Iarna, cristaline unde pe sub gheaţă se strecoară

şi-n noapte argintul lunii îl transformă-n poleială.

Ajunge o zi-nsorită să se subţieze gheaţa

şi prin margini dantelate să pătrundă-n apă viaţa.

Sălciile arcuite, spre oglinda de cleştar,

lasă gheţa ce le-mbracă să prelingă stropi de apă.

Cade acum o picătură şi alta se pregăteşte,

gheaţa râului în raze şi cristale-ncet plesneşte.

Zăresc peştii curcubeu, aurii şi argintii,

ce-şi pun solzii în valoare, fluturând din aripioare.

Susur duios se aude – „simfonii de primăvară”,

şi pe maluri, dalbe flori scot căpşorul din zăpadă.

Tot priveşti şi nu ai crede că gingaşii ghiocei,

cu lăncile din smarald, scot clinchet de clopoţei.

O boare de vânt uşoară va purta mireasma lor,

„vestitori ai primăverii” – bucuria tuturor.

 .

Iarna însă nu se lasă, „babele” îşi pregăteşte

să cearnă zăpadă-n zări, troienind din nou cărări.

Vântul de la miazăzi – „mâncătorul de zăpadă”,

Dochiei-i fură cojoace, de vreo nouă zile-ncoace.

Fete au ieşit din case purtând fine mărţişoare,

şi pe câmpuri apar pâlcuri de culori pline de floare.

Iată, mândra primăvară, cu alaiul ei sonor,

a venit din nou în ţară dând farmec visărilor…