„CU ÎNCETINITORUL”

(…) O apreciez, însa, prea mult pe Rodica Elena Lupu ca intelectual caruia îi pasa si iata-ma asternând pe hârtie câteva gânduri. Am citit aceste poeme si usor surprins, si cu interes, iar nu o data, ca atunci când am ajuns la „Clipa”, la „Voi trai”, la „Tainic joc”, la „Comoara trista”, la „Drum închis”, la „Tainele marii nu se stiu de pe mal”, la „Scara cu flori”, la „Toamna”, la „Iubita mama”, cu o emotie tulbure. (…)

Octavian PALER

***
(…) Am tradus cu placere aceasta Poezie, care, trebuie s-o recunoastem, la început ne-a intrigat, alteori ne-a lasat interzis, anumite poeme fiind descinse parca din pana marilor Poeti ai Panteonului literaturii române unde, e de presupus, va avea un loc al ei. Alteori, ne întrebam de unde provine aceasta poezie, care sunt sursele ei si ce a inspirit-o. Lupa extreme de puternica cu care opereaza Traducatorul, ne-a edificat curând! Pare o varianta feminina a eliadescului Mit al Vesnicei Reîntoarceri… Dar care nu întoarce spatele Realitatii, oamenilor, Timpului ori Spatiului, într-o miscare rectilinei spre Înalt. Superb!

Prof. Univ. Dr. Constantin FROSIN
Officier des Palmes Académiques
Officier des Arts et Lettres

Câteva poezii din acest volum:

CU ÎN-CE-TI-NI-TO-RUL

Aerul e doar o aburire,
doar un spatiu din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singuratatii,
un Auschwitz de rame cazând sau urcând,
un gând imens construit din sticle,
concave
convexe
cum stai ca un porumbel de granit
ciocanind geamul orb reflectând,
interior
exterior
cum stai ca o frunza speriata
de picaturile de mercur ale furtunii de vara,
senzatii
sentimente.

DE CE OARE?

Se iubeste, se traieste si se moare
Într-o lume plina de minciuni
Si ma-ntreb într-una: de ce oare,
Când pamântul cu noi este bun?!

Soarele e pentru toti un dar
Care îl primeste fiecare
Multi însa de viata n-au habar
De aceasta clipa trecatoare.

Solutii gasim, buni de gura suntem
Ne-o iau însa altii înainte
Nu stim ce sa facem, atâta putem:
Sa râdem de vorbele sfinte.

GRIPA

Se mira Soarele si Luna
Când privesc ce se întâmpla
Pe Pamânt ziua si noaptea
Unde-i doar ura si lupta.

A fost gripa aviara
S-au ucis galinacee
Ca sa intre de afara,
Sa nu vindem indigene.

Lume toata-i panicata,
Radio, televizoare,
Prin ziare se prezinta:
Porcina-i necrutatoare!

Drobul de sare de pe hota
Ca soba nu prea mai avem
Daca de-acolo o sa cada
Cu baba cu coasa plecam.

Râd si curcile de noi
Ca azi, în mileniul trei
Ne purtam de parca am fi
În era primitiva, mai!

DRUM ÎNCHIS

Sa vorbim despre altceva,
Despre copaci sau statui,
Despre ceva ce nu se misca
Si nu poate vorbi.

Sa facem aluzie doar la realitate
Ca nu cumva realitatea
Sa se supere pe noi.

Evident, putini au strigat „Jos Hitler!”
Sub dictatura hitlerista.

Excrementele mustelor stau pe tavan,
Mustele nu vorbesc,
Ele au ochi mari si pot zbura,
Sunt negre, au antene
Si numar mic,
Au microfoane si megafoane
Si îsi fac veacul
În jurul nostru.

În general m-am saturat
Sa tot gasesc metafore,
Sa tot scriu fabule, alegorii.

În fond fiecare stie
Cine sunt mustele,
Cine sunt statuile,
Cine sunt copacii,
Cine a fost Hitler.

Vreau sa scriu poezie,
Nu vreau sa scriu fabule,
Nu vreau sa scriu caracterizari,
Nu vreau sa scriu reclamatii,
Nu vreau sa-mi scriu biografia,
Nu vreau sa scriu epitafuri,
Nu vreau sa scriu în stainatate!

Cer sa se recunoasca greselile,
Cer sa se dea jos lozincile,
Cer înapoi vietile celor morti,
Cer înapoi timpul pierdut,
Cer înapoi poezia!

Daca nu stiti ea este o bucurie
A cuvintelor – o nunta a unui biet om
Cu o biata realitate
Atât cât încape ea în câteva cuvinte.

