Tag: History

Craciunul de-a lungul secolelor

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Dupa un an cu reusite si neîmpliniri iata-ne, din nou, în fata Sarbatorilor de iarna. Începuta înca din data de 6 decembrie cu ocazia Sfantului Nicolae, aceasta perioada sacra mai cuprinde Nasterea Domnului sau Craciunul, Anul Nou, Sfintii Vasile, Grigore si Ioan si Boboteaza. Probabil ca ne aflam în cadrul celei mai frumoase perioade a anului, perioada in care lasam în urma tot ce a fost rau in anul care se apropie de final, il asteptam pe Mos Craciun si ne facem primele sperante cu privire la anul care bate la usa.
Cu toate acestea, elementul central al Sarbatorilor de iarna este reprezentat de Nasterea Domnului Iisus sau “Craciunul”. Este interesant de stiut ca pâna catre sfârsitul secolului al IV-lea, Craciunul se sarbatorea odata cu Boboteaza la 6 ianuarie. Desi unii cercetatori (P. Papahagi, V. Pârvan, S. Puscariu) considera ca termenul “Craciun” provine din latinescul “calatio” prin care se întelegea convocarea poporului de catre preotii pagâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, cea mai importanta “calatio” era aceea de la 1 ianuarie, mai exista si o alta varianta etimologica sustinuta de O. Densusianu sau A. Rosetti care afirma ca originea acestui termen provine din latinescul “creatio”. Indiferent care ar fi originea acestui termen, sarbatorirea Craciunului pe data de 25 decembrie pare a fi o data aleasa arbitrar, întrucât Evangheliile nu consemneaza o data exacta, iar în acea zi romani pagâni sarbatoreau cu fast “Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus”, zi în care primii crestini se puteau manifesta mai liber.

Dar totusi, etimologiile sau datele istorice par lipsite de importanta în fata insemnatatii mesajului cristic. Fiul lui Dumnezeu a ales sa se nasca în conditiile precare oferite de un adapost pentru animale. Singurii martori ai acestui eveniment marcant pentru istoria omenirii au fost niste pastori si 3 astronomi. Iisus s-a nascut în mijlocul animalelor si a fost adapostit într-o iesle, departe de toate facilitatile de care ar fi putut dispune. A ales modestia, umilinta, cai pe care le-a urmat toata viata.

Prealuând acest model, la peste 2000 de ani de la acest moment, suntem datori sa meditam la aceste aspecte. Pentru a ne bucura de nasterea lui Iisus nu avem nevoie de fastul bunurilor lumesti, de locuinte luxoase si pline de bunuri inutile, de brazi taiati, de cadouri scumpe aduse Mos-Craciuni închipuiti. Singurul cadou viabil este posibilitatea mântuirii. Iar acest cadou a fost oferit umanitatii în seara de Craciun.

Imi amintesc cum, în copilarie, mergeam la colindat. Eram la Rohia, un umil sat maramuresan. Dupa o îndelungata asteptare, pregatita de multe repetitii, colindul trupelor de copii debutau seara, negresit la manastire, dupa care, pâna când mijeau zorile, strabateam, prin nameti de omat, întreg satul. Întreaga comunitate era conectata la maxim la acest eveniment si nimeni nu închidea un ochi toata noaptea în asteptarea colindatorilor. Din toate partile se auzeau ecouri de colinde. În schimbul acesteia primeam un colacel pe care îl puneam pe o sfoara…

Acesta era adevaratul spirit al sarbatorii. Pe pamânt era pace si între oameni bunavoire. Sufletele noastre radiau de bucuria sufleteasca, aceasi bucurie împartasita si de cei aflati în preajma ieslei din Betleem.

Haideti sa încercam sa traim aceste Sarbatori la adevarata lor semnificatie, aceea spirituala. Numai asa ele vor fi cu adevarat fericite.

Sarbatori fericite!

Mihai Cucerzan

Advertisement

UN MOMENT FERICIT PENTRU NOI, ROMANII: ANGELA GHEORGHIU LA KENNEDY CENTER

On By nelursIn Inspirational, News, USALeave a comment

by Carmen BARBU
17 ianuarie 2010

Recent, în prezenta cuplului prezidential Barack si Michelle Obama, Kennedy Center din Washington a sarbatorit-o pe Grace Bumbry. Figura emblematica a operei, cea mai cunoscuta diva americana de culoare a fost omagiata pentru performantele sale artistice de exceptie.

„Kennedy Center Honors” a fost evenimentul care a marcat 32 de ani de existenta a Centrului Kennedy din Washington DC si de istorie în promovarea si celebrarea performantelor artistice de exceptie.  Aceasta editie a fost dedicata celebrarii a cinci personalitati de renume mondial: actorul Robert De Niro, cântaretul de jazz Dave Brubeck, actorul-regizor Mel Brooks, solista de opera Grace Bumbry si rocker-ul Bruce Springsteen.

Un moment magic s-a creat prin prezenta pe scena a Angelei Gheorghiu. Soprana de origine româna, solista a Operei Metropolitan din New York, a fost invitata de Grace Bumbry. Angela Gheorghiu a interpretat aria „Vissi d’Arte” din opera Tosca, aria favorita a sarbatoritei. Aparitia ei, vocea exceptionala, interpretarea remarcabila a sensibilizat pâna la lacrimi publicul de la Kennedy Center.

Prezenta Angelei Gheorghiu la un asemenea eveniment, într-o companie extrem de selecta, ne onoreaza. Interpretarea de exceptie a sopranei noastre aduce un plus substantial la imaginea României în Statele Unite ale Americii si în perceptia americanilor fata de valorile noastre artistice.

