„Ziua indragostitilor” la Bruxelles

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Escapada romantica la Conrad Bruxelles

Palatul Conrad Bruxelles este situat pe prestigiosul bulevard Avenue Louise si ofera cele mai spatioase si confortabile camere din capitala, servicii de neegalat si 17 sali de conferinte de capacitati diferite, variind de la 4 la 800 de persoane.
Hotelul dispune de asemenea de un Bar & Lounge, de un restaurant, Wiltcher Café , precum si un traditional Lobby Lounge. In plus, in perioada mai-septembrie vizitatorii se pot bucura de Terasa Rosie a cafenelei Wiltcher, un paradis al pacii din interiorul hotelului.
Pentru ziua Sfantului Valentin Conrad Bruxelles ofera indragostitilor un pachet special care include:
– O noapte intr-o camera Classic.
– Un mic dejun-bufet la Café Wiltcher sau in camera de hotel.
– Cocktail “Flower Power” la Loui Lounge & Bar.
– O jumatate de sticla de sampanie in camera.
– Bomboane de ciocolata in camera.
– Asternuturi cu petale de trandafir si sapunuri parfumate.

Sf. Valentin la Radisson Blu Royal Hotel

Asezat aproape de centrul istoric si cultural din Bruxelles, Radisson Royal Hotel ofera 281 de camere si 23 de apartamente dotate cu eleganta si confort. Restaurantul Atrium este situat sub o cupola de sticla magnifica, cu lumini incredibile, care contrasteaza frumos cu un perete romantic din secolul al XII-lea.
Restaurantul Sea Grill, foarte apreciat in ghidurile culinare franceze si internationale, este specializat in peste si fructe de mare. Barul Dessiné este cunoscut pentru cocktail-urile sale intr-un decor conceput de catre un caricaturist belgian: locul perfect pentru a incepe sau a incheia seara.
Oferta propusa de Sf. Valentin cuprinde:
– O noapte intr-o camera Design.
– Un mic dejun-bufet somptuos la PebbleWood Corner.
– Cina romantica Valentine’s de 4 servicii pentru 2 persoane la restaurantul Atrium.
– O jumatate de sticla de sampanie in camera de hotel.
– Check-out (15h).

Seductie la Bruxelles Holiday Inn Schuman

Amplasat la numai 3 km de centrul orasului, hotelul Holiday Inn Bruxelles Schuman organizeaza in acest an un weekend extrem de dulce de Sf. Valentin. Clientilor le sunt puse la dispozitie camere cu pat dublu queensize si cu un sortiment bogat de dulciuri, un mic dejun cu sampanie in camera si un voucher pentru o gustare la Patisserie Chez Paul, unde se pot servi clatite si vafe cu ceai sau cafea. Aceasta este o destinatie ideala pentru oamenii de afaceri care doresc sa ramana langa institutiile europene. Hotelul de tip boutique este, de asemenea, foarte popular pentru turistii care doresc sa ramana intr-un loc mai linistit si mai izolat pentru a explora capitala. 59 de camere, decorate cu reproduceri de Picasso, sunt dotate cu aer conditionat si nenumarate facilitati.

Dolce la Hulpe Bruxelles se pregateste sa-l gazduiasca pe Cupidon

Dolce la Hulpe Bruxelles este o destinatie ideala pentru relaxare, situat intr-un cadru natural cu verdeata luxurianta la doar 15 km de aeroport si de centrul orasului. Camerele sale si apartamentele au vedere spre padurea de Zonienwoud si au fost amenajate cu tehnologie moderna si design contemporan. Principalele restaurante „Arga” si „Tree O” ofera o gama variata de culori si arome, bucatarie inovatoare si naturala cu specific local.
Proprietatea are 264 de camere si apartamente, 2 restaurante, 2 baruri, un centru de wellness, 2 terenuri de tenis, un teren de volei si trasee de mountain bike in padurea din jur. Hotelul dispune de asemenea de un Spa Cinq Monde, care se bucura de un decor unic – combina materiale naturale precum lemnul si piatra. Weekend-ul de Sf. Valentin include:
– O noapte in camera dubla.
– Mic dejun bufet.
– Cina la restaurantul Argan, inclusiv cafea, apa si o jumatate de sticla de vin de persoana.
– Surpriza in camera.
– Accesul la piscina acoperita, sauna, baie de aburi si sala de gimnastica.
– Halat de baie si papuci in camera.
– Parcare si WiFi gratuit.

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI GAVRIL CORNUTIU

Cand citesc sau aud ceva interesant, imi place sa si meditez putin pentru a putea capta oarecum gandul celui care a scris sau al aceluia care vorbeste. Astfel, dintr-o sala plina care il asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasada pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a inteles, ce vrea sa „construiasca” pdl-eul domniilor lor(?), cand a spus (il citez exact): „Am ajuns sa cerem partidelor politice sa CREEZE oameni de Stat! Toti ceilalti s-au pierdut in discutii, chiar si glume, caci era acolo si un reprezentant al «ciorditorilor» (dupa cum s-a exprimat el), un urmas al rromei care i-a animat putin. Sa reconstruiesti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibila fraudarea fara masura din Bugetului Tarii, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca si cum ai incerca dintre lupi sa faci caini pentru o stana de oi?”

Multi englezi, pana la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este rusine ca suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine sa ma mai intorc acasa!” Odata cu acest rege au fost imbunatatite si conditiile in Colonii. Vedeti? Cand ”CAPUL” vrea binele unei natiuni, natiunea nu se mai ”impute”, ca si pestele! Ei au populat Statele Unite fara a se mai intoarce acasa, in Anglia.

Multi germani, deasemenea au spus asa, dupa terminarea Razboiului. Unul mi-a marturisit chiar mie aceasta: „Imi este rusine ca sunt german, de douazeci de ani cutreier lumea, lucrand, fara sa fi mai respira nici aerul din tara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am intalnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare in Israel, in semn de recunoastere a ceeace a facut, nu el, ci natiunea lui, condusa de un descreerat, a carui femeie a fost chiar o evreica, Eva Braun.

Nici noi, cei plecati in afara granitelor Tarii la munca, chiar daca unii dintre noi nu ne vom mai intoarce acasa, nu am facut nici un rau Natiunii noastre, ba, chiar ii facem bine, in multe privinte, in limita posibilitatilor care ne stau la indemana si de care ne putem folosi. Iar din Romania de azi, romanii sunt goniti sistematic in ultimii douazeci de ani pe motiv ca – declara presedintele actual al ei: „Statul nu are resurse sa se ingrijeasca de fiecare cetatean!”
 
Presedintele Traian Basescu a explicat ca statul si Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetatean in parte, intrucat nu exista resursele necesare. Asadar, doar noi (toti!) nu suntem „cetateni ai Tarii”, ci doar politicienii intocmesc conditiile de a fi ”cetateni”, motiv pentru care Statul iata ca si respecta Constitutia fata de ei: ARTICOLUL 47 din Constitutia Romaniei:

• Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
• Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Cand un roman care lucreaza in afara tarii, afirma suparat: „imi este rusine ca sunt roman!”, in nici un caz nu vrea sa zica ca ii este rusine de originea sa, de bunii si strabunii sai, sau de marii sai domnitori si regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mandri!), ci de cei care i-au condus sau ii conduc Tara, facandu-l de ras si de ocara in fata intregii lumi, timp de atata amar de ani!

Pe de alta parte, cand intelectual care il aude vorbind asa pe romanul care lucreaza in afara Tarii (poate de rand, poate intelectual si el), si ii interpreteaza aceasta durere ca pe un mobil de parasire a Tarii, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semana dispret, discordie, ura…, intre romani. De asa ceva, nu mai avem nevoie in libertate, caci suntem satui de acestea, din cei patruzecisicinci de ani de lagar comunist!

*

Distinse domn, Gavril Cornutiu,

Nici un banuiti dvs ce placere imi face sa citesc articolele pe care le scrieti. Sunteti profesionist ADEVARAT in cercetarile pe care le faceti, iar gandurile ce le asterneti pe hartie rascolesc pe orice roman, daca este om intre oameni educat de parintii lui cu cinste si demnitate.

Totusi, undeva gresiti grav, poate din necunostinta, poate si din alte motive, caci personal nu va cunosc.  STIU BINE, insa, ca nimenea un poate cuprinde intregul adevar: toti vedem in parte, intelegem in parte si asa vom si cunoaste o vreme, tot in parte, si adevarul, si orice lucru, fiinta sau idee, indiferent de cat de profund ne-am adanci intr-un studiu asupra lor (parafrazandu-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii si a neamului nostru este GENIAL, eu si sotia am facut un SCOP din a va colectiona aceste articole – ADEVARATE VALORI! ? dar cateodata (poate de durere!), cand ajungeti prin dreptul romanilor de rand… Eu sunt unul dintre ei, si afirm asta cu mandrie, nu din modestie, caci fiecare om serios si cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu siretenie subtila, caci nu tintesc nici un interes la dvs, ci pentru ca toti am ajuns ”de rand” dupa 1945, din pacate. Asadar cand ajungeti in dreptul acestora, faceti unele afirmatii ”grosso modo”, pe care enorm de multi dintre noi, cei plecati de acasa, covarsitor de multi, nu le meritam catusi de putin. V-as indemna, cu permisiunea dvs, sa folositi un ton prietenesc (presupunand ca il aveti deja insusit, de mult timp), pentru ca nu vedeti pe nici unul dintre noi atunci cand faceti referinte si nici nu cunoasteti bine majoritatea noastra pentru a va permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind ca tocmai felul dvs de a fi ”cercetator” implica o astfel de obligativitate.

A caracteriza un om sau o grupare intr-un fel anume (sa zicem chiar pe un roman care si-a ”parasit” Tara, sau pe mai multi), cere obligatoriu o cunoastere temeinica, caci altfel, ce caracterizare va iesi? Nu m-as face cu acel om sau acea grupare, dusman degeaba si fara sa vreau poate? Dar ce credeti, daca as cataloga cu superficialitate, necunoscand practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-si dispretuieste/ dispretuiesc – va citez ? ”propria origine”, as cladi sau as darama ceva in sufletul acelui om???, …ceva de care poate ca nici nu am dreptul sa ma ating.

