Tag: AMERICA

Trei premii în SUA – Ionuţ Budişteanu din Râmnicu Vâlcea

On By GeorgeIn Educatie, EvenimentLeave a comment

 Ionut BudisteanuIonuţ Budişteanu, elev  de 17 ani, în clasa a XI-a la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea

Sursa: http://adevarul.ro/news/societate/geniul-informaticii-valcea-loveste-nou-1_50aea6c67c42d5a6639ec334/index.html   –  22 Mai 2012

O invenţie care să-i ajute pe nevăzători i-au adus vâlceanului o medalie şi un premiu de 10.000 de dolari!

O interfaţă care să ajute nevăzătorii să vadă cu ajutorul limbii i-a adus unui elev de 17 ani trei premii în SUA, o bursă de 10.000 de dolari şi posibilitatea să studieze la orice universitate americană.
Ionuţ Budişteanu, elev în clasa a XI-a la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, este un geniu al informaticii. Continue reading “Trei premii în SUA – Ionuţ Budişteanu din Râmnicu Vâlcea” →

27 de luni de închisoare pentru un pastor american

On By GeorgeIn Christian LifeLeave a comment

Court_141008-150x150

Publicat de Vio Pop la 19 martie 2013

.
Un pastor menonit american a ajutat o fostă lesbiană să evadeze din SUA împreună cu fiica ei, pentru ca fiica ei să nu poată fi luată în custodia fostei ei partenere. Fetița, născută în 2002, urmă să fie crescută de ambele femei.

Dar mama biologică a abandonat modul de viață homosexual și a fugit din America. Păstorul menonit care a ajutat-o a fost condamnat la 27 de luni de închisoare. Continue reading “27 de luni de închisoare pentru un pastor american” →

Iubirea fără de (până la) sfârşit

On By GeorgeIn Essays, literatureLeave a comment

Vavila Popovici– Două cărţi de Vavila Popovici –

 

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri.

Precum melcul cu cochilia lui, Vavila Popovici a luat în suflet ţara. Iar cărţile pe care le scrie şi le tipăreşte peste oceanul cel mare au în miezul lor tot ţara, cu toate ale sale – mai bune, mai rele, – scriitoarea ştiind că o dragoste adevărată, pentru a fi completă, nu reţine doar părţile frumoase ale vieţii, ci şi pe cele de pe cealaltă parte a… monedei. În această ordine a lucrurilor, cele două cărţi la care voi face referire mai departe mi se par pe deplin edificatoare. Continue reading “Iubirea fără de (până la) sfârşit” →

“Romania Liberă” si noua ideologie sexuală

On By GeorgeIn Christian Life1 Comment
Luna de miereALIANTA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA      
.
31 ianuarie 2013
 

“ROMÂNIA LIBERĂ” SI NOUA IDEOLOGIE SEXUALĂ
.
Cu doua saptamâni in urma un cititor ne-a atentionat asupra unui articol publicat pe 17 ianuarie in Ziarul “România Libera” cu un titlu ireverentios si agresiv: “Atractia periculoasa a Papei.”
.
Cititorul ne indemnase sa facem un protest pe lânga “România Libera”. Nu am facut-o, socotind ca o astfel de actiune pe linga un ziar secular ar fi o irosire de timp. Dar nota cititorului ne-a dat de gândit si ne-a motivat sa alegem subiectul de astazi. Ii multumim.
.
“România Libera” si in general mass media din Romania promoveaza noua ideologie sexuala. O ideologie in intregime straina civilizatiei si traditiei romane ori crestine. Una imprumutata din afara civilizatiei romane, conceputa in universitatile radicale si decadente ale Europei si Americii, si promovata in documentele oficiale ale Uniunii Europene, Consiliului Europei si Organizatiei Natiunilor Unite. Odata transformate in ideologie, noile concepte sunt afirmate prin voturile forurilor europene si internationale, inclusiv al majoritarii europarlamentarilor romani. Materialul publicat in Romania Libera desemneaza punctele cardinale ale noii ideologii sexuale occidentale. Spunem “occidentale” pentru ca aceasta “ideologie” inca nu s-a extins la nivel global, cu toate ca spre asta se tinde.
.

 Despre ce e vorba? Articolul cu pricina e scris de un american, Ian Buruma, profesor la Bard College in New York City. Motto-ul lui Bard College este “a place to think” (“un loc pentru gandit”). Redam mai jos in intregime textul articolului tradus in romaneste. Este aparent ca Romania Libera a tradus articolul in romaneste si l-a publicat. Cam asa e cu mass media Romaniei: multa copiere dar putina originalitate. E mai usor sa copiezi si mai greu sa gandesti. Titlul original al articolului, insa, e mult mai ireverentios decit a fost tradus in romaneste: “The Pope’s Dangerous Sex Appeal”. (“Atractia sexuala periculoasa a Papei”) Il aflati in linkul acesta: http://www.project-syndicate.org/commentary/pope-benedict-xvi-s-misguided-view-of-sexual-dangers-by-ian-buruma L-am depistat si noi cu saptmâni in urma dar atunci nu am indraznit sa-l facem public in Romania tocmai din cauza tonului lui tendentios. Va sugeram insa sa-l cititi si in original si mai ales comentariile vitriolice la adresa autorului. Continue reading ““Romania Liberă” si noua ideologie sexuală” →

