Marius Oprea – Oamenii pe care ne bizuim, în lupta cu Covidul: Azi, Cătălin Predoiu

Distinsul istoric Marius Oprea, în comentariul său bine documentat face o analiză și  o caracterizare pertinentă a omului și activității  Ministrului Justiției din Cabinetul Orban, dl Cătălin Predoiu. Nimeni nu prea vorbește de dominia sa, deși protestele din Piața Victoriei sunt vizavi de legea carantinării și a izolării în caz de epidemie, dar veți vedea și de ce persoana sa trece neobservată ca și cum n-ar exista!

Citiți și: Avocatul Poporului, despre legea carantinării: Guvernul a stat destul de mult pentru a elabora proiectul de lege și apoi cere Parlamentului să-l aprobe într-un ritm nebunesc. Problemele apar la aplicarea acestei legi

Citiți articolul, pentru a ne cunoaște oamenii pe care ne bizuim să împartă pentru noi cu celeritatea legea și dreptatea, AICI.

Președintele Consiliului Național Secuiesc lansează teorii conspiraționiste asupra jurnalistului Dan Tanasă care combate în Justiție sfidările secuilor la adresa suveranității statului român

Fotó: Balázs Izsák MTI, http://www.pestisracok.hu

Motto: Oricine nu respectă legea poate să se considere persecutat de către aceasta, în loc să se considere așa cum este: vinovat de nerespectarea legii?

de Vlad Pârău

Potrivit lui Balázs Izsák, în ultimii ani, unele instituții ale statului român îi provoacă în mod constant pe secui și „tot construiesc așa-numitul terorism secuiesc”, transmite agenția de presă ungară MTI, citată de blogul lui Dan Tanasă.

Președintele Consiliului Național Secuiesc (C.N.S.) a adus vorba despre acest subiect la o conferință de presă care a avut loc miercuri, la Sfântu Gheorghe, făcând trimitere la faptul că nici ultima cale legală de atac din cazul tinerilor secui condamnați sub acuzația de terorism, István Beke și Zoltán Szőcs, nu a dus, marți, la eliberarea celor doi. Continue reading “Președintele Consiliului Național Secuiesc lansează teorii conspiraționiste asupra jurnalistului Dan Tanasă care combate în Justiție sfidările secuilor la adresa suveranității statului român”

DREPTUL ORICĂRUI COPIL DE AVEA O MAMĂ ȘI UN TATĂ ESTE INALIENABIL

pat-matrUn articol de bun simț aparținând publicației Fluierul.ro este indicat a fi lecturat de orice român pentru a avea o imagine cât mai corectă asupra unor subiecte la ordinea zilei în România și în lume, și anume privitor la familie, căsătorie, homosexualitate.

Întrucât “progresiști” par orbiți de ceea ce și-au propus ei ca țel sau deziderat, ei nu mai văd mai nimic de învățat din istorie, mai nimic de luat din natural pentru viitor, voi însera vorbele de duh exprimate de doi români din două domenii diferite, dar deosebit de importante și de semnificative pentru România și pentru poporul ei, pentru trezirea din impasul în care s-au afundat. Continue reading “DREPTUL ORICĂRUI COPIL DE AVEA O MAMĂ ȘI UN TATĂ ESTE INALIENABIL”

Profesori de la Universitatea Bucuresti refuză cei 700 lei de la Ministerul Educației: Ar fi o umilință să acceptam acești bani

Univ. BucurestiGuvernul: Atitudine de mită electorală

Profesorii: Lecție practică de morală și decență

Profesori de la Universitatea din Bucuresti au anuntat astazi ca refuza suma de 700 de lei pe care Ministerul Educatiei le-a trimis-o profesorilor cu o saptamana inainte de turul doi al alegerilor prezidentiale. “Consideram ca ar fi o umilinta sa acceptam acesti bani”, arata cele 13 cadre didactice de la Universitatea din Bucuresti, intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Victor Ponta, care este si candidat in alegeri, si ministrilor Remus Pricopie, de la Educatie, si Mihnea Costoiu, de la Invatamant Superior.
Continue reading “Profesori de la Universitatea Bucuresti refuză cei 700 lei de la Ministerul Educației: Ar fi o umilință să acceptam acești bani”

MARTIN LUTHER: Despre rolul poruncilor din Vechiul Testament

Martin LutherTraducerea: by Lect. univ. Emanuel Conțac

Dar cum oare este posibil ca numai credința să ne facă evlavioși și să ne dăruiască fără fapte o bogăție atât de minunată, deși Scriptura cere de la noi atât de multe legi, porunci, fapte, așezăminte și ceremonii?

