Omul Dincolo de sine (8)

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
Slavomir

Zidurile Ierihonului atingeau cerul, oameni caliti in ale razboiului strajuiau pe meterezele lor…
Masivitatea zidurilor, inaltimea lor care in atatea randuri oferea imbarbatare numai pentru ca existau, erau in ziua aceea parca mai putin impunatoare, vitejii erau mai putin increzatori in propriile lor puteri.
Ei infruntau de data asta un dusman care nu incapea in tiparele lor de gandire, un dusman inaintea caruia Marea Rosie, granicerul de apa al Egiptului, daruia libera trecere, Iordanul, fortareata naturala a Canaanului oferea deplina cooperare cu aceasta oaste atat de diferita, oaste care nu se conforma
principiilor militare ale vremii lor si in fapt nu se incadra in nici un tipar conceput de mintea umana…

S-a dovedit, vestile circulau cu o iuteala ametitoare, ca nu exista arma care sa steie impotriva acestui vrajmas ciudat, care umbla in puterea unui Dumnezeu care nu avea nici chip nici nume care putea fi rostit… Inimile lor, ale vitejilor Ierihonului, erau muiate de o groaza mocninda, Bratele lor si-au pierdut
vigoarea, dumnezeii lor de piatra taceau. “Vor sta in picioare zidurile? De ce cuvintele de imbarbatare erau in rostirile lor mai degraba lamentari?” Linistea din tabara Izraelitilor rasuna mai tare decat valurile zguduite de furtuna. Formatia lor, subtire ca o raza, se desfasura intr-o procesiune sinistra.
Totul pare doar o executare a unui destin implacabil, scris din stratimpuri de o mana nevazuta. Era evident, pentru ostenii de pe ziduri, ca taria armatei atacatoare nu statea nuci in numar nici in taria fizica a ostenilor, nici in destoinicia conducatorului de osti…

Pentru noi, care am citit deja cele sapte capitole pe tema unitatii, explicatia tariei lor este in
puterea unitatii, cristalizata sau mai bine zis catalizata de ascultare sau conformare cu o doctrina
datatoare de viata, Cuvantul lui Dumnezeu. Între poporul lui Dumnezeu, Israel, si neamurile de din jur
nu era nimic in ceea ce priveste relatia pe orizontala care sa compromita o relatie cu mult mai inalta,
relatia cu Dumnezeu. Este demn de ramarcat ca relatia cu Cel Preainalt este atat de diferita de ceea
se stie despre relatie pe taram secular, incat aceasta produce o schimbare adanca, de miez in
componentul uman al acesteia. Israel, prin relatia cu Dumnezeu, devine partas cu firea dumnezeiasca
si miscarea sau umblarea lui printre neamurile din jur este in puterea si autoritatea lui Dumnezeu. De
aceea armele concepute de puterea si intelepciunea omeneasca erau fara putere impotriva lor,
deaceea nici o intaritura nu putea rezista impotriva lor. Despre acest fapt, apostolul Pavel, inspirat de
Duhul lui Dumnezeu spune:

“Caci armele cu care ne luptam noi, nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de
Dumnezeu ca sa surpe intariturile.” (2 Cor 10:4)

Atata timp cat relatia noastra cu Dumnezeu nu este necompromisa de asocierea cu lumea, dupa
cuvantul lui Dumnezeu, nici o intaritura nu poate ramanea in picioare tot asa cum intariturile aparent
inexpugnabile ale Ierihonului nu au putut ramane in picioare. Zidurile Ierihonului s-au prabusit fara ca
o scara sa se rezeme de ele, fara ca greutatile aruncate de catapulte sa le atinga. Ceea ce a daramat
zidurile a fost procesiunea marsului de ascultare in jurul lor. Poti citi, aproape de-a lungul aceleasi
suflari, minunata biruinta a Israelului impotriva Ierihonului dar si o tot atat de neinteleasa infrangere a
aceluias popor impotriva unei intarituri cu mult mai slabe. Cititi, va rog, cu atentie capitolul sapte din
Iosua. Cetatea Ai, cu osteni putini la numar, era aparent o prada usoara. Pe scurt, oastea Israelului a
suferit o grea si rusinoasa infrangere. Cauza? Nelegiuirea lui Acan.

