O credință lesne crezătoare și închinătoare la orice

Posted on by

dragnea_copacDin când în când, presa anunță tot felul de ,,apariții“ ale chipului lui Christos

Ba apare pe geamul proaspăt spălat al bucătăriei, ba în forma nestatornică a unui nor, ba în panta unei coapse montane surpate, ba în … farfuria unuia care nu s-a trezit încă bine din somn. Performanța este uluitoare atâta vreme cât nimeni n-a văzut vreodată cum a arătat Christos în realitate, pentru că pe vremea aceea nu existau fotografii, iar desenul era, este și va fi o artă interzisă pentru evrei (de aceea nu-i găsiți nici printre pictori, nici printre sculptori …). Continue reading “O credință lesne crezătoare și închinătoare la orice”

Advertisements

Péter Várdy, Imre Tóth: În viaţă sunt lucruri care nu se fac.

Şi care totuşi se fac…

Péter Várdy, Imre TóthPéter Várdy în dialog cu  Imre Tóth

Bucureşti, Humanitas, 2014, 345 p.

 Recenzie: Emanuel Conțac 

Am terminat nu demult o carte-document care mi-a deschis ochii asupra unei Românii dintr-o altă epocă. O Românie din care n-a mai rămas decât memoria unor personaje ce depănă în mod lucid și dureros amintiri despre odiosul, cumplitul secol XX, dominat de cele două rele ireductibile care au desfigurat istoria recentă a Europei.

Imre Tóth, născut Imre Róth, evreu maghiar originar din Satu Mare, a cunoscut bine ambele blesteme și le face portretul pe îndelete în interviurile acordate lui Peter Vardy Continue reading “Péter Várdy, Imre Tóth: În viaţă sunt lucruri care nu se fac.”

RĂZBOIUL ISRAEL – GAZA

shlomoADEVĂRUL PE CARE NU-L VEȚI VEDEA PE ECRANELE TV

by  SHLOMO JOSEFSOHN*

Cu cât s-a prelungit durata războiului Israel-Gaza iar luptele continuau, cu atât mai mult am asistat la faptul că ecranele de televiziune din întreaga lume continuau să prezinte scene și imagini dificile de distrugere a caselor și a clădirilor din Gaza, ca un rezultat de bombe Israeliene, imagini cu morți și răniți, inclusiv copii, și o populație care fuge din zonele de luptă, fiind speriată și îngrozită.

Într-adevăr, astfel de scene sunt grele pentru a le viziona, și, bineînțeles,  oricine cu o conștiință și cu sentimente normale devine foarte emoționat văzând  scenele de sângerare și de morți și răniți în zonele de luptă, precum și suferințele  mari provocate de acest război populației civile din Fâșia Gaza. Continue reading “RĂZBOIUL ISRAEL – GAZA”

Cernăuţi şi poeţii săi evrei

Boris Marian

.              Boris Marian

Cernăuţi şi poeţii săi evrei

Pe locul unde se află, azi, Cernăuţi, era cândva o aşezare, Ţeţina, care a fost distrusă de tătarii lui Batâi ( sec.XIII). Actul prin care este atestată existenţa Cernăuţilor este datat la 1408, printr-un zapis al lui Alexandru cel Bun. Aşezarea se afla la răscrucea unor importante drumuri, Polonia, Austria, Moldova, Rusia, fiind interesate de existenţa oraşului. Negustorii din Lemberg (Lvov) au fost cei care a contribuit la dezvoltarea Cernăuţilor în secolele XV- XIX. Continue reading “Cernăuţi şi poeţii săi evrei”

Iesirea din ignoranta

Andrei Marga

Ieșirea din ignoranță

 by Andrei Marga

Faptul că formația folclorică „Dor Transilvan” (din rețeaua Primăriei municipiului Cluj-Napoca), a cuprins în repertoriu, a multiplicat (din 2010) și, în cele din urmă, a proiectat pe TVR 3 o colindă cu versuri primitive, de genul „jidovii” care s-au răfuit cu Iisus Cristos, nu poate fi luat nici ca accident și nici superficial. De ce ?

În mod clar nu este vorba de obișnuita culegere de folclor, căci abia folclorul degradat al istoriei a operat cu asemenea clișee. În plus, cultivarea folclorului nu înseamnă nicăieri colecționarea a tot felul de rime și note ce trădează doar incultura. Continue reading “Iesirea din ignoranta”

New York Times rememorează finala Cupei Davis 1972, din România

Ilie Năstase și Stan Smith  Ceauşescu și rolul jucat,  pentru ca meciul să aibă loc la București

„Scandalagiul viclean Ion Ţiriac a aplicat strategiile sale”

by Gândul.info

Cotidianul american The New York Times publică povestea nespusă a finalei Cupei Davis din 1972, desfăşurată la Bucureşti, între România şi SUA, şi câştigată de americani cu 3-2.

Finala din 1972 a fost cu adevărat dramatică, istoricii tenisului o consideră una dintre cele mai frumoase finale din istorie”, scrie New York Times.

