Richard Wurmbrand : “My enemies reproach me.”

PSALM 42:10

Christians have to be warned against anti-Semitism, as well as against white and black racism. One of the great dangers is the widespread anti-American feeling. It is just like the anti-Jewish hatred in the past generation, unreasonable and unpleasant to God.

The United States provides 80 percent of the finances and 60 percent of the staff for the world mission of the church. The collapse of America would be a collapse of the entire missionary effort. Therefore criticism of America is propagated by the devil.

As the Jews were described as usurers and deceivers, now the lie is spread that rich America is ruining the poor nations. When the West established its first contacts with the Third World it was already far ahead of them. The white settlers of South Africa also were far ahead of the black population from the beginning. Continue reading “Richard Wurmbrand : “My enemies reproach me.””

Richard Wurmbrand: Religia adevărată este mai importantă decât virtuțile

Oricine vorbește   să vorbească ORACOLELE (loghion) lui Dumnezeu.” (1 Petru 4:11)

Într-un film, Hardy este bolnav și îi cere prietenului său să-i aducă un medic. Cînd acesta se întoarce cu un medic veterinary, Hardy indignat îl întreabă:

-De ce mi-ai adus un medic veterinar?

Laurel răspunde:

-Este rău să faci discriminare. Când ești bolnav Continue reading “Richard Wurmbrand: Religia adevărată este mai importantă decât virtuțile”

Ce-ați venit să vedeți la Betleem?

by Daniel Branzei

‘Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. “Da”, a răspuns Isus. “Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.‘ (Ioan, 18:37)

Putem privi Betleemul prin câteva prisme diferite:
  1. Locul de naștere al unui om important.
    Acesta este obiceiul caselor memoriale. Inscripțiile de pe tăblițe menționează: ,Aici s-a născut cutare …“ Continue reading “Ce-ați venit să vedeți la Betleem?”

ATENEUL ROMÂN (București): «Comemorarea a 50 de ani de la răscumpărarea pastorului Richard Wurmbrand și a familiei sale din România comunistă»

Ateneul Roman

Acest eveniment public va avea loc la Ateneul Român din Bucuresti pe data de Duminica, 6 Decembrie 2015, intre orele 18-21 (ora României – GMT+2) conform programului descris mai jos.

Un eveniment similar se va ține și în Biserica Baptistă Maranata în Arad, Strada Nicolae Titulescu, pe data de Sâmbăta, Decembrie 12, 2015, orele 18-21.

Intrarea numai cu rezervări prealabile. Tel. 40-722619061.

Daca sunteti interesati puteti anunța cunoștintele, vorbitori de limba română.

Programul e transmis pe internet!

Continue reading “ATENEUL ROMÂN (București): «Comemorarea a 50 de ani de la răscumpărarea pastorului Richard Wurmbrand și a familiei sale din România comunistă»”

Arsenie Boca: «ESTE BINE SĂ NE POCĂIM DE BUNĂ VOIE»

Arsenie Boca

De la marele savant Nicolae Iorga avem aproape în orice domeniu al gândirii câte un sfat  înțelept la îndemâna noastră. Pentru astăzi să ne folosim de sfatul înțeleptului în care ne îndeamnă să fim precauți în aprecierea oamenilor (citat din memorie):  “Nu-l întreba de unde vine, ci să-ți arate ce a fost în stare să aducă cu el de acolo.

Cineva se laudă că a dobândit o anume pregătire, cu diplomă, altul că a umblat prin țări îndepărtate, iar altul că a învățat cu un Gamaliel cum făcuse apostolul Pavel, dar toate acestea par a fi extraordinar de ok, însă mai este ceva, toate acestea nu și  garantează acumularea de știință și înțelepciune prin demersul lor. Viața fiecăruia va arăta ea însăși dacă într-adevăr omul a fost pe acolo, adică dacă s-a și ales cu sporul de valoare pretins a-l avea… Continue reading “Arsenie Boca: «ESTE BINE SĂ NE POCĂIM DE BUNĂ VOIE»”

PUNCT DE INFLEXIUNE ISTORICĂ: Cele 7 bătălii de pe Golgota

costache_ioanidGenialul poet creștin COSTACHE IOANID (1912-1987) a publicat primul volum de poezii, “Taine“,  în 1981, anul în care și emigrează în America.

