Un act imperativ (2)

byGeorge Danciu

Acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.

EXOD, 19.5-6

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

   EFESENI, 5.18

Fiți plini de Duh!

Dacă în prima parte, tema “Fiți plini de Duh!” ne-a dat ocazia de a răspunde numai la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, de această dată să medităm puțin la cea de-a doua chestiune.

(2) De ce  trebuie să fim plin de Duh?

A. ÎN VREMEA VECHIULUI LEGĂMÂNT, Dumnezeu și-a ales un popor care să-i poarte Numele și pe care să-i aibă ca fii și fiice. Israel, poporul Domnului, avea luptele proprii cu păcatul, dar și cu  popoarele vecine cu care se afla mereu pe picior de război.  Dar Dumnezeu le promisese că prin El, ei vor fi  biruitori dacă  vor umbla cu frică și în ascultare de El, prin credință,  aducându-i închinarea care i se cuvine.

Și așa și se întâmpla, când poporul asculta de Dumnezeu, era biruitor în lupta sa cu celelalte popoare.  Însă  “Ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească. Ci s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat faptele lor, au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei. Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,  au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri. S-au spurcat prin faptele lor, s-au desfrânat prin faptele lor.  Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Lui.  I-a dat în mâinile neamurilor, cei ce îi urau au stăpânit peste ei, vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi sub puterea lor. El de mai multe ori i-a izbăvit, dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor.” (PSALM, 106: 34-42)

Afirmațiile cuvântului din Psalmul citat sunt adevărate și demne de luat în seamă, căci ei au greșit prin ceea ce au făcut, și prin închinarea la idoli ei au început să slujească idolilor celorlalte popoare, ceea ce era o gravă ofensă adusă lui Dumnezeu. Și Israel a început să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului, făcând pe placul firii pământești (care lucrează în fiii neascultării și care înfășoară și amăgește omul atât de ușor).

Însă, când poporul striga din robie, către Dumnezeu, El  le ridica câte un izbăvitor prin care dădea poporului izbăvirea cerută. Așa a fost în timpul Judecătorilor, precum Otniel, Ehud, Debora și Barac, Ghedeon, Iefta și Samson, oameni prin care Dumnezeu a dat din nou biruință poporului Lui.

Ce să mai zicem despre celebra victorie obținută de tânărul David în lupta sa față în față cu uriașul Goliat!

David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii   Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu. Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”  ( 1 Samuel, 17.45-46)

Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zaharia, 4.6)

B. DAR ÎN TIMPUL NOULUI LEGĂMÂNT,  apostolul Ioan ne spune de ce trebuie să fim umpluți de Duhul; pentru a fi biruitori în viața de creștin; pentru a umbla în ascultare și prin credință cu Domnul Dumnezeu.

Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu […] aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”  (1 Ioan, 4.4)

a) Un om plin de Duhul, experimentează biruința asupra păcatului

Dacă am face sondaje pe aeastă temă, sau dacă ne-am cerceta inimile, am recunoaște că și în viața creștinilor se perpetuează parte din lucrările firii pământești, binecunoscute: necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjbile, certurile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, beţiile, îmbuibările, invidia, lăcomia, minciuna…

Sunt unii care nu scapă de minciună, în loc să fie plini de Duhul, sunt stăpâniți de duhul minciunii. Alții de duhul bârfii, lăcomiei, mâniei, nemulțumirii.

Dar asta e problema: când ești plin de Duh, păcatul cu care te confrunți, te părăsește,căci  ai biruința asupra lui.

În prima sa Epistolă, apostolul Ioan vorbește despre biruință. Ce aduce biruința în viața credinciosului?

E o luptă pe care trebuie s-o ducem fiecare. Războiul l-a câștigat  Domnul, dar El dorește să fim și noi biruitori, prin El, în luptele personale asupra păcatului.

Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan, 5.2-5).

Biruința  o primim dacă avem în noi Duhul, plinătatea lui, care este mai mare și mai tare decât ceea ce are lumea. Și, fiind plini de Duhul, putem să păzim poruncile lui Dumnezeu, căci, în acest caz,  ele nu mai sunt grele pentru că “oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”
Așadar, biruința e câștigată prin dragoste,  credință și plinătatea Duhului. Nu este aici locul de a diseca și lămuri fiecare aspect care ne ajută în a fi biruitori.

Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni,  15.56-57)

b) Un om care este plin de Duh,  aduce roadă

Înainte de a fi plin de Duhul, Saul din Tars (vechiul Pavel) prigonea biserica lui Dumnezeu. Dar, întâlnindu-se cu Domnul Isus pe drumul Damascului, viața i s-a schimbat prin credința în Mântuitorul Isus Hristos. Și Pavel, plin de Duhul,  a lucrat mult, dar nu el de fapt, ci harul lui Dumnezeu a lucrat prin el și a adus multă roadă, semănând cuvântul Evangheliei în celebrele sale călătorii misionare. El a fost cel care a dus Evanghelia în casa Lidiei, la Filipi, deci în Europa; pentru ca, în cele din urmă, să ajungă cu Evanghelia și în casa Cezarului, la Roma, propovăduind oriunde se afla cuvântul Vieții și întorcând multe suflete din întuneric la lumină; a făcut semne și minuni în mijlocul poporului, aducând vindecarea în mai multe rânduri (Eutih căzut mort de la catul al treilea, a fost readus viu fraților; năpârca nu i-a vătămat viața lui Pavel; apoi  s-a rugat și și-a pus mâinile peste tatăl lui Publius și l-a vindecat).

c) Un om care este plin de Duh, are bucurie

Apostolul Pavel le scrie corintenilor:

Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” […]   “Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! […]  Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani, 8.14-15;33; 37)

Iar din închisoare, Pavel scrie “Epistola către Filipeni”, care este practic și o odă bucuriei:

[…] mă rog pentru voi toţi, cu bucurie”; “faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.”; “Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur, şi mă bucur cu voi toţi.  Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.”; “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni, 1.4; 2.2; 2.17-18; 4.4)

Pavel mărturisește adevărul când zice: “Pot totul în Hristos care mă întărește.“(Filipeni, 4.13). De ce? Pentru că el experimentează în plinătatea Duhului ceea ce spusese Domnul Isus ucenicilor: “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” (Ioan, 14.12)

Inima lui Pavel se bucura. Această bucurie o transmite și celor de afară, celor din Filipi, creștinilor de pretutindeni. Cei cu inima plină de Duhul sunt plini de bucurie și îl laudă pe Domnul. Glorie Domnului Dumnezeu! Amin.

Text inspirat din predica pastorului Nelu URS

Advertisements

One thought on “Un act imperativ (2)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s