Despre Angela Gheorghiu, „The Washington Post” si „The Wall Street Journal” scriu ca este o „femeie perfecta – frumoasa, talentata si inteligenta. Dumnezeu i-a daruit o sensibilitate aparte, talent si o voce de înger…”

Parafrazandu-l pe John F. Kennedy, imi permit sa scriu, „Astept cu nerabdare o Românie in care sa nu ne fie frica de gratie si frumusete!”.

ROMÂNII ÎN CARTILE SACRE ALE OMENIRII PRIN CALITATEA LOR RELIGIOASA DE VLAHI-NEGRI

On By nelursIn Europe, RomaniaLeave a comment

by George Liviu Teleoaca

Motto: „Un neam care n-are o misiune nu numai ca nu merita sa traiasca, dar n-are absolut nici un sens.”
„Daca o natiune nu se crede necesara, mai mult: indispensabila mersului universal, n-are drept sa traiasca sau este superflua.”
EMIL CIORAN

Spre deosebire de toate celelalte neamuri care, roind, au parasit vatra arheologica a bastinasilor Europei, atât de bine descrisa de Marija Gimbutas1, românii au ramas pe loc slujind sanctuarele Vetrei Primordiale, motiv pentru care au primit denumirea religioasa de Vlahii Negri, denumire inspirata de structura stindardului dacic alcatuit ca hieroglifa de un corp moale de pasare cu cap de lup, care ilustreaza sintagma teonimica Volco-Dlac, initial Volco-Blac2 atribuita Dumnezeului Dumnezeilor, Unicul Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute3.
În prelungirea respectului de care s-au bucurat ca promotori ai revelatiei primordiale, izvoarele straine le-au vehiculat pâna în evul mediu târziu demnitatea de Vlahi Negri denumindu-i Kara-Iflac, Mauro-Vlahi sau Latini-Nigri dupa ce în Cartile Sacre au fost înregistrati sub diferite alte forme.
Atestati, astfel, ca pastratori autentici ai Traditiei Primordiale, românii de astazi sunt chemati sa complecteze eforturile de unificare a Europei, eforturi facute pâna acum mai mult prin masuri de tip Sanepid, dar care trec sub tacere dimensiunea religioasa a omului ca si nevoia sa de unitate spirituala autentica, edificabila doar prin raportarea diversitatilor la origini.
Definirea corecta a originilor si constientizarea lor la nivel de masa nu (mai) pot fi demonetizate prin peiorativul „protocronism” din moment ce reprezinta temeiurile ontologice ale unitatii batrânului continent. Or, din aceasta perspectiva avem obligatia de a veni cu propriul nostru aport, de importanta speciala, ca cei care detinem cu certitudine vatra arheologica a bastinasilor Europei si implicit matricea stilistica a revelatiei primordiale care a daruit omenirii sacrul. În fond, înaintarea omenirii spre desavârsire prin etape de prezent presupune largirea orizonturilor de cunoastere si nu doar tehnicizarea.
Chiar, acceptând ca miscarea de unificare a continentului va respinge oferta noastra si înca ar trebui sa o facem. Vor raspunde pentru optiunea adoptata, tot asa dupa cum si noi vom raspunde de implicarea ca si de nonimplicarea noastra. Teama sau comoditatea, chiar drapate în modestie, ramân culpabile caci nu exista derogare de la ceea ce poate fi numit dreptul, dar si obligatia de a sluji.
Pentru a circumscrie domeniul slujirilor ce ne-au fost încredintate, de la începutul lumii si ca atare pâna la sfârsitul ei, se cuvine sa rememoram felul în care Cartile Sacre se refera la neamul valahic al carui nume îl purtam:
1.Tara Havilah (Fac. 2.11) consemnata si de Scrierile Vedice cu numele de Havila este Valahia în care traim si astazi4.
2.Numai steagul vlahilor negri, românii de astazi, este asemanator curcubeului, semnul legamântului facut de Dumnezeu cu oamenii dupa potop (Fac. 9.8-17).
3.Foarte important este faptul ca în sirul neamurilor de la Sem la Avram este înscris neamul valahic al lui Peleg ca întemeietor al lumii civilizate (Fac 10.25). Reiterarea aceluiasi arbore genealogic în I Cronici (1,24-27), dar si în Evanghelia Apostolului Luca (3,34-36) prin dublarea numelui de Peleg cu cel de Falec (a se citi Valac), si prezenta vârfului Peleaga în muntii Retezat fac identificarea indubitabila5.
4.Sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah, regasita si în mitonimul vedic Valak-Hilya atribuit unui mare grup de iluminati, a fost codificata de întelepciunea ebraica sub forma tetragramei sacre YHWH6.
5.În Eddele germanice, eroul civilizator se numeste „Loki”, adica un „Vlaki” la care nu se mai pronunta litera „V”, iar Walkiriile sunt zeitele care slujesc în paradisul germanic numit Walhalla.
