Ligia Seman – „Funiile dragostei”

FuniileDragosteiCopertaIubirea între fericire şi nefericire, între dramă şi împlinire într-un roman de tip “clasic” 

În 1970, regizorul american Arthur Hiller câştiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, „Love story”. Ecranizarea sa după cartea lui Erich Segal, avându-i în rolurile principale pe Ali McGraw şi Ryan O’Nael, prezintă povestea de dragoste a doi tineri, studenţi, ce se căsătoresc şi au parte de o fericire de scurtă durată (tot încercând să aibă copii, vor descoperi că ea suferă de o boală incurabilă). Dramă, lacrimi, suferinţă, un tagline celebru – „love means never having to say you’re sorry” – şi o coloană sonoră de neuitat, aceasta ar fi în câteva cuvinte istoria filmului.

Un love story oarecum similar ne propune şi Ligia Seman în cea mai populară carte a ei, „Funiile dragostei”, tiparită la editura Cetate Deva, în anul 2008, care impresionează prin aceeaşi reluare a clasicei poveşti de iubire frântă înainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. Continue reading “Ligia Seman – „Funiile dragostei””

Advertisements

Al Jazeera va intra in 60 milioane de case americane

Simona-BotezanSimona Botezan, Washington D.C.

Televiziunea araba Al-Jazeera, sponsorizata de guvernul din Qatar, va avea acces la 60 milioane de gospodarii din SUA, dupa ce a cumparat reteaua media Current TV, la inceputul lunii ianuarie 2013. Fostul vicepresedinte american Al Gore, unul dintre fondatorii retelei Current TV, detinea 20% din actiuni, pentru care a incasat suma de 100 milioane de dolari.

Televiziunea araba este cunoscuta in SUA, in principal, datorita tonului anti-american folosit în timpul razboiului din Irak, cu un deceniu în urma. Stirea ca Al-Jazeera va deveni un important canal de cablu din SUA, care va concura cu CNN, a stârnit un val de reactii din partea expertilor: “Parerea mea este ca atunci când oamenii aud despre Al-Jazeera, acestia nu vor fi atenti la calitatea stirii sau corespondentei“, a declarat pentru CNN analistul Stuart Fischoff, un profesor pensionar de la Universitatea de Stat din Los Angeles, California. “Ei vor auzi doar Qatar, si vor spune ca este o tara araba, plina de teroristi si, prin urmare, este partinitoare în prezentarea stirilor“, a mai spus profesorul.

Fostul corespondent al Casei Albe, Bibb Porter de la MEDIATECH Capital Partners din New York, a declarat pentru mass-media ca Al-Jazeera  a platit 500 milioane dolari pentru a achizitiona Current TV: “Eu cred ca pretul asumat de 500 milioane dolari este absurd pentru ceea ce au primit“, a spus Bibb.Aparitia Al-Jazeera pe o retea de cablu majora din SUA, a înviat dezbaterea despre acuzatiile anti-americane din trecut si despre videoclipurile cu Osama bin Laden sau cu metodele artizanale de fabricare a bombelor, prezentate de televiziunea araba. Unii experti considera ca Al-Jazeera va incerca sa prezinte buletine de stiri care se pliaza pe standardele americane. Antipatia fata de reteaua araba s-a disipat în mod semnificativ in SUA, desi nu în totalitate, spun analistii. “Acesta (n.r. televiziunea) a fost, evident, demonizata de catre politicienii nostri pentru aproape un deceniu,” a precizat Rory O’Connor, un fost producator CBS News si un expert în mass-media. El a remarcat modul în care un cameraman Al-Jazeera a fost retinut timp de sase ani la lagarul de prizonieri US Navy de la Guantanamo Bay, Cuba. Dar Al-Jazeera difuzeaza curent în limba engleza programe de calitate, fara partinirea invocata de politicieni americani, a spus O’Connor, autorul blog-ului roryoconnor.org, care contesta opinia conservatorilor ca  Al-Jazeera ar fi o “ retea de teroare si propaganda”.

Alti analisti, spun ca Al-Jazeera continua sa difuzeze si acum emisiuni cu continut anti-american. “Cu siguranta vor fi atenti la început si vor încerca sa dovedeasca faptul ca sunt un canal profesionist si obiectiv“, a declarat Yigal Carmon, presedintele Media Research Institute pentru Orientul Mijlociu, care a adunat mai multe clipuri video difuzate de Al-Jazeera în ultimii ani, cu mesaj anti-american.Carmon este un fost consilier antitero, sef de cabinet al premierului israelian Yitzhak Rabin. “E mult mai putin anti-american decât în trecut, si ceea ce difuzeaza in limba engleza  este o versiune soft a emisiunilor in limba araba. Dar aceasta este televiziunea guvernului din Qatar si vorbeste despre viziunea guvernului din Qatar; este o televiziune politica” , a spus Carmon, care a folosit cuvinte dure pentru a descrie guvernul din Qatar: “Qatar, la urma urmei, este o dictatura, si într-o dictatura, ei folosesc mass-media ca pe un brat al politicii externe, fie ca este vorba de politica araba, musulmana sau internationala“, a mai spus Carmon.Decizia guvernului din Qatar de a introduce Al-Jazeera în 60 % dintre casele din SUA care receptioneaza televiziunea prin cablu, este o manevra politica provocatoare, dar si o strategie de afaceri, fiind o retea sponsorizata de guvern, mai spun expertii. „Vedeti natura neobisnuita sau ciudatenia esentiala, ca un fost vice-presedinte al Statelor Unite vinde reteaua  sa unui guvern strain?” a declarat expertul mass-media Howard Kurtz, gazda programului saptamânal CNN “Surse de încredere”.

Al-Jazeera a fost întotdeauna privita ca un factor de risc si o vanitate a unui emir bogat. Qatar este o tara din lumea a treia, care are o mare rezerva de petrol si gaze si produce miliarde de dolari pentru profilul personal al emirului. Este vorba despre o televiziune care se ocupa de imaginea publica a emirului si incearca sa manipuleze occidentul, prezentându-l intr-o lumina favorabila pe dictator. Al -Jazeera subliniaza mereu faptul ca emirul sponsorizeaza evenimente sportive in Qatar si în Europa, au spus expertii. “Al-Jazeera încearca de ani de zile sa intre in casele americane si pâna acum nu a reusit“, a mai declarat Brian Stelter de la New York Times pentru CNN.

Purtatorii de cuvânt ai Al-Jazeera nu au putut fi contactati de CNN pentru a raspunde acestor acuzatii. Pe website-ul televiziunii arabe apare insa un mesaj, referitor la difuzarea programelor Al-Jazeera in SUA: „ La cinci ani de la lansarea Al Jazeera English (AJE) canalul este disponibil numai în câteva orase din SUA: New York, NY; Washington DC; Burlington, VT; Toledo, OH, si Bristol, RI. Stim ca americanii doresc sa ne vada, deoarece 80.000 de oameni au trimis deja cereri furnizorilor lor de televiziune. Dar avem nevoie de tine pentru a mentine presiunea asupra operatorilor de transport prin cablu / satelit, pentru a cere difuzarea AJE. Avem 70 de birouri în întreaga lume, mai mult de 1.000 de angajati de 50 de nationalitati;  avem  una dintre cele mai diverse structuri etnice  din lume  in redactiile noastre. AJE este difuzat la cel putin 250 de milioane de gospodarii din 120 de tari.

Al-Jazeera isi motiveaza extinderea in SUA prin faptul ca “aproape 40 la suta din audienta online a Al-Jazeera English (serviciul in limba engleza) provine din Statele Unite, deci telespectatorii americani au demonstrat clar ca apreciaza informatia furnizata.”

O opinie similara a fost exprimata de jurnalistul Alan Colmes, pe pagina web Liberaland: „Se numeste diversitate de opinii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca e o piata libera si alegerea apartine consumatorului […]În cazul în care Al-Jazeera nu va reusi sa atraga o masa critica de spectatori, companiile de cablu vor  fi justificate sa o elimine. Al-Jazeera aduce o alta nuanta in relatarea stirilor internationale, care lipseste de pe alte retele americane, pentru ca are mai multi corespondenti straini si mai multe birouri peste mari, decât multe posturi din Vest. Pentru acoperirea „primaverii arabe” Al Jazeera a câstigat un premiu George Foster Peabody”, a spus Alan.

Dealtfel, Al-Jazeera nu este un fenomen izolat. Postul China CCTV, sponsorizat de guvernul chinez, s-a aventurat în SUA anul trecut: “Chinezii au o acoperire similara a pietei mass-media din SUA, asa cum incearca Al-Jazeera acum“, a spus Bibb Porter. “Aceste posturi sunt folosite ca  o varianta moderna de diplomatie, nu sunt canale de propaganda, deoarece abordarea lor este foarte grijulie. SUA stie ca este vorba tot despre China, iar acolo unii oameni mor de foame“, a mai precizat Bibb Porter. Bibb se întreaba de ce Al-Jazeera ar intentiona sa produca 60% din continutul sau în Statele Unite, asa cum declara, desi postul arab s-a facut cunoscut datorita acoperirii sale din Orientul Mijlociu, în special în timpul revolutiilor arabe din primavara anului trecut?

Cert este ca Al-Jazeera va gasi un segment de public in SUA, dar va intra pe o piata tumultoasa si fragmentata, cu multe programe de stiri, iar ratingul sau nu va fi de milioane de telespectatori, ci, probabil, de câteva sute de mii, au mai declarat analistii. Accesul la 60 de milioane de case din SUA nu garanteaza ca oamenii vor urmari programul, au mai declarat analistii. Buletinele de stiri internationale sunt un segment care se vinde greu. ” Nu exista o piata americana prea mare, avida de stiri internationale”, a declarat Howard Kurtz de la CNN.

Surse: CNN; Al Jazeera; Liberaland

NUNTA REGALA, IMORALITATE LA DRUMUL… MARE

Asaaaa, deci s-a petrecut si nunta fiului (nepotului) de împarat (regina)! Cu tot cu traditie, pompa, celebritati si… religie. Iar o sa ma credeti îngust la minte, si iar n-o sa-mi pese. Pentru mine, nunta printului a fost o parodie aducând a mascarada. Imaginea antenelor parabolice multicolore (înainte era moda farfuriilor zburatoare, aaah ce vremuri…) carate de duduile de societate m-a dezgustat suficient cât sa îmi reînoiasca ferm loialitatea fata de basmaua româneasca. Tras(at)urile regale cu armasari iuti, plimbându-se mofturos printre Rolls Royce-uri mi-au întors inima spre pitorescul carutelor noastre satesti mânate de mârtoage în calea Daciilor trepaduse. Mai ales când a intrat cântaretul Elton John cu ”nevasta”, am regretat momentele din copilaria mea când intram în grajdul lui tataia la tara, în vacantele de vara.
În sfârsit, sa trecem la nunta zisa la propriu – mai degraba la (des)figurat ca, ce nunta e aia fara feciori – ca sa ne ra(s)co(r/l)im putin cu de-ale credintei.
Ce sa le mai faci nunta, ca stau împreuna de câtiva ani!…
Dar uite cum Îl bagam noi pe Dumnezeu în mizeriile noastre. Biblia din care au citit arhiepisco-(po)pii lor, nu scrie ca trebuie sa ne pastram curati pâna la nunta, si dupa? Era sa cad cu tot cu scaunul (recunosc, m-am uitat la oficiere) când l-am auzit pe arhiepiscop cerându-le sa marturiseasca daca exista vreun motiv pentru care nunta nu poate fi oficiata. Am sperat într-un semn divin când era cât pe ce sa nu-i intre inelul pe deget. Probabil ca atât a fost. Parca a rosit putin, sau mi s-a parut…
Eeeeh, ce sa ne mai miram, Biserica Anglicana s-a separat de cea catolica pentru ca regele Henri sa se poata (des)casatori – cititi cum vreti, se potriveste oricum – pâna îi va da regina mostenitor. Altfel, unde le-au stat picioarele, acolo si capul…
Si pe urma, pe urma sarutul. Sfios, pudic, cu iz de ”prima data”…
Acum se duc în luna de miere (fara miere ca au mâncat-o demult). Sa vedem cât tine luna.
Si asa s-a terminat si petrecania asta.

Cristian Ionescu
Chicago, Illinois
http://popaspentrusuflet.wordpress.com

Cel mai mare provider din domeniul educatiei media din lume, deschide cea mai moderna facultate în Bucuresti!

Comunicat de presa

4 aprilie 2011: Institutul SAE a anuntat ca de azi îsi continua planul de extindere a retelei deja impresionante de campusuri universitare si în România, cu orasul Bucuresti, care în curând se va alatura celor 57 de orase cheie în care Institutul SAE opereaza în prezent, incluzând Londra, New York, Berlin, Munchen, Paris, Milan, Istanbul, Madrid, Atena, Sidnei, Dubai,Los Angeles si Singapore.

Deschiderea SAE Bucuresti va îmbogatii experienta impresionanta a  celor  35 de ani în industria educatiei internationale media cu acoperire în 26 de tari, pozitionând Bucurestiul ca si centru regional pentru renumita educatie digitala si new media în domeniile Audio Engineering, Film making, Multimedia & Web development, Games Design and Develoment, Digital Journalism si 3D Digital Animation.

Noul campus va dispune de cele mai moderne echipamente si facilitati, un curriculum contemporan si practic de predare si lectori experimentati ai industriei în domeniu, care intentioneaza sa ofere studentilor din România si vecinatati un standard la nivel mondial în domeniul creativitatii media.

SAE îsi propune sa ofere ceritificate, diplome, masterate si doctorate (doctoratele vor fi acreditate de Universitatea Middlesex din Londra) încrucisând patru sisteme de curs prin intermediul carora scoala va functiona la capacitate maxima.

Romy Hawatt – Senior Executive al grupului SAE a declarat: “ Lumea educatiei media se micsoreaza si se extinde în acelasi timp. Se micsoreaza prin felul în care distantele geografice se restrâng si se extinde prin virtutea numarului vast al tintelor demografice si geografice, audientei si teritoriilor care acum pot fi atinse într-o secunda.

Va fi astfel de neconceput ca cineva sa subestimeze efectul profund pe care noua revolutie a educatiei media îl are si va continua sa-l aibe în infiltrarea adânca si extinsa în comunitati locale si globale la orice nivel”.

Hawatt a mai adaugat: “România, cu populatia sa tânara si talentata, trebuie sa faca un pas înainte, hotarâror, în studiul si aprofundarea limbajului educatiei media, sa inteleaga cum sa conecteze audienta prin intelegerea sinergiilor existente între diferitele nivele de piata si segmente, sa finiseze în mod rafinat aptitudinile din continutul creativ si sa-si ceara dreptul asupra  bucatii lor din aceasta imensa prajitura de media si comunicare, nu numai pe plan local, dar si international”.

Lansarea oficiala a SAE România are loc în timpul festivalului Musikmesse 2011 din Frankfurt, Germania, care se desfasoara în perioada 6 – 9 aprilie, iar deschiderea oficiala este programata pentru toamna 2011, pentru a coincide cu începerea anului universitar.

“A existat o incredibila crestere în industria multimedia în aceasta regiune, iar cerintele de cursuri de înalta calitate în domeniul educatiei  media, ca cele pe care le ofera SAE, sunt clar în ascensiune. Suntem entuziasmati sa aducem Institutul SAE în Romania pentru prima data si asteptam cu nerabdare sa-i primim pe noii nostrii studenti”, a adugat Mircea Kiraly, General Manager SAE Bucuresti si Senior Executive, Full Production S.R.L.

Despre Institutul SAE

Institutul SAE este cea mai mare instiutie de învatamânt superior particulara din lume în domeniul Audio Production, Film Production, Interactive Animation si Applied Multimedia, oferind cursuri practice de specializare cât si programe de cursuri academice în 56 de scoli în 25 de tari.

