Ministerul Public și Accept toacă circa un milion de euro pentru implementarea în România a jurisprudenței CEDO privind orientarea sexuală și identitatea de gen

Av. Elena Radu: Asemenea proiecte fac rău chiar comunități LGBT

de  AV. ELENA RADU

Nu știați de ce nu se face nicio sesizare din oficiu și nicio investigație cu privire la ce s-a întâmplat în pandemie? Simplu. Ministerul Public este ocupat cu altele. Nu are timp de prostii. Un proiect pe 2 ani de 937.819 euro. Detalii în link-ul acesta. Eu cred că asemenea proiecte fac rău chiar respectivei comunități pentru că prin campaniile agresive care se fac, nu fac decât sa atragă revolta și repulsia celorlalți. Se pompează bani la greu pentru manipularea psihologica atât a celor din comunitatea respectivă, cât și a celorlalți.

Citiți și: Cora Muntean: Mi-e scârbă de uneltele dictaturii, mai scârbă decât de dictatori. Cum să fii jurm și să primești 50 de lei pe postare?

VIDEO New York Times: CDC ascunde mare parte din datele referitoare la Covid pe care le colectează. Dr. Robert Malone: Aceasta este o fraudă științifică. Noi, poporul, cerem să vedem datele! VIDEO

Nu o sa folosesc termenul ca să nu mă trezesc blocata. 

O sa va spun cum am ajuns la aceasta concluzie personala. 

Continue reading “Ministerul Public și Accept toacă circa un milion de euro pentru implementarea în România a jurisprudenței CEDO privind orientarea sexuală și identitatea de gen”
Advertisement

Peter Costea: Denigrarea mișcării conservatoare din România (I)

Fundația Friedrich Ebert-Stiftung, un think tank al socialiștilor germani, denigrează mișcarea conservatoare din România în ultimul ei studiu despre mișcarea conservatoare română.

Studiul este intitulat Conservatorismul Insurgent din România. Printre cei vizați suntem și noi, mișcarea conservatoare, pro-familie românească. Studiul a fost publicat în iunie, autorul lui fiind un conferențiar universitar din Iași.

[Link: www.library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/16291-20200626.pdf]

Cu toate că denigrează, studiul e un plus din câteva puncte de vedere. În primul rând, studiul denotă că mișcarea conservatoare din România deține notorietate europeană, fiind cunoscută și în Statele Unite. Continue reading “Peter Costea: Denigrarea mișcării conservatoare din România (I)”

Buletin informativ al AFR din 26 Mai 2020

Educația sexuală în Marea Britanie. O temă de casă dată copiilor în Marea Britanie la orele de educație sexuala este să scrie despre pornografie si diferențele dintre diferitele forme ale acesteia: LINK

Coronavirus. Spiegel International scrie despre dezinformările Chinei privind izbucnirea pandemiei: LINK

Evanghelia după Marcu. A fost descoperit încă un fragment din Evanghelia după Marcu: LINK Continue reading “Buletin informativ al AFR din 26 Mai 2020”

Cardinalul J. L. Barragan: “Transexualii și homosexualii nu vor intra niciodată în Impărăția Cerurilor…”

Transexualii si homosexualii nu vor intra niciodata in Imparatia Cerurilor. Nu spun eu asta pentru prima data, ci insusi Sfantul Pavel”, declara cardinalul Javier Lozano Barragan intr-un interviu incendiar care a provocat rumoare si proteste in randul asociatiilor de promovare a homosexualilor din Italia.

