Interview with Elsa Easton

Similarities and differences between Australia, New Zealand and the U.S.

As  a  shadow  of  darkness  engulfed  a  life of sadness and impurity led by one young educated woman it would take an extraordinary moment that would allow her to grow, evolve, and finally be saved this is the story that Elsa Easton lives to share. During a recent visit to Living Waters Romania Church Elsa Easton shared her personal journey that brought her back to her lord and savior Jesus Christ.

Elsa who was born in the United States while her father was completing his degree in Colorado was relocated to her father’s homeland of New Zealand at a very young age. The move prompted by both personal and financial reasons for the family, her father in search of job security, and her mother in need of affordable medical treatment for the cancer that was waging war on her body. Having family still living in America Elsa has the opportunity to visit every few years which she enjoys doing.

Of her own omission, Elsa led a reckless life that led her feeling lonely, empty and without self-esteem. Those tortuous times would include a battle with alcohol addiction that triggered many poor decisions from those judgments a reckless and wild life style. It would take many years for her to regain true salvation that would afford her the opportunity to bask in the glow of a one and  true love, and to live without fear with her father, our father, the father, Jesus Christ the lord and savior.
In the following paragraphs, Elsa will share her story that has taken her from one nation to another spreading the gospel and the meaning of true acceptance and belief. With her story, a closer examination of the differences in values between the cultures of the United States and New Zealand will be discussed and examined in relation to economics, attitudes and belief systems the nations have adopted.

Octavian: – Elsa, briefly tell us a few words about yourself. I understand you were born in the United States and relocated to New Zealand when you were a small child. What was the reason for your family leaving the United States and relocating to New Zealand?

Elsa: – My dad is a New Zealander and he was given a scholarship to study at Colorado University, when he met my mom. They moved to California and I was born in Santa Barbara. We moved to New Zealand when I was a toddler. My mom had cancer and we moved to New Zealand for financial reasons.

Octavian: – I understand that a part of your family resides in the United States, can you briefly explain?

Elsa: – Half of my family is American, and the other half is from New Zealand. It is a good excuse to travel but it would be nice if we all lived close by.

Octavian: – Please describe the difference between the United States and New Zealand, how do the two differ?

Elsa: – New Zealand is a very beautiful country. We have everything- golden beaches, snowy Alps, lush forests and clean rivers. There are only four million people in New Zealand. I think one of the best things about our country is that we are laid back (relaxed) and we have a unique sense of humor. We aren’t as flash as America – not so much into material possessions or having the latest item. I think we are more content maybe. But because we are small, we are creative and interested in seeing the rest of the world.

Octavian: – What separates the people in New Zealand from the people in the United States?

Elsa: – Americans are extremely generous and hospitable! It always overwhelms me. New Zealanders are known for being friendly but I don’t think we make as much of an effort to welcome people into our homes.

Octavian– How would you describe Christchurch, New Zealand?

Elsa: – Christchurch is a beautiful city of 340,000 people. It is on the East Coast of the South Island. I live ten minutes walk from the beach and 90 minutes drive from the ski fields. We have many parks and pretty old buildings. Our summers are hot and dry and our winters are crisp and sunny. It snows maybe once every winter in the city, more often in the surrounding hills.

Octavian: – What occupational fields have you worked in? What is your current occupational position?

Elsa: – I have worked as a speech language pathologist and an elementary school teacher. I loved both of those occupations. In July, 2008 my church approached me to work with them. I was already involved in ministry/ leading so I knew them pretty well. In October I started working as our pastor’s personal assistant. It is the best job in the world for me.

Octavian – What type of movement is “Vineyard Church” involved with?

Elsa: – Our church is a part of the Vineyard movement. It will be 14 years old in April (2013).  We have about 2,000 members. It is one of the fastest growing churches in the country, which has taken everybody by surprise. We adopted a smaller church this year and that has been humbling and exciting. We have a much larger staff now and a huge number of volunteers. We are careful to honor God with the financial and personal resources that He has blessed us with.

Octavian: – When did you become a Christian? What happened that lead you to Christ?

Elsa:  – I became a Christian – born again and following Jesus with all my heart – 4 years ago. Prior to that, I lived a very lost and wild lifestyle. I struggled with drinking addiction and low self esteem. God supernaturally healed me of a drinking related injury, and I realized He was not the stern, distant God I thought He was. I am so thankful He pursued me and heard the cry of my heart.

Octavian: – How often do you visit the U.S.? What do you enjoy doing while visiting Arizona?

Elsa: –  I try to come to America every 2 or 3 years. My grandparents live in Sun City and they are very special to me. They are getting old now, so it’s important to me to spend time with them. I always shop and eat a lot here. It’s probably good that I don’t live here permanently.

Octavian: – How are the holidays celebrated in New Zealand compared to the United States?

Elsa: – In New Zealand most people have a 2 or 3 weeks vacation from Christmas to the New Year. Almost everyone celebrates Christmas, but few people acknowledge Jesus. It is more of a family time. Also, because it is summer, many families go to the beach. We often have a BBQ at Christmas time. We don’t have as many decorations in or on our houses, but is becoming more popular.

Octavian: – A new year is here. What do you wish to say to all of our readers that may inspire them?

Elsa: – I know that it is a challenging time in your country with the gloomy economic outlook. Keep trusting God and look to Him as your provider. I pray that you will all draw closer to Him no mater what 2009 brings.

Octavian: – How does the Church in New Zealand differ from a Church in the U.S.? How would you describe the Christian movement in New Zealand?

Elsa: – I haven’t seen too many churches in America, so I’m unqualified to make a comparison. A very small percentage of New Zealanders attend church and we don’t have as strong Christian heritage as you. Many church numbers are dwindling, but God is raising up people who are passionate for His name. I think the Christians generally want a genuine move of God or nothing at all! My own church is constantly challenged to bring Jesus to our lost city, to be genuine and real, and to take the presence of God out of the building on Sundays to where the lost people are. What an awesome and important commission we have.

Octavian: – You visited Living Waters Romanian Church in Glendale, AZ on December 28th, 2008. What were your impressions of this church?  

Elsa: – I really enjoyed the service at Living Waters.  The worship music was beautiful – I love listening to the sounds in your language.  I liked the way that all prayed together as a congregation too.  I thought there was a lovely presence of God there and I appreciated the way that people came and introduced themselves.  I found this church to be very friendly and encouraging.

Octavian – You reside on South Island, what is the difference between the North and South?

Elsa: –  The weather in the North Island is generally warmer, especially in the winter.  I don’t think there are any real differences in the people, although I found Christchurch to be more laid back than the places I lived in up north.  I don’t know much about the economy sorry!

Octavian: – Is there anything you dislike about New Zealand, versus the U.S.?

Elsa: – I don’t really dislike anything about NZ – it is a great place to live!  It saddens me that crime has increased since I was a child, but this is probably true of most countries.  America seems a little superficial to me at times… I think I would find it hard to stay true to myself if I lived there.

Octavian: – What can the United States improve and learn from New Zealand?

Elsa: – That is a hard question!  I hear that Americans only get 2 weeks vacation each year… that is definitely not enough!

Octavian: – How many weeks of vacation is allotted to New Zealanders?

Elsa: – We get four weeks vacation in New Zealand. I was also spoiled when I was a teacher as I had approximately 10 weeks throughout the year.

Octavian: – What position do Zealanders adopt towards academics? Do they value education?  How many Universities are known for their academic standards?

Elsa: – I think that we have a good education system here, and it is compulsory to attend school until you are at least 15.  Because it is no longer free to get a tertiary qualification, people who study at university are generally very committed.  In my opinion, you can still do very well in the workforce without a degree, and I think that is important.  Not everyone is book smart.  Two of our universities are ranked highly by world standards.

Octavian: – Which two Universities are ranked high by World standards?

Elsa: – The University of Auckland ranked best for NZ overall and then the University of Canterbury did well for research activity.  Having said that, I think you can make any statistics work in a positive light!  Our university fees are probably very reasonable by international standards and you can’t beat the kiwi lifestyle to go with it.

Octavian: – Living in New Zealand have you had a chance to meet any Romanians?
Elsa: – No, I have not.

Octavian: – I understand your sister resides in Australia, tell us in your own words about your perception of this country.

Elsa: – Australia is great!  I think the people are very similar to New Zealanders.  The country is a lot bigger and they have a warmer climate.  I visit there every two or three years.

Octavian: – New Zealanders and Australians, what do you believe the difference is?

Elsa: Australians are more frank (not as politically correct).

Octavian: – How do Australians perceive Zealanders, and vice versa?

Elsa: – A lot of New Zealanders migrate to Australia because there are good work opportunities there.  We have a good relationship dating back to the world wars, but each country teases the other.

Octavian: – Have you visited any other Countries at the present time?

Elsa: – I haven’t visited any other countries yet.

Octavian: – What are your plans for visiting other Countries in the future?

Elsa: – I am planning to go to Thailand on a mission trip with my home group this year.  I would also like to get to Tanzania soon. Not enough vacation time to go everywhere I’d like to!

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Advertisement

DRAGOBETELE – SARBATOAREA DRAGOSTEI LA ROMANI

„Inc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.”
Lucian Blaga.