Sursa notează că finala a avut loc Continue reading “New York Times rememorează finala Cupei Davis 1972, din România”

Descoperirea istorică despre religie

61364528Descoperirile arheologice confirmă cele scrise în Cuvântul Bibliei

.

Găsim pe YAHOO! NEWS România despre o descoperire făcută în 2012 în Israel:

.

O inscriptie misterioasa descoperita anul trecut in Israel a fost analizata de istorici, care vin cu o ipoteza surprinzatoare. Ei afirma ca acest fragment de ceramica, cu un text greu de descifrat, sugereaza ca evenimentele relatate in Biblie sunt reale.

O bucata de ceramica, cu un text scris pe ea, care a fost numita Inscriptia Ophel, a fost gasita in Ierusalim anul trecut. Continue reading “Descoperirea istorică despre religie”

Seminar despre Dumnezeu (1)

Albert Einstein“Dumnezeu

este

 iubire.”

Apostolul Ioan

.

  1. 1.La început a fost Dumnezeu. Înainte de tot ce-a existat vreodată a fost Dumnezeu.  (Biblia)
  2. 2.Dumnezeu a creat cerurile și pământul, și lumina. El a creat întreg universul, din nimic l-a creat. (Geneza, 1; Evrei 11)
  3. Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar ssă-L inventăm. (Voltaire)
  4. Vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii. (Albert Einstein)
  5. Adevărul este etern. El nu poate fi schimbat nici de Dumnezeu. (Richard Wurmbrand)
  6. Dumnezeu este Același, ieri și azi și în veci. (Apostolul Pavel)
  7. Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu. (Leo Buscaglia)
  8. Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. (Petre Țuțea)
  9. În fața lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni. (Petre Țuțea)
  10. În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. (Petre Țuțea) Continue reading “Seminar despre Dumnezeu (1)”

Între om si animal, ce anume face diferenta?

Dumnezeu tace, ca un bun Învatator, dupa ce ne-a înzestrat cu cuget si cu liberul arbitru

Petre Tutea

.

       Pentru Petre Tutea, a fi român,  înseamna  a avea bun simt si pudoare!

  .

Un parlamentar tânar, de altfel foarte simpatic, cu pregatire  universitara …”dreptul”, a facut o mare gafa politica, o ofensa poporului evreu, culturii,  crestinismului si chiar bunuli simt – spunând lucruri care indicau un gol important de informare vis a vis de anii de prigoana a evreilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial (despre pogromuri si holocaust). Însa, tânarul nostru legiuitor, lamurindu-se treptat  în câteva saptamâni si numai  la insistentele altora, a adus ca scuza programa de scolarizare, saracacioasa,  si  viziunea materialista a societatii românesti care i-a influientat neîntelegerea  realitatii istorice trecute si prezente. Cu alte cuvinte, accesul la informatie i-a fost îngradit!?

La fel se întâmpla cu majoritatea celor din parlament sau din alte structuri ale societatii românesti, europene sau mondiale. De ce? Oamenii sunt comozi sau iresponsabili si  nu mai tin pasul cu informatia strict necesara omului pentru a putea discerne în cunostinta de cauza asupra celor ce se întâmpla în lume. Asa se explica  de ce sunt admise acum  lucruri care în urma cu 50 … 100 de ani nu erau nici vorba aprobate de forurile legislative ale unor tari ca Statele Unite, România, Germania sau Franta.

Ar putea cineva de bun simt sa-si închipuie un gest de incest în familie? Nici cel putin a fi pomenite de altii astfel de aberatii, în propriile familii! Ei bine,  asa cum s-a întâmplat cu homosexualii, care nu doar ca fac lucruri abominabile si ca au ajuns sa se laude cu ele, sa le popularizeze în mas-media, iar apoi  sa le înalte,  prin legi inumane,  alaturi de lucrurile naturale lasate si binecuvântate de Dumnezeu…  Asa vor sa faca si cu acest lucru atât de grosolan inuman, cum e incestul. E vorba de ceva strigator la Cer!

Multi dintre oameni, nu (re)cunosc ca omul e creat de Dumnezeu  si ca el trebuie sa aibe constiinta treaza care sa-l ghideze si sa-l struneasca în aceasta viata tumultoasa.

.

Marele român Petre Tutea afirma ca:

Nu e nici o diferenta între om si animal, când , prin “adormirea” constiintei,  îl scoatem din ecuatia vietii pe Dumnezeu!

 

  • Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca în afara de Biblie, nu e nici un adevar.
  • Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.  

  

     Continuarea, o puteti citi  CLICK AICI

 

.

Cautati pe Domnul…!

George Danciu

Cautati pe Domnul câta vreme se poate gasi; chemati-L câta vreme este aproape.

Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gândurile lui, sa se întoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertând.

                                                                                        ISAIA, 55.6-7

 .

DE CE SA-L CAUTAM PE DOMNUL

România e vizitata de straini din mai toate tarile lumii, iar românii cauta, la rândul lor, sa plece din tara în lumea larga, unde cauta locuri în care sa-si gaseasca împlinirea si fericirea.