Jurnalistul Lucian Oprea din Denver, Colorado

On By nelursIn EssaysLeave a comment

       LucianMihaela4    by Octavian Curpas

 .  „Gândacul de Colorado” este un ziar al românilor de pretutindeni, un ziar editat în statul Colorado, Statele Unite si care ne tine la curent cu activitatea românilor din oricare parte a lumii.
.   Ziarul s-a nascut din dorinta unui tânar ziarist „ratacit” – cum frumos afirma cineva – prin Statele Unite ale Americii, ca acest ziar sa fie o punte între românii de pretutindeni. Astfel, în luna decembrie a anului 2001 a aparut ziarul „Gândacul de Colorado”, ajuns în prezent la numarul 132, cu un tiraj de 5000 de exemplare tiparite si distribuite în 49 de state nord-americane si noua tari de pe patru continente. Numarul cititorilor combinat cu cei care doar citesc ziarul pe Internet, trece de 10.000.
 .  Primul numar a aparut pe o foaie ministeriala fata-verso, scoasa la o imprimanta achizitionata împreuna cu un calculator, cu fondurile strânse într-un an si jumatate pe „pamântul fagaduintei”. La început, ziarul a aparut doar pentru cele câteva sute de familii de români din statul Colorado, dorind sa fie o mica publicatie de informare si divertisment.
.   Ziaristul – fondatorul acestui ziar – este Lucian Oprea, nascut pe 5 august 1975, în orasul Câmpia Turzii, într-o familie de intelectuali. Licentiat în jurnalism si cu un masterat în studii americane la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Oprea a luat în 2000 drumul spre Statele Unite. Ajuns aici, românul a petrecut doua zile la New York, dupa care s-a îndreptat spre Colorado, primind o oferta de munca în acest stat. În toamna aceluiasi an, s-a stabilit în Estes Park, un orasel frumos din acest stat, unde locuieste, de altfel, si în prezent.
.   Lucian Oprea este casatorit cu Codruta Mihaela si au un baiat, cu numele de Alexander Darius, nascut la 23 mai 2011. Aici, în statul Colorado, s-a împlinit visul sau din anii studentiei, acela de a avea un ziar propriu. Cu cele doua pagini la început, imprimate pe coala ministeriala, curând ajunge la patru, apoi la opt, iar în vara anului 2004, sunt scoase 16 pagini de ziar. Costurile de toner pentru imprimanta si timpul alocat acestui lucru, l-au determinat sa se îndrepte spre o tipografie adevarata, iar în luna decembrie a anului 2005, apare prima editie tiparita a „Gândacului de Colorado”, în format tabloid, cu opt pagini.
 .  A conduce un ziar românesc în Statele Unite, cu o echipa de ziaristi împrastiati prin toate colturile lumii, nu este un lucru usor. Dar, cu profesionalismul si pasiunea jurnalistului Lucian Oprea, precum si a colaboratorilor sai, se duce la bun sfârsit fiecare numar de ziar.
.   Alegerea denumirii ziarului a fost inspirata, Gândacul de Colorado fiind singura terminologie româneasca aflata în Dictionarul Explicativ al Limbii Române care are ceva în comun cu America, cu statul în care se stabilise jurnalistul Lucian Oprea.
.   Ziarul are stiri diverse, este o publicatie independenta, neavând nici o apartenenta politica sau religioasa. Apare o data pe luna, de obicei, la începutul lunii. „Gândacul de Colorado” poate fi citit si online. Adresa de web a ziarului este: http://www.gandaculdecolorado.com/
.   „Gândacul de Colorado” are un numar de aproximativ zece colaboratori permanenti si înca sapte care scriu în paginile ziarului în mod aleatoriu. Dintre cei care au colaborat si colaboreaza cu Lucian Oprea îi amintim pe Vasile Magradean, corespondent Mediafax, Ciprian Rus, redactor-sef adjunct la revista „Capital”, Marian Petruta din Chicago, actorul Tudor Petrut, filozoful si omul de cultura Mihai Bote, Vavila Popovici din capitala statului Carolina de Nord, laureata a unui important premiu al Uniunii Scriitorilor Români, Octavian Curpas din Arizona si altii.
.  Ziaristul Lucian Oprea nu are o parere prea buna despre presa americana, acest lucru datorându-se lipsei de obiectivitate în elaborarea stirilor. Unul din aceste motive fiind faptul ca, pe plan politic, în America exista doar doua partide politice puternice, acestea fiind si cele care de obicei, dicteaza „mersul lucrurilor”, iar în România s-a observat tendinta într-o directionare – în stil american, ceea ce nu este un exemplu bun, nu corespunde jurnalismului învatat de generatia lui, la scoala. Pe de alta parte, se observa aparitia multor publicatii de scandal, sau cu un stil jurnalistic extraordinar de neprofesionist, ceea ce denota ca românul se abrutizeaza pe zi ce trece, trecând de la cultura eminesciana la un amatorism – caracter manelist al inculturii.      Ziarele locale încearca sa se mentina pe linia de plutire în ultimul timp, prin a taia multe din costurile redactionale si a se axa mai mult pe aparitia prin Internet. Fiecare publicatie va depinde de felul în care va fi structurata, de politica abordata la nivelul managerial si de aparitia acesteia pe un termen mai scurt sau mai lung de timp; sunt factorii care se vor impune, alaturi de ceilalti de ordin economic.
.   Lucian Oprea este de parere ca jurnalismul din Statele Unite se afla într-un punct critic în acest moment. Ziaristi ca Walter Cronkite, Bob Woodward, Carl Bernstein sau John Hersey nu se nasc în fiecare zi… Presa americana scrisa, dar mai ales televiziunile se axeaza în ultimul timp, mult prea mult pe subiectivism si pe relatarea stirilor din punctul de vedere al concernului de presa pentru care lucreaza reporterii. Presa online însa, a prins mult avânt în ultimii ani si a început sa aiba un contur bine definit, în multe situatii surclasând celelalte tipuri de presa.
.   Lumea însa, este de parere jurnalistul, va cumpara întotdeauna presa scrisa, fie ca se va afla într-un aeroport, într-o sala de asteptare sau, pur si simplu, placerea de a citi ceva tiparit nu poate disparea… „Este absurd sa spui ca într-o buna zi nu vor mai fi publicate carti, din cauza faptului ca lumea le poate citi pe ipad-ul personal sau descarca pe Kindle.” Considera ca evolutia ziarului „Gândacul de Colorado” în urmatorii ani va depinde de mai multi factori: evolutia presei scrise în lume, posibilitatile financiare si nu în ultimul rând, interesul românilor de a citi un ziar facut pentru ei.  Desi editia de luna aceasta (ianuarie, 2013) a fost ultima în care ziarul a aparut în forma tiparita, Lucian spera ca acest ziar sa ajunga la un punct în care problema autofinantarii nu se va mai pune, iar în acel moment, publicatia se va putea extinde cantitativ si calitativ.
.   Pentru tinerii care doresc sa faca jurnalism, îi sfatuieste sa încerce sa iubeasca neprevazutul, sa fie obiectivi în tot ceea ce relateaza si sa fie curajosi în a spune lucrurilor pe nume.
.   Despre comunitatea româna din Colorado, jurnalistul explica cum comunitatea românilor din Colorado este afiliata diferitelor biserici si organizatii non-profit, dar este destul de unita, lucru care se poate observa în cadrul festivalurilor românesti organizate în acest stat.
.   Întrebat într-un interviu cât de des merge în Romania, a declarat ca încearca sa plece în fiecare an, dar nu întotdeauna reuseste. De fiecare data însa, când ajunge în România, îl coplesesc amintirile si se gândeste cu nostalgie la vremurile de mult apuse…
.   Printre hobby-urile sale se numara filmele, sportul, filatelia, numismatica si nu în ultimul rând, arta. Cea mai mare parte a timpului liber, curajosul, devotatul jurnalist Lucian Oprea si-l petrece alaturi de sotia Codruta Mihaela – redactorul revistei sale si de adoratul lor fiu – Alexander Darius.
.
Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

Fetiţa care ne-a învăţat că un gest simplu valorează enorm

On By nelursIn Educatie, Incurajare, Natura Umana, TineriLeave a comment

Jessica ReesAntena3.ro  ne aduce astăzi, aproape de sufletele noastre, povestea plină de învățătură și iubire a unei fetițe de 11 ani din America, bolnavă, cu o tumoare cerebrală, dar care a ținut să aducă bucurie copiilor spitalizați.

Borcane cu Bucurie. Fetiţa care a reuşit să aducă zâmbetul pe chipurile a zeci de mii de copii bolnavi

Jessica Rees a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală la vârsta de 11 ani. Zi de zi, a fost nevoită să meargă cu părinţii ei la spital pentru a primi tratamentul de care avea nevoie.

 „Într-o zi, când plecam de la spital, ne-a întrebat pur şi simplu: “Ceilalţi copii când se duc acasă?” “ povesteşte tatăl fetei, Erik. Continue reading “Fetiţa care ne-a învăţat că un gest simplu valorează enorm” →

CRACIUNUL INTELEPTILOR

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, USALeave a comment

 George Danciu & Nelu Urs

magi“…iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim  si au întrebat: „Unde este Împaratul de curând nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua în rasarit si am venit sa ne închinam Lui.”  […] Si iata ca steaua pe care o vazusera în rasarit, mergea înaintea lor, pâna ce a venit si s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au vazut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamânt si I s-au închinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamâie si smirna. În urma, au fost înstiintati de Dumnezeu în vis sa nu mai dea pe la Irod, si s-au întors în tara lor pe un alt drum. ” (MATEI, 2.1-12)

DUPA CUM E OBICEIUL si practica dreptului în America, am fost înstiintat de catre biroul serifului sa ma prezint la Judecatoria orasului pentru a urma procedura de a fi ales (sau nu) intre juratii unui proces. Si, în câteva zile, a urmat procedura standard. Dar, ceea ce vreau sa spun acum nu se refera la chestiunea de care am pomenit, ci la un mic dar foarte semnificativ  amanunt pe care l-am observat  în sala de judecata – prezenta plina de prestanta a magistratilor.

…Tot în zilele acelea am vazut o felicitare cu o  propozitie care te pune pe gânduri : Continue reading “CRACIUNUL INTELEPTILOR” →

Înțelepții îl caută pe Împărat

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana1 Comment

Magii se inchina George Danciu & Nelu Urs

“…iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim  şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”  […] Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.“

MATEI, 2.1-12

DUPĂ CUM E OBICEIUL și practica dreptului în America, am fost înștiințat de către biroul șerifului să mă prezint la Judecătoria orașului pentru a urma procedura de a fi ales (sau nu) intre jurații unui proces. Și, în câteva zile, a urmat procedura standard. Dar, ceea ce vreau să spun acum nu se referă la chestiunea de care am pomenit, ci la un mic dar foarte semnificativ  amănunt pe care l-am observat  în sala de judecată – prezența plina de prestanță a magistraților.

