostolilor, 2.42

 

VIATA CRESTINA – O chestiune publica

Latura publica a pozitiei de crestin consta în primul rând în faptul ca cineva se alatura partasiei celorlalti crestini. E foarte important cee va spun: Adevaratii crestini se alatura celor care vor si ei sa fie mântuiti!

În fiecare duminica e servici religios. De ce nu esti acolo? „Da” raspunzi tu, „dar eu ascult programul religios la radio.” Nu vorbesc aici despre cei bolnavi. Ei se pot bucura de un servici religios. Dar crestinismul tau nu merge prea departe, daca nu te atrage spre adevaratul servici religios, în adunarea crestinilor!

Pe la anul 300 dupa nasterea lui Cristos – e deci mult de atunci – asupra Imperiului roman domnea un om minunat cu numele de Diocletian. El fusese sclav, dar mai târziu a fost eliberat si apoi a urcat scara sociala pâna a ajuns împarat. Pe vremea aceea crestinismul era deja larg raspândit. Împaratul Diocletian stia ca precedesorii lui persecutasera pe crestini. El însa zisese: „Nu sunt asa de prost încât sa persecut pe cei mai buni oameni. N-au decât sa creada ce vor. În împaratia mea sa aiba ce religie vrea fiecare.

Era un punsct de vedere ciudat pentru un împarat, dar unul foarte bun, caci printii vor totdeauna sa conduca si constiintele. Acum, împaratul Diocleatian avea un regent tânar, Galeriu, care urma sa conduca dupa el. Si, acest Galeriu spusese odata cam astfel lui Diocletian: „Asculta Diocleatian! Va fi un mare haos daca se înmultesc crestinii. Ei vorbesc neîncetat doar despre regele lor, Isus. Trebuie sa facem ceva împotriva lor!” „Ah!” a raspuns Diocletian, „lasa-ma în pace cu asta! De 250 de ani îi persecuta înaintasii mei, pe crestini, si n-au reusit sa-i extermine. Eu nici nu vreau sa încep.” Si aceasta era ceva întelept din partea lui, dar Galeriu a continuat sa-l bata la cap: „Da, dar crestinii sunt ceva deosebit. Ei spun ca ar avea Duh Sfânt pe care altii nu-L au, si ca ar fi mântuiti, pe când ceilaltinu. Astia-s niste oameni trufasi, aroganti. Tu trebuie sa faci ceva împotriva lor!

Totusi Diocletian a continuat sa-l refuze. Atacat iarasi de Galeriu, Diocletian a cedat în cele din urma: „Bine, dar ne vom margini sa interzicem adunarile crestine.” Astfel a fost dat un decret: „Poate sa fie crestin oricine crea. Dar crestinii nu au voie sa tina adunari. Aceasta este interzis sub pedeapsa cu moartea.

Deci, oricine avea dreptul sa creada ce vrea, dar numai ca o chestiune personala, fara a avea dreptul de a se aduna laolalta! Atunci batrânii lor s-au strâns ca sa studieze situatia: „Ce sa facem?N-ar trebui mai bine sa renuntam? Dar oricine poate sa faca ce vrea în casa lui. Nimeni nu va face nimic împotriva acestui lucru.” Acum, e foarte interesanta concluzia la care s-a ajuns: „A ne strânge împreuna la rugaciune, cântare, predicare, ascultare, aducere de jertfe, tine pur si simplu de viata crestina. Noi vom continua deci ca mai înainte! ” Apoi au continuat sa se adune în casele de rugaciune. Galeriu triumfa: „Vezi, Diocletian. Ei sunt dusmani ai statului. Ei nu vor sa se supuna!” S-a declansat atunci una dintre cele mai crunte persecutii pe care le-au suferit vreodata crestinii. Multi au cedat spunând: „Doar si acasa poti sa fii crestin! Noi nu mergem la adunari!” – si si-au salvat viata. Dar Biserica crestina a fost de alta parere: „Oamenii acestia sunt niste apostati, unii care s-au lepadat de credinta. Cine nu merge la adunarile crestinilor este un apostat!