V-ati gandit vreodata, cinci minute macar inainte de a scrie despre ”problema identitara a romanilor”, asa: cum pot atrage eu pe roman catre aceasta idee?, sau cum pot eu inflacara pe roman, astfel incat sa pot reface (sau mentine cat de cat macar) unitatea romanilor? Vedeti, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea romanilor, el a devenit de temut pentru dusmanul vesnic, reusind sa adune in jurul sau o adevarata armata de peste douasute de mii, in Ardeal! Odata, a intalnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el asa cum procedati dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumar caci le stiti bine), care au nascut in acel om gustul unei creatii originale si au montat intre ei o prietenie asa de stransa, incat acel om, de atata durere, s-a stins si el la putina vreme dupa ce a aflat ca iubitul lui PRIETEN si FRATE ROMAN, Eminescu, a fost omorat…

Am certitudinea ca dvs stiti mult mai bine decat mine, de cate feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat cand ati ”strigat” la noi, in primul articol din 1.Nov.2010: Neam de tarla si de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodata pe nimeni, ci va dezbina lovind in suflete. Pe de alta parte, gandindu-ma numai la englezi, canadieni, australieni si americani, si la cel de-al II-lea Razboi Mondial, vad cel mai clar ca a fi unita o Natiune, nu inseamna neaparat a locui toti impreuna in aceeasi tara permanent. Intorsatura acestor lucruri firesti cam pana pe la sfarsitul lui 1917, si care va doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, insa romanii find tinuti, priponiti de tarusul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu si ruseasca, imi permit eu sa sustin) au pierdut startul, si ajungem astazi sa ne speriem de faptul ca patru-cinci milioane de romani s-au stabilit in strainatate (sau poate ca NU, caci doar cativa din cei plecati insista). Atunci ce sa mai zicem de evreii de care pomeniti, care sunt in afara granitelor lor, in numar de peste cincizeci de milioane? O astfel de conceptie nu este nici macar adiacenta cauzei care a provocat dupa 1945 exod romanesc, si care, dupa 13 iunie 1990, a devenit cu adevarat anarhic si ingrijorator pentru Tara, dar nu si pentru politicienii care o conduc, caci ei in loc sa se ingrijoreze, au gasit in acest fenomen o ideala posibilitate de spalare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au si constituit mult trambitata ”diaspora” care nici nu exista in mod real, politic vorbind, atasata de vreun partid anume.

Intreb, caci vad ca stiti cate ceva despre ei (evrei): Cam ce credeti ca s-ar fi ales de evrei, daca cineva, incercand sa descopere cauza dezradacinarii lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascutit asa pana, ca dvs, impotriva celor care au fugit care incotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogandu-i drept renegati care isi schimba identitatea ca pe haina ? va citez iar ? ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeti, ca evreii nu au fugit niciodata, in istoria lor, din Tara, pentru a se salva, de foamete? Daca credeti si una ca asta, atunci eu, dupa ce am trait patru ani consecutivi in Israel, intr-o mare biblioteca a unui colegiu biblic din Yaffo, va spun ca va inselati rau! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul sau Iosif, in Egipt, cu saptezeci de suflete si apoi ei au iesit de acolo in numar de saptesute de mii! Dar stiti cat a stat acolo? Scrie in Biblie!
Statul Evreu, lucrand circa douamii de ani in diaspora, a impamantenit intre ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar si un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel ca nici macar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit intelectual”. Dar accentuez inca odata: Statul lor a facut aceasta!!! Si, pentru ca sa nu-l piarda nici macar pe un astfel de evreu care se drogheaza, i-a creat si lui, deopotriva cu ceilalti, conditiile politice de a-si castiga cetatenia olandeza (sau alta, sau chiar altele), fara a o pierde pe cea natala. Mai mult, ei ofera protectie chiar si unui criminal, daca este evreu. Intreband acolo ”de ce si unui criminal?”, mi-au raspuns: pentru ca au murit prea multi in al doilea Razboi Mondial. Nu vreau sa intru in astfel de discutii caci, si criminalul care va primi protectie, nu va scapa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mana unui Hugo Chavez, sau a unui Ceausescu, sa zicem. Vreau totusi sa va mai spun ce am citit odata intr-un ziar cum ”o vechitura”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promitand ca restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci cand ei au intrat in razboi cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, in Kibutul Kefar Menachem. Vedeti cum castiga un Stat, o Tara, un Neam, daca-si iubeste cetateanul? Sa stiti ca oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicatii si cum ii faceti dvs pe romani, insa exista Statul care echilibreaza balanta. Acel Stat, ca si aparat al puterii, nu-i format din tarle de slugi aservite comunismului moscovit, desi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.

Dar sa revenim la ai nostri… Refuz sa cred ca o personalitate ca a dvs, atata de interesata in cercetarea provenientei noastre, sufera de patimi ”tismanesi” sau” patapievicesti”, pentru simplul motiv ca nu v-au decorat inca presedintii Tarii si pe dvs. Daca va decorau, nu va mai scriam, caci m-as fi gandit ca faceti aceasta denigrare ca si el, pe vreo 5-6000 de euro pe luna, nu gratis…

Continuand sa va lecturez articolul din 2.Nov.2010, in care reveniti la problema identitara, raman consternat cand vad ca romanul care pleaca sa munceasca in strainatate si poate ca se si hotareste sa nu se mai intoarca in Romania, este catalogat de dvs drept unul care (va citez) ”scuipa in capul parintilor sai, a bunicilor sai, a sperantelor lor, a credintelor lor, a suferintelor lor…?” Oare nu gresiti prea grav, distinse domn? In Germania, cat eu am stat patru ani ca azilant, in Israel alti patru ani, iar in Spania iata ca fac anul acesta sapte ani, si inca nu am auzit asa ceva! Ba am sesizat la toti acestia ca Statul isi educa cetatenii cam asa: ”Sunteti parte a unei Natiuni Libere. Puteti calatori si munci oriunde doriti voi, va puteti stabili sau casatori oriunde simtiti voi ca va fi bine. Fiti mandri de Natiunea voastra si nu faceti fapte antisociale pe nicaieri, pentru ca si Natiunea voastra sa se poata mandri cu voi!” Adaug, ca datorita ratei somajului din Spania, oficial de 22%, si exodul fortei de munca a depasit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identica cu a celui din Romania, ca doua picaturi de apa semanand, dar, in nici un ziar nu am citit ceva asemanator cu ce scrieti dvs, in toti acesti sapte ani. Cei ce se preocupa de soarta Tarii, si la momentul potrivit fiti siguri ca si intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetateanul care, pe oriunde s-ar duce sa munceasca, PLATESTE intr-un fel Tarii, pentru asa ceva. Eu simt ca la noi in Tara, prin acea zona triumfa acel neam de tarla si de slugi, si prin Parlament, caci suntem (nu pentru ca a cerut poporul asa ceva) REPUBLICA PARLAMENTARA!

Sunt doua emisiuni televizate la care eu ma uit, pentru ca imi place sa aflu despre alte tari, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” si ”Españoles en el mundo!”, care aduc in prim plan o multime de spanioli stabiliti care pe unde au vrut prin aceasta lume, indemnand parca la un si mai mare exod acum, caci este Criza, dar inca nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici macar la adresa acelora care s-au stabilit prin tarile inamice arabe, cum ar fi Iranul si altele.
 
Asta nu inseamna ca nu exista si dintr-aceia care ”scuipa” si pe ce este al lor, si pe ce este al altor Natiuni chiar! Tare mult as vrea sa ii cunoasteti si sa va si referiti exact la ei, caci merita. De pilda, in Germania am intalnit dintr-astia si m-am dus la Politie sa-i denunt, caci stiind romaneste si intelegandu-i, credeam ca pot ajuta Politia sa ii starpim mai repede, insa capitanul care m-a primit, m-a intrebat:
?Her Toma, aveti copii, familie?
?Da!
?Unde sunt ei?
?Cu mine, aici!
?Atunci duceti-va acasa si aveti grija de ei, caci de hoti ne ocupam noi. Asta-i treaba noastra!

Am vazut mai tarziu o familie (mai serioasa, credeam eu), a carui copil se juca cu ai mei, asteptand la Politie sa-si ia pasapoartele, sa predea Ausweiss-urile si sa plece in Tara:
?De ce plecati? O sa piarda copilul anul scolar…
?Da-o-n (…) de Germanie! Asta-i Tara? Azi sa furi si maine sa te prinda!…

Altadata m-a chemat altul, vazandu-ma intr-un supermarket, sa-i traduc ceva ce scria pe un produs, si numai ce ii cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului in jos:
?Ce faci ma, furi?
?A-a-a, nu-u-u, …ca este voie sa iei alimente!…
?Dar daca ar fura cineva din magazinul lui maica-ta, tie ti-ar conveni? Pe mine sa nu ma mai cunosti de azi inainte! Bine?

Acum cinci ani, tarla asta care ne face de ras doar pe noi, nu si pe Basescu vad, i-au taiat sotiei poseta cu lama si ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, caci era pe vremea cand la Consulat se putea intra numai cu spaga, de la portari si pana-n… Iata-i, acestia scuipa pe orice, mult stimate domn!

Mai spuneti ca noi, romanii, am ajuns minoritatea cea mai raspandita, dintr-un popor care a fost cel mai stabil si originar… Nu-i adevarat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul tarilor africane? Dar proportional vorbind, si ungurii, si polonezii chiar ne-au depasit. Eu nu am fost in Londra, insa intreband o femeie de aici, spaniola, ”de ce nu se duce acolo sa munceasca?”, caci stia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus ca a incercat, dar nu se poate ”din cauza ca acolo este mafie poloneza”, peste care ea nu a putut trece!!! Si aici a fost o mafie de acest gen, romaneasca, dar Criza i-a indepartat.

Mai repetati si in acest articol ca ”nici o alta natie nu isi paraseste cu atata usurinta si seninatate ceeace fiecare popor numeste patria sa…”  Am sa va rog sa imi permiteti sa va corectez putin, pentru ca am un exemplu special in familie, zicand eu putin mai altfel: In nici o alta natie de pe acest pamant, nu a prins, de la vladica pana la opinca, cum a prins la noi acest indemn (inoculat special de comunistii sovini si dezbinatori) de a-ti ponegri, desconsidera si umili aproapele, fratele tau roman prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai smecher, mai hot, mai pungas…, mai parasitor de patrie (poftim!), ca romanul”, desi romanul acela care a furat batonul de salam, de la un neamt a aflat ca nu pateste nimica daca il prinde furand un aliment sau tigari!!! Dar ce sa mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, incetateniti in Statele Unite, Canada si Australia? Si acum exemplul din familie. Eu si sora mea, ne-am trezit in 1963 ca avem un frate, dupa tatal ei, de origine germana. Ne-am trezit cu el la poarta, pur si simplu! Mama stia ca primul ei barbat a stat peste doisprezece ani in Germania, dar ca a mai facut si pe acolo copii, nu. Avea douazecisicinci de ani si era militar in termen in ”areea engleza”, iar in vacanta acelui an a vrut sa-si cunoasca tatal. A venit in Romania, s-a dus la militie, ei i l-au gasit, dar a mai aflat ca mai avea o sora, un frate si un altul prin alianta (pe mine). In 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Tara pe sora noastra (pentru ca numai ea era majora), sa o ia cu el in Australia, unde el pleca sa munceasca (si unde s-a si casatorit si a ramas douazecisicinci de ani!!!, cu toate ca germanii pot trai foarte bine si fara servici acasa, pe ajutor social, dar el a motivat ca nu-i place sa traiasca ca ”proletarii”). Ma rog, asa se vedeau poate din RFG proletarii, tinuti de comunisti pe ajutor social…

Si i-a spus sora-mi sa vina cu el:
?Eu nu-mi parasesc Tara! – a fost raspunsul ei, ea fiind prima generatie de ”soimi ai patriei(!)”.
?Dar cine ti-a cerut sa faci asa ceva?
?Tu! Acuma.
?Eu? Tu crezi ca daca eu plec in Australia, imi parasesc tara? Tara mea de origine este Germania si cu originea asta voi muri indiferent ce-as face, insa eu mai am o tara, pe care si un caine o are, daca vrea, dara-mite un om: ACEASTA LUME INTREAGA, TOT TARA MEA ESTE, surioara scumpa!
?Nuuuu…, eu nu parasesc Romania!
?E alegerea ta! Faci cum crezi, dar iti spun, doar acuma te pot ajuta, mai tarziu nu, pentru ca voi nu-l cunoasteti pe Ceausescu, cu adevarat!
…Si a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemati de Iliescu, dar copiii, unul la 14 si altul la 8 ani,  asa am ajuns sa cunoastem prima tara civilizata: Germania a fratelui meu prin alianta, Klaus! Fortati de presedintele ales cu 90% de voturi, am luat si eu loc la Agentia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lunga (de tineri, baieti si fete, studenti si studente, loviti ca si mine), in spatele unei domnisoare cu fusta rupta, violata in graba de mineri chiar in microbuzul lui Dan Iosif… Totusi in Germania si-a ales sa ramana, indragostit de o nemtoaica, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat in Romania.

