Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă

 cel-cu-inima-multumita-blogMari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc. – Psalmul 111:2

Am iubit întotdeauna cărțile, însă înainte de ’89 în România nu se publica ceea ce ne doream mai mult, scriitori de top din occident și din țară! Totuși, românii întotdeauna au fost mari cititori de carte, în acel timp.

După o interzicere a tipăririi lui Blaga de către cenzura comunisto-muncitorească, timp de câteva decenii,  în sfârșit  a apărut  volumul cartonat Poezii de Lucian Blaga, prin deceniul ’80. Atunci a  fost un evenment cultural  extraordinar. Imediat am cumpărat  2..3 exemplare ale cărții! Continue reading “Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă”

Gândul zilei: CUM SĂ CREŞTI UN TIMOTEI

154x212-images-stories-altele-biblia1Nicolae Iorga spunea că profesor e acela care învață necontenit, iar marele om de cultură a fost un exemplu pentru noi în multe domenii, în care a excelat, tipărind peste 25.ooo de titluri de lucrări, asta în vremea când scrisul era de “mână” (cu pana, creionul sau penița).

Iar apostolul Pavel le scrie corintenilor: “Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Corinteni 13: 11)

Pe de altă parte și Isus Hristos îndeamnă omul: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.  Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.  Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30) Continue reading “Gândul zilei: CUM SĂ CREŞTI UN TIMOTEI”

Vavila Popovici – FRAGMENT DIN CARTEA „POPASURILE VIEȚII”

V.Popoviciby Vavila Popovici

„Haideți să mergem cu mașinile la bisericuța din Borzești!” am auzit un glas în receptorul telefonului. Un grup de medici hotărâseră să meargă acolo la Înviere. Orele douăzeci și trei. Ultimele telefoane zbârnâiau: „Gata?” „Gata! Acum ieșim din casă.” Afară era frig, dar era primăvară. Din nou simțeam mirosul reavăn al pământului ce se ridica până la nările mele dornice de parfumul primăverii, de aerul proaspăt al nopții. Prea stăteam toată ziua în mirosurile de chimicale emanate de instalațiile combinatului. Paștele în acel an venise nici prea devreme, nici prea târziu. Oricum, zăpada fugise demult, mugurii începuseră să se desfacă. Câțiva zeci de metri pe jos și am ajuns în fața spitalului unde era parcată mașina noastră. Acolo era punctul de întâlnire cu ceilalți. Continue reading “Vavila Popovici – FRAGMENT DIN CARTEA „POPASURILE VIEȚII””

Fenomenul istoric – reversibil sau ireversibil?

Istoriaby Vavila Popovici

Istoria lumii este tribunalul lumii.
Friedrich von Schiller

Proverbele sunt vorbe pline de înțelepciune. Ele provin din experiența vieții celor care au existat înaintea noastră și a căror existență s-a înscris în istoria acestei lumi. „Un nebun aruncă o piatră și zece înțelepți se chinuiesc s-o scoată”, este proverbul românesc pe care-l aud tot mai des în ultima vreme. Chiar așa? Multor înțelepți un singur nebun le poate da de furcă? Cert este că fiecare dintre noi simte dezordinea din jurul său, libertatea fără de măsură și de reper, disproporția covârșitoare între cei bogați și cei săraci, mizeria morală care include vicii, păcate și atitudini provocatoare.

Continue reading “Fenomenul istoric – reversibil sau ireversibil?”

Rusine !?

rusine-sa-va-fieby Vavila Popovici

 

A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.” – Aristotel

În luna iulie 2012 am scris eseul intitulat „Obrăznicie și cinism”, specificând faptul că în societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al tupeului, al obrăzniciei, golăniei, cameleonismului, și că, astăzi culegem ceea ce s-a semănat, moștenitorii comunismului nelăsându-se învinși de cerințele unei vieți morale. Mai aminteam cum proverbul Obraznicul mănâncă praznicul”, în trei cuvinte, exprimă plastic, situaţia în care o persoană impertinentă obţine ceea ce dorește, deşi nu merită, de multe ori prin minciună, nepăsându-i ce gândesc sau spun alții. Aminteam de asemenea că Nicolae Iorga adăugase proverbului: …dar plăteşte cu obrazul”. Continue reading “Rusine !?”