Institutul SAE a fost înfiintat ca si “Scoala de Inginerie Audio” (SAE) în octombrie 1976 de catre inginerul/producator Tom Misner, care a dezvoltat primul curiculum de practica si teorie combinata în domeniul ingineriei de sunet din lume.

Sistemul unic de învatamânt al SAE ramâne singurul de acest fel în lume si s-a dezvoltat permanent oferind programe în diferite domenii, cum ar fi cel de filmmaking, multimedia si alte domenii ale creativitatii media.

Pentru mai multe informatii:
Office: 021 202 3227
Mircea Kiraly 0741 106 618
Madalina Diaconu 0737 508 316
Bucharest@sae.edu
http://bucharest.sae.edu/en-gb/home/

…„CE CÂNTI, AIA ESTI!”

Citesc, de pe Internet, ceva în „pasareasca” economistilor („pasareasca” pentru mine, un biet profesoras de Româna…!), dar nu atât de ininteligibil, încât sa nu pricep ca România este jupuita (dimpreuna cu românii!) …”cu mare stiinta” – de ai nostri conducatori, în cârdasie tradatoare cu toti pacalicii planetei Terra!
„Prof. Dr. in economie Constantin Cojocaru a prezentat ieri la TVR R situatia rezervei Bancii Nationale a Romaniei (BNR), sustinand ca graficele privind majorarea rezervei valutare prezentate de BNR nu sunt altceva decat niste tentative penibile de manipulare. El a aratat ca, de fapt, cea mai mare parte a rezervei BNR (73%) este compusa din titluri de valoare, adica niste simple hartii, plasamentele BNR in aceste bonuri nefiind altceva decat un imprumut mascat acordat de catre Romania altor state, in principal, Statelor Unite ale Americii (pe axa Bucuresti-Washington-n.r.). Ca urmare a acestor plasamente, BNR a ramas fara valuta, banca nationala fiind nevoita sa apeleze, astfel, la imprumuturi inrobitoare la FMI. PERDANTUL ESTE,  IN OPINIA LUI COJOCARU, POPORUL ROMAN CARE S-A ALES CU NISTE HARTII CE AR PUTEA SA NU AIBA NICIO VALOARE, INSA ESTE NEVOIT SA PLATEASCA COMISIOANE GRASE SI DOBANZI PENTRU CREDITELE FMI. TOTUL CU SACRIFICAREA INTREGII POPULATII A ROMANIEI!! Un fel de fumarici modern!
In opinia lui Cojocaru, banii <<imprumutati>> de SUA si de alte state de la Romania au fost injectati in dezvoltarea anumitor economii si sutinearea anumitor razboaie”.
Aceasta megaschema financiara face parte, in opinia lui Cojocaru, dintr-o strategie la scara planetara de sifonare a fondurilor statelor vulnerabile, cu o conducere corupta, <<subordonata>> structurilor de putere internationale sau santajabila.
Canalale de difuzare a acestei inginerii sunt, fara indoiala, cele masonice, avand in vedere ca guvernatorul BNR, MUGUR ISARESCU, UN VERITABIL ASASIN ECONOMIC AL ROMANIEI, ESTE PRESEDINTELE CLUBULUI DE LA ROMA DIN ROMANIA SI UNUL DINTRE MEMBRII MARCANTI AI OCULTEI MONDIALE [s.n.] (…)<<Rezerva nationala a unui stat, in acest caz a Romaniei, este transformata in hartii fara valoare printr-o inginerie financiara iar banii sunt sifonati intr-o anumita directie>>, a aratat Cojocaru. EL A PRECIZAT CA SCHEMA NU ESTE NOUA, FIIND FOLOSITA CU SUCCES PENTRU <<SALVAREA>> MARILOR CONGLOMERATE FINANCIARE DE PE WALL-STREET, ACTIUNE PRIN CARE AU FOST SIFONATI PESTE 700 DE MILIARDE DE DOLARI, SUMA PROVENITA DIN FONDURILE CONTRIBUABILULUI AMERICAN (s.n.).
La acesta schema contribuie, din plin, organismele internationale de rating precum Fitch si Moody’s, care, evident au cotat bondurile americane, in momentul cumpararii acestora de catre Romania cu calificativul AAA. Potrivit lui Cojocaru, din cele 37 de miliarde de euro, cat este acum rezerva BNR, aurul reprezinta doar 7%, respectiv 2,59 miliarde de euro, depozitele in valuta (euro si dolari) reprezinta 20% din structura rezervei, adica 7,4 miliarde euro, in vreme ce o covarsitoare parte, respectiv 73% (peste 27 miliarde de euro) reprezinta titluri de valoare, hartii cumparate de Romania care a imprumutat, astfel, mascat SUA.  (…)IN FINAL, RMO ESTE ADUSA LA ZERO, NOI SUNTEM DATORI VANDUTI LA FMI, BANII NOSTRII SUNT <<DATI CU IMPRUMUT>> GUVERNULUI AMERICAN SI ALTOR GUVERNE CA EI SA FINANTEZE FMI, SA-SI SUSTINA ECONOMIA SI SA POARTE RAZBOAIE (s.n.). Dobanzile si comisioanele grase nu le incaseaza poporul roman pe hartiile de trezorerie, ci FMI pentru <<imprumuturile>> date Romaniei. <<IN FINAL, ACEASTA SCAMATORIE FINANCIARA CONDUCE LA JUPUIREA CETATENILOR TARII>>, a aratat, in final, Cojocaru”.
…Deci, repet, în gând: ACEAST? SCAMATORIE FINANCIAR?  CONDUCE LA JUPUIREA CET?TENILOR T?RII… Da? Pai, daca-i asa, unde-s tepele si spânzuratorile, pentru toti tradatorii nostri…?! – si unde-s câinii de stâna, pentru toti furii dinafara, chemati de leprele noastre politice?!
Nu vad nimic, nu aud niciun strigat mai ca lumea (doamna Cristina Anghel, de atâta greva a foamei, pentru demnitate, vorbeste, acum, prea încet si grozav de civilizat, la TV, unor brontozauri, stegozauri si altor reptile puturoso-guvernamentale…bietul Adrian Sobaru n-a prea facut zgomot, când a zburat pe deasupra sufletelor noastre…prea multa discretie strica!), nu aud niciun latrat sanatos, afara de al cotarlelor  carora bravii nostri primari se pregatesc sa le “bata” mare razboi… – …dar cu ce va rezolva euthanasierea criminala si fariseica a javrelor-javre, pricina poporului român, PRICINA CREATA DE JAVRELE POLITICIANISTE SI ATÂTA DE PAGUBOS AFACERISTE, pentru poporul român, ca nici bani de cartofi nu va mai avea locuitorul Tarii Barabulelor…nici bani de malai, locuitorul Tarii Mamaligarilor (…în care, fireste, “mamaliga nu explodeaza!”)?!
Cu nimic, fireste. Ca doar nu credeti ca madama aia de Udrea lui Cocos se va îndupleca sa valorifice macar pielea bietilor câini autohtoni, înlocuindu-si vizoanele, cu …blana de …“câine national”!
…Bun, eu înteleg ca „ e de jale”, dar economistii României, pentru care toate aceste date si initiale au un sens adânc si tragico-catastrofal – ce fac?! Dorm?! De ce nu ies pe „micul ecran”, sa-l descongestioneze de Pepe si Oana, de Iri si Moni, si sa traduca toata daravera aia economico-apocaliptica, în limbajul omului simplu, sa vesteasca, cu voci de stentori, apocalipsa artificiala si „sa incite la violenta metafizica”, adica, la veghe si la reactie vitalista, precum o fac cei din Anglia, Franta, Grecia, Spania…?!
…Le este frica, zic multi. Si cum, adica –  te lasi sa mori…de frica de a nu muri?! Nu mai bine mori cu arma în mâna, sa dai un sens (cum zice românul: „un haz”…) mortii si vietii tale meteorice, de pe Planeta Terra?!
Nu. Frica e mai importanta decât orice sens/semantica ontica.
Da? Bine. Atunci, este BINE! Sa crapam, deci, de frica. În mod…NATIONAL!!!
…SA CRAPAM DE FOAME, SA CRAPAM MAI REPEDE, DE ORICE SE POATE CRAPA, PE LUMEA ASTA!
Eu, unul, m-am saturat de aceasta agonie lasa, a poporului român. „Profesorii nu ies la greva (ne spunea, la un post TV, o profesoara) de frica sa nu-si piarda pâna si acel salariu de mizerie…” . Da? Atunci, sa dea Bunul Dumnezeu sa-l piarda, sa ne ia Boc si restul de 75%, sa ne ia 175%…1175%!!! Sa ajungem sa ne târâm ca râmele, pe fata pamântului… – „târâisul sarpelui si pasul gândacului”, vorba blestemului Mariei Tanase! – pentru ca nu meritam sa vedem soarele, nu meritam sa vedem cerul si lumina lui Dumnezeu!
Cine a ales, vorba lui Cosbuc, sa moara nu „leu”, ci „câine-nlantuit”, apoi asa sa fie, cum vrea el! Amin! Si sa n-o mai lungeasca-prelungeasca/”târâiasca”, „ca gaia matul” –  cum, iar,  întelepciunea Vechiului Neam gaseste cea mai nimerita expresie a situatiei noastre.
Nu se întrevede, în viitorul apropiat si mediu, ca acest popor va mai atinge standardele de Neam Românesc, re-amintite de acelasi Profet al Demnitatii De Neam Românesco-Zalmoxian, George Cosbuc: „Iar a tacea si lasii stiu!/Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa râda! Bunii râd si cad!/Sa râdem, dar, viteaz rasad,/Sa fie-un hohotit si-un chiu/Din ceruri pâna-n iad!(…) Si-acum, barbati, un fier si-un scut!/E rau destul ca ne-am nascut:/Dar cui i-e frica de razboi/E liber de-a pleca napoi,/Iar cine-i vânzator vândut/Sa iasa dintre noi!//Eu nu mai am nimic de spus!/Voi bratele jurând le-ati pus/Pe scut! Puterea este-n voi/Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,/Ca zeii sunt departe, sus,/Dusmanii lânga noi!”
Da, mai exact: “Dusmanii-s PRINTRE noi!!!” Iar razboiul este împotriva tuturor, împotriva railor si tradatorilor tarii, cât si împotriva lipitorilor mondiale/mondialiste…Negustorii/Zarafii TEMPLULUI LUMII !!!
Si ce daca? “Nici nu ma gândesc sa ma-mpotrivesc, în vreun fel! Pe mine numa’ sa ma lase sa suflu, ca sa-i vad la procesul televizionistic, pe Pepe si …Iepe…!”
?STIA AM AJUNS NOI, POPORUL LUI PEPE SI IEPE!!! Ce zalmoxieni, ce demnitate crestina? Nooo: ”TIRCUS!” Atât! Câta vreme este “tircus”, toate “se rabda”…ba chiar se fac bancuri pe seama acestei rabdari tembele si rusinoase, ca “boala frantuzeasca”/sifilisul!
…Asta e si sa ne împacam cu soarta: SUNTEM CEA MAI PERFECT RATATA DINTRE TOATE GENERATIILE RATATE, de pe fata Pamântului si din istoria, mai departata sau mai apropiata, a României! De ce? Pentru ca…”noi nu credem în nimic (…)Toate-s praf… Lumea-i cum este … si ca dânsa suntem noi!”, explica alt mare/Maxim „Doftor” al Cuvântului/Logos-ului Sfânt de Neam Românesc, Eminescu.
…Vedeti domniile voastre, un popor se cunoaste ca e viu ori ca pute a hoit si dupa CUM SI CE CÂNTA: generatia pasoptista cânta DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!, generatia urmatoare, de final de veac XIX, cânta PE-AL NOSTRU STEAG si TRICOLORUL, ale lui Ciprian Porumbescu, la început de secol XX, în freamatul primului razboi mondial, se cânta „TRECETI, BATALIOANE ROMÂNE, CARPATII!”
(…Frantujii cânta si-acum Marseilleza, care are versuri mai cumplite cu mult decât deja prea-hulitul nostru imn, Desteapta-te, române!, devenit inutilizabil, de catre un popor de adormiti : „Aux armes citoyens,/Formez vos bataillons./Marchons! Marchons!/Qu’un sang impur/Abreuve nos sillons” – “Hai la arme, cetateni!/Sa mergem! Sa mergem! Sa facem ca un sânge spurcat/Sa ude brazdele noastre!” – si le merge, francezilor astora “broscari”, binisor!!! La fel, Imnul National al Italiei este un vechi cântec garibaldist, de la 1860 – versurile  i-au fost compuse de catre Goffredo Mameli, pe muzica lui Michele Novaro: “Uniamoci, amiamoci,/l’Unione, e l’amore/Rivelano ai Popoli/Le vie del Signore;/Giuriamo far libero/Il suolo natìo:/Uniti per Dio/Chi vincer ci può?” – “…Uniti de Dumnezeu (n.n.: destul de târzior…mai târziu decât românii, cu un an!), /Cine oare ne poate învinge?” – NIMENI!, nici macar Umberto Bossi si halucinatia lui de Padanie… – de aia italienii “macaronari” n-au…”ungurii” si “udemeristii” lor… –  doar escrocii-“mascaltonii”/mafiotii lor, dar, si aia, foarte…sentimentalo-”nationali”: omoara numai dupa ce-au cântat sicilieneste si dupa ce-si fac o cruce mare, cu toata raspunderea! – …si, iarasi, pot ca sa zic ca n-o duc prea prost, nici astia, din moment ce români de-ai nostri îi slugaresc pe italieni si le…pe italience, iar nu…viceversa!)…

…Pâna si Generatia Agnita-Botorca ori Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni etc. avea cântecele ei avântate  – pe care zeci de mii de tineri, râzând sincer, ca toti tinerii, le zbierau în cor… – chiar daca usor sau mai…greu…ridicole, foarte primitiv-stângace, voind sa imite, fara pic de succes, cântecele legionare (nu aveau, ca poeti,  vreun Radu Gyr, sau, ca muzicieni, vreun Ion Mânzatu!) : „Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti” etc. etc. ) – deci, chiar si generatia stalinist-comunista CREDEA ÎN CEVA! Bine, prost (…pentru viitorul apropiat, de atunci –  FOARTE prost!) – …totusi, CREDEA!
Care sunt cântecele…”generatiei 2000”?! Manelele cele lesinate si cu matele de puscarias pe-afara. Strigoi dabalazat si paiata de muzica…
…Pai, atunci, zic si eu o vorba, ca sa o fac pe „mama Omida de Adjud”: „CE CÂNTI, AIA ESTI!”
prof. dr. Adrian Botez