Vedeti? Eu cred ca trebuie sa va schimbati putin opinia, unghiul prin care sa ii priviti pe cei din afara Tarii, si atunci concluziile va vor fi altele! Cercetati mai bine exodul romanilor motivat de saracia crunta in care ne-a impins MASONERIA COMUNISTA. Eu declar cu mana pe inima ca, toti romanii care spun ”imi este rusine sa spun ca sunt roman” si se si reincetatenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se refera la originea lor si nici nu fug de ea (sunt ferm convins ca de aceasta sunt MANDRI!), ci se refera, si poate si fug chiar, la/de hotii din fruntea tarii, care vrand-nevrind ne reprezinta SI NE FAC DE RAS!!! Exprimarile de acest gen, tin de subtilitatile oricarei limbi (sunt expresii!), insa noi romanii stim exact ce vrea sa spuna cel ce le foloseste. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afara mai stim azi ce vrea sa spuna zicala ”unde dai si unde crapa!”, cei de-acasa nu?

Poate ca trebuie sa motivez marea deznadejde in care am cazut dupa ce am scapat de gloante, la Eva, si eram LIBER. Zona mea, de proiectare si urmarire a executiei lucrarilor, a fost Albia raului Buzau, cu salba de micro-hidrocentrale Candesti, Vernesti si Simileasca. Imediat dupa Revolutie, colegii de-acolo imi ziceau:
?Daca nu se ridica si Bucurestiul, nimic nu s-ar fi intamplat! Sa tot multumesti Cerului pentru o asa recunostinta…
Cand Bucurestiul a pornit Demonstratia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinosi, care au declarat: prima data ca ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor ingriji ca acestea sa se desfasoare cinstit, iar a doua oara au declarat ca ei nu au spus niciodata ca nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la santiere (intelectuali!), imi spuneau altfel:
?Ce dracului mai vreti, ma, acuma?
?Sa-i dam jos pe astia ca sunt MINCINOSI! Cand un nea gheorghe minte este una, dar cand minte un presedinte de Tara si un prim ministru, este alta: Astia ne fac Neamul de ras! Uite aici amandoua interviuri ale lor! (eu umblam cu cele doua petice de ziar la mine)
?Fac pe dracu! Lasati-i sa conduca. Daca-i libertate, de ce sa nu participe si ei la alegeri.
…La birou, in lacul Tei, eram toti oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetatori), …intelectuali, dar si comunisti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeTe si PeNeLe, sa ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?
Iata TARLA, distinse domn! Dar nu punctati spre ei, din pacate.

Vreau sa inchei declarand ca noi, cei plecati, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”tarla si slugi” suferim si aceste jigniri din partea dvs, si injosirea de principiu a perioadei de adaptare, si lipsuri, caci ne restrangem de la multe pentru a putea strange un ban destinat tot Romaniei, in care speram sa ne construim o casa pentru anii de batranete (zic asta in numele majoritatii, in mijlocul careia imi duc veacul zi de zi), sau speram sa ne-o achitam pe aceea pe care o avem de platit (sau apartamentul), ajutandu-ne odata cu aceasta si rudele din Tara, care nu au avut curajul testarii muncitului in alte tari sau nu au putut chiar. Acesti bani ai nostri aduc beneficii Tari, doar ca la omul de rand nu se simte aceasta. Totusi pentru contributia noastra ne lauda doar politicienii, deoarece doar ei beneficiaza de comisioanele ce le platim, si tot ei ne spurca, cam ca dvs, cand pierd alegerile din cauza noastra: ”CAPSUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauza ca ei, hoti notorii, au inrobit Tara!!!) Iata TARLA!!!
Uite aici am dorit sa ajung, caci probabil va doare faptul ca nu suntem toti in Tara sa-i dam jos, adica sa votam la unison cu totii altceva. Daca credeti ca aici e hiba, iar va inselati! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iata ca Basescu a si confirmat-o, chiar. Fiind bucurestean, stiindu-l cum a fost la Primaria Capitalei, eu am crezut ca este cinstit si patriot, dar ca presedinte a schimbat foaia, magarindu-se, declarand neconstitutional decurand ca ”Statul nu este obligat sa se ingrijeasca de traiul fiecarui cetatean in parte!”. Totusi doar aici in Spania am avut certitudinea ca este si el tot o apa si un pamant cu hotii ca Nastase, Vantu, Iliescu…, pentru ca (atentie!) am vazut cu ochii mei, cum mana lui dreapta diasporizata, deputatul Branza Gabriel (plus William, dupa Revolutie), fura din banii destinati campaniei electorale. Am facut reclamatie la presedentia Tarii si a intregului Birou executiv al pdl, si pentru ca nu am primit nici un raspuns, abia atunci(!) am inceput sa scriu despre asta, exact cum scriu si acuma. Intreb: dvs chiar aveti certitudinea ca romanii plecati din Tara isi schimba identitatea asa, cam ca deputatul Branza Gabriel care s-a facut William (roman de five o’clock), ca si cum si-ar fi schimbat o haina ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceti?
Am un coleg bun aici care si-a inaintat actele pentru cetatenie si mi-a zis:
?Suntem mai prost condusi decat aia din America Latina!
?De ce?
?Aia NU trebuie sa renunte la cetatenia lor, daca o vor si pe asta spaniola, noi DA!!!
Vedeti neamul de tarla, care stie sa faca ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria si in Parlament! Dar sa nu spuneti ca i-am votat noi, ca iar va voi contrazice, si nu mai vreau.

PROBLEMA ROMANILOR. La noi o mica problema este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Si aceasta ni se trage de la anii acestia in care am fost rupti total de ceeace se cheama coeziunea de Neam, in care intra si Tara. Toti am fost rupti, cu preoti cu tot (90% influienta comunista), exceptie facand doar Martirii, atat ai ortodoxiei cat si ai celorlalte culte. Cititile cartile si va veti convinge. Mai mult preotia de dupa 1945, uita ca noi suntem romani si pe noi ne intereseaza mai putin ceeace depaseste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …canta tare si cu forta:
Daca Duhul Tau, Doamne, ar fi-n mine,
As canta ca si David!
… apoi as lupta, …m-as ruga, …as juca, …si cam atata, ca nu trebuie sa faca si crestinul tot ce facea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. Dupa Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l invata pe crestin sa se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atatea doar (cred ei), nu merita sa fie cantat si predicat in Bisericile lor. Or mai zice probabil ca s-a inchinat si la idoli…, cu toate ca habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai conteaza cat a luptat pentru Moldova sau cat a suferit pentru a o lasa urmasilor sai LIBERA si INTREAGA. Pentru ei doar David are fapte care merita sa-l predice si sa-i inalte osanale.

Iata un alt loc, si o alta tarla de slugi, distinse domn, Gavri Cornutiu! Si mai exista una si prin Politie, ochii mei vazandu-i pe politisti prin piete, zilnic intinzand punga goala amaratului nostru taran, spunandu-i cu tupeu: Fa-i plinul! Fara sa-i si plateasca… Voi incheia amintind-o pe cea mai mare: TOATA MASSMEDIA DIN TARA, cu unele prea mici exceptii doar!

Alexandru TOMA
Madrid, Spania
25 anuarie 2011

MY CHINA !

Despre China.
Informatii culese din lucrarile de semestru ale unei colege

Am crescut intr-o lume in care „Made in People’s Republic of China“ era apogeul luxului proletar. Pasta de dinti MAXAM sau ciocolata in ambalaj auriu care incadra perfect fotografia unui pod erau motive pentru ca fiecare zi in care le gaseam in casa sa semene a Craciun. De atunci lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China”, o tara care, odata cu preluarea Hong Kongului si Macao, in 1999, a inceput sa puna la grea incercare doctrinele economico-politice potrivit carora, pentru ca o tara sa fie capabila de o puternica si sanatoasa dezvoltare economica, numai sistemul capitalist dublat de democratie, ca forma de guvernare, e singura combinatie posibila.

China este tara cu cele mai atractiva economie, in crestere constanta din 1978, anul in care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punand accent pe investitii si exporturi. Produsul intern brut aseaza China pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, cu o cifra de aproape 5 trilioane de dolari.
 
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, cand vine vorba de cumparaturi, pe orice pui mana in Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lasat in urma atelierele si fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka si s-au mutat in China. La Macy’s, cele mai vandute cizme au fost cele din cauciuc, care le imita perfect pe cele de calarie si, evident, sunt „Made in China”; la fel ca si punga de hartie lucioasa si roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveste publicul feminin: Victoria’s Secrets.

China nu-si permite sa greseasca in contextul economic actual. Pozitiile pe care le detine in prezent sunt consolidate si datorita unor masuri guvernamentale ca cea care intra in vigoare foarte curand, in 1 februarie, si se refera la jurnalistii economici ce relateaza despre bursa chineza. Potrivit acestei masuri, doar jurnalistii cu minim doi ani de experienta in zona economica au voie sa relateze despre bursa, iar editorii stirilor economice trebuie sa aiba cel putin cinci ani vechime in domeniul. In acest fel guvernul de la Beijing doreste sa se asigure ca actiunile in derulare pe bursa vor fi protejate de fluctuatii cauzate de zvonuri. Masura, care poate se incadreaza in interventionismul unui regim totalitar, se justifica in contextul in care bursele din Shanghai si Shenzhen la un loc formeaza cea mai mare piata, la nivel mondial, pentru companiile care isi fac oferta publica pentru prima data.

Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat in ultimii doi ani sunt cele care fabrica panouri solare, China devenind cel mai important jucator in multe din componentele acestei industrii, in primul rand datorita subventionarii eficiente pe care guvernul chinez o practica. Cu doar o saptamana inaintea vizitei oficiale pe care presedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit caruia panourile solare necesare Departamentului Apararii vor fi de productie interna, americana, chiar daca in acest fel costurile s-ar putea sa fie mai mari. Departamentul Apararii foloseste panouri solare in toate zonele in care soldati americani sunt angajati, fiind o modalitatea sigura si autonoma de gospodarire a resurselor necesare vietii intr-o zona de conflict, fara a depinde de cineva.

* * *
In 2009, cu ocazia vizitei in China, Presedintele american a promis o simplificare in procedura acordarii de vize pentru studiu studentilor chinezi care doresc sa studieze in Statele Unite. Acest fapt a facut ca numai intr-un an numarul chinezilor care aleg SUA ca destinatie academica sa creasca cu 27,5 %. Cei mai multi dintre studentii chinezi provin din randurile a trei universitati: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua si Universitatea de Stiinte si Tehnologie a Chinei. 