Aici trebuie neapărat observat și luat mereu în serios că numai credința, fără fapte, ne face buni, liberi și binecuvântați, după cum vom auzi mai târziu pe larg. Trebuie știut că toată Sfânta Scriptură este împărțită în două: porunca sau legea lui Dumnezeu și promisiunea sau legământul. Continue reading “MARTIN LUTHER: Despre rolul poruncilor din Vechiul Testament”

Solutia americana la problema câinilor vagabonzi

Câni la HușiTragedia lui Ionuț, copilul de 4 ani din București sfâșiat de viu de o haită de câini vagabonzi, a făcut deja înconjorul lumii, ajungând până în America

by Chris Terhes

Politicieni din toate sferele și din toate partidele s-au crizat sau au plâns spunând că e nevoie de o solutie, aratând in acelasi timp cu degetul către altii, că din vina lor s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

In ultimii 10 ani fiecare partid politic major din Romania s-a aflat la conducerea țării așa că, dacă exista voință politică si responsabilitate din partea fiecărui partid, problema câinilor vagabonzi era deja rezolvată. Se vede, insa, ca n-a existat si pentru asta fiecare om politic trebuie făcut responsabil pentru moartea lui Ionut. Continue reading “Solutia americana la problema câinilor vagabonzi”

Șocant – Pedofilia este doar o boală, pentru Arhiepiscopul catolic de Durban

Arhiepiscopul catolic de Durban, Wilfried Fox NapierZiarul online evz.ro publică atitudinea cu adevărat șocantă a Arhiepiscopul catolic de Durban (South Africa), Wilfried Fox Napier, vis-a-vis de pedofilie, din interviul acordat postului de radio BBC 5.

Arhiepiscopul catolic, unul din cardinalii electori care au participat la alegerea noului papă acum câteva zile spune că, după opinia sa,  pedofilia este o boală psihică și nu o infracțiune.

Pedofilia este o boală psihică, o afecțiune. Ce faci cu bolile? Le tratezi” a explicat înaltul prelat sud-african.

Dacă eu, ca om normal, aleg să încalc legea conștient că o înalc, atunci trebuie să fiu pedepsit. Dar nu cred că acei oameni (pedofilii) sunt responsabili în fața legii precum cineva care e conștient că încalcă legea. Nu cred că acea persoană trebuie pedepsită pentru că el e instabil psihic” a adăugat arhiepiscopul. Continue reading “Șocant – Pedofilia este doar o boală, pentru Arhiepiscopul catolic de Durban”

Evanghelia, o putere la îndemâna omului!

În această carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Știu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.

                                    Tolstoi, ÎNVIEREA

În Rusia,  dpdv literar, secolul XIX a fost dominat de cei doi geniali  scriitori existențialiști, Dostoievski și Tolstoi. Dar aceștia au influiențat nu doar scriitorimea rusă ci și pe aceea occidentală, trecând granițele secolelor  XX și XXI, marcând scrisul marilor scriitori care vor veni după ei (Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Gabriel García Márquez, Vladimir Nabokov, Henry James, Ernest Hemingway, Mircea Eliade, Nicoale Breban…).

Tolstoi, însă, a înțeles cel mai bine drama profundă a omului. El nu numai că a înțeles condiția umană, ci a și căutat să trăiască într-o relație cât mai corectă față de Dumnezeu creatorul și susținătorul vieții. Continue reading “Evanghelia, o putere la îndemâna omului!”

Creatie literară, psalmii

Creație și Cuvânt

Sorin Sabou

Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodata în toata literatura universala (C.S. Lewis). Acest poem cauta sa surprinda cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.

Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul sa poata identifica Continue reading “Creatie literară, psalmii”

Ce model de sofer suntem pentru copii?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si  tineri.

[pullquote]

…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

[/pullquote]

I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vârste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.

 

II. Tiparul Divin – din paginile Sfintei Scripturi

Se stie ca micutii imita ceea ce vad la parintii lor, cum vorbesc si ce fac.