Ar trebui sa se spuna aceasta si despre crestinii de astazi. Exista multi asemenea apostati si în crestinatatea de azi!

Crestinii de atunci au avut dreptate când s-au opus decretului împaratului!

În Biblie este scris foarte clar: „Sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obiceiul!” Astazi ar trebui sa spunem: „cum au aproape toti obiceiul”. De aceea voi spune tuturor care doresc mântuirea finala: Alaturati-va adunarii acelora care vor în mod serios sa fie crestini!

Exista multe posibilitati de strângere laolalta a credinciosilor: la biserica, în case de rugaciune, în cercuri biblice de casa, în grupuri de rugaciune, în grupuri de tineret. Va rog din inima, cautati partasia! Un francez mi-a spus odata: „Unora le place sa manânce heringi, altora sa mearga la biserica!” Nu, nu este asa! Lucrul e mult mai serios: unii merg în iad, altii se alatura crestinilor. Asta-i realitatea! Si, daca vrei cu adevarat sa-L urmezi pe Isus Cristos, atunci du-te la pastorul tau si întreaba-l: „Unde ma pot alipi? Unde pot sa aud mai mult despre Isus Cristos?” Si apoi du-te acolo unde auzi cu adevarat despre Mântuitorul! Nimeni nu poate sa spuna: „La noi nu se întâmpla nimic!” Peste tot sunt oameni care-L iubesc pe Domnul Isus. Poate ca sunt putini. Poate ca adesea sunt si un pic ciudati. Dar nu conteaza. Crestinismul tau este mort, daca nu iei parte la partasia crestinilor!

O adunare crestina comporta în total patru elemente: mai întâi cântarea, apoi învatatura, apoi rugaciunea si jertfa. Acestea tin de o adunare crestina. Asta au facut-o deja primii crestini. Ele sunt experimentari ale vietii noi pe care a dat-o Dumnezeu credinciosului.

Exista numai un crestinism, acela unde este partasie, comuniune între crestini. Îm Biblie scrie chiar: „Noi stim ca am trecut din moarte la viata pentru ca iubim pe frati.” Asta înseamna totusi: Cine nu este atras spre ceilalti crestini înseamna ca el este înca mort din punct de vedere spiritual!

Nu voi uita minunatul început al primei mele slujbe de pastor de la Bielefeld, unde am slujit într-o parohie ca ajutor de predicator. Nu erau decât o mâna de oameni la serviciul religios care se tinea într-o sala parohiala. Dar într-o sâmbata seara, Dumnezeu a facut sa am în Casa poporului – o sala comunista – o discutie cu militanti, cu liber cugetatori pâna la ora 1 din noapte. La ora aceea administratorul ne-a dat afara. Ploua. Pentru prima oara erau adunati în jurul meu ca la 100 de oameni, muncitori din parohia mea. Stateam sub un felinar. Oamenii întrebau si eu raspundeam. Am vorbit îndelung despre Isus, ca El a venit dintr-o alta lume. Vorbisem mult despre faptul ca ei sunt nefericiti, ca nu e adevarat ca nu au pacat, ca în fond credeau ca exista o vesnicie si o judecata a lui Dumnezeu. Pe la ora 2 am spus: „Acum ma duc acasa, oameni buni. Mâine dimineata la 9.30 am servici religios. Stiu ca ati veni bucurosi, de nu v-ar fi teama de ceilalti.” Erau toti din Westfalia. În fata mea statea muncitorul B. Avea cam 35 de ani pe atunci si era un adevarat westfalian. „Mie sa-mi fie teama?” replicat el. „Nici vorba!” Am spus: „Hai, fii calm. Dar sa vezi ce-om sa auzi la uzina luni dimineata, dca ai fost duminica la biserica. Si de asta ti-e teama!” „Nu mi-e teama!” a zis el înca odata. Iar eu i-a repetat: „Omule, tu ai veni asa de bucuros, dar…” „Bine!” a pus el, „vin mâine dimineata – cu cartea de cântari sub brat!