Cei aproape un milion de studenti chinezi care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant american, la toate nivelurile, ajung sa fie acceptati datorita efortului depus de firme de consultanta la care acestia apeleaza. Prea putini dintre tinerii chinezi reusesc sa faca singuri curte unei universitati americane si sa fie acceptati datorita efortului personal depus. Dosarele celor care doresc sa studieze in SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanta care functioneaza legal in China. Pentru serviciile lor, acestea percep intre 20.000 si 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani. Detinute de chinezi care la randul lor au studiat in SUA, aceste firme de consultanta se implica intr-o paleta intreaga de lucruri, de la descoperirea unui program academic care sa corespunda cu cerintele studentului – client, pana la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americana, completarea documentelor necesare obtinerii de viza si chiar cumpararea de bilet de avion pana la destinatie. Firmele de succes sunt cele care reusesc sa trimita cat mai multi studenti chinezi in SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesata.

Schimbul de informatii intre studentii plecati la studii si colegii ramasi in China se face prin Renren (in traducere reteaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit in special de studentii din universitatile chineze si care numara peste 40 de milioane de utilizatori.

Studentii chinezi nu discuta politica niciodata, nici despre a lor dar nici nu comenteaza chestiuni la ordinea zilei care se intampla in Statele Unite sau aiurea, in lume. Wei –Wei Wang este bursiera Getty, in jurnalism, originara din Taiwan dar care isi desfasoara activitatea la Beijing. In articolele ei a povestit lumii intregi despre o serie de cladiri apartinand unor foste fabrici dezactivate si care, ani la randul au fost folosite, cu acordul autoritatilor, ca spatii – galerii si studio de catre tineri artisti chinezi. In timp zona a devenit cunoscuta sub numele de 798 Art District si un fel de magnet pentru o noua elita, un nucleu al tinerei generatii care insa a fost rapid etichetata de catre aceleasi oficialitati ca fiind „tineri furiosi”. Drept urmare, zona a fost culcata la pamant, distrugandu-se o serie de graffitti si alte forme de arta urbana. Numerosi artisti care au incercat sa-si protejeze operele au fost arestati si sunt in continuare inchisi, chiar si la aceasta ora, pentru nealinierea lor.

China defineste in acelasi timp doua entitati: guvernul si poporul. Suprapunerea nu mai este perfecta.

Ioana MOLDOVAN*
Los Angeles
31 ianuarie 2011
——————————

* Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles. (n.r.)

MIAMI OPEN-AGAPE-SOCCER TENNIS

Johnny Sandulescu impreuna cu Corul Agape organizeaza in Hollywood,Florida,turneul de Tenis cu piciorul,,MIAMI OPEN-AGAPE-SOCCER TENNIS,care va avea loc pe data de 25-26 feb intre orele 10am-6pm.

Turneul va contine 2 competitii;la simplu si dublu.Pentru turneul de simplu se va juca un set mare pina la 21 cu schimbare de teren la 11,pentru dublu se vor juca seturi mici,2 din 3.

Regulamentul este cam acelasi ca si la turneul de la Hickory cu mici imbunatatiri care se vor fixa la fata locului.

Click aici pentru a citi regulamentul de la Hickory.

Taxa de participare este-25 de dolari pt fiecare competitie.Inscrierile se fac pina in 20 feb prin telefon la:
-Johny Sandulescu-tel 954-496-3518,
-Iacob Brincovan-tel 828-312-1052

si prin email: jdbrancovan@yahoo.com.

Alte detalii vi le vom comunica mai tirziu celor interesati.

Va asteptam cu drag.

Comitetul de organizare

M-AM NASCUT SI AM CRESCUT IN CASA CU EMINESCU…

Astazi 27 Ianuarie 2011, in Studioul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, din bulevardul Iuliu Maniu nr.13, sectorul 6 – Bucuresti, sub patronajul Inspectorului General –  colonelul Valentin Neacsu si in prezenta unui minunat public, avandu-i invitati de onoare pe generalii Mircea Chelaru, Emilian Ursu si muzicologul Viorel Cosma s.a. am avut prilejul sa recit (alaturi de extraordinarul actor de la Teatrul National – Eusebiu Stefanescu) un poem „Lui Eminescu”  – aducand un omagiu de suflet poetului indragit, cu care m-am nascut si crescut – Voievodul Limbii Romanesti, Mihai Eminescu.
 
Intr-o atmosfera minunata de sarbatoare si-au dat concursul Corala Academica  „Divina armonie” –  Club UNESCO si Orchestra de Estrada „Angely’s” care apartin Fundatiei „Cavalerii Daciei”, avand parinti spirituali pe distinsa profesoara Paula Ciuclea si  senatorul  Ionel Ilie Ciuclea care, din dragoste pentru muzica, au facut o „investitie de suflet” pentru pastrarea si promovarea treditiei muzicii corale si instrumentale romanesti, formatii sustinute moral si material din anul 1996, ne-au incantat cu un repertoriu de exceptie: Intonarea de catre fanfara, sub bagheta dirijorului Petrica Ilinescu, a Imnului de stat „Desteapta-te romane”, „Conquest Of Paradise” – dirijor Cristian Marius Firca (cei doi maiestri ai baghetei magice au condus alternativ); „Rugaciune” pe versuri de M. Eminescu,  muzica T. Teodorescu; „Luceafarul” de J. Strauss – solo: Arlinda Morava; „Valurile Dunarii” – Iosif Ivanovici; „Sara pe deal” – Vasile Popovici; „Balada” – Ciprian Porumbescu, solo: Geanina Merangiu Saveanu; „Rapsodia I” – George Enescu;  „Viva Bel Canto” – G. Verdi; „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” – C. Trailescu, solo: Emanuela Pacu si si bineinteles… un recital de inalta clasa a dat actorul Eusebiu Stefanescu, interpretand cu multa daruire sufleteasca din capodopera ilustrului poet: „Kamadeva”, „Oda in metru antic”, Pe langa plopii fara sot”, „Cu gandiri si cu imagini”, „Dintre sute de catarge”, „Stele in cer”, si incheind cu „Glossa” in aplauzele furtunoase ale publicului care a gustat si delicioasele povestiri, cu mult haz, ale actorului care l-a avut partener de discutii pe Nichita Stanescu prin Bucuresti (unde i-a aratat casuta cu pridvor, fosta locuinta a lui I. Slavici – unde a locuit Eminescu si a compus celebra romanta „Pe langa plopii fara sot”, iar la Chisinau, un alt poet indragostit de Luceafarul Eminescu, Grigore Vieru de la care a primit – in semn de prietenie, avand lacrimi in ochi – un dar – doua sute de euro, spunandu-i: „Dragul meu Eusebiu, aceste foi de hartie… nu sunt bani, sunt s e n t i m e n t e” – sentmente cu care au cumparat vin de Cricova – si tot drumul pana in Romania s-au cinstit numai cu s e n t i m e n t e   f r a t e s t i!).

Concertul s-a incheiat cu indragita compozitie de geniu „Eminescu” a lui Ion Aldea Teodorovici, solo: Alexandra Tariceanu, iar Corala „Divina armonie” in acordurile fanfarei ne-a urat „La multi ani!”. Pe aceasta cale aduc felicitari si multumiri organizatorilor, minunatei gazde, om de inalta omenie, colonelului Valentin Neacsu,  alaturi de toti artistii care si-au dat concursul, fiind sprijiniti de prof. Paula Ciuclea – Presedinte in cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei” si managerul general S.C. Supercom S.A. Bucuresti, diplomat, economist Ionel Ilie Ciuclea.
                                             
Marin VOICAN-GHIOROIU
Bucuresti
27 ianuarie 2011

——————————————-

Cateva poezii personale dedicate evenimentului:

LUI EMINESCU

Drag Poet, iubit Parinte!
Parca nici n-ai fi plecat…
Am ramas cum ne-ai lasat
Cu sperante ne-mplinite.

Parinte drag, Poet iubit,
Langa Dumnezeu sa-mi stai
In poarta sfanta de la Rai,
Caci ai muncit si ai tot trudit,

Marire versului sfant ai dat,
Si-n aur fin cuvantu-ai daltuit –
Cand chipul mamei ai cioplit
Nemuritor prin veac de veac.

Si-n ritmul muzicii ceresti,
Prin armonii nepieritoare,
I-ai pus arome pamantesti
Si murmur dulce de izvoare.

Cadenta timpului ai dat
In simfonii tremuratoare,
Spre glorie nepieritoare
Mandria noastra ai purtat.

Luceafarul si-o Luna plina,
Ni le-ai cantat cu-atata dor
Cu murmur dulce de izvor –
In Doina dulce si sublima…

Poet iubit, parinte drag!
Atatea doine-ai scris
Cand plaiul sfant ai aparat
Cu toti romanii-ai plans.

Cu blanda Miorita ai soptit,
Ai plans, ai ras si ai doinit…
Ca Luceafarul ai stralucit –
Pe ceru-nalt, spre infinit.
 
Ales-ai cuvinte pe inteles
Si-n  in rime-mperecheate,
Simplu, le-ai spus pe toate –
Inobilate-n dulce vers.

Balada dulce ne-ai cantat,
Din frunza, fluier, nai, caval
Si-o dulce limba ne-ai lasat –
Ca o mireasa-n strai regal.
 
Si ai zburat spre infinit
Ca o Pasare Maiastra
Ai trecut marea albastra,
Cu dor nespus  ai patimit.

Poet iubit, parinte drag!
Oriunde-n univers vei fi
Cand stam pe-al casei prag
Al tau ochi ne va privi.

Purtati de ganduri, noi zarim
Luceafarul ce scanteiaza…
Asupra noastra lumineaza –
Intreaga viata, cat traim.

El strajuieste al tarii hotar –
Alaturi de fiinta Ta ce ne stie
Si dor ne e de Marea Romanie
Credem in ochiul tau vizionar!

***

Voievod al limbii romanesti
Daca-i veni sa ne vorbesti,
Cu smerenie as ingenunchea,
Din inima, cu drag ti-as ura:
Sa ne traiesti Maria Ta!
GLOSSA NOUA
(Distinsului, inegalabilului actor Eusebiu Stefanescu)

MOTTO:
„Poet iubit, de cand ai  plecat
In tara nimic nu s-a schimbat!”

„Vreme trece, vreme vine…”
Cu minciuna cat mai tine?
„Toate-s vechi si toate-s toate…”
Se descurca cine poate.
„Ce e rau si ce e bine?”
Cand traiesti viata de caine.
„Tu te-ntreaba si socoate…”
De-ti ajung banii pe moarte.

„Nu spera si nu ai teama…”
Cand politia te cheama
„Ce e val cu valul trece…”
Vorbe-n vant cu apa rece.
„De te-ntreaba, de te cheama…”
Te miri ca la panorama.
„Tu ramai la toate rece…”
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasa daca tie
Ti s-a stins orice dorinta
La talhari cu-a lor hotie,
N-ai nici mila, nici credinta.

Huzuresc imparateste…
Cu minciuna cat le tine;
Alti flecari, alta poveste
Vreme trece, vreme vine.

