CHIPUL DE ZEU PAGÂN AL MASS-MEDIA ROMÂNESTI…

by Magdalena ALBU

Claude-Jean Bertrand spunea ca este putin prea sumar sa se vorbeasca doar despre trei roluri de baza, pe care mass-media ar trebui sa le detina într-un regim de presa liberal. A informa, a educa si a distra, preciza specialistul francez, devin, astfel, în contextul unei invazii din ce în ce mai evidente, azi, a mijloacelor de informare de masa în spatiul societar general, niste pârghii mult prea simpliste pentru abordarea rigoroasa a tuturor functiilor, pe care acestea le afiseaza din ce în ce mai ostentativ. De aceea, nu as începe într-un mod abrupt dezvoltarea subiectului propus – privit din punctul de vedere a cetateanului-spectator care sunt si pe care îl intereseaza aspectele lumii înconjuratoare cu logica sau cu formalismul lor cu tot -, ci as face o trimitere directa, mai înainte de toate, la definitia notiunii de functie în matematica.

Acolo, functia reprezinta o relatie de asociere dintre doua elemente apartinatoare aceleiasi multimi sau facând parte din doua multimi diferite. Privind din punct de vedere analogic, putem spune ca, în cadrul teritoriului intens dezbatut azi al comunicarii, problema interrelationarii celor doi factori fundamentali specifici ecuatiei mediatice cunoscute azi – emitator si receptor – este una de o similaritate evidenta cu aceea continuta în interactiunea domeniu-codomeniu prezenta în explicitarea sus-amintita. Altfel spus, influenta unui sistem bine articulat, denumit generic “mijloace de informare de masa”, asupra altui sistem fizic, la fel de consolidat din punctul de vedere a personalitatii sale si cu un discernamânt din ce în ce mai bine conturat, denumit “public”, reprezinta o relatie de directa proportionalitate exprimata prin intermediul mesajului promovat în dublu sens, dar cu multe omisiuni semnificative proliferate, din pacate, din partea primei componente specificate.

Am vrut sa institui aceasta paralela formala, folosindu-ma de principiul complementarit?tii diverselor st?ri sau fenomene fizice întâlnite la tot pasul în imagistica mediului înconjurator, pentru ca e necesar s? ad?ug?m ca o parantez? minor?, dar deosebit de relevanta, faptul c? mass-media si publicul sau sunt, din punct de vedere conceptual, doua entitati distincte, care pot coexista si f?r? s? fie nevoite a se r?ni unul pe celalalt, asa cum se întâmpla foarte frecvent astazi, întrucât ambele contin în substanta proprie o serie de elemente, care le completeaz? reciproc si nicidecum nu le determin? s? fie disjuncte. Avem de-a face, asadar, cu doi vectori bine individualizati, care, compusi printr-un simplu paralelogram al fortelor mecanicii clasice de tip newtonian, conduc înspre o rezultant? esential? si cu caracter concret: comunicarea informatiei în sens bidirectional evident. Sigur ca e doar o analogie de ordin comparativ, dar este una supus? exactit?tii si rigorii stiintifice certe. Sa ne amintim ca si Edgar Papu instituia, de altfel, cu ceva timp în urma, aceast? paralel? obiectiv? între fenomenele psihiei umane si cele fizice – fapt pe care l-am mai amintit, de altfel, si cu alte ocazii -, scriind, la un anumit moment dat, cam asa: “Ca si fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele constiintei si, indeobste, ale vietii spirituale urmeaz? aceeasi cale.”

Procesul de decodificare a rolurilor detinute de catre mass-media într-un regim de presa românesc de tip liberal, asa cum se considera el astazi, trebuie realizat tinând cont de referentialul constituit din multimea parametrilor descriptivo-definitorii, pe care acesta îi implica. Adoptat ca norma internationala în anul 1948 de catre Organizatia Natiunilor Unite, regimul de presa liberal – în cadrul caruia mijloacele de informare de masa românesti încearca sa îsi pozitioneze specificitatea intrinseca, identitatea în sine, asadar, cu foarte mare greutate, însa, ca sa nu zic ,,scremere” sau “travaliu de facere” – si-a desenat conturul sau ideatic initial pe fundamentul teoriei iluministe a secolului al XVIII-lea, teorie care avea în prim-planul sau ideologic principiul dominant dupa care „toate faptele sa fie raportate cu obiectivitate si toate opiniile sa apara pe “piata ideilor”.