Stie oricine,
Poezia nu a declansat revolutii,
Nu a ucis – decât pe poeti
Pentru ca ea e o aripa transparenta,,
Nicio pasare nu si-a folosit aripa
Ca sa înjunghie.

În fine, sa vorbim totusi despre altceva!

Mustele înca zboara,
Excrementele ma privesc din tavan
Si eu strig:
Gata! Ajunge!
Jos puscariile!
Jos spitalele!
Jos frica!
Jos mustele! Ajunge!

Nu vedeti ca sunt ocupat?
Nu vedeti ca n-am timp?
Nu vedeti ca traiesc?
Nu vedeti ca scriem toti aceleasi fabule
În loc sa scriem macar
Un singur adevar?

MARTIE

Frumusetea, tineretea,
ca si zborul si iubirea,
aprind dorul si fiorul,
de cenusa-si leaga firea.

De-i stergi fluturelui praful
De pe aripile sale,
nici o vraja, nici o boare,
nu-l vor face sa mai zboare.

As vrea sa vin, as vrea sa fiu,
fluturele vostru dar…
Sa nu-mi stergeti de pe aripi
praful dragostei ce-l am!

Azi voi uita cine sunt,
si ma voi trezi la viata
voi fi floarea primaverii
în natura, dimineata…

Pe aripi nestiute,
din departare plin de dor,
în prima zi de martie
va daruiesc un martisor.

Cu albul fulgilor de nea
si cu a soarelui sclipire
am împletit un martisor
sa va aduca fericire!

Un fir rosu, altul alb…
anotimpuri se despart,
primavara iarasi vine
pentru mine, pentru tine…

V?RS?TOR

E ziua mea în calendar
si-mi spun de fiecare data:
Iata, a mai trecut un an,
Dar oare câti or sa mai treaca?

Înca din luna lui gerar
îndraznesc sa ma gândesc,
sa visez în alta luna,
ca poate pot sa iubesc.

Neînceputul calendar
iluzie de tinerete,
chiar daca a trecut un an
nu ma gândesc la batrânete.

Atunci când ninge disperat
iar soarele este cu dinti
si crapa pietrele de frig
pretext sa fii-n brate fierbinti.

Îmi plac si minciunile
începutului de an
ca sunt foarte parfumate,
si lipsite de amar.

Mi-e draga luna lui gerar,
Chiar daca are doua fete:
Una catre vechiul an,
Si alta spre cel ce începe.

Toate sunt dulci si frumoase,
iar azi va marturisesc:
Pe planeta Ianuarie,
mi-as dori sa mai traiesc!

Aici este un loc bun
unde când se întâlnesc
îsi spun veseli “La multi ani!”
si toti oamenii iubesc.

BRAMBUREALA

Era clar ca va începe
brambureala în sistem
daca cei ce sunt în frunte
acum nu au niciun tel.

De ce sa-nvete copiii
astazi despre Decebal,
despre ?epes înteleptul
sau de Marele Stefan?

N-au nevoie de chimie,
de fizica nici atât,
doar computerul sa-l stie
si sa vorbeasca urât!

Nici de sport nu au nevoie.
De ce sa se oboseasca?
Joace poker si… sa fure
si droguri sa foloseasca!

Dintr-un stat cu multi savanti
am ajuns de râsul lumii,
scoala-i unsa cu slanina
poate s-o manânce câinii.

Dam examene pe bani
iar licenta se obtine
ca pe banda, de oriunde,
Trebuie doar sa ai pile.

Un post astazi se ocupa
de nepoti si de nepoate
chiar de sunt antitalent
daca stiu sa dea din coate.

Nu se intra prin concurs,
dupa ce ai promovat
vine tata si da plicul
iar mâine esti angajat.

La resursele umane
pentru o bijuterie
se dau clase la salarii
ca esti pe a lor mosie.

„Daca ai carte ai parte!”
Pe la noi asta nu tine.
Banul cumpara azi totul,
Prost sa fii, sa-ti mearga bine!