Sarbatorit pe 24 februarie, Dragobetele, Divinitate mitologica, este asimilat cu Eros, zeul iubirii la greci sau Cupidon la romani. Este considerat fiul Dochiei, Baba Dochia fiind identificata cu intoarcerea primaverii, iar Dragobetele este inchipuit  ca fiind un barbat frumos, al carui suflet este cuprins de dragoste.
Zi a indragostitilor, inceput de primavara, acesta este Dragobetele!
Sarbatorit de tinerii satelor pana la mijlocul secolului al XX-lea la 24 februarie sau la inceput de martie, Dragobetele dateaza dinaintea aparitiei crestinismului. In mitologia dacilor, Dragobetele era petitorul si nasul animalelor, cel ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. Exista credinta ca in aceasta zi si pasarile ne-migratoare se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Cu timpul, de la pasari obiceiul a fost preluat si de catre oameni, Dragobetele ajungand sa fie considerat zeitate ce ocroteste iubirea si poarta noroc indragostitilor. Motivatiile preluarii au fost profunde, intrucat pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc „pasare” insemnand chiar „mesaj al cerului”. El este Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit „Logodnicul Pasarilor”, dar si „Cap de Primavara”.
Se povesteste ca in jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor, in aceasta zi se adunau  fete si baieti care discutau, glumeau si cochetau. Spre pranz, fetele coborau in fuga spre sat; fuga in unele parti era denumita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca o ajungea, urma sarutul in vazul tuturor, sarut ce semnifica logodna ludica, care de multe ori era finalizata cu logodna adevarata. De aici a ramas zicala: „Dragobetele saruta fetele!” Era un semn rau daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete fata sau baiatul care sa-i placa, era semn ca tot anul nu putea fi iubit.
Credinta populara romaneasa mai spune ca cei care participau la aceasta sarbatoare erau feriti de boli tot anul.
Astazi, sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine’s Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinatatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat frumos, aratos, cu un temperamentul navalnic.
Simtim de pe acum, in preajma acestei zile, un inceput in toate!  Pamantul se trezeste la viata, natura renaste. Soarele revarsa de pe acum o caldura mangaietoare, vantul sufla din plamanii sai aer mai cald, sangele isi schimba culoarea, inima – pulsatiile, o mireasma dulce se-mprastie pe carari, chipul bland al primaverii ne zambeste, mainile ei ne mangaie… Seva pomilor musteste, dragostea incepe sa domine pamantul. Zilele devin mai lungi si mai blande, natura incepe sa-si arate farmecul. In curand se va imbraca in hainele-i frumoase, va da coltul ierbii, copacii vor fi ninsi de flori albe.
Miros de inceput, miros curat, proaspat, miros de ghiocei, mirosul  dragostei…
Copacii saruta statornic vazduhul./ Aripi de gand saruta nevazutul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/  Pasarile, inoculate  cu virusul dragostei,/ se cauta falfaind din aripi,/ dansand printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Valuing People Over Property

By Paula Ioanide PhD
Portland, Oregon

When I was in my first year of college, I decided it might be wise to take an economics class. Understanding the operations of markets, supply and demand seemed like useful knowledge to have in an increasingly complex global economy. Besides, all the ‘successful’ types at the college seemed to be economics majors. I enrolled in the class and purchased the textbook. The professor had instructed us to read the first chapter of the textbook as our first assignment. Eager to be a good student, I opened the textbook and read the first sentence of the chapter. My stomach turned. I read it again to make sure that I had understood what I had read. I stared at that sentence for a long time, unable to move on to the next one. It said something like this: “This textbook presumes that the people are self-interested individuals seeking to gain the greatest advantages for themselves.”
I closed the textbook, returned it to the bookstore, and withdrew from the class. I could not go on studying a subject whose premise, in my view, was essentially faulty.
Probably most students were not disturbed by this fundamental premise in economics. But to me, the idea that we were merely ‘self-interested individuals’ stood in direct contradiction to my beliefs about humanity. I was not so naïve to think that people weren’t self-interested; the evidence was all around me. Yet, I wanted to believe that we were capable of something more than that; in fact, that God’s will for us was to surpass our own ‘self-interest’ and private gain so that we might serve others and God.
Much later in graduate school, I did end up studying economics. But instead of approaching the subject from the perspective on an economist—whose job is ultimately to figure out how to gain the largest profit rate for himself, his clients or his corporation—I studied economics in relation to cultural and political systems. I learned that ultimately economic policies are intricately related to people’s socio-political ideologies. And I learned that as ideologies change, so do economic policies.
Today’s economic scares—from rising oil prices and utility costs, to the chaotic stock market, to the recent near-meltdown of the two largest mortgage companies in the United States, Fannie Mae and Freddie Mac—is reminiscent of the United States in the 1920s. As most people know, the 1929 stock market crash led to the 1930s Great Depression. Many factors contributed to the crash, but the principal one was greed. Monopolies that had gained capital and wealth during the 1920s at unprecedented levels hit the ceiling and plummeted. Much like today, the housing market crashed due to people’s inability to pay mortgages. Several shifts in economic policies came about during the Great Depression, the most notable of which was Theodore Roosevelt’s 1932 New Deal.
Most people don’t know that the New Deal was established as a result of an organized movement led by inter-ethnic alliances between immigrants and other working class Americans. Historian George Lipsitz argues that the “culture of unity” that was created in the 1930s challenged the moral authority of dominant groups whose primary interests had been to gain excessive wealth at the expense of the working class majority. Some of the most important economic safety nets came out of the New Deal, among them Social Security, workers’ labor protections and rights, and the National Housing Act that established the Federal Housing Administration (FHA). By federally insuring mortgages and restructuring the federal banking system, the FHA made it possible for working and middle class Americans to become home owners for the first time. These benefits were disproportionately allocated, however, with 98% of FHA loans granted only to white Americans from 1934 to1968. Owning property in America turned out to be the best economic investment a person could make. It has been well documented that home ownership leads to intergenerational wealth accumulation, accounting for the disparities in wealth and education among different groups.
Since America is once again facing a housing market crisis, it is useful to know how we got here. Since the 1970s, economic policies in the US have generally shifted to serve the interests of large corporations, whose ability to move globally posed a number of problems nationally. These economic shifts came about in relation to political ideologies that have come to be known as “neoliberalism.” Essentially, the ideology of neoliberalism argues that serving the needs of most powerful and wealthy by placing fewer restrictions on the movement of capital—“freeing markets”—would produce benefits that would eventually “trickle down” to the less advantaged. An example of this would be to give tax breaks to corporations in exchange for staying in America instead of moving overseas. This was the ideology most ardently defended by Ronald Reagan, who initiated the movement to increasingly cut down federal “safety nets” in the name of reducing “big government spending.” But it was also an ideology followed by Bill Clinton, who initiated policies like NAFTA and the 1996 Welfare Reform Act, and continued the trend of shrinking the social welfare state. (The social welfare state includes insurance programs like Medicare and Social Security, public education, public works projects like the interstate highway system as well as programs for the poor like Food Stamps and Temporary Assistance for Needy Families).
Well, the relationship between corporate exponential profit seeking and a state whose role is theoretically to regulate and redistribute wealth is sort of like that between a child and a parent. The child wants more and more chocolate; the parent warns that eating too much chocolate will make the child sick; the child doesn’t listen and keeps eating more chocolate; finally the child gets sick.
Recently, the federal government had to take a parental role and rescue sickly Freddie Mac and Fannie Mae from going under by lending them $300 billion. The two companies hold or guarantee almost half of the nation’s mortgages, valued at $5 trillion. Corporate greed and the drive of ‘self-interest’ are some of the undisciplined children in this housing market meltdown. Wall Street, investors, companies in charge of regulating and overseeing mortgage loan approvals, and rating agencies all wanted to keep eating the chocolate produced by subprime mortgages and predatory loans (usually called fees). But the federal government hasn’t exactly been a good parent either, since it more often than not failed to enforce fair housing laws and regulations meant to stop unfair and predatory lending practices. The losers in this story are millions of people who have lost or will lose their homes. Particularly vulnerable were those who were working class, since they were the guinea pigs of the first wave of predatory loans. This is no small matter, since losing home ownership in America is virtually equated with losing opportunities intergenerationally.
Yet, as I mentioned at the beginning, economic policies don’t take place in a vacuum. Since the 1970s, the majority of Americans have participated and conceded to a culture that increasingly values private property over public goods. If one looks at changes in the taxation system, the annually shrinking budgets of public education from K2 to higher education, the falling infrastructure of public projects like bridges and roads, the closure of public parks and libraries, one thing is clear. For the past thirty years, Americans have disinvested from shared goods and have increasingly focused on their own private gain (and perhaps that of their families’). Additionally, a review of welfare policies indicates that any moral duty to help the poor has virtually disappeared. American attitudes toward the poor (the majority of who work full time but still cannot make ends meet) are defined more by contempt than empathy. The role of helping the disadvantaged has been left mostly to religious institutions and private charity organizations. As economic policies have produced an increasing gap between rich and poor, such religious institutions and charities cannot handle the numbers who need assistance.
It seems that the premise stated in my economics textbook—that people are essentially self-interested individuals striving for private gain at the expense of others—is truer today than at other times in American history. It remains to be seen whether this economic crisis, depending on how bad it gets, teaches us the consequences produced by a culture of valuing property over people. In the short term, participating in this culture yields the pleasures of eating chocolate, consumerism, and the status that comes with wealth. But in the long term, it produces consequences that inevitably lead to ethical emptiness. This is because valuing property over people—in its fundamental premise, if you will—requires that we serve ourselves before we serve others. It may even require (and it often does) that we exploit or denigrate someone so that we can serve our interests. Should we find ourselves reveling in the culture of valuing property over people, it may be wise to remember Christ’s warning: “One cannot serve both God and money.”

