“Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.“

 Efeseni, 1.3-14

Apostolul Pavel  în Epistola către Efeseni, în primul  capitol, aduce argumente teologice referitor  modului în care creștinii sunt binecuvântați,  prin voia lui Dumnezeu –  “după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale.” (3; 11)

Binecuvântarea creștinului – deoarece  Epistola se adresează “către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus“– aparține  inițiativei și planului lui Dumnezeu.

“Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.“ (Efeseni, 1.3)

În acest capitol  se derulează cea mai importantă serie ale binecuvântărilor lăsate de Dumnezeu pentru creștini, o sumarizare remarcabilă: “tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.”

Prim metafora folosită de Pavel “în locurile cereşti” înțelegem și faptul că aceste binecuvântări sunt  de durată, veșnice, asta dacă creștinul rămâne alipit tare de Domnul (“în Hristos“). Fiul Cerului, care stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru sfinți,  nu locuiește decât în locurile cerești – în creștinii născuți din nou și care sunt deja fii ai Împărăției lui Dumnezeu.

Prin versetul 4, Pavel ne introduce în prima binecuvântare concretă, dar  și extraordinară:   “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”

(a)  Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii. Cuvântul lui Dumnezeu este cât se poate de clar, este da și Amin. E limpede. Doar că, pentru cei care n-au acces la profunzimea acestei revelației, precizăm că ne-a ales în Hristos (împreună cu El), doar pe aceia care rămân în Hristos și El în ei, doar pentru ei e vorba de acestă predestinare favorabilă, de a fi împreună cu Domnul și dincolo de moarte, pentru totdeauna.

Poate vă întrebați cum de știe acest lucru Dumnezeu, nu acum, ci dinainte de întemeierea lumii ( “ne-a ales înainte de întemeierea lumii”).  Creatorul știe ceea ce noi nu avem de unde ști, și, deci, nu putem afirma tot ce gândește Dumnezeu.

Dar, pe de altă parte, Dumnezeu nu este constrâns ca și noi, de spațiu și de timp. Dumnezeu este dincolo de spațiu și de timp, El este din veșnicie în veșnicie Dumnezeu. Glorie Domnului! Amin.

Pentru Dumnezeu, care este atemporal, toate se întâmplă în “prezent”  – “atunci”. El are o mare capacitate de cunoaștere, asimilare, depozitare, atoateștiutor, omniprezent, atotputernic, și, deci,  toate evenimentele se întâmplă sub ochii Lui deodată, simultan, deși pentru om se derulează în timp!

Așa se face că El știa ce va face Avraam pe care l-a ales să fie tatăl tuturor credincioșilor, că el va avea credință să-l suie pe Isaac pe muntele Moria să-l aducă Domnului ca jertfă; așa cum știa de planul Său de a-L  trimite în lumea noastră pe Fiul Său Isus Hristos să ridice păcatul lumii și să ne aducă și celelalte binecuvântări de care vom aminti mai jos.

(b) Omul are libertatea cugetului de a alege – Free will
Dumnezeu l-a creat pe Adam, apoi pe Eva, și i-a așezat în Grădina Eden ca s-o lucreze și s-o păzească:

“Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.[ …]  Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”  (Geneza, 2.9; 16-17)

Așa cum Adam și Eva au avut libertatea să aleagă, să asculte de Dumnezeu sau de poftele lor, de ispită, tot așa și noi ne suntem liberul arbitru. Alegem, viața sau  moartea. Ascultarea, aduce viața cu Dumnezeu, în lumină și veșnicie; neascultarea – păcatul, aduce moartea și condamnarea omului la întuneric, de a fi despărțit de prezența lui Dumnezeu.

“Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.” (Geneza, 3.6)

Plata păcatului este moartea …

… dar avem la îndemână bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu:

“Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani, 6.23)

Însă apostolul Ioan consemnează în Evanghelie vorbele Domnului Isus:

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”  (Evanghelia lui Ioan, 3.16-18)

Aceste cuvinte sunt ale lui Isus Hristos și cuprind și  predestinarea, dar și libera alegere, la un loc! Putem înțelege așadar că prin Hristos suntem și predestinați, dar și eliberați de orice … îngrădire?

Mântuirea este prin har și prin credință. Harul a venit prin Hristos, pe care ni L-a predestinat Dumnezeu; iar credința ne aparține, e la alegerea omului. Harul și bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă și ne atrag la pocăință. Balanța, însă, va fi înclinată de cugetul nostru. Glorie Domnului!

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni, 2.8)

George Danciu –  text inspirat de lecția biblică expusă de Nelu Costea, Hickory-NC