Motto: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea.”

„Pasi spre lumina” de Petru Lascau este o culegere de proza si eseuri crestine care de la inceput, impresioneaza prin sinceritatea exprimarii si prin modalitatea plastica, vizuala, de a reda sentimentele traite in anii grei de dinaintea caderii comunismului in Romania. Evocand o perioada tulbure si marcata de multa suferinta cauzata de represaliile regimului totalitar impotriva celor care Il cautau pe Dumnezeu, aceasta carte se constituie ca o colectie vie de marturii traite in acea perioada. Printre eseurile si povestirile din volumul „Pasi spre lumina” se numara „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea…”, „Mereu o noua apa curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfintita”.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

Din intuneric la lumina

Odata cu volumul „Pasi spre lumina” remarcam talentul deosebit al lui Petru Lascau de a ingemana intr-o singura expresie, credinta in Dumnezeu si sentimentul suferintei in fata unei realitati crude si nemiloase – realitatea comunista – ce cauta sa inabuse orice dorinta de libertate. Iata de ce, prin eseurile scrise in acea perioada, ne este oferita sansa de a retrai o epoca „de aur” care din fericire, avea sa apuna la scurt timp dupa aceea. Pentru cei care au trait in acea perioada, cartea „Pasi spre lumina” va fi o ocazie de intoarcere in timp, un fel de remembering al unei vremi cand afirmarea credintei in Dumnezeu te-ar fi costat in mod sigur, libertatea. Prin nenumarate fire de povestire ce se impletesc cu descrieri simbolice, autorul reuseste sa proiecteze fragmente de timp si spatiu ce iti insufla dorinta de a nu lasa ca astfel de lucruri sa se mai repete vreodata. Poate ca tocmai acesta este mesajul central al cartii, si anume, ca prin marturii ce au fost prinse din memoria timpului in aceasta carte, nimeni sa nu uite ca actuala libertate de care ne bucuram cu totii, a fost castigata cu multe jertfe anonime sau ale unor comunitati care au stiut sa lupte atunci cand a sta pentru Dumnezeu insemna de fapt, sa ramai singur in fata unui dusman necrutator. Amestec de lumini si umbre, cartea „Pasi spre lumina” ne calauzeste in final, conform celebrului dicton Per aspera ad astra, din intunericul necredintei, la lumina libertatii de a ne inchina lui Dumnezeu. Persoane si momente se detaseaza astfel, din galeria intunecata a vremii cand a fi crestin insemna sa fii un tradator al „cauzei”, in scopul de a ne oferi deopotriva marturie si exemplu, de a da o pilda pentru cei care fie nu au stiut, fie nu au avut ocazia sa traiasca experienta oamenilor credintei.

Iosif Trifa si Oastea Domnului

Din randul acestor persoane se remarca in mod deosebit, personalitatea parintelui Iosif Trifa, caruia in memoriam prilejuita de centenarul nasterii sale, i se ofera un consistent articol ce ne atrage atentia asupra unui om care a stiut sa traiasca si sa moara pentru Dumnezeu. Astfel, aflam cum Iosif Trifa „s-a nascut in satul Certege, din judetul Turda, la 3 martie 1888. Era al patrulea fiu din cei sapte ai familiei Dimitrie si Ana Trifa. In anul 1900, isi incepe gimnaziul la Beius, iar in 1907, devine student la teologie, la Sibiu. La terminarea studiilor de la Sibiu, in 1910, acesta ajunge invatator in Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu.” Originea umila a lui Iosif Trifa nu prevestea cu nimic destinul de exceptie pe care avea sa il implineasca. Un om din popor, dar simtind impreuna cu cei de un neam cu el, un om de jos, dar inaltat printr-o credinta vie in Dumnezeu, Iosif Trifa ne uimeste ori de cate ori ii citim biografia si ori de cate ori avem ocazia sa-i vedem lucrarea pe care a inceput-o pe pamantul romanesc. Viata a fost cruda cu Iosif Trifa, astfel ca „incepand din 1912, cand i se naste primul copil, o fetita pe nume Olimpia, pentru tanarul preot incepe calvarul unei cumplite suferinte. Fetita ii moare in anul urmator. Al doilea baiat, Gheorghe-Titus se stinge la fel, la varsta de un an, lasand zbucium si lacrimi, tinerei familii. In anul 1916, familiei Trifa i se naste cel de al treilea copil, care in amintirea celui de curand mort, primeste tot numele de Gheorghe-Titus. Titus este singurul copil ramas in viata. In anul 1918, se naste Augustina, fetita care ar fi trebuit sa fie mangaierea primului rod pierdut. Izbucneste in acea perioada o epidemie de gripa, se imbolnavesc grav, atat fetita, cat si sotia. Moare mai intai mama, apoi fiica.”