Iar duminica dimineata, deci dupa câteva ceasuri, acest westfalian merge voiniceste pe strazi cu cartea de cântari sub brta si vine la serviciul religios. În cartier fiecare îl cunostea pe celalalt. Luni seara vine la mine si-mi spune: „Ati avut dreptate Cei de la fabrica s-au suparat grozav ca am mers la biserica si atunci am observat ce fel de teroare e asta. Noi strigam: Traiasca libertatea! Si suntem totusi robi jalnici ai oamenilor. Le-am aruncat totul în fata, inclusiv cartea lor de liberi cugetatori. Spuneti-mi acum, mai mult despre Isus!” Acesta a fost primul care s-a convertit clar prin lucrarea mea.

Întelegeti: Totul a început în duminica aceea de dimineata, când el s-a alaturat mâini de oameni de la serviciul religios. El a perseverat, si altii i-au urmat exemplul: se deschisese o bresa. Dumnezeu a continuat apoi sa lucreze printre noi. Dar ceea ce ma frapase atunci era ca momentul deciziei pentru acesti muncitori a fost acela al venirii lor îb contact cu credinciosii.

Va implor, de dragul mântuirii sufletelor voastre – eu nu fac propaganda pentru biserica, nici pentru slujitorii ei, ci e vorba în primul rând de mântuirea voastra , alaturati-va comunitatii crestinilor!

 

VA URMA!

PASTORUL WILHELM BUSCH – ÎN TABARA CU TINERII

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. Multi au vazut lucrul acesta, s-au temut, si s-au încrezut în Domnul.” Psalm, 40.1-3

 .

Nascut din nouepisoade de viata

 .

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un colt linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!”

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungrti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dacaînca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

 Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

 Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

 Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuir sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Intelegeti: Îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tânar de 20 de ani.

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul tau totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

 Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!”

 Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tamaduirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”!

Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie sa ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

 Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

 În partea urmatoare a mesajului pastorului Busch, el însusi ne va povesti cum e cealalta fata a monedei. O viata crestina adevarata si vie – spune Busch – are si o latura publica, pe care oricine o poate vedea.

VA URMA!

VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. ”Evrei, 10.23-25

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Faptele apostolilor, 2.42

MĂRTURIA PUBLICĂo datorie a creștinului

Latura publică a poziției de creștin constă în primul rând în faptul că cineva se alătură părtășiei celorlalți creștini Continue reading “VIAȚA CREȘTINĂ – O CHESTIUNE PUBLICĂ”

Latura personala a crestinului

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

„Îmi pusesem nadejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stânca si mi-a întarit pasii.Mi-a pus în gura o cântare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. (…) Sa se bucure si sa se înveseleasca în Tine toti cei ce Te cauta!”Psalm, 40.1-3; 16

Nascut din noulatura personala a crestinului

 

 

Când fac o tabara cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunam în fiecare dimineata, înainte de micul dejun, la un sfert de ora de reculegere. Cântam mai întâi o cântare duhovniceasca, apoi citim o meditatie pentru ziua respectiva. Pe urma indic un text biblic si fiecare se aseaza într-un cola linistit si îsi citeste pentru el textul. Cei ce au facut un început cu Isus, un început în viata de credinta, o fac si acasa pentru ca nu pot trai fara sa auda glasul Bunului Pastor si fara sa vorbeasca cu El. Acum te rog: Învioreaza-ti latura personala a pozitiei tale de crestin începând sa citesti Noul Testament! Un sfert de ora linistit, dimineata sau seara.

Iar când închizi iarasi Noul Testament, împreuna-ti mâinile si spune: „Doamne Isuse, acum trebuie sa vorbesc cu Tine. Astazi am atâtea de facut. Ajuta-ma sa le duc cu bine la capat! Pazeste-ma de pacatele mele favorite! Da-mi dragoste pentru altii! Da-mi Duhul Sfânt!

Roaga-te! Vorbeste cu Isus! El este aici! El te aude! De latura strict personala a unei pozitii de crestin tine si faptul ca un crestin vorbeste cu Domnul lui.