6.Pe seama cuvântului „Dlac” al sintagmei teonimice Volco-Dlac a aparut etnonimul de sine statator „trac” regasit în antroponimul Terah, tatal lui Avram. Tot de la cuvântul „Dlac” deriva etnonimul „dac” sacralizat prin mitonimul vedic Daksa7 considerat stramosul primordial al tuturor fiintelor lumii si adorat ca personificare a fortei divine de creatie.
7.Citit de la dreapta la stânga, acelasi cuvânt Dlac, al sintagmei Volco-Dlac, a generat denumirea regatului „Caldeea” (Fac. 11,28-31) si cuvântul „Caldei” cu întelesul de teologi (Daniel 2,2-10; 4,4; 5,7; 5,30), ceea ce dovedeste ca regatul a fost întemeiat si condus de teocratia Vlahilor Negri.
8.Teonimul Volco-Dlac, purtând toate sensurile sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah de la care provine, justifica atât forma cât si întelesul de Marele Preot al cuvântului Vla-Dica. Cu acelasi înteles s-a mai format cuvântul Vesco-vo (= posco-po = episcop = bishop = évêque …) desprins direct din sintagma originara Vlosco-Vlosc.
9.Numele de al-Ilah, astazi Allah adorat de urmasii lui Ismail, primul fiu al lui Avram si fratele lui Isac, provine tot de la sintagma arhetipala Vilah-Vilah prin omiterea (afereza) literei (fonemului) V.
10.Sintagma „Fiul Omului” prezenta atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament nu are înteles în lume decât daca Fiul este considerat Fiul Unicului Dumnezeu, adica Fiul Celui întruchipat pe vârful Omul din Bucegi, dupa cum se vede Kogaion al lumii, cuvântul Sfinx având chiar întelesul de întruchipare.
11.A nu se uita faptul ca în limba franceza de astazi sintagma „pays de Cocagne” desemneaza tara în care curge numai lapte si miere, respectiv Paradisul.
12.Atât prin caracteristicile sale de preot al Dumnezeului celui Prea Înalt, care l-a întâmpinat cu pâine si vin pe Avraam, cât si prin numele sau, Melchisedec apartine de asemenea complexului religios valahic8.
13.Tot în acest context mai trebuie mentionat ca Vaç, numele vedic pentru suflul universal cu atributii cosmogonice deriva de la acelasi arhetip primordial Valac-Valac, bine ilustrat nu numai de simbolurile ci si de toponimele pamântului pe care traim ca români. Ceea ce astazi redescoperim cu neîncredere, înca, pe baza postulatului lui Casirrer, Scrierile Vedice consacrau cu 4000 de ani în urma prin zeificare. Cuvântul Vaç, respectiv Valah9, este cifru al logosului universal, atâta doar ca ei i-au spus „sufletul lumii” sau „suflul universal”.
Despre toate acestea la un loc, prin a caror reunire se alcatuieste un sistem armonios cu centrul în spatiul carpato-danubiano-balcanic, nimeni nu va mai putea spune „simple coincidente”, asa încât respingerea lor, chiar si numai prin ignorare, devine un gest culpabil caci, daca avem de dat Cezarului ce este al Cezarului, avem de dat si lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.
Asadar, prezenti, sub o forma sau alta, în Vede, dar si în Edde-le germanice, în Vechiul Testament si în Noul Testament, dar si în Coran românii nu mai pot împartii cu nimeni responsabilitatea demersurilor care se impun pentru a aseza pe baze ontologice miscarea pentru unitatea credintei ca singura forma de a trai în mod real sacrul. Avem a ne asuma la nivelul fiecarui individ rolul pentru care traim în lume, fara de care devenim inutili, numai buni pentru a fi dispretuiti, ocarâti si haituiti de cei care ne sug. Ar trebui sa fim „Gradina Maicii Domnului”, dar 80% din avutia „Gradinii” am dat-o pe mâna jefuitorilor si continuam sa dam prosteste în schimbul promisiunilor desarte.
De prea multa vreme ne tocam între noi oferindu-ne prada Înaltelor Porti, tocmai fiindca ne-am pierdut idealul care sa ne coaguleze ca natiune respectata pentru menirea si aportul ei în lume. Îmbuibarea, oricare ar fi ea, nu poate înlocui IDEALUL, tot asa dupa cum saracia nu îl poate distruge. Te nasti pentru a deveni om, traiesti ca om si mori ca om numai crezând în IDEAL. Restul nu sunt decât mijloace pentru a-l sluji.
Nu putem înlocui idealul cu mijloacele, iar IDEALUL nostru ni s-a dat de la Facerea Lumii, în sensul concret al cuvântului. Suntem singurii care mai putem restitui prezentului istoria sacra a vetrei originare ca prima conditie pentru Schimbarea la fata a Europei. În ceea ce ne priveste întrebarea ni se pune transant: a fi sau a nu fi? Stim sa slujim pentru a deveni utili si respectati pentru calitatea prestatiei noastre sau vom fi desconsiderati în continuare ca nevolnici?