Se descurca cine poate –
Cel care a tot furat
De-asa vremi avuram parte,
Si intruna-am indurat
Unii mor, s-au saturat,
Altii dau abil din coate;
Ce-ati crezut ca s-a schimbat?
Toate-s vechi si toate-s toate.

Fratele ce-ti fuse bun
Ani in sir, chiar mama ta
Nu te vor! Asa o spun
Multi tribuni de mahala.
Poti avea pe cin’ sa crezi!
Cand traiesti viata de caine;
De esti treaz, parca visezi –
Ce e rau si ce e bine.

Ca pamantul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculti vorbe la misei,
Te caznesti si nu-ntelegi

Sa-ncropesti un parastas
Iti ajung banii de moarte?
Doar atat ti-a mai ramas –
Tu te-ntreaba si socoate.

Ca te apara de rele
Si dreptate tie-ti face,
Te fereste de belele
E activa doar cand tace
Ce  e rau in toate astea?!
Azi politia tie-e mama;
S-o iubesti, asta-i napasta
Nu spera si nu ai teama.

Ca astepti apa sa intre
Iar in matca, intre maluri
Unii spun ca nu ai minte
Marea naste alte valuri.
Vorbe-n vant si apa rece
Din belsug la fiecare
Multi neghiobi pamantul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul sa-ti vada,
Cate ai sa patimesti…
Ti se pare-o promenada?
Cine-o face, nu ghicesti!

Te-ngrozesti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panorama
Nu te misti, ce-ai sa castigi?
De te-ntreaba, de te cheama.

Vezi ca lumea-i trecatoare
Unii si-au iesit din minti,
Caci minciuna-nselatoare –
Tu la prag acum te uiti.
O sa-mi dai cu capu-n grinda
Nu un an…de trei ori zece,
Asta bine o sa-ti prinda –
Tu ramai la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panorama;
Vorbe-n vant cu apa rece,
Cand politia te cheama.
De-ti ajung banii de moarte
Cand traiesti viata de caine
Se descurca cine poate –
Cu minciuna cat mai tine.
A FOST UN PAS INAINTE
 
S-a dus NINEL* cu funia de gat,
Fiind aclamat la coborare…
Daca-l urmau cei ce l-au sustinut,
Erau si ei o amintire.
Dar cum sa plece sobolanii,
Cand mai aveau ciolan de ros,
Ca nu mai stii care-s golanii,
Care-a fost sus, nu-l vezi pe jos,
Ci-n varful piramidei cocotat;
Ce-i trebuiesc lui statui,
E senator, e deputat…
Si bani… are destui.

*Lenin (asa-l alintau tipografii de la „Casa Scanteii”)

Marin VOICAN-GHIOROIU

Beach Books: ‘Out of the Transylvania Night,’ by Aura Imbarus

By Annie Lubinsky

Having emigrated from Romania to the United States to live life to the fullest, Aura Imbarus returned to her native home and family roots when she wrote her memoir, “Out of the Transylvania Night.”

Imbarus, who will be visiting Pages and Barnes & Noble bookstores in Manhattan Beach this week, had originally intended to write a book about the Los Angeles dating scene, but then she received news that her mother had liver cancer and had only months to live.

“I told my publisher, ‘I know I’m under contract, but I can’t deliver the book,’” Imbarus said.

The publisher, who was interested in creating a boutique company that produced memoirs, asked Imbarus to write a few pages describing her last week in Romania.

“How about the last five minutes?” Imbarus quipped at the time.
“I had so many emotions about whether I should leave or not,” she told The Beach Reporter. “I saw my mom’s face and my dad’s face, and my mom was crying, saying ‘Please don’t leave me here.’ She was shaking. Then the plane takes off and I’m sobbing. I relived my childhood in reverse, seeing my parents and grandparents. It was a bubble of time where my whole life passed by.”

“Out of the Transylvania Night” tells the story of the life Imbarus led in Romania and the one she created for herself in the United States. Throughout her life, Imbarus has maintained a powerful connection with her family and a deep understanding of how living in Romania affected her family’s history and her own potential.

“My family was a family of adventurers,” she said. “They owned a carriage business, transporting goods to and from Athens, Transylvania and Vienna. Our family was doing well and had its own coat of arms. We were the fourth family in Transylvania, and my dad grew up with money.”

That ended in 1947, when the communists took away the Imbarus family’s property and carriage business.

“We went from high to poor — we had so much, and they took it away,” Imbarus said.

The communist regime in Romania came to an end on Dec. 21, 1989, when the revolution started. Imbarus knew something had changed profoundly when, during a family shopping excursion, bullets whizzed by her head.

“The president and his wife were shot on national television on December 24,” Imbarus said. “Everyone knew about it, except us in Romania, until we saw the taping of the shooting the day after. We didn’t know if it was the president or one of his five stand-ins.
“The new regime promised transparency, but it never happened. From 1989 to 1996, I was waiting for full transparency.”

Imbarus continued, “I told my parents I wanted the revolution to happen to live a fulfilled life in Romania, but it didn’t happen. It was the wrong system, and no matter how I worked, I could not change it. You want to work, be paid, and enjoy the rewards of a nicely designed life. I felt cheated by the first government, and the second one I felt was not transparent, so I decided I would leave.”

As soon as she arrived in Los Angeles in 1997 with her husband, Michael, Imbarus knew she had come to the place she was meant to live.

“As I child, I’d had a vision of myself living in a place near a coastline with palm trees,” she said. “When I was 14 years old, my aunt passed away and I was told I would get her house. ‘I don’t need her house,’ I said. ‘I am not going to grow old here.’”

Emphasizing her proficiency in foreign languages, Imbarus was soon hired at a hotel. She continued the work on her Ph.D. that she had begun in Romania, and she took classes to earn teaching credentials that would allow her to work as a teacher, a career she loved.

Within seven years, Imbarus and her husband were living the American dream, making good money, buying expensive cars and a beautiful home in Los Angeles.

Imbarus then experienced a series of setbacks. In 2007, her house was broken into, and the heirloom jewelry that had been in her family for generations was stolen. Imbarus and her husband also filed for divorce in 2007. Then in 2008, they lost all of their investments and ending up owing thousands of dollars.

“My marriage ended, my family heirlooms were stolen, and I was broke,” Imbarus said. “It happened so fast. It felt like I was back in 1997, I had to start all over.”

Soon she was dating and writing about her experiences meeting new people — until the news of her mother’s illness sent Imbarus in a new direction.

“The publisher asked me to write about 12 peaks in my life,” Imbarus said. “At that point, I knew my mother had only months to live. I wanted her to read the book, and so I knew it was a race with her time.”

Nine months later, Imbarus gave the story to her mother.

“Before she died, she read the final manuscript and knew that I had signed the contract to have it published,” Imbarus said. Her mother died on the last day of 2008, and the book was published in September of last year.

Imbarus will publish a book on teenagers in the fall of 2011, after 12 years of teaching.

“But there will never be another book like this one. You can only have one memoir,” she said. “Another book will never be of the importance that this one was.”

Meet the author

Pages bookstore will host a reception for Aura Imbarus on Thursday, Feb. 3, at 7 p.m., where she will sign copies of “Out of the Transylvania Night.” Pages is located at 904 Manhattan Ave. in Manhattan Beach. For more information, call (310) 318-0900 or visit http://www.pagesabookstore.com.

On Saturday, Feb. 19, Imbarus will visit the Manhattan Beach Barnes & Noble at 12 p.m. The bookstore is located at 1800 Rosecrans Ave., Bldg. B. For more information, call (310) 725-7025 or visit http://store-locator.barnesandnoble.com/store/2986.

For more information on Imbarus and “Out of the Transylvania Night,” visit http://www.auraimbarus.com.

Local authors can send information about their books to Annie Lubinsky at annie.beachreporter@gmail.comThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

THE BEACH REPORTER

http://www.tbrnews.com

Cobza sau lira traca?

Cobza sau lira traca? Realitate, concept sau tema de gandire pentru cei care ar putea aduce trecutul in prezent, prin elemente care au tinut viu orice popor: traditia prin muzica si instrumente. Despre aceasta paralela am schimbat cateva idei cu jurnalistul Miron Manega, cel care promoveaza si sustine cu tot sufletul aceasta ipoteza si artistul Ion Creteanu, care ne demonstreaza cu maiestrie frumusetea muzicii si a instrumentelor mostenite din strabuni :
Miron Manega: – “In urma cu cativa ani i-am luat un interviu lui Tudor Gheorghe despre cobza. La un moment dat, l-am intrebat, daca instrumentul asta este autohton sau  este de import. < Bai, zice, e al nostru. E si pe Columna. Probabil ii ziceau lira traca.>
In clipa aceea am inceput sa fac cercetare. Defapt, nu cercetare, ca eu nu sunt specialist. Am inceput sa fac investigatii. Sa gasesc vreo asociere intre cobza si lira traca, sau mai mult decat atat, sa livrez o tema de cercetare pentru etnologi si muzicologi – lira traca. Este unanim acceptat faptul ca Orfeu – simbolul universal al muzicii esentiale – era trac. In egala masura, unanim acceptat, este faptul ca se acompania cantand la lira. Cobza este un instrument ritmic, salbatic, primitiv, nu deriva din lauta, asa cum zic unii. Lauta este un instrument melodic, nu ritmic; cobza este ritmica, instrument de acompaniament. Continuand cercetarile…cercetarile? investigatiile, incercam sa aflu undeva o asociere intre Orfeu si lira traca. Nu am gasit-o in documentatia romaneasca, am gasit-o in schimb intr-o arhiva din 1833 de la Mantova – Arhiva Academiei Regale din Mantova. Era si un basorelief cu Orfeu in Infern. La acel basorelief era atasata povestea lui Orfeu care  cu lira lui traca facea anotimpurile sa se schimbe, natura sa infloreasca s.a.m.d. Deci este plauzibila asocierea intre Orfeu si lira traca. In situatia asta, lira traca, cobza, devine element de brand national. Putine popoare se pot lauda ca au instrumente care sa fi supravietuit tuturor presiunilor culturale si de alta natura atata timp. Acest concept nu s-a nascut asa, de unu’ singur pentru ca, intre timp, l-am cunsocut pe Ion Creteanu. L -am scanat. Exotic, bineanteles, cu un instrument cum e cobza.  Dar sa stii si ce radacini are si ce sa faci cu el, sa fii consecvent unei anume conduite muzicale, spirituale de fapt, mai rar intalnesti asa. Ei, bine Ion Creteanu – vorba etnomuzicologului Constantin Arvinte  spre deosebire de alti cantareti de asa zisa muzica populara – stie ce canta. Ion Creteanu nu canta muzica populara, canta muzica taraneasca .”
Ion Creteanu – “Cobza este a noastra – lira traca. Uitati-va la lira lui Orfeu si o sa vedeti ca deosebirile sunt foarte, foarte mici: acolo unde noi spunem codar, acolo unde se aseaza corzile pe  semipara. O sa vedeti ca pe lira traca doar acolo distanta este mai mare intre corpul lirei si corzile propriu-zise. Cu timpul aceasta distanta s-a micsorat insa, in fond, cobza este lira traca. “
Dupa vorbele rostite de domnul Ion Creteanu, cu vocea plina de bucuria impartasirii acestor ganduri, si-a luat lira traca si mi-a demonstrat maiestria sunteleor care s-au pastrat din tata in fiu, de la cei coborati parca de pe columna lui Traian si pana in prezent, prin vocea si idemanarea cu care el insusi da viata acestui instrument care a strabatut milenii.
Oare de ce nu reusim niciodata sa ne bucuram de aceste elemente vechi, nationale, populare, de acesti oameni care incearca sa ne arate cata frumusete si unicitate exista inca la poporul roman? Avem resursele la picioarele noastre, trebuie doar sa ne trezim si sa le valorificam.