…Tot în acele zile pe o felicitare am văzut o propoziție care te pune pe gânduri: Continue reading “Înțelepții îl caută pe Împărat” →

Mituri americane : "Cine vrea sa faca rost de arma, tot face rost"

On By nelursIn ArticolLeave a comment

Tavi Curpas newOctavian D. Curpas

….Recentul masacru de la scoala din Newtown, Connecticut, este un semnal de alarma pentru societatea americana, ale carei standarde morale s-au redus simtitor în ultimii ani. Armele de foc se afla la dispozitia oricui si sunt doar mobilul prin care se poate pune în aplicare ceea ce copiilor li s-a inoculat deja in minte din filmele cu crime, cu care acestia îsi alimenteaza imaginatia înca de la o vârsta mica. Guvernatorul acestui stat, Dannel Malloy, a spus ca “raul a vizitat aceasta comunitate în ziua de vineri”.  Scolile din care binele a fost dat afara (copiii nu mai primesc nici un fel de educatie morala) sunt vizitate tot mai des de acest “rau”. Vina o poarta în primul rând, societatea, care este refractara în a-si gasi un timp minim pentru a stabili cauzele ce conduc la astfel de situatii. Daca încerci sa discuti despre violenta propagata în toate filmele si despre liberalizarea accesului la arme, nu te ia nimeni în seama. Se discuta putin despre aceste lucruri, în general doar când au loc astfel de masacre. Oamenii s-au obisnuit deja sa nu faca nimic în acest sens. Ce masuri se pot lua pentru prevenirea altor evenimente de acest gen (nu numai în scoli, dar si în alte locatii)? Din pacate, nu cred ca exista un remediu imediat. …. Ar trebui sa se înceapa prin a-i educa pe copii împotriva violentei si a restrictiona accesul la materialele care le sadesc în minte astfel de idei, continuând cu îngradirea accesului la arme. Daca legea ar interzice aceste arme, sunt convins ca numarul masacrelor ar scadea. Americanii au urmatorul mit: “Cine vrea sa faca rost de arma, tot face rost”.  Acesta nu este un argument, nu are nici un suport logic. În acest caz, ar trebui sa se liberalizeze de pilda, si drogurile. Prietenii mei care sunt proarme spun ca accesul la arme îi protejeaza împotriva unui eventual regim totalitar. Cine stie cum se mai schimba situatia pe viitor?
….Daca populatia din Siria ar detine 10% din armele pe care le au cetatenii americani, regimul Assad ar fi cazut demult, spun ei.Ar trebui sa fie obligatoriu un examen psihologic atent pentru cei care încearca sa achizitioneze o arma, iar detinerea permisului de port-arma ar trebui sa impuna controale periodice pentru a se stabili daca posesorul armei este pe mai departe o persoana fara probleme psihice.
….În SUA exista mai multe arme pe cap de locuitor decât în oricare alta parte a lumii. Americanii sunt de parere ca dreptul de-a purta arma este “sfânt”, fiind stipulat în al doilea amendament al Constitutiei, ceea ce înseamna mult pentru ei. Cred ca majoritatea nu gândesc mai departe de atât. Ei considera ca acest amendament ne separa de alte tari ale lumii. Libertatea, inclusiv aceea de-a purta arma, îi face mai puternici decât orice alta natie de pe glob. Este clar ca “plusurile” si “minusurile” nu sunt analizate în mod serios. Ce este mai important: sa ne credem liberi si diferiti fata de toata lumea sau sa reducem numarul unor astfel de mascare si copiii nostri sa fie mai siguri în scolile americane?
.

Octavian D. Curpas– Phoenix, Arizona

"Si eu sunt mama lui Adam Lanza"

On By nelursIn TestimoniesLeave a comment

mediafax-foto-mario-tama UN SEMNAL DE ALARMA, AUZIT SI DIN ROMÂNIA!

.
Cotidianul online  Gândul.info priveste masacrul de la scoala elementara din Newtow, statul american Connecticut, prin marturia  mamei unui baiat de mentalitate si violenta asemanatoare aceleia a lui Adam Lanza, tânarul de 20 de ani care în 14 decembrie si-a ucis mama si alte 26 de pesoane (6 profesori si 20 de elevi) – din motive încetosate (neascultarea de parinti, vizionarea în mod repetat a programelor si filmelor needucative, fiind caracterizat si de teribilism, violenta, ocultism, autism).

*.

Masacrul de la scoala din Connecticut, în care au fost ucisi 20 de copii si sase adulti, a motivat o mama sa îsi faca povestea cunoscuta, unul dintre fiii ei având o afectiune mintala, care îi provoaca accese grave de furie, la fel ca în cazul ucigasului Adam Lanza, scrie Huffington Post.

Marturia Lizei Long a venit la nici o saptamâna de la tragedia din Connecticut, încercând sa traga un semnal de alarma asupra numarului mare de copii cu afectiuni care îi fac foarte violenti si pentru care singura solutie este închisoarea. Dincolo de repornirea dezbaterii privind controlul armelor, sustine femeia, cel mai important este ca societatea americana sa aiba o discutie reala despre bolile mintale.

“Locuiesc cu fiul meu, care este bolnav psihic. Îl iubesc, dar ma înspaimânta”, începe povestea mamei. Femeia descrie mai departe un episod din viata fiului ei, care s-a enervat peste masura doar pentru ca purta o pereche de pantaloni de alta culoare decât accepta scoala în care învata. În momentul în care i s-a atras atentia cp trebuie sa se schimbe, Michael, în vârsta de 13 ani si cu un IQ mult peste medie, a luat un cutit în mâna si si-a amenintat mama cu moartea. “Esti o nenorocita! Pot sa port ce pantaloni vreau eu. Suntem în America, am drepturi!”, a tipat copilul la mama lui, care i-a interzis apoi sa se mai joace pe calculator.

Mai târziu, baiatul s-a scuzat, dar, când mama i-a spus ca este pedepsit, a amenintat ca se sinucide. În acel moment, însa, Liza Long a întors masina si l-a dus pe Michael la spitalul de psihiatrie. Scena din fata spitalului, în care mama îsi îmbratisa fiul, în timp ce acesta o musca si se zbatea violent, a fost oprita abia de politisti. Asistentul social al lui Michael a sfatuit-o pe Liza Long sa depuna plângere împotriva lui, tocmai pentr

“Nu cred ca locul fiului meu este la închisoare, mai ales ca este un mediu haotic si asta n-o sa-l ajute în niciun fel cu boala lui. Dar se pare ca SUA folosesc închisoarea drept solutie pentru oamenii bolnavi psihic. Nimeni nu vrea sa trimita acolo un geniu de 13 ani, care iubeste Harry Potter si colectia lui de animale de plus. Însa sistemul nostru defect, societatea noastra, nu ne ofera alte optiuni. Trebuie sa facem ceva”, a mai scris Liza Long, adaugând ca statisticile arata ca numarul bolnavilor psihic din închisori a crescut de patru ori în perioada 2000-2006 si este în continua crestere.

Totodata …..  putetiI citi AICI continuarea articolului din Gândul.info.

.

Scrisoarea integrala, în limba engleza, poate fi citita pe blogul The Anarchist Soccer Mom.

Sursa: http://www.gandul.info/international/apelul-impresionant-al-unei-femei-pentru-natiunea-americana-si-eu-sunt-mama-lui-adam-lanza-10398679

Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor sef la Jurnalul National

On By nelursIn InterviewLeave a comment

MarinaConst1„Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

 Secretul profesiei de jurnalist:

„Totul sta în puterea unui virus – virusul presei!”

Cuvântul scris a fost si va ramâne o forta care poate schimba lumea, ceea ce confera jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existential al fiecarei natiuni. În acest context, conditia sine qua non pentru transmiterea informatiei si prezentarea fidela a realitatii este propria informare si documentare a specialistului din presa scrisa. Acuratetea si rigurozitatea informatiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramura de top a genului gazetaresc. Jurnalistul – în general, cel de politica externa – în special are nevoie în permanenta de documentare si informare corecta.

