ADRIAN BOTEZ: TOREADORUL-TAUR ŞI SONETUL HRISTICO-SOTERIOLOGIC

COPERTA-PAS-ÎN-DOI

TOREADORUL-TAUR ŞI SONETUL HRISTICO-SOTERIOLOGIC:

PAS ÎN DOI (de trei ori 33+1 iconosonete)”, de THEODOR RĂPAN1

.

– recenzie de Adrian Botez – 

Avem în faţa ochilor o carte (…ilustrată, fascinant, prin grafica de excepţie a lui DAMIAN PETRESCU!) aflată sub semnul TREIMII SACRE: Pas în doi (de trei ori 33+1 iconosonete, a lui THEODOR RĂPAN (…33 X 3 = 99, dublând, “precum în cer, aşa şi pre pământ”, Numărul Treptelor Ierahiei Dumnezeieşti! – plus un …Sonet de ADIO! – de fapt, Simbol al Lui UNU-Dumnezeu – dar şi Cheie a Confesiunii şi Liturghisirii Sonetului [identificat, DEPLIN, cu Poetul!] Nemuririi întru Iubire, prin care prezentul este transgresat în Eternitatea Învierii/Nemuririi: “(…) Rogu-te, mă iartă,/Acum, aici şi dincolo de moarte!” – cf. Sonetul de adio, p. 211), deci creştină…dar necontrazicând, fundamental, nici Kabbala ebraică – structurată astfel:

1Sonetele deşertăciunii;

2Sonetele dezdurerării;

3Sonetele Destrămării….plus:

-Sonetul de adio

Sonete ale Maturităţii Depline/Împlinite – care simte, deja, boarea tăioasă a Senectuţii Enigmatice/Mistice. Şi, în scenariul theodorrăpanian, urmează Lupta Decisivă, între Viaţă şi Moarte, în ARENA DIVINĂ/LITURGHIA POETICĂ, sub semnul „zarurilor divine” („Şi-mi joc la zaruri viaţa cu durere!”, cf. 11.Sonetul îndurerării, p. 27 – Durerea-Suferinţa INIŢIATICĂ!) – Luptă sfârşită, NEAPĂRAT EROIC, în…NESFÂRŞIRE!

…”Pentru a deveni toreador trebuie să înveți întâi să fii taur, spune un proverb spaniol, iar altul grăieşte aşa: Cel care se teme de moarte, nu se poate bucura de viață. Şi tot acest popor (straniu şi pătimaş, dar şi mistuit de…mistic!), considerat, de mulţi, “cel mai sălbatic” popor european2, afirmă, superb sugestiv-resurecţional, ca leac contra tuturor terorilor istoriei: “Ora cea mai întunecată este cea dinaintea răsăritului”.

Paso doble” (pas în doi) este definit, în DEX: dans în ritm vioi (apărut la începutul sec. 20), în măsura de 2/4, de origine spaniolă, simbolizând jocul pașilor din arenă, dansul toreadorului, dansul de capă și spadă”.

De fapt, “Paso doble” este Dansul Toreadorului, fie cu Viaţa, fie cu Moartea. În definitiv, ceea ce rămâne, în arena vieţii, pare a fi doar Moartea…Vom vedea, mai jos.

theodor-rapanUnul dintre cei mai importanţi sonetişti români, din toate timpurile, THEODOR RĂPAN, dezvoltă, în volumul său cel mai recent editat, Pas în doi (de trei ori 33+1 Iconosonete), Filosofia şi Arta (în definitiv, mitologia eternizării3, prin Cuvântul Parashabdic!) a ceea ce spaniolii numesc „corrida de toros” – de fapt, Filosofia şi Arta de A TRĂI şi de A MURI („Rănit mortal mi-am irosit puterea,/Dar nu mă plâng, prea mare fu ispita…” – cf. 26.Sonetul pierderii iubirii, p. 57): „E deal ori vale, astăzi nu se ştie/Dacă sunt rob sau rege! Vremi deşarte…//Îmi cer să-nving? De dragul vieţii, fie!” – cf. 23.Sonetul morţii fără de moarte, p. 51 – sau: „Frunzişul vorbelor ascunde fiara/Şi-n truda scotocirii ostoirea/Se-opreşte-n loc. Călăul vrea pieirea/Să-nfigă-n gâtul morţii, iute, gheara!//Jivina trece! Armele suspină!” – cf. 21.Sonetul hăituirii, p. 47 – dar şi: „Va îngheţa de frică, Doamne, fiara,/Ce-a mai rămas din mine! Un sălbatic!” – cf. 17.Sonetul osândirii, p. 39. „Sălbatic”, adică ORIGINAR…”coleg cu divinul paradisiac”!

