Tag: Isus

Omul Dincolo de Sine (9)

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

SlavomirPrivesc tumultul, dintr-o data mai bogat in sufletul meu, dintr-o data partas cu insasi lupta mea cu torentul curgerii implacabile de la va fi la a fost… Am desenat o linie imaginara de-a curmezisul torentului intr-o incercare noua de a-mi defini mediul, o curgere asemanatoare cu cea a raului in inclestarea lui cu stanca.

Imi parea ca gandeam in pietre… In pietrele albe de calcar sau in pietrele lunii. Si dintr-o data, neodihne noi precum coloana intinsa undeva in coapsele infinitului pareau a infiripa o miscare timida in pietrele rotunde intinse misterios pe malul raului. O miscare… Apa raului, apa pur si simplu, intr-o trecere implacabila pare a-mi spune ca undeva in adanc, in ideea de apa, exista dorul dupa o altfel
de miscare, miscarea din pietre. Exista o lene, un somn in trecere, dar puterea adevarata se intruchipeaza si in ramanere. E atata pace in a privi aceasta framantare dintre miscare si miscare.
Este atat de adanca aceasta pace in scurta mea solitudine incat simt ca-mi privesc propria poveste istorisita intr-o intimitate profunda intre ceea ce sunt si ideea de miscare din adanc, in esenta apei sau a stancii care strajuieste malul.

Si totusi e mai mult in tumultul apei decat lenea de a te lasa dus… Cand privesc stanca si apa vad o alta dinamica. Exista in acea trecere si ramanere o idee comuna amandurora intr-o expresie mult mai inalta: libertatea. Da, ati inteles perfect; li-ber-ta-tea. In clipa aceasta am descoperit ca dincolo de ceea ce aparent vad, exista un ceva infinit mai adanc. Trecerea apei si ramanerea pietrelor se intrupeaza atad de perfect intr-o, cu adevarat, libertate prin miscare… Libertate pur si simplu!

Trecerea si ramanerea, doua actiuni intr-o singura miscare, reveleaza ochilor mei o dinamica
din dincolo de timp si totusi atat de proaspata. Clestele stancii din dreapta si a celei din stanga este
de fapt un singur trup incremenit in ideea inclestarii. Si apoi apa…

Din cand in cand cate un pastrav… Semn ca apa e curata, puternic oxigenata de valtoarea
continua a miscarii. Hmm… Energie in energie sau energie din energie? Sau poate ca o lume cu
totul noua cu tot cu alaiul ei de mistere exista, mai mult sau mai putin vizibila, in trupul acestei
perpetue tensiuni dintre trecere si ramanere. Vedeti, apa si inclestarea ei cu puterea de ramanere a
stancii produce libertatea, o libertate generatoare de viata, ea insasi generata de o alta tensiune
perpetua. Oxigenul din tumult, asprimea pietrelor de dedesupt si repeziciunea curgerii sunt precum
caramizile in zidire pentru pastravii raului si pentru sustinerea lor in existenta. Continue reading “Omul Dincolo de Sine (9)” →

Omul Dincolo de sine (8)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, News, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, CanadaSlavomir

Zidurile Ierihonului atingeau cerul, oameni caliti in ale razboiului strajuiau pe meterezele lor…
Masivitatea zidurilor, inaltimea lor care in atatea randuri oferea imbarbatare numai pentru ca existau, erau in ziua aceea parca mai putin impunatoare, vitejii erau mai putin increzatori in propriile lor puteri.
Ei infruntau de data asta un dusman care nu incapea in tiparele lor de gandire, un dusman inaintea caruia Marea Rosie, granicerul de apa al Egiptului, daruia libera trecere, Iordanul, fortareata naturala a Canaanului oferea deplina cooperare cu aceasta oaste atat de diferita, oaste care nu se conforma
principiilor militare ale vremii lor si in fapt nu se incadra in nici un tipar conceput de mintea umana…

S-a dovedit, vestile circulau cu o iuteala ametitoare, ca nu exista arma care sa steie impotriva acestui vrajmas ciudat, care umbla in puterea unui Dumnezeu care nu avea nici chip nici nume care putea fi rostit… Inimile lor, ale vitejilor Ierihonului, erau muiate de o groaza mocninda, Bratele lor si-au pierdut
vigoarea, dumnezeii lor de piatra taceau. “Vor sta in picioare zidurile? De ce cuvintele de imbarbatare erau in rostirile lor mai degraba lamentari?” Linistea din tabara Izraelitilor rasuna mai tare decat valurile zguduite de furtuna. Formatia lor, subtire ca o raza, se desfasura intr-o procesiune sinistra.
Totul pare doar o executare a unui destin implacabil, scris din stratimpuri de o mana nevazuta. Era evident, pentru ostenii de pe ziduri, ca taria armatei atacatoare nu statea nuci in numar nici in taria fizica a ostenilor, nici in destoinicia conducatorului de osti… Continue reading “Omul Dincolo de sine (8)” →

Omul Dincolo de sine (7)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Media, News, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

SlavomirExista, aproape in fiecare miscare or intentie a noastra, o tendinta exprimata or salasluind in chiar dincolo de cunostinta noastra, menita sa ne duca inca un pas dincolo, unde, satui de limitele noastre, sa mai regasim o parte din noi, din natura divina pe care o caram in sufletele noastre prin dorul nostru dupa Edenul pierdut…

Este, cu alte cuvinte, dorul treceri noastre in dincolo de tarmurile sinelui spre limanul unei impliniri mult dorite. autarea implinirii, deseori o notiune total neinteleasa, este vazuta ca o calatorie fie sucombata in labirintul propriei noastre fiinte, fie continuata intr-un urcus greu dar datator de nadejde prin tinta acesteia. In primul caz, necunoasterea propriilor limite, ne duce la eforturi itanice inspre atingerea punctului de “regasire”. Ne cream astfel o indentitate falsa, o iluzie care ne va hrani doar pentru o perioada foarte scurta. Atat de acuta si de intensa este durerea descoperirii ca nu exista implinire in omul in sine incat pentru unii efortul de scapa de aceasta durere a dus la actiuni extreme cum ar fi sinuciderea. Budismul de altfel propune o cale al carei sfarsit este Nirvana, starea in care omul nu mai are dorinte ori suferinte, in care omul isi pierde constiinta sinelui. Este starea a asa numitei “fericiri depline”. Ceea ce aceasta cale ofera este de fapt o autoanihilare prin suprimarea a tot ce este mai nobil ca resursa in fiinta umana. Sunt de fapt elementele care definesc fiinta umana ca persoana, cele care sunt anihilate prin nirvana. Care este finalitatea acestei stari pentru societate? Nu exista nimic in filosofia nirvanei care sa implice omul in ceva dincolo de sinele lui inspre ceva constructiv. Omul, ca sa folosesc o metafora, devine o piatra de rau, rotunda si deseori placuta la vedere dar care nu pate fi parte din nici o
zidire.

Implinirea, daca este sa fie gasita, nu poate fi gasita in sine, ci in ceva dincolo, intr-o cauza, intr-un
tel, cand omul cu toate atributele personalitatii lui, este parte din ceva cu mult mai maret… Omul se
regaseste nu in sinele lui ci cu mult dincolo.
Iubirea este mijlocul cel mai ilustrativ al regasirii, al jubilarii fiintei umane prin regasirea dorintelor si a
suferintelor si nu prin anihilarea lor. Identitatea fiintei umane se cristalizeaza prin raportul de
interdependenta cu semenii. Emotiile, dorintele, vointa, nu sunt suprimate ci mai degraba amplificate. Ce
ardere nobila este trairea intensa a fiintei umane intr-o cauza care depaseste limitele sinelui! Obstacolele
unitatii in Biserica au fost succint descrise in articolul precedent cand vorbeam despre Biserica ilustrata
ca Trup sau ca Zidire. Dragostea este liantul unitatii si lipsa acesteia este dusmanul ei. Dragostea
acopera imperfectiunile individului prin ansamblul zidirii sau al trupului… Ei bine, ma veti intreba, cum se
integreaza crestinul si implicit Bisericain ansamblul social al vremii cand mai intotdeauna doctrina
crestina este in direct conflict cu tendintele gandirii unui sistem social in intregime secularizat? Iata ce
spune Cuvantul in 2Cor 6:14:

“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si
faradelege? Sau cum poate sta lumina impreuna cu intunericul?”
Cuvantul este tot atat de cert in Iacov 4:4:
“Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie
prieten cu lumea se face vrajmas cu dumnezeu.”
Cu toata vrajmasia dintre felul de gandire al copiilor lui Dumnezeu si felul de gandire al lumii,
dumnezeu nu a intentionat niciodata ca lumea si biserica deci si crestinii implicit sa traiasca intr-un
permanent conflict. Continue reading “Omul Dincolo de sine (7)” →

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, literature, MiraclesLeave a comment

FamiliilePatriarhilor7Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

Colind pentru Ales, inainte de alegeri

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature, News, poetry, RomaniaLeave a comment

Noi Te rugam, Iisuse bun,pruncul

Sa ne faci ingeri, de Craciun,

Si Duhul Tau, cel bland, primind,

Sa ne primesti, pentru colind –

Sa Iti uram sa ne tot duci,

Dinspre Golgota unei cruci –

Acolo unde vesnic esti,

Zalog al tainelor ceresti –

Si ingeri fiind, in priveghere,

Putine vom avea a-Ti cere –

Numai Lumina Ta de Crai,

Si-n intuneric, sa ne-o dai –

Sa traiesti, Doamne, veac de veac,

Sa-Ti colindam cu vieti pe plac –

Maicuta Domnului ne fie

A doua mama-n vesnicie –

Si cum nu stim, ci doar gresim

Cand este vremea sa iubim –

Invata-ne, ca ingeri sfinti,

Intai, iubirea de parinti –

Invata-ne, ca ingeri vii,

Apoi, iubirea de copii –

Invata-ne, cu Duh pe pleoape,

Iubirea grea pentru aproape –

Si multe, Doamne, sa ne-nveti –

S-aducem roada unei vieti

In fiecare zi, ca-n Rai,

Mariei Tale, Sfinte Crai –

Precum sunt ingerii de nea,

Ce ning in veci din Slava Ta,

Iisuse, Ti-am mai colinda –

Dar oameni fiind, si pacatosi

Lasam Arhanghelii frumosi

Sa Iti colinde din stramosi –

Noi Te rugam, Iisuse bun,

Sa ne faci ingeri, de Craciun –

Pe cand Te nasti, in Betlehem,

Sa-Ti facem vietile, poem –

Sa punem floarea lor de crini,

Peste cununa Ta de spini…

4 decembrie 2009

Jianu Liviu-Florian

http://www.phoenixmission.org

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” de Iosif Ton – Un volum despre transformarea interioara prin credinta in Isus Hristos

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, TheologyLeave a comment

Pot fi prezentate notiunile privind viata spirituala, sub forma de curs? Este posibil sa sistematizam conceptele de baza ale religiei crestine ca niste lectii practice care sa ne ajute pe cararea vietii? Cu siguranta ca ar fi binevenite astfel de materiale care sa ne ajute sa avansam treapta cu treapta catre desavarsirea Mantuitorului nostru, insa intrebarea este de unde sa le luam? Este relativ usor sa arunci cu cuvinte innegrind pagini intregi pentru a scoate carti avand ca eticheta spiritualitatea, dar este extraordinar de greu sa poti sintetiza in mod valabil acele principii fundamentale Umblareacare se constituie ca fiind esenta invataturii Domnului nostru Isus Hristos.

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant”

Acestei provocari, pastorul Iosif Ton ii raspunde intr-un mod exemplar, oferindu-ne ocazia de a studia, nu numai de a citi, un curs de viata spirituala, care sa raspunda cerintelor severe ale vietii de zi cu zi, atunci cand sunt puse la incercare principiile de credinta pe care intr-un fel sau altul, le-am invatat de-a lungul timpului. Talentul deosebit al lui Iosif Ton este acela de a ne pune la dispozitie un astfel de manual, prin intermediul cartii „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant.”