Doua secole mai târziu, însa, metamorfoza, care s-a produs la nivelul mentalitatii mass-media, a înlaturat definitiv si cu o destul de mare duritate, am putea spune, perceptia utopic-iluminista anterior mentionata, asezând în locul sau nimic altceva decât suprematia fenomenului de comercializare a presei, deci, a profitului pecuniar imediat, dar si a influentei, dupa spusele lui Claude-Jean Bertrand, pe care un „numar tot mai restrâns de proprietari de presa” o au, prin intermediul „întreprinderilor de presa” detinute, asupra publicului larg. Sigur ca, în comparatie cu regimurile despotice coercitive, unde „conceptul de libertate a presei nu are nici o relevanta”, regimul liberal implica o varietate a rolurilor mass-media extrem de nuantate azi si care dezvolta o influenta multipla deosebit de importanta la nivel societar.

Pornind, asadar, în comentariul de fata, de la relatia de incluziune statuata de catre Claude-Jean Bertrand între mass-media si societatea de masa, si anume, “din moment ce nu putem vorbi despre mass-media în afara unei societati de masa, nici societatea de masa nu poate exista fara mass-media”, dar si de la cele “trei ipostaze întrucâtva incompatibile”, dupa spusele aceluiasi specialist francez, ale mijloacelor de informare de masa dintr-un regim liberal, adica, “o industrie, un serviciu public si o institutie politica”, creionarea principalelor functii ale mass-media românesti actuale presupune o abordare, oarecum, simplificata din perspectiva influentei decisive, pe care acestea o au asupra tuturor grupurilor de indivizi de diferite categorii, ce compun societatea contemporana româneasca în acest moment istoric temporal.

Din acest punct de vedere, în cadrul acestei interpretari sumare pe care o întreprindem aici, facem trimitere directa la primul si cel mai important rol, de altfel, detinut de mijloacele de informare din România, anume acela care le confera atributul de “cea de-a patra putere în stat”. Considerata a fi o functie definitorie si deosebit de necesara, activitatea de “supraveghere a mediului”, asa cum o califica Bertrand, se afla în corelatie directa cu metoda de alegere a segmentului informational concludent – inclusiv cu analiza intrinseca a acestuia -, relevant pentru cetatean si pentru putere din multitudinea evenimentelor prezente în perimetrul limitrof la o anumita data precisa de timp, dar si – în ipoteza ideala a independentei si a profesionalismului firesti, de altfel, ale mass-media, dar nepracticate la ora actuala decât pe paliere foarte înguste de activitate – aprecierea obiectiva prin promovarea si prin atentionarea opiniei publice asupra pericolelor sau asupra beneficiilor venite dinspre sfera politicului sau dinspre cea a anumitor persoane cu o un gen specific de reputatie, pozitiva ori negativa, din vastul ansamblu deosebit de eterogen al societatii din care facem parte acum. Aceasta functie a mass-media permite, asadar, pe acest culoar extins al evidentierii selective a tuturor faptelor desfasurate într-un anumit segment temporal, operatiunea de diseminare rapida, accelerata a acestor seturi multiple de informatii necesare catre multimea alcatuita din diversii receptori conjuncturali existenti.

Mass-media, însa, trebuie vazuta astazi nu numai în sens restrictiv, doar ca o alta „putere” în stat, ci si ca un spatiu amplu de dezbatere, de exprimare a feluritelor opinii fie jurnalistice, fie ale reprezentantilor anumitor grupuri sociale cu o identitate recunoscuta la nivel national. Este un alt rol definitoriu, am putea spune, al acestor mijloace de informare, care le înfatiseaza întocmai ca pe o interfata comunicationala între omul politic si cetatean (alegatorul în sine), unde propaganda partizana se desfasoara, însa, cu o serie de disfunctionalitati total unilaterale si deosebit de vizibile din partea primului partener de dialog, politicianul, omisiuni absorbite si difuzate, însa, catre receptor, fara discernamânt, de cele mai multe ori, prin intermediul substantei mesajului – acel filon interstitial instaurat între cele doua sisteme ale aceluiasi organism în transformare numit “societate” – tocmai de aceste canale mediatice actuale, diversificate si multiplicate pe zi ce trece tot mai mult în cuprinsul lumii supratehnologizate, dar dezumanizante, din ziua de azi. În acest context, „forumul mediatic joaca un rol politic crucial”, dupa cum afirma francezul Claude-Jean Bertrand în analiza, pe care o realizeaza asupra întregului complex de roluri ale mass-media contemporane.

