
.
Părintelui THEODOR DAMIAN
Lacrimă de păsări
Fir de busuioc
Cuvântaţi în plaiul
Fără de noroc
Florile-n puhoaie
Lujere de cai
Scapătă-n poveste
Şi în joc de nai
Vodă al dumbrăvii
E bolnav de cântec
Brazdele-ndurării
Au luat duh în pântec
Leşinată-i zarea
Mâini de Făt-Frumos
Dezmiardă-n descântec
Mugurii de jos
Doamne al vestirii
Lin scrânciob de cer
Buciumele firii
Ferecă-le-n fier
Se-aud hoarde-n tropot
Sughiţând oştiri
Fauni fără minte
Jefuiesc iubiri
O – mărite Doamne
Pajişti se-ncruşesc
La uşa luminii
Nu mai nimeresc
Nu lăsa copitei
Raiul ca o pradă
În pieptul ispitei
Să proptim o spadă
Să-mpletim din raze
Răului hotar
Focul de arhangheli
Să intre-n cântar
În patria vremii
Vuiesc covălii:
Râvnind paradisuri
Să dăm bătălii
Împotrivă-s neguri
Satana-i monarc –
Mută struna lirei
În coardă de arc
Doamne al minunii
Ce începi să sângeri –
Schimbă raza lunii
În legiuni de îngeri
Lenevită-n tihne
Grohăie-omenirea:
Bici de foc şi vifor
Trimite-i iubirea
Cavaleri de stihuri
Se prăval pe-altare –
Umplu gura beznei
Cu-a doua născare
***
CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI
Sudori de înger bem în veac
Însărăcindu-l pe sărac
Şi din potir şi din aripă
Ne-agonisim în cer risipă
Scoici când se răstignesc – nu mint:
Tainic învie-n mărgărint –
Spăşirea sevei înspinate:
Naramzele încoronate
O – lină vină de lumină
Neistovit vis de GRĂDINĂ:
În sânge slovenim amurg –
Din noi în Tine toate curg
Fiece deget e-o Golgotă
Şi – fremătând din notă-n notă –
Stârnim furtună-n mâna dreaptă:
În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ
*
Albesc de har copacii-n munţi
Arhangheli fac – din spade – punţi
Din vizuini – spre Empireu
E alfabet de Dumnezeu
Păstori de raze – Miel de Foc
Plauri de lumi fără soroc
Zenituri şi entelehii
Asfixieri de elegii
Logos Divin – Perfectă Rimă
Spre epopee se înclină
Şi stele toate – fir cu fir
Se-ntorc în inima-Potir
*
frânţi în genunchi pe-un strop de rouă
şoptim feţele lunii – două:
căci între fulgere şi beznă
zării din Iuda doar o gleznă
spre răsărit Ierusalim
din cavalerii câţi venim
nu se zăreşte-n cavalcadă
decât o înfocată SPADĂ
***
VENIT-A CEAS
Venit-a ceas – venit-a ceas
Domnul să-nalţe tare glas:
Din visul de dureri amare
Să ne trezim în luminare
Venit-a ceas – venit-a ceas
Celui ce-a fost pe roată tras
Ciolanele în risipire
Clădească-i-se-n Noua Fire
Din burniţare şi din sloi
Ne tragem mădulare noi:
Fiinţi de fulger şi iertare
Muiate-n ceruri şi zburare
Demonii s-au îmbolnăvit
Când eu din NOI s-a-mpărtăşit –
Mătreaţă neagră-s scuturaţi
Răscoale de văzduh iscaţi
Venit-a ceas – venit-a ceas
Din mine-n Domnul nu e pas:
Prefac zvârcolul umilinţei
În cald colind al biruinţei
Venit-a ceas – venit-a ceas
Spărturi din cer îmi cântă-n glas –
În palmă-mi se strecoară-o mână
Străpunsă-mi este stânga rână
Obraji scuipaţi: nori de lumină
Plutind sfioşi spre Sfânta Cină:
Cruce îmi fac vărsatul sânge
Hristos – şi-n mine – Pâinea-şi frânge
De flăcări carnea mi-e arată:
Din orice rană dezgropată
Zbucnesc văzduhuri fulgerate
Vifor pierzării de păcate
Frăţii de-arhangheli – hori de spade
Ard în rotiri de cruciade:
Pământul străvezit de cânturi
Înalţă sfinţii din mormânturi
Venit-a ceas – venit-a ceas
Pogoară-n noi Prea-Sfântul Vas
În care arde FOC DE MIERE
Alcătuire de-Nviere
***
IOSIF DE-ARIMATEEA
Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii
Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs
Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns
Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii
L-am tras de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină
Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:
Nimeni nu ştie însă – Iosif de-Arimateea
Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea
*
PESCARUL PESCARILOR
Veniţi – pescari de-abisuri – cu rană în năvoade
Topiţi-vă –n aluatul de pâine aburindă
Pâine: şiroi de sânge şi abur de colindă
Lui Ravvi-I sunteţi raze şi năluciri de roade
Abia frânţi înspre lume – sunteţi uniţi în Rost
Lumina din lumină n-a dezertat din post:
Ea e Bună-Vestirea visată de-omeniri
Arzând nestrămutată pe Crucea dintre firi
***
RUGĂCIUNEA UNUI COPIL
Hristoase Doamne – milă ai
De neamul meu cernit
Şi blând – porneşte-l către Rai –
Căci mult s-a chinuit
Doamne Hristoase – neamul meu
Ciobani şi voievozi
Ales-a-n lume drumul greu
Cu iude şi irozi
L-ai pus de strajă lângă Iad :
Cutremur şi prăpăd –
Uită-Te câte stele cad :
Norocul nu i-l văd
E-un neam de crai şi de minuni
Credinţa-i arde-n piept
La iesle noi Ţi-am fost naşi buni
Te-am slujit demn şi drept
Am sângerat pe crucea Ta
Şi-adânc ne-au îngropat
Dar – ca şi Tine – -a treia zi
Din foc am înviat
Nu-i neamul meu – cât e al Tău
Că-n Tine l-ai purtat :
Din iesle pân’ la ceasul greu
Când răii Te-au scuipat
Despre-acest neam de toţi călcat
Când sfinţi Te-or întreba
Spune-le că-i adevărat:
L-ai luat în slava Ta
Să le spui curat
Că l-ai înălţat
De unde l-ai luat:
Pe-o gură de rai
Pe-un picior de plai…
***
BIRUINŢA
Ca dalta în piatră mi-e limba pe buze
Şi ţăndări împroaşcă – le scuip coji confuze
Viu Logos de jar e vădit dintre mituri
Arzând patru zări – PATRU VII RĂSĂRITURI
În inimă port biruinţa Credinţei
Hristos Neclintit stă la Cârma Fiinţei :
Spălaţi îmi sunt ochii în crivăţ de îngeri –
Copacule-n Rai – încetează să sângeri
Căci vin în alai nunţi de suflete rare
Se cutremur de joc galaxii glaciare
Şi-n piscul acestei zeieşti Nebunii
Stă herbul de VERB – poruncind simetrii
*
sunt un biet cerşetor – ţinând scripca de gât
buzunarele-mi sunt forfotire de ceruri
dar nu-mi este din lume nimica urât
chiar de greierii-mi pleacă-n regatul de geruri
lăcaşul mi-l fac pe la muchii de lacrimi
prin piele îmi iese iubire ca roua :
te supără – Hriste – aruncă-mă la crini
să pot a răzbi la NĂSCAREA A DOUA
***
LICORNUL
Licornul blând
Coboarã sfânt
Dintre pãduri
De dumnezei
E tot flãmând
De duh şi cânt
Şi trece rar
Pe la smarald
Licorn tãcut
Coboarã scut
Peste virginul
Prinţ din tei
E tot amurg
Walkirii curg
Spre câmpuri pline
De eroi
Sub cornul dalb
Nebun hidalg
Scuturã pomi:
Cad dulcinei
Licorn din lunã
Arme sunã:
Iubiri – rãzboi
Suie în mit
Îngenuncheaţi
Fraţi cruciaţi:
Aţi fost aleşi
Paznici la Graal
Arhangheli grei
Sunteţi tustrei
Chemaţi la cer:
E-ospãţ de zei
Licorn de pazã
Ia în vazã
Pe cei ce-ajung
Prin rãstigniri
La Sfântul Duh
***
PLÂNGÂNDU-L PE IISUS
Plângându-L pe Iisus – un copil
Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis
Plutind lin – lebãdã sângerie
Scurgându-se-n cântecul ultim – spre
Lac
Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate
Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre
Orbitoare Grãdinã
Şi copilul – în vis – o porni spre
Eternele dimineţi – iar
Când s-a trezit – nu mai avea
Nicãieri de ajuns
***
ZARZĂRUL
Zarzărul a dat în sărbătoare:
Ce e vânt şi ce-i acel destin
Care nu s-ar umili sub floare,
Nu s-ar lăsa ars de alb şi de senin?
Duhuri din văzduh şi primăvară,
Duhuri de iernatice-nfloriri –
În vârtej vă mistuiţi povară,
Din minune să-i chemaţi pe Miri !
Drept în viscolirea de petale
S-au clădit biserici lui Iisus:
Preschimbaţi, voi, rănile în zale,
Sub agheazma ochiului de sus !
***
OTRAVA RAIULUI
şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina
cu vii havuze de amărăciune
din care – însetaţi – sorb îngerii lumina
crezând că-i un nou foc de rugăciune
dar aripile li se zbat agonic
şi-şi uită firea vastă – dumnezeie:
cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea
şi îngerii simt miros de femeie
***
Adrian Botez