INTERVIU CU SCRIITORUL ROMÂNO-AUSTRALIAN GEORGE ROCA, JURNALIST SI PROMOTOR CULTURAL

By Prof. Dr. Adrian BOTEZ
noiembrie 2009

Adrian BOTEZ: Draga George, sa spunem, de la început, de ce folosim calda persoana a doua singular: noi doi ne-am împrietenit prin cunoastere indirecta, Internet si telefoane – dar fiintele noastre sunt dovada vie ca si prieteniile de acest fel sunt foarte cordiale, chiar profund fraterne – prin comuniunea descoperita, de suflet, ideatica, aspirationala… Apoi, nu toti avem stofa de martiri – eu sunt primul care o marturisesc asta! Stiu ca ai plecat din România în 1980. Probabil, pentru totdeauna… Te rog sa ne dai câteva date biografice, mai amanuntite si mai relevante, din existenta si evolutia ta de om de cultura si de atitudine civica.

George ROCA: Distinse domn, îti multumesc pentru acordarea titlului de prieten! Chiar daca nu ne-am vazut fizic niciodata, virtual ne-am împrietenit dupa ani buni de colaborare si de întelegere. Îmi place cum gândesti si cum scrii, chiar daca esti (mai) „radical” câteodata. Dorind sa afli câteceva despre mine, ce pot sa spun…? Ma cunoaste lumea chiar daca stau aici la capatul pamântului. Mi-am publicat de mult curriculum vitae pe internet. Totusi am sa îti relatez câte ceva… Am copilarit în Oradea, un oras frumos situat în vestul tarii, unde cultura se îmbina cu traditia, acolo unde întâlnesti pe strada români, maghiari, evrei, cehi, slovaci, austrieci, polonezi, si chiar si zarzavagii bulgari, traind cu totii în perfecta armonie si respect. Desigur ca îsi mai bagau politicienii si dracul coada si ne mai dezbinau câteodata.

Totusi, ca orice provincial care se dorea intelectual aspiram la capitala. Dupa terminarea liceului am dat examen de admitere la regie film unde am picat cu brio. Nu am înteles atunci ca locurile „erau date” celor cu pile. Ca sa nu ma ia în armata am intrat la fiologie. Nu prea mi-a placut, dar mi-a prins bine! Asa ca pentru câtiva ani am fost ocupat cu studiul limbii si literaturii române. Prin sai’sapte am ajuns în Bucuresti, chiar daca, mai apoi, am avut o perioada serviciul permanent la Ploiesti. M-am descurcat, facând naveta. Facusem dupa filologie niscaiva cursuri de teatru, iar la terminare, am dat concurs la Teatrul din Ploiesti… si iata-ma angajat al unei institutii unde era director marele Tomita Caragiu. Ca actor nu prea am facut multi purici, deoarece eram mediocru, doream, dupa cum am spus mai sus, sa devin regizor de film, dar n-a fost sa fie… asa ca prin 1971 mi-am schimbat munca de scena cu una din cadrul Ministerului Turismului, care era mai banoasa. Cunoscând câteva limbi straine am lucrat verile pe litoral, la Brasov si apoi m-am stabilit cu serviciul definitiv în Bucuresti. Deoarece nu am fost membru de partid nu am putut sa avansez. Mi s-au pus diferite piedici, pâna când prin ’79 m-am suparat pe „aia rosii” si mi-am depus actele sa plec. Unde? La capatul lumii… în Australia!

Adrian BOTEZ: Da ai plecat într-o perioada fierbinte! Începeau, în acei ani ’80, vremuri grele si umilitoare în ?ara Valahilor… (nu ca nu fusesera asa si pâna atunci, dar anii ’80 au fost apogeul Calvarului… cel putin pentru noi, cei care nu am „vizitat pe dinauntru” temnitele stalinisto-dejiste, ale anilor ’50!).