Deunazi ziceam unui domn care venise la credinta: „Aveti nevoie zilnic de un sfert de ora  linistit cu Dumnezeu.” Atunci el a zis: „Pastore Busch, doar nu sunt pastor. El are timp pentru asta. Dar eu? Eu am îngrozitor de multe de facut.” I-am raspuns: „Ascultati-ma! N-o sa ajungeti niciodata sa le terminati, nu-i asa?” „Asa e!” a recunoscut el. „Vedeti”, am spus eu, „asta-i pentru ca nu aveti acel sfert de ora de reculegere. Daca va obisnuiti sa vorbiti dimineata cu Isus, sa cititi apoi câteva versete din Biblie si apoi sa va rugati iarasi asupra lor, veti vedea ca e o joaca sa terminati cu treaba.”

Da, cu cât aveti mai mult de lucru, cu atât mai multa nevoie aveti de acel sfert de ora linistit. Mai târziu acesta va deveni poate o jumatate de ora, pentru ca sa aveti timp sa aduceti înaintea Domnului tot ce va preocupa. Dar dintr-odata totul merge mai bine. Vorbesc din experienta. Uneori asa mi se întâmpla si mie. De abia ma scol din pat ca si suna telefonul. Apoi ma duc la poarta sa iau ziarul. Apoi suna iarasi telefonul. Dupa aceea vine cineva în vizita. Dar toata ziua sunt agitat. Nimic nu merge. Si dintr-odata îmi trece prin minte: „Pai sigur, dac înca n-am vorbit cu Isus! Si nici El n-a avut ocazia sa-ti vorbeasca! Nu e de mirare ca totul merge pe dos!”

Întelegeti, clipele de liniste petrecute în prezenta lui Isus sunt deci unul din aspectele laturii strict personale ale vietii crestine!

Un alt aspect este asa numita rastignire a carnii si a firii. În viata mea am vorbit multor oameni. Si de fapt toti se plâng de ceva. Sotiile se plâng de sotii lor. Barbatii se plâng de nevestele lor. Parintii se plâng de copiii lor. Copiii se plâng de parintii lor. Dar ei nu se gândesc ca aratând pe cineva cu degetul si zicând: „El e de vina ca nu sunt fericit!” de fapt arata cu trei degete spre ei însisi. Crede-ma, daca ai un sfert de ora cu Isus, atunci El o sa-ti descopere ca tu esti de fapt pricina nefericirii tale. Casnicia ta nu merge bine, pentru ca nu traiesti sub privirile lui Dumnezeu. Afacerle nu-ti merg bine pentru ca nu umbli înaintea lui Dumnezeu. Crestinii nu trebuie sa învete în fiecare zi sa-si rastigneasca natura veche.

Vreau sa va spun o experienta personala pe care tocmai am facut-o. Am participat zilele acestea la o saptamâna de vacanta cu 50 de colaboratori în lucrarea cu tinerii din Essen. A fost nespus de frumos. Eram asa de fericiti împreuna, încât nici nu pot spune. Totul era asa de binecuvântat. Si totusi, din când  în când, au fost dificultati. Dar înainte de a lua cina, în ultima zi, s-a întâmplat ca dintr-odata s-au ridicat unii si s-au dus la altii zicând: „Te rog, iarta-ma pentru asta sau aia.” Eu a trebuit sa merg la trei dintre ei si sa le spun: „Iarta-ma ca ti-am vorbit atunci asa de dur!” Atunci unul a raspuns: „Dar aveti dreptate!” „Totusi, iarta-ma!”, l-am rugat eu. Întelegeti: îmi venea greu sa ma smeresc înaintea unui tân?r de 20 de ani!

Daca ai un timp zilnic cu Isus, atunci înveti si sa-ti rastignesti în fiecare zi natura firii, veche. Si atunci vei vedea cum în jurul t?u totul devine frumos. Asta tine de latura strict personala a vietii crestine. Iar daca nu stii nimic de asta, înceteaza de a te mai numi crestin.