Intrebari si mirari la masa trecutului

Desi,  vesnic, ocupat peste masura, ce-i drept, uneori, si cu chestiuni de trei parale, deschid, intamplator, o adresa de internet (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html), trimisa de catre un amic, nu dau nume, insa persoana importanta, vorba Maiestrului, si vad scris: ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”. Titlul, ce sa zic, nevoie mare! Mintea mi-a zburat undeva, in antichitate, la Platon (427- 347 iHr., perioada  inca suporta, si astazi, dupa atatea cercetari, aproximarile), la cel care a pus, pentru prima data, bazele invatamantului superior  in lumea occidentala, la cel fara de care  chiar si Kant nu ar fi fost filosoful  pe care il stim noi astazi, mai ales cel din Critica ratiunii pure (o spune,  insusi autorul in Prolegomene: …,,fara Platon si empirismul lui John Locke, apriorismul meu,…”). Desi nu cred ca e cazul, amintesc, totusi, despre Academia din Atena  ca despre o institutie si idee, functionale, in acelasi timp,  chiar si pe vremea cand, pentru o noua carte, trebuia sa treci marea, pana in Egipt, sau sa te lasi prajit de arsita soarelului, pana departe, pe drumuri pustiite, spre scolile zidite in indepartata Ionie. Asta e! Nimic, de cand lumea, nu a cerut un mai mare sacrificiu decat setea de cunoastere, de cultura, de civilizatie! Ma intreb insa (fireste, avand in vedere relationarile anterioare), daca Platon, filosoful, ar fi avut posibilitatea, prin absurd, ca la vremurile de atunci, sa  fii avut acces la internet, si-ar fi creat oare o pagina,  pe care sa o fi numit ,,Platonicienii si Hodorodplatonicienii”, „Locul de intalnire al celor ce se cheama Platoncean”?  Suna usor ridicol, insa tocmai de aci, din ridicol, si intrebarea! Cand vad insa ca pagiana (http://prelipcean.ablog.ro/2009-02-05/nicolae-prelipceanu.html) se reduce la vaicarelile specifice unei babe frustrate, sau injuraturile unui tractorist, abia iesit de pe brazda, cand vad ca la capitolul comentarii (adica intalniri), sta, la loc de cinste, cifra 0 (zero), cand mai vad  si ca Ablog.ro (adica  domeniul de internet cu pricina) este, la data scrierii acestor randuri, 25 03 2011, de vanzare,  desi ma dumiresc nitel, cand insa vad scris: ,,13. (sic). Noi, cei care am avut marele noroc de a nu face puscarie la comunisti, am fost, totusi, inchisi intre zidurile unei culturi imbecile, am fost opriti de la lectura marilor carti, pe care le vedem astazi si ne gandim unde, cine am fi fost, daca le-am fi citit la timpul potrivit”,  n-am ce face si tot intreb:  Sadovenu, Labis, Nichita, Sorescu, Preda, ca sa nu mai zic de Blaga etc., unde, Doamne iarta-ma, or fi invatat carte incat au fost in stare sa scrie „Carte” pentru noi si generatiile viitoare.  Un fel de raspuns (cel putin in privinta lui Sorescu, valabil  chiar si pentru ceilati), mi l-am dat in  „Viata ca Iluzie si clipa ca destin”, p.p 137-138, cand  personajul principal masculin, Nick, se opreste deasupra Gurii Racului, locul din care se vede usor Valea Bulzestiului (acolo a vazut poetul lumina zilei), si ii spune Olesyei (o ucraineanca): 
,, – Pe aici, prin vagauna asta, s-a plimbat, intr-o zi, Cel de Sus.
– Ca sa vezi !
– Nu glumesc ! …Cu cercul, de-a lungul drumului ! Vasti, la deal, vasti, la vale ! Dadea lumii de veste ! Asta, candva, de mult !
– Ma, uite, de-aia imi vine sa te mananc ! Ca stii sa spui povesti !
– Asculta-ma ! La plecare, s-a infipt spre cer copac. Il vezi ? Acolo, departe… Sta rotit, ca un pasa ! Tot semn ! Cum ar putea sa stea, altfel, Dumnezeu ?”
Mda! Abia acum imi dau seama si va spun si voua ca, pe unde s-a plimbat Dumnezeu si s-a  mai lasat si semn, pentru  cei de acum si cei ce vor fi, poti sa te pui de-a curmezisul cu neamul, cu intreg arsenalul  nuclear al omenirii, ca tot degeaba!
In  pagina urmatoare (139), din aceeasi carte, impins, ce stiu eu de cine, scriu si mai si afisez la vedere, pe ultima coperta (nu de alta, dar desteptii prezentului doar atat citesc, apoi se bat cu pumnii in piept ca au inteles totul!),:
,,Peste tot, in jur, alaturi noua, linistea, simfonie a zarilor si a aducerilor aminte. Alaturi ei, viata, oricand gata, parca, sa tradeze. La tarmul clipei, misterul ! …Sau, alternativ, cand Dumnezeu, cand diavolul ! Totusi, ultimul, mai rar. Intre unul si celalalt, urcusul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetata, punere pe ganduri ! …Apoi, moartea, cortina a zadarniciei ! Domnule, daca ai putea sa mori in picioare, semn ?! Sa ramai, asa, stana de piatra si sa te ingropi singur, perpendicular pe axa vremurilor ! Sa fii un fel de antena, prin care, musai sa treaca si timpurile, si cuvantul ! In realitate, noi, tot una cu pamantul, un fel de umbre stinse in amurgurile disperarii. Te zbati sa fii si… Una, doua, ti se incurca itele ! Pacat de oasele frante si de alergatul pe te miri unde ! Asta e ! Una e sa vrei si alta e sa fii!”, tot un fel de raspuns! (Va asigur, nu e plagiat, cum s-ar fi exprimat un nu mai stiu care!). Un raspuns insa a carui luciditate ,,Una e sa vrei si alta e sa fii!” te duce la dementa (mai ales cand, cu varsta, ,,ti se incurca itele”, adica, mai pe romaneste, ti se mai imputineaza mintile, in conditiile, in care, candva, le-ai mai si avut!).
 Pana aici, mai nimic deosebit! Inca nu am puterea de a absolutiza banalul! Trebuie sa fii omul dracu, sau sa-ti dea Dumnezeu si minte si talent, cu carul, sa faci, in forma geniala, o chestiune de genul asta. Nu se stie insa niciodata cand se crapa de ziua!
 In problema ridicolului, nu stiu de ce, dar parca am facut-o in romanul „Pe apa sambetei”, cand un pesonaj, Cercelaru, primar in timpul colectivizarii, isi inscrie un consatean mort, punandu-i degetul pe o hartie, in momentul in care s-a dus cu lumanare la el. (Pe apa Sambetei, Ed. Horion, pp.178 – 79). Oricum, scena e unica in literatura romana si este scrisa inainte de `89,  pe vremea cand unii regizau spectacole si inchinau ode iubitilor conducatori, iar acum  intr-un picior, si ala de lemn, tin lectii despre cum trebuie sa fie  scriitorimea romana.
,,Stan si Bacanu au apucat sa fuga. Florea, Boade si ceilalti au ingrosat insa randurile celor dintai. Cateva ceasuri, Cioaca a ramas singur. Lumanarile puse intr-un sfesnic s-au stins. Norocul lui avea sa i fie cu Cercelaru care abia venea prin mijlocul satului, de unul singur, cu o lumanare in mana. Din dosul ulucilor, il priveau cu ochi speriati, femeile.
– Doamne, asta nu e om sa-l lasi sa puna in mana lumanarea mortului ! – isi ziceau toti, fara a indrazni sa-i iese in cale.
Cercelaru a intrat. S-a uitat in jur. A scos repede hartia lui Cioaca de inscriere in colectiv, i-a inmuiat degetul in cerneala, apoi i l-a apasat pe ea. A aprins dupa aceea lumanarile in sfesnic. S-a mai uitat cu frica intr-o parte si-n alta, de parca s-ar fi luat mortul dupa el, apoi a plecat.
– Credeai ca scapi ? Ei, uite ca nu poti !
In vreme ce primarul isi indeplinise sarcina, Tingirica si ceilalti, luati de jandarmi, isi dadusera aproape tot ce agonisisera, dupa ce mancasera bataie ca hotii de cai. Pe Stan si Bacanu, fiindca nu i putuse prinde, le luasera jandarmii tot, fara sa mai intrebe daca vor sau nu colectivizare. La poarta, au ramas Anica si Bacanica cu mainile impleticite de durere si cu lacrimi pe obraji.
Vremea ca Cioaca sa intre in mormant sosise.
Boderica si Boade au pus cosciugul pe loitrele carului. Crucea au asezat-o langa el. Popa si gornistul au luat-o inaintea boilor. Langa mort, bocea femeia lui Varzaru. Din mers, in urma lor, se adunasera si altii.
– Uite, asa ne ducem unul cate unul, daca nu ne ingroapa astia de vii !”
Ridicolul supunerii, slugarnicia vremurilor de atunci si parca, la noi, din toate timpurile, este, in aceste randuri, o absolutizare a absurdului, daca cuvantul absurd suporta absolutizarea. 
Pana una, alta, ca sa ne mai si descretim fruntile, si pentru ca anul acesta mi-am propus un serial al destainuirilor, am sa va povestesc mai intai, cum eu si sotia mea, Beatrice Silvia Sorescu, am asezat in jurul unei mese de bucatarie, intr-o sufragerie de bloc, din apartamentul in care locuiesc si astazi, apartament din Craiova, strada Nicolae Iorga, nr. 134, bl. A32, sc1, ap 13, tocmai la etajul 4, pe Eugen Simion, D.R. Popescu, Maya Simionescu, regretatul Grigore Vieru, Catalin Tirlea, Ioana Dragan, Tudor Nedelcea, Tudor Gheorghe, George Sorescu…
Se implinea un an de cand murise Marin Sorescu. Sa va mai amintesc faptul ca unii au savurat momentul incetarii lui din viata?! Nu e, cel putin acum, cazul! Probabil am sa revin,  am sa nuantez, am sa ma intorc undeva, in timp, inainte de 89 si, imediat, dupa aceea… Cand insa ma gandesc ca cei ce isi lingeau degetele atunci cand Sorescu era pe catafalc, ei erau deja, cadavre ambulante, ca erau morti de dinainte (paradoxal, un fel de morti mergatori!),  parca imi vine sa o las balta! Voi vedea eu cum si in ce fel voi face! Subiectul e incarcat de mizerii umane  pana  dincolo de limite. Repet, voi vedea!
Revenind, la un an dupa moartea scriitorului, Primaria Craiova, Consiliul Local  impreuna cu Teatrul National, ce astazi ii poarta numele, au organizat prima manifestare sub genericul „Zilele Sorescu”. S-a dat si un  premiu, pe care l-a primit dramaturgul D.R. Popescu. Seara, dupa spectacol, domnul Emil Boroghina, la vremea aceea, directorul teatrului, din toata saracia, a pus pe masa, in sala bibliotecii,  de la etajul 1, cateva castronele cu fasoale batuta, paine, niste suc, apa… Si cam atat! Saracie mare la noi, si atunci, ca si acum! Vorba lui Creanga! Nu o mai amintesc pentru ca abia am terminat cu injuraturile pe ziua de astazi. Parca vad momentul: niste actori mai tineri, chemati de la Bucuresti sa recite din opera poetului, au inghitit in sec. In acel context, stiind ca acasa am o oala cu sarmale, fasole pregatita de nevasta-mea (Dinescu, in privinta asta, ar trebui sa ia lectii de la ea), precum si carne si carnati ramasi de la Craciun, i-am invitat la mine. Nu, n-am uitat: vinul, cei ce mi-au trecut pragul casei, il stiu. Si alb, si rosu, o minune!  Astazi, dupa atatia ani, ar trebui sa-i mai cer scuze domnului Academician, Eugen Simion, pentru faptul ca mai mult de ½ dintr-o sticla, deja spumata peste masura, la deschidere, i-am turnat-o pe sacou. E, asta e!  In ultima instanta, si intamplarea  cu pricina a facut parte din spectacolul prelungit al serii. Varful distractiei s-a conturat in jurul momentului in care toti cei prezenti, infometati, asteptau sa ii asez, cumva, la masa in jurul careia nu puteau sta mai mult de patru persoane. Acum, cand scriu, si mi-i aduc sub priviri, imi dau seama cata disperare, lipsa mesei!   Fortat de imprejurari, pe la miezul noptii, am scos o usa din balamale, si, in sfarsit, am improvizat o masa  de cel putin 12 persoane.  Seara (pentru exactitate), noaptea s-a sfarsit cum trebuia. S-a mancat si s-a baut bine! Si bine ca a fost asa, pentru, ca a doua zi, in post, invitati la masa, (Eugen Simon, D.R. Popescu, Grigore Vieru, Tudor Nedelcea si eu, Nicolae Balasa), la Mitropolie de catre I.P.S.,Nestor Vornicescu, am fost serviti cu nu mai stiu cate feluri de mancaruri de urzici.  Domnilor, credeti-ma, atunci,  nu am putut sa o spunem, dar parca pana si vinul ni s-a oprit in gat.  
 Ca sa inchei: un an de la moartea lui Sorescu, Eugen Simion stropit de viu cu vin, la mine acasa, in jurul unei mese improvizate, personalitatile neamului (de aici si de dincolo de Prut), Platon, Kant, pagina de internet si ,,Prelipcenii si Hodorodnicenii”, „Local de intalnire al celor ce se cheama Prelipcean”! Suna ca prost!  Numai ca asta e, cu siguranta, felul de a bate cu gratie campii (in termeni literari de acum, se cheama eseu).  Mai diplomat spus, intrebari si mirari la masa trecutului, cata vreme viitorul inca iti mai curge din podul palmei, pe linia vietii, prin varful degetelor.
      24 03 2011               

Nicolae Balasa

A UNSPREZECEA SCRISOARE “LA UN PRIETIN”: DIN NOU, DESPRE TRADARE…: a intelectualilor, a conducatorilor, a noastra de noi insine…si de Hristos-Dumnezeu!!!

Stimate domnule profesor  M.D. –

…Da, dl Ion Coja pune diagnosticul corect: Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu – handicapati, la nivel de trairi nationaliste. Ca sa nu mai punem la socoteala izmenelile si trancanelile lor absurde si penibile (in contextul unei Romanii care se sufoca, la propriu! – o Romanie cumplit agonizanta, care are cu totul alte prioritati decat “intalnirile miraculoase”, “sambotiste”, ale celor doi dubiosi  – …da, si eu m-am intrebat si ma intreb, de 21 de ani, “ce-l mana pe Plesu-n lupta”, de s-a facut, in 1990, “demolatorul pionier”-“ctitor al dezastrului cultural incipient romanesc” postdecembrist…(pentru ca, nu de mult, sa treaca pe la Cotroceni, pe post de consilier al Pramatiei Supreme a Romniei!) – …iar Liiceanu (…atatea fumuri si pretentii si gretoase snobisme, si scatologii si ranchiune tatolistice si atitudini grotesti involuntare, in bula asta de flatulatie, scapata, parca, dintre cracii unui bosorog neputincios, poluand, dihoreste, vazduhul…!) s-a ales, “pe daiboj”, cu…patrimoniul urias al Editurii Politice, actuala Humanitas, pusa  – …azi se vede foarte clar!… –  atat in slujba mondialismului pustiitor, cat si in slujba Eriniilor manolesciene!), TRANCANELILE LOR UBU-esti de sambata seara, pe post de…”filosofii ametitoare” (de ametitoare, in sensul narcotizanto-halucinogen, chiar sunt…”ametitoare”!): “(…)Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie!/(…)Patriotii, virtuosii(…)”!