În 1984 am facut o calatorie de 7 zile în Bulgaria. Pe atunci m-au impresionat doua lucruri. La Burgas, Plovdiv sau Sofia, pâinea nu avea gustul dulce ca al pâinii din România. Mie îmi parea amara de-adevaratelea, nu doar ca asa se zice. Apoi, pentru acel timp, m-a uimit starea excelenta a soselelor comparativ cu ale noastre. Acolo asfaltul era de buna calitate, asezat în straturi groase, pe drumurile nationale si europene. Ca si taranul, care framânta în mîna sa  batatorita, pamântul, am privit atent asfaltul si chiar l-am pipait cu mâna, nu de altceva, dar ca sa pot face aceasta remarca. Si, fiindca se vorbea ca la întorcere cei de la securitate ne vor lua la întrebari sa vada  ce gânduri ne trec prin cap, declaram sus si tare ca îi voi trimite sa vada ce sosele sunt în Bulgaria, apoi mai stam de vorba!

Deseori sunt lucruri pe care le putem afla mult mai aproape, dar noi alergam  peste mari si tari cautând satisfacerea curiozitatii si gasirea a ceea ce credem ca avem nevoie.

Omul cauta desfatarea materiala si spirituala. Si încearca, situându-se cât mai sus material, apoi spiritual,  citind din operele lui Eminescu, Blaga, Shakespeare, Rilke, Tolstoi, Hugo, Marquez sau Vladimir Nabokov. Dar niciodata nu i se va stâmpara setea pe deplin.

Psalmistul însa, declara:

Învataturile Tale sunt desfatarea mea si sfatuitorii mei. (…) caci Legea Ta este desfatarea mea. (…) Daca n-ar fi fost Legea Ta desfatarea mea, as fi pierit în ticalosia mea. (…) Necazul si strâmtorarea ma ajung, dar poruncile Tale sunt desfatarea mea. (…) Suspin dupa mântuirea Ta, Doamne si Legea Ta este desfatarea mea. (Psalm, 119. v. 24; 77; 92; 143; 174).

Laitmotivul scrierii acestui imn nu pare altul decât acela de-a indica locul unde se poate gasi desfatarea  –  în Legea si Cuvântul lui Dumnezeu.

***

Daca înseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea!

                                                     Ioan, 7.37 (Isaia, 55.1)

Inspirat de Creatorul prin Duhul Sfânt, profetul Isaia are câteva îndemnuri speciale pentru oameni.

Primul, unul foare important,  este  aceasta: Cautati pe Domnul!

Sa vedem daca si cum ne regasim si noi în aceasta adresare. Cui îi vorbeste Isaia? Dar deja stim ca despre  Isus e scris:

A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan, 1.11-13)

Domnul nu întârzie în împlinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o îndelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta. (2 Petru, 3.9)

Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost aratat si ne învata s-o rupem cu pagânatatea si cu poftele lumesti si sa traim în veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptând fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos. (Tit, 2.11-13)

Chemarea si îndemnul e pentru toti oamenii, deci si pentru tine si pentru mine, pentru orice om venit în aceasta lume.

Ce rasplata vom avea?

a.Binecuvântari de la Dumnezeu

Eu am cautat pe Domnul, si mi-a raspuns: m-a izbavit din toate temerile mele. Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. Când striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tabaraste în jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalm, 34.4-8)

El îti iarta toate faradelegile tale, El îti vindeca toate bolile tale; El îti izbaveste viata din groapa, El te încununeaza cu bunatate si îndurare; El îti satura de bunatati batrânetea si te face sa întineresti iarasi ca vulturul. Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti. El Si-a aratat caile Sale lui Moise, si lucrarile Sale, copiilor lui Israel. Domnul este îndurator si milostiv, îndelung rabdator si bogat în bunatate. (Psalm 103.3-8)

Se spune ca în cel de-al doilea razboi mondial, japonezi faceau economie în omorârea prizonierilor: îi sufoca în saci de plastic (nylon). Putem vedea ca aerul, oxigenul, e atât de pretios si de vital pentru om, si e de la Dumezeu, pe gratis, si se cuvine sa-i multumim din toata inima.

Apa, care la fel e atât de importanta si adesea o risipim si nu multumim Domnului cum s-ar cuveni. În plin Desert, daca ramâi fara apa, degeaba ar veni cineva si ti-ar întinde o suma mare de bani sau aur, ca datorie sau apreciere, nu te-ar multumi, nu ti-ar putea stâmpara setea! O, daca ar sti omul sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru apa, pe care adesea o risipim atât de usor, iar multi sufera… de lipsa!

b. Dumnezeu e singurul care ne poate ierta si mântui de pacate

Este vremea sa cautati pe Domnul, ca sa vina si sa va ploua mântuire.” (Osea, 10.12)

Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale.” (Matei, 1.21)

…astazi, în cetatea lui David, vi S-a nascut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. (Luca, 2.11)

În nimeni altul nu este mântuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie sa fim mântuiti.” (Fapte, 4.12)

Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos …” (1 Timotei, 2.5)

c. Numai Dumnezeu ne poate garanta un prezent binecuvântat

Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.” Amin. (Matei, 28.20)

Guvernele pleaca, vin altele. Dar nu avem la ele nici o garantie. Garantia noastra e în Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic nu se întâmpla fara stirea Lui. El e pe tronul Sau, plin de glorie, si vegheaza. El va aduce vremurile de învioarare. El da ploaia târzie si ploaia timpurie. Slava lui.

d. Numai Dumnezeu ne poate garanta un viitor sigur

Caci Eu stiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Voi Ma veti chema si veti pleca; Ma veti ruga, si va voi asculta. Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. (Ieremia, 29.11-13)

Domnul Isus a spus ca pe ai Sai, nimeni nu-i va putea smulge din mâna Sa. Slavit sa fie Domnul.

