Toţi am ajuns ca nişte necuraţi. –  Isaia 64:6 

Credinciosul este o creaţie nouă. El aparţine unei generaţii sfinte, unui popor special. Duhul lui Dumnezeu este în el, şi, în toate privinţele, este departe de omul firesc.

Totuşi, până la urmă, creştinul este încă un păcătos. Este păcătos din cauza nedesăvârşirii naturii sale, şi va continua să fie aşa până al sfarşitul vieţii sale pământeşti. Degetele înnegrite ale păcatului lasă pete pe hainele noastre albe. Păcatul deteriorează pocăinţa noastră înaintt ca marele Olar să o finiseze pe roată.

Cel mai bun lucru pe cart l-am putea face independent de meritele lui Isus ne măreşti numărul păcatelor. Fiindcă, chiar atunci când suntem curaţi în ochii noştri, suntem, ca şi cerurile, necuraţi în ochii lui Dumnezeu (vezi Iov 15:15).

De vreme ce El şi-a învinuit îngerii de nebunii cu cât mai mult ne va învinui pe noi, chiar în cea mai îngereasca stare a minţii. Cântările care se înalţă spre cer şi caută să întreacă corurile îngereşti au dezacorduri omeneşti. Rugăciunea care mişcă braţul lui Dumnezeu este rugăciunea rănită şi zdrobită, şi mişcă braţul Său doar fiindcă Marele Mijlocitor a intervenit în îndepărtarea păcatului.

Cea mai aurită credinţă şi cel mai înalt grad de sfinţire la care un creştin poate ajunge pe pământ conţine atâta zgură în ea însăşi încât nu merită decât focul. In fiecare seară, când ne uităm în oglindă, vedem un păcătos, şi simţim nevoia să mărturisim: „toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6).

O, cât de preţios este sângele lui Christos pentru nişte inimi ca ale noastre! Ce dar nepreţuit este neprihănirea Sa desăvârşită! Cât de strălucitoare este speranţa noastră de desăvârşire în lumea viitoare! Deşi păcatul locuieşte în noi, chiar acum, puterea lui este zdrobită; el nu mai are stăpâniri, este ca un şarpe cu spinarea ruptă. Suntem într-o luptă amară cu el, dar avem de-a face cu un duşman învins. Peste puţin timp vom intra victorioşi în oraşul în care nu există nimic necurat (vezi Apocalipsa 21:27).  – Meditație de C.H. Spurgeon, primită prin Email

***

Metoda misiunii

„Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” – Matei 28:19

Isus Hristos n-a spus: „Duceţi-vă şi mântuiţi oameni”, pentru că lucrarea de mântuire este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu), ci: „Duceţi-vă faceţi ucenici din toate neamurile“. Dar nu poţi face ucenici decât dacă eşti tu însuţi un ucenic.

Când ucenicii s-au întors din prima lor misiune, erau plini de bucurie pentru că până şi demonii le erau supuşi: Isus le-a spus: „Nu vă bucuraţi de succesul in lucrare; marele secret al bucuriei este să aveţi o relaţie bună cu Mine“. Esenţial în viața unui misionar este ca el să rămână credincios chemării lui Dumnezeu şi să înţeleagă că singurul lui scop este să facă din bărbaţi și femei ucenici ai Lui Isus.

Exisiă o pasiune pentru suflete care nu izorăşte din Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i converti pe oameni la propriul nostru punct de vedere. Pentru un misionar, provocarea nu decurge din faptul că e greu să-i aduci pe oameni la mântuire, că e dificil să-i aduci înapoi pe cei care au căzut sau că eşti întâmpinat de o barieră de indiferenţă crasă. Nu, ci provocarea decurge din relaţia lui personală cu Isus Hristos. „Crezi că pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare, ea ne stă in faţă în fiecare caz pe care-l întâlnim.

Marea provocare este: Îl cunosc eu cu adevărat pe Domnul cel înviat? Cunosc puterea Duhului Său care locuieşte în mine? Sunt eu destul de înţelept în ochii lui Dumnezeu şi destul de nechibzuit din punctul vedere al lumii, încât să mă bazez pe ce a spus Isus Hristos? Sau abandonez poziţia măreaţă şi supranaturală, care este singura chemare a misionarului, şi anume aceea de încredere nemărginită în Hristos Isus?

Dacă folosesc orice altă metodă, mă depărtez de metoda arătată de Domnul nostru: „Toată puterea Mi-a fost dată … de aceea, duceți-vă“. –  Meditație de Oswald Chambers, primită prin Email

***

SLUJBA LUI, FAŢA LUI, NUMELE LUI

Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.Apocalipsa 22.3-4
Trei binecuvântări alese vor fi partea noastră când vom fi în slavă.

1. „Robii Lui îi vor sluji.” Noi vom sluji Domnului Isus. Nici un alt stăpân nu ne va mai apăsa şi nici o altă slujbă nu ne va obosi. Noi îi vom sluji întotdeauna în chip desăvârşit, fără oboseală şi fără greşală. Pentru un om sfânt, acesta este cerul: să slujească numai Domnului Cristos; şi, a fi socotit de Domnul Cristos ca slujitor al Său pentru veşnicie, aceasta este cea mai înaltă dorinţă a inimii noastre.

2.”Ei vor vedea faţa Sa.” Aceasta este cea mai mare cinste şi slavă pentru cel credincios şi totodată şi răsplata lui. Atunci noi Îl vom cunoaşte pe Stăpânul nostru, căci îl vom vedea aşa cum este. A vedea faţa lui Isus este cea mai mare favoare pe care poate s-o dorească orice slujitor credincios al Lui. Ce ar fi putut să ceară mai mult Moise, decât: „Fă-mă să văd faţa Ta”?

3. „Numele Său va fi pe frunţile lor.” Ei Îl vor privi pe Domnul lor, până ce numele Său va fi ca o imagine pe fruntea lor. Lucrarea ascunsă a harului înăuntrul fiecăruia, devine puţin câte puţin vizibilă pe faţa oricui trăieşte în legătură directă cu Cristos.
Doamne, dă-mi aceste trei haruri de aici de pe pământ, ca să le pot avea în toată plinătatea în cerul Tău prea fericit. –  Meditație de C.H. Spurgeon, primită prin Email