http://www.romaniantimes.com

Logos School of Music – scoala romaneasca de muzica din Chicago

In primavara anului 2006, in Niles, Illinois – o suburbie nordica a metropolei Chicago, lua fiinta singura, probabil, scoala romaneasca de muzica de pe continentul nord-american. Denumita Logos School of Music, aceasta este parte integranta din Logos Christian Academy, o institutie de invatamant romaneasca privata. A fost fondata in 1994, iar acum in cadrul ei sunt educati peste 150 de copii, incepand de la varste prescolare si terminand cu cei din clasa a 12-a de liceu.
Scoala romanesca de muzica este o pepiniera de viitori muzicieni, in care tinerii americani din familii de origine romana, dar nu numai ei, invata primele note muzicale, avand oportunitatea de a studia unul din numeroasele instrumente care alcatuiesc o orchestra de muzica. Daca la inceput existau doar 15 elevi si 7 profesori de muzica, in prezent numarul lor a crescut la 70 de studenti si peste 20 de instructori de muzica. O parte din acesti profesori sunt absolventi ai unor prestigioase universitati americane de profil din zona Chicago, precum Roosevelt University, Northwestern University, DePaul University sau Northern Illinois University, in timp ce altii sunt absolventi de ai Academiei de Muzica din Bucuresti, sau ai Conservatorului George Enescu din Iasi. Unii din acesti profesori activeaza si in institutii de profil din zona, precum Chicago Symphony Orchestra, Civic Orchestra, sau Chicago Symphony Choir.
Elevii care studiaza aici muzica sunt atat de nivel de scoala primara, cat si de liceu. Printre disciplinele care pot fi studiate se numara: istorie si teorie muzicala, activitate componistica, dirijorat, imnuri sau cantare bisericeasca. Programele oferite pentru incepatori sau avansati sunt atat de interpretare instrumentala, cat si de interpretare vocala. Elevi au oportunitatea sa isi exerseze aptitudinile muzicale in cele 15 ansambluri corale si instrumentale pe care scoala le are.
Seriozitatea si munca riguroasa a profesorilor si a elevilor le-a oferit acestora din urma sansa de a studia mai departe aceasta disciplina in diferite universitati din zona Chicago. Totodata munca lor a dat roade, fiind rasplatita la diferite concursuri de muzica, statale si nationale la care au participat.
Pe langa interpretarile din cadrul corurilor bisericilor romanesti din zona, acestia sunt invitati sa faca miniconcerte sau recitaluri pentru persoane de varsta a treia din unele aziluri de batrani, sa participe in diferite misiuni in afara Statelor Unite, sau la numeroase alte evenimente artistice comunitare. Pe langa acestea, Scoala de Muzica Logos organizeaza anual patru concerte majore. Cel mai popular, devenit deja o traditie in ultimii ani, este Concertul de Craciun, la care participa atat corul, cat si orchestra simfonica.
Anul acesta cei care doresc sa participe la concert sunt asteptati pe 11 decembrie, ora 7:00 p.m., la Romanian Baptist Church 484 Northwest Hwy, Des Plaines IL 60016
Marian Petruta

IN MEMORIAM AUREL DUMITRASCU

CONSILIUL  JUDETEAN  SUCEAVA
BIBLIOTECA BUCOVINEI
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA – FILIALA IASI
Organizeaza

IN MEMORIAM AUREL DUMITRASCU

FIARA  MELANCOLICA

Prezinta scriitoarea Angela FURTUNA.

Cu participarea lui Constantin SEVERIN

O opera literara salvata si Ingrijita cu contributia fratelui autorului, Ion DUMITRASCU si a scriitorilor Cassian Maria SPIRIDON, Adrian Alui GHEORGHE, Lucian VASILIU, Gellu DORIAN, Aurel ANDREI.

Joi, 11 noiembrie, ora 11, Biblioteca Bucovinei
Sala Sectiei de Arta

In aceasta toamna se Implinesc 20 ani de la plecarea Poetului si 55 de ani de la nasterea sa.

Aurel Dumitrascu este unul dintre autorii romani remarcabili, dar prea putin cunoscuti. Memoria geniului sau literar si etic nu trebuie sa se stinga. Cu aceste virtuti, artistul a Infruntat totalitarismul.
Adevarata opera a poetului este viata, credea Aurel Dumitrascu, la fel ca si Monica Lovinescu, ce atribuia exercitiului demn si vertical al vietii principala misiune a unui autor sub dictatura.

Date biobibliografice despre Aurel Dumitrascu:

n. la 21 noiembrie 1955, satul Sabasa, comuna Borca, judetul Neamt – m. la 16 septembrie 1990.

Debutul In revista Tomis, apoi publica In toate revistele romanesti. Intre 1983 – 1987 urmeaza Universitatea « Al. I. Cuza » din Iasi, sectia romana-franceza. Lucrarea de licenta are ca obiect poezia altor doi poeti romani prematur disparuti : Virgil Mazilescu si Daniel Turcea. Debutul editorial : 1984, cu volumul « Furtunile memoriei », Ed. Albatros.
Nu multe volume i-au urmat : Biblioteca din Nord,  Editura Cartea Romaneasca, 1986. Acest volum a primit Premiul « Mihai Eminescu » al Asociatiei Scriitorilor Iasi. In 1988 depune la Editura Cartea Romaneasca  volumul Mesagerul , care nu are Insa nicio sansa de aparitie, din cauza cenzurii.
In duminica de 16 septembrie, cu putin Inainte de a Implini 35 de ani, poetul se stinge din viata la spitalul Fundeni din Bucuresti, din cauza leucemiei. Este un final devastator, care la numai 33 de ani secerase altadata si pe marele muzician roman Dinu Lipatti. Este Inmormantat In satul natal, Sabasa, din Borca. (Copil al pamantului moldav, a refacut traiectoria Intunecata a creatorilor morti de timpuriu…Parea a-si IntImpina soarta soarta si prin interesele exegetice, Intrucat lucrarea sa de diploma la absolvirea facultatii iesene de filologie a fost consacrata unor confrati ce i-au premers In acest sfarsit abrupt de existenta, Virgil Mazilescu si Daniel Turcea –  cf. Gheorghe Grigurcu).
Ultima poezie scrisa de Aurel Dumitrascu, pe data de 12 septembrie 1990, In spitalul din Piatra Neamt, pare un poem-requiem :
« Altii o duc mai rau si traiesc mai mult/   sa vada soarele cum rasare. (Daca eu/   mai bine o duc voi muri timpuriu… ? si cati ani cu lama aceasta am umblat/  (si) altii citind rau credeau ca sInt/  setimental (un poet de la est !) – si /  daca lama care hacuieste creierul/  meu e un sentiment stupid atunci/  sInt un sentimental si nu IntImplator pe balcon seara ma gIndesc la /  scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns./  Pe balcon stau cu o (pasare) moarta. »

Volumul Mesagerul va aparea postum, In 1992, Ed. Canova, Iasi. Manuscrisul, « pierdut » la Ed. Cartea Romaneasca, a fost refacut, dupa un « cuprins » din manuscrisele poetului, de catre fratele sau Ion Dumitrascu si scriitorul Adrian Alui Gheorghe ; Ingrijitorii editiei au fost Lucian Vasiliu si Aurel Andrei.
In 1995 apare al volum cu inedite : « Tratatul de eretica », la Ed. Timpul din Iasi (redactor Cassian Maria Spiridon), realizatorul selectiei si Ingrijitorul ei a fost Adrian Alui Gheorghe.
In 1991, In Anglia, apare o traducere din opera lui Aurel Dumitrascu Intr-o antologie de poezie romaneasca scoasa la ED. Forest. Apoi, In 1997, o traducere In limba maghiara, la Budapesta (alaturi de Aurel Dumitrascu, mai apar acolo Bogdan Ghiu si Ion Muresan).

Din 1994, la Piatra Neamt se desfasoara concursul national de poezie « Aurel Dumitrascu », debut In volum, pentru Incurajarea tinerelor talente scriitoricesti.

Numerosi critici si cronicari  au scris, comentat si laudat cartile poetului, prevazandu-le un destin notabil: Laurentiu Ulici, Mircea Martin, Gheorghe Grigurcu, Adrian Marino, Marin Mincu, Cezar Ivanescu, Victor Felea, Constanta Buzea, Traian T. Cosovei, Radu G. teposu, Val Condurache, Daniel Dumitriu, Constantin Pricop, Radu Saplacan, Nichita Danilov, Cristian Livescu, Nicolae Coande, Ion Zubascu, Lucian Vasiliu, Vasile Spiridon, Geroge Vulturescu, Gellu Dorian si multi altii.

In prezent, sub presiunea unor grave manipulari, are loc o Indepartare a publicului de adevaratele valori romanesti, Intre care se gaseste cu siguranta scriitorul si eseistul Aurel Dumitrascu.