Şi de A IUBI, fireşte (căci Femeia apare, în viziunea theodorrăpaniană, şi ea, ca Toreador şi Taur, ca Preot al Vieţii, Morţii şi Învierii: „Venin şi miere, iată-mă, sunt gata,/Lupul din mine [LUPUL FENRIR, Purificatorul Resurecţional!] carnea ta visează:/Întinde arcul! Tu eşti vinovata!” – cf. 6.Sonetul vinovăţiei, p. 153. Iubirea este „venin şi miere” – ca şi în Testamentul arghezian („Veninul strâns l-am preschimbat în miere, /LĂSÂND ÎNTREAGĂ DULCEA LUI PUTERE” – s.n.) trimiţând, dinspre Moarte, spre Nemurirea Solară. Iar „vinovăţia”, întru ARCUL-Partea-Vizibilă-A-Cercului – este însăşi LITURGHIA, comuniunea spirituală dintre „vânător” şi „vânat”… – …Viaţa şi Moartea înfrăţindu-se întru Înviere!

Totul este, în poezia lui THEODOR RĂPAN, păgân şi creştin, bacanalico-dionysiaco-orfic şi hristiceuharistic (părăsind, la un moment al RĂSCRUCII, ”Olimpul”, pentru Rai: „Că las în urmă totul! Şi Olimpul!” – cf. 4.Sonetul despărţirii de Olimp, p. 81), totdeodată, precum visau (şi visează!) membrii acelor confrerii secrete – „Collegia fabrorum”…

SONETUL (pentru THEODOR RĂPAN „ÎNSONETATUL”!), nu este doar simbolul nemuririi, ci însăşi Liturghisirea Nemuririi/Împlinirii Paradisiace, sub semnul Catrenului (PATRU=Pământul)+Terţinei (TREI=Cerul). ŞAPTE este, conform Kabbalei, Septenarul Sacru – ÎNVINGĂTORUL: Numărul complet al Kabbalei, Spiritul unit cu Forma… : „Poemele-s coapte [MĂRUL CUNOAŞTERII este, încă, SFERA ANDROGINICĂ NEATINSĂ, precum SMARALDUL!]…Cine mă doboară?/Nebune păsări fug din colivie:/ÎNSONETAT (s.n.), renasc a şaptea oară” – cf. 12.Sonetul fugii fără voie, p. 29.

Iată descrisă, superb, Soteriologia prin Sacralitatea Treimic-Sonetistică/TERŢINELE (sinonime cu „Lira Tracă/ORFICĂ”: „Lira tracă/învaţă iar să cânte” – cf. 17.Sonetul osândirii, p. 39, dar şi prin „Dante Trismegistul ORFIC” – cf. 14.Sonetul Învierii, p. 101) , prin care este învinsă/transcensă „seara”: „Terţinelor, plecaţi urechea, iată,/Se-apropie din beznă magul serii (…) Nu pregetaţi la porţile tăcerii,/Altminteri, veţi fi trali – aman! – pe roată,/Murindu-vă sub crucea primăverii!” – cf. 6.Sonetul desprimăvărării, p. 85. ROATA (Cercul Divin), CRUCEA şi PRIMĂVARA fac parte din acelaşi câmp semantic, fiind cvasi-sinonime!

Poezia/Cuvântul/SONETUL este însăşi ARENA (respectiv, „AGORA”!) Vieţii şi Morţii (CRUCEA DUBLĂ, pe care o face încrucişarea Catrenelor cu Terţinele!), circulară întru ÎNVIEREA-HORĂ: „E mincinos Poetul? Ploaia, vântul/Mă-ndeamnă să scriu iarăşi…Ţine HORA![s.n.]/Străin de mine, mi-am săpat mormântul!//(…) Eu slujesc Cuvântul,/De unul singur înfruntând Agora!” – cf. 13.Sonetul Înfruntării, p. 31. Da, Poetul-Toreador (Arheu al Omului!) rămâne, mereu, singur, în mijocul Arenei – pentru a-şi înfrunta Dublul Androginic, pentru a intra în comuniune cu Dublul său Androginic…împlinind, astfel, tot Singurătatea, dar la nivel Divin, SUPREM: Singurătatea Zeului/Dumnezeu/Demiurg!