Semnificatia titlului volumului este bine redata de Iosif Ton in urmatoarele cuvinte: „Titlul acestui curs este „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant. M-am gandit la titlul acesta ca fiind un titlu general al tuturor cursurilor pe care le-am tinut. Titlul acesta uneste trei expresii biblice. Prima este „umblarea cu Dumnezeu” cu referinta biblica „Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani (Geneza 5:22) si pentru aceasta nu a mai gustat moartea. A doua expresie este preluata din 1 Tes. 5:10, unde sta scris ca Domnul Isus a murit „ca sa traim impreuna cu El”. Iar trairea aceasta se face sub calauzirea Duhului Sfant.”

Despre fundamentele vietuirii crestine

Pe parcursul a 17 capitole, avem ocazia sa intelegem bazele evlaviei crestine, pornind de la elemente de teologie ce imbina talentul de pastor al lui Iosif Ton cu cel de profesor de teologie. La prima vedere, s-ar parea ca avem de-a face cu un curs destinat unor studenti la teologie, fiindca primul lucru care izbeste privirea este extraordinara sistematizare a informatiei si o rigurozitate aproape stiintifica in exprimarea diferitelor elemente de adevar. S-ar parea ca doar persoanele care au un anumit nivel de invatatura in ce priveste dogma crestina vor putea sa se bucure de complexitatea gandurilor exprimate de Iosif Ton in aceasta carte. Insa, la o citire mai atenta, se observa cu usurinta ca prin intermediul acestui curs de viata spirituala, oricine doreste poate sa inteleaga fundamentele vietuirii crestine. „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” este o carte complexa, dar ea se deschide cu usurinta inaintea celui care doreste sa o citeasca, oferind lumina si indrumare si mai presus, calauzindu-ne sa-L privim pe Mantuitorul nostru.

Este deosebit de greu sa vorbesti simplu, atunci cand ai dobandit intelesul profund al lucrurilor intr-un anumit domeniu de activitate. Se cere un talent cu totul special pentru a reda in simplitatea vorbirii de zi cu zi ceea ce este profund si tainic. Insa doar atunci se poate vedea talentul de pedagog al unui om, doar in astfel de conditii, calitatea de pastor poate fi in mod clar evidentiata, iar din acest punct de vedere, Iosif Ton ne surprinde, ne uimeste si ne incanta deopotriva. Aceasta carte se constituie ca un manual pentru toti crestinii, indiferent de confesiunea religioasa, pentru toti oamenii, indiferent de gradul lor de pregatire.

Ce se intampla dupa convertire?

Povestea acestei carti sau mai bine zis, nevoia care a stat la baza alcatuirii ei, ne este redata in mod direct si personal, chiar din sectiunea introductiva, unde autorul ne spune: „Problema care mi s-a formulat a fost aceasta: ce invatatura ar trebui sa le dam oamenilor, dupa convertire, adica dupa ce vin la Domnul Isus? Am observat ca regula generala, ca facem evanghelizari, ii introducem pe cei convertiti intr-un scurt si adeseori, superficial curs de cateheza, ii botezam si apoi ii lasam sa traiasca linistiti in biserica, fara sa mai avem pentru ei un program sistematic si coerent de invatatura.”

Dilema bisericii crestine a ramas dintotdeauna aceeasi. Pe de o parte, exista un efort puternic in a-i chema pe oameni la Isus Hristos, dar dupa aceea este foarte dificil sa gandesti si sa realizezi programe de crestere spirituala a celor care au raspuns chemarii. In acest sens, Iosif Ton ne spune: „Cea mai mare tragedie din biserici sunt pastorii care nu stiu ce sa predice si care cauta disperati, cu ce sa umple timpul alocat pentru predici. Unii spun anecdote, ca sa-i faca pe oameni sa rada, altii spun istorioare, care sa emotioneze si sa-i faca pe oameni sa planga, altii spun ce se mai intampla prin lume, din ceea ce vad la televizor sau citesc in ziare, spun orice altceva numai invatatura despre trairea cu Dumnezeu nu dau! Si cea mai jalnica situatie este aceea a unei biserici din care oamenii pleaca acasa, intrebandu-se cu ce s-au ales de la orele petrecute in biserica.”

O carte destinata sa produca oameni de caracter

Acest adevar crud l-a determinat pe Iosif Ton sa nu ramana pasiv si s-a decis sa caute o solutie. Astfel, autorul ne relateaza: „Mi-am dat seama ca starea aceasta de gol spiritual este in primul rand rezultatul lipsei de invatatura dupa convertire si am inceput sa intuiesc ca fiind cea mai mare nevoie in bisericile noastre aceea a unei invataturi sistematice despre modul in care se traieste viata cu Dumnezeu.” Mai departe, Iosif Ton ne spune modul in care a intocmit primele cursuri de viata spirituala pe care le-a prezentat si cum a alcatuit un plan de predare a diverselor subiecte care sa ne conduca la unirea noastra cu Dumnezeu.

In acest sens, o revelatie deosebita este redata astfel: „In intreaga mea cariera de predicator al Cuvantului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Acum cand am vazut ca toata Biblia este doar istoria modului in care Sfanta Treime lucreaza sa formeze oameni dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, am inceput sa lucrez si mai sistematic pentru elaborarea unor lectii despre transformarea caracterului si schimbarea comportamentului.”

Conceptia despre lume si viata

In continuare, Iosif Ton ne relateaza fundamentele dogmatice ale schimbarii caracterului omului, iar in final, ajunge dupa multe cautari si cercetari in acest sens, sa elaboreze principiile de baza ale transformarii interioare sub puterea Duhului Sfant. Acestea sunt 12 si intre ele le vom aminti pe primele trei. „1. Incepem cu Sfanta Treime, trei Persoane perfecte, traind in relatii desavarsite. El ne invita sa Le privim, sa Le cunoastem, sa Le iubim si sa dorim sa fim in comuniunea Lor. 2. Dumnezeu ne spune ca scopul Sau este ca noi sa fim sfinti ca El, desavarsiti ca El si sa fim asemenea Lui. 3. Sfintenia, desavarsirea, asemanarea cu Hristos se realizeaza numai daca intram aici si acum in unire cu Hristos si cu Duhul Sfant si invatam sa traim in partasie cu Dumnezeu.”

Pasul fundamental in ceea ce priveste umblarea cu Dumnezeu este reprezentat de dobandirea unei drepte „conceptii despre lume si viata”, iar acest lucru se obtine studiind revelatia data de Dumnezeu in Cuvantul Sau. „Conceptia despre lume si viata reprezinta cel mai important lucru pentru fiecare fiinta umana. Cum vad eu lumea aceasta? In cazul in care conceptia mea despre lume si viata nu corespunde cu realitatea, inseamna ca eu traiesc o minciuna, pentru ca eu una cred si alta este realitatea. E extrem de important sa am o conceptie corecta despre lume si viata, iar aceasta nu mi-o poate da decat Creatorul lumii si al vietii.”

Relatia cu Dumnezeu

Punand temelia unei conceptii corecte despre lume si viata prin studiul Cuvantului Sfant, trecem la urmatoarea lectie fundamentala pentru o viata spirituala autentica. Este vorba despre „Relatia cu Dumnezeu, o relatie de dragoste.” De fapt, cum ne-ar ajuta convingerea ca Dumnezeu exista, iar lumea aceasta a fost creata de El, daca nu am ajunge la o relatie vie cu Creatorul nostru? Ar fi ca si cum un Dumnezeu strain, necunoscut, ne-a creat si apoi, ne-a lasat in voia fortelor naturii sau a noastra. Din punctul acesta de vedere, Cuvantul lui Dumnezeu urmareste mai mult decat sa ne vorbeasca despre geneza si ne invita sa intram intr-o legatura de dragoste cu Creatorul.

Simboluri sau metafore
In acest sens, in cuprinsul Bibliei sunt folosite mai multe simboluri sau „metafore”, numite de autor astfel: „metafora Olarului si a lutului”, „metafora Pastorului cu oile Sale”, „metafora stapanului cu robul sau”, „metafora tatalui cu fiii sai”, „metafora prieteniei” si „metafora sot – sotie.” Toate acestea exprima oferta de dragoste a lui Dumnezeu pentru umanitate.

„Relatia adevarata cu Dumnezeu e o relatie care da bucurie, care da placere, care da fericire. Dar exista o conditie: relatia ta sa fie de dragul Persoanei. De fapt, toate acestea sunt spuse in ceea ce Domnul Isus a numit ca fiind cea mai mare porunca pe care a dat-o Dumnezeu si care exprima dorinta cea mai de seama a Sa. As zice ca nu e o porunca. E o dorinta, e tanjirea Fiintei lui Dumnezeu ca eu sa Il iubesc pe Domnul Dumnezeul meu, cu toata inima mea, cu tot sufletul meu, cu toata puterea mea si cu tot cugetul meu, adica cu toata mintea mea.”

Rolul credintei

Avand puse bazele in ce priveste conceptia despre lume si viata si relatia pe care o stabilim cu Dumnezeu, urmatorul pas se refera la „Rolul credintei in cunoasterea lui Dumnezeu si in relatia personala cu El.” „Noi Il cunoastem pe Dumnezeu nu prin vedere, ci prin credinta. Toata viata traim prin credinta. Am inceput prin a-i crede pe parintii mei, apoi ceea ce imi spuneau alti oameni si mai tarziu, ceea ce imi spuneau profesorii. Astfel, ne-am format intreaga noastra conceptie despre lume si viata prin credinta.”

Mai departe, Iosif Ton ne spune cu privire la continutul credintei care corecteaza si insumeaza tot ceea ce putem sti despre Dumnezeu, lume si univers: „Credinta care a fost data sfintilor, credinta pe care a dat-o Domnul Isus apostolilor si proorocilor Sai, credinta pe care ne zidim viata reprezinta o suma pretioasa de informatii ce trebuie pastrata de fiecare dintre noi. Nu este orice credinta, ci acea credinta pe care Domnul Isus a dat-o apostolilor Sai. Lupta credintei e de fapt, lupta pentru continutul credintei, e lupta pentru puritatea ei. Continutul credintei este vital pentru fiecare dintre noi, fiindca ea este organul de cunoastere a tot ceea ce exista.”

Cunoscand planul principal si planul secundar al lui Dumnezeu

De indata ce discernem rolul credintei in Dumnezeu si cat de important este continutul acesteia, ajungem la cunoasterea „Planului principal si a planului secundar al lui Dumnezeu.” In aceasta privinta, Iosif Ton ne spune: „Planul principal al lui Dumnezeu a fost sa realizeze o capodopera. Lucru exprimat prin cuvintele „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.” (Gen. 1:26). Iar planul secundar reprezinta raspunsul la intrebarea „Ce trebuie facut pentru omul cazut in pacat?” Cu privire la planul secundar, Sfanta Scriptura ne vorbeste in mod clar despre jertfa care avea sa fie adusa pentru noi, prin intermediul intruparii, vietii, suferintelor si mortii lui Isus Hristos. Acest plan secundar ne conduce in cele din urma, la atingerea obiectivului din planul primordial, si anume ca oamenii sa fie desavarsiti, dupa cum si Dumnezeu este desavarsit.

In acest sens, Iosif Ton relateaza: „Repet, Domnul Isus a murit pentru pacatele noastre. Dar de ce a facut-o? Numai ca sa ne spele si sa ne lase acolo, in mocirla? Predica Domnului Isus incepe cu „Pocaiti-va si credeti in Evanghelie!” Si am vazut care este Evanghelia si anume, „Predica de pe Munte.” Domnul Isus nu ne iarta ca sa ne lase in pacat, ci pentru a ne aduce inapoi, in planul lui Dumnezeu.”

Sfintirea vietii

Elementul distinctiv al prezentarii lui Iosif Ton in raport cu alte carti ce trateaza viata spirituala este accentul pus pe transformarea interioara, adica pe transpunerea chipului divin in noi. De indata ce am inteles planul lui Dumnezeu, atat in forma lui principala, cat si secundara, trebuie sa trecem la imbracarea cu „omul cel nou” sau sfintirea vietii. „Ce inseamna aceasta? Natura esentiala a lui Dumnezeu este adevarul. Insa Dumnezeu este Adevarul, pentru ca El este Adevarul, in El existand simtul deplin si absolut de dreptate. In absolut toate lucrurile, Dumnezeu este drept. Adevarul din El produce dreptate si sfintenie care cuprind la modul absolut tot ce este perfectiune, mai precis sfintenia este egala perfectiunii. In Noul Testament, de multe ori, in loc de „sfintenie” gasim „desavarsire”. „Voi sa fiti desavarsiti, asa cum Tatal vostru este desavarsit”, spunea Domnul Isus.”

