Omul Dincolo de sine (7)

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

SlavomirExista, aproape in fiecare miscare or intentie a noastra, o tendinta exprimata or salasluind in chiar dincolo de cunostinta noastra, menita sa ne duca inca un pas dincolo, unde, satui de limitele noastre, sa mai regasim o parte din noi, din natura divina pe care o caram in sufletele noastre prin dorul nostru dupa Edenul pierdut…

Este, cu alte cuvinte, dorul treceri noastre in dincolo de tarmurile sinelui spre limanul unei impliniri mult dorite. autarea implinirii, deseori o notiune total neinteleasa, este vazuta ca o calatorie fie sucombata in labirintul propriei noastre fiinte, fie continuata intr-un urcus greu dar datator de nadejde prin tinta acesteia. In primul caz, necunoasterea propriilor limite, ne duce la eforturi itanice inspre atingerea punctului de “regasire”. Ne cream astfel o indentitate falsa, o iluzie care ne va hrani doar pentru o perioada foarte scurta. Atat de acuta si de intensa este durerea descoperirii ca nu exista implinire in omul in sine incat pentru unii efortul de scapa de aceasta durere a dus la actiuni extreme cum ar fi sinuciderea. Budismul de altfel propune o cale al carei sfarsit este Nirvana, starea in care omul nu mai are dorinte ori suferinte, in care omul isi pierde constiinta sinelui. Este starea a asa numitei “fericiri depline”. Ceea ce aceasta cale ofera este de fapt o autoanihilare prin suprimarea a tot ce este mai nobil ca resursa in fiinta umana. Sunt de fapt elementele care definesc fiinta umana ca persoana, cele care sunt anihilate prin nirvana. Care este finalitatea acestei stari pentru societate? Nu exista nimic in filosofia nirvanei care sa implice omul in ceva dincolo de sinele lui inspre ceva constructiv. Omul, ca sa folosesc o metafora, devine o piatra de rau, rotunda si deseori placuta la vedere dar care nu pate fi parte din nici o
zidire.

Implinirea, daca este sa fie gasita, nu poate fi gasita in sine, ci in ceva dincolo, intr-o cauza, intr-un
tel, cand omul cu toate atributele personalitatii lui, este parte din ceva cu mult mai maret… Omul se
regaseste nu in sinele lui ci cu mult dincolo.
Iubirea este mijlocul cel mai ilustrativ al regasirii, al jubilarii fiintei umane prin regasirea dorintelor si a
suferintelor si nu prin anihilarea lor. Identitatea fiintei umane se cristalizeaza prin raportul de
interdependenta cu semenii. Emotiile, dorintele, vointa, nu sunt suprimate ci mai degraba amplificate. Ce
ardere nobila este trairea intensa a fiintei umane intr-o cauza care depaseste limitele sinelui! Obstacolele
unitatii in Biserica au fost succint descrise in articolul precedent cand vorbeam despre Biserica ilustrata
ca Trup sau ca Zidire. Dragostea este liantul unitatii si lipsa acesteia este dusmanul ei. Dragostea
acopera imperfectiunile individului prin ansamblul zidirii sau al trupului… Ei bine, ma veti intreba, cum se
integreaza crestinul si implicit Bisericain ansamblul social al vremii cand mai intotdeauna doctrina
crestina este in direct conflict cu tendintele gandirii unui sistem social in intregime secularizat? Iata ce
spune Cuvantul in 2Cor 6:14:

“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si
faradelege? Sau cum poate sta lumina impreuna cu intunericul?”
Cuvantul este tot atat de cert in Iacov 4:4:
“Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie
prieten cu lumea se face vrajmas cu dumnezeu.”
Cu toata vrajmasia dintre felul de gandire al copiilor lui Dumnezeu si felul de gandire al lumii,
dumnezeu nu a intentionat niciodata ca lumea si biserica deci si crestinii implicit sa traiasca intr-un
permanent conflict.
“Nu intoarceti nimanui rau pentru rau. Urmariti ce este bine, inaintea tuturor oamenilor. Daca este cu
putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii.” (Romani 12:17)
Domnul Isus nu lasa nici un loc de dubiu in ceea ce priveste principiile trairii crestinului intr-o lume
ca ii este ostila:
“Dar Eu va spun: sa nu va im-potriviti celui ce va face rau. Ci orisicui care te loveste peste obrazul
drept, intoarce-i si pe celalalt. Orisicui vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa…”
(Matei 5:39,40)

Pe de o parte vedem cum vrajmasia dintre Dumnezeu si lume nu poate fi negata, dar in acelas timp
vedem ca exista premizele necesare unei convietuiri pasnice. Pentru ca starea de conflict nu poate fi
evitata, conflictul in sine poate fi evitat si asta total pe cheltuiala crestinului. Noi suntem chemati la pace si tot noi suntem platitorii tributului pacii. Aparent, termenii pacii ne sunt impusi de cei necredinciosi dar in realitate termenii pacii sunt in totalitate impusi de noi. Desi, intr-o aparenta pace, facem concesii
vrajmasilor nostri, noi totusi ne gasim in toiul unui razboi cu mult mai mare care se va sfarsi numai atunci
cand vom depune steagul victoriei totale la picioarele Domnului nostru Isus Cristos.
Domnul Isus Cristos a coborat printre noi ca un miel. Sabia Lui impotriva lumii a fost iubirea. O iubire
atat de mare si de minunata. Pe noi, dupa cuvantul Lui ne-a trimis in lume “ca pe niste oi in mijlocul
lupilor”. Singura arma in confruntarea noastra cu lumea este tot iubirea, dragostea de oameni. Noi nu ne
injugam si nici nu partasim cu lumea. Noi nu suntem prieteni cu lumea pentru ca prietenia cu ea ne-ar
compromite statutul de “copii ai luminii”. Noi iubim lumea prin adevarul pe care il propovaduim inspre
mantuirea ei sau judecata…

Din nefericire, ravna de a “castiga suflete pentru Cristos” fara autoritatea Duhului ne duce deseori pe
panta alunecoasa a compromisului. Noua ne e deseori frica sa expunem adevarul curat al lui Dumnezeu
pentru ca acesta nu va fi primit de mintile sofisticate ale celor pe care vrem sa- i castigam pentru
Impararatie. Uitam ca autoritatea pe care o avem in Cristos este doar prin Adevarul Lui pe care il
propovaduim. Oh, nu avem nici o indoiala ca acest Adevar va suna ca o nebunie pentru cei intelepti dupa
felul lumii. Dar stim ca numai acest Adevar, simplu si nealterat va atinge sufletul omului pentru vesnicie.
Aici este harul credintei: atat de simplist cum pare, adevarul lui Dumnezeu poate muia inimile cele mai
impietrite si poate schimba mintile cele mai sofisticate… Apostolul Pavel este una din pildele cele mai vii
al harului mantuitor al Adevarului…

Cum poate relatia noastra cu lumea sa afecteze puterea unitatii in casa lui Dumnezeu? Sa ne rugam
ca, in articolul urmator, Duhul Domnului sa aduca mai multa lumina in aceasta directie…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.