Madalina Corina Diaconu

Codul Învierii la Tolstoi

MOTTO:   „Unde vei gasi cuvântul,                                                                                        Ce exprima adevarul. “ (Eminescu)

Voi erati morti în greselile si în pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia …
Dar Dumnezeu, care este bogat în indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viata împreuna cu Hristos.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
“ (Efeseni, 2)

Propagandistii si cenzorii vremurilor cu ideologii întunecate, din Rusia (1917-1991), nu si-au dat seama de forta scrierilor lui Dostoievski si Tolstoi, cei doi titani ai literaturi secolului XIX, din a caror opere rezida chintesenta framântarilor si-ale principiilor sanatoase despre credinta în Hristos.” (marturia unui anonim rus, consemnata de scriitorul Philip Yancey)

Leo Tolstoy – RESURRECTION

Vladimir Nabokov (1899-1975), scriitorul american de origine rusa, nascut la Sankt Petersburg, e de parere ca “arta scriiturii lui Lev Tolstoi este atât de puternica, de clara, încât ea transcede universalul si lasa în urma ideile oricarei religii. In ultima instnta, ce-l framânta pe gânditorul Tolstoi depasesete ordinea estetica sau morala; miza romanelor sale este alta, Viata si Moartea.

Am început usor cu Turgheniev, si a fost o nimica toata. Mi-am pus atunci mintea si n-am avut ce alege din domnul Maupassant. Am luptat doua runde cu dl Stendhal, si mi se pare ca la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl Tolstoi, cel putin deocamdata, n-am curaj sa ma urc în ring.” – Ernest Hemingway (1899 1961)

Este binecunoscut faptul ca multe din scrierile lui Tolstoi cuprind si subiecte care se refera la religie si credinta, ca, practic, cel putin în ultimul deceniu de viata s-a confruntat cu propriile sale încercari de traire crestineasca dupa pretentiile lui Dumnezeu pe care le-a descoperit în Noul Testament al Bibliei.
De altfel, în romanul la care ne referim, Invierea (Voskresenie), un misionar englez împarte cartea N.T. unor detinuti deportati în Siberia, prin mâna eroului Învierii tolstoiene, si, comunica în rusa ce spune englezul.

Dar, la fel de cunoscut este faptul ca Tolstoi, posesor al unei mari mosii, având titlul nobiliar de conte, spre batrânete, isi cedeaza în mare parte mosia, celor sarmani, care lucreaza de fapt pamântul.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui. Si soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor, si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui.

Contele Leo Tolstoy a înteles oferta lui Dumnezeu venita din Cer, prin Domnul Isus Cristos.
Isus Cristos a venit din Cer si El se marturiseste pe Sine si-L marturiseste pe Dumnezeu. Ne pune la îndemâna credinta de-a-L crede pe El. În esenta, Isus ne vorbeste astfel: „Crede în Mine, în cuvântul Meu, în ce vorbesc Eu, în creatia Mea, în promisiunile Mele, si vei avea rascumpararea din felul decazut de traire, si vei fi înnoit, regenerat, nascut din nou, vei învia din moartea trairii în pacat si desfrâu. Urmeaza-Ma pe Mine si vei trai, vei avea o viata noua, si vesnica. Eu sunt Învierea si Viata.“

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu – le scrie celor din Efes apostolul Pavel.
Omul, le spune mai departe apostolul, este, cu alte cuvinte, poemul lui Dumnezeu, scris de viata si felul lui de traire, dar care trebuie sa umble prin faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru om. El ne ofera credinta si harul necesar, în dar, tuturor celor ce vor sa-L creada, pe cuvânt,  pe Isus, si sa ia de la El lumina necesara calatoriei pe drumul vietii, spre Cer.

Lev Tolstoi (1828-1910) isi incepe romanul Invierea identificând o trista trasatura în gândirea superficiala a omului, aceea ca el nu apreciaza implicarea minunata a lui Dumnezeu în învierea periodica a naturii – chiar si în orasele cele mai populate, unde pamântul aproape nu se mai vede, fiind acoperit de case si cladiri, de drumuri si alei pietruite –, când, în fiecare primavara omul beneficiaza de bunatatea lui Dumnezeu revarsata prin innoirea adusa.

Si azi se potriveste zugravirea facuta omului de catre contele Lev Tolstoi cu peste 100 de ani în urma: “Oamenii socoteau sfânta si insemnata nu dimineata asta de primavara, nu frumuseatea asta a lumii lui Dumnezeu, data spre binele tuturor fapturilor, frumusete care binedispune la pace, la intelegere si iubire, ci socoteau sfânt si insemnat ceea ce nascocisera ei ca sa se domine unul pe altul.”

Astfel, la cancelaria inchisorii guberniei nu era socotit sfânt si insemnat faptul ca tuturor jivinelor si oamenilor le sunt daruite duiosia si bucuria primaverii, ci era socotit sfânt si insemnat faptul ca in ajun fusese primita cu numar, stampila si antet o hârtie, cum ca la orele noua dimineata, astazi 28 aprilie, sa fie adusi la tribunal trei detinuti aflati in ancheta – doua femei si un barbat. Una dintre femei, fiind socotita o mare criminala, trebuia adusa separat de ceilalti.“ (L.N. Tolstoi, Invierea, trad. Adriana Liciu, Iasi- Ed. Polirom, 2010).

Romanul Invierea trebuie citit neaparat,  sau,  daca cineva îl citise cu decenii în urma, cum a fost cazul meu, trebuie recitit cu si mai mare atentie.

Printul Dmitry Nehliudov (Nekhlyudov, pentru traducerea de limba engleza), protagonistul cartii, este un personaj sensibil, receptiv la opiniile si curentele de anvergura ale vremii, un spirit neostoit. În tinerete, nu numai ca fusese uimit si de acord cu pozitia unui latifundiar celebru, Herbert Spencer, care sustinea ca echitatea nu admite proprietatea privata asupra pamântului, dar la prima ocazie a si aplicat-o. La moartea tatalui, împarte mujicilor care lucrau pamântul, mostenit, aproape de 400 ha, si, zece ani mai târziu, la moartea mamei adopta aceeasi atitudine cu marea mostenire dobândita.

Însa, surprinzator, destinul îl aseaza pe Nehliudov printre juratii care urmau sa judece cazul unei tinere prostituate, Ekaterina Maslova, acuzata de comiterea unei crime, prin otravire. Maslova nu era alta decât frumoasa si inocenta camerista din urma cu zece ani , Katiusa, atunci în vârsta de 17 ani, când se afla in slujba matusilor lui, pe mosia acestora, iar egoismul printului o ochise, seducând-o fara remuscari, apoi o parasise cu brutalitate. Nehliudov pleaca imediat dupa tristul eveniment si, indiferent, nu se intereseaza deloc despre un eventual copil nascut de Katiusa, care de altfel se prapadise curând dupa nastere.

Ne putem întreba, cum de Nehliudov comise o asemenea monstruozitate? Una dintre explicatii ar fi aceea ca se întâmpla pe vreme când, prins de valul lumii cazone în care intra dupa ce si-a trait prima tinerete în castitate, ajuns ofiter, se lasa prada desfrâului si vietii usuratice, pe timpul când constiinta sa doarme somnul adânc al desfatarilor carnale.

Din somnul ratiunii, însa, Nehliudov se trezeste asezat pe scaunul de jurat si, în timp ce privea la tânara acuzata de crima, ridicata în picioare si fâstâcita, în a-si spune numele si ocupatia, abia atunci, stupefiat, o identifica în acuzata pe inocenta Katiusa de care abuzase fara rusine!
Dintr-odata, seducerea Katiusei îi apare în toata grozavia ei, o crima abominabila, actul care i-a ruinat viata Maslovei. Consecinta a fost nu numai chinul sufletului ei pentru indiferenta ulterioara a lui Nehliudov, ci, îndepartarea de pe mosie, unde fusese iubita si respectata. Mai mult, a fost nevoita sa-si înceapa traiul obscur si greu de spalatoreasa si de lipsuri, pentru ca în cele din urma sa ajunga, in mod deliberat, prostituata!

Desi nevinovata de crima de care este judecata, e totusi condamnata la patru ani de ocna, pedeapsa comutata în final în deportare în Siberia.

Constiinta lui Nehliudov trece printr-un profund proces de schimbare si innoire incepând cu ziua procesului Maslovei si în zilele si lunile urmatoare pe timpul deplasarii în Siberia. Devine tot mai hotarât s-o salveze cumva pe nefericita victima, de care abuzase si de a carei detentii se simte vinovat. Abandoneaza viata mondena, de lux si de depravare în care traise pâna atunci si o însoteste pe Maslova pe drumul dificil al deportarii în Siberia, fiind dispus sa se casatoreasca cu ea pentru a-si rascumpara toata greseala si pacatul comis. Schimbarea îl ajunge sa spuna: “el o iubeste nu pentru sine, ci pentru ea si pentru Dumnezeu.” Întrebat de cumnatul sau de ce face acest pas care nu e deloc în rând cu mersul lumii, raspunde: «Motivele sunt ca vinovat sunt eu, dar pedepsita e ea. »

În paralel, odata cu procesul schimbarii constiintei printului Nehliudov, are loc o serie de framântari în constiinta si sufletul Maslovei. Daca la începutul procesului nu numai ca nu se rusina de situatia ei, de prostituata, dar parea chiar multumita, cumva mândra de ea.

Oamenii pe care viata si pacatele ori greselile lor îi pun într-o situatie de felul acesta, oricât de imorala, isi fauresc o asemenea conceptie despre viata, încât postura în care se gasesc li se pare buna si demna de respect. Simtind ca Nehliudov vrea s-o duca într-o alta lume, s-a împotrivit, presimtind ca în lumea aceea în care o atragea el, ea avea sa-si piarda acest loc al ei în viata, care îi dadea siguranta si respect de sine.

Asa se face ca Maslova avea impresia ca uitase primele amintiri inocente din relatia ei cu Nehliudov, când era animata de-o iubire curata, deoarece acum acele sentimente nu i se mai potriveau cu conceptia despre viata asumata, de aceea si le scosese din memorie, sau, în fapt, le pastra neatinse, ferecate adânc în memorie, încât nu gaseai nici o cale catre ele.

“ Când îi spune ca s-a hotarât s-o ia în casatorie sa-si îndrepte greseala, nu prin vorbe, ci prin fapte, Maslova zice încruntata :
– Dar la ce-ar mai folosi ?
– Simt ca trebuie sa fac asta în fata lui Dumnezeu, raspunde Nehliudov.
– Ce v-a apucat acum cu Dumnezeu ? Toti îl aveti în gura. Dumnezeu ? Care Dumnezeu ? Atunci sa fi pomenit de Dumnezeu – zise ea si deschise gura sa mai spuna ceva, dar se opri.