Un astfel de profesionist, fin analist de politica externa pentru care munca reprezinta o adevarata pasiune este si Marina Constantinoiu, redactor sef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionata de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumarate ori, dar am fost si în Iordania si Siria. Am vizitat multe tari din Europa, în jur de 20, si am ajuns de doua ori în Statele Unite”. Munceste intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul National, mai întâi ca sef al departamentului de politica externa si apoi ca redactor sef, considerând ca alegerea acestei profesii nu-i apartine, hotarârea în acest sens luând-o „viata însasi”.

Bucuresteanca 100%”, Marina Constantinoiu este pasionata de tot ce înseamna politica externa, înclinatie evidenta manifestata înca din copilarie. Licentiata a Facultatii de Jurnalism si ?tiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti (1994), în prezent preda studentilor de aici doua materii de specialitate. Ca o „Leoaica” ce este (nascuta la 13 august 1970), reuseste sa-si exercite obligatiile profesionale cu abilitate si dedicare, în pofida faptului ca timpul alocat familiei nu este întotdeauna asa cum si-ar dori. Este casatorita cu fostul sau coleg de banca din liceu, caruia ar vrea sa-i poata aloca mai mult timp decât o face, pentru ca, inevitabil, meseria de jurnalist înseamna multa munca, un program aleatoriu si implicare permanenta.

Daca are abilitatea de a depasi greutatile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru ca „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fara a fi nevoie de o „reteta speciala” si asta pentru ca „totul sta în puterea unui virus: virusul presei!”

***

Octavian D. CURPAS: Explicati-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinisti pe care o aveti în frumosul scop ales pentru viata si daca nu este prea mult pentru o femeie care trebuie sa se achite si de alte obligatii?

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viata a vrut sa fie asa. Am fost pasionata de mica de tot ceea ce însemna presa, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Libera, Vocea Americii si Deutsche Welle, dar si Radio France Internationale sau BBC. În aceeasi masura urmaream si Telejurnalul ceausist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinata de modurile în care putea fi masluita realitatea.

Octavian D. CURPAS: Am ramas impresionat de munca intensa pe care o faceti la ziarul dumneavoastra. Poate ne spuneti din ce punct ati plecat? Poate si câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienta pe care o aveti în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

MarinaYaffoMarina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul National? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca sef al departamentului de politica externa a ziarului. Veneam de la agentia de presa Mediafax, unde lucrasem patru ani si jumatate la politica externa. Eu am lucrat efectiv în presa înca din primul an de facultate, din primul semestru de scoala. Am avut ocazia sa colaborez la postul national de radio si nu am ratat-o. A fost o scoala extraordinara si cred ca asa a si ramas, de aceea o recomand oricarui tânar jurnalist. Nu cred ca regret nimic din toti acesti ani. În ciuda faptului ca recunosc din ce în ce mai putin profesia în ceea ce se numeste azi „presa” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

Octavian D. CURPAS: Cred ca sunteti o fire optimista, aveti cu prisosinta în suflet bucuria de a trai si de a învinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta cu animozitatile vietii, fiindca banuiesc ca ati întâlnit si greutati. Cum le-ati trecut? Care este secretul fortei dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimista. Dar poate uneori e bine sa fii ca mine. Sa pui raul înainte, pentru a nu avea dezamagiri socante. Greutati? Evident ca am întâlnit. Am trait, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpana uneori, au fost oameni care m-au dezamagit, au fost subiecte care m-au rascolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu exista o reteta speciala pentru asta, nu exista niciun tonic secret care sa poata fi administrat. De fapt, totul sta în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

Octavian D. CURPAS: Credeti în libertatea de a exprima ceea ce gândesti sau simti în adâncul fiintei tale, fara sa îti fie teama?

Marina CONSTANTINOIU: Ati astepta, poate, un raspuns-standard si simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru ca nu cred ca traim vremurile potrivite pentru asa ceva. Nicaieri. Cred, mai degraba, ca trebuie sa învatam a fi mai diplomati decât oricând.

Octavian D. CURPAS: Va rugam sa ne dati câteva date biografice, mai amanuntite si mai relevante, din existenta si evolutia dvs. ca jurnalist, ca om de cultura.

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultura este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilarie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisa, mai întâi ca reporter, care nu se sfia sa opreasca oameni pe strada pentru a le pune întrebari, ulterior ca redactor la departamentul de politica externa, apoi ca sef. Sefia în presa poate parea atractiva celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranta îi stirbeste din placere. Presupune multa rutina, te lipeste de scaun si îti fura tocmai contactul cu lumea pe care se presupune ca ar trebui s-o cunosti cel mai bine.

Octavian D. CURPAS: România, tara în care traiti si va desfasurati activitatea, cum vi se pare astazi fata de „altadata”, de vremurile copilariei dvs., de exemplu? Sunteti aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreti sa fiti mesager în activitatea de jurnalist extern?

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le traiesc, ca doar sunt aici. Jurnalul National este ziarul care a reusit sa resusciteze reportajul în presa scrisa din România si îl tine în viata, tocmai pentru ca jurnalistul sa fie acolo unde îi este locul: lânga oameni.

Octavian D. CURPAS: Lucrul cel mai greu în viata este sa-ti gasesti locul. Locul în societate care sa te multumeasca. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu nasterea pasiunii pentru jurnalism?

Marina CONSTANTINOIU: Da si nu. Eu mi-am gasit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul ca nu am schimbat locul.

Octavian D. CURPAS: Vorbiti într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului si aceasta în multele directii. Reusesc oare jurnalistii sa acopere toate domeniile cunoasterii? Câte vieti ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visam noi, toti jurnalistii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viata? Credeti în acele posibile punti dintre oamenii de stiinta, arta, filosofie etc. si noi jurnalistii, cu dorinta de a veni unii spre altii?

MarinaConst2Marina CONSTANTINOIU: Evident ca jurnalistii nu pot acoperi toate domeniile cunoasterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretentie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultura generala sunt vizibile. Se taxeaza pe loc, într-o secunda. Pentru jurnalisti publicul nu gaseste scuze. Nici macar nu încearca.

Octavian D. CURPAS: Si în final, ce reprezinta activitatea de jurnalist pentru dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Sapte zile din sapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, caci si noptile sunt jurnalistice, în sensul ca problemele nu te parasesc, iar subiectele în desfasurare peste zi se continua în minte, noaptea. Mai înseamna si izolare într-o lume în care altora nu le place sa traiasca, în care e multa adrenalina, dar care este extrem de egoista, care acapareaza.

Octavian D. CURPAS: Am înteles ca vorbiti fluent franceza si engleza, stiti putina germana si un pic de ebraica. Franceza este însa limba pe care stiu ca o stapâniti foarte bine.

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, putin neobisnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut sa învat teorie, care a facut conversatie cu mine, care nu stiam o boaba de franceza. L-am urât aproape un an, caci nu îl întelegeam când îmi vorbea, dar pe urma l-am iubit. Francezei îi datorez si mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe usi, mi-a adus în viata multi oameni interesanti.

Octavian D. CURPAS: Ati vizitat foarte multe tari în Europa, în jur de 20 la numar, ati vizitat si Israelul si ati afirmat ca va atrage aceasta tara. Puteti sa ne vorbiti despre toate aceste tari, în rezumat desigur, despre politica lor si care sunt aprecierile facute de catre dvs. dupa vizitarea lor si contactul cu anumite personalitati? Puteti face o comparatie, asupra politicii acestor tari?

Marina CONSTANTINOIU: Oooo… e un întreg interviu concentrat în aceasta întrebare. Da, ma pasioneaza Israelul. Si Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezinta, prin fiecare piatra pe care scrie Istorie cu majuscule, este o tara minuscula care – profesional vorbind – da de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am vazut multe tari europene, pentru fiecare am câte o parere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multa sau mai putina placere, în functie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însa as reveni oricând.