…N-am spus niciodata ca nu sunt de vina si romanii, pentru gravele cedari morale, cedari de tot soiul… – ….dar trei secole de instrainare si de macinare CONTINUA, PERSEVERENTA, REALIZATA PLANIFICAT “PANA LA PUNCT SI PANA LA VIRGULA”, IN MOD DIABOLIC,  a elitelor Neamului (ce s-a ales de “boierimea pamanteana” eroica, de pe timpul Marilor Voievozi Martiri, de la Dragos-Bogdan si Basarab I si pana chiar la  Petru Rares si Brancoveanu Constantin…?!…”navigand” prin fanariotismul putrefact si prin masoneria pasoptista si junimista, prin regimurile carlisto-hohenzolerniene, “regalitati impuse masonic” – unul, al lui Carol I, de jaf national generalizat si instrainare patrimoniala cumplita, tradare ticaloasa (nu degeaba s-a dat ordinul Masonic expres si urgent, sa-i inchida, pe vecie, gura Arhanghelului EMINESCU, cel care pentru Marturisirea Adevarului fusese trimis, din Ceruri, sa se intrupeze pe Pamant!), altul, cel al lui Carol al II-lea, de crima, tradare (si dezertare reala, dar si dezertare simbolica, cel putin la fel de grava precum cea reala, din vremea primului razboi mondial: DEZERTARE SFIDATOARE, de la TOATE responsabilitatile sale regale!) si jaf national “ca-n codru” (prin gasca “bancheresc-zarafeasca”, gasca infractional-criminala evreiasca, condusa de Elena Lupescu – BLESTEMUL ELENELOR, in istoria Lumii!!!…cu toate ca, in limba “danailor”, “Héléné” inseamna “Faclie”…dar, din pacate, nu pentru Iluminare de Duh, ci pentru Incendiere Criminala!!!) – …n-are rost sa mai vorbesc de Mihai, la fel de lipsit de minte, integritate si loialitate, precum in acel blestemat an, 1944… – …prin comunismul stalinisto-bolsevic (evreiesc, precum se stie!) apocaliptic, prin democratia liberala catastrofala (cu “capi” si “teoreticieni/ideologi” tot din evreime!), postdecembrista, care succede unui “socialism internationalisto-iliescian”, penibil si jalnic-masonic… – “Finis opus coronat!” – multinationalele sunt, acum,  stapanele “sclavilor” Romaniei!!!) – … chiar nu sunt vazute, toate astea, de “elitele de carton”, creaturi promovate de mass media?! Nu.
…Ei, atunci, asta e. Nadejdea mea (cea de pururi!) este ca nu ne va lasa “sa  pierim cu totii/de tot” (vorba lui Goga si… Horatiu!), El, Hristosul-Mantuitor, Cel Sfant si Mare si Drept, Aspru Judecator – de Adevar Iubitor, si de necajiti si asupriti, Bland Mangaietor!!!
Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
Adrian Botez

P.S.: Am vazut, nu de foarte multa vreme, un film american (cu Melanie Griffith, in rolul principal), al carui titlu se traducea cam asa: “Cea/”una”/straina care s-a intors”. Era vorba despre un fiu de mare-rabin, care a ales (greu, dar a ales, definitiv!) intre iubirea pentru o “straina” (“straina” de “SANGELE RELIGIOS-MOZAIC”, de comunitatea mozaica mistica!), si “stapanirea/puterea”, prin mostenirea rabinala (de la tatal sau, Marele Rabin) – pe ultima! Ei bine, cand vine sa-si ia adio de la “straina” de care se indragostise (dar dragostea ii promitea/oferea, ambitiosului evreu, mai putin decat…mostenirea puterii rabinale!), vede, fascinat, in camera “strainei”, un televizor deschis, pe ecran “evoluand” cuplul Fred Astaire-Ginger Rogers. La intrebarea “strainei” (Melanie Griffith), de ce a ramas cu gura cascata, aspirantul la puterea rabinica ii marturiseste, ca-n transa (…si actiunea era fixata in zilele noastre, nu acum cinci veacuri!): “Ce frumos danseaza! Noi, evreii ortodocsi,  n-avem voie sa vedem niciun spectacol, niciun divertisment, niciun televizor, nimic…!”

…Dar pe noi, crestinii (“goimii”…spurcati!), realizatorii evrei de divertisment, din toata lumea, ne indoapa, ne sufoca, ne innebunesc/”zaluzesc” si ne imbecilizeaza, 24 de ore din 24, cu cele mai desucheate si mai degenerate spectacole, zise de “divertisment”, fara niciun avertisment…”cu bulina”!!! Stiu ei ce stiu, de-i lasa  doar pe “goimi” sa se…”distreze”/imbecilizeze/sa degenereze spiritual – …iar ei, “poporul ales”, isi pastreaza Duhul curat si puternic, viril si, deci, RAZBOINIC, iar nu sybaritic, molatico-efeminat, “pleziristo-degenerat”!!!

…Era, in acest sens, un banc foarte cinic, despre un roman si un ungur…dar, in cazul pus de noi in discutie mai sus, se pot modifica un pic rolurile: romanul “istoriceste dusmanos”, razbunator (calm, dar feroce…) contra “strainului” –ungur, cel incapatanat “in limba si orgolii de stapanitor”… – poate deveni evreul, cel “incapatanat” in talmudismul lui, xenofob pana la dementa si de un egoism agresiv la culme si bestial (“razbunator” pe…Misterul Nelinistitor de Cugete Asasin-Necurate si Luciferizate…cum ii lamurea Nae Ionescu problema metafizica a cugetului, studentului sau nerecunoscator si deloc cavaler si intelectual, in replica… –  Josef Hechter/Mihail Sebastian: Misterul Golgotic al Hristosului Celui Mort/Asasinat si Inviat, CA MESIA DEJA VENIT!: „Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hechter, ca toata lumea sufera. Noi, crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. Si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in niciun fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse, in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara, din toate partile?” – cf. Nae Ionescu – Prefata la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiasca . De doua mii de ani”[1]):

“Ion statea linistit pe camp si-si pastea oile… La un moment dat, vede o persoana indreptandu-se catre fantana, ca sa bea apa. Amintindu-si ca apa din fantana era otravita, Ion incepe sa tipe:
– Baaaaaaa! Nu beeeaaaaa, baaaaaa’, ca-i otravitaaaaaa!
Strainul nu schita niciun gest, ca si cum nici nu l-ar fi auzit si continua sa se indrepte spre fantana, asa ca Ion se apropie de el si tipa din nou:
– Baaaaaaaa!… Nuuuuu beeeeeeaaaaa maaaaaaaa, ca-i otravitaaaaaaaaa!…
Strainul, in continuare, nimic!…
Ion o ia la fuga si ajunge fix la timp langa strainul care tocmai ducea galeata inspre gura. Gafaind, ii spune:
– Mai, omule, tu esti surd? Nu auzi cand iti zic sa nu bei, ca-i otravita?
La care, strainul!
– Nem tudom romanok!
Auzind asta, Ion ii spune, batandu-l usor pe umar:
– Bea, da’ bea incet, ca-i rece!…”

…Beti incet otrava, beti incet si cu toata setea voastra (starnita si intretinuta ARTIFICIAL!), otrava pe care v-o prepara si v-o toarna in toate cele (dar, mai cu seama, pe calea Vazului, pe care vine 80% din informatia DIN EXTERIOR! – …si a Sufletului!!!), zi de zi si ceas de ceas, dusmanii vostri de moarte…! –  voi, romani crestini si asa de naivi, asa de usor de fraierit, de catre smecherii si pacalicii Lumii asteia cumplit ticalosite si devenita irespirabila, de atatea miasme infernale!

…Beti (“incet, ca-i rece”…!), romani crestini, daca ati uitat sa va rugati Lui Dumnezeu-LUMINATORUL DE LAUNTRURI…!!!

7 martie 2011

NOTA

1-„(…)Fara indoiala, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Daca ne-am lua dupa ei, au fost alesi pentru a deveni stapanii lumii, si, astfel, nu am mai putea purta nici o discutie. Atunci ar fi mai bine sa punem problema altfel, caci e dificil de definit in ce consta stapanirea lumii. Cand se va produce, potrivit evreilor insisi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de aparitia lui Mesia. Astfel, putem conchide ca evreii sunt poporul ales, intrucat Dumnezeu a hotarat ca Mesia sa provina din randurile lor. Aici suntem cu totii de acord, evrei si crestini deopotriva, dar tot de aici porneste si controversa.
De fapt, pentru crestini, Mesia a venit deja, prin incarnarea Logos-ului in Iisus Christos. Evreii au fost cu adevarat poporul ales, anume ales pentru Incarnarea lui Dumnezeu. De indata ce acest fapt s-a produs, de indata ce si-au indeplinit misiunea, evreii au incetat sa mai fie poporul ales. Evreii pot ori sa recunoasca faptul ca Mesia a venit deja, prin Incarnarea christica, si, deci din acel moment, inceteaza sa se mai considere poporul ales, ori contesta autenticitatea lui Christos-Mesia  – si, atunci, isi refuza chiar conditia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz in care nu ar pacatui numai fata de misiunea lor, ci si fata de Dumnzeu insusi. Evreii repeta, fara incetare, ca Iisus Christos, atat timp cat se pretinde Fiul lui Dumnzeu si al lui Mesia, nu este decat un impostor. Mesia nu a sosit inca, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, si, in momentul acela, se va constitui imperiul Israelului, care va stapani peste intreaga lume. Cele doua pozitii sunt ireductibile. Pozitia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; in consecinta, atunci cand va veni Mesia, pamantul intreg va intra in posesia lor.
Numai ca unul dintre fiii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevarat, evreii l-au considerat, intotdeauna, un impostor, dar aceasta nu a impiedicat un mare numar de popoare sa-l recunoasca drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, si nimeni altcineva, a creat, pentru aceste popoare (in sanul carora traiesc si numerosi evrei) o noua conceptie asupra lumii si o noua structura spirituala, valori noi pe o scara noua a valorilor. Blestemat pentru Israel , Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea crestina a lumii. De aici incepe dificultatea majora. Evreii traiesc in mijlocul lumii crestine, dar ce lege respecta ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respecta atmosfera si conditiile crestine? Daca ar fi asa, atunci ar fi renuntat la legile lor, ar fi incetat sa se considere poporul ales; mai mult, ar fi incetat sa fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a intamplat. Evreii continua sa fie evrei. Cu alte cuvinte, si-au stabilit o ordine particulara in sanul altor popoare, o ordine contrara, in special, ordinii crestine, pe care o considera opera unui impostor. Rezulta, de aici, ca, respectandu-si legea iudaica, evreii trebuie, in mod necesar, sa saboteze ordinea si valorile crestine (s.n.).
Nu e vorba numai de o problema religioasa, desi este usor de vazut ca necazurile si suferintele evreilor sunt mai adanci si mai frecvente in perioadele si in regiunile in care oamenii adera la crestinism intr-un mod mai categoric, in timp ce sunt cu mult mai mici in tarile protestante, cu o religiozitate formala. In fapt, cel putin in cateva aspecte, protestantismul este forma cea mai putin crestina a crestinismului si cea mai apropiata de structura iudaica. Ceea ce dorim sa spunem este ca iudaismul si crestinismul depasesc planul strict religios, in masura in care constituie, in acelasi timp, principii formatoare ale vietii sociale.
Exista o ordine iudaica si alta crestina a lumii. Existenta paralela a valorilor crestine si a valorilor iudaice este un fapt incontestabil. Fie ca este vorba de organizarea politica a unei natiuni, de productia si circulatia bunurilor materiale sau de sensul general pe care il conferim existentei, aceste valori exista si nu le putem pune la indoiala. Oricare ar fi domeniul pe care l-am lua in discutie, evreii si crestinii sunt separati printr-o incompatibilitate organica, iar aceasta are un caracter categoric, total, definitiv. Pe baza acestei incompatibilitati ii considera crestinii pe evrei un pericol pentru ordinea lasata de Iisus Christos. Crestinismul si iudaismul sunt doua lumi complet straine una fata de cealalta; intre ele nu este cu putinta niciun fel de fuziune. Conflictul este atat de intens, incat pacea nu se va instaura decat la disparitia unuia dintre ei.
Evreii sufera, deoarece, din clipa in care au refuzat sa-l recunoasca pe Christos drept Mesia, pentru a se crampona de prerogativa de popor ales, si-au asumat misiunea de a distruge valorile crestine. Daca poporul lui Israel sufera, e si din cauza ca, dupa ce l-au dat pe Christos lumii, au refuzat sa-l recunoasca: l-au vazut, dar nu l-au crezut. Acest lucru nu ar fi fost poate atat de grav, daca alte popoare nu l-ar fi crezut. Ei bine, noi facem parte dintre cei care l-au crezut!
Prin sionism, evreii au crezut ca au gasit calea de a insela destinul. Ierusalimul continua sa fie polul magnetic al iudaismului, dar mai mult din punctul de vedere al unui iudaism mistic. Caci urarea nostalgica „La anul, la Ierusalim” nu este legata de nimic concret, ci corespunde unuia dintre acele mituri despre care vorbea Sorel, mituri care se sprijina pe evenimente care nu au avut loc niciodata, dar care polarizeaza, cu toate acestea, atentia generala, obligandu-i pe oameni sa-si conduca viata in vederea acestor evenimente, ca si cum ele ar trebui sa se produca, in mod necesar. Fara indoiala, pentru evrei, intoarcerea la Ierusalim este o realitate incontestabila, poate cea mai puternica dintre toate manifestarile iudaice.
Aceasta certitudine mistica –potrivit careia poporul lui Israel se va regasi la poalele Templului – este atat de puternic inradacinata in sufletul evreiesc, incat toata viata in diaspora le va parea tuturor evreilor ceva trecator, daca nu chiar o fictiune. In fapt, daca evreii au temple si consilii religioase peste tot in lume, nu e mai putin adevarat ca Ierusalimul ramane singurul lor loc de rugaciune si jertfa, sediul adevaratului lor templu, fata de care templele din diaspora nu sunt decat niste inlocuitori palizi. Spiritul Israelului este legat de conceptele originale ale propriilor sale dorinte si nenorociri, mai mult decat de realitate, care se destrama asemenea transparentei unei iluzii, pentru a fi, apoi, reconstruita, la nivelul fictiunii pure.
Intelegem, acum, cat de mult se indeparteaza de ideea sionista a lui Theodore Herzl realitatea iudaica contemporana. In mod sigur, daca cineva ar reusi sa adune la un loc toti evreii din lume si sa-i constituie politic intr-un stat Israel , atunci problema necazului evreilor ar fi profund modificata, daca nu chiar rezolvata pe deplin (s.n. si n.n.: Nae Ionescu s-a inselat: azi, cand Statul Israel, fondat  artificial, DAR FONDAT! – exista –  vedem clar ca, oriunde ar fi/s-ar situa geografic, acest popor incapatanat si profund luciferizat se crede dator, fata de ciudatul sau Dumnezeu, sa ia in stapanire lumea terestra, cu orice pret, prin oricata cruzime dementa!). Cum s-ar putea ajunge la constituirea unui stat evreu? Intrebarea merita sa fie pusa, intrucat evreii au avut, in multe ocazii, propriul lor stat. Ar fi destul de bizar sa credem ca evreii l-au asteptat pe Theodore Herzl pentru a descoperi ideea statului iudaic. Regula generala cere ca fiecare popor sa aspire, in mod natural si ne-deliberat, la viata de stat, asa cum o sugereaza imaginea moleculelor dintr-o solutie suprasaturata, pe punctul de a se cristaliza. Exact acest lucru nu l-am putut descoperi la evrei. Chiar din contra, de fiecare data cand au avut un stat, grija lor permanenta a fost de a-l distruge. Incercarea de a fixa un termen vietii lor in diaspora ar fi o nebunie, caci exact pe aceasta viata se sprijina starea naturala a evreului.
Ce cauta, deci, Theodor Herzl, ce doreste sionismul? Vor ei sa-i smulga Ierusalimului aura sa mistica si caracterul mitologic, pentru a transforma acest oras intr-o capitala moderna, cu ministere si o politie atotputernice? Este posibil. Numai ca aceasta va fi o efemera experienta in plus, ca toate institutiile iudaice de pana acum; pe de alta parte, o cetate o Ierusalimului concreta i-ar face pe evrei sa-si piarda credinta lor comuna, fundamentul vietii lor de pana acum. Sionismul ar fi rezultatul matematic al distrugerii mitului Ierusalimului. Sionismul va consacra sinuciderea neamului lui Israel ? S-ar putea sa fie chiar asa.
Daca evreii sufera, sufera pentru ca sunt evrei. Vor inceta sa mai fie evrei, in ziua in care nu vor mai suferi si nu vor putea scapa de suferinta decat atunci cand nu vor mai fi evrei. Iata o teribila fatalitate, impotriva careia nu este nimic de facut: Israel va agoniza pana la sfarsitul lumii!
Tu, Iosif Hechter, esti bolnav, tu nu mai iti gasesti locul in propria piele. Esti bolnav chiar in substanta ta; nu poti sa nu suferi; suferinta ta nu are iesire. Sa fii totusi sigur, Iosif Hechter, ca toata lumea sufera. Noi, crestinii, suferim si noi, dar pentru noi exista o scapare: mantuirea, reinvierea. Si tu speri: speri ca va veni Mesia cel indelung asteptat, Mesia pe calul sau alb, implinirea regatului lui Israel pe pamant. Inca mai speri, tu, Iosif Hechter. Continua sa speri, este tot ceea ce ti-a ramas! Cat despre mine, eu nu te pot ajuta in niciun fel, caci sunt convins ca acel Mesia pe care il astepti nu va veni niciodata. Mesia a venit deja, dar tu nu l-ai recunoscut. Doar atat ti se ceruse, in schimbul bunatatii pe care ti-o aratase Dumnezeu: ti se ceruse sa veghezi, iar tu n-ai facut-o. Dar poate ai fost orbit, trufia fiindu-ti ca un graunte de nisip in ochi. Nu simti, Iosif Hechter, frigul si tenebrele care te inconjoara, din toate partile?”” – cf. Nae Ionescu – Prefata la cartea lui Mihail Sebastian, “Chestiunea evreiasca . De doua mii de ani”.