Rodica Elena LUPU
ianuarie 2010
Bucuresti

“Jurnalismul nu e o meserie pentru fricosi” – Dialog cu Mariana Cristescu, sefa sectiei Cultura si Arta a cotidianului „Cuvantul liber”

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Mariana Cristescu s-a impartit in viata, intre jurnalismul radio si presa. In 1972, imediat dupa ce termina Facultatea de Compozitie si Muzicologie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, aceasta primeste repartitie guvernamentala la Radioteleviziunea Romana. Aici, activitatea sa principala este aceea de redactor muzical in sectia condusa de Theodora Albescu si Iosif Sava. In paralel, Mariana Cristescu colaboreaza la emisiunile TV realizate de Silviu Gavrila si Adrian Dieterle, devine membra a Asociatiei Tinerilor Muzicologi si semneaza cronici muzicale in „Luceafarul”, in cadrul unei rubrici saptamanale. Dupa numai sase ani, in 1978, Mariana Cristescu paraseste Radioteleviziunea Romana si se transfera la Targu Mures, ca redactor muzical la Studioul de Radio teritorial. Ramane aici, pana la desfiintarea acestuia, in 1985, pentru ca apoi, sa lucreze timp de un an, ca bibliotecar la sectia muzicala a Bibliotecii Judetene Mures. MarianaCristescu

In 1986, Mariana Cristescu revine in mass media, insa in presa, ca redactor la cotidianul „Steaua rosie”. Dupa 1990, aceasta devine sefa sectiei Cultura si Arta a cotidianului „Cuvantul liber”, precum si membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Mariana Cristescu este cunoscuta de asemenea, si ca autoare a volumelor „Clovnii de ceara”, „Conversatie de seara”, “Parfum de roscove”, “Editori@le”, etc. Printre distinctiile obtinute de aceasta se numara titlul de „Cetatean de onoare al culturii” acordat de revista „Ambasador”, Premiul revistei „Tarnava” a Uniunii Scriitorilor, Marele Premiu al Festivalului „Prima iubire”, Diploma de Excelenta la Festivalul de poezie „Romulus Guga”, etc. Mariana Cristescu s-a nascut pe 20 iulie 1948, la Bucuresti si are doua fiice. In prezent, aceasta locuieste in orasul Targu-Mures.

“Ne straduiam sa ajungem la inima ascultatorului”

– Ati fost redactor muzical in sectia condusa de Theodora Albescu si Iosif Sava, colaborand, in paralel, la emisiunile TV, realizate de Silviu Gavrila si Adrian Dieterle. Cum este lucrezi cu oameni de o asemenea valoare, ce ati invatat de la ei?

– Desi vorbim despre doi disparuti, parca a fost ieri. Nu am reusit niciodata sa ma distantez cat ar fi trebuit – pentru a ma proteja emotional – de acea perioada. Domnul Sava era un monument de cultura si avea o energie debordanta, molipsitoare. Adora muzica, nu se multumea sa vorbeasca despre ea, isi cauta pretexte sa si cante pe scena, la orga, la clavecin, la pian… Era „nascut, iar nu facut” in „lumea muzicii”, nu cred ca ar fi putut sa traiasca fara sa asculte, fara sa respire muzica. Oriunde era muzica, era si domnul Sava. Cred ca toti tinerii de atunci – „boboacele” fiind majoritare – pe care ne pastorea, desi eram foarte bine pregatiti profesional si nu pe toti ii alesese in sectia lui – ii datoram imens si acum, peste ani, pentru toata viata.

– Ce rol aveau in acea perioada, astfel de emisiuni culturale?

-Emisiunile aveau, evident, un rol educativ, in primul rand. Dar ne straduiam sa ajungem la inima ascultatorului, pentru a acccede dezinvolt la marile repere culturale. Erau gustate si nu cred ca exista neaparat un public-tinta. In vremea aceea, indraznesc sa afirm, indiferent de pregatire sau categorie sociala, romanii erau mult mai cultivati, citeau enorm, ascultau muzica buna. Posturile de radio nu erau atat de… permisive ca acum, repertoriul era extrem de atent monitorizat, cultura de „gang” nu avea acces.

– Stiu ca, in paralel, ati semnat o serie de cronici muzicale in cadrul unei rubrici saptamanale in revista “Luceafarul”. Prin ce se distingeau articolele dvs.?

– Cred ca prin tineretea semnatarei. Eu eram aproape o pustoaica, inconstienta… Nu realizam ca ma citesc zeci de mii de oameni si ca rubrica mea se invecina cu cea a Sanzianei Pop, pe care o adoram.

Despre „Istoria Romaniei in pagini muzicale”

– Intre 1985-1986 ati lucrat ca bibliotecar in sectia muzicala a Bibliotecii Judetene Mures. Aici ati realizat o impresionanta monografie – „Istoria Romaniei in pagini muzicale”, un veritabil instrument de lucru pentru realizatorii spectacolelor vremii, lucrare disparuta la ora actuala, cu desavarsire. Va rugam sa ne prezentati pe scurt, aceasta carte.