CUVÂNTUL VALAH – CIFRU AL LOGOSULUI UNIVERSAL

On By nelursIn Inspirational, RomaniaLeave a comment

by George Liviu TELEOACA
Bucuresti

Cuvântul Valah trebuie considerat cifru al logosului universal întrucât reprezinta arhetipul graiului uman articulat, asa cum l-a definit E. Cassirer în eseul Mit si Limbaj (vezi revista „Secolul XX”, 1988 Nr. 1-2-3, p.235), conform caruia arhetipul reprezinta atât originea cât si ratiunile care au generat marea majoritate a cuvintelor fundamentale ale graiului uman articulat.

Pe de alta parte în viziunea filozofului si matematicianului Leibniz, faptele de limba care au avut loc la origini pot fi ilustrate si prin cuvinte actuale, asa încât prezentam seriile de mai jos pentru a evidentia faptul ca numeroase toponime românesti de vecinatate se înrudesc sub aspect lingvistic, prin forme fonetice succesive începând mereu de la unul si acelasi cuvânt arhetipal – Valac, ceea ce îl si impune atentiei noastre

Valcau – Balc – Barcau – Porc – Marca – Margau,
Alac –Lac (dar care este culme si nu lac)
Vlahita – Vulke – Ulcani – Lucani (Lupeni) – Pauleni
Bulga(reni) – Becle(an)
Vulcan – Lupeni – Uricani
Vulcana-Bai – Vâlcanesti – Balcesti – Paulesti – Lipanesti
Valchid – Calva (si alte trei hidronime Colbu = Colvu) – Albac
Coves – Covasna – Covasnita
Bârghis – Richis – Ighis
Avrig – Givra
Vârghis – Arcus – Racos – Acos omonim cu Agas, Acâs si ogas
Vârghis – Hârghis – Cârtis(oara) – Creata – Craca – Cracu – Crac(i)un – Craciuneasca – Craciuna

Aici trebuie remarcata, în mod obligatoriu, coincidenta dintre hidronimele Craciun si teonimul Craciun, zis Mos Craciun, fapt care nu poate fi explicat prin transfer de nume, ci prin aceea ca unul si acelasi arhetip Valac a generat prin aceleasi forme succesive pe de o parte toponimele, iar pe de alta parte teonimele, unele dintre ele devenite teonime eterne asa dupa cum sugereaza urmatoarele exemple:

Walhala
Walkirii
Vulcanus
Valak-Hilyah atestat de Rig-Veda cu 4000 de ani în urma,
aflat în corelatie cu al-Ilah astazi Allah, iar pe de alta parte cu YHWH
Volkodlak exprimat de hieroglifa (fonograma) Lupul Dacic
folosita ca insemn pentru rangul preotesc de Vladica si
implicit ca semn heraldic pentru Dacia.
Volkolak
Wilkolak
Vârcolac
Vurvolak
Werwulf
Beerwolf
Garwalf
Versipelis
În temeiul universalei si binecunoscutei treceri V—M mai includem aici
Zeus Meilichios mai târziu Zeus Lykaios
Melqart, identificat cu Hercule,
Mars

Remarcat pe cale empirica pentru ca este termenul de început al seriilor de toponime si mitonime pe care le-a generat, cuvântul Valah se motiveaza ca arhetip prin legatura sa directa cu apelativul avlake, apelativ prin care armânii definesc de multe milenii pâna astazi apa curgatoare.

Metaforizat dupa cele minimum zece întelesuri ale conceptului de râu, cuvântul, arhetipal avlake a generat noi si noi cuvinte pentru graiul uman articulat, prin derivate individualizate fonetic, urmând gramatica universala a limbilor ale carei principii sunt ilustrate prin anumite structuri lingvistice concretizate sub forma unor toponime de vecinatate din România.

Pentru lingvisti ca si pentru nelingvisti, cuvântul este metafora, si s-a si nascut ca metafora. Primordiala onomatopee – adica a face ca … – este din punct de vedere stilistic tot o metafora.

Referitor la vechimea si importanta metaforei, Lucian Blaga a aratat cu mult înainte ca: „Metafora s-a ivit în clipa când s-a declarat în lume, ca un miraculos incendiu, acea structura si acel mod de existenta numite împreuna om, si se va ivi necurmat atâta timp cât omul va continua sa arda, … omul este animalul metaforizant.” (Trilogia culturii, pag. 366-367). Ulterior Prof. Univ. Dr. ?tefan Avadanei consolideaza ideea ca metafora a aparut odata cu cu omul pe baza unei bibliografii exhaustive prin lucrarea de de mare importanta intitulata La început a fost metafora.

Interpretata din perspectiva arhetipului avlake, pus în evidenta de toponimia Vetrei Românesti, dupa ce omenirea l-a cautat cu înfrigurare, dar fara succes, doua milenii si jumatate, structura graiului uman confirma simultan toate anticiparile teoretice care s-au facut pâna acum cu privire la limba primordiala, cele mai importante dovedindu-se a fi anticiparile unor mari gânditori printre care Platon, Abulafia, Cassirer, Chomsky, Blaga.

Asa dar, fiindca pastram în limba toponimelor noastre gramatica universala a limbilor, detinem implicit, conform criteriului formulat de Umberto Eco, si pârghiile ontologice pentru adoptarea limbii unice în Europa, iar prin teonimele lumii, care au aceeasi origine cu toponimele, bazele înfaptuirii reale a ecumenismului.

Cu sau fara avizul celor ramasi la dogma sterilizanta a lui Saussure, gestionam vatra sacra a Traditiei Primordiale, ceea ce ne obliga sa afirmam si sa interpretam faptele de limba descoperite, edificatoare chiar si pentru cei care din varii motive ne acuza, pe nedrept, de orgolii protocroniste. Aici trebuie sa reamintim ca noutatea perspectivei la care ne conduce o descoperire nu se eticheteaza si nici nu se abordeaza votând în mod subiectiv pro sau contra, ci obiectiv, punând în discutie justetea premizelor si dezvoltarea logica prin care s-a ajuns la ineditul concluziilor. Daca nimic nu poate fi contestat cu privire la premize si la rationamente, concluziile se accepta fara rezerve ori cât de surprinzatoare ar parea la prima vedere.

În cazul dezvoltarii de fata, consideram incontestabila marea vechime a toponimelor de pe valea Dunarii ( de vârsta neolitica si preneolitica – Georgiev) ca si faptul ca seriile toponimelor de vecinatate pun în evidenta arhetipul avlake. Incontestabil este si faptul ca prin metaforizare si numai prin metaforizare se pot defini noi si noi cuvinte. De asemenea, incontestabil este faptul ca prin metaforizarea conceptului de râu, denumit pâna astazi de armâni avlake, au aparut cuvintele fundamentale ale lumii urmând gramatici generative eternizate prin anumite toponime românesti de vecinatate. De aici, incontestabila si concluzia ca originea graiului uman articulat s-a pastrat vie si nealterata în vatra multimilenara a vlahilor, acolo unde în spiritul vital al Traditiei Primordiale continua sa se dezvolte neîntrerupt cea mai matura, cea mai bogata si exacta limba a Europei, limba româna.