Sa vedem in acest sens, câteva porunci ale Tatalui Ceresc pentru copiii Sai:

(1) „…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

(2) Sa stii dar în ziua aceasta si pune-ti în inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer si jos pe pamânt, si ca nu este alt Dumnezeu afara de El. Pazeste dar legile si poruncile Lui, pe care ti le dau azi, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, si sa ai zile multe în tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau pe vecie.” (Deut., 6.39-40)

(3) Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai în inima ta. Sa le întiparesti în mintea copiilor tai si sa vorbesti de ele când vei fi acasa, când vei pleca în calatorie, când te vei culca si când te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la mâini si sa-ti fie ca niste fruntare între ochi. Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale. „(Deut., 6.5-9)

(4) Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

(5) „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.27-30)

(6) „Nu va înselati preaiubitii mei frati: orice ni se da bun si orice dar desavârsit este de sus, coborându-se de la Tatal luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvântul adevarului, ca sa fim un fel de pârga a fapturilor Lui.” (Iacov, 1.16-18)

Tatal din Ceruri este modelul pentru fiul Isus Hristos.

[pullquote]

croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schioapata sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat.” (Epistola catre Evrei, 12.13)

[/pullquote]

Domnul Isus este modelul pentru toti crestinii.

Apostolul Pavel ii indemna pe corinteni sa-i urmeze pilda: „Calcati pe urmele mele, întrucât si eu calc pe urmele lui Hristos. „ (1 Corinteni, 11.1)

Pricepem asadar ca trebuie sa-L avem in inima si in gândurile noastre pe Dumnezeu si invatatura Sa?

Psalmistul spune:”Strâng cuvântul Tau în inima mea, ca sa nu pacatuiesc împotriva Ta!” (119.11)

[pullquote]

Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, îmbracati-va cu o inima plina de îndurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare. Îngaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se plânga de altul, iertati-va unul pe altul. Dar mai presus de toate acestea, îmbracati-va cu dragostea, care este legatura desavârsirii. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapâneasca în inimile voastre, si fiti recunoscatori. Cuvântul lui Hristos sa locuiasca din belsug în voi în toata întelepciunea. Învatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cântari de lauda si cu cântari duhovnicesti, cântând lui Dumnezeu cu multumire în inima voastra. Si orice faceti, cu cuvântul sau cu fapta, sa faceti totul în Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” (Coloseni, 3.12-17)

[/pullquote]

Iar apostolul Pavel gândeste si vorbeste conectat la o ascultare perfecta de Dumnezeu:

Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos. „ (2 Corinteni, 10.5)

 

CONCLUZII:

Fara a urma invatatura Tatalui, care ne-a fost adusa si exemplificata perfect de Fiul Sau, Isus Hristos, care L-a ascultat pe Tatal si i-a urmat cu fidelitate invatatura si pretentiile Tatalui, nu avem nici o sansa in a croi acele carari drepte si bune de urmat pentru copiii nostri.

Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia.” (Coloseni, 4.6)

Tiparul – matricea comportamentului nostru – trebuie sa fie in concordanta cu pretentiile si standardul Lui Dumnezeu. Atunci, si numai atunci, procentele din sondajele facute copiilor nostri vor tinde catre 90 -100%- in ceea ce este demn de urmat, caci Dumnezeu este Cel care da si vointa si infaptuirea.

A Lui sa fie toata Slava, toata Lauda si tot Creditul, acum si in eternitate! Aleluia! Amin.

 

 

 


Cum conduc eu ?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si tineri.


…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)


I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vâvarste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.
Continue reading “Cum conduc eu ?”

Dumnezeu cere ascultare

MEDITATIE  –   de George Danciu

Întareste-te numai si îmbarbateaza-te, lucrând cu credinciosie dupa toata Legea pe care ti-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca sa izbutesti în tot ce vei face.–    

                                                                                                            BIBLIA, Cartea  Iosua, 1.7


 

E de la sine inteles faptul ca un copil, nu doar ca e dependent de parinti, dar el si  trebuie sa asculte de parinti pentru a nu pati ceva nedorit si neasteptat. Micutul nu are de unde sti ce pericole îl pândesc la tot pasul si nici nu stie cum sa se fereasca din calea lor.

Dar, de asemenea, lucru binecunoscut de toti, omul cat traieste invata mereu!

Unul dintre primele procese de instruire din armata este acela de a învata noii recruti ca trebuie sa asculte ordinele superiorilor, in ordinea ierarhica a gradelor, fara discutie. E o stare de fapt care nu se negociaza!

Dupa terminarea Facultatii de Transporturi Cai Ferate am inceput lucrul in cadrul CFR, iar dupa aproximativ un an am fost incorporat la o Unitate Militara din Cernica (Bucuresti) pentru o perioada de instruire de doar4 luni, cât se facea pentru CFR-isti cu studii superioare.

Dar ce vreau sa spun? Primele zile, poate saptamâni, au trecut repede fara ca noi, noii recruti, sa intelegem care e de fapt treaba noastra, in detaliu, care sunt pretentiile superiorilor care conduc acea Unitate Militara.

