Un act imperativ (4)

Fiți plini de Duh!

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

EFESENI, 5.18

În prima parte a subiectului “Fiți plini de Duh!” am răspuns la întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, și am văzut că toți creștinii născuți din nou. Mai apoi am văzut “De ce trebuie să fim plin de Duh?“- pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În cea de a 3-a sesiune am început a vedea tratarea dpdv al răspunsului la întrebarea legitimă:

Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

A. Fiecare trebuie să-și mărturisească păcatul (pasul 1)

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

1 IOAN, 1.9-10

B. Fiecare trebuie să renunțe la păcat (pasul 2)

“Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 IOAN, 1.6-10)

Mulți oameni sunt preocupați de Educație și se frământă ce ar putea să facă pentru manifestarea ei plenară în societate. Loteria e în situația de a se câștiga cele peste 500 milioane de dolari în cazul în care cineva nimerește acele numere care aduc câștigul cel mare. Și, vis a vis de Loterie, unii spun că ei dacă ar câștiga lozul cel mare ar ajuta cu banii Educația. Ba mai mult, crede el, ar putea să rezolve o serie de dorințe și neputințe, ale lui și alte altora, care există în societate.

Omul are tendința de a viza soluții facile la problemele complicate ale vieții. Toți vrem să ajutăm și ne imaginăm nevoia unor sume fabuloase, iar banii noștri sunt puțini. Dar trebuie să avem în vedere că 1 dolar muncit, e binecuvântat, mult mai bine decât un milion nemuncit. Munca cinstită aduce roade binecuvântate. Dumnezeu, celor plăcuți Lui, le dă pâinea de care au nevoie, ca prin somn. Nu în somn, ci numai dacă muncesc. Însă, cert e că Dumnezeu va purta de grijă copiilor Săi.

La fel se întâmplă și cu viața spirituală, pentru a avea o creștere spirituală trebuie să trudim cu înțelepciune și trebuie să ne implicăm pe frontul spiritual.

Cerința Domnului, “Fiți plini de Duh“, impune acțiune din partea omului, deși promisiunea că Duhul nu se dă cu măsură, există. Dar cui i se dă Duhul fără măsură? Fiului, care-L proslăvește pe Tatăl!

“Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.” (Ioan 3:34)

Dacă, și cine este într-adevăr fiul Tatălui, va primi Duhul fără măsură, este pentru a vorbi cuvintele lui Dumnezeu și a-L onora pe El. Nu va primi Duhul fără măsură în alte condiții. Isus a zis că El face ceea ce a văzut pe Tatăl făcând. Isus nu face nimic de la El Însuși. Ci, prin viața Sa, El Îl proslăvește pe Tatăl.

“Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. […] Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.“(Ioan, 5.19; 17.4)

Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.

Deci (pasul 1) trebuie să ne mărturisim păcatul, apoi (pasul 2) trebuie să renunțăm cu totul la acel păcat. Pasul 2 e mai greu și este foarte important, altfel, primul pas poate fi fără nici un rezultat. Trebuie să fim transformați și schimbați după chipul și asemănarea lui Isus, din slavă în slavă (căci Isus trăiește în credincios). Prin pocăință autentică, va trăi în noi cel de-al doilea Adam, Isus Cristos, căci la Dumnezeu este și voința și înfăptuirea și, prin Duhul, sunteți născuți din nou la o nouă viață, nestricăcioasă.

a) Trebuie să renunțăm a mai dori, a mai vrea să avem parte și părtășie cu acel păcat care ne macină viața. Trebuie să ajung să-l urăsc, deoarece se știe că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Trebuie să trec la fapte și s-o rup cu acea poftă care se constituie într-un păcat care mă ține rob.

b)Trebuie să fim fermi și hotărâți, în decizia de a renunța la păcat.
Să ne amintim de parabola Fiul Risipitor. Să observăm și faptul că tatăl fiului risipitor nu a plecat niciodată să-l caute, însă l-a așteptat cu răbdare și cu credință.
Iar fiul risipitor s-a întors altfel:
– și-a venit în fire, s-a trezit din starea depravată;
– a conștientizat că la tatăl e belșug de pâine, iar despărțit de tatăl moare de foame;
– se duce la tatăl și-i mărturisește greșeala (păcatul): “Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău...”
Tatăl l-a văzut de departe, i s-a făcut milă de el… Cert este că acest fiu a luat o decizie de pocăință și s-a ținut ferm de ea.

Se spune că odată niște călugări care se credeau spirituali și fără de păcat, se aflau în călătorie. Drumul trecea printr-o vale cu un pârâiaș din care apa ieșea mult peste maluri. Acolo, o tânără nu știa cum avea să treacă prin acel loc plin de apă. Călugării, se știe, n-avea voie nici măcar să se atingă de acea tânără; dar unul și-a zis, că, dimpotrivă, ar putea face chiar o faptă bună și a luat-o pe tânără în spate, trecând-o dincolo de apă. Călugării vorbeau între ei. Cel cu tânăra în brațe a zis: “– Oamenii sunt așa de răi și de păcătoși!” Un altul i-a răspus: “– Și tu mai greșești.“. “– Nu, noi nu mai greșim.“, a zis cu infatuare cel cu fata în spate . Însă trecuseră de mult apa, iar pe tânără n-o lăsase încă pe picioarele ei, plăcându-i compania și atingerea ei.

Sunt încă mulți lupi moralizatori, dar unde-i schimbarea?

Dacă dorim – și trebuie să dorim – să scăpăm din lanțurile păcatului, trebuie să aruncăm tot ce ne-ar putea împiedica să-nfăptuim această dorință. Neascultarea e un păcat grozav. Dacă părinții cer copilului să nu facă cutare sau cutare lucru, el trebuie să evite tot ce l-ar putea ispiti să n-asculte.

Să nu deschidem acele site-uri sau filme TV care nu zidesc, ci slăbesc viața de creștin. S-o rupem cu păgânismul și cu poftele lumești.

Nimic întinat, nu doar că nu trebuie să pună stăpânire pe mine, ci nici nu trebuie să mă întineze vreodată. Și Domnul să ne ajute să fim tari în această dorința și hotărâre! Amin.

c) Trebuie să fim gata de a restitui prejudiciul cauzat, prin păcatul comis!

“Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca, 19.5-8)

Pocăința ne costă. Nu e ceva ieftin. Harul lui Dumnezeu e pe gratis, dar nu e ieftin, L-a costat foarte mult pe Dumnezeu, însăși viața Fiului Său.

Odată cu pocăința, cu mărturisirea păcatului, cu renunțarea la păcat, trebuie să restituim prejudiciul adus altora. Poate cineva a furat ceva. Prin minciuna lui, altuia i-a adus o pagubă. În orice caz, pe păcătosul pocăit, Dumnezeul îl va lumina ce are de făcut. Fiul risipitor a zis cumva așa: “Până aici! Mă întorc acasă.” Și s-a întors cu spatele deîndată, la viața plină de păcat și de întuneric, și a trăit în lumină lângă tatăl.

Pocăința ne schimbă în bine caracterul. Acum începe să lucreze în noi, ceva din interior, împotriva păcatului care ne asaltează:

“Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corint.5.3-5)

Când ești plini de Duhul, mai întâi sau în același timp, noi suntem plini de cuvântul lui Dumnezeu:

“Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot! Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (PSALM, 119.8-11)

TREBUIE SĂ RENUNȚĂM LA PĂCAT!

Într-un sat, oamenii erau prinși de diavolul cu un lanț. Într-o zi, pe acolo trecea și un un călugăr. Iar oamenii strigau din tot sufletul: “– Scapă-ne, că pierim!” Călugărul striga si el îndemnul : “– Da-ți drumul la lanț!” Dar ei nu erau legați (în mod vizibil) de nici un lanț, ci se țineau singuri de el (de bunăvoie).

În secolul XXI s-a ajuns că industria imoralității a devenit cea mai profitabilă “afacere” dintre toate câte sunt sub soare. De ce? Pentru că nimic altceva nu apelează ca aceasta la firea omului, la simțurile omului și-l leagă atât de ușor cu lanțurile nevăzute ale poftelor animalice și-l face totdată foarte dependent. Dar să nu uităm: Evanghelia are o putere nemaipomenită și sfarmă în bucăți orice legătură a Celui rău. Glorie Domnului!

Să dăm drumul lanțului păcatului. Amin.

Doamne, ajută-mă să mă pocăiesc cu adevărat, trăind prin credință și ascultare de Tine! Amin.

George Danciu: Text inspirat de predica pastorului Nelu URS-Hickory, NC