E întuneric și frig de crapă pietrele. Lângă magazinul enorm, la doi metri de ușă, stă un copil ca la 6 ani. Are o geacă ruptă și prăfuită. Ochii imenși privesc în gol, iar sub ei zace câte o lacrimă înghețată. E murdar de funingine pe față. Are niște șlapi mari în picioare. Se mai mișcă să nu înghețe de tot.
Pe lângă el, curg zecile de oameni cu coșuri imense, pline ochi. Copilul e numai ochi, dar nu cerșește. Stă acolo nemișcat și nimeni nu-i dă nimic. Ba chiar un grăsan mustăcios îl împinge, că stătea în fața bancomatului: Dă-te, bă, piei de-aici!
Continue reading “Aștept oamenii”