Acest standard este deosebit de inalt, dar din fericire, ne vine in ajutor descoperirea Chipului lui Dumnezeu in Persoana Domnului Isus Hristos. Prin intermediul intruparii Domnului Isus Hristos si a ramanerii Sale in partasie cu natura umana, fiecaruia ni se deschide posibilitatea de a atinge tinta pusa inainte privind sfintirea deplina a vietii. Principalul impediment in realizarea acestui lucru raman „Dorintele fundamentale ale inimii umane”. „Dumnezeu a scris in inima noastra toate dorintele care sunt acolo. Daca Dumnezeu le-a pus acolo, inseamna ca El vrea sa le implineasca dincolo de orice imaginatie a noastra.”

Cheia biruintei

Enumerand dorintele fundamentale ale inimii umane, putem aminti cateva dintre ele – dorinta de a iubi si de a fi iubit, dorinta frumusetii desavarsite, dorinta dupa apreciere, dorinta de a trai in armonie si pace, dorinta de a avea, de a fi stapan, dorinta de a exercita autoritate, dorinta de a te bucura de viata, aspiratia inimii dupa placere, aspiratia inimii dupa desfatare si aspiratia dupa fericire. Toate acestea au fost puse in noi de catre Creator si doar El le poate implini pe deplin, oferta Satanei fiind doar o inselatorie amara si o contrafacere ce aduce numai nefericire. Vestea cea buna este ca prin Isus Hristos ne sunt oferite toate bogatiile materiale si spirituale care ne vor implini in abundenta toate dorintele inimii.

„Iata cheia biruintei: cand Il aduci pe Domnul Isus in realitatea omului dinauntru, in realitatea sufletului tau, a mintii tale, a inimii tale, atunci intri in armonie cu realitatea spirituala si capeti din aceasta realitate puterea necesara sa zici: „Nu!” dorintelor trupului si indemnurilor firii pamantesti.” In continuare, Iosif Ton ne spune: „Daca aspiratia spre frumusetea Domnului Isus nu este mai mare decat atractia placerilor firii pamantesti, atunci aducerea la tacere a acesteia va fi foarte dificila. Dar daca aspiratia spre frumusetile Domnului Isus este mai mare, e coplesitoare, atunci ma uit la placerile de o clipa ale pacatului si zic: „Sunteti nimic!” pentru ca ma atrage ceva mai puternic.”

„Domnul Isus… vrea prieteni”

Intelegerea faptului ca prin harul lui Dumnezeu ne sunt implinite toate dorintele fundamentale ale sufletului ne va conduce la cizelarea unei noi identitati. „Trebuie sa ne formam obiceiul ca zilnic sa ne aducem aminte cine suntem si anume, ca suntem una cu Dumnezeu, cu Domnul Isus, ca suntem copii ai lui Dumnezeu, ca Domnul Isus si Duhul Sfant locuiesc in noi. Daca Dumnezeu ar avea nevoie de roboti, El ar zice: „Tu nu mai faci nimic, ci Eu apas pe toate butoanele si totul se intampla dupa cum vreau Eu.” Dumnezeu nu vrea roboti, ci vrea fii. Domnul Isus nu vrea roboti, ci vrea prieteni.”

Prin unirea noastra cu Domnul Isus Hristos, ajungem sa intram in relatie cu Dumnezeu care ne va oferi putere in mijlocul unei vieti pline de incercari, suferinte si ispite. Insa cu toate acestea, omul cel credincios va putea depasi orice fel de probleme, fiindca relatia cu Dumnezeu il va intari. „Intru in relatie cu Dumnezeu, dar El m-a pus intr-o lume ticaloasa, ma lasa sa fiu ispitit de cel rau si m-a pus intre frati mincinosi. Insa relatia mea cu Dumnezeu si armonia pe care mi-o da aceasta relatie nu trebuie sa fie in vreun fel afectata.”

„Te iubesc din inima!”

Orice relatie presupune un timp de partasie, mai precis oferirea unui cadru in care aceasta sa aiba loc intr-un sens special. „Pentru foarte multi oameni, credinta sau religia lor sta mai degraba, in a spune o rugaciune dimineata, dar nu a se ruga. Se spune o rugaciune care a fost memorata si intotdeauna e cam aceeasi. Aceasta nu inseamna ca se roaga, ci ca doar se zice o rugaciune. Trebuie sa facem distinctie intre a rosti o rugaciune si a ne ruga cu adevarat, lui Dumnezeu. Omul pleaca la lucru, vine seara tarziu, obosit sau il oboseste televizorul si dupa aceea, chiar inainte de a se culca mai zice o rugaciune. Eventual zice o rugaciune si la masa. Daca la atat se reduce religia ta, tu nu poti sa spui ca ai partasie cu Dumnezeu, nici chiar daca adaugi la aceasta si faptul ca te-ai angajat sa citesti Biblia intr-un an.”

De fapt, partasia cu Dumnezeu nu este altceva decat o reprezentare a inchinarii noastre fata de Creatorul universului si ea poate cuprinde citirea Scripturii, meditarea la textul citit, rugaciunea si lauda. Toate acestea, cu scopul de a ajunge sa constientizam prezenta lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu imi devine real si cand Ii vad caracterul, nu mai am altceva de facut, decat sa spun: „Te iubesc din inima!” Si de multe ori, la momentul acela, ma ridic, ma prostern la pamant si zic: „Aici e Dumnezeu” si ma inchin.”

Relatand experienta partasiei cu Dumnezeu, Iosif Ton ne spune: „Ce este inchinarea in duh si in adevar? Inchinarea este actul prin care ma prezint inaintea lui Dumnezeu, ma deschid lui Dumnezeu, ma ofer si ma daruiesc Lui, Ii cer sa lucreze in mine ceea ce El doreste si apoi Ii aduc multumiri, Il laud si Ii dau slava, cinste si onoare.”

„Nu va strangeti comori pe pamant”

Finalul acestui curs de viata spirituala este atins prin intermediul unei lectii, ce ne indeamna sa ne gandim la lucrurile de sus sau la „patria cereasca”. „Haideti sa ne gandim la lucrurile de sus, sa implinim porunca aceasta si sa ne gandim la ceea ce va fi acolo, sa incepem prin ceea ce ne spune Domnul Isus: „Nu va strangeti comori pe pamant, ci strangeti-va comori in ceruri.” (Matei 6:19-20) Aduna-ti comorile acolo sus!” Acest apel al lui Iosif Ton se adreseaza tuturor celor care isi vor lua timp sa citeasca cursul de viata spirituala privind umblarea cu Dumnezeu. Cu siguranta ca avem de-a face cu o lucrare de maturitate a autorului, in care sunt sintetizate temele principale ale lucrarii sale de profesor, evanghelist si predicator. Intr-un cuvant, ne aflam langa o carte „vie” ce se recomanda oricarui om care doreste sa aprofundeze relatia cu Dumnezeu.

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” este un volum ce se adreseaza tuturor crestinilor, fara a avea un caracter confesional, fiind crestina in esenta ei si in tot ce afirma. De aceea, putem spune ca oricine va citi aceasta carte se va imbogati spiritual si va putea sa isi structureze viata de asa natura, incat sa ajunga la unirea cu Domnul Isus Hristos. Si nu in ultimul rand, studiind cu atentie lectiile oferite de catre Iosif Ton vom reusi sa traim sub calauzirea Duhului Sfant. Domnul sa il binecuvanteze pe cel care a scris aceasta carte si deopotriva, pe cel care o va citi!

O privire in bisericile din Romania- AZI: Biserica Baptista din PANTICEU

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Inviere, MantuireLeave a comment

Celebrarea a 100 de ani de HAR (1909 – 2009)

PanticeuDuminica 15 Noiembrie 2009, in comuna Panticeu (judetul Cluj), Biserica Baptista a sarbatorit implinirea a mai bine de 100 de ani de la primele propovaduiri ale fratilor crestini baptisti in localitatea lor.
Comuna Panticeu este situat in partea nord-vestica a judetului Cluj, la 40 km distanta de Cluj Napoca, la 40 km de Dej, respectiv la 35 km de Gherla. Din Cluj-Napoca, pe DJ 161, Apahida – Rascruci – Luna de Jos – Dabaca – Darja-Panticeu. Daca doresti sa ajungi la Dej, o iei spre, Recea Cristur, Caprioara, Bobalna, Maia, Viile Dejului, Dej.

In Panticeu, localnicii beneficiaza de mai multe biserici: Ortodoxa, Penticostala, Baptista, Reformata. De asemenea, de o scoala generala clasele I-VIII, gradinite de copii etc. Localitatea este conturata de mai multe cladiri vechi, cu arhitecturi ale timpului cand au fost ridicate. In buna intelegere convietuiesc romani si maghiari (maghiari, cca 6, 5%), localitatea fiind atestata inca din anul 1.314. Populatia a crescut pana la 5.487, in 1941, ca apoi, sa scada treptat la 1.750 persoane, in 2009.
ADUNAREA FESTIVA s-a tinut in cladirea bisericii baptiste ridicate in 1934.

Pastorul titular, FERI MATEI, a dat citire documentului-Declaratie consemnat de martorul acelor timpuri glorioase, Pop Ioan.

In 7 ianuarie 1909, pocainta baptista s-a declansat in comuna Panticeu, cand crestinii baptisti Bocean Ioan si Chis Nicolae au venit din comuna Berind (judetul Cluj), in Panticeu. Atunci a avut loc cea dintai adunare in casa unei taranci cu inima aleasa, Roja Nastasia, in prezenta unui grup de barbati si femei care au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu.
Unele femei au ascultat cu luare aminte la cele citite din Biblie, barbatilor insa nu le-a sunat prea bine glasul despre pocainta si au inceput sa vocifereze “au sosit profetii cei mincinosi si ratacitii la noi, afara cu ei ca ne spurca satul’. Si i-au luat si i-au scos afara din sat aruncand cu pietre dupa ei. Dar Slava lui Dumnezeu caci cuvantul semanat a gasit si pamant bun, in inima unei femei care s-a hotarat de s-a pocait, Roja Nastasie care a primit botezul in anul acela.

In anul 1912 cand a venit al doilea rand de misionari baptisti, simpli tarani, care au tinut un botez in Somes, in comuna Rusi-Somes, au primit botezul patru persoane care s-au intors acasa si au trait o viata noua printre locuitorii Panticeului avand casa de rugaciune infiintata de lucratorul batran Bocian Ioan, comuna Berind care a lucrat impreuna cu Pop Niculaie din comuna Garbau si Birtaru Grigore din comuna Giula.

La inchieierea Razboiului cel Mare (numit ulterior, Primul razboi mondial, incheiat oficial la 11.11.1918), soseste acasa Ioan Pop din comuna Panticeu. Acesta s-a pocait in Rusia sovietica unde fusese luat prizonier, in casa unui baptist, mare bogatas, unde au fost repartizati cam 40 de combatanti, ca sa lucreze. „Bogatasul a fost bogat si in cele duhovnicesti. Baptistul sovietic in fiecare dimineata la ora 9 impreuna cu familia lui si servitorii credinciosi tineau ora de rugaciune, iar prizonierii erau liberi sa ia parte la ora de rugaciune unde am ramas si eu si m-am pocait si am trait cu ei cinci ani ca pocait in familia baptistului sovietic”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In 1921, Ioan Pop a inceput in comuna Panticeu lucrarea in ogorul evangheliei ca baptist printre locuitorii din Panticeu. El, initial, a fost primit ca un ratacit fiind huiduit de toti. Totusi Dumnezeu lucra la inima celor ce ascultau cuvantul si in 1922 s-au mai botezat cinci persoane. Atunci a luat cu adevarat fiinta Biserica baptista din Panticeu, o Casa de rugaciune in casa mare a crestinului baptist Mosutan Maftei care impreuna cu fratele Pop Ioan au lucrat in raspandirea evanheliei in satele din jur.