Studiază la Academia de Artă Dramatică (1929 – 1934) pe care o absolvă cu notă maximă. Deschide prima expoziție de sculptură caricaturală. Lucrează în lut pictat, în culori de ulei, sticlă, ceară, hârtie, lemn. În anul 1940 citind Biblia pe o bancă, în parc,  este observat de Mihai și Sabina Wurmbrand care îl invită la Biserica Lutherană păstorită de Richard Wurmbrand. Începe studiul aprofundat al Bibliei și scrie primele poezii creștine.

*

Acum la Marea Sărbătoare Pascală (evenimentul major al creștinătății, prilejuit de Glorioasa dăruire a dragostei divine, prin actul Răstignirii și Învierii Domnului nostru Isus Hristos), este o bună ocazie să postăm Continue reading “PUNCT DE INFLEXIUNE ISTORICĂ: Cele 7 bătălii de pe Golgota”

Klaus Werner Iohannis – date interesante

Iohannisby  Marius Albin MARINESCU

N.B. Articolul a fost scris pe vremea când K. Iohannis urma să fie numit ministru de interne, deci în nici un caz de vreun simpatizant al PSD.

Foarte interesante datele despre F.D.G. și revendicarea drepturilor patrimoniale ale organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German și asocierea F.D.G.R. la FUEN. Ar fi interesant de știut sursa. Desigur, toate informațiile trebuie luate „cum grano salis”. Continue reading “Klaus Werner Iohannis – date interesante”

Seminar despre Dumnezeu (1)

Albert Einstein“Dumnezeu

este

 iubire.”

Apostolul Ioan

.

  1. 1.La început a fost Dumnezeu. Înainte de tot ce-a existat vreodată a fost Dumnezeu.  (Biblia)
  2. 2.Dumnezeu a creat cerurile și pământul, și lumina. El a creat întreg universul, din nimic l-a creat. (Geneza, 1; Evrei 11)
  3. Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar ssă-L inventăm. (Voltaire)
  4. Vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii. (Albert Einstein)
  5. Adevărul este etern. El nu poate fi schimbat nici de Dumnezeu. (Richard Wurmbrand)
  6. Dumnezeu este Același, ieri și azi și în veci. (Apostolul Pavel)
  7. Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu. (Leo Buscaglia)
  8. Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. (Petre Țuțea)
  9. În fața lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni. (Petre Țuțea)
  10. În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. (Petre Țuțea) Continue reading “Seminar despre Dumnezeu (1)”

Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!

    “căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 ……………………  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odată cineva  a fost rugat să-și prezinte o zi din viața sa de creștin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz și încurajatoare.  Însă persoana la care mă refer a răspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineața până seara târziu, deși a avut de muncă, pe alocuri din greu, la bucătărie, în casă, la câmp și la animale, dar și la jobul unde mergea în mod regulat, însă parfumul care l-a extras în mărturisire a fost presărat  de cântări și de rugăciuni de mulțumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut. Continue reading “Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!”

Seminar despre caracter (2)

Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.  […] Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!  Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

PSALM, 51

  1. Cuvinte bine ticluite, urât caracter. – Blaise Pascal
  2. Caracterul nu se formeaza prin ateism, ci prin religie. – Richard Wurmbrand
  3. Caracterul omului e tipărit în faţa lui. – Mihai Eminescu
  4. Între caractere și inteligențe n-ar trebui să existe alegere. Inteligențe se găsesc foarte adesea, caracterul foarte rar. – Mihai Eminescu
  5. Carcaterul este în dependență de modul de gândire și de acționare al fiecăruia. – George Danciu Continue reading “Seminar despre caracter (2)”

Seminar despre cuvinte (1)

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. – Ioan, 1.1

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – Ioan, 1.14

Cuvântul Tău este adevărul. – Ioan, 1.17

                                                                                    Evanghelia lui Ioan

  1. Cuvintele bine gândite au rădăcina în tăcere adâncă – Richard Wurmbrand
  2. Cuvintele sunt vocea inimii. – Confucius
  3. Jocul de cuvinte e un pistol descărcat la ureche, nu o pană menită să gâdile intelectul. – Charles Lamb
  4.  Cuvintele sunt cărările faptelor.- Ioan Gură de Aur
  5. Cuvintele alese sunt ca florile frumoase de primăvară. – George Danciu Continue reading “Seminar despre cuvinte (1)”

VICTOR ROSCA – EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Elena Buica

Începutul represiunii comuniste

VICTOR ROSCA –

EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Ma simt profund emotionata facând câteva însemnari despre o carte care trebuie sa stea într-un loc special în rafturile bibliotecilor. Cartea aceasta, aparuta la Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011 si prefatata de remarcabilul doctor în istorie Cosmin Budeanca, cuprinde între copertile ei fapte în care întâmplarile de viata întrec puterile imaginatiei. În ea autorul, Victor Rosca, prezinta ororile din penitenciarele comuniste, procesul de dezumanizare numit „reeducare” al tinerilor elevi de la începuturile instalarii comunismului în tara noastra, asa cum l-a trait pe propria piele în penitenciarul de la Târgsor si pe la alte închisori pe unde a mai trecut: Brasov, Jilava, Ploiesti si completate în finalul cartii cu marturii ale colegilor de suferinta de la alte puscarii si de la munca fortata de la Canal.

