Din când în când, presa anunță tot felul de ,,apariții“ ale chipului lui Christos
Ba apare pe geamul proaspăt spălat al bucătăriei, ba în forma nestatornică a unui nor, ba în panta unei coapse montane surpate, ba în … farfuria unuia care nu s-a trezit încă bine din somn. Performanța este uluitoare atâta vreme cât nimeni n-a văzut vreodată cum a arătat Christos în realitate, pentru că pe vremea aceea nu existau fotografii, iar desenul era, este și va fi o artă interzisă pentru evrei (de aceea nu-i găsiți nici printre pictori, nici printre sculptori …).
Noi, creștinii legământului celui nou, uităm mult prea lesne porunca a doua a decalogului și, vinovați în naivitate, ne facem chip cioplit care să ne înlesnească închinarea.
Și când te gândești că singurul loc în care vrea să se arate Christos este dinapoia ochilor noștri, în caracterul unei vieți născute din nou sau ,,de sus“:
,,Copilații mei, scria apostolul Pavel, pentru care iarăși simt iar durerile nașterii până ce va lua Christos chip în voi“ (Gal. 4:19).
Erezia aceasta insultătoare de Dumnezeu s-a ivit, vicleană și doar aparent (sîc!) nevinovată, ca toate celelalte ereziile, sub frumoasa deviză: ,,Cel îndrăgostit vede pretutindeni chipul celui drag“.
Oare de ce n-au spus cei cărora li s-a nărăzit că au văzut o față de om într-un anumit loc că l-au văzut pe Charles Manson, pe Ștefan cel Mare, pe Mihail Eminescu, pe Făt Frumos, pe Budda sau de ce n-au pretins că li s-a arătat cumva chipul divin al lui Mahomed ?
-
Man Sees Face Of Jesus In His Chicken Dinner | WNEP.com
wnep.com/…/man-sees-face-of-jesus-in-his-chicken-dinner/Nov 14, 2014 – Hernandez says he always looks for signs, not necessarily divine ones, but last summer, he thought he saw the face of Jesus in some clouds …
APARIŢIE MIRACULOASĂ. Chipul lui Iisus Hristos a apărut pe un gard în Giurgiu!
Sute de giurgiuveni au fost aseară, 9 iunie, a doua zi de Rusalii, în pelerinaj în cartierul Smârda, unde oamenii susţin că au văzut pe un gard chipul Mântuitorului Iisus Hristos. Vestea s-a răspândit imediat, iar numeroşi credincioşi au mers să se roage la chipul apărut la locul cu pricina.
DESCOPERIRE MIRACULOASĂ. Chipul lui Iisus Hristos a apărut pe un copac VIDEO
Publicat: Sâmbătă, 28 Decembrie 2013 10:27 Sursa: romaniatv.net
Autor: Iulian TudorAceştia au spun că apariţia chipului lui Iisus este un miracol şi s-au rugat la copac minute în şir.
Mai mulţi oameni din Ialomiţa susţin că au văzut pe un pom chipul lui Iisus care plânge. Vestea s-a răspândit imediat, iar sute de credincioşi au mers să se roage la copacul cu pricina, potrivit România TV. Oamenii au povestit că minunea s-a arătat mai întâi unui şofer a cărui maşină s-a defectat lângă bătrânul pom.
Citiți continuarea AICI
Sursa articol: http://barzilaiendan.com/2015/03/25/o-credinta-lesne-inchinatoare-la-vitei/
Sursa foto 1: https://saltmin.com/2014/11/30/unde-a-aparut-fecioara-maria/