– Monografia aceea am alcatuit-o din disperare, pentru a-mi omori vremea in biblioteca aceea superba, a carei liniste nu se impaca deloc cu neastamparul meu si cu durerea de a-mi vedea sfaramate ultimele iluzii radiofonice. Studiourile de radio teritoriale fusesera desfiintate dintr-o toana a cuplului prezidential. O luasem de la inceputul inceputurilor, de la primele inscrisuri de pe metope, de la descoperirea pe teritoriul tarii a primului corn celtic, trecand apoi in revista, cronologic, toti compozitorii romani care scrisesera pagini muzicale – indiferent de gen -, consacrate unor evenimente istorice (prezentand si opera), pana in zilele noastre (de atunci). M-am cufundat in munca de cercetare pentru a nu mai vedea nimic altceva in jurul meu. Am si dactilografiat lucrarea in 10 exemplare si, dupa ce m-am intors in presa, ani buni, echipa ramasa la biblioteca s-a folosit de ea pentru a organiza diverse montaje literar-muzicale. Era un bun instrument de lucru.

– Mai sperati ca s-ar putea recupera „Istoria Romaniei in pagini muzicale”?

– Nu. Banuiesc cine a luat-o si unde este, dar„hotul neprins este om cinstit”. Nu au indraznit s-o foloseasca „la vedere”, fiindca eu mai am fise cu care imi pot dovedi… paternitatea. Desi am promis ca nici macar nu voi divulga numele celui care a luat-o, daca imi va fi inapoiata, acest lucru nu s-a intamplat nici dupa 20 de ani. Nu o inapoiaza din rautate, din invidie si micime sufleteasca.

De la „Steaua rosie” la„Cuvantul liber”

– Incepand cu 1986, ati fost redactor la cotidianul „Steaua rosie”. Ce legatura exista intre studiile dvs. muzicale si experienta jurnalistica dobandita pana atunci, si „Steaua rosie”?

– Niciuna, daca facem abstractie de faptul ca semnasem in acel ziar cateva cronici de concert. Dar doream sa raman in presa cu orice pret. Iar jurnalismul nu e o meserie pentru fricosi. Mi-au placut totdeauna provocarile. Cum Studioul de Radio avea sa-si reia activitatea abia dupa 1989, era singura posibilitate. Dar aveam ocazia de a ma confrunta cu un domeniu nou cu desavarsire. Si nu am regretat. Si nici nu m-am mai intors la Studioul de Radio, desi am fost rechemata. Am ramas la ziar, „imbolnavita” definitiv de sangele negru al cernelii tipografice.

– Dupa 1990 sunteti membru asociat la S.C. „Cuvantul liber” si sefa sectiei Cultura si Arta a cotidianului cu acelasi nume. Cum este sa conduci o sectie de cultura si arta, ce provocari si ce satisfactii v-a adus aceasta slujba?

-Desi, in aparenta, sunt doua lucruri diferite, a fi patron de ziar si a conduce sectia culturala, aici, sunt preocupari complementare. Nu fac numai cultura, scriu si editoriale, carti, fac tehnoredactare, ingrijesc editii ale altor scriitori…, „nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain” – cum ar spune filosoful. Mi-am propus sa dovedesc forta creatoare a romanilor de aici, si i-am cautat pe cei de valoare, i-am mediatizat. Cand spun romani, ma refer la cetateni romani, nu la etnie. Pentru mine, valoarea nu are etnie, dupa cum nici jigodismul nu are. Asadar, am debutat si incurajat romani, maghiari, evrei, tigani, turci, cehi… Valoarea a fost singurul criteriu. Fara discriminari. Iisus S-a rastignit pentru noi toti.

“Presa si-a castigat dreptul la libera exprimare”

– Aveti o exprienta de 40 de ani in jurnalism. Daca ar fi sa va ganditi la o comparatie intre cum se facea presa la inceputul carierei dvs. si acum, ce vi se pare ca s-a schimbat?

– Cred ca, desi, dupa 1989, in Romania, presa si-a castigat dreptul la libera exprimare, la nivelul societatii s-a rasturnat tabela de valori. Ca atare, parte componenta a societatii fiind, unii jurnalisti dau dovada de o crasa lipsa de bun-simt, de cultura si mai ales, de lipsa celor sapte ani de acasa. Desigur, nu toti, dar destui. Exista insa si jurnalisti straluciti. Nu cred ca Romania face nota discordanta din acest punct de vedere. Am intalnit destui nesimtiti, mai ales in asa-zisa lume civilizata a batranului continent, care mint de ingheata apele, de dragul ratingului.

– Considerati ca atunci, se facea presa mai serioasa?

