POEME DESPRE TOATE MORȚILE POSIBILE
Niciodată nu a fost Adrian Botez mai exasperat–lucid, ca în ultima sa carte, ”Vezi omenirea care piere ?” – titlu nu atât prevestitor, ci confirmând, prin sinceritatea, aproape brutală, tot ce simțim și trăim cu toții, noi, cei conștienți, în acest sfârșit al veacurilor, în această răscolitoare viermuială a diabolicului, în toată savanta sa străduință îndreptată (cum altfel ?), împotriva a tot ce este omenesc, curat, întocmit și temeinic. Nu, nu este disperare, nu este teamă, în poemele de scurtă, dar tragică respirație, pe care ni le propune, spre lectură, autorul – ci doar contemplare neputincioasă a dezastrului. ”Oameni suntem”, parcă spune autorul, iar acest dat existential ne face spectatori involuntari, la propria noastră dispariție. Dacă în scurta Prefață, autorul mai lasă să se vadă o umbră de nădejde, în ”iconomia” cerească a Creatorului, indiferent cum s-o numi El ! – în cuprinsul cărții, această nădejde piere, lăsând loc unei încrâncenări definitive : moartea ne paște pe toți, fără deosebire, de vreme ce MURIM SPIRITUAL, bucată cu bucată, mai întâi pervertindu-ne trupul, apoi acceptand, senini, MACULAREA SUFLETULUI, VÂNZAREA CONȘTIINȚEI, PIERDEREA IDENTITĂȚII…! – …pentru ca, la final, SĂ ACCEPTĂM CĂ NIMIC NU MAI ESTE DE FĂCUT ȘI CĂ ORICE LUPTĂ AR FI ZADARNICĂ.
Continue reading “Octavian CONSTANTINESCU: Recenzie la vol. ”VEZI OMENIREA CARE PIERE ?”, de Adrian Botez”