„Slavit sa fie Domnul! Amin”

Ne putem gandi cata durere a indurat Iosif Trifa si bineinteles ca parea greu de crezut ca dupa astfel de pierderi sufletesti, el avea sa inceapa marea lucrare de redesteptare spirituala din Romania acelor vremuri. Rememorand perioada respectiva, Iosif Trifa consemna: „Domnul ne atrage in diferite chipuri la pieptul Sau. O, cum nu inteleg oamenii ca si necazurile si suferintele, incercarile si izbelistile vietii ne sunt o atragere a Domnului, ca sa ne aplecam la pieptul Lui, sa-L aflam pe El si sa ne rezimam in El si in odihna Lui.” Astfel, moartea celor dragi l-a urmarit toata viata, ca un indemn sfant de a trai pentru cer. „Incepand din 1919, Iosif Trifa incepe sa scrie si sa publice la o serie de reviste si ziare, tot felul de scrieri, plin de credinta si dragoste pentru Isus Hristos Domnul.” Mai aflam cum in anul 1922, a aparut primul numar al revistei „Lumina satelor”, publicatie crestina destinata promovarii si regenerarii spirituale a natiunii romane. Prin intermediul acestei lucrari, in cursul anului 1923 se contureaza o miscare de trezire spirituala si „renastere duhovniceasca a societatii romanesti”, care avea sa se numeasca Oastea Domnului.

Cuvintele lui Petru Lascau se intretes in mod armonios cu diferitele cugetari ale lui Iosif Trifa si astfel, avem ocazia sa retraim o vreme plina de tumult din istoria Romaniei si sa intelegem ca Dumnezeu a urmarit in acea epoca sa inalte sufletele romanilor catre El, inainte de incepe perioada cea mai trista din istoria Romaniei, cea a comunismului ateu. In acest sens, Petru Lascau ne propune o tema de meditatie profunda, spunand: „In nemasuratul Sau har, Dumnezeu pregateste adapostul inainte ca furtuna sa se dezlantuie. Oastea Domnului a fost o asemenea poarta deschisa spre victorie.” ?i mai departe, autorul pune o intrebare retorica: „Ce s-ar fi intamplat in istoria noastra, daca nu se respingea sansa divina de pregatire prin trezirea Oastei Domnului pentru marea confruntare cu ateismul militant comunist?” In orice caz, cuvintele lui Iosif Trifa strabat peste timp, prin salutul ostasesc „Slavit sa fie Domnul! Amin.”

Rusia, octombrie 1988

In caleidoscopul subiectelor din cartea „Pasi spre lumina” se distinge evocarea unei calatorii a autorului, in Rusia lui Gorbaciov, intr-o perioada de avant a perestroikai, care a marcat inceputul sfarsitului sistemului comunist. Astfel, intr-un articol intitulat sugestiv „Cu Biblia in Rusia sau impresii de calatorie in U.R.S.S.”, scris in octombrie 1988, avem ocazia de a culege pareri la prima mana, dintr-o perioada acum uitata, cand insa, incepeau sa se intrezareasca zorile unei noi epoci. Calatorind la Moscova si dupa aceea, la Leningrad, autorul ne reda prin cuvinte bine alese, acel gust dulce amar din vremea de sfarsit a comunismului. O evocare ce ne este in mare masura familiara, a Rusiei Sovietice din acea perioada, suna astfel: „Strazi aglomerate, oameni cu pungi, genti, plase, troleibuze, autobuze, tramvaie, metrou. Militieni la colt de strada, masini grabite, care nu acorda nici o prioritate pietonilor, ci trec printre ei, ca la circ. Magazine aglomerate, murdare si fara reclame sau vitrine. Pardoseli de dusumea mirosind a motorina, dale de marmura, date de curand cu talaj, usi unsuroase de miile de maini ce le deschid si inchid toata ziua. Pereti afumati si murdari. Galantare neluminate si cu marfa putina.” Ne dam seama ca Rusia lui Gorbaciov nu era din punct de vedere economic, departe de Romania. Pe de alta parte, existau diferente substantiale. Astfel, daca in Romania, crestinii erau vanati de securitate, iar Bibliile confiscate si transformate in „hartie igienica”, glasnostiul sovietic permitea distribuirea de Biblii si oferea ocazia desfasurarii de evanghelizari chiar in locurile cele mai neasteptate.

„Ingerii calauzitori” din Cernauti

Calatorind din Leningrad pana in Cernauti, Petru Lascau are ocazia de a se impartasi de binefacerile oferite de caile ferate sovietice si de a cunoaste oameni de toate felurile, dar mai ales, intelege faptul ca nevoile celor din marea Uniune Sovietica erau aceleasi cu ale tuturor oamenilor de pretutindeni, cu referinta directa la nevoia de a-L cunoaste pe Dumnezeu.