Dupa schimbarea regimului politic din 1989 s-au scris mai multe carti remarcabile pe aceasta tema, s-au facut filmari si s-a realizat zguduitorul serial „Memorialul durerii”, s-au depus multe marturii, dar niciodata îndeajuns pentru a putea întelege ceea ce este peste puterea omeneasca de a întelege, acel iad al „reeducarii” prin tortura al anilor 1949-1952, si apoi cu prelungiri în anii urmatori sub forme diferite.

Se subtiaza rândul supravietuitorilor trecuti prin închisorile comuniste supusi procesului bestial al „reeducarii” – autorul a împlinit 85 de ani – si mai sunt înca multe de spus. Aparitia înca a unei carti despre genocidul “reeducarii” prin tortura este un raspuns al obligatiei morale de a dezvalui adevarul care a fost tinut sub cel mai strict secret posibil. Volumul “Experimentul Târgsor” este cea de a doua carte scrisa de fostul detinut politic Victor Rosca pe tema detentiilor din România dupa ce publicase în 2007 la Bucuresti, la aceeasi editura “Moara lui Kalusek” si cu acelasi subtitlu – „Începuturile represiunii comuniste”.

Astfel, Victor Rosca se înscrie în rândul celor care depune marturie vie pentru viitorime, da date importante si autentice celor care nu au apucat sa se informeze despre zguduitoarele întâmplari din detentiile comuniste ale perioadei staliniste care au atins paroxismul în anii 1949-52. În acelasi timp, autorul ofera aspecte revelatoare cercetatorilor în domeniul istoriei noastre despre una din cele mai terifiante experiente umane din puscariile comuniste ramasa ca o pata care a înnegrit istoria contemporana. Cunoscutul disident sovietic, Alexandr Soljenitin, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, o considera drept „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze o numea „una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Acestui fenomen abominabil i s-au atribuit cele mai grele cuvinte: „laboratoarele diavolului”, „sadism abisal”, „placerea diavoleasca de a chinui”, etc.

Pentru a putea întelege, ceea ce depaseste puterea mintii omenesti, cum a functionat acest aberant mijloc de tortura, autorul ne da detalii in primul capitol al cartii despre felul cum a luat nastere acest fenomen, ramas în istorie cu numele „reeducare prin tortura” sau „fenomenul Pitesti” dupa numele penitenciarului în care s-a aplicat cu precadere.

Prin „reeducare”, ne spune autorul, se urmarea depersonalizarea tineretului, elevii si studentii erau obligati sa se „autodemaste”, adica sa spuna tot ce n-au spus pâna acum la anchete, o adevarata autoterfelire, autodesfiintare ca si când ar fi propriul sau adversar.

Urmatoarea faza era distrugerea modului de viata traditional, trait în normalitate, prin renuntarea la religie, la parinti, frati, prieteni, iubita, toti cei dragi pe care trebuia sa-i discrediteze, sa-i batjocoreasca, sa-i terfeleasca, sa-i puna la stâlpul infamiei, adica sa-i „demaste”. Erau nevoiti sa inventeze demascari hilare, ca a trait cu sora lui, ca tatal sau a fost un curvar etc. In faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însusi sa devina tortionar si sa-si schingiuiasca tovarasii de suferinta pentru a-i „reeduca” dupa acelasi tipar si în felul acesta, el devenea „om nou” în conceptia comunista. Astfel fiinta omeneasca era doborâta într-o înjosire morala fara precedent în istoria omenirii. Se urmarea identificarea victimei cu agresorul pentru a obtine o mutatie psihologica. Prin tortura trebuia sa-si însuseasca reflexe pavloviene.

Acest experiment într-o forma usoara s-a aplicat întregii populatii, în parte, tranformânu-i în roboti, fara initiativa si fara încredere unii în altii. „Nimeni nu trebuie sa se mire de ce, azi, românii sunt intoleranti si invidiosi. Pentru ca cei mai multi practicau intoleranta si invidia în timp ce-si întocmeau denunturile”, noteaza autorul la pagina 181.