„In 1927, am plecat in misiune un grup de credinciosi baptisti intr-un sat din judetul Somes. Am marturisit cuvantul sfant pe strada, pana la ora cand au sosit credinciosii catolici de la biserica impreuna cu preotul catolic si s-au oprit in strada unde erau adunati baptistii si catolicii, si preotul a intrebat pe Mosutan Maftei ca unde-i legitimatia de a misiona in comuna aceea. Baptistul i-a aratat Noul Testament. Preotul catolic l-a luat de gat trantindu-l la pamant si dand cu picioarele in el. …. Apoi preotul plin de furie a trimis dupa jandarmi si au venit si i-au luat intre arme pe cei patru baptisti si i-au dus la postul de jandarmi unde i-au chinuit ca pe niste criminali timp de trei zile si le-au incheiat proces verbal si l-au inaintat judecatoarei Garbaului unde i-au condamnat la trei luni de inchisoare si 20.000 lei amenda. Apeland la Judecatoria Dej au redus amenda la 15.000 lei, iar apoi am apelat la Curtea de Apel la Cluj si ne-au iertat de toate alea”- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

In anul 1932 a doua zi de pasti un grup de doisprezece barbati si femei in frunte cu Cernucan Gavris si Rus Ioan au plecat in misiune in comuna Recea–Cristur unde am fost primiti in casa unui prieten. Am tinut ora de rugaciune si un servici divin, iar la cantarea de incheiere am auzit clopotele de la Biserica Catolica ca le trageau intr-o ureche ca la foc. Am vazut venind pe strada un grup de barbati si femei in frunte cu preotul imbracat in haina de servici cu patrafirul in gat si doua icoane purtate de doi tineri unul la dreapa si altul la stanga si patru prapori. Veneau cantand si s-au oprit la usa casei unde eram adunati. Dar stapanul casei a sarit repede si a incuiat usa si s-au pus cu spatele la usa, iar preotul a inceput a bate la usa si a zice: „ Deschideti usa ca sa intre imparatul maririi”. Proprietarul i-a somat sa plece si sa-l lase in pace. Atunci preotul a dat ordin la doi tineri sa se tranteasca in usa si sa o rupa, si s-au trantit in usa si au rupt usa, si au intrat in casa si au inceput a da cu crucea in cap la surorile Brancia Nastasie si Catita pana a sarit idolul de pleu (tabla) de pe el, apoi s-au indreptat spre masa si au inceput a da cu pumnii in cap la Cernucan Gavris si Rus Ioan tarandu-i afara in curte pe jos unde i-au lasat aproape morti, iar restul au fugit si s-au ascuns prin paduri, gradini si paraie, iar lumea dupa ei ca dupa lupi in frunte cu preotul criminal care a dat in doi tineri lasandu-i aproape morti la pamant, si, ascultand cu urechea daca mai traiesc, dar n-au murit. Ajungand pe un pod de beton inalt de zece meri au prins pe sora baptista Brancia Nastasie de 51 de ani cu fiica ei de 15 ani si le-au aruncat de pe pod in vale cazand cu capul in jos in apa pe pietre, si si-au spart capurile, fiind salvate de cativa barbati mai milosi. Restul au scapat cand a sosit o grupa de calatori panticeoani care au fugit sa-i salveze, erau din rudele celor pocaiti. Se zice ca preotul a mers cu crucea de lemn, de un metru, cu care a batut pe baptisti de a sarit idolul de arama din el, la fierar. L-a rugat sa-l bata cu cuie pe Isusu lui care a sarit batand pocaiti, si fierarul i-a raspuns “ eu sunt crestin si ma tem sa bat cuie in mainile Domnului Isus, bate-le dar tu”. Preotul care s-a aratat rusinat a plecat acasa, ca un adevarat fatarnic, criminal”.- scrie in Declaratia sa Ioan Pop.

Pastorul Feri Matei a spus:

In anul 1934, credinciosii baptisti au cumparat un teren pe care au construit cladirea bisericii actuale prin munca voluntara a celor 46 de membri. Pe data de 28 octombrie 1936, cind era ziua inaugurarii locasului de inchinare, jandarmii au fost trimisi sa blocheze toate intrarile in comuna pentu ca cei din satele de prin prejur sa nu poata veni la aceasta sarbatoare. Chiar membrii bisericii nu au fost lasati sa intre in noul locas de inchinare pana la ora doua, biserica fiind inconjurata de jandarmi. In ciuda tuturor impotrivirilor, biserica a progresat si a crescut continu.
1949 a fost anul in care biserica a trecut printr-o criza datorita puternicei miscari a fratilor penticostali care si-au inceput lucrarea in aceasta comuna. Datorita entuziasmului lor de la inceput, a prospetimi si a marturiei pline de inflacarare o parte din membrii bisericii baptiste au plecat inspre biserica fratilor nostri penticostali si astfel a fost fondata inca o biserica de pocaiti in comuna Panticeu.
Primii crestini baptisti au fost Roja Nastasia, Pop Ioan, Mosutan Maftei a Oanei, Mosutan Maftei a lui Verigut si sotia Frasina, Brancia Nastasia si Catita, Cernucan Gavris, familia Rusu Ioan a Sucului, familia Rusu Teodor si Irina a Bodiului, fratele Sirucu, familia Caucean a lui Damnian, Tatar Florica, sora a Mocanasului, sora a Diboloaiei, familia Zbengului.
O contributie deosebita pentru cresterea bisericii a avut-o fratele Prodan Ioan care a slujit ca pastor al bisericii, dar mai ales ca evanghelist itinerant in satele din jurul comunei. A misionat pana la Barai, la Cluj, pe toata valea Somesului pana la Dej. Un lucrator neobosit in slujba Evangheliei. A slujit ca pastor in Panticeu din 1936-1982.

In periaoada 1982-1987 biserica a fost slujita cu multa daruire de pastorul Dobandi Francisc.
Stafeta slujirii a fost preluata de un tanar pastor, Cioflica Liviu care a pastorit intre anii 1987-1993. Odata cu noul pastor, Domnul a adus o revigorare spirituala, pastorul Lviu a ramas in inima fratilor din Panticeu pentru caldura si bucuria slujirii fata de Domnul, si fata de ei.
Din 1993, chiar daca biserica nu a avut pastor titular, Domnul a purtat de grija turmei sale, iar din anul 1996 pana in anul 2000 biserica a fost slujita de tanarut pastor Kolar Mihai pe care Domnul l-a trimis pe ogorul din Panticeu tocmai din orasul Resita.
Din anul 2001 si pana in prezent anul 2009, Domnul l-a invrednicit pe pastorul Feri Matei sa slujeasca cu multa daruire, miscat de un foc launtric aprins de insusi Domnul Secerisului.
Azi stam la raspantia istoriei si spunem ca am avut parte de 100 de ani de HAR. Multumim inaintasilor nostrii; strabunici, bunici, parinti, frati si surori din Panticeu care au purtat steagul credintei cu demnitate si curaj. Ne stau inainte ca modele de sacrificiu si lupta neinfricata. Daca suntem azi aici aceasta se datoreaza jertfei Domnului Isus Cristos, a iubirii Tatalui din Cer, a puterii Duhului Sfant care a inflacarat biserica, a Cuvantului Scripturilor, care sunt impreuna garantia ca portile locuintei mortilor nu vor birui Biserica Sa.
Multumim Domnului pentru inaintasi,  dar toata slava si gloria sa fie adusa lui Dumnezeu. Amin!

“ Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata; pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare”. 1 Petru 2:9-10

Din luarile de cuvant am retinut:

Gabi Pruneanu, acum in Biserica „Limanuri bune”- din Cluj, spune ca dumnealui e a 3-a generatie de crestini baptisti. La inceput, cand a auzit Cuvantul, nu a crezut ca se va pocai, dar Domnul s-a aplecat si asupra sa cu dragoste si mila. Si vede ca e foarte bine cu Domnul. Acum e la credinta si a 4-a generatie si urmeaza a 5-a. L-a ajutat si sotia, Florica, care se intorsese inaintea lui de pe drumul pierzarii.

Prezent si fratele baptist Ary din Olanda (care din 2001 e prezent anual la Panticeu si Cluj, in familia Pruneanu, dand o mana de ajutor material sau duhovnicesc), subliniaza ca Biserica baptista din Olanda a sarbatorit 400 de ani de cand crestinii englezi au misionat in tara lor (1609-2009).
Crestinii prezenti si-au adus aminte ca biserica primara din Panticeu avea cateva jaloane de urmat:
1) Crestinii trebuie sa ajute pe vecinii lor la plug, la secerat si l alte munci ale campului, ca o dovada a iubirii Domnului lor si al lor.
2) Crestinii nu aveau voie sa vorbeasca pe nimeni de rau.
3) Crestinii trebuie sa aiba rugaciuni fierbinti, cu lacrimi, inaintea Domnului.
4) Crestinii nu aveau voi la jocuri, parastase de comemorare ortodoxa etc

Crestinii acelor vremi aveau omare pasiune pentru Domnul Isus; aveau o credinta care se lua si de catre altii, precum gripa!
Un glas a spus, ca, asa cum Iosif (care fusese vandut de fratii sai rob egiptenilor si suferise mult pe nedrept in puscarie, departe de familia sa) pusese celor doi copii ai sai numele de Manase (Uitare) si Efraim (Rodire) si noi trebuie sa calcam pe urmele inaintasilor nostri, uitand suferinta si valurile potrivnice, si sa aducem rodirea pe care o asteapta Domnul de la fiecare.

Atmosfera de sarbatoare a fost intregita de prezenta a peste 100 de persoane in straie de sarbatoare. Muzica crestina a rasunat prin glasul priceput al grupului „Raze de lumina” din Cluj Napoca.

Timpul de partasie, de inchinare si de aleasa bucurie, in prezenta Domnului, a continuat cu o agapa. La masa de dragoste au luat parte plini de bucurie, mic si mare, slavind din toata inima pe Dumnezeu pentru bunatatea si credinciosia Sa!

GLORIE DOMNULUI! AMIN!

Grupul „Raze de lumina”, interpreteaza: O zi cu tine

Dana Moldovan, -“Pocaieste-te omule”

„Apostolii Domnului Isus” de Petru Lascau – O carte despre chemarea si nasterea din nou a ucenicilor lui Isus din Nazaret

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, InspirationalLeave a comment

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Apostolii Domnului IsusMoto: „Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.”

Sunt multe lucrurile care te impresioneaza, atunci cand ai ocazia sa calatoresti prin Tara Sfanta: locuri pitoresti, incarcate de atmosfera unei istorii pline de semnificatie, clima specifica Palestinei, bisericile ridicate in amintirea diferitelor evenimente relatate in Evanghelii. Dar cu siguranta ca pentru un crestin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru il reprezinta constientizarea faptului ca tot ce s-a scris despre Domnul Isus Hristos reprezinta o realitate palpabila.

Din acest punct de vedere, putem spune ca marturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscriptionate in vestigiile care ne-au mai ramas din acea epoca, in geografia pamantului ce a fost martorul vietii Mantuitorului si in multimea de oameni care intr-o forma sau alta, conserva spiritul celor care au locuit dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodata, dupa ce a calatorit in Tara Sfanta, ca nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.

„Oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”

O astfel de experienta a trait si Petru Lascau, care ne ofera ocazia de a medita mai profund asupra puterii Evangheliei rascumparatoare, realizand portretele celor 12 apostoli, ale acelor „oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”, prin care Mantuitorul a facut sa rasune mesajul mantuirii pana la marginile lumii. Imbinand meditatia biblica, pe baza textelor din Evanghelii, sub forma unor studii biografice, cu impresiile deosebit de vii ramase in urma calatoriei in Israel, Petru Lascau ne spune cine au fost de fapt, „Apostolii Domnului Isus”.