INTERVIU CU OCTAVIAN LUPU REDACTOR AL REVISTEI CONEXIUNI CONTEMPORANE

George ROCA: Colaboram de putin timp, dar am ramas impresionat de munca buna pe care o faceti la revista dumneavoastra. Am aflat ca aveti o lista de aproape 2000 de cititori, corespondenti si prieteni care colaborati. Mi-a placut de asemenea designul si segmentarea publicatiei virtuale pe care ati conceput-o si o conduceti. Care au fost inceputurile, de unde ati plecat? O mica prezentare va rog!

Octavian LUPU: Initial am plecat de la un blog crestin, dar lucrurile au evoluat mult de atunci, iar in momentul de fata partea „crestina” este tot mai mult pusa in minoritate deoarece nu prea multa lume trimite materiale pe aceasta tema. Atunci m-am gandit sa ii dau o linie literara mai pura, mai laica, dar cu bun simt, fara compromisuri, fara balci, fara atacuri… Ceva ce incanta ochiul si mintea. Sper sa fie si cititorii multumiti!

Nu este simplu sa scrii despre tine, sa intocmesti o prezentare care sa nu semene cu un CV bun de trimis la firme, dar impersonal in a comunica trairile launtrice si motivatia ascunsa a sufletului in dorinta de a transmite un mesaj plin de substanta potentialilor cititori. Cu toate acestea, merita sa spun cateva cuvinte despre experienta pe care am acumulat-o in ce priveste scrisul, mai ales ca izvorul gandurilor exprimate sub forma de articole, brosuri sau emisiuni radio/televizate este reprezentat in principal de ceea ce am cunoscut, experimentat si trait de-a lungul vietii.

George ROCA: Cateva cuvinte despre experienta pe care o aveti in domeniul scrisului. Care a fost motivatia dumneavoastra de a scrie?

Octavian LUPU: Inainte de a expune datele sintetice ale evenimentelor relevante pentru experienta scrisului, as dori sa subliniez motivatia pe care o am dincolo de cuvintele pe care le exprim prin scriere sau vorbire. In primul rand, cititorul sau cel care vizioneaza programele pe care le alcatuiesc reprezinta cel mai important personaj din viata mea atunci cand incep sa rostesc, sa exprim, sa astern pe hartie sau sa dactilografiez in calculator. Transfigurarea pe care o traiesc imi creeaza o comuniune launtrica ce ma determina in alegerea formei de expresie, in utilizarea sau nu a anumitor cuvinte, in accentul pe care il pun asupra unor idei in detrimentul altora. Acest lucru imi modeleaza vorbirea sufletului, fiindca in cele din urma mesajul pe care doresc sa il transmit este unul pozitiv, plin de substanta, care sa determine explozie si fuziune deopotriva in cugetul celui care citeste.

George ROCA: Cateva dezvaluiri despre viata personala… Va cer prea mult oare?

Octavian LUPU: M-am nascut in orasul de la poalele Tampei, mai precis in Brasov intr-o frumoasa Duminica de Florii, pe data de 14 aprilie 1968, la ora 5 dimineata dupa o noapte teribila pentru cea care mi-a dat viata. Poate tocmai de aceea am iubit mereu primavara si dimineata, ca anotimp si moment al zilei. Toamna si asfintitul de regula ma deprima, fiindca iubesc cu toata fiinta viata, miscarea, explozia sevei pline de substanta la inceput de aprilie. Ofer aceste detalii fiindca ele continua sa imi modeleze existenta si modul de exprimare chiar si in prezent, fiind asemenea unui „big-bang” in urma caruia am aparut si care prin forta sa de expansiune ma directioneaza inca.

Am locuit in mega-cartierul muncitoresc „Steagul Rosu”, traind in mijlocul „clasei muncitoare”, invatand la scoli obisnuite, de cartier. Am invatat astfel de timpuriu lectia dura a batjocoririi celui care cauta sa studieze, sa invete, sa aprofundeze, atat din partea colegilor, ceea ce oarecum era explicabil, dar si din partea profesorilor, ceea ce a fost de-a dreptul lipsit de justificare. De aceea, in decursul timpului am inlocuit studiul materiilor de invatamant cu ceea ce studiam in particular, de unul singur. De la inceput m-au atras „cartea” si scrisul. In prima imi gaseam inspiratia, in al doilea ma refugiam din fata unei realitati pe care intr-o forma sau alta doream sa o modelez, sa o schimb.

George ROCA: Interesant! Sunteti precis un romantic, dar mi se pare si un utopic.  Continuati va rog!

Octavian LUPU: Aveam obiceiul de a vorbi cu obiectele inca de cand eram foarte mic, deoarece imi inchipuiam ca ele au un suflet al lor ce nu trebuie ranit sau distrus. Cu siguranta ca in alta cultura as fi devenit un „animist” convins. Dar aceasta dorinta de a vorbi, de a exprima, neavand un partener pe masura, m-a condus catre scris. Colindam librariile de cartier sau cele din centrul Brasovului si imi cumparam carti ce depaseau conditia mea de elev de gimnaziu si le studiam pe indelete acasa. Asa s-a nascut in mine pasiunea pentru istorie, geografie si stiinta. Lecturam din Nicolae Iorga, Xenopol sau Otetea cu o bucurie negraita. Bineinteles ca nu intelegeam totul, dar puterea copilariei nu sta in a intelege ci in a retine. Astfel, prin lecturi felurite mi-am format un bagaj de cunostinte ce aveau sa ma insoteasca mai tarziu.

De asemenea, scriam lucrurile pe care le traiam la inceput sub forma de jurnal, ulterior ca mini-eseuri. Uneori ma exprimam liber impotriva comunismului si a regimului corupt, a minciunii si fricii pe care o traiam „la colectiv” cu totii. Bineinteles ca imi era teama de ceea ce exprimam si distrugeam dupa aceea totul, dar satisfactia era imensa, pe masura.

George ROCA: Dupa cate am aflat… ati facut liceul militar. Posibil ca disciplina dumneavoastra s-a cristalizat acolo! Cum ati ajuns la o asemenea institutie de invatamant, sa-i zicem, rigida? Dumneavoastra, un romantic, un visator…

Octavian LUPU: Perioada liceului a fost extrem de dura. Desi eram o fire singuratica, la insistentele tatalui meu, fost ofiter de cariera, am incercat si din pacate am reusit la liceul militar din Breaza. Am inceput astfel o experienta pe care consider ca in mod normal nu ar fi trebuit sa o cunosc. Dar destinul nu intreaba pe nimeni, cel putin, asa consider in momentul de fata.

Cei patru ani petrecuti la Breaza (1982-1986) m-au marcat profund. Viata in comun, lipsa unui „spatiu personal”, programul orar, disciplina cazona, dar si isteria cadrelor militare din timpul perioadei decadente a regimului comunist, alaturi de ironia cruda a colegilor mi-au afectat profund structura interioara. Fiind o fire foarte sensibila, am receptionat in mod dureros loviturile primite in acel liceu, devenit un fel de „lagar de detentie” atat la propriu, cat si la figurat, pentru niste adolescenti prinsi in capcana din nestiinta sau din cauza parintilor lor.

In aceasta perioada, lipsit de cea mai elementara intimitate, am invatat sa ma ascund in spatele studiului matematicii, fizicii, dar si al istoriei. Practic, studiam inainte materiile de curs pentru a putea dispune de un timp personal, dupa care citeam si aprofundam diferitele carti pe care mi le procuram in scurtele „invoiri” sau „permisii”. Scriam foarte mult, dar ma exprimam codificat, fiindca stiam ca intotdeauna exista un „Big Brother” atoatevazator, care ne supraveghea neincetat, intrupat in ofiteri zelosi dupa avansare si colegi „binevoitori”. In vacante insa imi permiteam sa ma exprim liber in jurnale de impresii sau in mini-articole, ce stiam ca oricum nu puteau sa fie publicate. Asa am invatat arta „ascunderii gandurilor in spatele cuvintelor”, a incifrarii mesajului si a criptarii exprimarii.

George ROCA: Si totusi dupa terminarea liceului v-ati continuat studiile tot in acelasi domeniu devenind student al Academiei Tehnice Militare. Nu prea va inteleg?

Octavian LUPU: Asa este. Pornisem deja pe un drum si nu aveam de ales… Eram legat intr-un mod fatal de sistemul militar printr-un contract de scolarizare, iar contravaloarea ce trebuia a fi returnata in cazul retragerii din armata fiind suficient de mult „umflata” pentru a nu putea fi platita vreodata. Era un joc in care o data intrat, puteai iesi doar cand dorea sistemul. De aceea, trebuia sa ma conformez, sa merg cu valul. Experienta cea mai teribila din timpul „pregatirii militare” a urmat dupa admiterea mea la Academia Tehnica Militara din Bucuresti. Timp de noua luni a trebuit sa execut stagiul militar cu termen redus, lucru ilogic data fiind absolvirea unui liceu militar si admiterea la o institutie militara. Astfel, am cunoscut la modul extrem, ca infanterist, ce inseamna frigul, foamea si privarea de somn. Am fost socat sa vad ca viata din unitatile militare semana cu un film ce avea la baza un scenariu siberian, demn de un lagar de concentrare. Impresiile culese m-au determinat sa caut o cale de scapare, ceea ce ma conducea invariabil catre scris si studiu. Reuseam de multe ori „sa dispar” prin locurile pustii ale unitatii militare, si acolo in plin ger sau ploaie, sub acoperisuri improvizate, studiam carti de matematica, de limbi straine, de psihologie sau de filozofie, in special existentiala. Era greu sa ascund aceste carti in conditiile in care aveam doar o valiza la dispozitie, dar preferam sa renunt la haine sau alte la articole pentru a avea totdeauna macar o carte cu mine si bineinteles un caiet in care scriam sau imi notam impresiile. Dupa ce scriam, rupeam foile si le distrugeam. Acesta-i pretul libertatii in regimurile totalitare. Scrii, exprimi si retii in constiinta, dupa care distrugi urmele.

La Academia Militara lucrurile nu au stat mai bine. Desi eram un elev de elita, totusi nu eram bine vazut de catre cadrele „politice” ce ma solicitau sa fiu turnator pentru colegi si sa-mi lingusesc superiorii. Dupa un an, mai precis in vara anului 1988 inainte de sesiune, am fost descoperit cu o Biblie in format redus asupra mea. Imediat mi s-a inscenat un „proces” in fata consiliului profesoral si al colegilor. Este adevarat ca timp de un an de zile frecventasem aproape constant slujbele tinute de catre preotul Galeriu la biserica Sfantul Silvestru. In acea perioada am invatat sa dezvolt tehnica scrierii de eseuri pe teme filozofice si religioase, precum si arta de a vorbi in public. Aveam un jurnal consistent pe care nu l-am mai distrus si in care am consemnat toate experiente mele, precum si incercarile de natura literara.

Dupa aceste eveniment s-a decis sa fiu exmatriculat, dar dupa aceea s-a revenit asupra acestei hotarari, urmand ca in mod progresiv sa mi se scada notele la examinarile de curs, pana cand in urma presiunii psihologice „sa imi ies din parametrii”. Nu s-a intamplat insa acest lucru fiindca a intervenit revolutia din decembrie 1989, dupa care am putut pleca fara sa imi para rau si sa finalizez studiile universitare la Institutul Politehnic Bucuresti.

George ROCA: Deci v-ati transferat de la Academia Militara la Institutul Politehnic. Ce facultate ati absolvit? Unde ati fost repartizat… sau unde v-ati gasit un loc de munca?

Octavian LUPU: Am absolvit Facultatea de electronica si telecomunicatii in anul 1992, dupa care am avut ocazia de fi angajat la un institut de cercetare si timp de 8 ani sa avansez in directia cercetarii stiintifice. In paralel am continuat sa studiez intens lucrari de literatura si teologie, iar in plus am avut ocazia de a publica mai multe articole in care analizam impactul introducerii diferitelor tehnologii de comunicatii, in special al telefoniei mobile si Internet-ului. Am constatat in scurt timp ca partea care ma atragea in expunerile pe care le faceam nu era cea tehnica, pe care mai totdeauna o puneam „in fundal”, ci componenta umana, de comunicare, de transmitere a viziunii si gandirii catre potentialul cititor.

George ROCA: Deci ati facut nu numai cercetare tehnica ci si una care studia  esenta umana, legaturile omului cu divinitatea, cu mediului inconjurator, cu impactul pe care il creeaza asupra acestuia. Cateva motivatii va rog, sau exemple?

Octavian LUPU: Cu titlu de exemplu, incepeam sa scriu un articol pur tehnic si dupa cateva randuri vorbeam despre impactul asupra utilizatorului, incercam sa intru in dialog cu cititorul, analizam canalul de comunicare creat prin intermediul a ceea ce exprimam s.a.m.d. Un astfel de articol, destul de amplu ca volum, a fost „Crestinismul si Societatea Informationala”, care s-a bucurat de o buna audienta in acea perioada, mai precis in cursul anului 1996 si ulterior. De indata ce a aparut Internet-ul, am avut sansa sa pot descarca materiale si carti de a caror existenta nici macar nu stiam. In mod special am fost atras de literatura motivationala fiindca imbina laolalta elemente componente din cadrul psihologiei, teologiei si filozofiei.

Dupa anul 2000 am decis sa parasesc terenul „cercetarii” prost platite si in proces de disparitie din Romania, si am inceput sa lucrez ca inginer de telecomunicatii. Timpul dedicat pentru activitati „extra” s-a restrans considerabil, dar am devenit mai selectiv si mai eficient in utilizarea lui. Astfel, am reusit sa alcatuiesc mai multe brosuri din diferitele articole pe care le-am scris si am inceput sa le distribui pe Internet si sub forma de materiale tiparite avand titluri in genul: „Vindecare prin Cuvant”, „Experienta vindecarii spirituale”, „Putere pentru ziua de azi” si „Pasi prin credinta”. In paralel, am avut ocazia de a participa sau chiar de a realiza emisiuni radiofonice, cum ar fi „Scoala Cuvantului” si „Jurnal de studiu”. In plus, am sustinut mai multe prelegeri publice pe teme de natura spiritual – motivationala, dintre care unele au fost inregistrate si distribuite prin Internet. Ocazional am participat si la emisiuni de televiziune dedicate impactului tehnologiilor moderne de comunicare asupra societatii contemporane.

George ROCA: Foarte interesant! Sa inteleg ca a urmat o noua deviere de la munca pe care v-ati ales-o si pentru care ati suportat timpuri grele de educatie cazona si ani multi de scoala. Cum ati ajuns la „Jurnal de studiu” si la revista „Conexiuni (Crestine) Contemporane”?

Octavian LUPU: In perioada in care am participat la emisiunile radiodifuzate (2005 – 2010), am considerat utila realizarea unui blog dedicat tematicii abordate in cadrul acestora, precum si distribuirii transcrierilor rezultate in urma sustinerii emisiunilor. Abordand o maniera de „full scripting” pentru realizarea emisiunilor, materialele generate aveau consistenta unor articole si prin urmare pagina „Jurnal de studiu si rugaciune” pe care am realizat-o a ajuns sa aiba un volum destul de mare in scurt timp. In plus, acest blog continea si diferite eseuri sau articole pe teme de natura spiritual-motivationala.