Pastorul Grigore Talpos a marturisit Cuvântul Domnului. El a spus ca, fiind invitat în 2001 în America, s-a dus la Cluj la Aeroport sa caute bilet. A întrebat, care-i primul bilet pentru îmbarcare? Pe data de 11 septembrie,  a venit raspunsul. Era acea zi de trista amintire, când au fost lovite de avioane Turnurile gemene! Sotia dânsului, a zis, nu te pot lasa sa pleci asa repede, pe data de 11 septembrie 2001! Când e urmatorul? Pe data de 18 sept.2001. Si a plecat în 18 septembrie si a calatorit în pace prin toata America. Slava Domnului caci El îi poarta în Car de biruinta pe copiii Sai!

Când ar trebui sa-L cautam?

Câta vreme sta în picioare aceasta invitatie: Cautati pe Domnul!. Invitatia pentru America, unii am primit-o pentru 30 de azile, altii pentru 6 luni, altii pentru 1 an, altii pentru 10 ani. E clar ca nu putem merge în SUA dupa expirarea VIZEI, trebuie sa mergem în perioada în care avem VIZA.

O tânara a ascultat o predica de chemare la pocainta. Predicatorul a spus, printre altele, ca poti sa te hotaresti pentru Isus si în ultima clipa! ?i a încercat sa mai amâne decizia de a-L urma pe Domnul. Caci bunicii ei murisera la 90 de ani, parintii, zicea ea, vor urma aceeasi soarta, ea la fel… Deci mai are timp pentru a-si distra firea. Însa, l-a întrebat pe pastor, care va fi ultima clipa, iar el a spus ca nu are de unde sti!

Sa luam, dar, bine seama, ca atâta vreme cât ramâne în picioare fagaduinta intrarii în odihna Lui, niciunul din voi sa nu se pomeneasca venit prea târziu. (Evrei, 4.1)

Poti oricând sa ai un accident de masina, de tren, de avion sau un atac de cord. Astazi, auzii chemarea, si vino, nu amâna. Ziua de mâine, poate nu mai e si a ta!

Un om în vârsta se hotarâse pentru Domnul. A pornit din curte sa ajunga la Biserica, unde urma sa fie botezat în acea zi,  dupa Scripturi. Ajuns în poarta, l-a strigat sotia: – Ioane, vino înapoi, ca a nascut vaca! Vaca nu nascuse, dar Ioan si-a împietrit inima si a ramas fara mântuire… Murise, fara sa încheie acest  legamânt în apa botezului, cum poruncise Domnul.

Mântuirea se afla la distanta de 100 de m. Pentru unii la distanta de doar o palma, de o usa, care, pentru unii va ramânea închisa … Pentru ca oadata ce Stapânul Casei a închis usa, putem bate în zadar!

Astazi e ziua mântuirii! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Grigore Talpos – Biserica Penticostala din Zalau)

Căutați pe Domnul!

George Danciu

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.

Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.

                                                                                                      ISAIA, 55.6-7

 .

DE CE SĂ-L CĂUTĂM PE DOMNUL

România e vizitată de străini din mai toate țările lumii. Românii caută, la rândul lor, să plece din țară în lumea largă, unde caută locuri în care să-și găsească împlinirea și fericirea. Continue reading “Căutați pe Domnul!”