Neasteptata doar pentru cei carora le lipsesc notiunile elementare de geografia resurselor naturale, de arheologie sau de antropologie, originea valahica a limbilor se cere însusita si valorificata fara rezerve, cu atât mai mult cu cât aceasta origine valahica satisface integral si simultan toate anticiparile privind originea graiului uman articulat.

Fiindca Umberto Eco, pornit Pe urmele limbii perfecte în cultura europeana, cauta gramatica universala a graiului uman articulat, ca pe o conditie ontologica în desemnarea limbii perfecte, iar noi detinem aceasta gramatica universala mai ales sub forma unor toponime de vecinatatea din Ardeal, trebuie sa întelegem ca a sosit timpul sa ne punem în slujba Europei Unite.

Prin misiunea pe care trebuie sa ne-o asumam poate ca a sosit acel timp pentru Schimbarea la fata a României.

Bucurestiul la Aniversare: 550 de ani de atestare documentara

On By nelursIn Europe, History, News, RomaniaLeave a comment

by Madalina Corina Diaconu
Washington D.C.


S-au implinit 550 de ani de atestare documentara a Bucurestiului! Domnitorul Vlad Tepes a fost primul care a mentionat Bucurestiul intr-un document semnat la data de 20 septembrie 1459, dedicat unor mici feudali.Timp de o saptamina, zi de zi, seara de seara, bucurestenii au petrecut si au mers la spectacole de teatru, concerte in aer liber si defilari. Zilele Bucurestiului au debutat pe data de 12 septembrie, cu o parada a costumelor de epoca pe bulevardul Unirii, cu un Carnaval al Copiilor in parcul Herastrau, cu fanfara si bataile cu flori de “la sosea” si cu numeroase expozitii dedicate acestei aniversari.

Seara zilei de 12 septembrie a fost incununata in Piata Constitutiei, cu un spectacol care a aratat, in termeni metaforici, geneza Bucurestiului. Evenimentul a fost organizat de ARCUB.

Muzeul Literaturii Romane a gazduit o expozitie de pictura si grafica, Galeria Municipiului Bucuresti a prezentat o expozitie de pictura, decoratiuni interioare si arta fotografica, Muzeul Taranului Roman a adapostit Gala Filmului – Bucurestiul Interzis, Muzeul Municipiului Bucuresti a organizat in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, simpozionul cu tema “550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti”, iar la data de 18 septembrie a lansat colita filatelica aniversars „Bucuresti 550”. Expozitia “Ctitorii ale domnitorilor romani in Cetatea de Scaun a Bucurestilor” a fost amenajata in Pasajul Universitatii, Biblioteca Metropolitana a gazduit simpozionul international “Cartea – Romania – Europa”, iar Sala de Marmura de la Cercul Militar a pregatit o expozitie de tablouri cu licitatie.

ATRCN a pregatit o prezentare de moda realizata de creatori romani, care a avut loc la Teatrul de vara din Herastrau, pe 15 septembrie. Holul Primariei Municipiului Bucuresti, in perioada 15-20 septembrie, a fost gazda expozitiei de pictura Vitalie Butescu. Arcul de Triumf a fost deschis vizitatorilor intre 18 si 20 septembrie cu expozitia “Legiunea Romana din Italia in timpul primului Razboi Mondial”.

bucuresti-arcul-de-triumf

In noaptea dintre 19 si 20 septembrie, “Noaptea alba a Bucurestilor”, 12 muzee si institutii au avut portile deschise pina la orele 3 dimineata: Muzeul George Enescu, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul de Geologie, Muzeul National de Istorie, Muzeul Literaturii Romane, Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul de Arta Vasile Grigore, Muzeul Hartilor Vechi, Muzeul National de Arta Contemporana, Palatul Curtea Veche, Observatorul Astronomic, Muzeul Militar National.
Teatrele bucurestene au pus in scena spectacole gratuite in zilele de 19 si 20 septembrie:
Teatrul Bulandra – Richard al III-lea se interzice
Teatrul Bulandra –A douasprezecea noapte
Teatrul Nottara – Doi pe o banca
Teatrul ODEON – Pyram si Thisbe
Teatrul Mic + Se joaca pe gaura cheii
Teatrul de Comedie –Domnisoara Iulia
Teatrul de Comedie – Sunt un orb, Poker
Teatrul Tandarica –Cenusareasa, Pacala
Teatrul Ion Creanga–Palaa cu surprize
Teatrul evreiesc de stat –Care de as cu valet
Teatrul C. Tanase–Nimic despre papagali

Teatrul Excelsior –Vacanta vesela
Teatrul Metropolis –Zaruri si carti
Teatrul Masca – Gardienii se intorc, Prostia omeneasca
Opera Comica pentru Copii –Balul Ispavnicesei.
Toata saptamina, 12-20 septembrie, Centrul Istoric al Bucurestiului a fost din nou in prim plan, ca inima a manifestarilor culturale. A debutaa cu festivalul organizatiilor non-profit “ONG Fest” si cu tirgul de arta, urmate pe Strada Carada de spectacole Art Show, Comedy Show, Cutia Istoriei, de mini recitaluri ale unor solisti romani, organizate cu ajutorul Fundatiei Culturale ARTEX, in colaborare cu Scoala de Arta a Municipiului Bucuresti.
Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti a organizat zilnic in aceasta perioada, in Piata Constitutiei, un Tirg de Mesteri Populari, prezentind astfel obiceiurile populare romanesti si imagini de alta data.