O etapa majora in evolutia acestui blog a constituit-o demararea colaborarii cu jurnalistul Octavian Curpas din Phoenix, Arizona – USA, in cadrul unui schimb de articole si promovare reciproca pentru publicatiile „Phoenix Magazine” si „Bruxelles Mission”. Dupa un an de colaborare mi-am dat seama ca blog-ul „Jurnal de studiu” nu mai corespundea tematicii – mult mai extinse – a articolelor publicate, fapt pentru care am schimbat dramatic structura site-ului, tehnologia de realizare si denumirea, care a devenit „Conexiuni Crestine Contemporane”. In aceasta perioada articolele pe care le-am publicat acolo au fost preluate si distribuite in cadrul diferitelor publicatii electronice, cum ar fi: „New York Magazine”, „Romanian Times”, „Gandacul de Colorado”, „Saltmin”, „Agero Stuttgart” s.a.

In acest context al presei virtuale, am avut ocazia deosebita de a va cunoaste si pe dumneavoastra, si de a extinde aria colaborarii si schimburilor de articole. Tematica publicatiei electronice pe care o editez a fost imbogatita, fapt pentru care titlul ei a devenit „Conexiuni Contemporane” (www.conexiunicontemporane.ro), iar platforma software a fost adecvat modificata pentru a pune in evidenta continutul mult diversificat si pe autorii care contribuie cu articole. Alaturi de accesibilitatea facila din partea cititorilor in baza  unei clasificari tematice usor de intuit, publicatia „Conexiuni Contemporane” permite promovarea autorilor si reliefarea continutului furnizat. Astfel exista un sistem de rating al accesarilor pentru fiecare autor, acesta dispunand de o pagina de prezentare, iar profilul fiind completat cu diferite date de performanta in functie de numarul de articole publicate si de accesari. In momentul de  fata sunt peste 150 de autori inregistrati in furnizarea diferitelor articole, iar numarul lor este in crestere. Desigur ca pe multi i-am cunoscut prin intermediul dvs. prin articolele pe care mi le-ati trimis spre publicare.

George ROCA: Colaborez cu peste 20 de reviste, dar sincer sa fiu, printre cele  preferate este si „Conexiuni Contemporane”. V-am explicat la inceputul acestui interviu de ce. Consider ca este o publicatie „cuminte”, placuta la citit, atractiva… Ce planuri de viitor aveti?

Octavian LUPU: Nu as putea spune ca merita sa iti faci prea multe planuri pentru viitor, fiindca totdeauna realitatea, in vesnica ei schimbare, te va determina sa modifici sau chiar sa abandonezi ceea ce ti-ai propus. Cu toate acestea, intentia mea este de a continua scrierea de articole, eseuri si materiale pe teme spiritual-motivationale, in principal fiindca orientarea experientei mele de viata este in aceasta directie. In plus, am experimentat realizarea de articole ce exprima confluenta diferitelor curente spirituale majore din istoria lumii si a corespondentelor ce pot fi stabilite intre acestea. Astfel, am explorat „taramul” conexiunilor dintre crestinism si alte curente majore in genul taoismului, budismului si islamului.  Am in pregatire astfel de abordari si in raport cu alte curente  disparute in negura istoriei in genul maniheismului, zoroastrismului, mazdeismului etc.

In final, de ce ma intereseaza toate aceste lucruri? De ce sa investesti timp si efort pentru ceva ce nu iti aduce nici un fel de remuneratie materiala? Raspunsul pe care pot sa il dau decurge din faptul ca am inteles importanta fundamentala a urmatoarelor valori ce merita sa fie promovate intr-o lume care inca isi mai cauta reperele:

–    in primul rand, bucuria de a trai si de a invinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta vietii;
–    mai departe, libertatea de a exprima ceea ce gandesti sau simti in adancul fiintei tale, fara sa iti fie teama de eventualele consecinte actionand in deplin acord cu propria ta constiinta;
–    si nu in ultimul rand, acceptarea si promovarea diversitatii de viziune asupra existentei, vietii si rostului pentru care suntem pe acest pamant.

Este posibil ca fragmentul de memorie al experientei mele sa ajunga astfel sa se integreze in memoria infinita a universului prin ganduri pe care nu le-am lasat sa treaca fara a fi consemnate, prin file de jurnal rupte, dar ale caror idei au rasarit cu si mai mare putere atunci cand iarna totalitarismului a trecut, sau prin simtaminte care transcend finitul in nemarginire, asemenea raului care in cele din urma se varsa in ocean…

A consemnat,
George ROCA
17 februarie 2011
Sydney – Bucuresti

PAUL BARBANEAGRA

Paul Barba-Negra (sau Paul Barbaneagra), s-a nascut in 11 februarie 1929 la Isaccea, Romania, fiind absolvent de Medicina si Cinematografie (IATC) la Bucuresti in 1957. Stabilit la Paris din 1964, Paul Barba-Negra este un cunoscut eseist si cineast, autor si realizator de filme documentare de scurt si lung-metraj cu tematica legata de traditie si modernitate, pentru o serie de canale de televiziune franceze.

Specializat in antropologie si simbolism si atras de filosofie, Félix F. Schwarz este autorul unor carti precum: «Symbolique des cathédrales – Miroirs de l’univers», «Symbolique des cathédrales. Visages de la Vierge», «Symbolique de l’Egypte – Naissance de la spiritualité» (in colaborare cu David Bordes) s.a. El este coautor al seriei televizate «Architectures et géographie du sacré» alaturi de Paul Barba-Negra.

Este deosebit de cunoscut documentarul lui Paul Barba Neagra dedicat lui Mircea Eliade: «Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré», iar in 2000 a fost publicat la editura Polirom volumul «Arhitectura si geografie sacra. Mircea Eliade si redescoperirea sacrului» in traducerea doamnei  Mihaela Cristea si a domnului Marcel Tolcea.

A obtinut Marele Premiu pentru scenariu in 1976 pentru filmul Versailles Palais-Temple du Roi Soleil la Festivalul International al Filmului de Arta (International Festival for Art Films).

P. Barbaneagra este discipol al lui Mircea Eliade caruia i-a si consacrat pelicula „Mircea Eliade si redescoperirea sacrului“. El este un ambasador peste timp al Traditiei, un mesager al invizibilului ce transpare in marile creatii umane. Reims, Paris, Grecia, Mexic, Egipt sunt etapele itinerarului ce urmaresc triumful spiritului, revelat in perfectiunea arhitecturala. Operele expun totodata o conceptie despre rostul si piatra de incercare a omului modern: regasirea sacrului.”

Editura «Huitième Jour» din Paris a publicat in 2004 “Symbolique de Paris – Paris Sacré, Paris Mythique” de Paul Barba-Negra si Félix F. Schwarz. “Symbolique de Paris – Paris Sacré, PARIS Mythique” prezinta o interpretare a geografiei sacrului, in care «actul simbolic este fondatorul identitatii» unei natiuni. De la individual la colectiv, constiinta apartenentei la o cultura este tipic civilizatiei umane, gradul de emancipare o da insasi evolutia acelui popor.

Exista o reala aspiratie spre divin in fiecare piatra din Paris, in sensul constructiv al cuvantului, unde gestul simbolic devine «metatemporal» de la fundatie pana la devenirea sa. «Cheia simbolica a unui oras se decripteaza si se aprofundeaza de-a lungul geografiei lui sacre», pentru ca, asa cum mentiona si Platon, orasul este permanent in stricta relatie cu universul, acordat in cele mai mici detalii.

Ce este geografia sacra? De la Cuzco din Peru, Pataliputra din India, Roma bulversanta a civilizatiei romane pana la Parisul luminilor, totul este construit in raport cu omul si sensul divin al originii sale. Ce semnificatie poarta Champs-Élisées in raport cu istoria profetiilor Apocalipsei? Ce importanta simbolica are catedrala Notre-Dame al carui plan in cruce se regaseste incadrat perfect in intersectia axelor Cardo si Decumanus ale orasului insusi, ce valoare mistica pentru intreaga crestinatate au cele trei roze cu vitralii ale catedralei Notre-Dame, iata intrebari care isi gasesc raspunsul in paginile acestei carti.

De la Philippe Auguste la Catherine de Médicis sau Napoleon, de la Le Notre la Haussmann, orasul construit pe cele sapte coline ( asemeni maretei capitale a Imperiului roman -Roma!) aminteste de o alta forta mistica menita sa deschida portile universului. Rotirea vizibila si invizibila a cetatii se datoreaza unor factori de natura divina, ceea ce face ca ea, cetatea sa devina inexpugnabila. Totusi, «intre Notre-Dame si Défense traversand Louvre, Concorde si Etoile, umanitatea l-a expulzat pe Dumnezeu din istoria lui».

Ce este Apocalipsa in conceptul unui oras? Gasim raspunsurile in opera lui Paul Barba Neagra ori in studiile unui alt roman de renume european – Camilian Demetrescu
(Il simbolo nell’architettura e nell’iconografia sacra. The symbol in architecture and sacred iconography). In Romania si nu numai!, arhitecta Silvia Paun este cunoscuta si pretuita pentru prestigioasele sale cercetari materializate in numeroase lucrari si volume privind Arhitectura traditionala dezvoltata din cele mai vechi timpuri de civilizatiile geto-daco-trace pana azi. Revenind, la ce gasim in volumul citat mai sus, viziune sacra si viziune profana dincolo de frontierele cunoasterii umane, iata invitatia pe care ne-o propune Paul Barba-Negra si Félix F. Schwarz in stradania lor de a dezvalui tuturor geografia sacra a Parisului, unic in lume, «Orasul-martor al marii metamorfoze a Istoriei» asa cum spunea Henry Montaigu. «Symbolique de Paris – Paris Sacré, Paris Mythique» reprezinta o revelatie din punct de vedere simbolistic, al interpretarii Sacrului, un abecedar arhitectural al civilizatiei europene.

Elena ARMENESCU
Bucuresti
3 februarie 2011

NB. Accesati pe Google fiecare din numele mentionate si veti avea mari satisfactii de ordin intelectual!

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI GAVRIL CORNUTIU

Cand citesc sau aud ceva interesant, imi place sa si meditez putin pentru a putea capta oarecum gandul celui care a scris sau al aceluia care vorbeste. Astfel, dintr-o sala plina care il asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasada pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a inteles, ce vrea sa „construiasca” pdl-eul domniilor lor(?), cand a spus (il citez exact): „Am ajuns sa cerem partidelor politice sa CREEZE oameni de Stat! Toti ceilalti s-au pierdut in discutii, chiar si glume, caci era acolo si un reprezentant al «ciorditorilor» (dupa cum s-a exprimat el), un urmas al rromei care i-a animat putin. Sa reconstruiesti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibila fraudarea fara masura din Bugetului Tarii, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca si cum ai incerca dintre lupi sa faci caini pentru o stana de oi?”

Multi englezi, pana la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este rusine ca suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine sa ma mai intorc acasa!” Odata cu acest rege au fost imbunatatite si conditiile in Colonii. Vedeti? Cand ”CAPUL” vrea binele unei natiuni, natiunea nu se mai ”impute”, ca si pestele! Ei au populat Statele Unite fara a se mai intoarce acasa, in Anglia.

Multi germani, deasemenea au spus asa, dupa terminarea Razboiului. Unul mi-a marturisit chiar mie aceasta: „Imi este rusine ca sunt german, de douazeci de ani cutreier lumea, lucrand, fara sa fi mai respira nici aerul din tara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am intalnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare in Israel, in semn de recunoastere a ceeace a facut, nu el, ci natiunea lui, condusa de un descreerat, a carui femeie a fost chiar o evreica, Eva Braun.

Nici noi, cei plecati in afara granitelor Tarii la munca, chiar daca unii dintre noi nu ne vom mai intoarce acasa, nu am facut nici un rau Natiunii noastre, ba, chiar ii facem bine, in multe privinte, in limita posibilitatilor care ne stau la indemana si de care ne putem folosi. Iar din Romania de azi, romanii sunt goniti sistematic in ultimii douazeci de ani pe motiv ca – declara presedintele actual al ei: „Statul nu are resurse sa se ingrijeasca de fiecare cetatean!”
 
Presedintele Traian Basescu a explicat ca statul si Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetatean in parte, intrucat nu exista resursele necesare. Asadar, doar noi (toti!) nu suntem „cetateni ai Tarii”, ci doar politicienii intocmesc conditiile de a fi ”cetateni”, motiv pentru care Statul iata ca si respecta Constitutia fata de ei: ARTICOLUL 47 din Constitutia Romaniei:

• Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
• Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Cand un roman care lucreaza in afara tarii, afirma suparat: „imi este rusine ca sunt roman!”, in nici un caz nu vrea sa zica ca ii este rusine de originea sa, de bunii si strabunii sai, sau de marii sai domnitori si regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mandri!), ci de cei care i-au condus sau ii conduc Tara, facandu-l de ras si de ocara in fata intregii lumi, timp de atata amar de ani!

Pe de alta parte, cand intelectual care il aude vorbind asa pe romanul care lucreaza in afara Tarii (poate de rand, poate intelectual si el), si ii interpreteaza aceasta durere ca pe un mobil de parasire a Tarii, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semana dispret, discordie, ura…, intre romani. De asa ceva, nu mai avem nevoie in libertate, caci suntem satui de acestea, din cei patruzecisicinci de ani de lagar comunist!

*

Distinse domn, Gavril Cornutiu,

Nici un banuiti dvs ce placere imi face sa citesc articolele pe care le scrieti. Sunteti profesionist ADEVARAT in cercetarile pe care le faceti, iar gandurile ce le asterneti pe hartie rascolesc pe orice roman, daca este om intre oameni educat de parintii lui cu cinste si demnitate.

Totusi, undeva gresiti grav, poate din necunostinta, poate si din alte motive, caci personal nu va cunosc.  STIU BINE, insa, ca nimenea un poate cuprinde intregul adevar: toti vedem in parte, intelegem in parte si asa vom si cunoaste o vreme, tot in parte, si adevarul, si orice lucru, fiinta sau idee, indiferent de cat de profund ne-am adanci intr-un studiu asupra lor (parafrazandu-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii si a neamului nostru este GENIAL, eu si sotia am facut un SCOP din a va colectiona aceste articole – ADEVARATE VALORI! ? dar cateodata (poate de durere!), cand ajungeti prin dreptul romanilor de rand… Eu sunt unul dintre ei, si afirm asta cu mandrie, nu din modestie, caci fiecare om serios si cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu siretenie subtila, caci nu tintesc nici un interes la dvs, ci pentru ca toti am ajuns ”de rand” dupa 1945, din pacate. Asadar cand ajungeti in dreptul acestora, faceti unele afirmatii ”grosso modo”, pe care enorm de multi dintre noi, cei plecati de acasa, covarsitor de multi, nu le meritam catusi de putin. V-as indemna, cu permisiunea dvs, sa folositi un ton prietenesc (presupunand ca il aveti deja insusit, de mult timp), pentru ca nu vedeti pe nici unul dintre noi atunci cand faceti referinte si nici nu cunoasteti bine majoritatea noastra pentru a va permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind ca tocmai felul dvs de a fi ”cercetator” implica o astfel de obligativitate.

A caracteriza un om sau o grupare intr-un fel anume (sa zicem chiar pe un roman care si-a ”parasit” Tara, sau pe mai multi), cere obligatoriu o cunoastere temeinica, caci altfel, ce caracterizare va iesi? Nu m-as face cu acel om sau acea grupare, dusman degeaba si fara sa vreau poate? Dar ce credeti, daca as cataloga cu superficialitate, necunoscand practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-si dispretuieste/ dispretuiesc – va citez ? ”propria origine”, as cladi sau as darama ceva in sufletul acelui om???, …ceva de care poate ca nici nu am dreptul sa ma ating.