„Apostolii Domnului Isus” se recomanda pe sine chiar din primele randuri, ce ne descriu momentul in care autorul a vizitat Biserica Bunei Vestiri, din Nazaret. Astfel, el consemneaza: „Daca aici a fost intr-adevar, locul acestei revelatii speciale (Buna Vestire), nu poate sti nimeni. Si parca mai are importanta locul? Ceea ce s-a petrecut insa, in Nazaret, are cea mai mare importanta. Aici a trait Isus cea mai mare parte a vietii Sale pamantesti. Undeva aici, in acest oras, a fost atelierul lui Iosif, in care tanarul Isus a lucrat.”

Mai departe, el ne spune: „12 oameni obisnuiti au devenit intr-o perioada relativ scurta, oameni neobisnuiti. Chemati de Mantuitorul pentru a-i fi ucenici, cei 12 au suferit o astfel de transformare ca au putut fi folositi de Dumnezeu pentru a schimba lumea.” Pornind de la acest moment, Petru Lascau ne conduce in atmosfera acelor timpuri extraordinare, cand Domnul Isus a reusit sa prefaca niste oameni de rand in mari conducatori si lideri spirituali. Scopul acestui demers? Nimic altceva decat invatarea procesului de maturizare pe care acestia l-au trait in prezenta Mantuitorului.

Sfidand orice logica omeneasca

Luand ca punct de plecare Nazaretul, autorul se indreapta catre cei ce au avut ocazia de a fi vecinii si cunoscutii Domnului Isus Hristos. Din pacate, desi s-au bucurat de sansa de a-I fi atat de aproape, ei nu au vrut sa Il primeasca, ba chiar au incercat sa Il omoare, fortandu-L astfel, sa-i paraseasca si sa-si aleaga drept apostoli, oameni din cu totul alte locuri. Aici incepe povestea celor 12 apostoli, o istorie plina de amanunte ce redau momente de glorie sau de umilinta, de bucurie ori de durere, care se incheie apoteotic, demonstrand faptul ca Dumnezeu este capabil sa transforme pe oricine I se preda.

„Majoritatea dintre ucenicii alesi de Domnul erau galileeni. Nu erau din elita societatii. Erau oameni de jos, de la tara, needucati. Oameni obisnuiti, nesemnificativi. Nu fusesera alesi de Domnul Isus Hristos pentru ca aveau vreun talent. Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.” Aceasta constatare ar putea sa-i surprinda pe cei care gandesc ca vreo calitate nebanuita a determinat in mod deosebit, alegerea facuta de Isus. Pana la urma, ceea ce ii distingea pe acesti oameni de eruditii vremurilor, era tocmai faptul ca aveau dispozitia de a invata.

„Cei 12 erau asa de obisnuiti, ca alegerea lor de catre Domnul Isus Hristos sfideaza orice logica omeneasca. Nici unul dintre ei nu era dascal, nici unul nu era preot, nici rabin, nici carturar, nici fariseu, nici saducheu, nici macar un lider al sinagogii. Nici unul nu era din inalta societate. Jumatate erau pescari, restul muncitori obisnuiti.” Din aceasta descriere, ne dam seama ca nu atat ucenicii au contat in procesul instruirii, cat capacitatea Invatatorului de a-i preschimba.

18 luni

Cat timp sa fi durat pregatirea ucenicilor? Un calcul sumar ne arata ca este vorba de 18 luni. Un timp in care ei trebuia sa deprinda invataturile de baza ale Mantuitorului si mai ales, sa fie transformati, convertiti. De-a lungul a 12 capitole, Petru Lascau ni-l prezinta pe fiecare apostol, descriindu-i intr-o maniera tipologica, personalitatea. Vom face cunostinta cu tipul ucenicului impetuos, exemplificat prin apostolul Petru si cu cel pasionat, reliefat prin apostolul Ioan. Vom vedea mai departe, ce inseamna sa fii numit fiu al tunetului, asa cum s-a intamplat in cazul lui Iacov si cum arata „un om gata sa ajute”, adica apostolul Andrei. Vom intelege ce inseamna sa fii un om practic, la fel ca Filip, sau un om bun, cum era Natanael. Il vom surprinde „pe omul schimbarilor rapide” – Matei, vom intelege cate ceva din ratiunile „pesimistului” – Toma si vom descoperi calitatile „unui om obisnuit” – Iacov, fiul lui Alfeu. Nu ii vom uita pe „luptatorul pentru libertate” Simon Zelotul sau pe „realistul” Iuda, fiul lui Iacov. In final, il vom urmari pe „tradatorul materialist” – Iuda Iscarioteanul.

S-ar putea intampla ca in cursul lecturii, sa ne surprindem propriile noastre trairi si atitudini ca apartinand deopotriva, unuia sau altuia dintre acesti apostoli. Putem spune ca nici un apostol n-a semanat cu celalalt. Diferentele dintre ei erau atat de dramatice, incat in mod normal, n-ar fi existat sanse de a ramane impreuna. Poate tocmai in aceasta consta forta Evangheliei si a prezentei lui Isus, in faptul ca oameni diferiti din punct de vedere al temperamentului, pregatirii sau originii sociale, pot fi uniti in lucrarea de prezentare a Evangheliei pe intreg pamantul. Realitatea ca acesti oameni au ramas impreuna si dupa moartea lui Isus, cu exceptia lui Iuda, este o mare minune, inexplicabila din punct de vedere omenesc, dar pe deplin adevarata, daca privim marturia istoriei acelor vremuri.

Simon Petru

Sa ne gandim ce inseamna sa fii un crestin impetuos, asemenea lui Petru. De fapt, il chema Simon, un nume obisnuit in Israel. Insa „la prima intalnire cu Domnul Isus Hristos, Mantuitorul il numeste Chifa, adica Petru. Este foarte interesant ca numele acestea sunt folosite interschimbabil in relatarea Evangheliilor. Pana si Domnul, care i-a schimbat numele, odata il numeste Simon, altadata ii spune Petru. Doar apostolul Ioan, ori de cate ori vorbeste despre Petru, ii spune Simon Petru.” Tipologia lui Petru este interesanta, fiindca „prin natura sa, Petru era un om aspru si oscilant. Nu te puteai bizui pe el, nu stiai care va fi reactia lui urmatoare. Era dominat de primul impuls. Era primul pentru, dar si primul contra. Era un om impulsiv.”

Din aceasta piatra neslefuita, din aceasta persoana ce ar fi descurajat si pe cel mai iscusit invatator, Domnul Isus Hristos a reusit sa ridice un apostol. Pentru ca „atata timp cat suntem in mana unui asemenea Hristos, El poate sa faca din noi oameni extraordinari. Domnul poate sa faca din Simon un Petru. Poate sa ne faca stanci puternice la temelia bisericii Sale. Mesajul acestei vieti pentru noi este ca Domnul schimba oamenii si modeleaza caracterele.”

„Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”

Detaliile acestei transformari sunt frumos redate de catre Petru Lascau, reliefand in mod deosebit, un aspect pe care Mantuitorul l-a vazut in Simon Petru: „O calitate naturala cu care s-a nascut Petru statea in faptul ca era om de initiativa. Omul nascut sa fie lider va avea intotdeauna ambitie, dorinta de a face ceva, va avea energia schimbarilor, energia unor lucruri noi. Este omul care face sa se intample lucrurile in jurul lui. Petru nu numai ca pune intrebari, dar si raspunde la ele, atunci cand il intreaba altii. Este primul care raspunde pana si la intrebarile Domnului. „Cine zic oamenii ca sunt EU?” Iar Petru face imediat declaratia aceea extraordinara: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” El este un om de initiativa.”

De fapt, talentul deosebit al Mantuitorului a fost de a pune in valoare capacitati nebanuite, care existau in inima lui Petru, dand la o parte toata zgura trasaturilor de caracter defavorabile. Acest lucru se poate intampla cu oricare dintre noi, atunci cand ajungem sa invatam lectiile pe care Domnul Hristos ni le ofera.

Apostolul iubirii

Un alt caracter de exceptie este cel al lui Ioan, numit si „apostolul iubirii”. Ceea ce il distinge pe acest apostol este pasiunea deosebita pe care a avut-o fata de Isus Hristos si invatatura Sa. Problema lui era ca nu stia sa mentina echilibrul intre diferitele sale trasaturi de caracter si astfel, ajungea ca ravna sa il conduca la intoleranta. „Ioan este omul care nu are exceptii. Pentru Ioan, lucrurile sunt simple si foarte clare: ori umblam in lumina, ori in intuneric. El vorbeste in alb si negru. Dupa ce citesti scrierile lui Ioan, ai nevoie de apostolul Pavel, care vorbeste si despre alte culori decat alb si negru.”

In continuare, Petru Lascau ne spune: „Oamenii ca Ioan au tendinta sa duca lucrurile la extreme. Zelul pentru adevar trebuie echilibrat de dragoste pentru oameni, altfel ajungem la judecata, ajungem sa fim aspri si lipsiti de compasiune. Ucenicia la picioarele Domnului Isus Hristos a fost suficienta sa transforme acest caracter puternic intr-o persoana echilibrata.”

La piciorul crucii

In acelasi timp, Ioan trebuia sa invete cum sa mentina echilibrul intre ambitie si umilinta. Astfel, exemplul de umilinta si de lepadare de sine al Domnului Isus Hristos l-a condus treapta cu treapta pe apostolul Ioan, sa invete ca adevarata maretie se dovedeste prin lucrurile cele mai umile. El a fost atat de impresionat de gestul spalarii picioarelor realizat de Mantuitorul, incat este singurul dintre evanghelisti care il reda cu multe detalii.

„Deodata, Domnul si Invatatorul rastoarna spectaculos piramida ierarhiilor lumii. Vazandu-L incins cu stergar si aplecandu-Se la picioarele colegilor Lui, sa le spele, asemenea unui sclav, inima lui Ioan n-a mai ramas aceeasi. Astfel, Ioan a invatat sa mentina in echilibru ambitia si umilinta.” Ioan a invatat sa pastreze un echilibru intre suferinta si glorie: „La inceput, Ioan a fost setos de glorie si gata de suferinta, ca oricare dintre noi. Dorea sa aiba un tron la dreapta Mantuitorului, dar nu vroia sa sufere pentru aceasta.”

Privind insa mai departe, autorul ne spune: „Apoi, la piciorul crucii, a vazut suferinta extraordinara a Mantuitorului, I-a auzit ultimele cuvinte, a vazut cumplita moarte prin crucificare, a vazut pretul gloriei lui Isus si costul preaslavirii viitoare.” Din acel moment, el a inteles ca „iubirea lui Hristos este o iubire transformatoare, o iubire care te schimba.” Concluzia este ca „daca un fiu al tunetului se poate transforma intr-un ucenic al iubirii, aceeasi iubire ne poate transforma si pe noi.”

Iacob, fratele lui Ioan

Un alt caracter deosebit este cel al lui Iacob, fratele lui Ioan, care de asemenea, „dorea cununa de slava, insa Domnul i-a dat cununa suferintei. Dorea putere, in timp ce Domnul dorea sa ii dea slujirea. Voia un loc de cinste si Domnul i-a dat un mormant de martir.” In mod paradoxal, ambitiile lui Iacob, fratele lui Ioan, nu s-au realizat in cursul vietii, dar cu siguranta, temperamentul sau furtunos a ajuns sa fie schimbat prin legatura cu Mantuitorul. „Iacov ramane prototipul omului pasionat, zelos, deschizator de drumuri, puternic, dinamic si ambitios. Pasiunea lui insa, a fost temperata de sensibilitatea si de harul Domnului nostru Isus Hristos. A invatat sa-si controleze mania, sa-si infraneze limba, sa-si redirectioneze zelul, pentru Imparatia lui Dumnezeu.”

Deci, „Iacob este o incurajare pentru fiecare dintre noi, viata sa spunandu-ne ca Dumnezeu poate converti in lucruri pozitive si bune pana si ravna noastra lipsita de pricepere, pana si avantul si ambitiile noastre iesite din comun. Intalnirea cu Domnul Isus Hristos conduce intotdeauna, la transformare.”

