“În această carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Știu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.”

                                    Tolstoi, ÎNVIEREA

În Rusia,  dpdv literar, secolul XIX a fost dominat de cei doi geniali  scriitori existențialiști, Dostoievski și Tolstoi. Dar aceștia au influiențat nu doar scriitorimea rusă ci și pe aceea occidentală, trecând granițele secolelor  XX și XXI, marcând scrisul marilor scriitori care vor veni după ei (Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Gabriel García Márquez, Vladimir Nabokov, Henry James, Ernest Hemingway, Mircea Eliade, Nicoale Breban…).

Tolstoi, însă, a înțeles cel mai bine drama profundă a omului. El nu numai că a înțeles condiția umană, ci a și căutat să trăiască într-o relație cât mai corectă față de Dumnezeu creatorul și susținătorul vieții.

Nu poți să aduci o jertfă de mulțumire Lui Dumnezeu fără de pocăință, de regret a ceea ce ai înfăptuit contrar voii Sale desăvârșite și apoi de a trăi prin credință și ascultare de Dumnezeu.

Tolstoi era mare moșier, conte și scriitor celebru când a primit lumina adevărului: că era păcătos, că l-a ofensat mult pe Dumnezeu și semeni prin viața lui egoistă. Dar înțelegând care trebuie să fie atitudinea sa față de semeni și de Dumnezeu, permanent a dus o mare luptă cu sine pentru a înfăptui ceea ce e bine. Și-a dat la săraci mare parte din moșie, a renunțat la viața plină de huzur de conte, și a avut o viață retrasă prin care a căutat să-L onoreze pe Dumnezeu. Dar a văzut că teoria și înțelegerea e diferită de practică:

“Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;  dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.” (Romani, 7.18-23)

Lepădarea de sine, nașterea din nou, e o lucrare pe care o face în om Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Tolstoi prezintă transformarea personajelor sale din romanul  Învierea, Nehliudov și Maslova, pentru care Dumnezeu a avut milă și har și le-a înviat la o viață nouă nestricăcioasă. Omul, prin puterile sale, nu poate să se desprindă din cursa Celui rău, el trebuie să fie ajutat de Cineva mult mai puternic din-afara lui. Omul este prins în lanțurile firii sale neputincioase și ale păcatului.

“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”” (Epistola către Romani, 1.16-17)

Evanghelia lui Hristos, este puterea lui Dumnezeu pentru salvarea fiecăruia care crede. Evanghelia are o mare putere (dynamita) care, prin credința de care suntem însuflețiți, face țăndări lanțurile păcatului care ne țin legați și neputicioși. Credința și Evanghelia eliberează omul din cursa Satanei.

Tolstoi a înțeles foarte bine acest vital adevăr și l-a prezentat magistral în operele sale de maturitate.

Ziaristul, și importantul scriitor  evanghelic american,  Philip Yancey, a avut  conferințe atât în România cât și în Rusia, ca de altfel în Japonia, Suedia, Anglia  și alte țări ale lumii.  Curios din fire, la conferința de la Moscova,  a întrebat creștinii prezenți:  ” – Cum ați ținut vie credința voastră, în Rusia, deoarece în perioada socialist-comunistă Bibliile și bisericile au fost reduse aproape la zero?”

“ – Propagandistii si cenzorii vremurilor cu ideologii întunecate, din Rusia (1917-1991), nu si-au dat seama de forta scrierilor lui Dostoievski si Tolstoi, cei doi titani ai literaturi secolului XIX, din a caror opere rezida chintesenta framântarilor si-ale principiilor sănătoase despre credinta în Hristos.” (anonim rus)

Spre sfârșitul romanului (“Învierea”) este înserată relatarea cu misionarul englez care  duce Vestea Bună a Evangheliei  oamenilor din închisoare, Nehliudov traducând  cele spuse de misionar:

“– Spuneti-le că lui Hristos i-a fost milă de ei și i-a iubit– spuse el – și a murit pentru ei. Dacă vor crede în asta, se vor mântui. În timp ce vorbea, toti detinutii stăteau în tăcere în fața priciului, cu mâinile lipite de trup. În această carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Știu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.”

Așa e. Asta îi va fi îndeajuns oricărui om care dorește eliberarea sa din închisoarea unde este țintuit de legăturile puternice ale păcatului. Veste bună a Evangheliei este o dinamită în mâna și inima crediciosului. În ea se află lumina și puterea, adevărul și viața de care avem fiecare din noi atâta nevoie!

– Știi să citești? Asta îți e de ajuns, să ai o Biblie din care să citești și să-ți înfăptuiești mântuirea!

Mulțumim, Tată, că ai trimis pe Fiul Tău Isus Hristos să ne aducă Evanghelia care să ne elibereze din păcat și fărădelege. Glorie Ție, Doamne! Amin.

George Danciu

Cuiele nu Te-au putut tine pe Cruce – doar dragostea Ta!