V-ati gandit vreodata, cinci minute macar inainte de a scrie despre ”problema identitara a romanilor”, asa: cum pot atrage eu pe roman catre aceasta idee?, sau cum pot eu inflacara pe roman, astfel incat sa pot reface (sau mentine cat de cat macar) unitatea romanilor? Vedeti, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea romanilor, el a devenit de temut pentru dusmanul vesnic, reusind sa adune in jurul sau o adevarata armata de peste douasute de mii, in Ardeal! Odata, a intalnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el asa cum procedati dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumar caci le stiti bine), care au nascut in acel om gustul unei creatii originale si au montat intre ei o prietenie asa de stransa, incat acel om, de atata durere, s-a stins si el la putina vreme dupa ce a aflat ca iubitul lui PRIETEN si FRATE ROMAN, Eminescu, a fost omorat…

Am certitudinea ca dvs stiti mult mai bine decat mine, de cate feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat cand ati ”strigat” la noi, in primul articol din 1.Nov.2010: Neam de tarla si de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodata pe nimeni, ci va dezbina lovind in suflete. Pe de alta parte, gandindu-ma numai la englezi, canadieni, australieni si americani, si la cel de-al II-lea Razboi Mondial, vad cel mai clar ca a fi unita o Natiune, nu inseamna neaparat a locui toti impreuna in aceeasi tara permanent. Intorsatura acestor lucruri firesti cam pana pe la sfarsitul lui 1917, si care va doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, insa romanii find tinuti, priponiti de tarusul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu si ruseasca, imi permit eu sa sustin) au pierdut startul, si ajungem astazi sa ne speriem de faptul ca patru-cinci milioane de romani s-au stabilit in strainatate (sau poate ca NU, caci doar cativa din cei plecati insista). Atunci ce sa mai zicem de evreii de care pomeniti, care sunt in afara granitelor lor, in numar de peste cincizeci de milioane? O astfel de conceptie nu este nici macar adiacenta cauzei care a provocat dupa 1945 exod romanesc, si care, dupa 13 iunie 1990, a devenit cu adevarat anarhic si ingrijorator pentru Tara, dar nu si pentru politicienii care o conduc, caci ei in loc sa se ingrijoreze, au gasit in acest fenomen o ideala posibilitate de spalare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au si constituit mult trambitata ”diaspora” care nici nu exista in mod real, politic vorbind, atasata de vreun partid anume.

Intreb, caci vad ca stiti cate ceva despre ei (evrei): Cam ce credeti ca s-ar fi ales de evrei, daca cineva, incercand sa descopere cauza dezradacinarii lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascutit asa pana, ca dvs, impotriva celor care au fugit care incotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogandu-i drept renegati care isi schimba identitatea ca pe haina ? va citez iar ? ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeti, ca evreii nu au fugit niciodata, in istoria lor, din Tara, pentru a se salva, de foamete? Daca credeti si una ca asta, atunci eu, dupa ce am trait patru ani consecutivi in Israel, intr-o mare biblioteca a unui colegiu biblic din Yaffo, va spun ca va inselati rau! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul sau Iosif, in Egipt, cu saptezeci de suflete si apoi ei au iesit de acolo in numar de saptesute de mii! Dar stiti cat a stat acolo? Scrie in Biblie!
Statul Evreu, lucrand circa douamii de ani in diaspora, a impamantenit intre ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar si un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel ca nici macar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit intelectual”. Dar accentuez inca odata: Statul lor a facut aceasta!!! Si, pentru ca sa nu-l piarda nici macar pe un astfel de evreu care se drogheaza, i-a creat si lui, deopotriva cu ceilalti, conditiile politice de a-si castiga cetatenia olandeza (sau alta, sau chiar altele), fara a o pierde pe cea natala. Mai mult, ei ofera protectie chiar si unui criminal, daca este evreu. Intreband acolo ”de ce si unui criminal?”, mi-au raspuns: pentru ca au murit prea multi in al doilea Razboi Mondial. Nu vreau sa intru in astfel de discutii caci, si criminalul care va primi protectie, nu va scapa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mana unui Hugo Chavez, sau a unui Ceausescu, sa zicem. Vreau totusi sa va mai spun ce am citit odata intr-un ziar cum ”o vechitura”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promitand ca restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci cand ei au intrat in razboi cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, in Kibutul Kefar Menachem. Vedeti cum castiga un Stat, o Tara, un Neam, daca-si iubeste cetateanul? Sa stiti ca oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicatii si cum ii faceti dvs pe romani, insa exista Statul care echilibreaza balanta. Acel Stat, ca si aparat al puterii, nu-i format din tarle de slugi aservite comunismului moscovit, desi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.

Dar sa revenim la ai nostri… Refuz sa cred ca o personalitate ca a dvs, atata de interesata in cercetarea provenientei noastre, sufera de patimi ”tismanesi” sau” patapievicesti”, pentru simplul motiv ca nu v-au decorat inca presedintii Tarii si pe dvs. Daca va decorau, nu va mai scriam, caci m-as fi gandit ca faceti aceasta denigrare ca si el, pe vreo 5-6000 de euro pe luna, nu gratis…

Continuand sa va lecturez articolul din 2.Nov.2010, in care reveniti la problema identitara, raman consternat cand vad ca romanul care pleaca sa munceasca in strainatate si poate ca se si hotareste sa nu se mai intoarca in Romania, este catalogat de dvs drept unul care (va citez) ”scuipa in capul parintilor sai, a bunicilor sai, a sperantelor lor, a credintelor lor, a suferintelor lor…?” Oare nu gresiti prea grav, distinse domn? In Germania, cat eu am stat patru ani ca azilant, in Israel alti patru ani, iar in Spania iata ca fac anul acesta sapte ani, si inca nu am auzit asa ceva! Ba am sesizat la toti acestia ca Statul isi educa cetatenii cam asa: ”Sunteti parte a unei Natiuni Libere. Puteti calatori si munci oriunde doriti voi, va puteti stabili sau casatori oriunde simtiti voi ca va fi bine. Fiti mandri de Natiunea voastra si nu faceti fapte antisociale pe nicaieri, pentru ca si Natiunea voastra sa se poata mandri cu voi!” Adaug, ca datorita ratei somajului din Spania, oficial de 22%, si exodul fortei de munca a depasit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identica cu a celui din Romania, ca doua picaturi de apa semanand, dar, in nici un ziar nu am citit ceva asemanator cu ce scrieti dvs, in toti acesti sapte ani. Cei ce se preocupa de soarta Tarii, si la momentul potrivit fiti siguri ca si intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetateanul care, pe oriunde s-ar duce sa munceasca, PLATESTE intr-un fel Tarii, pentru asa ceva. Eu simt ca la noi in Tara, prin acea zona triumfa acel neam de tarla si de slugi, si prin Parlament, caci suntem (nu pentru ca a cerut poporul asa ceva) REPUBLICA PARLAMENTARA!

Sunt doua emisiuni televizate la care eu ma uit, pentru ca imi place sa aflu despre alte tari, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” si ”Españoles en el mundo!”, care aduc in prim plan o multime de spanioli stabiliti care pe unde au vrut prin aceasta lume, indemnand parca la un si mai mare exod acum, caci este Criza, dar inca nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici macar la adresa acelora care s-au stabilit prin tarile inamice arabe, cum ar fi Iranul si altele.
 
Asta nu inseamna ca nu exista si dintr-aceia care ”scuipa” si pe ce este al lor, si pe ce este al altor Natiuni chiar! Tare mult as vrea sa ii cunoasteti si sa va si referiti exact la ei, caci merita. De pilda, in Germania am intalnit dintr-astia si m-am dus la Politie sa-i denunt, caci stiind romaneste si intelegandu-i, credeam ca pot ajuta Politia sa ii starpim mai repede, insa capitanul care m-a primit, m-a intrebat:
?Her Toma, aveti copii, familie?
?Da!
?Unde sunt ei?
?Cu mine, aici!
?Atunci duceti-va acasa si aveti grija de ei, caci de hoti ne ocupam noi. Asta-i treaba noastra!

Am vazut mai tarziu o familie (mai serioasa, credeam eu), a carui copil se juca cu ai mei, asteptand la Politie sa-si ia pasapoartele, sa predea Ausweiss-urile si sa plece in Tara:
?De ce plecati? O sa piarda copilul anul scolar…
?Da-o-n (…) de Germanie! Asta-i Tara? Azi sa furi si maine sa te prinda!…

Altadata m-a chemat altul, vazandu-ma intr-un supermarket, sa-i traduc ceva ce scria pe un produs, si numai ce ii cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului in jos:
?Ce faci ma, furi?
?A-a-a, nu-u-u, …ca este voie sa iei alimente!…
?Dar daca ar fura cineva din magazinul lui maica-ta, tie ti-ar conveni? Pe mine sa nu ma mai cunosti de azi inainte! Bine?

Acum cinci ani, tarla asta care ne face de ras doar pe noi, nu si pe Basescu vad, i-au taiat sotiei poseta cu lama si ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, caci era pe vremea cand la Consulat se putea intra numai cu spaga, de la portari si pana-n… Iata-i, acestia scuipa pe orice, mult stimate domn!

Mai spuneti ca noi, romanii, am ajuns minoritatea cea mai raspandita, dintr-un popor care a fost cel mai stabil si originar… Nu-i adevarat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul tarilor africane? Dar proportional vorbind, si ungurii, si polonezii chiar ne-au depasit. Eu nu am fost in Londra, insa intreband o femeie de aici, spaniola, ”de ce nu se duce acolo sa munceasca?”, caci stia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus ca a incercat, dar nu se poate ”din cauza ca acolo este mafie poloneza”, peste care ea nu a putut trece!!! Si aici a fost o mafie de acest gen, romaneasca, dar Criza i-a indepartat.

Mai repetati si in acest articol ca ”nici o alta natie nu isi paraseste cu atata usurinta si seninatate ceeace fiecare popor numeste patria sa…”  Am sa va rog sa imi permiteti sa va corectez putin, pentru ca am un exemplu special in familie, zicand eu putin mai altfel: In nici o alta natie de pe acest pamant, nu a prins, de la vladica pana la opinca, cum a prins la noi acest indemn (inoculat special de comunistii sovini si dezbinatori) de a-ti ponegri, desconsidera si umili aproapele, fratele tau roman prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai smecher, mai hot, mai pungas…, mai parasitor de patrie (poftim!), ca romanul”, desi romanul acela care a furat batonul de salam, de la un neamt a aflat ca nu pateste nimica daca il prinde furand un aliment sau tigari!!! Dar ce sa mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, incetateniti in Statele Unite, Canada si Australia? Si acum exemplul din familie. Eu si sora mea, ne-am trezit in 1963 ca avem un frate, dupa tatal ei, de origine germana. Ne-am trezit cu el la poarta, pur si simplu! Mama stia ca primul ei barbat a stat peste doisprezece ani in Germania, dar ca a mai facut si pe acolo copii, nu. Avea douazecisicinci de ani si era militar in termen in ”areea engleza”, iar in vacanta acelui an a vrut sa-si cunoasca tatal. A venit in Romania, s-a dus la militie, ei i l-au gasit, dar a mai aflat ca mai avea o sora, un frate si un altul prin alianta (pe mine). In 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Tara pe sora noastra (pentru ca numai ea era majora), sa o ia cu el in Australia, unde el pleca sa munceasca (si unde s-a si casatorit si a ramas douazecisicinci de ani!!!, cu toate ca germanii pot trai foarte bine si fara servici acasa, pe ajutor social, dar el a motivat ca nu-i place sa traiasca ca ”proletarii”). Ma rog, asa se vedeau poate din RFG proletarii, tinuti de comunisti pe ajutor social…

Si i-a spus sora-mi sa vina cu el:
?Eu nu-mi parasesc Tara! – a fost raspunsul ei, ea fiind prima generatie de ”soimi ai patriei(!)”.
?Dar cine ti-a cerut sa faci asa ceva?
?Tu! Acuma.
?Eu? Tu crezi ca daca eu plec in Australia, imi parasesc tara? Tara mea de origine este Germania si cu originea asta voi muri indiferent ce-as face, insa eu mai am o tara, pe care si un caine o are, daca vrea, dara-mite un om: ACEASTA LUME INTREAGA, TOT TARA MEA ESTE, surioara scumpa!
?Nuuuu…, eu nu parasesc Romania!
?E alegerea ta! Faci cum crezi, dar iti spun, doar acuma te pot ajuta, mai tarziu nu, pentru ca voi nu-l cunoasteti pe Ceausescu, cu adevarat!
…Si a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemati de Iliescu, dar copiii, unul la 14 si altul la 8 ani,  asa am ajuns sa cunoastem prima tara civilizata: Germania a fratelui meu prin alianta, Klaus! Fortati de presedintele ales cu 90% de voturi, am luat si eu loc la Agentia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lunga (de tineri, baieti si fete, studenti si studente, loviti ca si mine), in spatele unei domnisoare cu fusta rupta, violata in graba de mineri chiar in microbuzul lui Dan Iosif… Totusi in Germania si-a ales sa ramana, indragostit de o nemtoaica, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat in Romania.

Vedeti? Eu cred ca trebuie sa va schimbati putin opinia, unghiul prin care sa ii priviti pe cei din afara Tarii, si atunci concluziile va vor fi altele! Cercetati mai bine exodul romanilor motivat de saracia crunta in care ne-a impins MASONERIA COMUNISTA. Eu declar cu mana pe inima ca, toti romanii care spun ”imi este rusine sa spun ca sunt roman” si se si reincetatenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se refera la originea lor si nici nu fug de ea (sunt ferm convins ca de aceasta sunt MANDRI!), ci se refera, si poate si fug chiar, la/de hotii din fruntea tarii, care vrand-nevrind ne reprezinta SI NE FAC DE RAS!!! Exprimarile de acest gen, tin de subtilitatile oricarei limbi (sunt expresii!), insa noi romanii stim exact ce vrea sa spuna cel ce le foloseste. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afara mai stim azi ce vrea sa spuna zicala ”unde dai si unde crapa!”, cei de-acasa nu?

Poate ca trebuie sa motivez marea deznadejde in care am cazut dupa ce am scapat de gloante, la Eva, si eram LIBER. Zona mea, de proiectare si urmarire a executiei lucrarilor, a fost Albia raului Buzau, cu salba de micro-hidrocentrale Candesti, Vernesti si Simileasca. Imediat dupa Revolutie, colegii de-acolo imi ziceau:
?Daca nu se ridica si Bucurestiul, nimic nu s-ar fi intamplat! Sa tot multumesti Cerului pentru o asa recunostinta…
Cand Bucurestiul a pornit Demonstratia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinosi, care au declarat: prima data ca ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor ingriji ca acestea sa se desfasoare cinstit, iar a doua oara au declarat ca ei nu au spus niciodata ca nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la santiere (intelectuali!), imi spuneau altfel:
?Ce dracului mai vreti, ma, acuma?
?Sa-i dam jos pe astia ca sunt MINCINOSI! Cand un nea gheorghe minte este una, dar cand minte un presedinte de Tara si un prim ministru, este alta: Astia ne fac Neamul de ras! Uite aici amandoua interviuri ale lor! (eu umblam cu cele doua petice de ziar la mine)
?Fac pe dracu! Lasati-i sa conduca. Daca-i libertate, de ce sa nu participe si ei la alegeri.
…La birou, in lacul Tei, eram toti oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetatori), …intelectuali, dar si comunisti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeTe si PeNeLe, sa ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?
Iata TARLA, distinse domn! Dar nu punctati spre ei, din pacate.