In prima parte a volumului, autorul explica pe larg felul cum a luat nastere acest proces zguduitor. Initial, „reeducarea” s-a aplicat în penitenciarele politice românesti din anul 1947. Primul experiment în masa a început însa la Suceava, deasemenea, într-un mod inofensiv la indicatia celor mai înalte scaune ale Securitatii noastre, generalul Gh. Pintilie si adjunctul sau, Al. Nicolschi, pe numele sau adevarat Boris Grumberg. Nu era strain de aceste planuri nici Gheorghiu Dej. Punerea în practica i s-a încredintat unui detinut, Alexandru Bogdanovici, dispus sa înceapa aplicarea experimentului. Acesta l-a conceput asa cum îl cunoscuse el în 1947, pe calea studierii materialelor marxist-leniniste si prin munca, dupa metodele pedagogului rus Anton Makarenko. Experimentul nu a reusit si a fost încredintat altui detinut, Eugen Turcanu, dispus sa aplice experimentul prin tortura bestiala. Acesta a fost pus la curent cu toate metodele de tortura, ale stalinismului pe când era în plina înflorire. Mai târziu, la Pitesti, Alexandru. Bogdanovici a fost dat pe mâna lui Eugen Turcanu pentru „reeducare” deoarece cunostea secretul stagiului de formare si a implicarii directe a M.A.I. Turcanu i-a aplicat tortura un timp, apoi l-a ucis. Mai târziu, în 1954, el însusi si alti 16 tortionari îsi vor gasi sfârsitul, prin împuscare, în urma unui proces înscenat de Partid, când strainatatea a aflat si a facut cunoscute aceste torturi bestiale din închisorile comuniste românesti. Conducatorii comunisti s-au spalat mânile, facându-se ca n-au stiut nimic de ce faceau ofiterii politici în închisori.

Turcanu, în 1949, îndata ce a preluat initiativa procesului de “reeducare” prin tortura, înca de la Suceava, a înfiintat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC), si si-a format o banda de tortionari care l-au ajutat sa aplice detinutilor selectionati fel de fel de chinuri si batai crunte cu ciomege, timp îndelungat, zile si nopti. Sadismul si zelul tortionarilor au întrecut orice închipuire omeneasca. Printre bestialitatile nemaiîntâlnite pâna la ei, erau obligarea detinutiilor sa manânce fecale si sa bea urina. Turcanu a pus la punct, prin tortura, cel mai mare si mai intensiv program de spalare a creierelor care s-a aplicat vreodata.

Experimentul din Penitenciarul Târgsor care a durat timp de trei ani, între 1948-1950 face parte din fenomenul complex al „reeducarii”, din perioada de început, o varianta mai blânda, având în vedere vârsta mai frageda a unor copii – Ion Ladea – fiul sculptorului Romulus Ladea – era cel mai tânar, avea numai 12 ani. Dar nici aici nu a fost usor de suportat bataile si diferite alte pedepse ca frigul, înfometarea, izolarile în camere strâmte fara lumina, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri si având singurele surse de aerisire doar niste minuscule crapaturi din jurul tocurilor de la usa si ferestre.

Târgsorul a fost unica puscarie din lume pentru elevi. Aici au fost adusi elevi din toate scolile secundare ale României, pentru a-i baga în alta scoala, cea a groazei cu scopul de a-i “reeduca” într-un fel nemaiîntâlnit în întreaga omenire. Aici, timp de trei ani, între 1948-1951 a patimit si autorul, arestat în timpul examenului de bacalaureat si condamnat la doi ani de închisoare corectionala, dar ispasita în trei ani, ca lider al unui grup de elevi care au protestat impotriva instalarii comunismului, elevi de la Liceul „Radu Negru” din Fagaras. Prin ceea ce a trecut tânarul de atunci, autorul de acum, noteaza cu acuratete si cu respect pentru adevar. Ei a mai trait si alte patimiri din partea Securitatii si dupa ce s-a aflat înafara zidurilor temnitelor. Securitatea nu l-a iertat ca a refuzat colaborarea cu ei. A avut domiciliu obligatoriu în 1951-1952, a fost hartuit în fel si chip, culminând cu un “accident” produs de un camion care l-a calcat provocându-i, printre altele, cinci fracturi de bazin. Dupa un timp a mai petrecut si alti ani în detentie, între 1959-1963, pentru manifestari legate de Revolutia din Ungaria

