Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!

    “căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 ……………………  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odată cineva  a fost rugat să-și prezinte o zi din viața sa de creștin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz și încurajatoare.  Însă persoana la care mă refer a răspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineața până seara târziu, deși a avut de muncă, pe alocuri din greu, la bucătărie, în casă, la câmp și la animale, dar și la jobul unde mergea în mod regulat, însă parfumul care l-a extras în mărturisire a fost presărat  de cântări și de rugăciuni de mulțumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut.

Dar se știe că atunci când nu ne place ceva, sarcinile care ne stau în față, mâncarea din farfurie, forfota sau ambientul, munca sau oamenii de care avem parte, cel mai probabil, suntem animați de sentimente de nemulțumire și disconfort. E adevărat că la încheierea zilei, înainte de culcare, e posibil să putem mulțumi sincer Domnului pentru toate lucrurile din acea zi, la global și să avem o stare autentică de mulțumire.

Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

                                          (Ecleziastul, 1:8)

Starea omului, aceea  firească și naturală, este de nemulțumire, de insaturație. Omul rămâne mereu însetat de ceva, cunoscut sau necunoscut.  El e înclinat să fie nemulțumit și această stare o are moștenită și încrustată în ființa sa intimă și profundă, încă de la naștere:

Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalm, 51:5)

A ști că trebuie să fim mulțumitori nu e de-ajuns, deoarece n-o facem când trebuie și n-o facem din toată inima și cu sinceritate, doar când ne amintim, și pentru unele lucruri, o facem formal, nu din adâncul ascuns al inimii. Educația și trecerea timpului nu rezolvă în întregime această problemă a nemulțumirii de care suntem prinși fiecare, dimpotrivă, ea ne însoțește peste tot.

Pentru a înțelege problema trebuie să aibă loc o schimbare a perspectivei de a privi lucrurile, să avem o altă atitudine.  Să înțelegem că nu trebuie să acționăm funcție de împrejurări. Să fim oameni care stau pe stâncă (Hristos) și, atunci, vom fi ca Pavel: “Pot totul în Hristos care mă întărește.“(4.13);  ” şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”  (Galateni, 2.20)

Când apar problemele în viața noastră, când ni se răspunde cu obrăznicie și jignitor, când suntem călcați pe bătărură, când suntem încărcați cu sarcini ca un asin, când suntem în lipsuri de mâncare, de sănătate, când suntem loviți de circumstanțele vieții – atunci, atunci cum mulțumim Domnului și oamenilor?

În ce situație se afla apostolul Pavel când scrie aceste cuvinte?

Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. […] ” căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” (Filipeni, 4)

Pavel se afla în închisoare, închis alături de răufăcători, dar nu pentru că era vinovat de ceva, ci pentru acea vină de a crede în Hristos Isus și a trăi în ascultare de Dumnezeu. Deci, Pavel, privat de libertate, de prieteni, de familie și de biserică, trăind în lipsuri de hrană, îmbrăcăminte și de confort, el mulțumește cu sinceritate Domnului.

Cum poate el să fie mulțumitor totdeauna? Pavel spune cum a reușit aceasta: “m-am  deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc“. El a luat o decizie bună și s-a ținut ferm.  E mulțumit în orice stare s-ar afla, oricare ar fi lipsurile sau neputințele. A luat hotărârea să fie mulțumitor atât în lipsuri cât și în belșug. Viața lui de mulțumire, această atitudine dorită de Dumnezeu, nu va mai depinde de circumstanțe. Așa cum Daniel si cei trei tineri s-au hotărât să nu se spurce cu bucatele alese de la masa împăratului Babilonului, și Pavel s-a hotărât să nu se întineze cu nici un sentiment neplăcut de nemulțumire. Să nu dea nici un prilej Satanei să aibă rod în viața sa.

Pavel s-a deprins, el a învățat această lecție a stării de mulțumire, a inimii, care la el a devenit o atitudine permanentă, deoarece el știa că nimic nu trebuie să pună stăpânire pe el, decât credința și ascultarea de Isus Hristos, Domnul.

Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” (Proverbe 15:15)

Pavel, fizic era în Pușcărie, dar trăia în Duhul în Împărăția lui Dumnezeu:

Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.“(Romani, 14.17)

Pavel, avându-L pe Domnul în inima sa, avea pace și bucurie în Duhul Sfânt; era cu inima mulțumită, avea un ospăț necurmat. Glorie Domnului.

Nici prosperitatea, nici educația, nici chiar rugăciunea nu aduce starea de a fi mulțumitori. Nu, ci această stare se câștigă printr-o hotărâre urmată de deprindere, așa cum sportivii și muncitorii se deprind să facă foarte bine un anumit lucru. Și-au deprins bine mintea și trupul.

Cineva a spus “Nu pot să controlez ce spun alții, dar pot să controlez doar răspunsul meu la atitudinea oamenilor.” Sunt unii care excelează în a nu fi atenți ce spun ceilalți, fiind atenți mai mult la ce vorbesc și ce răspund  ei înșiși; și aceștia trebuie să-și schimbe atitudinea,  trecând și la o perspectivă adecvată.

  • Mulțumirea este rezultatul posesiilor? Fals!