Daca vrei sa reusesti în viata fa-ti cel putin un prieten evreu

Daca a existat ceva care si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu, protagonist al unor scene de viata inedite dupa trecerea granitelor de stat ale României, atunci se poate afirma, fara doar si poate, ca evreii pe care i-a cunoscut de-a lungul vremii au avut un rol covârsitor în ascensiunea sa spre o viata prospera.  
          „Doamna, puteti sa beti din gamela mea”
    „Pe când ne aflam în lagarul din Iugoslavia – îsi începe istorisirea nea Mitica – în aceeasi încapere cu cei din grupul de români din care faceam si eu parte, erau mai multe persoane de ambele sexe, cu paturile destul de apropiate ca sa se poata auzi în linistea noptii soaptele vecinilor”. Fusese una dintre lungile nopti petrecute în lagarul sârbesc, în care, dinspre paturile de refugiati români care se aflau în apropierea sa, nea Mitica a auzit o discutie între doi soti de curând sositi acolo: Bine, mai Alecule, acum am mâncat, dar mie mi-e asa de sete, de numa’! Dar de unde sa-ti aduc eu apa acum?- a întrebat-o  sotul, pentru ca nu stia unde era fântâna si mai era si noapte, iar ei nu cunosteau mai nimic din regulile casei…
    Nea Mitica, la vremea aceea tânar cu suflet mare si de felul lui saritor atunci când era nevoie – doar crescuse în spiritul unei familii de ardeleni cinstiti si cu frica de Dumnezeu – auzind conversatia, s-a apropiat de dânsii oferindu-se sa le dea o mâna de ajutor: „Doamna, va aduc eu apa! Dar va trebui sa beti din gamela mea…” Si asa a facut! Vesela folosita în lagar semana cu cea din unitatile noastre militare, locul farfuriei de supa fiind tinut de gamela. Era o noapte întunecata si drumul spre fântâna era plin de noroi, dar nu era o problema, Mitica al nostru avea cizme!
   În dimineata urmatoare, cei doi i-au multumit pentru gestul pe care-l facuse cu o seara în urma si au intrat în vorba. Era o familie de intelectuali, mult mai în vârsta decât Mitica, domnul fiind român, iar doamna evreica: Alexandru si Sonia Bunescu. S-au împrietenit de îndata si prieteni au ramas o viata!
      „Du-te la Paris, îti platesc eu biletul”
    Domnul Bunescu se nascuse în Alexandria în anul 1895. Student al Scolii Nationale de Constructii Drumuri si Poduri în timpul primului razboi mondial, fusese transferat la Scoala Superioara de Artilerie. A întrerupt pentru o perioada studiile primei facultati, continuându-le dupa razboi. Inteligent si devotat idealurilor poporului român, Alexandru Bunescu s-a remarcat atât în timpul primei conflagratii cât si dupa, pe când lucra la Institutul Geografic al Armatei, iar în 1925 a fost avansat la gradul de capitan. Dupa terminarea studiilor civile în 1920 si apoi în perioada interbelica, Bunescu s-a afirmat pe plan profesional, înregistrând succese remarcabile. Pe lânga faptul ca a ajuns proprietarul unei fabrici, a intrat si în structurile statului si a ocupat mai multe functii importante: Director la „Monitorul Oficial” si la patru tipografii guvernamentale, membru în Consiliul director al mai multor institutii guvernamentale printre care si la Serviciile Române de Posta, Telegraf si Telefon. Ajunge chiar secretar – asistent în Ministerul Lucrarilor Publice si al Comunicatiilor. În 1940 este silit sa demisioneze din toate functiile guvernamentale de catre guvernul fascist de atunci, datorita nationalitatii sotiei lui, pentru ca doamna Bunescu era evreica.
    Se relanseaza în ingineria constructiilor si devine membru activ al Partidului National Taranesc al lui Maniu în 1940; ulterior face parte din Comitetul Executiv al partidului si este numit subsecretar de stat în guvernul Generalului Radescu.
    Comunistii îl aresteaza în 1947 si dupa eliberare, în perioada august 1947 – octombrie1948 se ascunde, fiindu-i teama, iar apoi hotaraste împreuna cu sotia lui sa paraseasca România plecând spre Israel, via Iugoslavia.
   Acesta era în linii mari, trecutul omului pe care nea Mitica îl cunoscuse, împreuna cu sotia sa, în lagarul iugoslav. Destinul a facut ca în anii ce au urmat, nea Mitica sa-i reîntâlneasca. Familiei Bunescu nu i-a placut în Israel si a plecat de-acolo în Franta, iar dupa doi ani, cei doi soti au trecut Atlanticul si s-au stabilit la New York.
   Amintirile despre familia Bunescu au fost asezate cu grija în tainitele sufletului sau, deoarece întotdeauna i-a simtit aproape pe Alexandru si Sonia: „Eram la Paris si lucram într-un restaurant, spalam vase; doamna Bunescu îmi aducea ciorapi spunându-mi: Aici ai nevoie de ciorapi, stai mult în picioare si transpiri! Erau niste oameni minunati!”
    În Franta, Alexandru Bunescu îsi confirma din nou capacitatea de lider, ajungând la un moment dat vicepresedinte al Grupului pentru Europa Unita; el tinea în permanenta  legatura cu guvernul francez, prezentându-i informatii despre adevarata situatie din România acelor vremuri.