Vorbind de închisoarea pentru minori din Târgsor, autorul ne spune: „Aici s-a dat o lupta între doua conceptii de viata, opuse una alteia, una care încerca sa ne spele creierul si sa ne impuna asa-zisele valori concepute de Marx si Lenin, si alta care apara cu îndârjire valorile morale traditionale”. (p.209)

Marturiile scriitorului sunt completate în ultimul capitol cu cele ale colegilor de suferinta, cu ani mai multi de ispasit, transferati la alte locuri de detentie. Marturiile lor te fac sa te simti umilit ca om la gândul ca unii semeni pot coborî ideea de fiinta umana pâna la strafundurile iadului. „Glasul victimelor din toate aceste locuri, azi, sugrumate de emotie, le-am reunit în acest capitol; pentru ca ecoul lor ne va patrunde fiinta numai curgând împreuna ca un fluviu al suferintelor”. (p.226)

Detinutii politici din toate închisorile erau împartiti în doua categorii: reeducabili si nereeducabili. Nereeducabilii erau destinati exterminarii. La Pitesti, Gherla si în alte detentii unde „nimic nu era firesc, decât speranta si moartea” (244), elevii transferati de la Târgsor erau supusi torturilor asemenea primilor crestini, numai ca exista o deosebire. Crestinii mureau ca niste eroi în fata carora urmasii se închina si astazi, în timp ce detinutii torturati mureau fara o cruce la capatâi si fara sa li-se cunoasca nici locul de veci. Nemaiputând îndura suferintele în aceste laboratoare ale diavolului, multi detinuti îsi doreau moartea, dar torturile erau concepute în asa fel, încât nimeni nu-si putea lua viata, toti erau obligati sa suporte supliciul pâna la epuizare. Detinutul capata taria morala doar prin credinta. Fara credinta el era pierdut. Credinta îi dadea o detasare fata de chinurile închisorii si primea bataile bestiale doborât de suferinte ca un mecanism, sau chiar cu o seninatate sau cu o alta pozitionare fata de moarte. In timpul torturilor, unele scabroase si pestilentiale „ma rugam lui Dumnezeu sa-mi pot duce crucea pâna la capat sau sa mor necompromis” adauga colegul de suferinta Virgil Maxim la pagina 315.

Nu este totuna cum mori. Când esti chinuit si lipsit de libertate, singurul lucru pe care ti-l doresti este o moarte eroica. …comunistii îti confiscau si acest privilegiu. Moartea venea dar numai atunci când o voiau ei, securistii. Ei puteau sa te omoare oricând si oriunde, daca nu te supuneai” (p.270). In urma torturilor, unii detinuti au cedat, câtiva au cedat de buna voie, au fost si de acestia. Unii martori spun ca victimele devenite calai capatau înfatisare schizofrenica, în timp ce aceia care au rezistat aveau alura de sfinti. Cei mai torturati care au ramas neclintiti în suferinta au fost trecuti în rândul martirilor. Printre ei se numara figura exemplara a lui Valeriu Gafencu, glorificat si pentru un gest iesit din comun. A socotit ca este mai de folos pentru el sa ofere streptomicina, medicament foarte rar pe vremea aceea, pe care o primise pentru tamaduirea TBC-ului sau, unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, lui Richard Wurmbrand, care s-a vindecat, iar Gafencu, dupa un timp s-a stins.

In penitenciarul Târgsor transformarea tinerilor în monstri de factura comunista n-a fost posibila. Elevii au prezentat o rezistenta capabila sa faca ineficienta „reeducarea” care a dus la desfiintarea penitenciarului. De la un capat la altul al cartii, strabate ca un fir rosu însemnarile autorului despre tinuta demna a multor tineri, stapâniti de “un fluid” vizibil.

Cei care rezistam reeducarii ne simteam uniti printr-o puternica legatura sufleteasca. Era un fluid vizibil, un sentiment, care pe parcursul detentiei, ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simt si o tinuta ce nu ne-au mai parasit si care, atunci când eram mutati dintr-o puscarie în alta, dintr-o celula în alta, ne ajutau sa ne recunoastem si sa ne simtim în siguranta…” (p.209).