Considerata a fi astazi drept „cea mai importanta” functie a spatiului mediatic international si autohton, “stimularea distractiei” individului este o alta componenta extrem de sensibil de abordat, daca facem trimitere directa la tendintele imprimate notiunii de divertisment la ora actuala de catre toate mijloacele de informare extrem de diversificate de acum si la implicarea acestuia la nivel psihologic uman, implicare care trebuie abordata din perspectiva “confectionarii” unor pseudoprototipuri umane mai mult sau mai putin acceptate de publicul larg sau din aceea a metamorfozarii realitatii obiective în produs ludic, sa-i spunem asa, vârât pe gâtul spectatorului cu intentia fatisa de a-l îndeparta cu orice pret de logica esentei edevarate, tragice, în mod frecvent, si precise a evenimentelor desfasurate în planul vietii de zi cu zi. Tratarea aceasta supusa superficialitatii în termeni ludici a ansamblului evenemential înfatisat zilnic de mass-media cetateanului-spectator ofera factorului de receptie vizat un parcurs prestabilit cu semnificatie antagonica, pe de o parte activarea emotiilor, iar pe de alta disiparea lor, cu mentionarea unui aspect foarte important de specificat, de altfel, legat de procesul de interrelationare la nivel de indivizi, anume acela de anulare a contactului uman direct. Este o mentalitate generala total gresita astazi în a impune o viziune colectiva “prefabricata”, sa o numim asa, asupra realitatii din jur într-o cheie explicita deloc exacta, definita printr-un soi de parametri “caracteristici” anterior stabiliti de catre canalele mediatice respective. Cu alte cuvinte, o alta realitate, mult îndepartata de cea fireasca, un “produs” comercial, mai bine zis, cu pretentii de obiectivitate si corectitudine în prezentarea lui.

Pe lânga indiferenta autoritatilor, hatisul intereselor sumbre economico-partinice, în general, de tip ocult, si necesitatile vitale ale zilelor noastre, omului contemporan i se aseaza în fata acum de catre întreg peisajul mediatic diversificat si complet aservit unui grup economic sau altuia un perimetru din ce în ce mai extins si mai umplut la maximum cu asa-zisele ”modele” ale timpului sau. De fapt, se propune acum animalizarea cu orice pret a fiintei umane înainte de a deveni în mod controlat nimic altceva decât un robot conectat la niste „surse” mai mult sau mai putin vizibile si palpabile. Totul se întâmpla cu un scop extrem de precis, bineînteles, anume acela de a modifica atitudini si de a schimba comportamente umane, de a seta într-un alt fel procesele cognitive ale creierului uman actual. În sens negativ, desigur. E o directie de actiune a mass-media complet revoltatoare, o latura sumbra, întunecata, pe care nu si-o face cunoscuta deloc, dar îi este continuta în fibra sa launtrica, în gena pervertita de mania imoralitatii generaszate, o latura ce necesita explicatii clare de ordin moral firesc, daca vreti, din partea acestor „facatori”-emitatori de non-sensuri, de non-valoare, de antivaloare, dar si de accente grave ale haotizarii informationale prin proliferarea starilor de confuzie alarmante în launtrul psihomentalului colectiv receptor. Cum se face acest lucru ? Nimic mai simplu. Prin repetarea constanta a tuturor fatetelor unei realitati deformate intentionat si nicidecum prin promovarea celei exacte si firesti. Ceea ce face mass-media acum este, sa-i spunem, un fel de halucinare controlata a psihomentalului colectiv, despre care aminteam putin mai sus, care va duce în viitorul extrem de apropiat la „formarea noului prototip uman” în ochii caruia nu prea ai vrea sa te mai uiti cu niciun chip. Si cred ca, într-un timp foarte scurt, nici mass-media nu ar mai fi capabila sa-si doreasca acest lucru, din simplul motiv ca privirea „omului nou de tip mediatic” va fi un construct al sau care îi va da o replica asa cum si-o merita din plin, adica, o privire nesigura de drogat aflat în stare de sevraj continuu si pe care nicio minune a medicinei nu îl mai poate salva de la moartea sinelui propriu.