„O piatra umila”

Nu am putea sa nu il remarcam si pe Andrei, acel om „gata sa ajute”, o persoana cu un caracter deosebit, pentru ca desi ramane in umbra, lucrarea sa aduce rezultate remarcabile. Andrei are acea calitate de a-i conduce pe oameni la Isus Hristos unul cate unul. Astfel, el l-a adus pe Petru la Mantuitorul si „trebuie spus ca daca crestinismul contemporan il preaslaveste pe Petru ca fiind temelia bisericii este pentru ca fratele lui, un om aproape necunoscut, l-a luat de mana intr-o zi si l-a dus la Mesia. Petru L-a cunoscut pe Isus Hristos datorita fratelui sau, Andrei.”

Mai departe, autorul consemneaza: „Andrei nu era un stalp ca Petru, Iacob sau Ioan, dar era o piatra umila, de o utilitate extraordinara in Imparatia lui Dumnezeu. N-a scris nici o epistola, n-a predicat multimilor. In Biblie, in galeria marilor oameni ai lui Dumnezeu, el este mai degraba o silueta decat un portret. Dar tot ce stie sa faca, el face bine, face temeinic. El a condus oameni la Isus Hristos si oamenii acestia raman. Impactul muncii sale este extraordinar.” Prin urmare, „probabil ca Andrei n-a stiut sa explice principii teologice foarte profunde. Probabil ca n-a stiut sa tina studii biblice sau predici, dar daca te-a vazut ca ai nevoie de Isus, te-a luat de mana si te-a dus la El.”

Cand un om practic devine un om al credintei

Ar mai fi de amintit si apostolul Filip, acel „om practic, acel om al socotelilor, care spune mult mai usor ca nu se poate, atunci cand trebuie sa se ia o decizie majora”, o persoana care „cunostea prea multa aritmetica pentru a fi un aventurier.” Astfel, autorul ne spune ca „este foarte greu pentru un asemenea om practic ca Filip, sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca el face socoteli tot timpul. El isi smulge cu greu radacinile din pamant, ca sa se uite spre cer si sa inteleaga credinta care nu poate fi calculata si nu poate fi masurata.” Insa la picioarele Mantuitorului, acest om a fost transformat pentru a deveni un adevarat apostol.

„Filip si-a biruit tendintele naturale ale temperamentului sau. A devenit un alt om, un om al credintei, un om care a murit pentru cer, un om care a renuntat la lumea de acum pentru cea viitoare. Filip, un om care a trait prin calcule, dar care a ajuns la credinta, un caracter schimbat de Domnul si Mantuitorul nostru, Isus Hristos.”

„Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El”

S-ar mai putea spune multe si despre ceilalti apostoli, dar concluzia finala este una singura: nu poti ramane acelasi, dupa ce L-ai intalnit pe Domnul Isus Hristos. In atingere cu „Cuvantul vietii, oamenii simpli devin apostoli, iar trasaturile necizelate ajung sa fie transformate, rafinate, curatite, astfel incat aurul unui caracter autentic sa fie scos la iveala.” In contact cu ucenicii Sai, Domnul Isus Hristos nu S-a lasat descurajat de ceea ce parea a fi o imposibilitate, fiindca mai presus decat puterea convingerii omenesti, prin El lucra Duhul Sfant, capabil sa realizeze acel lucru tainic, si totusi fara de seama, numit „nasterea din nou.”

Acestia au fost „Apostolii Domnului Isus”, iar Petru Lascau ne invita sa meditam la ceea ce Dumnezeu a lucrat prin ei, pentru ca in felul acesta, „sa fim incurajati a ne lasa la randul nostru, ca instrumente in mana Celui care schimba sufletele oamenilor si astfel, lumea sa vada din nou, ce poate face Dumnezeu prin viata celor care se incred pe deplin in puterea Sa. Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El.”

Momentul in care am trecut pe langa moarte

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, MiraclesLeave a comment

by Daniel Ganea – Surprise, Arizona
http://www.phoenixmission.org

Dan_AnaIn vara anului 2002, inca mai eram proprietarul unei firme de transport interstate. Intr-o noapte, conduceam un tir mare, pe 18 roti, incarcat la maximum (in jur de 80.000 pounds), pe ruta California, cu destinatia Boston, Massachussets. In cabina, alaturi de mine, se afla sotia. O luasem cu mine, in plimbare, in acea cursa.  Aveam viteza  legala, de 75 mile pe ora din zona aceea . Inainte de Cheyenne Wyoming am fost implicat intr-un mare accident. Eram incarcat la maxim 80,000 pounds . Cum se intimpla foarte des in unele zone , in jurul orei doua noaptea instantaneu un cerb mare de padure mi-a taiat calea, ne avind prea multe sanse, s-a sfirsit cu rasturnarea truck-ului.
Chiar si acum, dupa atatia ani, sotia inca mai spune ca aude vuietul rotilor si parca vede tragedia accidentului si camionul, cazut intr-o parte. Atunci, a fost momentul cand am trecut pe langa moarte. Echipamentul pe care il transportam s-a facut praf. Pastrez si acum, pozele facute de politie, la locul accidentului, ca pe o marturie de la ce ne-a salvat Dumnezeu. Si eu si sotia eram grav raniti. Eu aveam mana dreapta sfartecata la cot, numai pielea atarna, iar sotia era plina de rani pe tot corpul. Insa rana cea mai periculoasa o avea la cap. Amandoi siroiam de sange, iar sotia nu se mai putea misca. Sa iesim afara, parea imposibil, trebuia sa fi sarit din cabina, insa la cat eram de raniti, ni se parea prea mare inaltimea de la care ar fi trebuit sa o pornim. In plus, cine sa ne fi scos de acolo, atata timp cat nimeni nu se apropia de camion, de frica unui incendiu sau a unei explozii? Cabina era deja plina de fum si de gaze. I-am strigat sotiei ca ar fi bine sa ne grabim sa iesim, pana cand nu ia foc camionul. “Du-te acasa, la copii”, mi-a soptit ea, “pentru ca eu nu mai pot sa ma misc. Aici voi muri.” In clipele acelea, mi-am dorit pentru  prima data in viata,  din toata inima, sa parasesc aceasta lume. “Adu-ti aminte”, i-am spus sotiei, “ca atunci cand ne-am casatorit, ti-am jurat dragoste si ti-am promis ca nu te voi parasi niciodata. De aceea, daca Dumnezeu vrea sa murim aici, vom muri amandoi. Parintii nostri ne vor creste copiii, iar Dumnezeu le va purta de grija.” Insa in acele clipe grele, mi-au revenit in minte,  cuvintele din scriptura pe care pastorului Nelu Veres, le repeta in nenumarate rinduri. “Ridica-te, incinge-ti coapsele si porneste inainte, caci Dumnezeu este cu tine. Nu te teme de nimic!”  Atunci, am prins curaj si am actionat. Am luat tot ce am gasit la indemana si folosindu-ma de mana sanatoasa, am inceput sa izbesc usa, care a cedat, in cele din urma. Imi amintesc ca am luat-o pe sotie pe umar, si am sarit din camionul avariat. Am asezat-o apoi, pe iarba, cat mai departe de masina. Au fost clipe extrem de tensionate, pentru ca ea nu mai era prezenta si nu ii mai simteam pulsul. Si atunci, am strigat cat am putut de tare – “Doamne Dumnezeule, nu imi pasa de nimic din tot ce mi-ai luat , dar Te rog, nu mi-o lua pe ea. Iti promit ca voi spune oricui, oriunde m-as afla, ca Tu existi.” In momentele acelea grele de necaz , sotia, ca printr-o minune, a deschis ochii. A mai durat o ora pana cand a sosit ambulanta, sa ne duca la spital. In tot acest timp, am tinut-o in permanenta, de vorba.  Ofiterul de politie locala, care a venit sa constate accidentul, m-a intrebat cine ne-a scos din cabina. Dupa parerea lui, meritau un premiu cei care reusisera sa ne salveze de la o moarte sigura. I-am raspuns ca nu s-a oferit nimeni sa ne dea o mana de ajutor, am iesit singuri din cabina, asa cum am putut. La inceput, i-a fost greu sa ma creada. Mi-a marturisit ca are ani buni de experienta in politia rutiera si nu a intalnit niciodata un caz in care victimele sa se elibereze singure. I-am spus ca ii dau dreptate, insa nu trebuie sa uitam ca exista Unul nevazut, care ne poate scapa din cele mai neasteptate si mai dificile situatii, si acesta este Dumnezeu. A fost de acord cu mine. Acelasi lucru l-am declarat in rapoartele intocmite de politie si la stirile locale. Printr-o minune a lui Dumnezeu, sotia mea si cu mine suntem si astazi, in viata si sanatosi si Ii multumim Lui pentru aceasta.

„In racoarea diminetii” – 55 de meditatii biblice despre rugaciune, credinta si lauda, semnate Petru Lascau

On By nelursIn Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, TheologyLeave a comment

by Octavian Curpas

RacoareaDiminetii

Motto: „Ziua de azi este zi de har.”

Ne-am gandit oare, ca Muntele Maslinilor este aproape de noi in fiecare zi? De cate ori am cugetat pana acum, la faptul ca am putea avea acces in locul in care Domnul Isus Hristos Insusi Se intalnea cu Dumnezeu in orice dimineata? Ei bine, fie ca ne-am dat sau nu seama de aceasta posibilitate, cartea „In racoarea diminetii” scrisa de Petru Lascau ne conduce spre acel loc tainic al intalnirii cu Tatal.

Singur cu Dumnezeu

„In racoarea diminetii” este o adevarata calatorie spirituala ce are drept scop intarirea noastra nu doar in alergarea zilnica, dar si atunci cand trecem prin felurite incercari. De-a lungul a 55 de meditatii crestine, menite sa acopere toate saptamanile unui an, suntem purtati in cele mai diferite experiente ce marcheaza drumul crestinului catre Imparatia lui Dumnezeu. Pornind de la un verset biblic, Petru Lascau dezvolta, pe parcursul mai multor pagini, diferitele concepte si idei legate de intelesul cuvintelor Sfintelor Scripturi.

Conectand in mod armonios invatatura biblica la experienta personala si imbinand-o cu citate din diferiti teologi sau invatatori, autorul realizeaza un autentic manual de studiu, ce ne initiaza in taina intalnirii cu Dumnezeu. Printre titlurile meditatiilor din acest volum se numara „Armonia dragostei”, „Cum vorbim lui Dumnezeu”, „Glasul Domnului”, „Lumina si mantuirea mea”, „Maretia Domnului”, „Minunata noastra nadejde”, „Misiunea profetului”, „Painea cea adevarata”, etc.

Din martie pana in august 2001

Petru Lascau – autorul volumelor “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”, “Apostolii Domnului Isus”, “Familia patriarhilor”, „Semnatura iubirii” – ajunge in America in 1985 si se stabileste la Chicago. „Dupa 16 ani de locuit in Chicago, chemarea la o noua aventura a vietii ma lansa pe o noua orbita, de data aceasta la Phoenix, orasul din Valea Soarelui Arizonei”, ne marturiseste autorul chiar de la inceputul cartii „In racoarea diminetii”, referindu-se la experienta care a stat la baza scrierii acestei colectii de meditatii crestine. „Convulsiile unei asemenea schimbari au inceput in martie si au durat pana in august 2001. Sase luni de lupte cu mine insumi, cu presiunile celor ce voiau sa ma convinga sa raman si ale celor care ma asteptau, au lasat urme adanci in sufletul meu. Ma simteam deconectat afectiv de cei pe care ii lasam in urma, dar nu aveam inca stabilite legaturile cu cei la care plecam. Zilele se rostogoleau peste mine si viata mea parea cuprinsa de iuresul unui plonjon pe un tobogan alunecos”, continua acesta.