Intr-o buna zi, pe la ora 9.00, locotenentul major care avea functia de comandant al Campaniei C.F.R.-istilor cu termen redus, un domn numit Superficialitatea Intruchipata, un Don Juan plin de sine, chipes de altfel, usuratic si superficial, trimite vorba sa ma prezint de indata la dumnealui. Se afla undeva pe platoul din curtea cazarmii, timpul fiind frumos, de primavara, insorit. Intrucât dl Superficialitate, comandantul nostru, aparea dimineata, dupa ora 7.00, când ne scotea din dormitoarele spatioase,  si, intr-unul din paturile cu cearceafurile albe, intinse, se întindea dumnealui pentru completarea odihnei de peste noaptea agitata care trecuse in graba!

Nici vorba sa se preocupe de instruirea noastra. Dar ne povestea (se lauda, cum se zice) scurte episoade cu aventurile sale nocturne care nu-i lasau ragazul necesar pentru odihna. E drept, sergentul responsabil cu echipamentul ne impartea si  Manualele cu temele de  instruire (salutul,  pozitiile regulamentare, careul etc), iar locotenentul ne trimitea la învatat in clasa pregatita pentru noi, de alaturi. Dar nu prea invata nimeni. Poate unii citeau, cât de cât, dintr-un sentiment de plictiseala.

In ce ma priveste, n-am înteles ce inseamna pentru dl locotenent Superficialitate, sa-l aiba in control pe dl Colonel Respecta Legea Intocmai, un barbat ursuz, corect si disciplinat.

In acea zi, m-am prezentat direct la dl Lt. Major, oprindu-ma la o distanta reglementara, de cei doi, luând pozitia de drepti, cu mâna la boneta, am salutat si, ca intre barbati cu oarece pregatire, am spus:

– Domnule locotenent major, m-am prezentat la ordinul dumneavoastra!

Dar, ce vad? Ambele grade sunt contrariate!   Se uita când la mine, când unul la celalalt!  Stupoare!  Tacerea se prelungeste, ca si nemultumirea sesizata pe fetele lor. Atunci am inteles ca sunt departe de comportamentul militar la care se asteptau dumnealor!!!  Dupa un timp,  penibil  si diferit perceput de fiecare dintre noi,   s-a auzit glasul dlui colonel care a intrerupt tacerea:

– Puteti merge la clasa, fruntas Neinstruit!

Ce-i drept, eram fruntas, deoarece dupa inaltime, eram cdt de grupa, persoana importanta, ce mai! Si Neinstruit pe deasupra. De mine era vorba. Nu era nici o confuzie. Imi cunosteau numele si gradul!

Va dati seama ce ar fi insemnat sa citesc in fiecare zi din acel Manual de Instructie?

[pullquote]

Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise în ea! Caci vremea este aproape! – Apocalipsa, 1.3

[/pullquote]

 

E drept,  nici mai pe urma, nici comandantul Campaniei CF, nici noi,  n-am luat indeajuns de in serios programul pentru care eram convocati 4 luni intr-o Unitate Militara.  Dar e la fel de adevarat ca la celelalte activitati, unde programele aveau in fata noastra oameni responsabili, timpul de instruire s-a desfasurat cu folos.

 

Ce spune insa Dumnezeu, cu privire la Manualul de Instructie – BIBLIA –, lasat pentru instruirea noastra:


Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautând sa faci tot ce este scris în ea; caci atunci vei izbândi în toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu întelepciune.”– Iosua, 1.8

 

Ce facem, noi oamenii?

 

Mai intâi, ce fac cei pusi in fruntea celorlalti?

[pullquote]

Luati seama, dar, la voi însiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a câstigat-o cu însusi sângele Sau.– Faptele apostolilor, 20.28

[/pullquote]

 

Ce fac preotii pusi episcopi peste turma care le-a cazut la imparteala, impart ei drept Cuvântul lui Dumnezeu? Lucreaza ei responsabili, stiind ca intr-o zi va sosi in control Persoana cu Gradul cel Mare si vor da socoteala de orice cuvânt rostit?

 

Apoi, ce facem noi, oamenii de rând, avem Testamentul unde ne este lasata mostenirea vesnica, precum si codicilele cu conditiile de indeplinit pentru a putea intra ca deplini stapâni pe Mostenire?

 

Citim noi Biblia? Ascultam noi de Dumnezeu, cautand sa implinim poruncile Lui?

 

DUMNEZEU SA NE AJUTE SA-I FIM ASCULTATORI!

 

DOAMNE AJUTA! DOAMNE DA IZBANDA!