Putem afirma, astfel, ca mass-media românesti s-au îndepartat în mod extrem de clar de la menirea lor initiala, încercând sa-si creioneze în linii mari propriul traiect funciar într-un regim de presa asa-zis liberal, având la baza, de fapt, o analiza de detaliu gândita doar din perspectiva influentei decisive, pe care ele o exercita asupra tuturor grupurilor de indivizi, de homo communicans din ce în ce mai confuzi, ce compun si definesc organismul complex al societatii românesti din acest moment dat al evolutiei sale istorice. „Primejdia de ordin moral a unei atari atitudini rezida în riscul de a cultiva la receptor o anume ‘’detasare estetica’’ în raport cu problemele grave ale realitatii”, asa cum mentioneaza renumitul profesor al Universitatii din Bucuresti, Mihai Dinu, în cartea sa “Comunicarea – repere fundamentale”. Practic, aceasta functie dominanta a mass-media se distinge printr-o esenta eterogena, unde temelia sa fundamentala nu este reprezentata doar de divertismentul în sine sau de “divertismentul pur”, cum îl denumeste Bertrand, ci, putem spune ca este dublata aceasta ecuatie mediatica dezbatuta aici, deloc atipica, de altfel, de un substrat cu frecventa joasa, patologizant în esenta sa atât la nivelul individului, cât si al societatii umane în sine.

Ca suport instructiv-culturalizator, mass-media românesti îndeplinesc astazi un rol destul de limitat. Acesta încearca sa îsi delimiteze arealul sau restrâns prin intermediul câtorva produse prezentate în mod constant publicului sau: filme documentare, unele dintre ele remarcabile, de altfel, varii articole de popularizare a noilor descoperiri stiintifice necunoscute, înca, publicului larg, productii de televiziune cu diverse nuante, unde apar înfatisate modele umane ce cuprind toate sferele culturii si ale stiintei si care încearca sa-i stabileasca societatii, prin valoarea lor personala aparte, norme, conturându-i, astfel, o serie de coordonate specifice neoaxiologiei modern – e-adevarat, mai mult sau mai putin acceptate de catre publicul receptor, de cele mai multe ori, extrem de avizat si de critic pe buna dreptate si într-un mod ce respecta cu precizie canoanele unei obiectivitati bine conturate. Dupa cum se poate constata, acest al rol al mijloacelor de informare de masa se desfasoara pe un segment de dreapta cu o dimensiune destul de limitata. Ceea ce nu este normal deloc, cutezam a zice.

Spatiu de intermediere între ceea ce numim “modelul societar uman” si cetatean – „libertarul”, vorba lui Marcel Moreau, de foarte multe ori, înlantuit de tarele vadit negative ale realitatii înconjuratoare contrafacute sau nu -, tarâm al prezentarii artelor si corpusurilor stiintifice valoroase, mass-media, ca factor important de instruire si de culturalizare, nu prezinta astazi un ecart al disfunctionalitatilor unilaterale, atât de vizibile, ca atunci când vine vorba despre functia de informare sau despre cea de interpretare specifice mijloacelor de informare într-un regim de presa liberal. În cazul acestor doua functii, mass-media nasc voit omisiuni, stabilind ierarhii de importanta în raport cu propriile interese, care sunt, mai apoi, difuzate înspre receptor prin intermediul mesajului si absorbite de catre acesta din urma total diferentiat, în acord, bineînteles, cu gradele sale extrem de variabile de discernamânt si de întelegere a realitatii faptelor, asa cum sunt ele, de fapt, si nu cu înfatisarea lor trucata complet intentionat. În acest context, „forumul mediatic joaca un rol politic crucial”, dupa cum afirma francezul Claude-Jean Bertrand în analiza sa. Rolul instructiv-culturalizator risca, însa, în atari conditii de explozie informationala diversa si totdeauna controvesata si interpretabila, care creeaza panica si confuzie în mod controlat si repetat, sa ramâna un segment marginalizat pe nedrept, cu o pondere destul de neînsemnata ca posibilitate de alegere pentru public, în sistemul sufocant de tip colivie de interese ale mijloacelor de informare actuale.