In remarcile sale, cardinaul Barragan a punctat si faptul ca homosexualii nu se nasc pederasti, ci devin gay din cauze diverse, precum lipsa de educatie sau imposibilitatea de a-si stabili propria identitate in perioada adolescentei. Continue reading “Cardinalul J. L. Barragan: “Transexualii și homosexualii nu vor intra niciodată în Impărăția Cerurilor…””

Sodomiții publică în Adevărul.ro RETROSPECTIVA 2019 LGBT

Aviz prietenilor noştri LGBT-işti care ne acuză de homofobie: Preferăm să folosim frecvent noţiunea de “sodomiţi” în loc de “homosexuali” deoarece acesta este epitetul biblic atribuit homosexualilor, epitet care include şi judecata divină pentru această categorie de oameni…

Recomandăm lecturarea articolului de mai jos numai pentru o cunoaştere amplă a fenomenului LGBT din perspectiva celor care practică sau susţin sodomia…

Anul 2019 a fost unul complicat pentru drepturile LGBT la nivel global, făcându-se paşi înainte, dar am asistat şi la un backlash important. Continue reading “Sodomiții publică în Adevărul.ro RETROSPECTIVA 2019 LGBT”

„Teoria Genului este o invenție ideologică!” – declară autorul ei (Christopher Dummit)

by

Christopher Dummit, părintele Teoriei Genului, își face mea culpa pentru minciuna sa care a devenit fundamentul propagandei LGBT.

Toată lumea înșeală și minte – „așa funcționează domeniul studiilor privind genul”, explică Dummit într-un lung articol publicat în revista Quillete, în care își pune cenușă în cap pentru teoria pe care a inventat-o în 1998.

În cercetările mele privind genul nu am găsit explicații științifice, ele au apărut doar din convingerile mele ideologice”, scrie acesta.

Orgie la Catedrală

Catedrala Sfântul Ștefan este, prin arhitectura deosebită, dimensiunile impresionante (lungime 107 m, înălțime 136 m) și o istorie aproape milenară, simbolul Vienei. Asta din punct de vedere turistic, pentru că nu este vizitator al orașului care să nu-și dorească să-i treacă pragul.

Din punct de vedere spiritual este un simbol al catolicismului. De aceea este surprinzător (șocant, chiar) că ea a devenit și în acest an scena unui show al activiștilor „LGBT”.

Intențiile declarate ale acestora par bune: strâng fonduri pentru combaterea SIDA. Dar faptul că au solicitat spațiul unei catedrale pentru a-și desfășura „spectacolul” cu travestiți, despuiați, încornorați, etc este o sfidare. În numele toleranței, se batjocorește Biserica, credința creștină. Continue reading “Orgie la Catedrală”

Varșovia declară război Europei și culturii LGBT. „A fi polonez înseamnă a fi normal”

Polonezii continuă să sfideze progresismul și multiculturalismul, într-o nouă mișcare de forță a Varșoviei.

Guvernul format de Mateusz Morawiecki a trecut de votul de încredere al Parlamentului, informează Bloomberg, cu 237 de voturi pentru și 214 împotrivă. Imediat, premierul ales Mateusz Morawiecki s-a grăbit să anunțe care sunt prioritățile cabinetului său.

Înainte de orice, primul-ministru polonez anunță că va apăra valorile tradiționale catolice și își propune să consolideze construcția unui „stat social patriotic”. Morawiecki caută să protejeze Polonia de ceea ce el și miniștrii lui numesc „experimentele sociale” ale activiștilor pentru drepturile comunității LGBT. Continue reading “Varșovia declară război Europei și culturii LGBT. „A fi polonez înseamnă a fi normal””

Asociația Accept caută homosexuali pe care să-i reprezinte la CEDO împotriva statului român, care nu reglementează parteneriatul civil

de Raluca Oanță

Asociația Accept a lansat un apel public privind identificarea homosexualilor pe care să-i reprezinte în justiție împotriva statului român, în contextul în care parteneriat civil nu este recunoscut în România.