Octavian D. CURPAS: Ati putea sa ne vorbiti despre tarile mici din Uniunea Europeana care se afla la vârful deciziilor importante pentru Uniune si cum explicati acest fapt?

Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, daca Germania nu e, nimic nu e.

Octavian D. CURPAS: Puteti face o comparatie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, si cel al României?

Marina CONSTANTINOIU: Îmi dati voie sa nu fac o astfel de comparatie? România este o tara cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democratii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

Octavian D. CURPAS: Cum vedeti viitorul Belgiei, cele doua entitati existente vor putea convietui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?

Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeana ar trebui sa fie casa noastra, a tuturor. Si discutiile despre autonomii si secesiuni sa devina glume. Nesarate.

Octavian D. CURPAS: Daca înveti politica româneasca, lucrurile întotdeauna se complica, nu le mai dai de capat si adesea te trezesti ca tot ce ai învatat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totusi, exista tari cu politica mai stabila. Care sunt ele si în ce consta stabilitatea lor?

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativa. Dar acolo unde exista, de exemplu în Germania sau Elvetia, ea exista doar pentru ca legea este mai presus de toate. Fara respect pentru lege nu exista nici democratie, nici stabilitate, nici progres.

Octavian D. CURPAS: Cum considerati ca va evolua situatia din Afganistan în perioada urmatoare si ce impact posibil va avea asupra participarii României ca membru al Aliantei Nord Atlantice? Cât de oportuna este continuarea implicarii României în acest teatru de razboi?

Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutam despre cât de oportuna e sau nu e participarea României la aceste operatiuni. Situatia din aceasta tara este departe de a se clarifica.

Octavian D. CURPAS: Data fiind actuala criza financiara din zona euro, cât de utila va fi aderarea la moneda unica de catre România? Poate România sa corespunda standardelor necesare ramânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finantate din bugetul de stat în raport cu performantele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeti ca se va afla criza din zona euro la data când România si-a propus sa adere la moneda unica europeana?

Marina CONSTANTINOIU: Nu cred ca suntem pregatiti pentru o asemenea aventura prea curând. ?i nu cred ca Europa mai este pregatita sa riste noi aderari, date fiind experientele recente cu state din zona euro.

Octavian D. CURPAS: Cum se vede astazi America de peste ocean, dupa dobândirea libertatii, atât de mult dorita de noi, românii?

Marina CONSTANTINOIU: Bunicii si strabunicii nostri i-au asteptat pe americani sa vina. I-au asteptat atât de mult, ca au si murit asteptând. Acum au venit americanii. Multi spun ca au venit prea târziu, altii spun ca au venit degeaba. Si câtiva spun ca sunt aliatii nostri strategici. E clar ca este mai bine cu ei, decât fara ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care sa-si doreasca sa ramâna în echipa si sa faca treaba buna. Timpul ne va arata daca suntem pregatiti pentru asta.

Octavian D. CURPAS

Romania, pretuieste-ti libertatea!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment
BucurestiALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

13 decembrie 2012

ROMANIA, PRETUIESTE-TI LIBERTATEA!
.
Luna aceasta comemoram probusirea comunismului in Romania acum 23 de ani in decembrie 1989. De atunci deja a trecut o generatie de oameni, numarul celor nascuti si crescuti sub comunism scade, iar al celor nascuti si crescuti in libertate creste. Uneori tinerii intreaba pe cei mai in varsta: cum a fost sub comunism? Cum se traia atunci? S-a meritat sa faceti “revolutia” lui 1989? Raspunsul este afirmativ, neindoielnic afirmativ.
 .
 Dedicam editia de astazi libertatii in Romania. Libertatea e o valoare fundamentala. Libertatea e pretioasa, nu a existat din totdeauna si nici nu exista in intreaga lume. Noi, insa, cei care traim in Romania post-decembrista, suntem privilegiati sa cunoastem libertatea si sa o experimentam. Indemnan pe toti sa mediteze asupra insemnatatii ei si sa aprecieze faptul ca astazi Romania e o tara libera. Romanii nu mai cauta azil politic in alte tari. Strainii cauta azil in Romania. In Romania, libertatea cuvintului, a religiei, a presei sau de asociere sunt practic neingradite. Libertatea de a participa in procesul democratic al tarii ne este pusa la dispozitie. Doar anul acesta am votat de trei ori. Democratia romana nu e perfecta, dar nici una nu e. Cea americana se apropie de 250 de ani dar nu e nici ea perfecta. Inca se perfectioneaza, asa cum se perfectioneaza si democratia britanica, franceza ori germana. Romania merita aprecieri pentru ca face progres. Atacurile impotriva Romaniei in mass media romana sunt la moda. Noi, insa, vedem si lucruri pozitive in Romania care consideram ca trebuie apreciate, progresul democratic fiind unul din ele.
 .
Romania comunista
 .
Astazi privim in urma, la trecutul Romaniei sub comunism. O facem insa din perspectiva prezentului nord corean. Rare sunt cartile publicate de catre sau despre cei care scapa din infernul comunist nord corean. In aprilie jurnalistul american Blaine Harden a publicat experientele unei astfel de persoane intr-o carte intitulata Escape from Camp 14 (“Evadare din lagarul 14”) E vorba, se pare, de singurul nord corean nascut intr-un lagar de concentrare, crescut intr-un lagar de concentrare si evadat din acelasi lagar de concentrare, cunoscut oficial ca Lagarul 14. La aproape 30 de ani tinarul nord corean a aflat pentru prima data ca mai exista o alta lume dincolo de firele electrice ale lagarului, o alta viata, alte tari, alte civilizatii, si ca se vorbesc si alte limbi. La 30 de ani a reusit sa scape din lagar, dar nu in cautarea libertatii, pentru ca nu stia ce e libertatea, ci in cautare de hrana. Ii era foame. Evadat din lagar, tinarul a vagabondat prin Corea de Nord in compania unei haite de tineri infometati care scormoneau cimpurile dupa mincare ori furau porumb si varza din curtile taranilor. De la tovarasii de hotii a aflat despre China si America. A ajuns la granita Chinei unde cu citeva tigari si biscuiti a mituit granicerul nord corean care i-a aratat pe unde poate trece riul atunci inghietat in China. Asa a ajuns in China iar dupa citiva ani in America. Jurnalistul Harden descrie viata in Lagarul 14 din perspectiva experientelor tinarului evadat. In linkul care vi-l dam aflati o recenzie a cartii si cum o puteti comanda la Amazon.com. Evenimentele descrise in carte sunt incredibil de oribile si dificil de descris in cuvinte. E greu de imaginat ca in Secolul XXI inca mai exista un astfel de regim antiuman pe planeta noastra. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1734255&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Ftownhall.com%2Fcolumnists%2Fjeffjacoby%2F2012%2F05%2F09%2Fthe_ghastly_hellhole_of_camp_14
Lagare similare au existat si in Romania comunista. Mai ales in anii 40 si 50. Unul dintre ele a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra. Sute de mii de oameni, adica parinti si bunici de ai nostri, au murit in acele lagare. E bine sa nu uitam lucrul acesta. Nici odata. Au pierit pentru ca au respins comunismul si ateismul, si au pretuit libertatea si credinta. Romania, pretuieste-ti libertatea!
Redam in traducere romana citeva pagini de la inceputul cartii Escape from Camp 14. Traducerea, excelenta, a fost facuta pentru noi de un voluntar AFR, Octavia Nastase. Ii multumim. Va dorim o lectura placuta.
 .
EVADAT DIN LAGARUL 14
Prima executie: Prima sa amintire este o executie. Mergea cu mama sa catre un camp de grau aflat langa raul Taedong, unde garzile adunasera mai multe mii de prizonieri. Agitat de multime, baiatul s-a tarat printre picioarele adultilor catre primul rand, unde a vazut garzile legand un om de un stalp de lemn. Shin In Geun avea patru ani, prea tanar pentru a intelege discursul rostit inaintea acelei executii. La numeroasele executii din anii urmatori, auzea gardianul care supraveghea spunand multimii cum ca prizonierului care urma sa moara i s-a oferit eliberarea in schimbul muncilor grele, dar acesta refuzase generozitatea guvernului Nord Coreean. Pentru a preveni ca prizonierul sa blesteme statul care urma sa-i ia viata, gardienii ii indesasera pietre in gura si ii acoperisera capul cu o gluga.
 .
 