TInarul artist face mici precizari

–    Am scris si poeme In care sInt fericit. Grecii persii
latinii au spus : glorie acestui barbat glorie lui.
Mama mea a spus : glorie fiului meu glorie fiului meu
fericit.
I-am lasat pe toti sa vorbeasca am laudat Intelepciunea
Ingenunchind In acele cuvinte am fost fericit. Zile Intregi
Impreuna am petrecut zile Intregi. Dintr-o carte veche m-a speriat
Un hohot de plIns.

(din ciclul Memorabilia, vol. Biblioteca din Nord, 1986)

Anul cel bun

Anul In care mori e anul cel bun. L-au asteptat si altii
s-au rugat pentru el au vrut sa ti-o ia Inainte Insa
tu ai ajuns linistit  In inima lui. Mai ales ai vrut
sa petreci cu femeia. E anul cel bun! In timp ce-si
despletea parul In vagi rotocoale de fum. Aveai haine
bune chiar obiceiuri bune de a purta haine bune – ai ales
din fiecare pe rInd – In oras ploaia zarva din dricuri.
si n-ai mai iesit ati surIs Impreuna cu vinul rosu din
cani. Pe urma n-a mai adaugat nimeni nimic. O fetita oarba
cInta la trompeta pe zid

Angela FURTUNA
BIBLIOTECA BUCOVINEI
PR 11 NOIEMBRIE ORA 11

OPINIE SI CONTRAOPINIE IN HOCHEI

Surpriza in Divizia A de hochei
Hocheistii brasoveni nu s-au prezentat la meciul de la Galati
Publicul prezent marti seara la Patinoarul Artificial din Galati a avut parte de o surpriza neplacuta: oaspetii de la S.C.M. Fenestela Brasov nu s-au prezentat pentru jocul cu C.S.M. Dunarea.

La ora 17.30, ora oficiala de disputare a partidei, arbitrii Gergely Leghel, Istvan Mathe si Peter Vilmos (Gheorgheni) au iesit pe gheata, au constatat lipsa echipei oaspete si  au asteptat – conform regulamentului – 15 minute venirea acestora.

Apoi, dupa ce timpul acordat regulamentar s-a epuizat, au angajat pucul  la centrul terenului pe care se aflau numai cei sase componenti ai echipei Dunarea, consemnand sfarsitul meciului. Observatorul federal, Octavian Corduban (Braila) a incheiat procesul verbal de constatare, iar secretarul Sebastian Dinu a consemnat neprezentarea in raportul oficial de joc.

Ramane de vazut ce va hotari Federatia, regulamentul fiind totusi clar: 5-0 pentru Dunarea. In continuare, galatenii vor juca trei meciuri acasa:
•    miercuri, 27 octombrie – cu Steaua,
•    vineri, 29 octombrie – cu Progym Gheorgheni,
•    vineri, 5 noiembrie – cu Sportul Studentesc.

Oricum, este o mare surpriza ca o echipa participanta intr-o competitie de acest nivel – Divizia A – sa nu se prezinte la joc!

Pana la hotararea Federatiei de specialitate, CSM Dunarea ocupa locul 4 in clasamentul primului esalon de hochei – cu 9 puncte (golaveraj 27-25), bilant rezultat din obtinerea a trei victorii si doua infrangeri.

Gh. Arsenie, M. Petrescu
Viata Libera, Galati
Meciul Fenestela Bra?ov – Dunarea Gala?i va fi rejucat

E adevarat ca regulamentul va da castig de cauza echipei noastre, insa, tinand cont de faptul ca mantinelele noastre sunt din lemn de salcam comunist, de faptul ca tabela merge ca locomotiva cu abur (scoasa din uz), ca nu avem apa calda si caldura in vestiare etc, s-ar putea ca urmatoarele meciuri sa le pierdem la masa verde. In aceste conditii ar fi bine ca meciul sa se rejoace la o data ulterioara, castigand in acest fel clementa federatiei la handicapurile noastre organizatorice.

Si pe domnii reporteri, cu tot respectul, i-as ruga, daca se poate, sa scrie despre conditiile jalnice de pregatire. Nu avem curent pentru antrenamente, caldura in vestiare sau apa calda. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca patinoarul este administrat de oameni care nu au nimic in comun cu sportul. Vreau sa trag un semnal de alarma pe aceasta cale si sa va spun ca daca aceste conditii vor continua, sporturile de iarna vor disparea.

Ce le oferim copiilor in loc ?! Aromaterapia, strada si lipsa de alternativa. Se merita oare ca pentru 50 de locuri de munca adunate intr-un SRL sa luam dreptul la sport si la performanta a catorva sute ori mii de copii. DE CE UN S.R.L. ADMINISTREAZA PATINOARUL?! NU CREDETI CA ACEST LUCRU ESTE MOTIVUL LIPSEI DE PERFORMANTA SPORTIVA? Ce stiu ei despre nevoile sportului?! Sunt oare interesati? Au fost vreodata?! Haideti sa spunem si noi adevarul. Sa nu ascundem totul si din barbati cu capul pe umeri si cu atitudine, sa lasam capetele in jos, spunand ca astea sunt conditiile – cu astea defilam. Ce s-a facut cu spatiile din patinoar? Dar cu terenurile pentru pregatirea sportiva? Ne plangem ca suntem bolnavi, ca nu avem unde sa ne ducem in timpul liber.

De ce oare? Pot fi meciurile de hochei ori concursurile de patinaj artistic o alternativa? Suntem la capatul rabdarii? Ce spuneti, sunt subiecte pentru un reportaj adevarat? Ori ne intereseaza doar constatarile si can-canul sportiv. Cand vom dezbate subiecte adevarate?!

Va multumesc pentru atentie si sper ca acest mesaj sa rascoleasca suflete, sa mobilizeze minti si sa porneasca initiative.

Cu respect, Cristi Munteanu – antrenor Dunarea Galati.

