Din înțelepciunea monáhului Simeon de la Muntele Athos

Muntele Athos

de

Cine este cel mai bun profesor?
Suferinţa.

Iar cel mai rău profesor?
Plăcerea. Continue reading “Din înțelepciunea monáhului Simeon de la Muntele Athos”

Doamne, ce vrei să fac?

stpaul-conversionof-parmagianino-699

Cuvintele acestei întrebări arată sinceritatea perfectă a unui om integru, atitudinea cea mai dreaptă şi singura de altfel, pe care trebuie s-o aibă orice om care s-a întâlnit cu Domnul Isus, nu neapărat pe un drum al Damascului, ci în orice fel.

Doamne, ce vrei să fac?” “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”

Faptele apostolilor 9:6

Domnul în îndurarea Lui, a binevoit să ne iasă înainte ca să ne oprească de pe un drum fatal şi să ne aşeze pe drumul care duce la fericire şi viaţă veşnică. Saul, mai târziu apostolul Pavel, trăia o viaţă religioasă după cea mai îngustă partidă a religiei iudaice, fiind sincer, în felul lui, fără să-şi dea seama că, cu toată sinceritatea lui, era un ucigaş. Deci sinceritatea noastră, oricât de sinceră ar fi, nu este un criteriu că suntem în limitele voii lui Dumnezeu. Dar când Pavel s-a întâlnit cu Domnul Isus, a renunţat imediat la sinceritatea religioasă pe care o avea, şi din toată inima a întrebat: “Doamne, ce vrei să fac?” Continue reading “Doamne, ce vrei să fac?”

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă

Tree-Faith-Commitment

 

 

 

 

Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“. Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta“.

Fapte 16: 30-31

 Într-o ţesătorie de stofă foarte fină, muncitorii au primit indicaţia să apese imediat pe un buton când observă că apare un deranjament în procesul de ţesere. Continue reading “Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă”

Dumnezeu nu ne dă niciodată discernă­mânt ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei!

PericolDonald Trumpul disprețului

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ. – Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc în caracterul nostru creştin. „… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredinciosie” (Maleahi 2:16). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Continue reading “Dumnezeu nu ne dă niciodată discernă­mânt ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei!”

Gândul zilei: Poți fi parte a noii generații…

BiblieToţi am ajuns ca nişte necuraţi. –  Isaia 64:6 

Credinciosul este o creaţie nouă. El aparţine unei generaţii sfinte, unui popor special. Duhul lui Dumnezeu este în el, şi, în toate privinţele, este departe de omul firesc.

Totuşi, până la urmă, creştinul este încă un păcătos. Este păcătos din cauza nedesăvârşirii naturii sale, şi va continua să fie aşa până al sfarşitul vieţii sale pământeşti. Degetele înnegrite ale păcatului lasă pete pe hainele noastre albe. Păcatul deteriorează pocăinţa noastră înaintt ca marele Olar să o finiseze pe roată. Continue reading “Gândul zilei: Poți fi parte a noii generații…”

„Copilul minune” – s-a născut după ce mama a refuzat să-l avorteze, purtând o sarcină cu risc foarte ridicat

Katy-Evans-baby-Leo by Beni Dradici

Este o veritabilă lecţie privind respectul pentru viaţa umană, înainte de a se naşte, mai ales în vremurile noastre, unde această problemă este considerată ca fiind retrogradă, aparţinând doar sectoarelor celor mai conservatoare ale societăţii şi ale căror rânduri se răresc văzând cu ochii. Continue reading “„Copilul minune” – s-a născut după ce mama a refuzat să-l avorteze, purtând o sarcină cu risc foarte ridicat”

Gândul zilei: Pe oameni, căutăm să-i încredinţăm…

isus-calea-adevarul-si-viataCa unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm…  Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.  – 2Corinteni 5:11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o voce și o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu.

Hotărât, pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?” întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?” Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog.” – „Nu” a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi.” După aceasta s-a îndepărtat. Continue reading “Gândul zilei: Pe oameni, căutăm să-i încredinţăm…”

Semne ale naşterii din nou

born-again-1Răspunsul la întrebarea: „Cum se poate naşte din nou un om bătrân” este următorul:

Atunci când el este îndeajuns de bătrân ca să moară – să moară faţă de drepturile sale, faţă de virtuţile sale, faţă de religia sa, faţă de orice şi să primească înlăuntrul său viaţa care n-a fost niciodată acolo înainte.

Trebuie să vă nasteţi din nou. –  loan 3:7

Viaţa cea nouă se manifestă prin pocăinţa noastră conştientă şi sfinţenia noastră inconştientă. Continue reading “Semne ale naşterii din nou”

Culegătoarea de spice

BibliaEa a cules spice de pe câmp până seara. Cartea Rut 2:17

Îngaduiţi-mi să învăţ de la Rut, culegătoarea. Dacă ea a ieşit pe câmp să culeagă spice, eu trebuie să ies pe câmpul rugăciunii, meditaţiei, doctrinei şi învăţării Cuvântului, ca să adun hrană spirituală.

Culegătoarea îşi aduna partea spic cu spic; câştigul ei venea puţin câte puţin. Eu trebuie să fiu mulţumit cu cercetarea unui singur adevăr, dacă nu sunt mai multe. Fiecare spic mă ajută să adun un snop, şi fiecare lecţie din Evanghelie contribuie să ne facă să ajungem la „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Continue reading “Culegătoarea de spice”

Gândul de azi: PAȘI AI CREDINȚEI

Evreu citind Biblia“Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Matei 11.30

Aceasta nu se putea spune cu privire la legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel pe muntele Sinai. Când unii bărbaţi evrei au încercat să introducă legea în creştinism, adică să îi oblige pe credincioşii dintre Neamuri să ţină legea în ceea ce priveşte tăierea împrejur, şi cerinţele legi, Petru a spus: „Acum dar de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta.” (Faptele apostolilor 15:10)

JUGUL LEGII nu putea duce pe nimeni la odihnă. Conţinutul legii era tocmai cerinţele concrete ale lui Dumnezeu, dar omul era fără putere ca să le împlinească. De aceea a trebuit să vină Domnul Isus în chip de om. El a satisfăcut pe Dumnezeu pe deplin prin ascultarea Sa în tot ceea ce priveşte legea. „Căci Cristos este SFÂRŞITUL legii, pentru ca ORICINE crede în El să poată căpăta neprihănirea.” (cf. Ep. Romani 10:4) Continue reading “Gândul de azi: PAȘI AI CREDINȚEI”

Gândul zilei: Răspândește prezența lui Dumnezeu

Evreu citind BibliaRĂSPÂNDEȘTE PREZENTA LUI DUMNEZEU

Eu, Domnul, Dumnezeul tău … te călăuzesc” – Isaia 48:17

Chivotul Legământului reprezenta trei lucruri pentru poporul lui Israel. Și acestea sunt trei lucruri de care ai nevoie în viața ta. Să ne uităm cu atenție la fiecare dintre ele:

1) Izbânda. Când poporul pleca la luptă, probabil că arăta ciudat în ochii dușmanilor deoarece preoții care duceau Chivotul Legământului mergeau înaintea armatei. De bună seamă că dușmanii lor îi ironizau când îi vedeau și spuneau: „Ce înseamnă asta? Care-i treaba cu, cutia?” Dar după ce erau umiliți în luptă, ei își dădeau seama că nu au luptat cu omul, ci cu Dumnezeu. Și tu, când ai o umblare după voia lui Dumnezeu, El va merge înaintea ta și va purta bătăliile pe care le ai de purtat. Și lucrul extraordinar este că Dumnezeu nu- a pierdut niciodată vreo luptă. Continue reading “Gândul zilei: Răspândește prezența lui Dumnezeu”

Încearcă îndurarea Domnului

the-four-lepers-that-discovered-the-empty-syrian-campLa ce să ședem aici până vom muri?

2 Împărați 7:3

Dragă cititorule, această Carte a fost scrisă special pentru zidirea credincioșilor, dar dacă tu ești încă nemântuit, inima mea plânge.  Ți-aș spune bucuros câteva cuvinte care să reprezinte  o binecuvântare pentru tine.

Deschide-ți Biblia și ciește povestea leproșilor. Observă pozitia lor, care seamănă farte mult cu poziția ta. Dacă rămâi unde ești,vei pieri, dar dacă mergi la Iisus, nu poți decât să mori. Nu riști, nu câștigi, spune înțeleptul proverb, și în cazul tău riscul nu este mare. Continue reading “Încearcă îndurarea Domnului”

Tineri, vreti ca partenerul casatoriei sa fie pentru voi omul primului sarut?

Pamelas-Prayer-Christian-Movie-Film-on-DVD-CFDb1

Norma creștină, ortodoxă, în familiile rurale cu frică de Dumnezeu

Wayne și Sara sunt doi tineri americani care se iubesc și se căsătoresc în 1968. După un an, în 1969 Sara o aduce în lume pe micuța Pamela, însă, din cauza unei boli necruțătoare, la nașterea ei, Sara moare. Wayne, împreună cu părinții săi, o crește pe Pam înconjurând-o cu mulă iubire. Tatăl său are un studio-magazin unde produc, închiriază și vând filme, cărți și alte materiele creștine. Așa se face că lucrând cu tatăl său, Wayne devine un creștin cu o bună mărturie și cu impact în societate. El făcuse o promisiune-legământ Domnului Isus: rugăciunea sa pentru Pam va fi în fiecare seară înainte de culcare, înaintea Lui, împreună cu Pam. Și, chiar dacă s-a întâmplat să fie plecat la o consfătuire într-alt oraș, pe când Pam deja avea 5 ani, el a sunat-o pe Pam și s-a rugat la telefon împreună cu ea. Continue reading “Tineri, vreti ca partenerul casatoriei sa fie pentru voi omul primului sarut?”