    De la Paris, familia Bunescu a plecat în Statele Unite, la New York iar nea Mitica s-a îndreptat spre Canada, stabilindu-se în provincia Quebec, la Montreal. Au pastrat tot timpul legatura si peste câtiva ani i-a vizitat la New York, unde Bunescu a lucrat la diverse firme de consultanta în constructii. În acelasi timp a fost un înflacarat luptator împotriva comunismului, colaborând cu mai multe posturi de radio anticomuniste, cum ar fi Europa libera si Vocea Americii. A avut o activitate deosebita si a ocupat numai functii de conducere în diverse comitete si asociatii ale românilor din diaspora.
    Nea Mitica mi-a vorbit cu mare admiratie despre acesti oameni: pe de-o parte mi-l descria pe omul, profesionistul si nu în ultimul rând pe românul Alexandru Bunescu, iar pe de alta, nu uita sa aminteasca mereu bunatatea de nedescris si grija ce i-a purtat-o Sonia  Bunescu.
    Întotdeauna întâlnirile lor, în vizitele pe care le facea la New York, erau pline de farmec si de caldura. Ore în sir stateau si povesteau, amintindu-si de zilele traite împreuna în lagarul din Iugoslavia si apoi în Italia sau Franta. Toti trei rememorau momentele petrecute în Franta, la Paris, iar nea Mitica era marcat cel mai tare de dorul acelor vremuri. Doamna Bunescu, impresionata de dorinta lui de-a revedea Franta, i-a spus, într-o zi, fara nici o ezitare: Du-te la Paris! Îti platesc eu biletul de avion. Si i l-a platit!
    „Acesti oameni m-au ajutat enorm!” – a continuat nea Mitica, afirmând cu toata convingerea: „Astia sunt evreii, ei nu uita o binefacere; pe de alta parte, ce te costa sa faci un bine dezinteresat?”
„Daca ma tai la un deget, din mine curge sânge rosu, galben si albastru”
    Pe când Dumitru Sinu era la Montreal, nu stiu cum s-a întâmplat, dar si acolo a avut parte de prieteni si cunostinte – evrei de care-si amintea si acum perfect. Înseamna ca momentele traite în preajma acestora au ramas bine întiparite în mintea sa ascutita si mult i-au folosit învatamintele lor! As putea spune ca în multe din actiunile sale i-au folosit drept model, pentru ca avea o admiratie deosebita pentru spiritul lor întreprinzator, pentru inteligenta lor sclipitoare, pentru agilitatea de care dadeau dovada, în tot ce-au cladit de-a lungul istoriei lor zbuciumate.
    „Domnul Altaras si domnul Trotusan erau doi evrei români care lucrau la Montreal, la curatat zapada. Erau niste persoane deosebite: De-l întrebai pe domnul Trotusan daca este român, acesta raspundea fara sa stea pe gânduri: daca ma tai la un deget, din mine curge sânge rosu, galben si albastru! – si-a amintit nea Mitica zâmbind admirativ – degeaba încerca avocatul Nichita Tomescu, membru marcant al diasporei din Montreal sa-i infirme spusele, zicându-i: Curge pe naiba! Nu curge nimic!”
     Pe domnul Altaras daca-l salutai în orice limba, el îti raspundea în româneste; când vorbea cu nea Mitica despre România spunea plin de mândrie: Mai Mitica, ce tara minunata am avut!. Era sincer si deschis si iubea mult România. Avocatul Nichita Tomescu însa îi tachina mereu spunându-le mai în gluma, mai în serios: Ati facut bani, de aia ati iubit România!. Ager la minte si foarte sigur pe spusele sale, evreul însa nu s-a lasat intimidat: Mai, bani au facut si ungurii si sasii, dar n-au învatat limba româna ca si noi! N-au devenit niciodata atât de români! – lasându-l astfel pe Nichita Tomescu fara replica.
    Nu o data, în discutiile purtate cu el, domnul Altaras îi spunea lui nea Mitica ce mult regreta ca a trebuit sa plece din România: Tu nu stii, mai Mitica, pentru ca erai la Cucuietii din Vale, dar la Bucuresti se manevrau atâtia bani!. Tomescu, care asista la discutii spunea: Este clar ceea ce se spune, ca întotdeauna acolo unde sunt evrei e si gheseft. Daca din întâmplare asista la acest gen de discutii contradictorii, nea Mitica îi spunea lui Tomescu fara nici o rezerva: „Domnule, pe mine m-au ajutat evreii! Nu m-a ajutat nici un român. Evreii m-au ajutat si cu afacerile dar si cu sfaturi de valoare!”.
       Oameni talentati la business
    Nea Mitica era prieten cu Altaras si uneori mergea la el acasa si petreceau ore în sir, povestind. Îl asculta întotdeauna cu atentie si cu mare placere, pentru ca de fiecare data avea de învatat câte ceva din experienta evreului. Era o data cu Radu-Spital, cel de care am amintit într-o relatare anterioara, în vizita la Altaras si stând la o sueta, evreul, în mare forma ca de obicei, le-a dezvaluit câteva dintre secretele afacerilor. Omul acesta facuse o adevarata pasiune pentru monedele din aur. Îi întrerupea pe cei doi prieteni: Mai, ia ascultati voi conversatia aceasta! Stiti cui telefonez acum? Lui «madame Steinberg»! E cea mai bogata femeie din Montreal. O suna periodic si cumpara de la ea monede din aur la un pret convenabil. Stia sa-i intre pe sub piele si exploata slabiciunea femeii, obtinând întotdeauna un pret foarte bun pentru monedele atât de dragi lui. Si reusea sa cumpere la pretul care-l avantaja, bineînteles!