A TRĂI şi A MURI – ca OM şi ZEU, totdeodată. Adică, Filosofia, deplin creştină (în primă şi-n ultimă instanţă!), a Învierii4! „Degeaba-ncerc să-nhaţ din zbor o barcă,/În danţul Clipei rănile-s deschise…/Ce mă-nverigă? Moartea mă încearcă?//M-ascund de tine, fug de paraclise/Şi las sonetul inima să-mi toarcă:/Atât aş vrea – piroanele promise!” – sau: „Sclipiri de iad îmi sar la beregată/Şi ţine minte, nimeni nu desface/Taina-nvierii! Nimeni! Niciodată!” – cf. 14.Sonetul Învierii, p. 101.

Când autorul spune: „Învăţ să mor pe fluturi şi albine” (cf. 15.Sonetul umbrei, p. 35), el afirmă, de fapt, Învăţul Nemuririi (prin „contaminare sacră” cu Albina, respectiv cu Fluturele!), prin Învierea Duhului – căci şi Albina („fiica Lui Dumnezeu”), şi Fluturele (simbol al Sufletului, dar şi al Metamorfozei-METANOIA!) trimit, simbolic, prin Zbor şi Iubirea Luminii – la transgresarea celestă.

THEODOR RĂPAN este, conform tradiţiei coridei, şi Toreador Apollinic, şi Taur/Zeu al Luminii5. Să nu uităm că şi în vânătoare există o mistică a nemuririi: cel ce este numit „vânător” dobândeşte, prin săgeata vânării, înfiptă în animalul-jertfă/”vânat”, comuniunea spirituală cu acesta – şi dobândeşte, astfel, în egală măsură, pentru vânat şi vânătorNEMURIREA.

…La un moment dat, THEODOR RĂPAN, un autentic şi merituos membru de „Collegia fabrorum”, unifică/universalizează TIPHERETUL Arborelui Sephirotic (exact sub numărul 22, al literelor-simboluri cosmico-filosofice, ale alfabetului ebaic!) cu/prin POTIRUL GRAALO-ARIMATEIC: „Efluviu Tiferet ajuns-a versul?/Arimateea, ah, renaşte-n mine:/Pe şoldul ploii râde Universul!” – cf. 22.Sonetul văzutului nevăzut, p. 117.

Iată ce spune un dicţionar kabbalistic: “A şasea poruncă – Tiferet – Frumuseţe <<Să nu ucizi”. O afirmaţie pe care Dumnezeu nu ar fi trebuit să o transforme în lege, pentru că este ceva de la sine înţeles. Dar, din nou, o lege mult mai subtilă şi dificilă decât pare! Să ne readucem aminte că aceste porunci sunt declaraţii spirituale în aceeaşi măsură în care sunt reguli de conduită în viaţa fizică. În învăţăturile evreieşti, cuvântul <<ratsakh>> se aplică doar la uciderile ilegale (premeditate, omucideri ) şi nu a fost folosit niciodată pentru justiţie sau pentru uciderea în război. Sacrificiile de animale erau necesare pentru purificare şi supravieţuire. Astfel, în Leviticul 11 avem o listă cu descrierea şi clasificarea animalelor care pot fi mâncate sau nu. Ba mai mult, avem o listă de ofense din Levitic, Numerii şi Deuteronom care duc la sentinţa cu moartea, adesea cu pietre în piaţa comună. Dacă această lege ar fi fost înţeleasă aşa cum o percepem noi astazi, legea talionului nu s-ar fi putut aplica. Avraam nu s-ar fi pregătit să îşi ucidă fiul pe altar, pentru că aceasta ar fi împotriva legilor date de Dumnezeu Însuşi. Cum ar putea Dumnezeu să testeze credinţa unei personae, forţând-o să încalce legile? Deci, este evident că interpretarea acceptată la momentul respectiv a fost puţin diferită de cea dată de noi. Dar uciderea poate fi interpretată la figurat, sau literal. În Talmud se arată că a face de ruşine o persoană în public este ca şi cum ai ucide-o, ba chiar mai mult, bârfa şi calomnia sunt considerate ucigătoare ale demnităţii umane. Iisus a insistat cu precădere asupra acestui aspect al legii. Această poruncă este conectată cu Tiferet – INIMA ARBORELUI SEFIROTIC, care primeşte atât de sus, cât şi de jos, şi care ne arată nenumăratele căi prin care putem ucide. De exemplu, sufocarea unei persone cu sentimente şi afecţiune constituie tot o încălcare a legii, ca şi cazul în care o persoană este cu desăvârşire lăsată cu emoţiile nesatisfăcute prin prea multă autoritate. Astfel, vedem că orice dezechilibru sau exces în oricare din cele 8 sefire conectate cu Tiferet va produce o disfuncţie a inimii care poate duce la moarte”.

Aducând „păgânismul” la „masa creştinismului”, POETUL SONETIST (Toreador şi Taur, totdeodată! – jucând, „încărunţit”/albit/purificat şi „agonic”, în sensul grecesc al cuvântului, între Viaţă şi Moarte, până [ni] se revelează Învierea/Nemurirea Duhului!) – THEODOR RĂPAN – se dovedeşte un spirit eroic şi profund muncit şi ispitit de tainele cosmosului umano-divin – pe care nu le forţează, ci le…DES-CÂNTĂ! Mai mult decât oricare Poet Valah al zilelor noastre, el, THEODOR RĂPAN, ridică SONETUL la cel mai înalt Rang Mistic – cel Hristico-Soteriologic, de Evanghelie a Mântuirii şi de Potir Graalo-Arimateic: „Aşa, încărunţit, la buza mării,/Voi sta de veghe şi voi umple golul/Cu un sonet sortit nedestrămării…” – cf. 25.Sonetul nedestrămării, p. 191.

…SONETUL, totdeauna, la THEDOR RĂPAN, este Descântec al Nesfârşirii Eterne, al Desăvârşirii în Nedesăvârşire, al „Eternei Reîntoarceri”, ciclice, întru demiurgie paradisiacă: „Sonetul ultim, Doamne, nu e gata!” – cf. 33.Sonetul din urmă, p. 207.

Adrian Botezprof. dr. Adrian Botez

——————————————-

Note

1 -Theodor Răpan, Pas în doi (de trei ori 33+1 Iconosonete), Editura Semne, Bucureşti, 2014.

2-Întrebat direct despre subiect (corida) în cadrul unui interviu televizat, regele Juan Carlos de Bourbon a declarat nervos că: În ziua în care U.E. va ajunge să interzică corida în Spania, ÎN ACEEAŞI ZI SPANIA VA PĂRĂSI ACEASTĂ UNIUNE“. Multe personalităţi şi artişti, precum Goya, Francis Bacon, Picasso sau André Masson au fost fascinaţi de ambiguitatea şi misterul coridelor. Pentru ei, corida era un amestec insolit de VIOLENŢĂ, EROTISM ŞI HAOS. René Girard este probabil cel care s-a apropiat cel mai bine de corida, declarând că “Violenţa sa este însăşi semnificaţia secretă a sacrului pe care îl conţine“.

3 Pentru toţi anticii taurul simboliza principiul viril al procreerii şi forţa brută, telurică, vitală, care renaşte întotdeauna. Cele mai evidente apropieri dintre om şi taur ne parvin din Persia Antică, în a cărei cosmogonie primul om, Gayomarth, era întotdeauna întovărăşit de taurul său, Goch.

4 -„Iisus a transmis cunoştinţele Sale Sfântului Ioan Evanghelistul şi, de aceea, acest apostol trebuia să rămână până la cea de-a doua încoronare a Maestrului/Ravvi al său. (…) În epocile de decădere, spiritele inferioare se manifestă ca viermii ce năvălesc asupra cadavrelor. Ele sunt evocate prin corupţie şi prin dăruirea oamenilor către ele” – cf. Eliphas Lévy, Chei majore şi Pantaclul lui Solomon, Antetz, 1998, precum şi în Kabbala lui Papus, 1992.

5 Mithra (eroul din mitologia iraniană) ţine animalul de coarne cu puterea sa nelumească, îl împinge cu genunchiul, îi trage capul spre spate şi-i înfige pumnalul în piept. Taurul era identificat cu zeul luminii, deci a ucide animalul-simbol echivala la persani cu deicidul mântuitor. Zeul-taur sacrificat coboară, de fapt, graţia sa asupra eroului, care primeşte iniţierea sacră, prin faptul că înţelege şi vede uciderea animalului, ca fiind altceva decât renunţarea la propria sa natură animalică şi instinctuală. Vânătorul nu mai este vânător căci, transfigurat prin drama gestului sacrificial, dobândeşte stadiul evoluat de erou, iniţiat şi războinic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s