O experienta tulburatoare avea sa traiasca in Cernauti, unde ajunge sa gaseasca biserica din localitate, identificandu-i pe cei care mergeau la adunare, folosind o metoda foarte simpla. „A doua zi, am pornit in cautarea fratilor. Singura speranta o aveam de la o adresa pe care reusisem sa n-o pierdem si mai ales, in clasica metoda de a-i gasi pe credinciosi, aceea de a lua Biblia sub brat si a merge in statiile de autobuz. Am aplicat pe cea de a doua si a dat rezultate imediate. De la distanta, am identificat o pereche si ne-am spus: „Oamenii acestia sunt credinciosi.” Am intrat in vorba cu ei. Nu stiau nici engleza, nici romana, dar cunosteau Biblia noastra, asa ca au spus: „Sobranie”, aratand cu mana intr-o anumita directie. Aceasta insemna ca mergeau la adunare. Acesti „ingeri calauzitori” ne-au dus la biserica dupa ce am schimbat mai multe autobuze si troleibuze.”

Sensibilitatea deosebita a lui Petru Lascau iese la iveala din impresiile pe care le consemneaza cu acea ocazie, cand a ajuns la o biserica arhiplina. Astfel, el a constatat asemanari si diferente fata de comunitatile din Romania. „Diferenta am simtit-o imediat, dupa modul cum au cantat, dupa felul cum au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu, cum s-au rugat, cum au patruns si au stat in cladirea bisericii. Nascuta din suferinta unei istorii, cantarea rusa are inflexiunile unei doine de jale, acordurile minore ale unei lacrimi ce nu se poate plange altfel. Cand a fost anuntata o cantare in limba romana, cantare pe care o stiam atat de bine, mi-a fost aproape imposibil s-o cant. Gama majora fusese inlocuita cu una minora, versul indulcit cu inegalabilele meandre ale sufletului rus, durerea unui neam asuprit irumpea prin aceasta fereastra deschisa a inimii.”

Ultima parte a acestui articol este consacrata vizitei la Chisinau, capitala Moldovei, unde autorul are ocazia sa vada marile miscari populare in favoarea unirii cu tara si deopotriva, are sansa de a intalni „poeti ca Vieru, Matcovski, scriitori ca Ion Druta si Nicolae Dabija.” In acea perioada, crimele lui Stalin si ale securitatii ruse erau demascate una cate una si toti romanii din Moldova simteau ca se apropie momentul marii uniri cu tara. Nimic nu mai putea opri dorinta de liberate a „fratilor de peste Prut”, iar cu acea ocazie, autorul constata ca „numai in ultimii doi ani, in Moldova sovietica se deschisesera 324 de biserici”, lucru fara precedent pentru epoca respectiva.

„Fiti sfinti”

Trecand dincolo de caderea comunismului, Petru Lascau exploreaza problema sfinteniei in societatea contemporana, cand se pare ca ne raman la dispozitie doar niste optiuni extreme, in genul „culturismului spiritual” sau „sportului de masa”. Preluand cuvintele apostolului Pavel, in articolul „Fiti sfinti” suntem provocati la o adanca meditatie asupra notiunii de sfintenie, asupra intelegerii corecte a faptului ca mantuirea prin credinta presupune o schimbare din temelii a vietii sau, asa cum spunea J. C. Ryle, episcop de Liverpool, „Scripturile ne invata ca in urmarirea sfinteniei, adevaratul crestin are nevoie de stradanie personala si de fapte, la fel cum are nevoie de credinta.” De aceea, Petru Lascau adauga: „Multa invatatura despre „trairea prin credinta” a infuzat multora ideea ca nu mai este nevoie de nici un efort personal in atingerea sfinteniei, a separarii, a punerii noastre deoparte pentru slujirea lui Dumnezeu.” Nimic nu este mai fals decat a crede ca religia crestina se rezuma doar la crezuri si cuvinte frumoase, ca o asteptare pasiva a unei mantuiri ce vine de sus.