Cum sa compensezi deficientele

By Psychologist Mstrd. Ilie Marinescu

Am observat cat de dificil este sa examinezi in profunzime oamenii rai, din cauza naturii lor care-i face sa evite lumina. Probabil ca avem mai multe de invatat din esecuri decat din succese. Prin structura sa naturala, omul este o fiinta inferioara. Aceasta inferioritate – pe care si-o constientizeaza ca pe un sentiment de neimplinire si de insecuritate – actioneaza permanent ca un stimulent in directia descoperirii unei cai de adaptare la viata, pentru a-si crea situatii in care sa fie echilibrate dezavantajele pozitiei sale in raport cu ceilalti. Aici este vorba de organul psihic care are capacitatea de a realiza o compensare si, prin aceasta, adaptarea la situatii noi. De exemplu, saracia este compensata prin inteligenta, o imbracaminte proasta – prin curatenie, uratenia – prin virtute etc. Asadar, compensarea inglobeaza manifestari prin care tu, de cele mai multe ori, maschezi sau inlocuiesti unele caracteristici deficitare cu calitati obtinute prin activarea altor resurse de actiune.
Defecte sau calitati
Cati dintre voi nu va considerati inferiori, in anumite privinte, si nu incercati sa biruiti acest sentiment de inferioritate prin depunerea de eforturi suplimentare, adeseori indarjite, in scopul compensarii sau supracompensarii insuficientelor fizice sau psihice de care suferiti. Insa, oricat de multe calitati ar avea cineva, ele se pierd, de cele mai multe ori, in mijlocul oamenilor lipsiti de calitati. Cate persoane nu abuzeaza de avantajele cu care le-a inzestrat natura si succesele lor le devin potrivnice pentru ca le transforma cu buna stiinta in dezavantaje. Cel mai bun exemplu – subiect pe care fiecare dintre voi il discutati la o mica „barfa” – este acela al unei femei frumoase care, in loc sa-si intemeieze o familie sau sa aiba o relatie stabila, face prostitutie. Sau exemplul unui barbat puternic care, in loc sa munceasca, se ocupa de talharie. Si exemple sunt destule. Este neplacut cand natura iti da insusiri deosebite si alese, iar tu le strici cu buna stiinta sau din ignoranta, iar apoi dai vina pe soarta.
Refugiul in imaginatie
Este modul cel mai frecvent in care compensarea deficientelor si insatisfactiilor tale isi gaseste o rezolvare de moment: in planul imaginatiei si reveriei. De cate ori o serie de dificultati nu te-au incercat pe plan psihic si le-ai compensat prin vise, afabulatii mediocre sau rafinate, prin excitatiile produse de alcool, tutun, cafea, droguri etc., incercand sa gasesti o satisfactie de substituire in raport cu unele inferioritati fizice, intelectuale, sociale, sau cu unele frustrari traite acut in speranta mentinerii prestigiului personal, a cresterii autostimei si acoperirii defectelor. Oricare ar fi deosebirea ce apare intre o deficienta sau alta, intre o insatisfactie sau alta, exista totusi o anumita compensatie de bine si rau, care le va face egale si care cere o compensare permanenta.
Modalitati de compensare
Insuficientele sau deficientele care pentru tine pot fi surse de neplacere, pot fi compensate prin doua tipuri de contracarare. Un prim mod este acela prin care deficientele sunt compensate prin mijloace luate din alte zone. De exemplu un nevazator suplineste insuficienta vederii prin dezvoltarea exceptionala a chinesteziei, a simturilor auditiv, olfactiv, tactil, vibrator si care ii permit o relativa orientare in mediu. O alternativa de compensare este cea de aparare si consta in elaborarea unor strategii prin care se pot evita sau reduce starile conflictuale: frustratii, anxietati, stres. Daca vei urmari mentinerea prestigiului personal, cresterea autostimei, vei recurge la mecanisme de aparare compensatorii. De exemplu persoanele mici de statura devin, prin compensare, agresive si tiranice. In plan patologic, persoana slab inzestrata sub anumite aspecte si cu realizari insignifiante se considera, fie savant, fie vedeta in muzica sau sport, adulata. De aceea, te temi de incriminari cu aceeasi intensitate cu care esti insetat de a fi aprobat in ceea ce faci.
Aparentele in lupta cu deficientele
Aparentele sunt, fara indoiala, inselatoare, dar ele sunt vizibile… si adesea dureroase. De cele mai multe ori incerci sa demonstrezi celor din jurul tau ca totul iti merge din plin, ca esti fericit mai mult decat ar crede ei, ca ai o sanatate de fier, ca statutul tau social este diferit de al vecinului, ca ai o familie de invidiat si multe altele de acest gen. In sinea ta stii foarte bine cum stau lucrurile, insa incerci pe orice cale sa demonstrezi contrariul. Nimic rau, in acest mod de abordare a propriei vieti, numai ca tot tu esti cel care, ajuns acasa, ori te feliciti pentru rolul jucat in societate, pentru modul cum ai reusit sa folosesti masca, ori ai o unda de regret ca nu poti fi, in realitate, ceea ce vrei sa pari. Astfel de framantari ti se vor intipari in memorie si de cele mai multe ori iti vor crea o stare de nefericire.
Rasplata deficientelor: statut si diplome
Incercarea ta de a strange diploma dupa diploma in speranta ca vei fi mai fericit/a, nu iti va folosi la nimic. Cat despre apartenenta la o clasa sociala, ea influenteaza fericirea in acelasi fel ca banii: o data iesita din mizerie, ascensiunea pe scara sociala nu aduce cu ea mai multa fericire, dar nici nu rapeste mai multa. Fericiti cei saraci cu duhul? Inteligenta nu are nici ea efecte notabile asupra starii de bine si a fericirii. Studiile recente asupra inteligentei emotionale au demonstrat deja acest lucru: cineva poate fi inteligent si foarte nefercit. Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel care nu a dat dovada de inteligenta in toate domeniile si in toate etapele vietii sale, a recunoscut faptul ca inteligenta este aproape inutila celui care n-o are decat pe ea.
O alta aparenta: tineretea.
Nimic nu imbatraneste mai repede ca fericirea. Dar daca este exact invers? De altfel, poti sa observi ca daca inversezi cele doua cuvinte, aceasta afirmatie ramane valabila. Poate crezi ca aceasta capacitate in realitate – de a fi fericit – se pierde odata cu inaintarea in varsta. Este doar o iluzie, pentru ca, de fapt, aceasta stare este asociata cu starea de liniste si calm a celor mai in varsta. De fapt, fericirea poate sa sporeasca cu varsta care poate influenta tipul de fericire pe care ai tendinta sa il cauti si sa-l apreciezi – fericirea calma fiind preferata fericirii zgomotoase. De cele mai multe ori, varsta nu are o influenta directa asupra posibilitatii de a fi fericit. Multi oameni, de departe, par ceva, iar de aproape, nimic. Oamenii nu trebuie judecati dupa aparente.
Frumusetea si sanatatea, obsesia deficientelor
Fericirea, succesul si starea de bine sunt legate cel mai mult de sanatatea perceputa decat de sanatatea fizica, in sens strict. Ipohondrii, convinsi ca sufera de boli pe cat de fatale, pe atat de greu de depistat, sunt, astfel, profund nefericiti, desi, obiectiv vorbind, sanatatea lor este buna. Cate prietene nu cunosti, pe care le stii suferind de o boala cronica teribila si care reusesc, cu toate acestea, sa se bucure de viata. Unii dintre voi chiar se dovedesc capabili sa perceapa un handicap legat de o boala ca pe o problema care trebuie infruntata, iar apoi ignorata, si nu ca pe o nedreptate sau ca pe o drama care v-a lovit si asupra careia trebuie sa va canalizati intreaga energie. In acelasi context, al aparentelor, se afla si frumusetea care nu este (pentru femei) decat promisiunea fericirii, iar viata te-a invatat ca multe promisiuni nu sunt respectate. Frumusetea, chiar daca ii este de ajutor fericirii, nu-i este niciodata garantie. Ca femeie, ai tendinta sa crezi ca o prietena cu aspect placut este mai simpatica, mai inteligenta, mai competenta decat tine. Oare din acest motiv este mai fericita decat tine?

TINERII TORTURATI ÎL INCULPA PE GENERALUL VORONIN

by Maria BULAT-SAHARNEANU
Vocea Basarabiei
februarie 2010

Desi premierul Vlad Filat s-a întors glorios din Statele Unite ale Americii, iar cresterea peste noapte a preturilor a afectat grav imaginea guvernului condus de el, inclusiv a Aliantei pentru Integrare Europeana în rândurile si asa saracite ale populatiei, desi la Chisinau este asteptat Presedintele României, Traian Basescu, iar calvarul redobândirii cetateniei române nu s-a diminuat nici întrun fel, cred ca tema despre care trebuie sa vorbim ramâne a fi evenimentele din 7 aprilie: ce s-a întâmplat si ce se face ca astfel de lucruri sa nu se mai întâmple!?

Or, dezvaluirile Oxanei Radu, tânara din orasul Cahul, aflata pe 7 aprilie cu treburi personale la Chisinau, care s-a trezit din senin în subsolurile Comisariatului General de Politie si tot acolo, dupa umilinte îngrozitoare si contrar procedurilor judiciare, instanta de judecata în persoana judecatorului Dorin Popovici a condamnat-o la 5 zile de arest, readuce în atentia publica, inclusiv repune pe ordinea zilei faradelegile crase, necunoscute înca, ale fostelor autoritati. Fiindca la sigur, nu e de nici o saga, sa te afli întrun microbus, sa-ti doresti sa ajungi cât mai repede la copilul lasat în grija unei vecine si la un moment dat un grup de barbati mascati sa dea buzna în microbus, sa scoata toata lumea din el si, cu amenintari dintre cele mai urâte, sa se vada aruncati într-un subsol, unde pe lânga îmbrânceli si tot felul de sudalme, li s-a ordonat (era cu sora ei si alta femeie în microbus) sa se dezbrace în pielea goala în prezenta mai multor politisti, inclusiv a unei politiste, care râdea cu pofta de isprava colegilor sai. Mai mult ca atât, dupa un proces de judecata în afara legii, au fost duse la Drochia, unde au trebuit sa-si ispaseasca „pedeapsa” numai de atâta ca au avut nenorocul de a se afla la acea ora, în acel microbus si în acel loc (lânga cinematograful Gaudeamus din Chisinau) în seara zilei de 7 aprilie.

Sa luam aminte – vânatoarea de oameni nu a avut loc în acea seara, precum se afirma, doar în centrul capitalei, ea nu se stie înca pâna unde s-a extins, iar aria desfasurarii ei, probabil, înca se va descoperi, asa cum s-a întâmplat în cazul Oxanei Radu, care nici macar nu participase la protestele din Piata Marii Adunari Nationale. În asemenea cazuri important este ca cei care au fost maltratati pentru evenimentele din 7 aprilie, sa aiba curajul, la fel ca si Oxana Radu, sa vorbeasca despre ele. Or, pâna nu demult, fostele autoritati, afirmau sus si tare ca nu au fost arestate, maltratate si umilite femei în contextul protestelor din 7 aprilie. Adevarul iese, însa, la suprafata prin marturii, care descopera fata inumana a unei politii condusa de un militian. De asupra la toate, însa, militianul continua sa-si bata joc pâna si de procurorii care-l ancheteaza, precum ca nu au computere functionale, de parca saracia în justitie, la fel ca oriunde în societatea noastra, nu ar fi fost lasata drept mostenire de „falnica” lui guvernare. El continua sa sfideze bunul simt si pe toata lumea, chiar daca apar tot mai multe dovezi, ca timp de 8 ani, clanul i s-a îmbogatit din furtul celor saraci, pe care atât de mult îi dispretuieste.

Acum, însa, când vedem de pe toate ecranele obraznicia si lipsa de scrupule a fostului presedinte, când suntem martorii aplicarii unei abilitati rar întâlnite de sustragere de la responsabilitate pentru tot ce s-a întâmplat pe 7 aprilie, atât a generalului, cât si a politiei lui, e nevoie de si mai multe dovezi, care ar arunca lumina asupra faradelegilor întâmplate în acea zi, dar si în multe altele ce au urmat ei. Principalul e sa aiba curaj, la fel ca si Oxana Radu, si celelalte femei, nimerite fara de voia lor în masinaria politieneasca a fostului regim condus de Voronin.

Necunoasterea pâna la capat a adevarului din acele zile trebuie sa ne lase fara de somn pâna în momentul, când toti cei care au participat, dar si cei care au încurajat acest dezmat, vor primi pedeapsa meritata, iar tinerii si tinerele, inclusiv fiecare cetatean vor avea siguranta ca iesind în strada nu li se va întâmpla ceea ce li s-a întâmplat la 7 aprilie 2009. Nu de alta, dar tolerarea unei astfel de situatii, mai cu seama a unei astfel de atitudini fata de femei, ne va scoate din civilizatie si multa vreme vom rataci în cautarea unui loc mai bun sub soare.