Haideti sa vedem care este nelgiuirea lui Acan. El insusi o marturiseste cu buzele lui:

“Este adevarat ca am pacatuit impotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, si iata ce am facut:
Am vazut in prada o manta frumoasa de |inear, doua sute de siclii de argint, si o placa de aur in
greutate de cincezeci de sicli; le-am poftit, leam luat; iata sunt ascunse in pamant in mijlocul cortului
meu, si argintul este pus sub ele.” (Iosua 7:20,21)

Care este de fapt cauza misterioasei infrangeri de la cetatea Ai? Relatia cu Dumnezeu a fost
compromisa de relatia cu lumea. Noi suntem atat de usuratici in relatia noastra cu Dumnezeu incat
ceea ce a facut Acan si a adus infrangere poporului lui Dumnezeu, noi face aproape in fiecare zi fara
ca macar sa clipim. Am ingrosat cateva cuvinte in citatul de mai sus tocmai cu gandul de a ilustra
ceea ce de fapt a costituit pacatul lui Acan de la faza de concep tie pana la comiterea in fapt a
pacatului.

1. Contemplarea. Este de fapt prima faza in inceptia pacatului. Dumnezeu spune prin asta, clar si
raspicat: “Nu priviti ceea ce priveste lumea!” De ce? Pentru ca, staruind in contemplare vom ajunge
(fara dubiu!) la urmatoarea faza.

2. Alterarea Sistemului Valoric. Alterare sistemului valoric divin se produce intotdeauna cand ne
lasam dusi de priviri… Iov spune ca a facut legamant cu ochii ca sa nu pacatuiasca. Ceea ce, prin
sitemul valoric divin, era o uraciune, a devenit “frumos” prin prisma sistemului valoric alterat. Ceea ce,
prin sistemul vloric divin era menit distrugerii a devenit ceva de ravnit prin sistemul valoric compromis.
Vedeti cat de relativi devin termenii cand notiunea de absolut se diminueaza? Uraciunea vazuta ca
frumos! O, de cate ori nu ne delectam cu ceea ce ar trebui sa fie fructul oprit pentru noi? De cate ori
nu ne lasam furati de “valorile” Hollywoodului? Întrebati-l pe David despre cad amar este fructul
contemplarii. Cat ar fi dorit el sa reintoarca pendula timpului pentru ca ceea a savarsit el sa nu se fi
intamplat niciodata!

3. Poftirea. Poftirea nu poate fi evitata atunci cand furati de contemplare valorilor false ne-am alterat
propriul sistem de valori. Garda sau mijloacele noastre de aparare impotriva caderii deci a conformarii
cu lumea dispar. Devenim astfel victimele slabiciunilor omenesti iar bataia acestei caderi este cu mult
mai lunga. Nu numai ca fiinta noastra ca individ, nu numai “cortul” sau familia ci adunarea sau poporul
lui Dumnezeu devin victime. Este de mirare ca traim o viata atat de saraca in roade? Este de mirare
ca familia se clatina? Este de mirare ca din ce in ce mai putini primesc marturia noastra si poporul lui
dumnezeu descreste in numar si in statura?

4. Pacatul ascuns. Asa zisul pacat ascuns este o notiune falsa. Pacatul nu numai ca nu poate fi
ascuns dar poate sa fie trambita de arama prin care diavolul arunca vina peste copii lui Dumnezeu. Nu
va inselati: mai devreme sau mai tarziu, viermele care iti roade neprihanirea si bunul nume va provoca
o cangrena in cortul tau si chiar in adunarea din care faci parte.

Aceste trepte ale caderii, daca le pot numi astfel, sunt indentice cu cele pe care Scriptura ni le
descrie in 2 Samuel capitolul 11. La fel ca in cazul lui Acan, tot poporul a suferit. Prin pacatul lui,
David a adus boala si sabia peste Israel. Unitatea intregului a fost compromisa prin pacatul unuia
singur. Îmi aduc aminte de bunicul meu care obisnuia sa spuna: o mie nu pot strange cat poate unul
sa risipeasca…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.