Doua dintre emisiunile care aduc bucurie în sufletele spectatorilor prin modul lor de concepere si prin cel de prezentare, este vorba despre “Profesionistii” (TVR1) si „Grantat 100%” (TVR1), sunt emblematice pentru definirea functiei culturalizatoare a mass-media. Daca „Profesionistii” Eugeniei Voda – acest „“Jacques-Yves Cousteau” al sufletului omenesc – retraseaza albia destinului personalitatilor invitate, recompunând, pe tronsoane de viata, din amintirile si din relatarile personale ale fiecaruia în parte, drumul profesional-uman al acestora, „“Garantat 100%” sfredeleste fondul ideatic personal al fiecarui participant la emisiune, stoarce concluzii din experiente traite si contureaza valori individuale remarcabile (vezi cazul academicianului Solomon Marcus), care pot constitui piedestalul, pâna la urma, a ceea ce se vrea a fi si este, indubitabil, pilda culturala a societatii actuale.

Stabilitatea acestei paradigme culturale trebuie sa devina azi unul dintre factorii deosebit de importanti, fundamentali, am putea spune, la care aportul tuturor canalelor mediatice trebuie sa tinda a deveni unul major. Mai ales, în contextul actual al metamorfozelor de gândire si de comportament uman, pe care tot mass-media le genereaza prin articulatiile sale conceptuale negative, ce vizeaza interesul economic si politic evident al grupurilor existente în spatele lor. Iar acest lucru rezida tocmai în ponderea diferentiata conferita tuturor functiilor sale de catre chiar mass-media în sine, pentru ca, asa cum scrie acelasi Claude-Jean Bertrand în cartea sa intitulata “O introducere în presa scrisa si vorbita”, “puterea de a informa (sau de a nu informa), puterea de a defini marile teme de dezbatere nationala, de a stabili “ordinea de zi” a tarii” se afla “în mâinile unui grup tot mai restrâns de proprietari de presa”, a caror tendinta, dupa spusele aceluiasi specialist francez, este aceea de a concentra totul în jurul profitului imediat si a intereselor politico-economice tot mai usor deslusibile de catre receptorii mai mult sau mai putin constanti ai mass-media.

De aceea, putem afirma faptul ca functia instructiv-culturalizatoare, în atari conditii mediatice bulversante si deloc pline de bune intentii, ar trebui sa fie singura capabila a aduce fiinta umana mai aproape de ea însasi si de tot ceea ce înseamna valoare reala în jurul sau, desetând, astfel, tipologiile repetabile propuse de mass-media în mod constant. Pentru ca, rotunditatea intelectuala a unei natii, asa cum am afirmat nu de mult, spatiile ei de circulatie valorica intrinseca se regasesc zabovind latent si predestinat, parca, în “sâmburul” viu si fascinant al “coexistentei contrariilor” omului universal, modelul uman desavârsit, în speta, nu cel animalizat si supratehnologizat propus cu ostentatie azi, iar pasii definirii ample a acestei notiuni, oricâti ai numara în sirul istoriei vremilor, se ating ca o curgere lina în geometria lor fixa, proiectând cu o spectaculozitate rar întâlnita dansul ziditor al expresiei înalte si plina de profunzimi, care fluidizeaza unic si major adevarul despre existenta în sine si rolul oricarei fiinte umane pe acest pamânt.

Transmiterea culturii trebuie sa devina, astfel, în acceptia mijloacelor de informare de astazi, un culoar pe care sa se paseasca fara a te izola tu ca receptor într-un “conservatorism paralizant” si fara ca zestrea culturala straveche mostenita sa fie înmânata mai departe noilor generatii cu omisiuni ori cu distorsiuni de tot felul în mod vadit intentionat. Abordarea simbiotica si netrunchiata dintre nou si ceea ce este vechi si plin de valoare, cu alte cuvinte, interactiunea dintre “normele traditionale ale societatii” si “noile norme în curs de formare“, conform gândirii lui Claude-Jean Bertrand, dar si conform conceptiei lansate cu ani în urma de catre poetul indian Rabindranath Tagore – „sufletul Bengalului si poetul Indiei moderne”-, reprezinta temeiul solid, pe care mass-media actuale ar fi necesar sa îsi aseze fundamnetul filosofiei sale atât de controversate în ziua de azi de catre omul contemporan.

Nu stiu daca, pe baza obscenitatilor prezente la tot pasul – vezi articularea constant a modei “mitului antifemeii, a femeii-animal, prostituate si imbecile”, ca fiind emblema singulara a notiunii de femeie în general -, a proiectelor vulgare de tot soiul, ce invadeaza distructiv societatea româneasca în tot ansamblul ei, si a informatiilor aduse din condei pe tarâmul sexualizarii cu orice pret a fiintei umane, al inculturii si al violentei fara margini în detrimentul adevaratelor norme ce guverneaza notiunea de OM în sine, mass-media câstiga altceva în afara de bani murdari imediati si deformarea opticii asupra lumii la nivel mental individual si colectiv, ceea ce este un fapt extrem de grav.