La prima executie, Shin a privit trei gardieni tintind. Fiecare a tras de trei ori. Zgomotul pustilor lor l-a inspaimantat pe baiat care a cazut pe spate. Dar s-a ridicat pe picioare la timp ca sa vada gardienii dezlegand corpul moale, plin de sange al prizonierului, infasurandu-l intr-o patura si urcandu-l intr-un carucior.
 .
In Lagarul 14, o inchisoare pentru inamicii politici ai Coreei de Nord, adunarile a mai mult de doi prizonieri, erau interzise, cu exceptia executiilor unde toata lumea trebuia sa asiste. Lagarul de munca folosea executiile publice – si teama pe care o genera – ca pe un moment educativ. Gardienii lui Shin din lagar i-au fost profesori – si educatori. Ei ii erau mama si tata. Ei l-au invatat ca prizonierii care incalca regulile lagarului merita omorati. Pe un deal de langa scoala sa, a fost afisat un slogan: “Totul conform regulilor si regulamentelor.” Baiatul a memorat cele zece reguli ale lagarului, “Cele zece porunci” asa cum le-a numit mai tarziu, pe care le poate inca recita. Prima spunea: “Oricine este prins incercand sa evadeze va fi impuscat imediat.”
 .
Dupa zece ani
 .
La zece ani dupa acea prima executie, Shin s-a intors pe acelasi camp. Din nou, gardienii au adunat o multime mare de oameni. Din nou, un stalp de lemn a fost infipt in pamant. O spanzuratoare provizorie a fost de asemenea construita. Shin a sosit de aceasta data pe bancheta din spate a unei masini condusa de un gardian. Avea catuse la maini si era legat la ochi cu o carpa. Tatal sau, de asemenea incatusat si legat la ochi, sedea alaturi de el in masina. Fusesera eliberati dupa ce au stat opt luni intr-o inchisoare subterana din Lagarul 14. Ca o conditie a eliberarii, au semnat documente promitand sa nu discute niciodata despre ceea ce li s-a intamplat in subteran.
 .
In inchisoarea lagarului, gardienii au incercat sa obtina prin tortura marturii din partea lui Shin si a tatalui sau. Voiau sa stie despre evadarea esuata a mamei si unicului frate al lui Shin. Gardienii l-au dezbracat, i-au legat carpe la incheieturile mainilor si la glezne si l-au agatat de un carlig din tavan. Apoi l-au atirnat peste foc. Shin a lesinat cand carnea sa a inceput sa arda. Dar nu a marturisit nimic. Nu avea ce sa marturiseasca. El nu conspirase cu mama si cu fratele ca sa evadeze. El credea ceea ce gardienii il invatasera inca de la nastere in lagar: ca nu va scapa niciodata si ca trebuie sa declare pe oricine care vorbeste despre evadare. Nici macar in visele sale Shin nu se gandea la evadare.
 .
Gardienii l-au invatat ceea ce orice scolar nord coreean invata: ca americanii sunt niste ticalosi care planuiesc sa-i invadeze si sa le devasteze tara. Coreea de Sud este panarama sefului american. Coreea de Nord este o tara mareata ai carei conducatori curajosi si geniali starnesc invidia intregii lumi. Intr-adevar, Shin nu cunostea nimic despre existenta Coreei de Sud, a Chinei sau a SUA. Spre deosebire de conationalii sai, el nu a crescut cu fotografia omniprezenta a Dragului Conducator, cum era numit Kim Jong Il. Nici nu a vazut fotografii sau statui ale tatalui lui Kim, Kim Il Sung, Marele Conducator care a fondat Coreea Nord si care ramane presedintele etern al tarii, in ciuda mortii sale din 1994.
 .
Informator
 .
Desi nu a fost destul de important pentru spalarea pe creier, Shin a fost invatat sa-si toarne familia si colegii de scoala. Primea mancare ca recompensa si se alatura gardienilor batandu-i pe copiii pe care-i trada. Colegii sai, la randul lor, radeau de el si il bateau. Cand gardianul i-a scos legatura de la ochi si a vazut multimea, stalpul de lemn si spanzuratoarea, Shin a crezut ca urmeaza sa fie el executat. Totusi, nu i se bagasera pietre in gura. Catusele i-au fost scoase. Un gardian l-a condus in fata multimii. El si tatal sau urmau sa fie spectatori. Gardienii au tarat o femeie de varsta medie la spanzuratoare si au legat un tanar de stalpul de lemn. Acestia erau mama si fratele mai mare al lui Shin.
 .
Un gardian a strans un lat in jurul gatului mamei sale. Aceasta a incercat sa-l priveasca pe Shin insa acesta a evitat privirea ei. Dupa ce aceasta a incetat sa se mai zbata agatata in franghie, fratele lui Shin a fost impuscat de trei gardieni. Fiecare a tras de trei ori. Privindu-i murind, Shin era usurat ca nu era el cel omorat. Era manios ca mama si fratele sau planuisera sa evadeze. Si desi nu a spus-o nimanui timp de cinsprezece ani, el era responsabil pentru executiile lor.
 .
Dupa noua ani
 .
Noua ani mai tarziu dupa executia mamei sale, Shin s-a strecurat printr-un gard electric si a fugit prin zapada. Era 2 ianuarie 2005. Inainte de acest moment, nimeni nascut intr-un lagar nord correan nu mai evadase. Si dupa cate se pare, Shin este singurul. Avea douazeci si trei de ani si nu cunostea pe nimeni in afara lagarului. Intr-o luna a ajuns in China. In doi ani, traia in Coreea de Sud. Patru ani mai tarziu, traia in California de Sud si era ambasador senior la organizsatia Libertate pentru Coreea de Nord (LiNK), un grup american pentru drepturile omului.
 .
Numele sau acum este Shin Dong-hyuk. L-a schimbat dupa ce a ajuns in Coreea de Sud, o incercare de a se reinventa ca om liber. Este aratos, cu ochi repezi si precauti. Un stomatolog din Los Angeles i-a lucrat dantura, pe care nu putuse s-o perieze in lagar. Starea generala de sanatate este excelenta. Corpul sau, totusi, este o harta a greutatilor cresterii intr-un lagar de munca despre care guvernul nord coreean sustine ca nu exista.
 .
Pipernicit de malnutritie, este scund si subtire – 168cm si aproximativ 55 kg. Mainile ii sunt garbovite de la munca din copilarie. Mijlocul si fundul ii sunt pline de cicatrici arse de la torturi. Pielea din zona pubiana are o cicatrice ca o strapungere de la carligul folosit sa-l tina deasupra focului. Gleznele au cicatrici de la catusele cu care era agatat cu capul in jos la carcera. Degetul mijlociu de la mana dreapta este taiat pana la prima articulatie, pedeapsa primita de la un gardian pentru ca a scapat masina de cusut dintr-o fabrica de imbracaminte din lagar. Fluierele picioarelor, de la glezne la genunchi, sunt mutilate si cu cicatrici arse de la gardul electric care n-a reusit sa-l tina in lagar.
 .
Lagarul de concentrare
 .
Shin este cam de aceeasi varsta cu Kim Jong Eun, al treilea fiu al lui Kim Jong Il care a preluat conducerea in urma mortii tatalui sau din 2011. Ca si contemporani, Shin si Kim Jong Eun intruchipeaza antipozii privilegiilor si ai privatiunii in Coreea de Nord, o societate fara clase in care, de fapt, nepotismele decid totul. Shin s-a nascut ca un sclav si a fost crescut in spatele unui gard electric de inalt voltaj. A fost invatat sa numere si sa citeasca intr-o scoala din lagar la un nivel elementar. Deoarece sangele sau era considerat contaminat de faptele criminale ale fratilor tatalui sau, traia in afara legii. Pentru el, nimic nu era posibil. Traiectoria vietii lui planificata de catre stat era munca grea si o moarte timpurie provocata de infometarea cronica – totul fara o acuzatie sau un proces, totul in secret.
 .
 