Vreau sa inchei declarand ca noi, cei plecati, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”tarla si slugi” suferim si aceste jigniri din partea dvs, si injosirea de principiu a perioadei de adaptare, si lipsuri, caci ne restrangem de la multe pentru a putea strange un ban destinat tot Romaniei, in care speram sa ne construim o casa pentru anii de batranete (zic asta in numele majoritatii, in mijlocul careia imi duc veacul zi de zi), sau speram sa ne-o achitam pe aceea pe care o avem de platit (sau apartamentul), ajutandu-ne odata cu aceasta si rudele din Tara, care nu au avut curajul testarii muncitului in alte tari sau nu au putut chiar. Acesti bani ai nostri aduc beneficii Tari, doar ca la omul de rand nu se simte aceasta. Totusi pentru contributia noastra ne lauda doar politicienii, deoarece doar ei beneficiaza de comisioanele ce le platim, si tot ei ne spurca, cam ca dvs, cand pierd alegerile din cauza noastra: ”CAPSUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauza ca ei, hoti notorii, au inrobit Tara!!!) Iata TARLA!!!
Uite aici am dorit sa ajung, caci probabil va doare faptul ca nu suntem toti in Tara sa-i dam jos, adica sa votam la unison cu totii altceva. Daca credeti ca aici e hiba, iar va inselati! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iata ca Basescu a si confirmat-o, chiar. Fiind bucurestean, stiindu-l cum a fost la Primaria Capitalei, eu am crezut ca este cinstit si patriot, dar ca presedinte a schimbat foaia, magarindu-se, declarand neconstitutional decurand ca ”Statul nu este obligat sa se ingrijeasca de traiul fiecarui cetatean in parte!”. Totusi doar aici in Spania am avut certitudinea ca este si el tot o apa si un pamant cu hotii ca Nastase, Vantu, Iliescu…, pentru ca (atentie!) am vazut cu ochii mei, cum mana lui dreapta diasporizata, deputatul Branza Gabriel (plus William, dupa Revolutie), fura din banii destinati campaniei electorale. Am facut reclamatie la presedentia Tarii si a intregului Birou executiv al pdl, si pentru ca nu am primit nici un raspuns, abia atunci(!) am inceput sa scriu despre asta, exact cum scriu si acuma. Intreb: dvs chiar aveti certitudinea ca romanii plecati din Tara isi schimba identitatea asa, cam ca deputatul Branza Gabriel care s-a facut William (roman de five o’clock), ca si cum si-ar fi schimbat o haina ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceti?
Am un coleg bun aici care si-a inaintat actele pentru cetatenie si mi-a zis:
?Suntem mai prost condusi decat aia din America Latina!
?De ce?
?Aia NU trebuie sa renunte la cetatenia lor, daca o vor si pe asta spaniola, noi DA!!!
Vedeti neamul de tarla, care stie sa faca ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria si in Parlament! Dar sa nu spuneti ca i-am votat noi, ca iar va voi contrazice, si nu mai vreau.

PROBLEMA ROMANILOR. La noi o mica problema este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Si aceasta ni se trage de la anii acestia in care am fost rupti total de ceeace se cheama coeziunea de Neam, in care intra si Tara. Toti am fost rupti, cu preoti cu tot (90% influienta comunista), exceptie facand doar Martirii, atat ai ortodoxiei cat si ai celorlalte culte. Cititile cartile si va veti convinge. Mai mult preotia de dupa 1945, uita ca noi suntem romani si pe noi ne intereseaza mai putin ceeace depaseste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …canta tare si cu forta:
Daca Duhul Tau, Doamne, ar fi-n mine,
As canta ca si David!
… apoi as lupta, …m-as ruga, …as juca, …si cam atata, ca nu trebuie sa faca si crestinul tot ce facea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. Dupa Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l invata pe crestin sa se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atatea doar (cred ei), nu merita sa fie cantat si predicat in Bisericile lor. Or mai zice probabil ca s-a inchinat si la idoli…, cu toate ca habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai conteaza cat a luptat pentru Moldova sau cat a suferit pentru a o lasa urmasilor sai LIBERA si INTREAGA. Pentru ei doar David are fapte care merita sa-l predice si sa-i inalte osanale.

Iata un alt loc, si o alta tarla de slugi, distinse domn, Gavri Cornutiu! Si mai exista una si prin Politie, ochii mei vazandu-i pe politisti prin piete, zilnic intinzand punga goala amaratului nostru taran, spunandu-i cu tupeu: Fa-i plinul! Fara sa-i si plateasca… Voi incheia amintind-o pe cea mai mare: TOATA MASSMEDIA DIN TARA, cu unele prea mici exceptii doar!

Alexandru TOMA
Madrid, Spania
25 anuarie 2011

La cea de-a XVI-a editie, „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”

Cea de-a XVI-a editie a Sesiunii de comunicari cu tema „Romanii din sud-estul Transilvaniei. Istorie – Cultura – Civilizatie”, manifestare organizata in cadrul Zilelor Justinian Teculescu si Nicolae Colan, s-a desfasurat in perioada 3-4 decembrie 2010, in localitatile Sfantu Gheorghe, Covasna si Voinesti (Scoala Generala „Avram Iancu” din localitate). Din judetul Mures au fost prezenti cu diverse comunicari, 6 participanti: prof.dr. Liviu Boar, director al SJAN Mures, preot dr. Florin Bengean, cercetator stiintific in cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, drd. Milandolina Beatrice Doboczi, arhivist la SJAN Mures, dr. Dorel Marc, muzeograf in cadrul Muzeului de Etnografie din Targu Mures, Alexandru Ciubica, profesor la Colegiul National „Al. Papiu Ilarian” si publicist Nicolae Balint, profesor la Gimnaziul „Sfantu Gheorghe” din Sangeorgiu de Mures.

„O manifestare deosebit de necesara si utila”
Manifestarea din acest an i-a avut ca organizatori pe Muzeul National al Carpatilor Rasariteni, Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural Crestina „Andrei Saguna” din Sfantu Gheorghe si Asociatia Cultural Crestina „Iustinian Teculescu” din Covasna. Partenerii media ai manifestarii au fost „Observatorul de Covasna”, www.intorsura.ro, „Mesagerul de Covasna” si „Condeiul ardelean”. Lucrarile in plen au avut loc la Hotel „Dacia” din Covasna, iar cele pe sectiuni, la Scoala Generala „Avram Iancu” din Voinesti. Deschiderea Sesiunii – ocazie cu care pe langa scurtele alocutiuni rostite, au fost prezentate si un numar de opt carti si autorii acestora – a fost  onorata de I.P.S. Ioan Selejan, arhiepiscop ortodox al Covasnei si Harghitei. Moderator, la fel ca la editiile anterioare, a fost dr. Ioan Lacatusu, om de aleasa cultura si spiritualitate, promotor neobosit al Sesiunii. La aceasta manifestare au prezentat comunicari 63 de participanti, specialisti din domeniile istorie, etnografie, sociologie, demografie, diplomatie si jurnalism. Toate comunicarile prezentate urmeaza a fi publicate in Anuarul Muzeului National al Carpatilor Rasariteni si al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, revista Angustia, nr. 15, Istorie-Sociologie. Tot in cadrul manifestarii anterior mentionate, sambata, 4 decembrie 2010, a avut loc si slujba de pomenire a Episcopului Iustinian Teculescu (1865-1932), primul episcop din istoria armatei romane, acesta fiind nascut la Voinesti. Manifestarea s-a incheiat cu un concert de colinde sustinut de Ansamblul Folcloric „Ciobanasul” din Voinesti. Traian Plesca, fost ministru consilier, diplomat de cariera si expert in problematica spatiului german, a declarat ca „Particip pentru prima data la aceasta sesiune si ma simt onorat de aceasta invitatie. Constat cu satisfactie nivelul stiintific deosebit al comunicarilor prezentate, precum si actualitatea problemelor puse in discutie de catre participanti, prin comunicarile pe care le-au prezentat. Consider ca este o manifestare deosebit de necesara si utila acestui spatiu si nu pot sa nu remarc extraordinara energie a domnului dr. Ioan Lacatusu, sufletul manifestarii si unul dintre principalii organizatori ai acesteia.”      

Nicolae BALINT

STEFAN DORU DANCUS – DUBLA LANSARE DE CARTE LA «GAUDEAMUS» BUCURESTI

Sambata, 20 noiembrie 2010, incepand cu ora 18.30, in cadrul Targului de Carte „Gaudeamus” din incinta Romexpo Bucuresti, la Sala „Cupola”, scriitorul Stefan Doru Dancus va lansa cele doua carti ale sale aparute in acest an: „Scrum/Cendre” (volum de poezie bilingv romano-francez, Ed. Grinta, Cluj-Napoca) si „Barbatul la 40 de ani” (proza, volumul I, Ed. Criterion Publishing Int., Bucuresti).
Despre volumul de poezie „Scrum/Cendre” (distins cu Premiul I la Festivalul National „George Cosbuc”, Bistrita, 2010) au scris:
Andrei Zanca: „(…) Prevad in Dancus o revenire spectaculoasa la un laconism, o simplitate si o concizie, care si-a facut ucenicia intre malaxoarele suferintei, neputintei, lehamitei, revoltei, deconspirarii, intelegand ca solutia nu se afla in ceea ce asteapta ei in fond: exteriorizari, care oricat de incisive si oneste ar fi ele, nu fac decat sa se indrepte abil si manipulativ impotriva poetului insusi. (…)”
Gabriel Gojocaru: “(…) Volumul de fata demonstreaza fara tagada ca autorul are grupa de sange a poetilor adevarati. (…)”.
Ionut Caragea: “(…) Atat de multa suferinta in poezia lui Stefan Doru Dancus! „Dumnezeu nu indraznea sa se apropie de suferinta aceea”. (pag. 78). Printre ganduri si printre versuri incercam sa-i reamintim poetului ca „Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri” (v. Benjamin Franklin) si ca „Dumnezeu este singuratatea oamenilor” (v. Sartre). Dar   replica nu intarzie sa apara: „nimeni nu mai e cum trebuie cu totii sunt reci / calorifere / gheturi fara vremuri prin metropolele lor stinse” (pag. 86). Trist dar evocator. Lumea se schimba si poetii raman ca niste fosile ale iubirii. Trebuie sa fie atenti, trebuie sa umble si ei cu „duhul inghetat” pentru a nu fi judecati si condamnati la singuratate. Stefan Doru Dancus plateste un tribut greu, al celui care STIE. Pentru el iubirea capata alte conotatii, mult mai intime, mult mai profunde. Chiar daca fondul liric este unul cotidian, plin de traume sociale si psihice, poetul are vocatie si misiune spirituala. El nu se leapada de credinta sa si nu se leapada nici de oameni. S-a intors dintr-o lunga calatorie, marcata de purificari, de arderi intense, si ne-a oferit acest volum superb de poezii pe care vi-l recomandam spre citire. (…)”.
Adrian Botez: “(…) Pana azi, nefericita intamplare a facut sa nu-mi cada sub ochi poezia lui Stefan Doru Dancus. Azi, printr-un plic pe care l-am deschis cam apatic, am vazut viscerele, sangele, piroanele si am auzit strigatele omenesti (lansate catre cer si catre incendiile demonico-terestre)  ale Poetului. Un Poet de o  putere teribila – asemanatoare cu cea a lui Atlas – cel ce uneste gunoaiele/reziduurile bolborosind fierbinti, ale pamantului (in plin proces de desacralizare!), cu Cerul  – Olimpian si Mistic! (…)”.
Remus Foltos: “(…) Fara a fi nici un pic complezenti, trebuie ca ne aflam in fata unui poet formidabil. Poetul a reusit, volumul „Scrum” reprezinta cheia sol a intregii sale opere! Pentru ca, nefiind un clasicizant supus canoanelor aferente, a reusit sa se scufunde pana la nivelul „betiei de cuvinte” care sa redea cel mai bine ceea ce se afla in sufletul sau. Un Titu Maiorescu l-ar fi impuscat! (…)”.

Angela Nache Mamier: “(…) “Scrum” este volumul simbolic al unei lumi dezumanizate: “nu ma pot intoarce din santul mileniului/care iata expulzeaza…”.
Suntem in fata poeziei unui om liber, nesupus, care denunta valetii ideologiei dominante politice dar si culturale. Stefan Doru Dancus este un poet rebel, o victima a societatii ca toti ceilalti. Dar el este in acelasi timp Scribul, deci deranjeaza: “diavolul vine zilnic, rasturnand cele cinci sute de/cupole ale mintii mele/lasa mereu vraiste dupa ce amesteca limbile/pamantului /in corneea cerului meu/tintuit cum sunt slabe sperante/sa scot iadul din termometrele lumii” (…)”.
Despre volumul “Barbatul la 40 de ani”, abia aparut pe piata cartii, prozatorul Ioan Grosan scrie: “O tristete grea ca o nevazuta lespede aeriana apasa paginile acestei carti. Dar nu este neaparat un sentiment “auctorial”, ci mai degraba filtrul narativ prin care se face o incursiune sui-generis in Romania zilelor de azi. Fraza cu fraza, pagina dupa pagina, cu un sclipitor sarcasm de sorginte cellineiana, cu ironie si autoironie bine strunite, se creeaza tabloul unei “no man’s land”, al unei lumi in cautarea identitatii pierdute.
“Romanul la 40 de ani” – ar putea fi un alt titlu al acestui prim volum unde pare ca nimeni si nimic nu poate fi mantuit, dar totul e salvat prin scriitura.”.
In toata perioada targului, cartile lui Stefan Doru Dancus pot fi achizitionate de la standul Ed. Criterion Publishig Int., Romexpo Bucuresti, etaj II.
Grigore TIMOCEANU
Director  Relatii publice
Grup Media SINGUR
15 noiembrie 2010

ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU A DECIS INSTITUIREA PREMIILOR ROMANIA TAINICA

„Noi suntem Romania Tainica
si vocea noastra nu se stinge
orice s-ar intampla.”
Artur Silvestri

Premiile se acorda anual scriitorilor, realizatorilor de documentarea si emisiuni tv., radio, filme, carti, evenimente importante si sustinute cu consecventa, care contribuie la cunoasterea si recunoasterea postuma a filozofului, scriitorului, istoricului, editorului si criticului literar ARTUR SILVESTRI.
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
acorda
Premiul ROMANIA TAINICA la prima editie

Doamnei Cleopatra Lorintiu, scriitoare, diplomat, realizator tv, pentru cele doua filme documentare difuzate pe posturile TVR3 si TVR Cultural:
• Remember Artur Silvestri. Noi suntem Romania tainica
• A.R.P. – o creatie a scriitorului Artur Silvestri

Premiul se acorda de asemenea pentru documentarul
• ARTUR SILVESTRI in lumina eternitatii
si pentru cartea
• ARTUR SILVESTRI – Vocatia Caii Singuratice
 
Scriitorului Mircea Micu, postum, pentru cele doua emisiuni din cadrul „Ateneului Artelor” dedicate scriitorului Artur Silvestri, emisiuni realizate in anul 2009 si difuzate pe postul TVRM.

Mariana Braescu Silvestri
Presedinte ARP

***

INVITATIE

Doamna Mariana Braescu Silvestri
si
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
va invita
sambata, 20 noiembrie 2010, ora 13:00
in cadrul Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura
la un eveniment cultural deosebit:

• Lansarea cartii

ARTUR SILVESTRI
Asa cum l-am cunoscut

Evenimentul v-a avea loc in pavilionul Central Romexpo,
In spatiul de lansari amplasat la nivelul 7.70 (etaj 3, ultimul nivel)

• Decernarea Premiului
ROMANIA TAINICA – Prima editie

• Vizitarea standului Artur Silvestri

La etajul 1, nivel 3.20, stand 110, unde se ofera gratuit cartile lui Artur Silvestri si despre Artur Silvestri, in perioada 18.22 noiembrie a.c.

Pentru informatii, detalii:

mariana.braescu.silvestri@gmail.com

Maria Anghel
Tel: 0744 380 643

Georgeta Dencu
Tel: 0745 251 152