Se poate observa în mod clar, însa, la toate nivelele „politicii sale de interese” efemere, dominanta unei lipsei de gândire bine structurata – precum este cea franceza, bunaoara, creionata în baza unei logici exemplare de catre Claude-Jean Bertrand, Rémy Rieffel si ceilalti colaboratori ai lor -, care sa sublinieze identitatea de sine a sa ca segment societar omniprezent, care îsi vâra nasul peste tot doar pentru a manipula, pentru a crea panica si confuzie în rândul populatiei receptoare, pentru a modifica decisiv atitudini si, implicit, ceea ce este foarte de-a dreptul înfiorator, comportamente umane în lant.

Daca trecerea, în cazul mass-media românesti, de la regimul de presa comunist la cel liberal înseamna doar echivalentul restrictiv al unui câmp de linii de forta trasate de diferitele grupari de interese actuale, atunci, concluzia care se poate stabili aici este una pe cât de simpla, pe atât de dureroasa în esenta ei, anume aceea ca se poate vorbi în mod obiectiv, privind din punctul de vedere a configuratiei locului, doar despre o modificare a pozitiei centrului de greutate al unei epoci, cea totalitara, cu pozitia centrului de greutate al alteia, respectiv, a grupurilor de interese a proprietarilor de presa, asa cum preciza însusi Claude-Jean Bertrand. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu a schimba un model de haina ideologica cu un altul sau, altcumva zis, cu o permutare de elemente deloc imaginare, cu un alt tip de structurare a mijloacelor de informare comparativ cu perioada comunista, dar care, din nefericire, implica o categorie de scopuri, în general, ascunse, bine disimulate chiar de catre cortina activitatii lor de „suprafata”, exercitate, chipurile, deontologic si justitiar. Întâlnim, desigur, alte fagase de desfasurare a activitatii profesionale, alte culoare de actiune, cum e si firesc, a caror chip real sta, însa, de cele mai multe ori, în spatele semanticii generoase a ceea ce denumim constant „libertate de expresie” si libertate personala, în general.

Sigur, nu luam în discutie aici rolurile pozitive ale mass-media, „jurnalismul drept”, asa cum corect îl categorisea de curând Cristian Tudor Popescu, si profesionistii onesti, câti înca mai sunt ei astazi, care urmeaza o cale liniara a activitatii lor de zi cu zi, desprinsa de logica matematica a numaratului banilor facuti în fel si chip de catre „escrocii de presa”, dupa spusele aceluiasi jurnalist, ci facem aici referire stricta doar la complexul de disfunctionalitati existente la ora actuala în arealul mediatic românesc (si repet înca o data, realizez aceste aprecieri numai din postura spectatorului-cetatean interesat de logica si de irationalitatea lumii în care gândeste si respira zilnic), care, sprijinit pe fondul teoriei deterministe, genereaza, asadar, un lung sir de efecte negative ca raspuns implicit la impulsurile multiple nascute de mijloacele de informare de masa, azi, la umbra servilismului lor usor de remarcat de orisicine în contextul economico-politic actual.

Cu cele doua fete ale sale, una orientata înspre trecut si alta înnamolita în prezentul mlastinos si viciat al vremurilor de acum, pe care suntem nevoiti sa le parcurgem dupa un traiect prestabilit de altii la mesele mai mult sau mai putin rotunde ale intereselor lor colturoase, ma tem ca viitorul mass-media românesti este cufundat în bezna, pe care ele însele au semanat-o în toti anii scursi de dupa epoca totalitara si pâna în prezentul discontinuu al zilei de azi. Ele au devenit, astfel, aidoma unei divinitati pagâne a mitologiei romane, cu chipul de dinainte învaluit în ceata chipului de dinapoi într-un timp asimetric si bolovanit constant cu arma potrivnica, de aceasta data, a cuvântului. Un cuvânt care ascunde în launtrul semanticii sale bogate adevarul, trunchiind fatal constiinte si îndoind siruri întregi de coloane vertebrale la cea mai mica adiere de vânt…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s