George ROCA: Chiar daca nu ramasesem sa manânc cu voi salam su soia, sa nu crezi ca viata în exil era pe roze. De multe ori jambonul capitalist din care ma infruptam avea gust sarat de lacrimi. Acolo (aici) trebuie sa pornesti de la zero! Sa te nasti din nou… Esti o antonomaza fara identitate, un emigrant fara rude, fara trecut. Doar amintiri! Trebuie sa îti reconstruesti imaginea. Cu timpul, daca esti si ramâi sanatos la cap, poti sa îti evoci trecutul si sa-l împletesti cu prezentul, devenind un homo universalis, bun la toate, inclusiv la patriotism dual!

Adrian BOTEZ: Acum, daca treci (sau vei trece) prin România, ce sentimente încerci fata de tarâmurile fascinante de altadata – si fata de oamenii „de altadata”, cei care mai supravietuiesc necrutatoarei treceri a timpului? Dar feciorasul tau, atât de înzestrat pentru a scrie si a povesti (mirifice sunt basmele lui – cele pe care, acum doi ani, mi le trimiteai, prin e-mail!), în limba tatalui sau? Simte el, prin verbul tatalui sau (si prin limba româna „în sine”!), fiorii mistici ai apartenentei (departate spatial, e drept, dar si spiritual?) la un cu totul alt neam decât cel în mijlocul caruia traieste acum – cel australian?

George ROCA: Ma reîntorc cu drag „acasa” (caci tot asa îi zic si dupa 30 de ani de îndepartare…), sa vad locurile natale, oamenii, „sa aud iarba cum creste si o vorba-n româneste!” (dupa cum spuneam intr-o poezie de-a mea), sa vad schimbarile, omul de tip nou, românul capitalist, românul globalizat… Si ma mir, ma bucur, ma revolt câteodata… precum voi toti cei de-acolo.

Feciorasu’? Feciorasul a crescut mare! Are 20 de ani. Nu mai scrie de mult povesti inspirate din vizitele prin România. Acum scrie „studii” de drept si politica internationala. „Fiorii mistici ai apartenentei” cum îi numesti mai sus, îi mai are. Normal! Chiar daca s-a nascut la Sydney… Parca copilul de chinez, sau de grec, nascut aici, declara ca e hotentot? Tot român, chinez sau grecotei ramâne pâna moare, mai ales daca ambii parinti au aceeasi origine. Si mai stii ceva? Guvernul australian permite acest fapt! Pentru o societate multiculturala e un lucru democratic sa te declari român nascut în Australia. Astfel iubesti ambele tari, creezi punti de legatura si de întelegere între ele si nu îti developezi apartenete artificiale. Ei, desigur mai sunt si multi fanatici…

Adrian BOTEZ: Numai prin compromisuri ale constiintei se razbea în lumea scriitorilor/artistilor din România dinainte de 1989. Nici tu, nici eu n-am fost de acord sa le facem, fiecare dintre noi adoptând strategia sa de refuz. Stiu ca, acum, dupa aproape trei decenii (28 de ani…), de când te-ai stabilit, cu minunata ta familie, în Australia/Sydney, ai avut lansarea, pe 26 septembrie 2009, a volumului tau de poeme „Evadarea din spatiul virtual”, la Espacio Niram, din Madrid. Ofera, te rog, cititorilor tai români, câteva impresii despre acest regal cultural – lansarea la care au avut interventii si alocutiuni, cum scriu ziarele, cel putin doua personalitati ale culturii europeano-spaniole. Si, în definitiv, de ce/prin ce te-a atras gândul unei lansari de carte tocmai în Spania?! Am citit într-o revista virtuala ca acolo: „vor interveni, Horia Barna, directorul Institutului Cultural Român din Madrid si scriitorul spaniol Martin Cid, directorul revistei de arta si literatura Yareah. Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul Fabianni Belemuski, directorul revistei  Niram Art.” (cf. revistei Noi, nu!).