P.S. Astazi, 7 organizatii neguvernamentale pentru apararea drepturilor omului vor picheta sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Protestatarii vor cere examinarea obiectiva si în regim de urgenta a plângerilor depuse, inclusiv autosesezarea CSM referitor la judecatorii care au examinat cauzele din 7 aprilie si tot odata vor face apel catre alte institutii privind tergiversarea urmaririi penale, intimidarea victemelor torturii si ineficienta investigatiilor.

Dar justitia, noua justitie, cum va proceda!?

DECLARATIE SOC!

Alexandru Tanase: Voronin sta în spatele actiunilor de maltratare a tinerilor în comisariatele de politie dupa 7 aprilie!

„Judecatorii, care au acceptat judecarea în comisariatele de politie dupa 7 aprilie, au comis o abatere grava care nu permite persoanei sa exercite mai departe functia de judecator”. Declaratia apartine Ministrului Justitiei, Alexandru Tanase.

„Sunt sigur ca toate dispozitiile au fost date de Vladimir Voronin prin intermediul serviciilor care îi erau la dispozitie, altfel nimeni nu ar fi riscat sa comita asemenea faradelegi si sa aiba asigurari ca totul va trece bine”, a mai adaugat ministrul, subliniind în acest sens ca scopul Ministerului Justitiei este sa afle, totusi, la ordinele cui judecatorii au judecat în comisariate. Potrivit lui Tanase, au existat si judecatori care au refuzat sa mearga în comisariate.

În acelasi context, avocatul Oxanei Radu (tânara care a fost umilita în comisaratele de politie în urma evenimentelor din aprilie 2009), Natalia Molosag, a mentionat ca a depus o plângere pe actiunea judecatorilor la Consiliul Superior al Magistraturii la 16 octombrie 2009, iar un raspuns în acest sens au primit abia la 14 ianuarie 2010, în care se preciza ca CSM nu a gasit temei pentru a intenta o procedura disciplinara împotriva judecatorului Dorin Popovici.

În calitatea sa de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Alexandru Tanase a spus ca va intenta o procedura disciplinara împotriva judecatorului Popovici, care a admis încalcari grave ale legislatiei si, anume, examinarea dosarului în afara procesului de judecata si a judecat-o pe Oxana Radu fara a-i oferi garantii procesuale.

Totodata, ministrul a specificat ca o asemenea plângere nu a fost examinata la CSM. „Raspunsul a fost semnat de domnul Clima, care la momentul semnarii nu mai era presedinte al CSM de la 31 octombrie 2009, iar raspunsul este într-o maniera unipersonala, caracteristic fostei guvernari comuniste”, a precizat Tanase.

INTELECTUALUL ROMAN, ÎNCOTRO?

„Nu exista înca un statut al muncii intelectuale
si artistice. Un statut care sa lege rodul de
pom. Care sa arate ca rodul trebuie platit
anume ca sa poata fi pazit si întretinut pomul care altfel  se pierde, usuca, nu mai poate rodi.”

Camil PETRESCU

Pe oamenii nostri de cultura si de creatie îi sarbatorim cu fast dupa moartea lor. Ne mândrim peste tot cu ei. Dam emisiuni interminabile la televizor. Scriem rânduri pompoase în ziare. Speculam afirmatiile lor cele mai semnificative si suntem profund impresionati. Câti însa s-au întrebat ce facem pentru acestia cât sunt în viata? Munca intelectuala si artistica n-a avut un statut pe vremea lui Eminescu. Nu are nici acum. Culmea! Nu e apreciata nici de noocrati, caci ei îsi evalueaza pozitiv doar propria prestatie.

Intelectualul de rutina se chinuie realizând o munca „nerentabila”, pentru ca rezultatele în „prelucrarea” materialului uman nu sunt imediate, însa se reflecta în componenta, calitatea societatii de mâine. De intelectualul de exceptie, de creatorul de arta nu are nimeni nevoie, pentru ca, probabil, principalele lucruri au fost inventate, realizate, create, iar editurile, de exemplu, se ocupa ba cu un best seller frantuzesc ori englezesc, ba cu unul american, ba cu volume de larg interes, literatura buna de citit în tren ori în vreo sala de asteptare. Editorul îsi doreste un câstig imediat, iar romanele românesti contemporane ori cartile de poezie nu mai sunt cautate ca în epoca precedenta. Am putea crede ca nu mai avem scriitori atât de buni cum au fost cei care s-au consacrat, însa daca ne apropiem cu atentie marita si meticulozitate fie si numai de creatiile premiate de diferite uniuni ale artistilor, scriitorilor, observam cât de meritorii sunt, dar aproape necunoscute de publicul larg. Un roman bun, de pilda, ar trebui tiparit în cinci sute de mii de exemplare, sa fie cunoscut în toata tara, sa fie citit, popularizat. Iata, asadar, avem de-a face cu o societate care nu da credit creatorilor de arta, inventatorilor, intelectualilor în genere… însa o astfel de societate – încotro?

Desi la scoala învatam ca va câstiga cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cinstit, în viata nu se întâmpla întotdeauna asa. Desi la scoala se vehiculeaza termeni ca demnitate, curaj, adevar, bun-simt, abnegatie, desi toata lumea „trece” prin scoala, nu toti oamenii pe care o sa-i întâlnim în viata dau dovada de asa ceva. Un vechi proverb latinesc ne informa ca: nu pentru scoala învatam (ceea ce învatam), ci pentru viata. Ce mai este valabil aici, ca si în zicala româneasca: „ai carte, ai parte”?… Intelectualul român sufera o transformare interioara extrem de dureroasa. În dreptul fiecarei din actiunile sale poate fi scris cuvântul “dezamagire”. Pentru ca, negresit, ceea ce face un  profesor, de pilda, nu se rezuma numai la predatul orelor, activitati metodice, pregatiri suplimentare cu elevii în cadrul scolii, corectarea tezelor, pregatirea personala pentru sustinerea gradelor, serbari, competitii, simpozioane, adica nu se refera numai la ceea ce se vede, ci si la ceea ce „nu se vede”, cum ar fi educatia… sufletului, si pentru ca tot ce realizeaza în scoala ori pentru scoala e… nerentabil. Interesant, dar adevarat. si cum sa nu fie asa, când oamenii crescuti si educati la toate nivelurile în România sunt nevoiti sa plece în strainatate…?! (Nu mai iau în considerare faptul ca statul român cheltuie niste bani cu scoala respectivilor, iar când sa culeaga rodul, sa fructifice investitia, se trezeste ca n-are mijloace.)

Un premiant la Olimpiada de Matematica la etapa internationala, licentiat între timp al Universitatii din Bucuresti, performer în informatica, plecat de curând în Anglia, afirma cu tristete ca ar fi ramas în România numai daca ar fi primit un sfert din salariul pe care îl ia acolo. Dar Hertha M?ller? Dar atâtia scriitori si oameni de stiinta, de cultura, de origine româna, care s-au stabilit în Anglia, Franta, Italia, Germania, Spania, Australia?!

Cum se desfasoara învatamântul în România?

La superlativ, am putea afirma, gândindu-ne la cunostintele acumulate si realizari. Cei care au plecat cu o facultate la baza de aici pot sa spuna, mai mult decât altii, daca le-a folosit scoala de aici. Ei scriu, concep, au ocupatii importante de gândire si decizie, nu au plecat acolo sa zugraveasca, sa spele vase ori sa ingrijeasca vreun copil.

Desigur ca în România, dincolo de tot ce se întâmpla, cea mai mare fericire a dascalului este sa-si vada elevul patruns de învatatura data. În ciuda a ceea ce se mai afirma uneori tendentios, el îsi face datoria “pe câmpul de lupta”. Bucuria discipolului  de a se simti instruit, de a primi din “mana” învataturii ar putea sa mentina multa vreme seninatatea magistrului, dincolo de grijile existentei. E dureros însa pentru cel de-al doilea sa constate  ca dintr-o data devine desuet, demodat, îmbatrânit peste noapte. El, cel care ar trebui sa constituie un exemplu. Pe de o parte, pentru ca învatatura sufleteasca pe care o da nu mai are aceeasi ecou la elevi. Societatea, mersul lucrurilor, chiar si familia obisnuiesc tânarul cu alte valori decât cele morale, spirituale, intelectuale, iar, în aceste cazuri, interventia profesorului seamana cu un strigat în desert. Daca nu va capata concursul celorlalti factori influenti în educatia tânarului, omul de la catedra cu greu va putea birui. Pe de alta parte, vedem ca dascalul nu mai e un exemplu din faptul ca din ce în ce mai putini vor sa-i  “calce” efectiv “pe urme”. Desi lumii îi place sa vorbeasca de avantajele obtinute de omul de la catedra, despre nu stiu ce si nu stiu cum, totusi un numar foarte mic si-ar asuma  r i s c u l de a suporta acelasi t r a t a m e n t.