Vedeti, adesea merg pe strada si cuget astfel: oamenii cu care ma întâlnesc sunt crestini, aproape toti platesc impozitul bisericesc. Daca as opri acum pe cineva si l-as întreba: „Scuzati! Sunteti crestin?”, atunci mi s-ar raspunde: „Desigur! Doar nu sunt musulman!” Dar daca as întreba mai departe: „Spuneti-mi: Vi s-a întâmplat vreodata sa nu puteti dormi de bucurie ca sunteti crestin?”,  atunci mi s-ar raspunde: „Ati înnebunit?” Si asa e: crestinism fara bucurie de viata crestina! Se înjura când trebuie sa plateasca impozitul bisericesc. Dar de bucurie nici urma. Însa, din clipa când experimentezi nasterea din nou, afli ce înseamna: „Bucurati-va totdeauna în Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!

Prietenii mei, am am spus de curând tinerilor mei ascultatori un cuvânt minunat din Biblie. „Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii” – Acesta e Isus – „si tam?duirea va fi sub aripile Lui.” Ce frumos e! Si stiti cum se spune mai departe? „Veti iesi si veti sari ca viteii din grajd!” Minunat exprimat! Rar gasesc crestini care, de bucurie ca au Mântuitor, „sa sara ca viteii”! Din ce pricina nu simtim aceasta bucurie? Raspunsul e simplu: pentru ca nu suntem crestini adevarati. Ma gândesc la scumpa mea mama. La ea se vedea acea bucurie neînfrânata în Domnul. Si ma gândesc la multi altii pe care i-am cunoscut ca niste crestini radiind de bucurie. Înaintând în vârsta, as dori si eu sa experimentez tot mai mult bucuria Domnului. Da, dar pentru asta cineva trebuie s? ia în serios viata de crestin si sa nu aiba numai o spoiala de crestinism!

Asa este deci prima latura a vietii crestine. „Este crestinismul o chestiune personala?” Da, viata crestina este foarte personala.

În partea urmatoare a mesajului pastorului Busch, el însusi ne va povesti cum e cealalta fata a monedei. O viata crestina adevarata si vie – spune Busch – are si o latura publica, pe care oricine o poate vedea.

 

VA URMA!

UN SFERT DE ORĂ LINIȘTIT…

 Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. (…) Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută!”Psalm, 40.1-3; 16

Născut din noulatura personală a creștinului

Când fac o tabără cu tinerii mei, aici la Essen, atunci ne adunăm în fiecare dimineață, înainte de micul dejun, la un sfert de oră de reculegere. Cântăm mai întâi o cântare duhovnicească, apoi citim o meditație Continue reading “UN SFERT DE ORĂ LINIȘTIT…”

LATURA STRICT PERSONALA A CRESTINULUI

Wilhelm Busch

.

(Text din cartea „ISUS destinul nostru”, Editura CLV-1991)

.

Isus a zis: „Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.

                                                                        Evanghelia lui Ioan, 3.6-7

.

1.Latura strict personala a crestinului

.

Acum vreau sa va mai spun o istorie. Um om învatat a venit la Isus noaptea si I-a spus: Doamne Isuse, as vrea sa discut cu Tine despre chestiuni religioase.Domnul Isus îi raspunde: N-are nici un rost sa discutam. Daca nu se naste cineva din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu!” ”Cum se face asta? întreba omul. Poate omul batrân sa intre a doua oara în pântecele maicii sale si sa se nasca din nou?

Dar Isus ramâne pe pozitie: Daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre în Împaratia lui Dumnezeu!Aceasta este latura personala a pozitiei de crestin, anume ca cineva ajunge la viata intrând pe poarta cea strâmta, ca se naste din nou prin marea minune a lui Dumnezeu.

Acestea nu sunt chestiuni teologice lipsite de importanta ce va spun eu voua, ci e vorba de salvarea voastra vesnica.

S-ar putea ca la capatâiul vostru, când veti muri, sa nu stea nici un pastor ca Volkening! Ati face bine, deci, sa ma ascultati.

Nasterea din nou presupune ca, în sfârsit, îi dam dreptate lui Dumnezeu, recunosc ca sunt un om pierdut si admit ca inima mea este rea. Nasterea din nou presupune dorul dupa Isus, care e singurul Mântuitor al lumii. De asemenea, ea presupune, marturisirea sincera facuta Mântuitorului: Am pacatuit împotriva cerului si împotriva Ta.Ea presupune credinta: Sângele Lui ma curateste de orice pacat. El plateste pentru mine si-mi da neprihanirea (îndreptatirea) care e valabila în fata lui Dumnezeu.