George ROCA: Cu toate ca lucrez foarte mult sa-i editez, public si promovez pe altii, nu prea am timp de „George Roca”! Stii matale parabola cu „cizmarul care are gauri în talpa pantofilor, sau croitorul cu pantalonii rupti în fund”! La presiunile facute de o ilustra editoare-prietena, m-am mobilizat si am scos de curând o carticica de versuri. Asta asa, sa nu ma fac de râs, ca nu mai ies pe piata cu nimic. Am folosit carte ca prilej de-a ma întâlni cu prietenii mei virtuali, cu cei cu care colaborez la revistele unde sunt redactor, cu oameni de litere si de arta, cu prieteni raspâditi prin tara si prin Europa. Si uite asa am ajuns sa îmi lansez cartea „Evadare din spatiul virtual” (120 pag., Editura Anamarol, august 2009) în mai multe locuri. Am început cu capitala, unde Liga Scriitorilor Români (a carei membru am devenit între timp) mi-a organizat o frumoasa lansare la Biblioteca Municipala din Piata Amzei. Apoi a urmat lansarile de la Madrid, Timisoara, Oradea si Baia Mare.

Pe cei de la Madrid îi cunosc de câtiva ani. Am colaborat deseori cu ei, cu excelenta lor revista „Niram Art”. De fapt, acolo exita un grup de români, artisti, scriitori, jurnalisti, intelectuali, polarizati în jurul pictorului Romeo Niram, omul care a dus faima tarii noastre pâna în saloanele curtii regale spaniole, unde pictura sa sta pe perete alaturi de un Velasquez sau de un El Greco. Eu îi cunosc deci – dupa cum am afirmat mai sus – de mai multi ani, înca de pe vremea când majoritatea locuiau în Portugalia. I-am numit „Grupul Niram”, iar mai apoi „Fenomenul Niram”. Fara a face cultul personalitatii nimanui declar cu mâna pe inima ca acesti oamenii merita aplauze si recunoastere pentru promovarea culturii si a literaturii române. Romeo Niram, Eva Defeses, Bogdan Ater, Sanda Darolti, Begoña Fernandez Cabaleiro, Fabianni Belemuski, Georgiana Stroie, Héctor Martinez-Sanz, Martin Cid, Roxana Ghita, Rares Barbulescu, Dan Caragea, Doru Simion Cristea, Anamaria Damian, Catalin Ghita, Lora si Vasile Haranaciu, Bianca Marin, Andra Motreanu, Mihaela Rogalski, Smaranda Iacoban s.a. au fost cei cu care am intretinut legaturi strânse de colaborare, trimitându-mi deseori materiale spre publicare la revistele unde eram redactor sau cu care colaboram. Aceste materiale vorbeau de Brâncusi, de Ionesco, de Ciril Popovici, Mircea Eliade, Cioran, de Eminescu sau… despre pictorul Niram si conceptia lui plastica despre… Samarago, Trefaut, Oliveira, Dostoievski, Einstein, Camoes, Pessao, etc. Am toata stima pentru ei! Nu numai ca scriu bine dar duc glorios flacara culturii românesti în afara perimetrului national, cu toate ca unii componenti ai „Grupului Niram” nu sunt de nationalitate româna ci doar simpatizanti sau prieteni ai României! De aceea m-am dus la Madrid… Sa-i întâlnesc! Si i-am întâlnit. Nu chiar pe toti, precum as fi dorit, dar pe multi dintre ei.

Am ramas uimit câta efervescenta culturala exista la „Espacio Niram”, o cafenea literara, unde vei întâlni nu numai oamenii de litere si arta originari din România, ci si de alte natii, predominat spanioli, interesati de literatura româna. Asa i-am cunoscut pe „ibericii” Martin Cid, Isabel Del Rio, Héctor Martinez-Sanz, pe scriitoarea germana Kerstin Ahlers si altii cu care am legat prietenii noi. Am fost onorat atunci când mi s-au organizat doua seri culturale. Prima seara a fost dedicata lansarii cartii mele, a doua – o masa rotunda – a fost o întâlnire de discutii cu câtiva scriitori si redactori de reviste spaniole. Gazdele s-au pregatit! Au confectionat afise, au creat un cadru festiv, au adus invitati de soi, public… M-au facut sa ma simt important si onorat, fapt pentru care le multumesc! Deci înca odata afirm, nu stiu ca de importanta este carte mea – sa lasam critici sa-si spuna cuvântul – motivul „lansarii volumului” a fost dorinta de a ma întâlni cu prietenii mei virtuali. Ma bucur din toata inima ca am facut acel pas spre Spania, spre Madrid, spre Espacio Niram!