În general, individul din societatea româneasca contemporana îsi pune întrebarea daca, trecând prin scoli, câstigi mai mult decât daca faci afaceri precum Lumânararu, analfabet, dar miliardar. Este vorba de stradania de a învâta si rezultatul ei. Iar când rezultatul nu e pe masura silintei, atunci si dorinta va muri treptat. Se naste, bineînteles, cunoscuta întrebare: mai este o afacere… sa înveti? Pâna acum ne-am amagit cu notiuni de bine, frumos, bunastare, progres, promovându-le, fara a exista putinta materializarii lor. Ce surprize oare ne rezerva societatea de mâine?

În alta ordine de idei, din pacate, sunt unii, cu putere de decizie, care nu înteleg ca dascalul nu poate trai numai din satisfactii spirituale, ca, în ceea ce priveste neajunsurile, i-a ajuns cutitul la os.

Daca am constientiza situatia actuala, am vedea mai clar ce ne asteapta. În general, ne bazam pe devotamentul dascalului, care exista, persista, nu înseala în cele mai grele încercari. E vorba, desigur, de dascalul din generatiile mai vechi, pentru ca acesta e obisnuit cu de toate, alergator de cursa lunga, îndelung rabdator, cu vechime si obisnuita în cadrul binecunoscut al scolii, deci fara gând de a porni pe un nou drum. Mai mult, retributia nu este chiar la limita rabdarii. Dar debutantul? Cel care ar trebui sa asigure ziua de mâine a învatamântului românesc? Ei, cu acesta e alta poveste. Cât calm sa aiba si ce rabdare, când n-are decât cu o suta de roni în plus fata de ajutorul de somaj…?! Satisfactiile spirituale trec si se filtreaza la el direct si concret prin stomac. Se poate ridica el la probleme metafizice, când cele fizice îl trag dureros de mâneca? Cât sa rabde si pentru ce? Pentru ca cei ce fac regulile sa confirme victoriosi înca o data ca au dreptate?

Astfel destui tineri cu pregatire didactica au luat alte cai mai rodnice. ?i, chiar daca n-o sa le placa unora sau altora ceea ce afirm, în scurta vreme, vor pleca tot mai multi. ?tiu ce-mi vor spune unii: ca n-au unde sa se duca, ca rata de somaj etc. etc. Însa sa nu uitam ca cei tineri au alta deschidere. Ei sunt gata sa învete sa o ia de la capat si nu cred ca vor sa mai faca jocul rabdarii… de dragul de a da unora dreptate. Cei care sunt mândri acum ca îi strunesc cum vor pe cei care sunt în învatamânt (în buiestru, în galop, pe loc repaus) vor vedea cât de curând reversul medaliei…

La rândul lui, creatorul de arta sau omul de cultura se confrunta si el cu grave probleme. Pornind de la cele mai simple, observam cum unii se zbat sa-si gaseasca un loc în Uniunea Scriitorilor Români pentru a primi procentul adaugat abia la… pensie. Ca si cum un creator de literatura ar avea o activitate mai prodigioasa dupa o anumita vârsta…!?

Glumim, dar acesta sa fie singurul avantaj al scriitorului? În rest, sa fie coplesit de poverile existentei, sa scrie în timpul… liber, sa creeze un roman din fragmente disparate, sa înfiripe o opera hibrida si chinuita… Într-o tara atât de minunata, frumoasa, splendida, cu peisaje de vis, dar, din pacate, cu reguli, norme, îngradiri care fac ca timpul de dupa munca sa nu existe, pentru ca nu-ti poti plati impozitele din salariu, trebuie sa ai doua-trei joburi, ca sa te întretii… Un binecunoscut critic contemporan zicea ca scriitorul român nu poate deveni cu nici un chip maratonist, fiind, mai degraba, un performer la viteza, deci pe o perioada limitata, pe un spatiu restrictiv. Parerea mea e ca nu are cum sa reziste în maratonul literaturii, pentru ca e ocupat în a-si câstiga existenta.

Daca, de exemplu, un sportiv cu posibilitati nelimitate ar depune nu o activitate istovitoare, ci o munca mai relaxata, sa zicem, cum ar fi cea de birou si ar sta nu opt ore, ci doar jumatate de norma – numai patru, realizând antrenamentul dupa serviciu, câte succese ar avea în competitie…??! Ne mai întrebam atunci de ce nici un creator român de literatura nu ia Premiul Nobel… Sau alte premii internationale…  Apoi, chiar daca artistul reuseste ca prin minune sa-si realizeze opera, intervin alte probleme. Nu si-o poate publica, oricât de meritorie ar fi. Sistemul de popularizare este închis. Selectia e arbitrara. ?i câte si mai câte.

Ar mai fi multe de semnalat. Dar ma opresc aici. Poate voi reveni cu alta ocazie, poate  nu. As încheia cu citate de genul: Un popor fara spiritualitate, fara cultura n-are viitor, nu supravietuieste, e ca si mort etc., dar aceste fraze marete s-ar volatiliza în peisajul cotidian cenusiu, ca si cum n-ar fi fost rostite niciodata.

by Carmen Catunescu

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

Când durerea ma apasa…

by Alina Ilioi

Când singura sunt, ma iau de mâna si-mi spun : ”Eu sunt cu tine!”
Îmi sterg lacrimile si încerc sa sper ca totul va fi bine.
Când nimeni nu simte cu mine durerea ce ma apasa,
Ma încurajez si apuc pe drumul care duce spre casa.
Si stiu ca chiar atunci când lumea din jurul meu s-a prabusit,
Eu una, am sa privesc în jur si-am sa plang înabusit.
Chiar când noaptea grea se lasa peste-a mea viata,
Am sa încerc sa-mi pastrez acel sâmbure de speranta.
Chiar când am sa beau din nou paharul suferintei
Si din ochii mei vor curge lacrimile caintei,
Am sa-mi sterg lacrimile si voi sti unde sa privesc-
În sus, spre cer, spre singurul pe care-L iubesc!

Amin!

Isus Hristos – Singura si adevarata implinire a vietii noastre

“O lupta-i viata”, spunea George Cosbuc. Dar din pacate, pentru multi este o lupta pentru succes, afirmare, pozitie, o lupta care oboseste si pana la urma, doboara. Dorul de a urca scari de pozitii sociale, de a fi recunoscuti de semeni ne da ghes de multe ori si ne trezim pur si simplu, aruncati in valtoarea unei batalii. Batalia cu noi insine si cu cei din jur. Dorinta de a depasi sau de a ne autodepasi, de a arata ce putem ca si indivizi este un mare “off” pentru multi dintre noi.
Copiii cresc cu lozinca: “Trebuie sa fii cel mai bun! Trebuie sa fii om de success!” Si incepe lupta. Adolescentii isi tes vise marete si lupta pentru a le materializa. Oamenii maturi sunt intr-o continua lupta de a excela. Cei trecuti prin viata, daca nu au realizat mare lucru, lupta cu frustrarea ca nu sunt “cineva”.
Viata este o competitie, as putea spune. Ne uitam in gradina vecinului sa vedem daca intamplator, capra mai rezista, acum, cand situatia economica este deplorabila. Ne incoltesc cu rautate seminte de invidie, daca vecinul n-a falimentat.
Fiindca se apropie marea sarbatoare a nasterii Domnului, ma gandesc mult la cum Domnul Isus a… coborat. A lasat slava cereasca si a coborat smerit printre noi. A venit intr-un mod atat de smerit! S-a nascut intr-o iesle, nici macar intr-o casa de oameni obisnuiti, ci intr-un grajd. Ce umilinta!
A mancat la masa cu vamesii si oamenii rosi de pacate. “S-a dezbracat de Sine”, spune Cuvantul Domnului. “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).
A coborat atat de mult, incat a acceptat moartea pentru salvarea omenirii. “Si inca moarte de cruce”.
Privindu-I coborarea de dragul meu, nu pot sa nu privesc in interiorul meu, nu pot sa nu ma intreb: cat de mult ma las transformata de acest adevar? Oare traiesc smerenia sau doar vorbesc despre ea? Smerenia este o lectie de adevarata inaltare.
Nu e gresit sa dorim sa urcam, dar SA URCAM SPRE HRISTOS! Nu e gresit sa dorim mai mult de la noi, dar sa dorim sa fim mai sfinti! Nu e un pacat sa ne propunem idealuri inalte, dar sa o facem in sfera spirituala! Fiindca toate celelalte trec, fiindca scarile pe care le urcam in societate ne duc la mandrie, si mandria este pasul dinaintea caderii.
Nu as vrea sa intelegeti ca acest eseu este o pledoarie pentru coborare, nu, este unul care indeamna la a urca trepte in relatia cu Domnul si in relatia cu semenii. Dar acest lucru nu se poate realiza decat prin coborarea de pe soclurile regesti pe care ni le-am faurit, soclurile pe care “eul” nostru domneste.
Daca vrem sa gustam dulceata comunicarii cu Domnul, trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El, si El este sfant. În umblarea Lui pe acest pamant a fost smerit. Chiar si acum, desi este incununat de slava, faptul ca El sta la usi incuiate si bate, mi se pare un fel de… umilinta!… El, Domnul Universului, bate la usile ferecate de pacat ale inimilor noastre: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3: 20)…. Pentru ca El vrea ca nimeni sa nu piara, “ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)… Pentru ca El S-a dat pe Sine pentru toti si a oferit o mantuire deplina, dar de care nu pot sa beneficieze decat cei care cred, cei care Îl accepta pe Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Daca pana acum ati stat departe de Domnul, azi este timpul cu smerenie sa Îi deschideti usa inimii , sa fiti o iesle in care Isus sa Se nasca! Este cea mai de valoare inchinare pe care puteti sa I-o aduceti Domnului, acum, de sarbatoarea nasterii Sale!
Haideti ca la aceasta aniversare a Domnului sa venim cu umilinta in fata Sa, a Celui care cunoaste cele mai tainice sentimente si stari ale noastre si sa Îl rugam sa ne curateasca sufletul de orice intinare, pentru ca acolo sa se nasca, sa creasca si sa domneasca Domnul Domnilor si Regele Regilor!