De aceea, prin contrast, „Pavel, apostolul, vede viata crestina ca o cursa sportiva de alergare. De dragul premiului, alergatorii se supun voit la diferite infranari. Ei sunt intr-un continuu exercitiu al renuntarii. Antrenamentul zilnic cere efort si lupta aspra cu tine insuti. Trebuie sa te depasesti, sa te obligi la disciplina. Viata ta este diferita de a celorlalti, la fel cum este regimul tau alimentar, economia timpului zilei, stilul vietii, in general.” Prin aceste cuvinte, de fapt, ne reintalnim cu ceea ce spunea parintele Iosif Trifa, care ii chema pe oameni la un razboi sfant impotriva pacatului de orice fel. Profilul unui crestin este acela al unui om care se lupta cu pacatul, cu tendintele catre rau si in puterea lui Hristos, invinge. Aceasta putere este atat de mare, incat a zamislit in timpurile cele mai intunecate ale istoriei, oameni ai credintei care au purtat flacara vie a nadejdii in Isus Hristos si ale caror cantari de lauda au facut sa fie zdrobite lanturile inrobitoare ale ateismului, necredintei si mortii. Petru Lascau ne propune un drum catre cer, o ridicare din mijlocul unei realitati ostile, ce cauta sa ne abata de la calea cea dreapta, prin pasirea pe treptele sapate de acei anonimi antemergatori ai drumului credintei, ce s-au sfarsit poate, in bezna istoriei, dar care sigur, au trait si vor trai prin faptele lor, precum si prin momentul cand vor fi adusi la lumina in Imparatia lui Dumnezeu.

Billy Graham sau cum a ajuns Evanghelia mantuitoare in intreaga lume

Nu in ultimul rand, Petru Lascau aduce un elogiu deosebit marelui predicator Billy Graham. Articolul in cauza a fost scris in 1990, cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani, de catre marele predicator. Petru Lascau trece in evidenta mai multe aspecte importante din viata „acestui om al lui Dumnezeu, care a exercitat o influenta covarsitoare asupra generatiei sale. Despre Billy Graham se spune ca a predicat Evanghelia Domnului nostru Hristos, mai multor oameni decat a facut-o orice persoana din istorie. Un raport estima numarul lor la 104 milioane in 60 de tari ale lumii, printre care si Romania. Cruciadele sale au adus la picioarele crucii Mantuitorului peste 2,2 milioane de convertiti.”

Din multe puncte de vedere, Billy Graham ne-a lasat un exemplu cu privire la ceea ce inseamna folosirea mijloacelor moderne de comunicatie in predicarea Evangheliei. El nu a asteptat ca aceste mijloace sa se maturizeze, ci prin „folosirea de timpuriu a mijloacelor moderne de comunicatie, cum sunt televiziunea si radioul, a raspandit Evanghelia mantuitoare in intreaga lume.” Partea cea mai de seama a acestui om al lui Dumnezeu este faptul ca pe masura ce „popularitatea sa a crescut, el nu s-a lasat flatat de ea, ramanand acelasi om modest si disciplinat cu sine insusi, concentrat cu totul spre munca sa de a raspandi Evanghelia mantuitoare si nu pentru a-si consolida propria imparatie.” In acest articol omagial, Petru Lascau ne ajuta sa privim asa cum se cuvinte la lucrarea marelui predicator Billy Graham, pentru a lua exemplu cu privire la modul in care trebuie desfasurate astfel de campanii de evanghelizare in masa.

Mielul a biruit balaurul

Lucrul cel mai important se concretizeaza in date si cifre care vorbesc de la sine despre ce fel de om a fost Billy Graham. Astfel, autorul spune: „Cu toate ca Billy Graham conducea un adevarat imperiu evanghelic, care genera un venit de peste 64 de milioane de dolari anual, el era salarizat cu o suma fixa de 59.500 de dolari anual si o indemnizatie pentru locuinta si calatorii de 19.700 dolari.” Ne punem intrebarea, ce date ar fi raportate in acest sens, de catre multi dintre cei care au astfel de pozitii de raspundere sau sunt „stele de televiziune”, in lumea evanghelica? Desi pe coordonate americane, totusi in persoana lui Billy Graham distingem elemente comune cu alti oameni ai credintei, de pe alte meridiane si ne putem gandi ca in final, fie ca este vorba de parintele Iosif Trifa, fie ca este vorba de Billy Graham, fie ca este vorba de orice alt om al credintei, totusi, modelul ramane de fiecare data, acelasi: Omul Isus Hristos.

Asa cum mentiona Petru Lascau in articolul „Sculati-va, alauta si harpa!”, in care ni se descrie un episod evanghelistic intr-o Romanie post-decembrista, „privind frontul dintre cioporul mieilor si haita lupilor, cu greu poti intrevedea o posibila victorie a gingasiei si puritatii impotriva coltilor inraiti ai urii. ?i totusi, Mielul a biruit balaurul. Iar Mielul era injunghiat. El biruie intotdeauna.” Cuvantul final al cartii „Pasi spre lumina”, care se recomanda de la sine prin ceea ce sta scris, este urmatorul: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea, inseamna dobandirea spiritului de toleranta a iubirii aproapelui nostru, inseamna intoarcerea la Dumnezeu, la Tatal ce ne asteapta ca pe niste fii ratacitori. Inseamna sa lepadam atitudinea neprimitoare a fiului mare, inseamna „desteapta-te romane, din somnul cel de moarte!”” Sa urmam acest indemn!