Adrian BOTEZ: Articolele tale de atitudine, presarate în multe din revistele de limba româna din lume (online si „pe hârtie”), vadesc un interes febril, pentru toate durerile românilor – nu doar din România, ci fie ei din ce parte a apelor, muntilor, oceanelor si granitelor vor fi fiind: te-a durut si continua sa-ti sângereze condeiul pentru cauza basarabeana, pentru toti emigrantii români, pentru toti necajitii Neamului nostru… Ce anume te face sa nu te poti „debransa”, comod, tu, „australianul”, de la „robinetul” deschis al ranilor românesti?

George ROCA: Desigur implicându-ma în jurnalistica româneasca nu pot sa stau departe (sau de-o parte) de durerile conatinalilor nostri, din tara sau din Basarabia. Am cautat sa nu fiu nici tendentios, nici prea sentimental, ci sa caut sa descopar si sa prezint adevarul. Cel mai de pret lucru a fost comunicarea. Comunicarea cu Primaria Chisinaului, cu domnul Dorin Chirtoaca, cu scriitori basarabeni, care mi-au trimis materale despre evenimentele tragice intâmplate în aprilie 2009, apoi fotografii (cu care am demonstrat ce se întâmpla „acolo”). Aceste materiale le-am editat cu dragoste, le-am atasat imagini concludente si le-am raspândit prin lume la toate revistele unde sunt redactor sau cu care colaborez! Au ajuns chiar si la românii din Nigeria si Noua Zeelanda. Si sunt convins ca au fost citite cu interes. Multi mi-ai scris, sau au scris articole de încurajare, de sprijin li atasament fata de fratii de peste Prut. Trebuie sa ne ajutam daca vrem sa supravietuim ca natie!

Adrian BOTEZ: As dori mult (consultându-ti, evident, si „memoriile” tale, dar si mai proaspetele amintiri ale fiului tau!) sa încerci a schita, pentru români, sistemul de educatie si de învatamânt australian. Difera mult de cel englez? Prin ce anume difera de cel românesc? Este mai bun decât cel românesc – si, daca da, de ce socotesti tu ca da? Vezi bine ca suntem dornici de a învata, mereu comparând…

George ROCA: Nu stiu în ce masura putem compara învatamântul australian cu cel românesc. Nu îl cunosc pre bine pe cel actual din România, dar mi-l aduc cu drag aminte pe cel care l-am „trait” eu. Desigur ca sunt tendentios si nostalgic zicând aceste vorbe. Cel de-acum din România e cuprins (cred!) de haos, modernism capitalist prost-înteles, de confuzie, de decadenta, de neglijenta, de iresponsabilitate. Elevii nu înteleg ce fac la scoala si ce beneficii vor avea când o vor termina. Majoritate o fac asa… de „dragu’ lelii” ca asa „trebe sa mergi la scoala când esti mic”. Apoi au disparut uniformele de elev, fiind înlocuite cu „angarale” si accesorii de parada modei pentru cei ai caror parinti sunt cu dare de mâna.

Aici scolile se împart în trei categorii: de stat normale, de stat selective si particulare. Toate sunt organizate dupa sistemul traditional englezesc. Scolile normale de stat sunt gratuite si pot fi accesate de orice elev. Cele selective numai de copiii dotati intelectual. Se intra pe baza de teste, examene, si prin selectie. Si acestea sunt gratuite! Cele particulare costa! Sunt pentru cei cu dare de mâna! Dar, au în schimb educatori de elita. Se face si carte „buna”, dar costa. Cât? Între 8.000 si 30.000 de dolari australieni pe an. În fiecare an, dupa bacalaureat, în ziarele centrale, apar liste cu rangul scolilor, în functie de notele luate de elevi la examene. Predomina scolile selective! Am fost norocos sa am baiatul la o asemenea scoala! „Thanks to God!” vorba australianului. Si as mai vrea sa îti spun ceva important: mai toate scolile au uniforme! Si elevii sunt mândri de ele si le respecta! Si astfel… nu scrie pe frunte nici unui copilas îngâmfat ca taticul lui este milionar care cumpara haine scumpe pentru a se deosebi de plebei!