In povestirile despre supravietuirea in lagarele de concentrare, exista un arc narativ conventional. Fortele de securitate fura protagonistul de langa familia iubitoare si casa confortabila. Pentru a supravietui, acesta abandoneaza principiile morale, isi inhiba sentimentele fata de ceilalti si inceteaza sa mai fie o fiinta umana civilizata. In una din cele mai cunoscute astfel de povestiri, “Noaptea”, scrisa de castigatorul premiului Nobel, Elie Wiesel, povestitorul in varsta de treizeci de ani explica chinul cu viata normala pe care a avut-o inainte ca el si familia sa sa fie bagati in trenuri destinate lagarelor naziste. Wiesel a studiat zilnic Talmudul. Tatal sau era proprietarul unui magazin si avea grija de un sat din Romania. Bunicul sau celebra intotdeauna sarbatorile evreiesti. Insa dupa ce intreaga sa familie a pierit in lagare, Wiesel a ramas “singur, ingrozitor de singur intr-o lume fara Dumnezeu, fara oameni. Fara dragoste sau mila. “
 .
Relatii de familie
 .
Povestea de supravietuire a lui Shin este diferita. Mama sa il batea si el o privea ca pe un concurent la mancare. Tatal sau, care avea permisiunea sa petreaca numai cinci nopti pe an cu mama sa, il ignora. Fratele ii era ca un strain. Copiii din lagar nu erau de incredere si il abuzau. Inainte sa invete orice, Shin a invatat sa supravietuiasca prin ai turna pe toti.
Dragostea, mila, familia erau cuvinte fara inseamnatate. Dumnezeu nu disparuse, nici nu murise. Shin nu auzise niciodata de El. In Lagarul 14 Shin nu stia ca exista literatura. El a vazut o singura carte in lagar, o gramatica Coreeana, in mainile unui profesor care purta uniforma de gardian, purta un revolver la sold si care a batut pe unul din colegii lui Shin pana la moarte cu un bat de indicat la tabla.
Spre deorebire de cei care au supravietuit unui lagar de concentrare, Shin nu a fost luat dintr-o viata civilizata si fortat sa intre in iad. El s-a nascut si a crescut in iad. I-a acceptat valorile. Si l-a numit “acasa”. Lagarele de munca din Coreea de Nord exista de doua ori mai mult timp decat Gulagul sovietic si de douasprezece ori mai mult decat lagarele de concentrare naziste. Nu exista nicio discutie despre locatia acestora. Fotografii de inalta rezolutie din satelit, accesibile prin Google Earth oricarui om cu conexiune la internet, arata vaste structuri imprejmuite intinzandu-se prin muntii colturosi ai Coreei de Nord. Guvernul Sud Coreean estimeaza ca exista un numar de o suta cinzeci si patru de mii de prizonieri in lagare, in timp ce Departamentul de Stat American si mai multe grupuri pentru drepturile omului estimeaza doua sute de mii.
Exista sase lagare, conform agentiei de spionaj sud coreeana si grupurilor pentru drepturile omului. Cel mai mare are treizeci si unul de mile in lungime si douazeci si cinci de mile in latime, o suprafata mai mare decat Los Angeles-ul. Garduri electrificate – punctate de turnuri de supraveghere si patrulate de oameni inarmati – inconjoara majoritatea lagarelor. Doua dintre acestea, numerele 15 si 18, au zone de reeducare unde cei mai norocosi intre detinuti primesc instructiuni corective din invataturile lui Kim Jong Il si Kim Il Sung. Daca prizonierii memoreaza destul din aceste invataturi si conving gardienii ca sunt loiali, pot fi eliberati, insa sunt supravegheati pentru tot restul vietii lor de catre serviciile de securitate.
Restul lagarelor sunt “districte de control complet” in care prizonierii, numiti “irecuperabili”, sunt munciti pana la moarte. Lagarul lui Shin, numarul 14, este un district de control complet. Prin reputatie, este cel mai dur din toate din cauza conditiilor dure de munca, a vigilentei paznicilor si a modului in care statul considera de neiertat crimele comise de detinuti, dintre care multi sunt oficiali indepartati impreuna cu familiile lor. Fondat in 1959 in centrul Coreei de Nord – Kaechon, in sudul provinciei Pyongan – lagarul 14 gazduieste un numar estimat de cinsprezece mii de detinuti. Avand treizeci de mile in lungime si cinsprezece mile in latime, are ferme, mine si fabrici imprastiate prin vaile muntoase abrupte.
Majoritatea nord coreenilor sunt trimisi in lagare fara niciun proces si majoritatea mor fara sa afle ce acuze li se aduc. Sunt luati de la casele lor, de obicei noaptea, de catre Bowibu, Agentia Nationala de Securitate. Vina prin asociere este legala in Coreea de Nord. Un delicvent este adesea intemnitat cu parintii si copiii sai. Kim Il Sung a stabilit legea in 1972: “Dusmanilor de clasa, oricare ar fi acestia, trebuie sa le fie distrusa semintia din societate pana la trei generatii.”
 .
CAUTAM VOLUNTARI – PROIECT ANTIPORNOGRAFIE
Redam anuntul acesta facut saptamina trecuta si care deja a generat citiva voluntari. O cititoare din Bucuresti ne-a trimis mesajul alaturat cu o initiativa laudabila. Va rugam sa-l cititi cu atentie, iar cei care doriti sa va implicati va rugam sa ne contactati la office@alianta-familiilor.ro.
 .
Buna ziua: Vreau sa va multumesc, in primul rand, pentru mesajele pe care le primesc de la dvs., mesaje care de multe ori m-au ajutat sa inteleg in profunzime problemele cu care ne confruntam in prezent si fata de care trebuie sa avem o perspectiva crestina. Ma bucur de initiativa privind campania electorala si consider ca este important sa cunoastem valorile pe care viitorii deputati si senatori le promoveaza. Probabil ca deja aveti cunostinta despre dl. prof. Virgiliu Gheorghe (eu abia astazi l-am auzit prezentand problema dezvoltarii si functionarii creierului la copii si tineri: http://www.youtube.com/watch?v=A37ehFbcoNg). Daca nu, va recomand din toata inima sa-l ascultati. Printre altele, vorbeste de pornografie si despre efectele acesteia asupra copiilor si tinerilor si despre faptul ca, in Romania, cotidienele cum sunt Libertatea, Click, Can Can etc au f multa pornografie. Nu este normal pt un cotidian sa contina astfel de materiale si, dupa cum el spunea, asa ceva nu se intampla in celelalte tari din UE. Va marturisesc ca primul gand a fost ca AFR are puterea de lobby pt a schimba si a interzice acestor cotidiene sa mai publice astfel de imagini. Cred sincer ca impreuna putem schimba lucrurile acestea pt ca pornografia este cea mai periculoasa dependenta la nivel mondial. Face cele mai multe victime si cei mai multi bani.
 .
Referitor la ce v-am spus mai sus as vrea sa va povestesc o intamplare personala. Intr-una din zile, mergand cu metroul dimineata, am vazut in fata mea, pe scaun o doamna care se uita pe unul dintre aceste cotidiene, avand alaturi fetita ei de 7-8 ani. Citea un articol si pe cealalta pagina era o imagine cu un cuplu complet dezbracat intr-o pozitie sexuala denigranta. Fetita se uita consternata la imagine, incercand sa inteleaga ce se petrece in acea ilustratie. Vazand nepasarea totala a mamei fata de fiica ei, am indraznit sa-i spun si s-o atentionez la ceea ce o expune pe fetita, dar aceasta mi-a raspuns cu nepasare, ca oricum sunt expusi copiii la tot felul de imagini, asa ca ce mai conteaza. I-am raspuns ca macar noi, ca parinti, ar trebui sa-i ferim si sa ne pese de ei, iar ea a intors pagina unde era, de asemenea, o alta imagine pornografica. E o realitate cruda si oamenii nu sunt constienti de pericolele care ii pandesc si apoi, peste ani, nu inteleg comportamentul ciudat al copiilor lor. Copii care au fost victime ale nepasarii.
M-as bucura sa primesc un raspuns de la dvs. in legatura cu ceea ce v-am scris si daca sunteti interesati (si cred ca sunteti) sa incercam sa schimbam continutul acestor cotidiene. Poate fi un pas inainte spre o generatie sanatoasa. Va multumesc, IP [Nota AFR: Intentionam sa dam curs invitatiei acestei cititoare dupa Anul Nou. Cei care doriti sa va implicati, va rugam sa ne scrieti]
 .
ANUNT AFR DE SFÂRSIT DE AN
Grupul editorial si de voluntari AFR care scoate editiile de marti si joi AFR va face o mica pauza pina la sfarsitul anului. Toti merita o pauza bine venita si multa odihna. Le uram tuturor sarbatori placute si odihna placuta. Ne auzim din nou, cu voia lui Dumnezeu, la Anul Nou. Doamne ajuta!
 .
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
 .
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
 .
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
 .
Alianta Familiilor din Romania