Totusi, dupa o jumatate de an in care se afla in cautarea unui raspuns din partea lui Dumnezeu cu privire la oportunitatea deciziei de a parasi Chicago, Petru Lascau intelege ca este voia Tatalui Ceresc sa mearga mai departe. Prin urmare, acesta ia decizia de a se muta la Phoenix, Arizona, unde de atunci, slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

De pe piscurile sperantelor, in abisul disperarilor

Intelegem astfel, de la inceput, ca „In racoarea diminetii” isi are izvorul in experienta prefacerilor spirituale de anvergura, atunci cand trebuie sa lasi in urma realizarile acumulate de-a lungul unei perioade lungi de timp si totodata, trebuie sa te avanti in necunoscut. Chiar daca este vorba de slujire pastorala, situatia lui Petru Lascau este similara cu a oricaruia dintre noi, atunci cand ne aflam in valea marilor decizii de care depinde cursul ulterior al vietii noastre. Continuand cu experienta dureroasa a schimbarii, autorul spunea: „Fiecare zi avea meandrele ei, in curbe sinusoidale, urcand pe piscurile sperantelor, ca sa se naruiasca, apoi, in abisul disperarilor. Parca traiam din nou, durerile marilor dezradacinari de altadata, dar lipsite acum de incantarea explorarii noului continent si de bucuria evadarii din prizonieratul comunist. In locul mamei, plangand pe peronul garii din Oradea, ramaneau fratii mei, cu care am suferit si ne-am bucurat impreuna, timp de 16 ani.”

Atunci cand sfarsitul inseamna un nou inceput

Aceste cuvinte, involuntar, ne conduc prin strafulgerari ale memoriei, catre imaginile descrise de Petru Lascau in „Pasi spre lumina”. Intr-un fel sau altul, „In racoarea diminetii” nu reprezinta altceva decat un nou „pas spre lumina” in experienta autorului, inca o etapa de apropiere de Dumnezeu, inca un salt in necunoscutul acestei lumi, dincolo de care se afla Imparatia Cerurilor. Evocand imaginea mamei plangand pe un peron pustiu, ne identificam cu usurinta cu experienta autorului, gustand amarul despartirii de cei dragi, fie ei rude sau frati de credinta.

In esenta, orice despartire are o componenta dureroasa ce ne marcheaza, realizand insa, posibilitatea altoirii pe aceasta rana, a unei noi experiente. Tocmai de aceea, pe rana deschisa a desprinderii de cei dragi, a plecarii din mijlocul comunitatii pe care a servit-o un timp atat de indelungat, autorul planteaza pur si simplu, o colectie de meditatii si de cugetari menite sa-i intareasca si sa-i sustina pe toti cei care se impartasesc de suferinta separarii pentru o vreme, de cei iubiti.

„Painea mea sufleteasca”

„Merinde pentru sufletul trudit de spasmele acestei schimbari mi-a fost din nou, Cuvantul Sfintelor Scripturi. Dimineata de dimineata, inainte ca forfota zilei sa inceapa, ma furisam afara, pentru plimbare si rugaciune, ca apoi, in linistea biroului meu, sa meditez la cate un verset biblic, pe care mi-l oferea calendarul deschis pe masa de lucru. Asa s-au nascut aceste scurte meditatii, care poarta in ele nu doar painea mea sufleteasca pentru acele zile, dar au si o parte din atmosfera acelor framantari launtrice. Cugetarea mea la aceste cuvinte sfinte mi-a adus alinarea sufleteasca si incurajarea de a infrunta o noua zi.” Cu siguranta ca atunci cand ne deschidem sufletul inaintea Creatorului nostru la inceput de zi, vom putea sa gustam o astfel de experienta si sa fim inviorati de descoperirea Celui Prea Inalt.

„Adevarata noastra nadejde”

Prima meditatie cuprinsa in carte se numeste „Adevarata noastra nadejde” si nu intamplator, cel dintai articol face referinta la speranta pe care o avem cu privire la ceea ce Dumnezeu ne-a promis. Starea sufleteasca a autorului este descrisa in cuvinte clare, astfel: „Parcurg, la ora actuala, una dintre cele mai confuze perioade din viata mea. Sunt la un fel de intersectie si nu stiu incotro s-o iau. Pe de o parte, imi reprosez ca am intrat singur in aceasta ceata a nesigurantei, buimac si naiv, visator si dornic de nou. Pe cand mi se parea ca lumina de la capatul tunelului imi va aduce dezlegarea acestei sarade, am constat ca erau farurile unui tren. Astept impactul din moment in moment.”

Fara a da detalii, de altfel nenecesare, autorul contureaza esenta trairilor sale, care au un mare grad de generalitate, aplicandu-se oricarei persoane ce trece prin situatii similare. In astfel de momente, ne este mai usor sa cadem in disperare decat sa luam cuvintele Scripturii si pur si simplu, sa Il credem pe Dumnezeu pe cuvant. In acest sens, Petru Lascau ne ofera un bun exemplu ce se cere urmat, de a nadajdui in Dumnezeu si de a fi tari privind la El.

„Nu-mi ramane acum decat lauda”

In fond, orice incercare nu este decat un test al credintei, iar in acest sens, autorul spune: „Testul credintei mele este acum. Nu suferinta. Nu dificultatea. Nu confuzia. Ci asteptarea. Pot sa astept? Pot sta linistit? Pot oferi o sansa Domnului? Pot ingadui pe Domnul?” Astfel de intrebari se nasc in mintea fiecaruia dintre noi, atunci cand nu ne este clar incotro sa privim, de ce sa ne agatam, cand suntem incercati. Si fiindca nu gaseste nici o solutie aparenta la problemele cu care se confrunta, Petru Lascau se prinde cu toata puterea de cel din urma bastion de rezistenta al credintei, care este lauda lui Dumnezeu.

„La aceasta intersectie, nu-mi ramane decat lauda. Voi continua sa-L laud, chiar daca nu inteleg rostul lucrurilor si nici devenirea lor. Nu caut explicatii. Stiu ca nu le voi primi, cum nu le-a primit nici Iov. Dumnezeu nu este dator nimanui cu explicatii… Nu-mi ramane acum decat lauda… Imi voi imbarbata inima cu laudele Lui. Voi canta slava Sa. Imi voi ridica fruntea sus si voi aduce jertfe de lauda Dumnezeului meu. Nadajduiesc in Domnul, nadajduiesc impotriva oricarei nadejdi.”

„El este Domn al pacii”

Prin urmare, lauda lui Dumnezeu reprezinta primul lucru pe care il deprindem „In racoarea diminetii”, cand in taina si singuri, ne putem intalni cu Dumnezeu, invatand de la El cum sa pasim in necunoscutul ce sta inaintea noastra, pe care nu-l intelegem, nu-i vedem capatul, dar cu siguranta, la sfarsitul caruia ne asteapta chiar Dumnezeu.

Aceasta frumoasa marturie de credinta se impleteste armonios cu fiecare meditatie din cuprinsul volumului „In racoarea diminetii”. Cele mai mari opere au fost realizate in momentele de cumpana, de incertitudine si, uneori, chiar de indoiala. In laboratorul tainic al inimii omenesti, impresiile cauzate de experiente dificile se transforma sub actiunea harului divin, in capodopere sau cugetari ce raman ca invataminte valabile pentru viitor. Din registrul bogat al trairilor lui Petru Lascau consemnate in acest volum, un element central este conceptul pacii in Hristos. Astfel, autorul ne spune: „Isus nu ne promite o lume fara necazuri. Fara suferinte. Fara pierderi. Fara esecuri. Fara respingeri. Le vom avea din plin. Probabil ca mai multe decat altii. Dar putem avea pace in El si putem indrazni. Cand lumea nu ne va oferi pace, putem sa o avem in El. Ne adapostim in El ca intr-un turn tare, gustand din pacea Sa, asa cum lumea nu ne-o poate da. Ne putem ascunde in Stanca veacurilor, pana trece furtuna. Putem avea pace in El, atunci cand n-o mai avem nici macar in noi insine. El este Domn al pacii.”

„Numai noi si Dumnezeu”

Mai departe, comentand ideea de pace venita de la Dumnezeu, autorul ne spune: „Inaintea marilor batalii, Domnul iti ofera un Elim, loc de odihna si pace, cu finici si izvoare. Ai nevoie de pace inainte de a purta razboaiele Domnului. El este Domn al pacii.” Acest concept se uneste in mod armonios cu tema luminii si a iubirii. De fapt, adevarata pace se afla intr-o stransa legatura cu modul in care primim si daruim lumina, adica intelesul cuvintelor lui Dumnezeu si iubire, o motivatie sfanta, venita de la Isus Hristos.

Petru Lascau noteaza: „Caracter este ceea ce suntem cand ramanem singuri, cand nu ne vede nimeni. Ce facem cand nu avem spectatori. Cand suntem numai noi si Dumnezeu. Atunci se vede caracterul nostru. Omul pacatos se teme sa vina la lumina, sa nu i se vadeasca faptele. Se teme de transparenta. De aceea iubeste intunericul, confuzia, masca, aparentele. Lucrul acesta se cheama fariseism. Sa prezinti o fatada falsa, menita sa ascunda adevarul despre tine.”

„Numai Hristos poate face oameni noi”

Poate nimic nu este mai periculos pentru relatia noastra cu Dumnezeu decat aceasta forma de autoinselare numita fariseism, despre care autorul comenteaza: „Fariseismul creeaza o imagine neadevarata despre sine insusi. Tendinta naturala a fariseului este sa prezinte imagini cat mai pozitive, cat mai roz despre sine. Si de la acest sindrom al fariseismului putem ajunge imediat, la subiectul „formelor seci”. Cu siguranta ca atunci cand biserica pierde insemnatatea mesajului crestin, se ajunge la aceasta situatie, in care formele iau locul esentei.

In acest sens, Petru Lascau ne spune: „Produsul religiilor noastre este mai degraba, slujba sau serviciul, decat caracterul asemanator al lui Hristos. Si cand larma slujbei se ridica spre cer, Divinitatea Isi astupa urechile. Sarbatorile si slujbele, ritualurile si inchinarile nu pot sta alaturi de lipsa de caracter. Dreptatea si neprihanirea trebuie sa fie ape limpezi, care sa curga viu si etern de sub altarul religiilor noastre… educatia produce pacatosi cu diploma. Religia, pacatosi religiosi. Numai Hristos poate face oameni noi. Religia oamenilor nascuti din nou este o muzica placuta pentru cer, indiferent cu ce instrumente se canta.”

„Din moarte la viata”

Si astfel, trecem la o alta tema, ce ne poarta „Din moarte la viata”. Putem urmari experienta autorului, care spune: „Credinta si ascultarea ne trec din moarte la viata. Ma gandesc in dimineata aceasta de mai, cand ploaia de azi noapte a lasat binecuvantarea racorii sale peste padurea cu frunze fragede, la ziua glorioasa cand voi bate la randul meu, la portile vesniciei. E atata nostalgie si durere in acest gand, daca ii fixez punctul de referinta aici, intre acesti stejari ce-mi vor supravietui, aici printre florile padurii care vor rasari si in primavara viitoare. Privite insa din perspectiva vesniciei, nu va fi decat o calatorie intr-o lume a bucuriei pure, in prezenta Celui pe care L-am iubit si ascultat, spre marea si glorioasa intalnire cu El si toti cei dragi inainte mergatori. Si aceasta este fericita mea nadejde.”

„Razboiul lumilor”

Un alt fragment de meditatie cu invataminte deosebit de actuale pentru noi este cel intitulat „Razboiul lumilor”. Autorul ne atrage atentia asupra conflictului de natura spirituala ce se desfasoara la nivel planetar si astfel, noteaza: „Taberele sunt clar delimitate. O parte a societatii crede ca Dumnezeu exista si ne-a dat reguli de convietuire sociala, pe care trebuie sa le respectam; pe cand cealalta parte vede in credinta noastra religioasa un impediment major in calea progresului uman si mai ales, in calea libertatii individului. Aceste doua tabere sunt de fapt, doua sisteme total incompatibile din punct de vedere moral. Ele atrag fara discriminare, oameni de orice culoare, de orice statut social, de orice fundal etnic, crestini si evrei, barbati sau femei… Aceste lumi aflate in cursul lor spre o coliziune puternica produc ceea ce numim razboiul cultural.”

Rugaciunea ca o provocare

Trecand in alt registru, autorul se ocupa de problematica rugaciunii si a dificultatilor cu care ne confruntam cand vrem sa ne adresam lui Dumnezeu: „In primul rand, rugaciunea pare sa fie un act nenatural. Cu toate ca omul a fost creat pentru partasie cu Creatorul Lui, pacatul a schimbat aceasta activitate naturala intr-o functiune nenaturala. Pacatul a tocit, a erodat aceasta dorinta originara a sufletului omenesc dupa partasie cu Dumnezeu. El a afectat cu precadere dimensiunile spirituale ale fiintei noastre… De aceea, rugaciunea devine o provocare deosebita pentru orice fiinta umana.”