La scoala australiana se învata multe. Copii sunt indrumati de la început pe drumul care vor sa-l urmeze… Si astfel unii se specializeaza sa devina directori, macelari, zidari, balerini, manageri, cântareti, vidanjori sau vânzatori la piata. Desigur, se face si mult sport. Sport traditional precum: cricket, rugby, tenis, golf, dar si înot, surfing, canotaj, atletism… Sunt cursuri de perfectionare pentru toti în cadrul scolii, de la cea primara, pâna la generala, sau liceu. Si TO?I înteleg ca orice meserie este necesara societatii. Si ca munca omului se plateste… la adevarata ei valoare. Iar cu banii poti duce o viata decenta! Îmi spunea odata un plumber (instalator de apa-canal) cotrobaind prin toaleta mea înfundata, ca nu si-ar schimba meseria cu o alta mai curata, deoarece câstiga mai bine decât un ministru. Asa o fi! Trebuie sa îti iubesti meseria! Am aici la Sydney un prieten milionar 100% al carui baiat este zugrav! Ei si! Când apar la o petrecere nu îti dai seama care e bogatul… Amândoi, însa, sunt oameni de calitate. Respectati si placuti! Iar seniorului nu-i zice nimeni „sefu” ca sa se puna bine cu el… ca doar-doar o „pica ceva”… Si culmea, milionaru’ – fara stea în frunte – bea acelasi „brand” de bere pe care îl beau si zugravii!

Adrian BOTEZ: care ar fi specificul culturii australiene? Australia – mai exact, Commonwealth of Australia – este un spatiu desprins cultural de Marea Britanie – sau unul inclus? Dupa opinia ta, ar exista punti mistice, macar la nivel mitologic, între poporul român si cel australian? Si daca da, care ar fi acestea?

George ROCA: Stimate domnule profesor AB, ma cam treci prin toate sectoare vietii australiene de la A la Z. Iar eu ma simt ca un elev „scos la tabla”… dar îti raspund cu placere! Specificul culturii australiene în prezent este domiant de multiculturalism! Aici nu râde nimeni de tine daca nu esti anglo-saxon, sau daca nu stii o boaba englezeste! (mai sunt si de acestia: parinti stabiliti la copii, sau noii refugiati!). Omul, natia, obiceiul de-acasa este bine venit daca nu produce „harm” (necazuri si probleme) celui de lânga tine. Poti vorbi cât de tare pe strada în limba româna ca nu o sa vina nimeni sa te traga de mâneca si sa îti zica „Shut up!” (taci!). Desigur exprimarea si comportamentul tau în societatea multiculturala australiana trebuie sa fie corect, decent si sa nu supere sau sa jigneasca pe nimeni! Cât despre spatiul cultural britanic, pot spune ca „s-a acomodat” si a devenit flexibil, împletindu-se cu noile culturi „venetice”! Totul a devenit un „melting pot” precum le place australienilor sa spuna despre natia lor! Desigur principiile, limba oficiala, organizarea statala si legile sunt traditional britanice. Sa nu uitam ca Australia este o monarhie constitutionala, iar sefa statului australian este înca Her Majesty (the) Queen Elizabeth the Second! Si culmea… nu prea multi „aussies” (diminutiv dat australienilor) au de gând sa voteze o viitoare republica. Au fost câteva referendumuri pe aceasta tema si vesnic au câstigat monarhistii! Australienilor le place traditia!

Despre punti mistice si asemanari între români si australieni o sa vorbim cu alta ocazie. Subiectul este destul de vast… Si aici au existat zmei, legende, haiduci (Ned Kelly!), povesti patriotice, Baricada Eureka, si chiar un legendar prim-ministru adjunct (federal) de origine româna, Edward Teodorescu-Granville, supranumit si „Red Ted”.

Adrian BOTEZ: Îsi multumesc mult, în numele atât al românilor din România, cât si al celor care se nutresc din nostalgia pribegiilor fara de sfârsit si fara de vina – mai ales al celor locuind, cel putin cu trupul, la… „antipozi”!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s