Si în penitenciarul Târgsor, supravietuirea, mai ales în singuratatea izolarii, era posibila numai prin evadare în interior, prin meditatie, rugaciune în dialog cu Dumnezeu, examinarea constiintei, descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare. Frumusetea si taria morala era o preocupare fundamentala. Tinuta celor mai multi elevi parea a fi modelata de o mâna de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, ma facea sa ma simt privilegiat de destin ca ma aflam de aceeasi parte a baricadei cu ei. Atmosfera în care traiam si starea de permanenta înfruntare dintre noi si adversarii nostri reeducati ne-au înlesnit desavârsirea personalitatii noastre, maturizându-ne.”(p.122)

Taria morala i-a facut neclintiti fara sa-i atinga nimic din scopul urmarit – alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. „Nu se poate vorbi de o rezistenta fizica fara o rezistenta morala. Moralul, legatura sufleteasca dintre noi, speranta si încrederea ca forta divina nu ne poate parasi au fost cei patru piloni care ne-au ajutat sa iesim neafectati sufleteste din toate necazurile pregatite de tortionari.” (p.208)

Pe coperta a patra, autorul a însemnat: „Am scris aceasta carte ca pe un omagiu adus generatiei de adolescenti, elevi de liceu, care au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste si sa refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte, cedând în fata fortei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viata si de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare sa va faca sa visati. Fara sa simtiti, sunteti purtat prin multiple hauri ale urii umane, unde riscul de a va cutremura este real.”

Chipurile acestor tineri sunt asezate în ultimile pagini ale cartii. Aceste fotografii sunt atât de graitoare încât, multa vreme nu poti rupe dialogul cu ei ca sa poti închide cartea.

Viata din închisoarea Târgsor, dar si din alte închisori este descrisa de autor cu real talent de povestitor, folosind cu precadere stilul oral, fara multe figuri de stil, dar stapânind foarte bine proprietatea cuvintelor care pot sa prinda bine esenta. Având caracter autobiografic, cuvintele sunt asternute pe hârtie cu pana sufletului muiata în suferinta zguduitoare, pentru care a ales un ton sobru, supravegheat de barbatie si demnitate umana care trezeste în cititor respectul pentru asemenea oameni. Tot ce spune te convinge, e sincer si autentic. Prezentând diferite metode de tortura la care erau supusi detinutii politici, te trezesti ca participi la scenele de groaza pe care nu le mai poti uita si te urmaresc zile si nopti. Are darul de a descrie persoane si locuri aducându-le înaintea ochilor doar din câteva trasaturi de condei. De la primele pagini îti ramân în minte imagini despre cum aratau spatiile interioare sau exterioare ale puscariei sau cum aratau trasaturile colegilor de suferinta, ori ale personalului detentiei. Mos Dumitrache, gardianul ramas aici din alte vremuri, în inima caruia nu s-a stins omenia, cu constiinta „înca nedenaturata de constiinta de clasa”, era „un om voinic, nu prea inalt, brunet, cu mustata groasa ca doua vrabii, purtând cheile pe un inel de sârma atârnând pe partea dreapta a centurii.”

Nu poti sa citesti aceasta carte fara sa faci pauze în care sa dai ragazul necesar ideilor si trairilor sa se aseze pentru a capata pe deplin întelesurile. Nu poti sa nu-ti pui din când în când întrebarea fireasca: într-o asemenea situatie, eu cum as fi reactionat?… si sa nu te cutremuri.

Daca, despre neamul românesc auzim astazi uneori cuvinte care ne pateaza obrazul, cartea semnata de Victor Rosca vine sa spele petele de pe obraz si sa depuna marturie ca exista multi semeni aflati în umbra care nu si-au pierdut verticalitatea chiar si în cele mai cumplite vremuri. Pe astfel de oameni s-a ridicat tara noastra de-a lungul istoriei când vremurile vrasmase ne-au adus obidirea si în astfel de oameni sta viitorul tarii. Fata de acestia avem datoria de a le acorda cinstea cuvenita si de a le asigura un loc în rândul eroilor nemului.

Cartea este, în acelasi timp, si o dovada de lupta împotriva distrugerii memoriei noastre colective prin minimalizarea ororilor comunismului. Trebuie sa ne amintim mereu ca uitarea merita un blestem.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

4 martie 2012

Jumătate de Biblie

Richard Wurmbrand

Un Vânzator de Biblii este refuzat categoric când încearca sa vânda o Biblie. Atunci s-a gândit sa ofere gratuit cartea NOUL TESTAMENT  stapânei casei. Barbatul ei, în bajocură spuse…

– Suntem căsătoriti… asa că jumătate din tot ce are ea imi apartine…. Si luă un topor si tăie Testamentul în două. Însă după câteva saptamâni  o întreabă Continue reading “Jumătate de Biblie”