Asociatia Tinerilor din Romania pentru Cultura si Normalitate s-au alaturat Zilelor Bucurestiului cu un program cultural, finantat din fonduri proprii. Ulita Traditiei si Mestesugului, Fanfara Studentilor de la Conservator in Parcul Herastrau, Next Generation Pop Simphony (Vlad Mirita, Acapella, Nico, Sistem, Alex, Smiley, Elena Gheorghe, Orchestra simfonica, dirijor Daniel Jinga), Spectacol de dansuri de societate, Spectacol Nicolae Voiculet (Folktronica) la Teatrul de vara Herastrau.

Alte programele artistice au fost organizate de CCVTC in Piata Constitutiei: Seara Romaneasca si Spectacol de minoritati (turco-tatari, rromi, germani, rusi si lipoveni italieni, polonezi, aromani si germani)
Regia Autonoma de Transport Bucuresti, care a implinita frumoasa virsta de 100 de ani de existenta, a organizat pe 19 septembrie, incepind cu ora 10:00, Caravana Timpului: o parada de la tramvaiele cu cai la cele mai noi tramvaie produse la RATB-URAC.

Pentru iubitorii de jazz, ARCUB a prezentat pe 19 septembrie in Piata George Enescu, un concert “Florin Niculescu cvintet”, iar Soprana Angela Gheorghiu si cunoscutul tenor Vlad Mirita au sustinut la rindul lor, in aceeasi seara, un concert de inalta tinuta artistica, pe scena din Piata Constitutiei, manifestare realizata de Institutul pentru Dezvoltare Durabila.

O saptamina care s-a vrut intr-adevar aniversara si prin care organizatorii si participantii s-au intrecut pe ei insisi. La multi ani Bucuresti!

De Ziua Holocaustului in Romania, 9 octombrie 2009

On By nelursIn History, Inspirational, PersecutionLeave a comment

by Lucretia Berzintu
Israel, 7 octombrie 2009

BERZINTU-Lucretia-wbNumai un om bolnav psihic poate sa nege existenta  Holocaustului. Inafara de  milioane de documente doveditoare, exista inca supravietuitori care vorbesc, ale caror marturii nu pot fi anihilate.

Doamna Mizzi Locker (muzician), originara din Romania, este supravietuitoare a lagarului mortii de la Mihailovka, de dincolo de Transnistria, din Transbug (Ucraina). Am cunoscut-o in Israel si mi-a marturisit multe din tragediile de atunci, fara ca rana din suflet sa se vindece… Este mentionata si in cartea – jurnal, ”Groapa este in livada de visini”, scrisa de pictorul Arnold Dagani, care, impreuna cu sotia sa Anisoara, au fost deportati in acelasi lagar.

Este un privilegiu pentru mine, de a avea onoarea sa cunosc indeaproape un supravietuitor al Holocaustului romanesc, si astfel, voi duce mai departe adevarul despre acele grozavii.

Sotii Bernhard si Mizzi Locker, impreuna cu multi alti evrei, au fost deportati din Cernauti in ziua de 14 iunie 1942. Deportari se faceau in zilele de 7, 14 si 21 ale lunii. Ei au fost transportati cu trenul de animale pana in localitatea Ladajin, pe malul de vest al raului Bug, in ghetou. Dupa circa o luna de zile, i-au trecut raul Bug cu bacul si apoi au fost transportati in camioane pana in lagarul mortii de la Mihailovka, care era sub administratie germana. Acolo au lucrat la construirea unei sosele si la cariera de piatra. Barbatii scoteau piatra din cariera iar femeile trebuiau sa incarce, fiecare, cate 21 de carute cu piatra pe zi.

Continue reading “De Ziua Holocaustului in Romania, 9 octombrie 2009” →

MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTA 2000 DE ANI IN DESERTUL IUDEII, SASE LUNI IN RALEIGH

On By nelursIn Bible, History, Inspirational, MediaLeave a comment

by Vavila Popovici

Manuscrisele de la Marea Moarta este o expozitie care spune o poveste dincolo de lume, dincolo de timp si dincolo de imaginatia noastra, experienta cea mai remarcabila a descoperirii arheologice din secolului 20 – manuscrisele cele mai vechi supravietuitoare ale bibliei ebraice, cunoscute crestinilor ca Vechiul Testament”, asa îsi începe prezentarea, Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord, orasul Raleigh.

Astazi, calendaristic, este o zi de iarna, ultima zi în care este deschisa aceasta expozitie la Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord. Aici, în sud-estul Americii, soarele se rasfata pe cer, trimitând fâsii de argint care se frâng în bataia unui vânt puternic. Pamântul îsi schimba haina, ornând-o cu frunze ce se învalatucesc când ordonat, când dezordonat, confirmând ciudate geometrii spatiale. Aspect de toamna târzie, grabita sa-si pregateasca perne calde din frunze ruginii…

Muzeul este amplasat în Dawn Town (centrul orasului), între Capitoliu si cladirea Legislaturii, la întâlnirea strazilor Jones si Salisbury din Raleigh, capitala acestui stat. Colectia muzeului se focalizeaza pe Zoologia, Geologia si Paleontologia sud-estului Statelor Unite. Exista aici mai mult de 95% din colectiile cercetate, peste un milion de vertebrate, nevertebrate, roci, minerale si specimene de fosile din Carolina de Nord si sud-estul Americii. Mai sunt pesti si reptile, pasari si mamifere, o multime de plante exotice, de marimi foarte mari. Am vizitat acest muzeu cu câtiva ani în urma, la invitatia nepoatei mele, care la acea vreme era eleva la liceu (High School) si am fost impresionata de smaraldele existente, de la gemuri fine, mici, pâna la adevarate „regate” ale Carolinei, aur si argint, pietre, cristale, multe dintre ele cristale perfecte, gratioase prin forma lor geometrica si coloritul divers. Schelete imense atârnate de tavanul cladirii sau expuse pe podea, rânjeau parca în fata trupurilor noastre mici, aratându-ne forta lor de odinioara. Ochii nostri se deschideau avizi, fermecati, coplesiti de atâta bogatie a exponatelor. M-a impresionat atunci si marimea acestui muzeu, amplasat pe trei etaje.