In continuare, putem citi: „Rugaciunea este actiune prin faptul ca prin ea ajungem dincolo de spatiu si timp, la Dumnezeu. Daca nu vom vedea rugaciunea ca o astfel de actiune nu vom dezvolta acest obicei. Va trebui sa invingem acea parte din noi care ne spune ca rugaciunea este nenaturala.” Prin aceasta intelegem ca „rugaciunea trebuie sa fie un timp de conectare la vointa divina si acceptarea prin credinta a acesteia. Marii oameni ai rugaciunii au fost mai degraba, persoane care au stiut voia lui Dumnezeu decat oameni care L-au convins pe Dumnezeu sa faca voia lor.”

„Merita sa traim inaintea Lui”

Si astfel, ne indreptam gandurile catre „Timpul Domnului si timpul omului” – lucruri ce se afla intr-un contrast evident, dar care ne marcheaza in fiecare clipa. „Trebuie sa fii vesnic pentru a intelege vesnicia. Problema timpului nu poate fi patrunsa din spatele gratiilor prizonieratului nostru in timp. Traim cu regretele zilei de ieri si cu teama de maine intr-un prezent pe care nu-l stim fructifica. Grefati pe linia timpului, nu ne putem desprinde nici macar pentru o secunda sa ne privim viata dintr-o alta perspectiva.” Iata de ce, in continuare, „Dumnezeul nostru, netributar timpului, ne iarta pacatele trecutului, ne da un viitor si o nadejde si merita sa traim inaintea Lui, azi.”

„Exist prin El”

Nu in ultimul rand, este evocat „Motivul bucuriei mele”, prin care ne sunt redate impresiile autorului in fata spectacolului naturii, marturisindu-L pe Dumnezeu. In aceasta meditatie bazata pe Psalmul 28:7, autorul ne spune: „E o dimineata neasemuit de frumoasa de mai, cu racoare si soare luminos. M-am plimbat prin gradina, admirand florile, renascute parca dupa ploile de asta noapte. Iarba, de un verde intens, rade in soarele diminetii. E atata prospetime in aer si e atata pofta de viata, in toata natura. Pasarile se iau la intrecere in triluri. Parca simt si eu, prin vene un flux innoitor de viata si bucurie de a trai. Stiu acum ca e de la El, puterea si vigoarea fiintei mele. El, Domnul este taria, puterea, forta, energia si vitalitatea fiintei mele. Prin El, se tin toate lucrurile in intregul univers. Moleculele mele sunt laolalta din cauza Sa. Exist prin El.”

Ce Dumnezeu minunat avem! Dragostea Sa se descopera in natura, care este o sursa a vietii, dovada vie a faptului ca El ne poarta de grija. „Pana si mintile cele mai prozaice si lipsite de sensibilitate nu pot trece fara sa observe abundenta vietii din jurul lor, chiar daca ignora frumusetea ei. Plante si animale, pesti si pasari, gaze si fluturi intr-o varietate greu de imaginat. Plimbandu-ma doar in mica mea gradina, sunt fascinat de fiecare data de diversitatea formelor si a culorilor frunzelor si petalelor florilor. Dumnezeu parca S-a jucat la scara planetara cu milioane de forme si nuante, cu texturi si combinatii spatiale, diversificand si multiplicand la infinit totul, dintr-o abundenta divina de talent si resurse. Nu pot sa nu ma gandesc la harul Lui divin, atunci cand vad risipa frumusetii din cararea mea”, comenteaza Petru Lascau.

Inca o zi de har

Dar cu siguranta ca „Vremea este scurta”, fapt pentru care autorul spune: „Ma gandesc in dimineata aceasta la timpul scurt care mi-a mai ramas din viata mea. Zece, douazeci, treizeci de ani? Numai Domnul stie. Va trebui sa fac ceva cu ei, pentru El si pentru cei dragi ai mei. Vreau ca El sa-mi spuna ca L-am primit si L-am gasit in acesti ani putini ai peregrinarii mele prin lume. Ziua de azi este zi de har. Zi in care-L pot cunoaste pe Hristos. Ziua mantuirii mele.”

Dupa atatea ocazii petrecute „In racoarea diminetii”, nu putem decat sa fim intariti spiritual, pregatiti pentru confruntarea zilei ce va urma, cu influentele potrivnice din aceasta lume, avand speranta si increderea ca asemenea Domnului nostru Isus Hristos vom primi putere si ajutor, atunci cand vom avea nevoie. O lupta se castiga doar daca este temeinic pregatita si cu siguranta ca mesajul acestei carti sta in a ne indemna sa primim puterea lui Dumnezeu inainte de inceputul fiecarei zile. De ce toate acestea? Pentru ce un astfel de efort, care pentru multi ar parea absurd, fara sens? Ei bine, fiindca „drumul nostru spre atingerea potentialului maxim in chemarea pe care o avem de la Dumnezeu este un drum presarat adeseori cu insuccese, dezamagiri si infrangeri. Inaltarea noastra depinde de El si se petrece in ciuda tuturor caderilor noastre, cu conditia ca aceste caderi sa fie caderi pe genunchi.”

“Vreau o alta lume” – Stihuri despre Indumnezeire si sfintenie, de Victorita Dutu

On By nelursIn Christian Perspective, literature, poetryLeave a comment

by Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

vreau_o_alta_lumeMotto: “Era El si zbura impreuna cu tine.”

Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile si tablourile ce ii poarta semnatura. In centrul creatiilor sale se afla intotdeauna, o imagine si o idee. “Fara acestea doua”, spune Victorita Dutu, “creatiile mele nu se sustin, e ca la matematica, tot ce fac are la baza rigoarea matematica. Iar in pictura e la fel, daca o pictura de-a mea nu are idee si nu transmite ceva, nu pot sa pictez. E ca o demonstratie launtrica a unui ceva pe care eu il caut si acel ceva nu poate fi decat frumos, intoarcerea la sacralitate, la templu, la vesnicie, la ordinea lui Dumnezeu, daca lipsesc acestea, ma plictisesc.”
Continue reading ““Vreau o alta lume” – Stihuri despre Indumnezeire si sfintenie, de Victorita Dutu” →

CUVANTUL LUI DUMNEZEU E ADEVARUL

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Cotidianul  Gardianul de joi 22.Oct. 2009 publica articolul:

“Un milion de newyorkezi sunt buni si fara Dumnezeu. Tu esti?”

king_james_bibleSuccint, articolul prezinta clar trista doctrina atee, imbratisata si promovata pe cheltuiala unui “necunoscut”: The Big Apple Coalition of Reason, o coalitie alcatuita din mai multe organizatii americane atee, a inceput o campanie publicitara prin statiile de metrou New York, sub genericul secularizant “Un milion de newyorkezi sunt buni si fara Dumnezeu. Tu esti?”.

“The New York Times” precizeaza ca un donator anonim a oferit 25.000 de dolari pentru campania care va dura o luna.

[pullquote]Isus a zis (…)  Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvântul Tau este adevarul.

Evanghelia dupa Ioan, 17:17[/pullquote]

Manifestarea a fost precedata de o alta campanie ce a avut loc cu cateva luni in urma, cand s-au lipit lozinci asemanatoare pe autobuzele din New York. Pe 27 octombrie se va lansa cartea “Good Without God” (“Binele fara Dumnezeu”) de Greg Epstein, “capelanul umanist” al Universitatii Harvard.

Mesaje similare s-au raspandit prin toata metropola: “Poti sa fii bun si fara Dumnezeu!” sau “Nu crezi in Dumnezeu? Nu esti singurul!” Campanii la fel de spurcate au avut loc si in Marea Britanie, unde 800 de autobuze purtau lozinca “Probabil ca nu exista Dumnezeu. Nu-ti mai face griji si bucura-te de viata!”

Dar daca exista? “Primul amendament permite acestor grupari sa-si predice convingerile religioase. Sper ca drepturile altor grupari religioase sa fie si ele respectate cand vor dori sa-si promoveze convingerile”, a spus Joseph Zwilling, purtatorul de cuvant al Arhidiecezei Romano-Catolice din New York.

In realitate, acestea nu sunt “grupari religioase” fiindca nu au asemenea credinte. Poate nu intamplator, loviti de criza, risipind bani grei in razboiul din Irak, majoritatea americanilor ar accepta acum si invadarea Iranului. CNN arata ca 54% din americani sustin ca o ofensiva militara ar fi calea prin care programul nuclear al Iranului poate fi oprit.

Referitor la faptul ca, pe 27 Oct. 2009 se va lansa cartea “Good Without God” (“Binele fara Dumnezeu”) de Greg Epstein, “capelanul umanist” al Universitatii Harvard si doctrinei ateiste promovate asiduu, cu mare efort si cheltuiala, din partea unora, ca reclama pentru o falsa doctrina, pentru ca apoi autorul sa vanda o carte “banoasa”, plina de otravuri pentru suflet, mai jos enuntam:

Cateva consideratii:
1.) Giodano Bruno, Galileo Galilei, Isaac Newton, Nicolaus Copernic, si alti mari savanti, ca Albert Einstein, au demonstat stiintific legile universale care guverneaza miscarea planetelor, dar si, implicit, existenta lui Dumnezeu, Creatorul.

2.) Filosofi celebri au fost atinsi tocmai de bunatatea lui Dumnezeu, recunoscandu-L ca realitate absoluta, unica.

Se stie ca celebrul filosof Platon, in “Dialogurile de maturitate- Banchetul”, a spus ca “Numai imuabilul este real”.  Insa, neschimbator, mereu acelasi, egal cu El Insusi, e numai Dumnezeu, ca de altfel, si Isus Cristos (Epistola catre Evrei, 13.8). Platon a fost student al lui Socrate si invatator al lui Aristotel. Impreuna cu acestia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice si fondatorul Academiei din Atena, prima institutie de invatamant superior din lumea occidentala.

3.) A spune de cineva ca este bun, contrazice tocmai invatatura lasata de Domnul Isus Cristos, care a spus ca BUN E NUMAI DUMNEZEU.

Ori, doar Diavolul-Satana, a incercat dintotdeauna, imediat dupa caderea sa din pozitia de Lucifer-inger de lumina, in aceea de demon-inger al intunerecului,  sa ia atributele lui Dumnezeu pe orice cale si in orice vreme.

Isus Cristos, in Evanghelia lui Marcu, cap. 10. vers 17-18, are El insusi o conversatie pe aceasta tema cu un bogat al vremii:

“Tocmai cand era gata sa porneasca la drum, a alergat la El un om, care a ingenuncheat inaintea Lui, si L-a întrebat: Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Pentru ce Ma numesti bun i-a zis Isus. Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu.”

Putem intelege si noi:

1. Numai Dumnezeu poate sa schimbe omul, care practic e rau, micinos si pacatos. Prin credinta in Isus Cristos, in jertfa de pe crucea calvarului. De aceea Cristos i-a spus lui Nicodim TREBUIE SA VA NASTETI DIN NOU, nastere pe care o face Dumnezeu, prin Cuvantul Sau si Duhul Sfant (Ioan 3.7). Prin credinta care vine de la El si prin pocainta data tot de Dumnezeu omului pacatos.

2. Cuvantul lui Dumnezeu spune ca “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar.”-Romani 3.10 si ca “Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Cristos Isus.”-Romani 3.23-24. Schimbarea omului o face numai Dumnezeu, singurul care este bun.

 

 

 

 

Credinta – punte pentru suflet

On By nelursIn Credinta, EducatieLeave a comment

raisiiad

“ …intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.” – Luca 16.26

“Viata sufletului este credinta.”- Ch. H. Spurgeon

Drum si Viata pentru Suflet

Scriitorul german Max Eyth (1836-1906), inginer constructor, in nuvela de fictiune “Tragedie profesionala” descrie viata unui inginer care si-a câstigat notorietatea Continue reading “Credinta – punte pentru suflet” →