Autor: Alex Ştefănescu | joi, 14 iulie 2016

Am luat parte zilele trecute la cununia religioasă a doi tineri, Roxana (fiica unor cunoscuți ai mei) și Cristian, la biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi (se numește astfel pentru că – se spune – prima ei variantă, de lemn, a fost construită, acum mai bine de 300 de ani, într-o singură zi).

Am intrat în biserică, recunosc, blazat, pentru că, avusesem anterior o experiență dezamăgitoare, la altă biserică, tot din București. Mai exact acolo asistasem la oficierea slujbei pentru șapte botezuri simultan, din dorința preoților de a transforma lăcașul sfânt într-un fel de fabrică de bani. Pentru a avea mai mare randament, slujbașii Domnului își scurtaseră și își simplificaseră foarte mult zicerile, care, oricum, erau de neauzit în corul de scâncete și țipete a șapte nou-născuți, la care se adăugau comentariile a șapte seturi de părinți, nași și alte rubedenii.

FOTO: Pr. dr. Florin Codrea

Iată însă că aici, la biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, cuvintele spuse de un preot tânăr, cu voce gravă și melodioasă, mi-au atras atenția și treptat m-au captivat. Părintele iradia căldură sufletească și își folosea talentul literar – remarcabil – pentru a transmite o emoție și nu pentru a face paradă de el. A vorbit atât de frumos despre comuniunea sufletească dintre un bărbat și o femeie cununați, despre modul cum își aparțin reciproc și cum se reprezintă unul pe celălalt în fața lumii, încât eu, care sunt căsătorit de 46 de ani și am citit, slavă Domnului, mii de cărți, am înțeles pentru prima dată cu adevărat înalta idee de căsătorie. Pot spune că acolo, în biserică, odată cu cei doi tineri, m-am căsătorit a doua oară și eu cu Domnița (ar trebui, poate, să și plecăm într-o nouă lună de miere!).

Continue Reading EVZ.RO