Top al românilor care onoreaza România

thumbnail

12 pentru R O M Â N I A –

O propunere de top  

Cine ne reprezintă mai bine și în mod onorabil Țara, care sunt elitele și modelele noastre (demne de urmat), care sunt acei oameni “mari” care cinstesc (prin ceea ce fac) românii și România?

Pentru a încerca un oarecare răspuns trebuie să  folosim aceleași unități de cântărire în jocul intreprins în alcătuirea unui astfel de top.

Continue reading “Top al românilor care onoreaza România”

Morala si democratia

EticDemocrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi,

nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.

– Nicolae Iorga

Platon, filozof al Greciei antice, discipol al lui Socrate și învățător al lui Aristotel, a elaborat specia literară a dialogului, în care problemele filozofice au fost relatate prin intermediul mai multor interlocutori. Mitul peșterii constituie unul dintre dialoguri, în care s-a folosit o imagine alegorică a lumii și a modului cum poate fi cunoscută această lume, alegoria fiind: Peștera – lumea sensibilă, lumea noastră obișnuită, prizonierii din peșteră – noi oamenii, cărora ni se pare că aceasta este singura lume reală. În Republica – cartea a VII, Platon arată în ce sens trebuie înțeleasă lumea cu ajutorul gândirii logice Continue reading “Morala si democratia”

Minciuna ca regulă, într-o țară creștină

Nicolae Iorga.Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi […] daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu. (Luca, 11.42)

Nimeni dintre români nu zice că n-am fi o țară creștină. Dar e o mare problemă  faptul că nu mulți sunt și informați pentru a putea vorbi în cunoștință de cauză, ce anume  înseamnă a fi creștin.

Ce spuneți, minciuna îi caracterizează pe creștini? De ce majoritatea parlamentarilor și a celor înălțați în diferitele dregătorii, din România, mint cu nerușinare ori de câte ori au impresia că demersul de acest fel îi avantajează. Și asta se întâmplă de obicei în demersul lor de înavuțirie, printr-o politica care să le aducă cât mai mari beneficii materiale în plan personal. Căci nimeni nu se putea altfel îmbogăți prin muncă cinstită și atât de repede, dar și atât de mult.

Corupția (minciuna) face legea mai peste tot Continue reading “Minciuna ca regulă, într-o țară creștină”

Conștiința – instrumentul vital al oricărui om

Nicolae Iorga.Totdeauna alegi – între Dumnezeu și Satana

 

Orice învățătură și informație care există în lume onorează sau necinstește două mari entități spirituale, fie pe Dumnezeu-Cratorul, a toate, fie pe impostorul și uzurpatorul Satana.

Fiecare dintre noi este liber, să accepte, să respingă sau să ignore, orice informație, orice practică sau orice învățătură, infinite prilejuri de-a cinsti sau dezonora Numele Dumnezeului Celui viu și adevărat.

Fiecare va decide însă în felul său, se va orienta fie după plăcerea firii naturale înclinate spre păcat și fărădelege, fie va dori să asculte de glasul moral așezat de Dumnezeu în conștiința sa. Oricum, omul va decide, după ceea ce iubește sau dorește, alegerea îi aparține în totalitate. Însă, dacă iubește curăția de inimă, se va orienta să fie pe placul lui Dumnezeu care l-a creat și i-a dat viață, și se va lăsa călăuzit de legea morala, de iubirea, bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu.

Continuarea Armonia Magazine USA

Episcop anglican – aberații de neimaginat privind Căsătoriile Gay

Biserica  Anglicana din  SalisburyConform Huffingtonpost, episcopul anglican de Salisbury, Nicolae Holtam, a comparat atitudinea adversarilor căsătoriilor gay cu acei creştini care au folosit Biblia pentru a susține sclavia și că este timpul să-și revadă aceste  atitudini care să permită cuplurilor de același sex să se căsătorească, după cum creștinii au procedat cu sclavia și apartheidul.

Ba mai mult, într-o scrisoare adresată către Telegraph, episcopul anglican Nicolae Holtam susţine că atitudinea față de homosexualitate s-a schimbat “considerabil” în ultimii 50 de ani și că acceptarea căsătoriilor gay ar fi o “consoldare a instituției căsătoriei” (Sursa: Evenimentul zilei). Continue reading “Episcop anglican – aberații de neimaginat privind Căsătoriile Gay”

NOUA SULIȚĂ – HOTIN

Noua sulita - EminescuNu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeste pentru că s-a petrecut.