    „M-a întrebat domnul Altaras daca nu cunosc pe cineva la Toronto, daca nu am un prieten acolo. Eu îl aveam pe Aron, un prieten care se stabilise de multi ani în acel oras canadian. Aron avea legaturi strânse cu companii din România, care exportau marfuri diverse în toata lumea. I-am facut legatura si Altaras a plecat de îndata la Toronto pentru a demara o colaborare cu el”, îmi relateaza nea Mitica zâmbind cu subînteles. De-acum îl cunosteam si îmi dadeam seama ca din ce îmi povestea, precis ca avusese si el ceva de învatat.
    Altaras avea o comanda de ghete fabricate în România, pentru un magazin din Toronto;  era vorba de vreo 3.000 de perechi. Începând colaborarea cu Aron – cel mai cunoscut intermediar pe relatia cu România -, a fost pus în legatura cu un alt evreu român care i-a facilitat încheierea contractului cu producatorul de încaltaminte „Dermata”- Cluj.  Altaras a comandat de îndata 3.000 de perechi de ghete.
    Ei, dar frumusetea si mai ales miezul afacerii acum urmeaza! Când marfa a ajuns la destinatie, Altaras a constatat cu stupoare ca primise toate cele 3.000 de perechi, dar toate ghetele erau pentru piciorul stâng. Ce putea face cu 6.000 de ghete pentru acelasi picior? Înfuriat la culme, omul a contactat imediat evreul care-i mijlocise afacerea, reclamând situatia creata. Calm, acesta l-a linistit într-un fel specific pentru cei rutinati în afaceri: Pai ti le-am trimis si pe cele pentru piciorul drept, sunt deja pe drum. Spune-le ca se rezolva problema, doar ca va trebui sa mai cumpere înca 3.000 de ghete pentru piciorul drept. Istet, nu? Doar ca aceasta atitudine putea avea doua taisuri: relatia putea fi stopata pentru totdeauna în urma acestui incident voit, cu scopul de a determina beneficiarul sa majoreze comanda.
    Cu siguranta ca Nea Mitica a stiut sa traga învataminte din aceasta întâmplare, ramânând la latitudinea sa, sa decida daca merita sau nu sa uzeze de astfel de tehnici în derularea unei afaceri.
    Stia nea Mitica multe astfel de întâmplari despre modul în care s-au „descurcat” românii evrei. „Stiau sa faca business – îmi spune prietenul meu octogenar. Nu înveti de la români aproape nimic. Noi stim foarte putin sa facem comert. Evreii au trait prin toate tarile si au învatat cum sa se descurce. Stiu sa se impuna, jos palaria!”
       „Dar cum sunt evreii?”
    Evreii au constituit pentru nea Mitica întotdeauna motiv de admiratie si în acelasi timp, modele de viata demne de urmat. Mi-a vorbit despre istoria poporului evreu, despre prigoana si suferintele evreilor de-a lungul vremii si nu în ultimul rând, despre învatamintele cu care a ramas de la ei, studiindu-le istoria si traind în preajma lor.
    Cu o usurinta de nedescris mi-a povestit despre iudaism, despre hasidismul fondat în Podolia secolului al XVIII-lea, precum si despre toate curentele legate de iudaism, exemplificându-mi cu citate din marii gânditori ai vremurilor, fiecare idee adusa în discutie. N-a uitat sa-mi vorbeasca nici de anti-semitism, fiind bine informat, pentru ca el citea enorm la vremea aceea a tineretii, având grija sa-si ia portia zilnica de cunoastere din lumea minunata a cartilor!
    Citisem povestea lui Rabbi Israel, un facator de minuni despre care se spune ca în urma cu doua sute de ani traia într-o coliba îndepartata din Muntii Carpati. Unii spun ca nu a existat niciodata!? Acest Rabbi Israel a coborât din munti pentru a-i învata pe oameni sa traiasca cu bucurie nemasurata, caci bucuria din fiecare lucru viu, spunea el, este forma cea mai înalta de venerare. A plecat înspre Podolia, Ucraina de astazi, la nord de Cernauti, unde a  devenit magician popular si maestru spiritual, a atras o multime de discipoli la sfârsitul secolului al XVIII-lea. A fost o miscare destul de mare, cunoscuta sub numele de hasidism, o miscare mistica foarte intensa, care a schimbat peisajul intelectual evreiesc al zonei geografice amintite. Le vorbea oamenilor despre sfintenia padurilor, a câmpiilor, a pietrelor, a ierbii, toate continând o scânteie din Sufletul viu; fiecare act al vietii, respiratia, mâncatul, mersul, trebuie îndeplinit cu bucurie, extaz, caci fiecare dintre ele vorbeste despre Dumnezeu. Le spunea ca dorinta inimii de a adora este mai pretioasa decât forma sau locul adorarii. În jurul sau se adunasera multi discipoli la vremea aceea si pentru faptele minunate si învataturile lui, Rabbi Israel a fost numit Baal Shem Tov, care însemna „Maestrul Numelui Minunat”. Cariera lui s-a încheiat într-un târg în Podolia care se cheama Miedzibusz.
   „Pentru evrei, în fiecare epoca, a studia, a activa în domeniul comertului, în viata culturala si stiintifica a ramas o traditie; ei nu munceau din greu, aveau profesii care foloseau mai mult creierul decât bratele, dar munceau ore multe! Nu o data mi s-a spus: Esti ca evreii!. Dar sa stii ca lumea nu-i cunoaste cu adevarat! Vrei sa stii cum sunt evreii?”- si vocea lui nea Mitica si-a schimbat tonul.
   „Evreii spun: unde e bine, acolo e patria! (Ubi bene ibi patria!)” Îl completez spunându-i ca expresia este cunoscuta de la grecul Aristofan în comedia Plutus; de asemenea poetul latin Pacuvius o foloseste într-un vers; ca altii spun dimpotriva: Unde-i patria, acolo-i bine (Ubi patria, ibi bene!)”. „Ce mai, domnule, sunt silitori, rigurosi si se dedica muncii lor: daca un evreu e avocat, el va lupta sa fie cel mai bun, daca e medic, cu siguranta se va afla printre medicii de top!” Si Dumitru Sinu continua sa ma uimeasca cu felul în care abordeaza un subiect prin care, involuntar, fiecare dintre noi, când se refera la el, face imediat o asociere a evreilor cu banii! „De mii de ani, evreii au descoperit ca fiecare om are un pret, iar pretul omului este banul! De la o generatie la alta, acest concept s-a mostenit, devenind oarecum leit-motivul existentei lor: trebuie sa faci cât mai multi bani, pentru ca niciodata nu se stie când e nevoie de un om valoros, care sa aiba si un pret cât mai mare!” Interesant mod de a gândi, nu? Pragmatici prin excelenta, evreii sunt inteligenti si agili dar au si un sarm aparte, umorul lor fiind renumit. Rasfoindu-i însemnarile, am citit în caietul lui nea Mitica o sumedenie de maxime si cugetari cu si despre evrei; am retinut un banc ce reflecta faptul ca nici atunci când sunt la necaz, spiritul de gluma nu-i paraseste: un evreu a simtit ca i se apropie sfârsitul si îi spune nevestei lui: Cheama-l pe  preot, cred ca mi-a sosit ceasul! Sotia s-a uitat la el mirata raspunzându-i: În viata ta n-ai chemat niciun preot, mai are rost sa-l chemi acum?
      „Spionaj în sinagoga?”
   Amintindu-si o întâmplare petrecuta la Halifax, pe vremea când vietuia în Canada, nea Mitica a tinut sa mi-o povesteasca. Fascinat de tot ce însemnau evreii si dorind sa vada cum se desfasoara un program religios la ei, a intrat împreuna cu sotia sa într-o sinagoga din acest oras.
   În timpul slujbei religioase, Dumitru Sinu – dupa cum obisnuia atunci când se documenta – a scos un pix si o hârtie si a început sa-si noteze ce considerase ca trebuie retinut. De îndata ce-a fost vazut, lânga el au aparut câteva persoane, spunându-i politicos ca este o problema cu scrisul în sinagoga, ca este interzis! Nea Mitica si-a cerut scuze si le-a spus pe un ton calm ca se afla pentru prima data într-un astfel de lacas. Doamna Nicole, sotia lui a intervenit apoi într-o franceza impecabila, confirmându-i spusele si linistindu-i pe cei ce îl asaltasera cu întrebari.
   Întrebându-l apoi pe Mitica cum a intrat în sinagoga, acesta le-a raspuns pe-un ton glumet dar ceva mai ridicat: „Pe usa! Cum pe unde am intrat?”. Se vede treaba ca nici românul nostru nu era lipsit de umor, stia si cum si când sa-si foloseasca spiritul.
   „Datorita unui evreu am eu astazi hotelul!”
   „Daca vrei sa reusesti în viata fa-ti cel putin un prieten evreu!” asta mi-a spus nea Mitica spre finalul dialogului nostru, care dura deja de câteva ore bune, povestindu-mi apoi cum a ajuns el sa fie proprietarul unui hotel.
   La scurt timp dupa sosirea în California, a avut norocul sa lucreze în Laguna Beach, ca manager la un hotel care apartinea lui Max Sobelman, un evreu nascut în România dar crescut si educat la New York. Vazându-l pe Mitica om serios, constiincios, riguros si priceput în ceea ce facea, evreul l-a chemat într-o zi în biroul sau si i-a spus ca pâna la sfârsitul acelui an daca profitul hotelului se va ridica la o anumita suma, îi promite ca-l va ajuta sa detina si Mitica, propriul lui hotel.
   Cum românul nostru nu era lipsit nici de inteligenta si nici de ambitie si cum stimulentul nu era unul de neglijat, s-a pus serios pe treaba si a izbutit ca la data bilantului, cifrele sa-i fie favorabile. Evreul s-a tinut de cuvânt, l-a ajutat sa obtina un împrumut avantajos si i-a vândut chiar unul dintre motelurile sale.
   Fiind descurcaret prin excelenta, într-un timp neasteptat de scurt, nea Mitica, românul plecat în lumea larga de prin împrejurimile Sibiului sa-si caute norocul – a reusit sa ramburseze întreg împrumutul (în aproximativ de doi ani), devenind astfel proprietar cu drepturi depline asupra hotelului: „Datorita unui evreu am eu astazi hotelul!”, a repetat Dumitru Sinu, plin de recunostinta fata de cel care l-a ajutat într-un moment în care nici nu visase!

Octavian Curpas

OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011