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois
www.orizontcrestin.org

BUN GASIT LA „SLOVA COPIILOR!”

Slova CopiilorRevista de vacanta – Supliment al publicatiei: SLOVA CRESTINA

by Cezarina ADAMESCU
www.copii-crestini.ro

In Iubirea Lui nesfarsita, Dumnezeu nu cunoaste odihna. Nici momente de oboseala, nici plictis, nici clipe de lancezeala. Dragostea Lui este mereu aceeasi pentru toate creaturile sale. Dar, mai presus de toate pentru OM. Dumnezeu a ales, dintre toate creaturile, Omul – dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a-L reprezenta pe pamant, a-i face cunoscut Planul de mantuire, a-i raspandi mesajul de Pace si Bucurie precum si venirea Imparatiei lui Dumnezeu.
De aceea si oamenii, nu trebuie sa oboseasca ori sa-si ingaduie perioade de ragaz in dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Si mult trebuie iubita Iubirea Aceluia care ne-a iubit” – spunea Sfantul Francisc, care, dedicat cu totul sublimului Rastignit, le arata fratiorilor din ordinul sau, ca „Iubirea nu este de ajuns iubita” (Amare non amatur). De aceea, chiar si in clipa mortii, le-a spus aceste cuvinte testamentare: „Sa incepem sa facem si noi cate ceva, caci pana acum nu am facut aproape nimic”.
Cum este posibil ca un om, dedicat lui Dumnezeu in intregime, sa considere ca nu a facut „mai nimic” si ca ar fi putut face mult mai mult?
„Limpede nu poti vedea decat cu sufletul” – spunea Antoine de Saint Exupery in povestea „Micul Print”. Si, cine ar putea vedea mai limpede cu sufletul decat UN SUFLET DE COPIL?
Suntem in vacanta!!! In vacanta oare trebuie sa-L neglijam pe Dumnezeu? Sa ne rugam mai putin? Sa uitam ca trebuie sa-l iubim si sa-l ajutam pe aproapele ca pe noi insine? Sa nu respectam Poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii?
Desigur, nu. Fiindca Dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de orice Programa analitica, plan de lectii, activitati extra-curriculare, mai presus de catalog, de note si, in chip deosebit, mai presus de Absenta. Dragoste permanenta, de cand copilul deschide ochisorii dimineata si pana la rugaciunea de noapte care cheama ingerii la patuc, sa-i vegheze somnul.
Ce putem face in acest rastimp, cand nu trebuie sa mai mergem la ore, la alte activitati, cand ziua e luuuunga si e timp destul pentru toate: pentru joaca, pentru plimbare, pentru scaldat, pentru cinema, pentru jocuri electronice, pentru calculator, astfel ca Dumnezeu sa nu se simta neglijat si sa nu ne indepartam de el nici o clipa?
Iata: Intreaga zi poate fi inchinata LUI, sa ne consacram Iubirii Sale fara limite pentru Om, sa nu uitam nici o clipa ca fara Dumnezeu, n-ar exista nici scoala, nici vacanta, nici profesori, nici diriginti, nici olimpiade si nici o activitate umana.
Publicatiile: „Slova Crestina” – revista de creatie, atitudine si cultura, si „Glas comun” – revista cultural-crestina, – prin redactorii ei si in special prin redactorul sef, Parintele Radu Botis din Maramures, s-au gandit ca voi, copiii din intreaga tara si chiar, virtual, din intreaga lume, va puteti manifesta in chip fericit parerile, gandurile, creatiile, ideile de orice fel, legate de orice subiect pe care-l doriti, va puteti crea legaturi trainice de prietenie, in care schimbul de opinii este mijlocul cel mai eficient de a va cunoaste. De aceea, a creat, o sub pagina anume pentru voi, intitulata sugestiv: „Slova Copiilor”.
Aceasta revista este ca o paine rotunda din care va puteti infrupta pe saturate si sa ramana totusi intreaga si calda pentru toti cei ce se vor simti flamanzi si insetati de frumos, de adevar, de Lumina, de cantec, de poezie, de culoare, de armonie si intelegere frateasca.
Posibilitatile de manifestare a talentelor voastre sunt multiple: voi puteti trimite pe adresa redactiei scrisori, sugestii, propuneri, creatii, desene, icoane realizate de voi, mici filmulete care v-au placut si ati dori ca si ceilalti copii sa le vada. De asemenea, puteti sa impartasiti din experienta voastra de MICI CRESTINI, aspecte din parohia la care sunteti arondati, de la lectiile de religie, pilde si invataminte, intamplari traite de voi care v-au impresionat, ori pe care le-ati auzit de la parinti sau cunostinte.
Este ca un fluviu imens care aduna apele de peste tot, devenit mai puternic si mai navalnic, pana se va revarsa in Oceanul de Iubire al lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este calauza cea mai sigura. Sfanta Scriptura este, de asemenea, Cartea din care, oricat ai citi, tot mai descoperi lucruri nebanuite.
Vietile Sfintilor, de asemenea, ofera pilde vii de viata crestina.
De asemenea, revista poate fi un forum de invatatura, in care puteti clarifica diferite aspecte pe care nu le-ati inteles din Biblie sau din manualul de Religie.
Puteti afla despre Drepturile copilului, intre care, Dreptul la exercitarea cultului religios este unul primordial.
Despre datinile si obiceiurile din satul sau orasul vostru, din zilele de sarbatoare ori, legate de anotimpuri, puteti sa va exprimati parerea si sa le impartasiti.
Daca stiti poezii sau cantece religioase, nu intarziati sa le trimiteti pentru ca, tot mai multi copii sa le invete.
Revista va initia periodic, Concursuri de creatie pe teme religioase, desen, icoane, poezie, povestire, compunere, concursuri care vor fi stimulate cu premii in carti, dulciuri, mici obiecte de cult, iconite si cruciulite, sau publicatii religioase.
Olimpiada crestina – pe Internet – poate sa va ofere cadrul in care sa va manifestati talentele si cunostintele acumulate.
Si voi puteti fi MICI TEOLOGI, care sa-i invete pe ceilalti din ceea ce ati aflat la scoala sau in familie. Se poate spune, astfel ca veti fi Misionari ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Ne putem infrupta impreuna din Intelepciunea sfintilor, din vietile si pildele lor, lasate peste veacuri, urmasilor. Aceste margaritare duhovnicesti vor fi, periodic, inserate in paginile revistei voastre.
Multe, multe minunatii puteti afla si participa chiar la infaptuirea lor, prin intermediul paginii care s-a creat ASTAZI pentru voi.
Dar, cel mai important lucru pe care il puteti descoperi, este CHIPUL LUI DUMNEZEU, in sufletul vostru. Poate va veti mira la inceput, dar, nu-i nimic, cu trecerea timpului, veti putea singuri sa aflati florile rare numite: Adevar, Frumos si Bine. Si, mai presus de toate, Lumina Lumii, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care a iubit atat de mult copiii, incat le spunea apostolilor sai: „Atunci I-au adus niste copilasi ca sa-Si puna mainile peste ei si sa se roage. Dar ucenicii il certau. Dar Iisus a zis: Lasati copilasii sa vin la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei. Si dupa ce Si-a pus mainile peste ei, a plecat de acolo.” (Mt.19,13-15).
De asemenea, cand ucenicii l-au intrebat: „Cine este cel mai mare in Imparatia cerurilor?”, Iisus Hristos „a chemat la el un copilas, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu veti deveni ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor. Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.” (Mt. 18, 2-5).
Sa ne amintim ca Iisus Hristos a vindecat pe un copil indracit, ca a inviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Naim si ca, de cate ori mergea prin sate si prin orase, el primea copiii, ii lua in brate, ii mangaia, le vorbea in pilde si parabole, ii invata Cuvantul lui Dumnezeu. Ce dovada mai mare de iubire decat aceasta?
Putem sa ne aratam astfel, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu, care pentru noi si-a dat pe Fiul Sau Unul Nascut, ca sa ne mantuiasca de pacate.
Nu este nevoie de ceva peste puterile noastre. Trebuie doar sa luam aminte la aceasta dragoste si grija prevenitoare a lui Iisus fata de copii. Si atunci, noi vom fi cei care, vom incerca sa-i intoarcem dragostea, dupa puterile fiecaruia.
Suntem incredintati ca, prin paginile acestei reviste, care va avea si o rubrica de Scrisori de la voi, vom putea sa-i aratam lui Dumnezeu dragostea si recunostinta noastra pentru toate darurile primite de la El si, in chip deosebit, pentru Darul Vietii.

Redactia revistei „Slova Crestina”, ureaza noii pagini pentru copii, Bun venit, vant bun din pupa si cat mai multi cititori corespondenti si chiar creatori, spre bucuria lui Dumnezeu si a noastra, deopotriva.