Transformarea inimii Maslovei se vede din reactiile ei, din comportamentul ulterior, care trece prin diferite faze, de la totala necredinta, atasata de viata ei decazuta, când treptat se ridica spiritual, ajungând sa spuna cuvinte pline de mare întelepciune, de care în urma cu doar câteva luni nu avea cum sa se ataseze. Vede ca doar asa, simtindu-si faptele condamnate, o viata fara valoare, a putut sa afle ce altfel n-ar fi putut sa vada niciodata !

“– Nu ma crezi – spuse.
– Ca vreti sa va insurati – niciodata. Mai degraba ma spânzur ! Asa sa stiti.”

“Maslova înca mai credea si continua sa se convinga ca ea, asa cum îi spusese lui Nehliudov la cea de a doua întrevedere, nu îl iertase si ca îl ura, dar ea începuse deja de mult sa-l iubeasca din nou si îl iubea atât de mult încât, fara voia ei, facea tot ce dorea el sa faca: încetase sa mai bea si sa mai fumeze, încetase sa mai cochetase si se dusese la infermerie ca îngrijitoare.”

– Poftim, am plâns ca m-au condamnat – spunea ea. Dar ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu câte zile oi avea. Ca am aflat ce n-as fi aflat niciodata.

Aproape inconstienti, atât Nehliudov, cât si Maslova, încep primii pasi, apoi urmatorii ceilalti, pe calea credintei si a faptelor bune pregatite de Dumnezeu pentru ei.
Amândoi, prin drama sufleteasca de care au avut parte, prin usa deschisa de prapastia decaderii morale si a condamnarii la ocna, intra în povestea lumii lui Dumnezeu, care avea o oferta de credinta, gata pregatita si pentru ei. Ei au acceptat fiorul iubirii divine care i-a calauzit si i-a ridicat, pas cu pas, înspre rascumparea si iertarea care vine prin credinta în Dumnezeu.

Apostolul Pavel spune ca dragostea lui Dumnezeu este turnata în inimi prin Duhul Sfânt care este dat.
Si Dumnezeu isi arata dragostea fata de de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.

Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har, în care suntem.
Caci prin har suntem mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la noi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni, 2.8)  Glorie Domnului!

Lui Nicodim, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Vântul sufla încotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan, 3,3; 8)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi în neprihanire, ci pentru îndurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin înnoirea facuta de Duhul Sfânt, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, si ne facem, în nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. (Tit, 3)

Geniul lui Leo Tolstoy, recunoscut în lumea-ntreaga, în Cartea despre care am vorbit în putine si palide cuvinte, oglindeste tocmai Învierea la viata a Maslovei si a lui Nehliudov – din starea de oameni “morti in greselile si in pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia … care lucreaza acum în fiii neascultarii.

„Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos.”

“– Spuneti-le ca lui Hristos i-a fost mila de ei si i-a iubit– spuse el – si a murit pentru ei. Daca vor crede în asta, se vor mântui. În timp ce vorbea, toti detinutii stateau în tacere în fata priciului, cu mâinile lipite de trup. În aceasta carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Stiu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.

Slava lui Dumnezeu! Amin.

Cuiele nu te-au putut tine pe Cruce

O zi cu Tine:

Pasodoble

In opait canta fumul
Si danseaza umbra deasa,
Pe fereastra aburita
Curge ploaia languroasa.

O naluca alungata
In orchestra de lumina
Tremura ca o mladita
Si te tine strans de mana.

Pasii albi ca varul rece
Lasa urme pe arena,
Unduindu-ti-se-n brate
Nalucirea ca o trena…

Intr-o dunga fumurie –
Ochii, ca icoanele,
Se strivesc de rugaciune
Ganduri, diafanele.

Pe spatar se lasa seara,
In vazduh feericul
Si in pasi de poezie
Cade intunericul.

Tatiana Scurtu-Munteanu

CE E IUBIREA ?

Ce va vine in minte daca v-ar intreaba cineva ce e iubirea?
Inefabilul iubirii ne face sa dam fiecare raspunsuri diferite, caci iubirea nu poate fi explicata pe de-a-ntregul. Poate sa spuna cineva ca a patruns in esenta ce este iubirea? E un mister pe care il purtam in noi, e o minune, nu stii de unde vine si nu stii unde o sa te duca. Iubirea se naste in tine, o simti ca pe ceva unic, e ca o flacara, un fel de combustie interna. Cand iubesti, perceptia din jurul tau se schimba, iar starea aceasta curge prin tine. Dispare totul, nu mai exista decat dorinta ca celalalt sa te iubeasca la fel de mult si il vrei numai pentru tine. Nevoia de iubire este atat de mare, incat, si atunci cand crezi ca esti mintit, iti vine sa strigi: “Minte-ma, dar minte-ma frumos!”
Se spune ca iubirea nu este de esenta umana si ca poarta in ea ceva din puritatea dumnezeiasca. Nici un om nu se poate lauda ca a inventat iubirea, nici nu se poate transmite din generatie in generatie, nici nu se poate Invata de la cineva, ori prin maturizare sau vointa si nici nu depinde de caracterul omului sau de varsta, chiar daca la varsta a treia e mai domoala, dar este compensata de lumina experientei. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire pana in ultima clipa de viata. Acolo unde dispare, sufletul e parjolit.
Toate religiile lumii propovaduiestc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai desavarsita conditie umana. Cele mai mari sacrificii omenesti s-au facut din iubire, asa cum s-a sacrificat Iisus din iubire pentru oameni. Literatura abunda de creatii pe aceasta tema.
Sensul cuvantului A-MOR (fara moarte) este iubirea. El arata ca iubirea poate sa treaca dincolo de moarte. Se spune chiar ca dragostea poate sa mute muntii din loc, caci la urma urmelor, tot ce conteaza in viata in mod deplin, este iubirea.
Iubirea este o sarbatoare a firii, este ceva armonios, bland, fascinant, cald. Caldura sufleteasca data de iubire da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul, creaza forme, invie, lumineaza. Iluminarea, intelepciunea, vin pe calea iubirii, tine de bucuria de a trai iluzia.
Se intampla ca uneori iubirea sa-ti aduca si suferinta, sa mai incurce itele sau sa dea nastere unor situatii mai deosebite. Mai zilele trecute, un tanar imi spunea: “iubesc doua fete in acelasi timp si nu ma pot hotari pe care sa o aleg pentru casatorie. As putea impartasi fericirea cu oricare dintre ele.” Si cand i-am zis: “Tu ce-ai raspunde la intrebarea: Dar necazurile, cu care le-ai putea imparti mai bine?” a cazut pe ganduri.
Nu exista o reteta pentru iubire, exista doar acea chimie care se intampla intre oameni, singura valabila. E foarte diferita la fiecare cuplu de indragostiti, un unicat indescifrabil.
O amintire din perioada adolescentei care imi flutura si acum prin minte, mi-o explic doar prin aceasta misterioasa chimie.
Cam pe la 15-16 ani, Iuliei, prietena si colega mea de banca, ii sfaraiau calcaiele dupa Dragos cu care se intalnea adeseori in Cismigiu, caci pe acolo le era drumul spre casa. La inceput, conversatia lor era foarte sumara. Se intalneau, se salutau scurt: El: “Buna!”, ea: “Buna!”. Dupa un timp: ”Ce mai faci?” “Bine, dar tu?” “Si eu bine.” Dragos o lua de mana si se plimbau tacand, lasand doar inimile sa vorbeasca in graiul lor. La plecare ii inmana o scrisoare de dragoste. Iulia raspundea intotdeauna prompt cu scrisori frumoase pe care eu i le ticluiam cum ma pricepeam mai bine. Mi-amintesc cum ii spuneam cu deplina convingere ca numele Dragos s-a nascut din cuvantul dragoste. Dupa un timp, Dragos i-a facut urmatoarea declaratie de dragoste: “Stii ce-mi place la tine cel mai mult? Cat de frumoase scrisori imi scrii. Noaptea nu pot dormi pana nu citesc scrisorile tale, incat le stiu pe dinafara. N-as putea sa traiesc fara ele.” Cu vremea, Dragos a aflat cine scria acele “minunate” scrisori de dragoste. Credeti ca intre ei s-a schimbat ceva? Nici vorba. Dupa terminarea scolii s-au casatorit si eu le-am botezat copilul. Ce dovada mai mare trebuie pentru felul cum lucreaza chimia? Nu este nimic mai frumos si mai tulburator ca privirile ochilor de indragostit care spun povesti de iubire pe care cuvintele nu le pot ingana sau asterne pe hartie.
Si pentru ca iubirea ocupa un loc atat de importat in viata oamenilor, i s-a inchinat o zi din cele mai vechi timpuri, chiar inainte de crestinism, asa cum este sarbatoarea Dragobetele. E celebrata in ziua de 24 februarie, in anotimpul rece, dar tine inimile calde, caci “Dragobetele saruta fetele”, cum este vechea zicala romaneasca. Se spune ca Dragobetele, feciorul chipes si puternic al Babei Dochii, aduce iubirea in casa si in suflete. Acest tanar neastamparat si navalnic este fratele mai viril al mai firavului Sf. Valentin, Cupidonul american, care isi arata amorul cu inimioare rosii strapunse de sageti si ravase parfumate. Virilitatea Dragobetelui este o creatie in spiritul locului, tipic unei culturi dionisiace. Balcanicii sunt mai infocati, mai intaratati, mai puternici, mai voluptosi decat fratii lor de peste ocean. Zona Carpato-Dunareana duduie de forta si barbatie.
Pentru omul arhaic, ziua de Dragobete era semnul sosirii primaverii. Era prima zi cand se vorbea despre pasari si plante, semne ale innoirii naturii, cand pasarile presarau bucurie, iar plantele si florile incantau simturile pe plaiurile mioritice. In aceasta zi se “logodesc” pasarile. Datorita vechimii, aceasta zi a dat nastere la multe si frumoase obiceiuri care s-au pastrat la sate si care nu merita epitetul de “rasuflate”.
In ultimii ani, la oras, tinerii dornici de innoire, incurajati si de comert, ii fac tot mai mult loc zilei de 14 februarie, Valentine`s Day, zi inchinata iubirii in amintirea Sf. Valentin. Romanii stiu destul de putin despre acest Sfant care a fost executat in anul 269 la 14 februarie pentru ca a favorizat casatoriile interzise de imparatul roman Claudius. Acesta nu isi putea aduna ostasi pentru prea multele razboaie purtate. Socotind ca barbatii nu doreau sa isi paraseasca sotiile, a interis casatoriile. Preotul Valentin, a cununat in secret perechi de indragostiti, si-a atras moartea si a devenit martir.
Va puteti inchipui cum ar arata omenirea daca ar fi lipsita de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinte, care sta la baza vietii, refugiul celor asupriti, acoperamantul celor dezgoliti, speranta celor deznadajduiti, hrana celor infometati, apa celor insetati ?
Dar cum ar fi daca, macar numai pentru o zi, iubirea ar fi stapana pe toate inimile, iar oamenii s-ar imbratisa si ar canta “Toti pe lume frati noi suntem”?