Nasterea din nou presupune predarea clara si hotarâta lui Isus. Si ea presupune ca Duhul Sfânt îti spune: ”Tu esti acum primit!Biblia numeste asta pecetluire”. Fara nastere din nou nu intri în Împaratia lui Dumnezeu! Dar cine a devenit copil al Lui Dumnezeu o stie. Dragi prieteni, daca sunt pe cale sa ma înec si cineva ma trege afara din apa, atunci stiu ca sunt salvat, ca sunt iarasi pe pamânt tare si pot respira iarasi normal!

Vedeti, aceasta e latura personala a pozitiei de crestin. Fiecare trebuie sa treaca personal prin ea daca vrea sa aibe viata vesnica. Când ma uit înapoi si ma gândescla modul cum am devenit proprietatea Domnului Isus, mi se ca e o minune. Eu traiam departe de Dumnezeu si în toate pacatele. Totusi Domnul Isus a intrat apoi în viata mea. Iar acu Îi apartin si as vrea sa am zece vieti ca sa-i avertizez pe oameni de pierzare si sa-i chem la Isus. Te rog: nu te odhni pâna nu ai trecut prin nasterea din nou si nu stii: E ceva deosebit sa fii al Mântuitorului/ Eu al Tau Isuse si Tu al meu/ Cu adevarat sa zic asa…

Dar nasterea din nou nu e sfârsitul, ci începutul vietii personale de crestin. Apoi se continua cu latura personala a pozitiei de crestin.

Din clipa convertirii mele am stiut: ”Acum trebuie neaparat sa aud în fiecare zi glasul noului meu Prieten!Astfel am început sa citesc în Biblie. Oamenii cred astazi ca numai un pastor citeste Biblia.

Aproape de locuinta mea, în Essen, este o gradina publica. Îmi place sa ma duc acolo în fiecare dimineata si-mi citesc Biblia, mergând încoace si încolo. Oamenii care locuiesc în apropiere ma observa. Si, de curând, cineva mi-a spus: ”Va vad mereu cum va cititi breviarul. Acesta e citit de preotii catolici. El nu putea sa-si închipuie ca eu citesc o carte pe care orice laic putea la fel de bine s-o citeasca. Dar Biblia o poate citi oricine!

NOTA: Pentru a citi continuarea dati CLICK AICI

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

                                                        Isaia, 38.1

 .

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

 .

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

 .

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

.

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeti, asa si-a trait  nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

 

LATURA STRICT PERSONALĂ A CREȘTINULUI

Wilhelm Busch

(Din cartea „ISUS  destinul nostru”, Editura CLV-1991)

Isus a zis: „Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.                                            Evanghelia lui Ioan, 3.6-7

 .

 O chestiune strict personală

trebuie să te naști din apă și din Duh

Acum vreau să vă mai spun o istorie. Um om învățat a venit la Isus noaptea și I-a spus: ”Doamne Isuse, aș vrea să discut cu Tine despre chestiuni religioase.” Domnul Isus îi răspunde: ”N-are nici un rost să discutăm. Dacă nu se naște cineva din nou, nu poate vedea Împărăția Continue reading “LATURA STRICT PERSONALĂ A CREȘTINULUI”

CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ

Wilhelm Busch

(Text din cartea „Isus – destinul nostru”, predici înregistrate pe bandă de magnetofon, Editura CLV-1991)

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.” Isaia, 38.1

POZIȚIA CRESTINĂ CARE ADUCE MÂNTUIREA

 Tot mereu se aude propoziția: „Religia este o chestiune personală!” E drept? Noi vrem să întrebăm: „Este creștinismul o chestiune personală?” – sau și mai bine: „Este poziția de creștin o chestiune personală?”

Înainte de a răspunde la aceste întrebări Continue reading “CREȘTINISMUL – O STARE PERSONALĂ”