Acum, la sugestia nepoatei mele dragi, mergem sa vizitam o expozitie interesanta, care a fost gazduita aici, pentru perioada 28 iunie – 28 decembrie 2008. Expozitia se intituleaza “Manuscrisele de la Marea Moarta”. Aceste manuscrise au fost descoperite între 1947 si 1956 în mai multe grote de lânga Khirbet Qumran si dateaza din perioada 250 î.Hr. – 70 d.Hr.

Intram în impozanta cladire, cumparam bilete. 35$ este costul celor doua bilete, unul pentru o studenta si altul pentru o pensionara. O data cu accesul în expozitie, ni se înmâneaza câte un Headphone. Trecem snurul aparatului în jurul gâtului si îl deschidem, reglam volumul; invitatia este facuta!

Trecem printr-o grota în care sunt expuse câteva vase de lut. Iesim si ne aflam în prima sala a expozitiei. Ascultam prezentarea facuta telefonic. În total sunt 11 sali, cu fotografii, grafice, explicatii detaliate, mostre de manuscrise, totul foarte interesant.

Marea Moarta fiind situata în Orientul Mijlociu, între Israel si Iordania are o suprafata de circa 1000 Kmp (76 km lungime si 16 km latime) si o adâncime de 396 m. Este de fapt un lac interior fara iesire la mare, singurul râu care o alimenteaza fiind râul Iordan. Ea se situeaza cu 400 m sub nivelul oceanului planetar si are cea mai sarata apa din lume. Din aceasta cauza pestii nu pot trai în ea. Legendele spun ca pe fundul acestei mari s-ar afla ruinele oraselor Sodoma si Gomora. Denumirea de Marea Moarta i-a fost data de catre geograful grec Pausanias care a cercetat-o pentru prima data si care a trait în secolul II CE, în timpul domniei împaratului roman Marcus Aurelius, considerat ca unul dintre cei mai importanti filosofi stoici. De mentionat ca aici se foloseste CE (Common Era) = Era Crestina si BCE ( Before Common Era) = Înaintea Erei Crestine. Noi notam: î.H. si d.H.(înainte si dupa Hristos).

Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost întâmplatoare. În primavara anului 1947 beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Qurman. Un tânar beduin cautând o capra ratacita de restul turmei, a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani. De la descoperirea lor de catre pastorii beduini, manuscrisele au trecut de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala. Dar, o data cu gasirea acestor manuscrise, ele au încaput pe mâna unor oameni instruiti si astfel a început seria întrebarilor: Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune? Cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman? Exista o legatura între manuscrise si ruinele din aceasta regiune? Si multe alte întrebari. Pentru a raspunde acestor întrebari, desigur era si este necesara o cercetare amanuntita.

În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise, au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mâna omului; multe dintre acestea s-au dovedit a fi goale. Numai în circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta, iar în alte 11 pesteri din regiune s-au gasit depozite de manuscrise de valoare. În total au fost descoperite în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piei tabacite, papirusuri si tablite de cupru în ebraica si aramaica, texte cuprinzând o perioada de un mileniu ( secolul al III-lea î.Hr. – secolul al VII-lea d. Hr.).

Qumran erau niste ruine pe care lumea nu le-a luat în seama, pâna când s-au descoperit manuscrisele din pestera de acolo. Abia atunci specialistii s-au apropiat de aceste ruine si s-au facut sapaturile care au dovedit ca ele sunt de o foarte mare valoare, ca sunt vechi de peste 2000 de ani.

Dupa cum explica unii teologi, Qumran a fost o comunitate a unei miscari care a aparut prin anii 160 – 142 î. Hr., o ramura din cei asa numiti „hasidim”, adica „piosi” Din acesti „hasidim” se trag pe de-o parte fariseii foarte cunoscuti din Evanghelii, oameni care respectau Legea lui Moise, iar pe de alta parte se trag „esenienii”, care însa erau constituiti în comunitati separate, cu un caracter aparte. Pe vremea Mântuitorului erau destul de multi în ?ara Sfânta. Despre existenta esenienilor se vorbeste ca despre o a treia filozofie dupa cea a fariseilor si a saducheilor, deci erau orientari religioase diferite. Esenienii au aparut în sec. II î. Hr., constituindu-se ca o grupare aparte, ca o comunitate – remarca toti specialistii – eminamente sacerdotala, ei considerând necesara restaurarea preotiei si cultului în puritatea lui initiala. Pliniu cel Batrân spunea: „Niste solitari, tot ce poate fi mai extraordinar pe lume; ei traiesc fara femei, fara dragoste , fara bani. Palmierii sunt singurii lor tovarasi “. E clar deci, datorita acestei localizari pe care o face Pliniu, ca el are în vedere o comunitate de esenieni si anume, comunitatea de la Qumran. Ni se explica ca i se spune Qumran, pentru ca asa îi spun arabii, deci este o denumire posterioara epocii în care ei au trait, de aceea nu se vorbeste în documentele vechi de Qumran, aceasta fiind denumirea actuala a locului.