Potrivit unui anunț făcut de Accept, homosexualii care doresc să dea statul român în judecată trebuie să completeze un formular, în care să prezinte informații atât Partenerul A, cât și Partenerul B. Continue reading “Asociația Accept caută homosexuali pe care să-i reprezinte la CEDO împotriva statului român, care nu reglementează parteneriatul civil”

75% dintre homosexuali suferă mintal – AFR

75% dintre homosexuali suferă mintal: Încă un studiu recent publicat discută depresia şi bolile mintale ale homosexualilor. Conform studiului, trei sferturi dintre homosexuali suferă de boli mintale: link

Drepturile omului în derivă: Ne plac drepturile, dar nu ne dăm seama că ne confruntăm cu o criză a drepturilor omului. Se inventează drepturi peste noapte în timp ce responsabilităţile şi obligaţiile dispar: link

Declinul demografic global: Publicaţia americană Foreign Affairs a publicat un dosar privind declinul demografic mondial. În ce sens? În timp ce populaţia planetei creşte, procentul de persoane tinere scade iar al celor în vârstă creşte. Asta înseamnă recesiune economică şi alte consecinţe sociale dezastruoase pe orizont:
link Continue reading “75% dintre homosexuali suferă mintal – AFR”

Politicianul britanic care milita pentru toalete neutre, acuzat de abuz sexual asupra minorilor

Un consilier municipal al orașului englez Middlesbrough, care speră să transforme instituțiile guvernamentale neutre din punct de vedere al genului, a fost acuzat de 9 fapte de atingere sexuală a unui copil.

David Smith, în vârstă de 30 de ani, reprezintă Coulby Newham, o suburbie a Middlesbrough, în consiliul orașului Yorkshire. După arestare, a demisionat din Partidul Conservator, dar nu din poziția consiliului.

Potrivit BBC, Smith va apărea în fața instanței pe 7 august. Neagă acuzațiile.

„Resping aceste acuzații false, iar demisia din partid mă va ajuta să mă îmi pot concentra toate eforturile în lupta pentru a-mi reabilita numele”, a declarat Smith. Continue reading “Politicianul britanic care milita pentru toalete neutre, acuzat de abuz sexual asupra minorilor”

Curtea Supremă așteptată să se pronunțe pe redefinirea „sexului” ca „identitate de gen”

Agenda lgbt este ca o hidră. Un monstru cu mai multe capete care atacă societatea pe mai multe fronturi.

La început, mișcarea a câștigat acceptarea prin reprezentări pozitive în artele de divertisment. Mai târziu, mafia lgbt a început să se infiltreze în sistemul de învățământ, impunând brandul său totalitar de „incluziune” asupra copiilor și familiilor. În cele din urmă, își intensifică eforturile de a remodela societatea prin legislația statală și federală.

Sfinți fiind, putem să oprim televizorul sau să boicotăm anumite emisiuni, ne putem retrage copiii din școlile care impun perversiunea sexuală copiilor noștri, dar ce refugiu vom avea dacă acești oameni pot încă să schimbe legile prin agenda de tipul orwellian?

Aceasta este realitatea uimitoare cu care ne confruntăm dacă SCOTUS va susține o decizie a unei instanțe inferioare care redefinește termenul „sex” în legea federală ca „identitate de gen”.

Dacă decizia care protejează dreptul unei persoane de a-și determina propria realitate și de a-și decide propriul sex este susținută, chiar și cei mai blânzi oponenți ai acestor practici anti-științifice și anti-religioase vor deveni instantaneu infractori. Continue reading “Curtea Supremă așteptată să se pronunțe pe redefinirea „sexului” ca „identitate de gen””

A fi activist pentru mișcarea homosexuală nu te face mai tolerant

de Andrei Nicolae

stickere gratuite pe care scrie: „zonă liberă de LGBT”

Un schimb de replici a erupt la Varșovia, între editorul săptămânalului „Gazeta Polska” și Ambasadorul american din Polonia, după ce publicația a anunțat că va distribui, gratuit, stickere pe care scrie „Zonă liberă de LGBT”, informează BBC.

Publicația, care are un tiraj de 110.000 de exemplare/număr și este de orientare conservatoare, a anunțat că va distribui abțibildurile cu ocazia următoarei ediții. „Gazeta Polska” a publicat pe Twitter o imagine cu viitoarele stickere. Continue reading “A fi activist pentru mișcarea homosexuală nu te face mai tolerant”