Alexandru Lucan "live" –

On By nelursIn EssaysLeave a comment

o poveste despre un maraton psihologic, economic, juridic si chiar politic

 

 

S-au spus multe despre românii care au venit în Statele Unite, hotarati sa îsi faca un viitor în lumea noua. Simplu sau nu, acestia au invatat aici ce inseamna munca sustinuta, puterea de a nu se descuraja si de a o lua de la capat ori de câte ori este nevoie, perseverenta în a-si pune în valoare atuu-rile. Bineînteles ca nu toti imigrantii sunt predispusi la succes, însa printre cei care au reusit sa deschida deja o usa pe pamântul fagaduintei se numara si Alexandru Lucan, 39. Dupa un periplu prin Florida, New York, California, acesta se stabileste in Las Vegas, Nevada, in 1999. Când a ajuns în America, avea deja o serie de rezultate, lucru normal daca ne gandim ca desi a obtinut nota 10 la lucrarea de stat în Psihologie – în Iasi, a mai frecventat cativa ani Stiintele Economice in ASE-ul din Bucuresti. Mai mult, a luat primul contact cu sistemul de drept britanic in Leicester – Anglia , la “De Montfort University” – School of Law, unde pe o bursa oferita de “Medecins du Monde” a studiat legile europene ale imigrarii, cunostinte necesar-obligatorii in lucrul cu refugiatii, pe linie umanitara. Intrucat experienta ii demonstrase ca are calitatile necesare pentru a lucra in bransa – capacitate de analiza, “people-people skills”, gandire mobila si fluenta în conversatie in cel putin doua limbi straine – Alexandru se decide sa urmeze in continuare, de data aceasta in Statele Unite, asistenta legala. Dupa absolvire, face parte ani la rând din echipa juridica a fostului procuror de emigrari Rolando Rex Velasquez, avocat de elita, in prezent presedintele statului Nevada pentru “American Immigration Lawyers Association”. El insusi notar public si interpret de tribunalitraducator autorizat pentru limbile româna si franceza al Curtii Supreme a acestui stat, Lucan este ales ca voluntar, în comitetul de organizare al Conferintei Anuale a Avocatilor de Imigrari ai SUA (AILA), în Orlando, 2007, si in Vancouver (Canada), 2008.

Alexandru Lucan considera ca de baza pentru un paralegal ramân profesionalismul, corectitudinea si confidentialitatea si recunoaste ca în cazul lui, dragostea si pasiunea intense pentru domeniul în care lucreaza s-au dezvoltat si datorita oamenilor pe care a avut sansa sa îi intâlneasca. Ne-a dezvaluit ca intre acestia se detaseaza dl. avocat Armand Fried, membru al baroului din Nevada, mentorul sau, cel ce l-a ajutat sa inteleaga mecanismele sistemului juridic si sa se formeze ca specialist. De aceea, intrucat sustinerea primita i-a oferit posibilitatea de a evolua si a se afirma, se simte implinit in ceea ce face si ii sprijina la randul sau, pe imigranti, fara a uita ca el insusi s-a aflat candva, intr-o situatie similara. Tocmai din acest motiv, nu si-ar dori sa fie pus vreodata in ipostaza de a refuza un roman sau un imigrant doar pentru ca omul nu dispune de banii necesari sa-i plateasca serviciile juridice.

De altfel, lui Alexandru îi place sa lucreze cu legea… pe hartie, ceea în opinia lui, se dovedeste a fi o provocare de neegalat, atat in interpretare, cat si in aplicare. Daca este sa îi dispalca totusi ceva, atunci îl nemultumeste faptul ca ziua are doar 24 de ore, dar la fel de dezagreabile i se par si interminabilele discutii cu unii clienti de etnii est-europene, in jurul eternului “vreau sa inteleg procesul”. Totusi, unde-i lege nu-i tocmeala, legea trebuie aplicata asa cum este, insa din nefericire, interpretarile partinitoare cateodata sau influentate de factorul uman duc adesea, la erori care se propaga prin tragedii în viata personala. In ceea ce priveste evolutia domeniului în care s-a specializat, Lucan a ajuns la concluzia ca globalizarea reprezinta principalul motiv pentru care imigrarea are un viitor nebanuit. Tot astfel dupa cum “dreptul familiei” s-a desprins prin complexitate, din dreptul civil, devenind ramura de sine statatoare, la fel dreptul imigrarii a ajuns la o asemenea anvergura, incat a devenit necesara desprinderea lui din dreptul international public, conducand la aparitia unei ramuri distincte în drept. La ora actuala, exista tribunale, judecatori si serviciu de procuratura federal, specializate strict pe acest tip de jurisprudenta, iar convingerea lui Alexandru este ca progresul in materie teoretica va fi alimentat de necesarul cazurilor din penal, ce implica drepturile federale ale imigrantilor si diversifica si complica interpretarea strict penala locala, la nivel de stat.

Tot la capitolul perspective, Alexandru Lucan isi doreste sa devina membru al baroului din Nevada, sa isi deschida un birou de avocatura de unde romanii (si nu numai…) sa plece multumiti de nivelul serviciilor oferite, dar si o cariera academica, intr-o universitate de drept…, poate chiar in Vegas. O alta idee cu care cocheteaza este si cea legata de intrarea in politica. În campania din 2006, acesta a avut sansa sa fie introdus de catre doamna Lia Roberts, Consul General Onorific în Las Vegas, in mediile politice ale Nevadei, pana la nivel de guvernator. Cu aceasta ocazie, i-a cunoscut indeaproape pe cei care decid viitorul la Carson City si a ajuns sa se bucure de respect in randul lor. Adept al valorilor democratice, el sustine ca “democratia americana nu e perfecta, dar ofera cel mai democratic sistem juridic si legislativ din lume”.

Toate acestea vin in cazul lui Alexandru Lucan, pe fondul unei filosofii de viata cat se poate de practice. In viziunea lui, prima impresie nu o faci decat o singura data, este mai greu sa mentii o pozitie decat sa o castigi, iar sansa ajuta doar mintile pregatite. Adept al ideii ca o educatie solida si diversificata se cultiva, Alexandru isi petrece cea mai mare parte a timpului liber citind, insa ii place de asemenea, sa calatoreasca si sa mearga la concerte si la teatru. Chiar daca pentru el Las Vegas is what I call “home”, Lucan nu intentioneaza sa isi uite radacinile, stiind ca doar astfel isi va putea pastra identitatea etnica. Ramane si pe mai departe un om multumit de realizarile sale, ce isi doreste sa onoreze profesia pe care o practica, sa îsi ia licenta in drept si sa intre in barou, dar si un mare admirator al lui Nicolae Titulescu. “Idealul este in sine o realitate in devenire”, spunea cândva, marele istoric si diplomat, iar Alexandru Lucan isi traieste si pe mai departe idealul, preocupat fiind de prezent pana acolo incât nu mai vede altceva decat viitorul.

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona