Străjerii, Iona și noi

Iona aruncat pe țărmToată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

  2 Timotei, 3.16-17

.

Secolul Imoralității și al Nepăsării

  .

Tema străjerului din Cartea “Ezechiel”, a Vechiului Testament, este tot mai marginalizată de credincioșii secolului XXI. Dacă secolul trecut a fost numit de unii Secolul Vitezei, acest secol poate fi numit Secolul Imoralității și al  Nepăsării. Deși viteza a tot crescut,  totuși n-avem  timp și pentru ceilalți. Nu ne mai dăm unii altora veștile bune, oamenii au devenit mult prea egoiști. Cât despre emisiunile și programele TV  sau ale ziarelor online, acestea sunt  pline de un divertisment deloc educativ (de-un spirit ocult și distructiv) și de acele  informații și lucruri negative  care  închistează tot mai mult omul,  cu vești rele  from beginning to end. Continue reading “Străjerii, Iona și noi”

Ce îți descoperă Duhul?

Interestie de cai

Evanghelia lui Ioan, 16.8

Şi când va veni Duhul va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.


Trăim într-un uriaș paradox:  procentual, numărul celor care cred în Dumnezeu a scăzut mult în ultimele decenii,  în timp ce pe de altă parte s-a mărit numeric grupările religioase din întreaga lume.

Multele denominațiuni religioase au la bază  o dorință legitimă, deoarece ponderea mare a necredincioșilor au o mare foame și sete spirituală  care, însă,  nu poate fi astâmpărată decât de ceea ce înseamnă comuniunea spirituală cu Dumnezeu (cu cuvântul Sfânt al Bibliei, cu Isus Hristos, cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeu Tatăl  – în rugăciune, cântare , laudă și părtășie). Continue reading “Ce îți descoperă Duhul?”

Seminar despre binecuvântare (2)

Binecuvântările prin Hristos

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.

Efeseni, 1.3

După acest enunț   ”Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos“,   din versetul 3 ,  apostolul Pavel, autorul  Epistolei către Efeseni, identifică pe rând acea serie extraordinară a  binecuvântărilor lui Dumnezeu, pentru omenire și pe care le face prin Isus Hristos:.

Seminar despre binecuvântare (1)

Crucea care aduce Lumina vietii “Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.

 Efeseni, 1.3-14

Apostolul Pavel  în Epistola către Efeseni, în primul  capitol, aduce argumente teologice referitor  modului în care creștinii sunt binecuvântați,  prin voia lui Dumnezeu   “după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale.” (3; 11)

Binecuvântarea creștinului deoarece  Epistola se adresează “către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus aparține  inițiativei și planului lui Dumnezeu.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. (Efeseni, 1.3)

În acest capitol  se derulează cea mai importantă serie ale binecuvântărilor lăsate de Dumnezeu pentru creștini, o sumarizare remarcabilă Continue reading “Seminar despre binecuvântare (1)”

Un act imperativ (4)

Fiti plini de DuhFiți plini de Duh!

.

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

EFESENI, 5.18

.

În prima parte a subiectului  “Fiți plini de Duh!”  am  răspuns la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Mai apoi am văzut  “De ce  trebuie să fim plin de Duh?“- pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În cea de a 3-a sesiune am început a vedea tratarea dpdv al răspunsului la întrebarea legitimă:

Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

A. Fiecare trebuie să-și mărturisească păcatul  (pasul 1)

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

B. Fiecare trebuie să renunțe la păcat  (pasul 2) Continue reading “Un act imperativ (4)”

Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!

    “căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 ……………………  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odată cineva  a fost rugat să-și prezinte o zi din viața sa de creștin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz și încurajatoare.  Însă persoana la care mă refer a răspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineața până seara târziu, deși a avut de muncă, pe alocuri din greu, la bucătărie, în casă, la câmp și la animale, dar și la jobul unde mergea în mod regulat, însă parfumul care l-a extras în mărturisire a fost presărat  de cântări și de rugăciuni de mulțumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut. Continue reading “Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!”

Seminar despre multumire (1)

Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

1 Tesaloniceni, 5.18

  .

  1. Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamântul care ne-a dat totul. (Constantin Brâncusi)
  2. Doamne, Îti multumesc pentru capacitatea de a discene. (George Danciu)
  3.  Orice om nemultumit  este un om bolnav. (Constantin Aninoiu)
  4. Îngenuncheaza si tu în fata Mântuitorului cu credinta, cu dragostea si smerenia sutasului, si atunci îndata vei simti cum bolnavul tau se tamaduieste, iar casa sufletului tau se umple de o binecuvântare, de o fericire si multumire pe care n-ai avut-o si n-ai cunoscut-o. (Iosif Trifa)
  5. M-am deprins sa fiu multumit cu starea în care ma gasesc. (Apostolul Pavel)
  6. Orice multumire a nemuritorilor este muritoare. (Michel de Montaigne)
  7. Multumirea de sine este în realitate cel mai mare bine pe care-l putem nadajdui. (Baruch Spinoza)
  8. Nu saracia aduce suparare, ci nemultumirea cu putin. (Epictetus)
  9.  Cum nu se poate acoperi pe deplin un simtamânt în definitie, tot asa frumosul. Este o multumire pentru cel care se intereseaza pentru el însusi. (Mihai Eminescu)
  10. Oamenii se împart în doua: unii care cauta si nu gasesc, altii care gasesc si nu-s multumiti. (Mihai Eminescu)
  11. Multumirea este importanta, pentru ca are puterea de a ne schimba atitudinea. (Joanna Weaver)
  12. Fa, Doamne, ca cei care aprind lumânari în plina amiaza pentru a Te celebra, sa-i tolereze si pe cei care se multumesc doar cu lumina soarelui tau. (Voltaire)
  13. Poate ca ai încerca o dulce multumire, fiind pe rând victima si calau. (Charles Baudelaire)
  14. Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu nemultumit, ci multumit, multumindu-Ti. (George Danciu)
  15. Desi nu-mi înteleg întotdeauna necazul, caut sa-i multumesc lui Dumnezeu; asa îmi este de fapt mult mai usor, decât daca n-as multumi Domnului si pentru acest lucru. (George Danciu)
  16. Doamne, îti multumesc ca nu esti orgolios ca oamenii! (Irina Binder)
  17. Viermele e foarte multumit de existenta lui de vierme si nu doreste altceva, petnru ca nu are notiunea unui altceva. (Cezar Petrescu)
  18. Îi multumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o de a învata ca moartea este cheia care deschide usa catre adevarata noastra fericire. (Wolfgang Amadeus Mozart)
  19. Toata lumea e multumita ca este ce este, afara de francezi. (Emil Cioran)
  20. Sa vezi un dusman umilit, îti da o anumita multumire sufleteasca, dar aceasta e nimica toata, în comparatie cu satisfactia elevata generata de faptul de a-l vedea umilit de vreo actiune binevoitoare ori de vreo concesie facuta de noi. (George Eliot)
  21. Multumirea de sine este un bun scutit de impozite, pe care este foarte neplacut sa-l vedem depreciat (George Eliot)
  22. Optimismul este multumirea resimtita de oamenii mici  aflati în posturi înalte (Francis Scott Fitzgerald)
  23. Niciodata nu vom fi îndeajuns de multumitori si recunoscatori, lui Dumnezeu, Celui care ne-a dat totul.  (George Danciu)
  24.  Pacea în suflet e urmare recunostintei si multumirii aduse cu sinceritate lui Dumnezeu. (George Danciu)
  25. Daca merita ceva pe pamânt sa poarte numele de fericire este desigur acea launtrica multumire, acel tainic sentiment, caruia îi da nastere încordarea tuturor facultatilor noastre pentru a afla adevarul si a practica virtutea. (Gaspar Melchor de Jovellanos)

Seminar despre mulțumire (1)

 Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

1 Tesaloniceni, 5.18

  1. Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori față de pământul care ne-a dat totul. (Constantin Brâncusi)
  2. Doamne, Îți mulțumesc pentru capacitatea de a discerne. Și că nu mi-ai luat-o! (George Danciu)
  3.  Orice om nemultumit  este un om bolnav. (Constantin Aninoiu)
  4. Îngenunchează şi tu în faţa Mântuitorului cu credinţă, cu dragostea şi smerenia sutaşului, şi atunci îndată vei simţi cum bolnavul tău se tămăduieşte, iar casa sufletului tău se umple de o binecuvântare, de o fericire şi mulţumire pe care n-ai avut-o şi n-ai cunoscut-o. (Iosif Trifa)
  5. M-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. (Apostolul Pavel) Continue reading “Seminar despre mulțumire (1)”

„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește”

“să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.”

.
Psalm, 26:7
.
Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește.
.
Psalmul 50:23
.
.
.
Multe izbucniri putem avea – în râs, în plâns, în supărare, în bucurie, dar aici este singurul loc în Biblie unde se vorbește de o izbucnire în mulțumiri. Toți oamenii știu să ceară, dar numai cei care sunt sensibili şi sunt educați în spiritul recunoştinţei mai și mulțumesc.
.
În anul 1950, ieșind din clădirea Academiei de Studii Economice din București, după un examen, am văzut un om care sta rezemat de gardul clădirii vecine și,  întrebându-l dacă îi este rău, mi-a răspuns că nu poate respira. Continue reading “„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește””

DECENTA SAU VULGARITATE?

Exista o decenta care trebuie pastrata în cuvinte ca si în tinuta.”
Francois Fénelon

 

……Dictionarul explicativ al limbii romane defineste DECENTA: respect al bunelor moravuri, buna-cuviinta; pudoare. Ca atare, omul decent respecta regulile de buna purtare, convenientele si morala. Un om cu un suflet sensibil este imun la vulgaritate, fiindca vulgaritatea jigneste, umileste. Vulgar este omul neslefuit, precum o piatra care zgârie, raneste, fiindca este colturoasa.
……Nu avem cum sa cerem tuturor sa se încadreze în niste norme sau linii trasate de societate, deoarece exista printre noi unii care vor sa iasa din tipare, sa epateze într-un fel, fie din cauza unui dezechilibru mintal, fie din lipsa bunei cresteri, fie din cauza unor trasaturi vicioase de caracter, iar pentru acest comportament sunt priviti si catalogati, în cel mai blând caz, ca fiind niste oameni ciudati. Daca nu ar face rau societatii, sigur ca nu ne-am alarma, dar se întâmpla tocmai contrariul – umilesc conduita normala de bun simt a majoritatii oamenilor. Si poate ca ei nu ar exista sau ar fi în numar foarte mic printre noi, daca societatea în ansamblu ar fi una normala; dar se pare ca ei se înmultesc în conditiile unei societati anormale, dupa cum societatea devine din ce în ce mai putin normala din cauza înmultirii numarului lor.
……Metoda brutala cu care actioneaza acesti oameni, stilul pe care-l adopta, este o sfidare la adresa bunului simt, a bunei cuviinte. Iata ca râsul lor sfidator, vorbele de amenintare, limbajul de cea mai joasa speta – limbaj de mahala -, tonul vorbirii – urlet uneori -, sau îmbracamintea, obiectele preferate, pozitia corpului, gesturile în intimitate, dar si în societate – vadesc vulgaritate.
……Bine ar fi ca în folosirea cuvintelor, dar si în toate manifestarile noastre, sa ne comportam cu decenta si responsabilitate. Sa dezaprobam aspectul, atitudinea si limbajul agresiv. Decenta se învata! Nu ne nastem nici decenti, nici cu caracterul frumos format! Socrate spunea ca „oamenii nu sunt virtuosi de la natura”, iar Aristotel adaugase la faptul ca virtutile noastre nu ne sunt date de catre natura, constatarea ca din contra „ele sunt date contra naturii, dar avem dispozitia naturala sa le primim în noi”. Adica o deprindere „un stil al actiunilor pe care-l capatam prin exercitarea lor, prin modul în care-l realizam”, cu care sa cautam sa fim altfel si în felul acesta se poate întâlni „mijlocia” pe axa pe care se misca vointa sufletului nostru; macar aici, daca nu putem ajunge în cealalta parte – opusa! Tot Aristotel arata ca trebuie evitate trei lucruri în viata: „rautatea, lipsa de retinere si primitivitatea animala”.
……În zilele noastre ramân valabile aceste percepte filozofice. Omul nu este ad litteram trup si spirit, ci dupa cum trupul întra în actiune – sa-i spunem într-un proces trupesc – si spiritul are întregul sau proces spiritual, ca atare omul nu este ceva împlinit, ci este în continua lucrare. Filozoful Giovanni Gentile spunea: „Omul este om întrucât se face om.” A fi oameni înseamna a ne crea pe noi însine, a ne crea viata, beneficiind de libertatea daruita de Divinitate.
……Se coboara atât de jos, încât putem auzi înjuraturi din gura unor oameni de la care ne-am fi asteptat sa fie exemple de comportament civilizat, cuviincios si unde? – într-un mediu unde s-ar fi cerut decenta… Cum de ies din gura lor înjuraturi, dracuieli, uneori chiar blesteme? Cum se naste aceasta placere diavoleasca, înscrisa în sentimentul unei vieti neîmplinite sau râvnite? Scriam cândva – si nu ma dezmint – ca oamenii devin din ce în ce mai rai, capabili sa loveasca si sa ucida pe cel de lânga el, cu cuvinte – scrise sau graite -, cu propriul corp, cu arme, în special atunci când interese de ordin material sunt în joc. A disparut toleranta, sentimentele nobile, decenta, a disparut morala dupa care s-au ghidat strabunii nostri atâtea veacuri! Cuvintele, gesturile nu mai sunt spiritualizate, în asa fel ca sa-l faca pe cel de lânga noi sa înteleaga, sa-l mângâie, sa-l alinte… Nu ne mai apropiem unii de altii prin acel sentiment de iubire, nu mai suntem înamorati de bine, de înalt…
……Am avut o colega de facultate care înjura printre dinti când nu-i convenea ceva si multe nu-i conveneau si am întrebat-o într-o zi: „De ce înjuri?” „Sa-mi vars focul, sa-mi treaca nervii!” „Dar de unde ai învatat sa înjuri?” „La mine în casa nu era zi fara înjuraturi! Mama-l înjura pe taica-meu ca se misca încet si n-o facea fericita, tata o – înjura pe mama ca n-are minte sa-nteleaga!” Si-am înteles cum în acea familie lipsea iubirea si respectul, si cum s-au imprimat cuvintele în mintea ei. Când am lucrat în fabrica, am întâlnit un coleg, inginer, fiu de preot, care înjura. Si erau unii care îl priveau admirativ pentru curajul de a sfida educatia pe care o primise de la parinti, aceea a bunei cuviinte si a credintei. Era pe vremea comunismului! L-am întrebat odata: „De ce înjuri?” „Fiindca sunt un om sincer! Eu sunt prieten cu muncitorii din sectie: ei înjura, eu înjur…” Cunosteam atmosfera si am realizat învoirea sufletului sau cu gândul rau. Am cunoscut un intelectual, profesor la un liceu care la cinci minute trebuia sa-l pomeneasca pe „cel rau”. Si l-am întrebat si pe acesta: „De ce dracuiti tot timpul?” „Da, asa fac? Nu-mi dau seama, dar, oricum, cei din familia mea nu se sfiau sa mai si dracuiasca! Probabil ca ma «racoresc»!” Si-atunci am realizat evolutia pacatului, de la atacul gândului rau, pâna la obisnuinta cu el. Am avut o vecina care înjura, dracuia si am întrebat-o pe un ton glumet: „De unde ati învatat atâtea înjuraturi «frumoase»?” „Din piata, draga doamna! Du-te si dumneata de vezi ce se bate la gura alora de acolo!”
……Si m-am tot întrebat, de ce oare oamenii un pot gasi un mijloc decent de defulare? De ce au ajuns sa considere normala o astfel de atitudine, încât nu-i deranjeaza? De ce toate aceste emotii nu le transfera în cuvinte frumoase, într-un strigat catre Dumnezeu, într-o rugaciune? Si daca gresim – fiindca nu este om sa nu greseasca -, de ce nu folosim scuzele sau acel atât de frumos cuvânt: „Iarta-ma!”? Fara educatie, important fiind acceptul ei (spun aceasta întrucât de multe ori auzim câte un parinte plângându-se de copilul sau: „Îi intra pe-o ureche si-i iese pe cealalta!”), omul ramâne prada fanteziei sale, iar fara credinta în Dumnezeu fantezia poate lua caile cele mai urâte, ale pacatului, ale vulgaritatii, iar pacatul este lucrarea diavolului, a întunericului. În Romani 13:12 scrie: „Sa ne dezbracam dar de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii”.
……Cauzele pacatului se spune ca sunt mai multe: natura noastra animalica, anxietatea, înstrainarea existentiala, lupta economica, individualismul, ispitirea de catre Diavol. Oare nu ne putem da seama ca toate aceste cuvinte si manifestari vulgare, indecente, sunt curse ale Raului? Ca prin ele ne înstrainam de aproapele  nostru si de Dumnezeu? Apostol Pavel spunea: „Duhul vorbeste lamurit ca în vremile cele de apoi, unii se vor departa de la credinta, luând aminte la duhurile cele înselatoare si la învataturile demonilor ”(I Timotei 4, 1).
Un om decent este un om curat sufleteste si trupeste; el nu se murdareste, nu se încredinteaza vulgaritatii pentru a soca, a se refula, a pacatui.
Parerea mea este ca ne lipseste evlavia, acea atitudine de respect si duiosie fata de cineva sau de ceva, despre care pomeneste Thomas Mann în cartea sa  „Doctor Faustus”: „Libertatea pe care o avem înseamna si libertatea de a pacatui, iar evlavia înseamna a nu face uz de aceasta libertate, din dragoste pentru Dumnezeu, care a trebuit sa ne-o dea”.

Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord

Un act imperativ (3)

George Danciu

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

EFESENI, 5.18

În actul imperativ (1),  privind porunca Domnului “Fiți plini de Duh!”,  am căutat a răspunde la  întrebarea “Cine trebuie să fie plin de Duh?” și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Iar în următorul act am meditat la cea de-a doua chestiune “De ce  trebuie să fim plin de Duh?”,   iar răspunsul a fost  acela că pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În actul (3) să abordăm cea de-a treia problemă:

(3) Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

De prisos să menționăm faptul că analiza  se referă la creștinii autentici, acei oameni care caută să-l urmeze din toată inima pe Domnul Isus Hristos Continue reading “Un act imperativ (3)”

Un act imperativ (2)

byGeorge Danciu

Acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.

EXOD, 19.5-6

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

   EFESENI, 5.18

Fiți plini de Duh!

Dacă în prima parte, tema “Fiți plini de Duh!” ne-a dat ocazia de a răspunde numai la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, de această dată să medităm puțin la cea de-a doua chestiune.

(2) De ce  trebuie să fim plin de Duh?

A. ÎN VREMEA VECHIULUI LEGĂMÂNT, Dumnezeu și-a ales un popor care să-i poarte Numele și pe care să-i aibă ca fii și fiice. Israel, poporul Domnului, avea luptele proprii cu păcatul, dar și cu  popoarele vecine cu care se afla mereu pe picior de război.  Dar Dumnezeu le promisese că prin El, ei vor fi  biruitori dacă  vor umbla cu frică și în ascultare de El, prin credință,  aducându-i închinarea care i se cuvine. Continue reading “Un act imperativ (2)”

Perle despre iubire

“Împotriva iubirii, nu este lege.”
 George Danciu

.

                               D I A M A N T E 

          din cuvinte duhovniceşti

 .

 

                 Luate din cartea FULGURAŢII – de Vavila POPOVICI 

*

Iubirea este legea spirituală a universului.

*                

Dragostea este bunul cel mai de preţ al sufletului.

*
Platon afirma că dragostea este resortul adânc al oricarei creaţii. Cu adevărat, spunea şi Apostolul Pavel în prima scrisoare către Corinteni, 13: “Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.” Continue reading “Perle despre iubire”