Dacă avem mult, e un motiv de mulțumire, dar nu înseamnă că automat vom și fi mulțumitori. Pavel, n-avea mai nimic (doar pe Isus Hristos – ceea ce s-a dovedit a-i fi îndeajuns), însă el s-a deprins de a fi mulțumit cu starea în care se afla, oricare ar fi ea (de creștin plăcut înaintea Domnului). Dar aici nu ne referim, nici textul nu se referă, la starea spirituală. El s-a deprins a mulțumi, a fi într-o stare și o atitudine de mulțumire pentru viața sa reală de lipsuri sau de belșug.

Cel mai important lucru este să-L ai în inimă pe Isus. Și, apoi, mulțumirea, îți va da  o stare de bucurie și de pace care întrece orice pricepere.

Mulțumirea te duce la un nivel de maturitate spirituală la care nu ai putea ajunge pe altă cale.  Te duce la o încredere în Hristos fără rezerve, în a căuta și împlini voia Sa și a planului Său desăvârșit. Vei deveni un creștin care nu cârtește.

Mulțumirea este o alegere personală, apoi credința trebuie să fie ceva practic, o aplicație permanentă la viața de zi cu zi  și va domina orice perspectivă asupra vieții.

*

 Richard Wurmbrand și Nicolae Moldoveanu sunt exemple deosebit de semnificative pentru că ei s-au deprins a fi mulțumitori Domnului și în închisorile comuniste din România unde au suferit pentru credința lor în Isus Hristos . Ei au fost plini de bucurie și L-au lăudat și I-au proslăvit Numele Domnului chiar atunci când se aflau în suferință și în mari lipsuri în detenție pentru credința lor.

După ce, temporar,   Wurmbrand a fost eliberat din închisoare, el și-a dorit chiar să fie iarăși în Pușcărie, acolo, unde împlinea în mod plenar voia Domnului:

Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.” (Filipeni, 1.12-15).

Iar Nicolae Moldoveanu într-o zi geroasă de iarnă a fost scos din celulă, afară în ger, dezbrăcat, călăii securității comuniste l-au trântit pe betonul înghțat și l-au  bătut cu brutalitate, așezat cu fața în jos l-au călcat în picioare cu bestialitate. Acolo, în   timp ce era torturat, Nicolae Moldoveanu a compus  o cântare extraordinară “Cer senin”  (Cer senin, cer senin /De lumină ești plin /Vin în viața mea, vin/ După tine suspin,/ Cer senin, cer senin”)

*
Așadar,  apostolul Pavel mulțumea Domnului pentru toate lucrurile așa cum propovăduia peste tot și cum citim în epistolele sale. El mulțumea chiar și când se afla într-o postură inoportună, când nu avea surse și resurse de mulțumire.  Pavel mulțumea că prin suferințele lui este glorificat Numele Domnului.

Însă nemulțumirea este o boală foarte răspândită. Cei care nu-L laudă pe Domnul și nu-i mulțumesc sunt atrofiați sufletește și sunt fără putere.

Vrei să te faci sănătos? Începe și mulțumește și laudă  Numele Domnului care este mai presus de orice nume!

Există un singur fel de mulțumire: acela care vine din cunoașterea și umblarea cu Dumnezeu.

Pentru Pavel, diferența o face nu ce are sau nu are, ci a-L avea pe Isus Hristos căruia-i și mulțumește în orice vreme.  Îi scrie lui Timotei că  “învăţătura care duce la evlavie“,  e buna,  dar că “Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.” (1 Timotei, 6)
Nu-i deajuns să fim evlavioși (fățarnici) ci trebuie să fim dintr-aceia care știu și pot să mulțumească sincer Dătătorului Vieții. Ceea ce ne lipsește este tocmai deprinderea de a mulțumi, de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

Creștinii adesea fac alegeri greșite. Aleg să schimbe biserica, programele din biserici și cred că va veni și schimbarea atitudinii lor. Dar trebuie să ne schimbăm noi, căci Isus Hristos este același, ieri, azi, și în veci. Și biserica Sa este aceeași … fără pată și nici o zbârcitură.

Omul e însă mereu nemulțumit. Prințul naturii vechi (a omului) încă din Geneza a căutat să fie cel puțin (egal) ca Dumnezeu.  Și i-a mințit pe Adam și pe Eva:  “În ziua în care veți mânca din pom veți fi ca Dumnezeu.

Și astăzi omul cel vechi și neînoit dorește să schimbe natura, ordinea și geneza lucrurilor lăsate de Dumnezeu. Omul mereu încearcă să facă el altfel după capul lui și de fapt el nu dorește să-L asculte pe Dumnezeu și nici să-L onoreze.
Să înțelegem că primordial pentru om, pentru creștini, este a trece la acțiune. Trebuie să ne deprindem cu o nouă atitudine, de ascultare și credință și de a fi mulțumitori. Trebuie să ne controlăm voința,  să ne deprindem a fi în voia Domnului. Mulțumirea vine dintr-o inimă mulțumitoare, născută din nou, în care Hristos trăiește și se înalță mereu,  în timp ce eul se micșorează, iar bucuria și pacea ne  copleșesc.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate lucrurile din viața mea. Glorie Domnului!  Amin.

(Text adaptat după Predica pastorului Nelu URS, de Thanksgiving din 22 Noiembrie 2012)

2 thoughts on “Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!

  1. Pingback: Mulțumirea, o stare de care trebuie să ne deprindem! « ANA TATAR ANDRAS

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.