Vedem fotografii cu sapaturile facute, macheta regiunii în care s-au facut sapaturile si multe alte documente interesante, explicative. Pentru ca tot mai multi oameni sa aiba acces la misterioasele documente si, în acelasi timp, pentru a se evita ca fragilele pergamente sa fie deteriorate prin expunerea la caldura si lumina, o echipa de cercetatori de la Universitatea Haifa si de la Kings College din Londra au fotografiat fiecare bucata de manuscris atât color, cât si în infrarosu, iar reproducerile au fost puse la dispozitia publicului, în aceasta expozitie.

Cele sapte manuscrise din prima pestera, achizitionate in final de staretul Atanasie si de profesorul Sukenik, sunt însa printre cele mai importante. Scrierile contin cea mai completa copie a cartii lui Isaia, texte de rugaciuni, interpretari biblice, fragmente de poezii, texte de întelepciune, dar si o lista a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcatuiau tezaurul Templului de la Ierusalim înainte de a fi distrus de catre romani în anul 70 d.Hr.

La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice etc.

Acum, se cunoaste aceasta descoperire, lumea a auzit de scrierile ebraice stravechi ce au fost gasite în pesterile de lânga Marea Moarta, fiind impresionata de aceste descoperiri ale savantilor si presupunând ca acestea ar proveni din comunitatea în care “Ioan Botezatorul a predat, iar Iisus a învatat”. Ideea este ca textele ilustreaza o perioada îndelungata, pierduta, a crestinatatii, când a existat o secta ce a crezut într?un martir “Învatator al Dreptatii”, ce va reaparea, în cele din urma, credinciosilor.

Pâna acum însa, foarte putini oameni au avut sansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv ca nici o traducere completa a lor nu a fost pâna în prezent accesibila omului obisnuit. În 2005 a aparut însa o carte cu manuscrise, pentru a satisface aceasta necesitate. Cartea ofera interpretari inteligibile ale principalelor manuscrise din pesterile de la Marea Moarta, dar nu se angreneaza în nici un fel de teorie particulara, ci permite manuscriselor sa se exprime si sa fie o marturie a celor existente în acea perioada. Scopul cartii a fost cel de a traduce o parte din manuscrisele descoperite la Qumran, acele texte care sunt suficient de bine conservate, astfel încât pot fi întelese. Recomandarile se încheie cu urmatoarea fraza: „Pentru cei care vor citi cu întelegere aceste manuscrise, acestea vor avea o valoare nepretuita prin faptul ca transmit mesajul religios al unor oameni care au renuntat la lume si au fost capabili sa-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur si simplu pentru ca au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat.”

Ne-a impresionat rugaciunea din manuscrise (Manualul de disciplina), citit, în completare, pe internet:

Binecuvântat fii Tu, Tata Ceresc/ Care m-ai condus/ Catre izvoarele datatoare de viata ale gradinii vesnice./ Arborele vietii îsi îndreapta/ Ramurile sale nemuritoare/ Catre cerul infinit/ Si radacinile sale se întind adânc/ În apele adânci din Oceanul vietii./ Si Tu, Tata/ Protejezi frunzele sale./ Îngerii Tai de zi si de noapte/ Si flacari ale luminii Tale/ Vegheaza asupra Creatiei Tale./ Recunostinta mea e mare, o, Tata Ceresc,/ Caci Tu mi-ai ridicat spiritul pâna la sferele binecuvântate/ Si mi-ai deschis inima catre minunile de aici./ Din profunzimile pamântului,/ Tu mi-ai calauzit pasii/ Catre prezenta Ta eterna./ Tu mi-ai purificat corpul/ Pentru ca eu sa ma alatur Îngerilor Pamântesti,/ Si spiritul meu/ Sa-si gaseasca locul/ Alaturi de Îngerii Ceresti./ Tu ai dat eternitatea omului/ Pentru ca în zori si în asfintit/ Cântecul sau sa venereze minunile Tale./ Zi dupa zi/ Într-un elan de recunostinta,/ Voi cânta opera Ta;/ Dimineata, când se lumineaza/ Si seara, când se lasa întunericul;/ Anotimp dupa anotimp/ De-a lungul întregii mele vieti/ Si pâna la sfârsitul timpurilor.

Ni se spune ca dintre documentele scrise pe pergament si pe papirus numai câteva sunt bucati mari. Cele mai multe (circa 900 de documente) sunt farâmitate în 15.000 de fragmente. Acum, la sfârsitul vizitei acestei expozitii, am înteles de ce necesita mult timp pentru cercetare, întelegere, ordonare, transcriere si pastrare.

Iar noi oamenii suntem foarte complicati în interiorul nostru, caci suntem facuti dupa matricea cerurilor si purtam în noi o parte a divinitatii. Pâna vom cunoaste întru totul adevarul, ne vom razboi cu mintea si întelegerea noastra, aici pe pamânt. Cunoasterea si calauzirea spre adevar ne este si ne va fi revelata de Duhul Sfânt. Sa ne bucuram asadar, de orice descoperire, de orice adaos cunoasterii noastre.

Parasim cladirea Muzeului cu trupurile înfiorate si gândurile ametite. Mergem la brat, schimbam pareri… Si vântul îsi înteteste bataia, si frunzele se rostogolesc pe asfalt, si copacii saraciti, flamânzi, îsi întind ramurile tremuratoare spre noi. Ne grabim. Ne grabim sa ajungem acasa.