Gabriel J. G. Marquez

Trecutul însemnă timp trăit, prezentul este doar o clipă. De aceea refuz să cred că ceea ce s-a petrecut aparține morții, întrucât trecutul, se răsfrânge asupra clipei prezente și asupra viitorului nostru.
 .    Istoric vorbind, după dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală și de Est la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599- 1601, România Mare.
 .    Nicolae Iorga ne vorbește în Istoria românilor prin călători, despre multe scrieri ale străinilor despre locuitorii țării noastre și m-am oprit la însemnările consulului Marii Britaniei, scrise în 1833, cuprinse într-o voluminoasă descriere, intitulată Pământul Principatelor Române: „… Astfel românii au ajuns a fi o concentrare de cea mai mare vitejie, de cel mai înalt geniu, cu cea mai rară omenie și cu cea mai evanghelică ospitalitate și afabilitate. Dinspre partea dacilor sunt îndrăzneți, cum se vede la călărie fără șa, sunt dibaci în a călări și fabrica orice, învățând orice artă nouă numai dintr-o singură vedere la altul, în iuțeala cu care-și găsesc singuri hrana la drum, în puterea de a dumesnici animalele sălbatice, în hotărârea de a umbla fără cea mai mică spaimă în întunericul cel mai gros prin pădurile cele mai nestrăbătute și pustii, prin munții cei mai periculoși, prin pustietățile cele mai adânci și întunecoase. Dinspre partea romanilor, au priceperea la cânt și la dans, la frumoasa cetire și la poezie, la tot felul de arte, la mânuirea iute a armelor, la înțelegerea fără preget și la spontana imitație, fără a mai adăuga numele și graiul”.
 .    Tot Nicolae Iorga mai amintește însemnările unui consul prusian, prin anul 1848, cu privire la poporului nostru: „Sânt o rasă frumoasă, deosebită prin moravurile-i simple, curățenie și cinste”, cu excepția clasei de sus, asupra căreia s-a întins influența corupătoare a Fanarului”.
.    Cât privește Noua Suliță, localitatea este semnalată în descrierea Basarabiei, într-o publicație germană din 1876. Continue reading “NOUA SULIȚĂ – HOTIN”

BOLGRAD

Lacul Ialpug
images[6]Lacul Ialpug se întinde pe teritoriul a trei raioane din regiunea Odesa: Bolgrad (partea de nord), Ismail (partea de sud-est) şi Reni (partea de sud-vest). Cea mai mare localitate aflată pe malul lacului este oraşul Bolgrad (aflat la extremitatea nordică).

.    Cahul, Bolgrad și Ismail este fâșia de pământ din sud-vestul Basarabiei a cărei limită sudică este Dunărea, cea vestică – râul Prut și cea estică – Marea Neagră. Orașul Bolgrad este un mic oraș situat la 40 km distanță de orașul Ismail, la mai mare distanță de Odesa – 176 km, la 7 km de frontiera actuală română. Orașul făcea parte din sudul Basarabiei, acum al Ucrainei. Continue reading “BOLGRAD”

Vavila Popovici: Alege-ți plaja, nisipul, vântul și stânca

Imagine cu litoralNu-i trândăvie viața, ci trudă și-alergare.”   (Serghie Sevici)

.

Viețuim, adică existăm. Despre viața noastră, Nicolae Iorga – istoricul care a pășit prin întreaga pădure a istoriei poporului român -, spunea că ea este mărginită în timp, în spațiu, în putința de manifestare, că reprezintă așa de puțin, încât „trebuie s-o lărgim și s-o ridicăm cât se poate mai sus”.

Echilibrul dihotomic al vieții – egalitate – non egalitate – se realizează foarte greu în societate; inegalitatea în fața legii duce la abuz și corupție, ea se mărește și datorită factorului educațional; egalitatea de șanse oferită este și ea de multe ori nerespectată, așa încât, spusele filozofului  german Johann Gottfried Herder (1744-1803) devin valabile, și uneori „poporul cel mai nobil își poate pierde noblețea; măduva îi este zdrobită în oase, și dorurile sale cele mai alese și frumoase sunt coborâte până la minciună și înșelăciune…”. Continue reading “Vavila Popovici: Alege-ți plaja, nisipul, vântul și stânca”