– Depinde ce intelegeti prin presa serioasa. Va asigur ca, pe atunci, nu putea intra in presa oricine, indiferent al cui copil era sau cat de bine arata. Presa, in sine, nu era mai „serioasa”, daca citim publicatiile timpului, care, evident, erau la cheremul conducerii de partid si de stat. Motiv pentru care „culturalele” erau devorate de public, fiindca mai puteai strecura si lucruri interesante, printre pozele „tovarasilor” si osanalele de rigoare care deschideau si impestritau orice carte sau revista. In fond, erai serios si… de frica, fiindca orice gresala, cat de mica, s-ar fi putut transforma intr-un „zbor deasupra unui cuib de cuci”. Si, mai ales, exista ochiul vigilent al cenzurii, care veghea la mentinerea „puritatii” moralei comuniste si a exprimarii in dulcea „limba de lemn”. Acum, desigur, exista alte prioritati, desi, in substanta, mai ales in campaniile electorale, am impresia ca multe lucruri au ramas la fel. Ca doar decorul s-a schimbat si ca privim „aceeasi Marie, cu alta palarie”.

“Eu cred ca deja traim in viitor”

– Din alt punct de vedere, este normal ca presa sa evolueze. In prezent, dispunem de mijloace tehnice mult mai avansate si avem acces la informatii mult mai rapid. Avand in vedere acest aspect, cum ati comenta modul in care a evoluat presa?

-Pe mine ma fascineaza informatica, ador Internetul, acest „rau necesar”, pentru ca iubesc oamenii si imi place sa comunic, sa cunosc, sa schimb impresii cu semeni de pe intreg mapamondul. Cred ca presa a evoluat, sub acest aspect, in tandem cu cele mai noi domenii. Si ma bucur. Mai mult decat atat, incerc sa tin pasul – desi nu e chiar usor – cu tinerele generatii, incepand cu fetele mele – Ioana si Alexandra, tineri gazetari, la randu-le.

– Care credeti ca va fi trend-ul in presa, in viitor ?

– Eu cred ca deja traim in viitor, atata vreme cat, sub ochii nostri, se implinesc cele mai fanteziste proiectii ale autorilor SF. Cred ca timpul e scurt, cred ca trend-ul va fi tot al informatiei de ultima ora, nervul jurnalistic se pliaza pe modul de viata al societatii, pe conditiile de mediu, pe relatiile interumane. Sunt convinsa ca nicio societate nu poate functiona fara buni profesionisti. Presa, fiind a patra putere in stat, nu poate functiona nici ea altfel. Chiar daca viata ne ofera si… negativul, kitsch-ul, mediocritatea nu pot rezista la infinit. „Consumatorul” de presa e primul care te simte si te amendeaza, daca nu esti cinstit cu el si cu tine insuti.

« Cand iubesti, totul e posibil”

– Sunteti un jurnalist specializat pe sectiunea de cultura. In acelasi timp, sunteti si detinatoarea unor importante premii pentru poezie si publicistica. Va rugam sa ne explicati cum combinati jurnalismul cu muzica si cu literatura?

– Nu le combin, le iubesc. Ascult muzica in timp ce scriu. Desigur, Bach si Vivaldi, nu Jesus Christus Superstar. Cand iubesti, totul e posibil.

– Cu ce va ocupati in prezent?

– Comunic, prin Dvs., cu cititorii publicatiei „Clipa”, salutandu-i cu drag si trimitandu-le un manunchi de frunze roscate desprinse din trena padurii de aici, de sub dealul pe care gandul meu evadeaza in pauza de… mangaiat cateii.

– Ce planuri de viitor aveti?

– Sa-mi vad fetele casatorite si sa imi plimb nepotii in parc.

– Cum va petreceti timpul liber?

– Nu am timp liber. Nu as sti ce sa fac cu el. Nu am fost in concediu de 15 ani.

– Ce hobby-uri aveti?

– Viata. Natura. Muzica. Baletul clasic si modern pana la Bejart. Imi place sa inot si sa pictez. Ador animalele, in special cainii si caii. Imi place sa calatoresc prin lume, sa vizitez muzeele. Iubesc fantanile Romei si poezia partenerului meu de viata, scriitorul Lazar Ladariu.

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor revistei „Clipa”?

– Sa se iubeasca. E cel mai frumos dar lasat de Dumnezeu. Sa pretuiasca viata. Si cartea. Si sa nu uite de unde au plecat, oricat de fericiti si impliniti ar fi departe de pamantul natal. Sa nu uite si sa fie mandri ca sunt Romani.