Elena Buica- Toronto

Iluzii si destin

Discrete nostalgii pentru vechile structuri epice, pe-alocuri sporadice! Comportamentele vietii se schimba si, odata cu ele, si modul de percepere si transfigurare la nivel fictional. In actul creatiei, apar noi forme de limbaj, marcate inca de poetici normative sau, in acceptiune moderna, debarasate de ele. Cert este insa faptul ca intalnim putini prozatori novatori in plasmuirile lor epice. Romanul, privit ca ,,metafora a vietii’’, ramane insa o ispita pentru cei stapaniti de un daimon socratic, si nu numai in acceptia lui!
Nicolae Balasa, doctor in Filosofie, face parte  din putinii romancieri, detasati, fictional si conceptual, de canoanele epicii traditionale, unele crepusculare. In prezentarea unor teme, extrase din paienjenisul vietii cotidiene, el se dovedeste un subtil narator: intriga, reflectie filosofica, tipologie, logos incarcat de sensuri ce solicita prudenta si cumpaniri in zonele fiecarei meditatii. Nu este un debutant! A mai publicat: Blesteme, Editura „Spirit Romanesc“, 1995, Craiova, Pe apa Sambetei, Editura „Horion“, 1998, Craiova, Organizarea si functionarea mass-media in Oltenia, Editura „Spirit Romanesc“, 2000, Craiova, Comunicare si Intelegere, Editura Newest, Targu-Jiu, 2005, Puntea franta si caderea spre niciunde, Editura Newest, Targu-Jiu, 2007, Mataniile Alexandrei, Editura Newest, Targu-Jiu, 2008, Vamile apocalipsei, Editura Newest, Targu-Jiu, 2009, Acvariul cu fate, Editura Newest, Targu-Jiu, 2010, romane si lucrari cu evocari si deschideri in orizontul cunoasterii.
Actualul roman Viata ca iluzie si clipa ca destin are o viziune mai larga, chiar daca in restu filonlui epic staruie obsesiv povestea unei iubiri. O viziune neoromantica  eterna, indiferent de orientari si destine. Ea exista succesiv in culturi.
Eroii – Nick, tanar profesor de filosofie, Olesya, fosta studenta in Cernauti  si Kiev, romanca prin ascendenta paterna, Yanina, colega de studii din Odesa, cu filon slav, Igor, Boerica, Tudosie si Amer, intregesc personajul tipologic; provin din tari si zone geografice si configureaza mentalitati diferite. Este de altfel si intentia autorului de a inmanunchea trairi eterogene in derulari dincolo de doctrine si conjuncturi istorice.
Montpellier si Lyon, toposuri de intalnire temporara si intoarceri spre zonele de obarsie, cu itinerarii si popasuri in cateva tari cu vechi traditii de cultura. Popasuri in parcuri, hoteluri si catedrale – Complexul Brincusi din Tg. Jiu etc., toate dovedesc o reala capacitate  de cunoastere si cuprindere. Istoria se repeta pentru ca autorul, ,,ab imitio” (pp 2-3), schiteaza imagini ale unor vechi civilizatii. Deci, eroii nostri sunt, intr-un fel, argonauti moderni ai spiritului. Alte Colhide  cu iluzii, alte destine!…
Idila Nick – Olesya – odata cu plecarea din campusul universitar, din Montpellier –  cu excursii in cateva zone din tara noastra, evolueaza intr-un mariaj cu tonalitati mistice si cu recuperarea eroinei intr-un spital din Tg. Mures. (Este victima a unui grup agresiv). Ne aflam intr-o zona a tragicului intuit in momente de zbucuim si cautari. Un complex tragic, tutelat imprevizibil de un mitic destin. Tragicii greci il prezentau scenic in reprezentari nu lipsite de talc.
Prozatorul exceleaza in arta portretului, conturat prin dialoguri vii, cu subtilitati semantice si incarcaturi afective. Olesya – spiritul feminin – inteligenta, naivitate, puritate si trairi aparte, Nick, dimpotriva – orizont, putere  de deschidere, – osciland intre ispita erotica si concept. Este obsedat de  disjungeri – separa si judeca fiecare traire. Nu duplicitate in gest si in logos, si, dimpotriva, o voluptate a trairii sub semnul miticului eros.
Idila pare sa aminteasca scenarii din poezia ,,Floare – Albastra” a nemuritorului poet din Ipotesti (Eminescu) – poetul care, inca din tinerete, evocase, fascinand, spiritul si meleagurile de basm ale Bucovinei!.
Cuplul – Nick – Olesya  constituie insa un model de intuire a vietii intr-o perioada cand pasiunile varstei, inaripate, cauta noi contururi cu posibile realizari in arii ideatice. Nicolae Balasa, prin certa vocatie epica, ramane un autentic prozator.
George Sorescu

IMPOSTURA CA PRINCIPIU VALORIC SUPREM IN PROMOVAREA OAMENILOR

Un lucru cu cat este mai scump cu atat este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reala a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reala, nu doar ca are fiabilitate, avand durata de utilizare cu mult mai mare decat cel ieftin, dar el creste eficienta in atingerea scopului.
 
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveste cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie sa il joace. Fiecare a avut o masina careia la un moment dat a trebuit sa-i schimbe o piesa. Toata lumea stie ca piesa originala care se potriveste perfect ofera o functionare optima si protectia restului pieselor masinii, iar piesa neoriginala cu cat e mai indepartata de standarde cu atat genereaza o functionare mai proasta si poate uza celelalte piese, defectand mult mai profund masina. Asa este si cu oamenii.
Considerati ca fiecare om este o piesa intr-un sistem institutional, intr-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garanteaza o maxima eficienta in rolul profesional si social presupus pozitiei ocupate, crescand armonia functionala a sistemului si performantele celor din jurul lui. Atunci cand este vorba despre loc de decizie, efectul va fi in functie de raza de aplicabilitate a acesteia.

Un bun conducator de intreprindere sau institutie poate performa sau poate falimenta respectiva institutie ori intreprindere. Pana aici cam toata lumea gandeste la fel, daca este de buna intentie si sincera. De aici incolo apare intrebarea: bine, dar care este piesa originala, avand toate standardele, sau in cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? In primul rand, trebuie sa cunoasca, la nivel profesional, scopul, mijloacele si metodologia de obtinere a efectului de rol profesional si social. Cu cat va fi mai putin profesionist in aceste trei directii cu atat eficienta lui va fi mai mica, trecand in efect negativ. Adica, daca vei pune un inginer de tractoare sa creasca pesti, pestii vor muri, iar daca vei pune un agronom sa repare avioane, atunci doar cei care au hotarat acest lucru sa se urce in acestea.

Am dat exemple extreme. Dar toti cei numiti sau alesi pe un post de decizie se inscriu undeva pe linia ce leaga extremele: performanta – slaba eficienta. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare in domeniul in care ia decizia produce paguba, pana la distrugerea intreprinderii sau institutiei in cauza. in al doilea rand, fiecare profesie are un tip particular de gandire. Cu totul altfel gandeste un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. In timpul formarii lor, indivizii se amprenteaza definitiv cu un mod specific domeniului de a gandi. Recalificarile ulterioare, fara a porni de la acel mod de a gandi in care s-a format, sunt carpeli care au valoarea carpelilor de tipul: din costumul unui om scund si gras vreau sa fac un costum pentru un om inalt si subtire. Sigur ca va iesi un costum cu care poti grebla prin gradina, dar nu poti frecventa cu el saloane cu pretentii.
 
Asa-zisa sansa democratica a recalificarii din slujba in slujba se refera la oameni care sa faca si ei ceva ca sa castige o paine, dar nu la oameni de performanta, care sa performeze institutia, sa duca lumea inainte. Oamenii de performanta cresc in propria profesie, din nivel in nivel, tinzand spre competenta maxima posibila. Un om care nu a fost performant in propria meserie in care s-a format, care nu a fost capabil sa traiasca din meseria in care s-a format acela nu va fi performant in nicio alta activitate in care se va reprofila. Un asemenea om neperformant in meseria lui, daca va fi in pozitie de decizie in alta activitate, va necinsti prin incompetenta scaunul pe care sta, facand rau domeniului, prin aceasta contribuind la inrautatirea generala a societatii, de aici facandu-si rau siesi si familiei sale, chit ca prostul se crede intotdeauna genial.
Nu sunt pareri la un taifas. Acestea sunt afirmatii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist in esecuri umane.

Parerea atat de invocata, de fapt o scuza, cum ca politica este singurul domeniu in care nu trebuie sa ai o pregatire deosebita este un fals si praf pentru orbirea celor care nu vad cu ochii lor. In societatile performante, ca sa te apuci de politica, trebuie sa fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universitati. Cititi biografiile oamenilor politici occidentali. Daca nu poti dovedi ca faci parte din elita generatiei tale, din cei 3-5% nascuti, iar nu facuti si antrenati (scoliti) la sange nu ai ce cauta in politica. La noi diluviul politic si social a scos la suprafata repetentii si gunoaiele, iar prostul nu numai ca nu poate accepta, dar nici macar nu poate intelege ca este prost. El va numi in functii de decizie indivizi care ii seamana.
 
De aceea institutional Romania este condusa, cu rare exceptii, de impostori. Impostori nenorociti de trei surcele aflati ca, in afara celor ca voi, intreaga populatie va dispretuieste si isi bate joc de voi pe la spate, chiar daca pe fata, in mod prefacut, pastreaza o aparenta de deferenta.

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
28 ianuarie 2011

PASCU BALACI DESPRE „MISTERUL LUI IISUS”

Cei mai importanti poeti si scriitori ai Oradiei s-au reunit la Libraria Gutenberg din municipiu, pentru a participa la lansarea volumului “Das Mysterium Jesu” (“Misterul lui Iisus”), semnat de scriitorul si dramaturgul Pascu Balaci. Cartea a fost prezentata de poetul Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”, iar invitatul de onoare al evenimentului a fost PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Un grup de elevi de la Liceul Teoretic German “Friedrich Schiller” din Oradea a citit din volum in limba germana, de asemenea, si dr. Lucian Munteanu.

„Ma bucur foarte mult ca suntem impreuna in aceasta zi, ca s-a nascut acest volum pentru care si eu sunt «vinovat». In toamna, cand trebuia sa merg la Roma, Pascu Balaci mi-a adus aceste sonete traduse in germana sa le duc Papei. I-am spus atunci ca ar fi bine sa le publicam pentru ca una e sa dai sonetele pe niste foi A4 si alta sa mergi cu un volum. Si asa s-a nascut aceasta carte”, le-a marturisit PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, celor prezenti ieri la lansare. Ierarhul a mai mentionat ca acest volum cuprinde sonete deosebite, referitoare la credinta, la ceea ce are omul mai profund si ca, lecturand aceasta carte, cititorul va gasi, dincolo de omul Pascu Balaci, o parte din sufletul sau care ni se ofera.

Pentru a intra in atmosfera sonetista a poeziei germane, cativa elevi din clasa a IX-a A de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea au citit din volum in limba germana. Este vorba de: Anca Romocea, Ioana Florea, Vasile Timis, Larisa Gug si Marcel Barbut. De asemenea, si dr. Lucian Munteanu, a fost invitat de autor pentru a citi din volum in limba lui Goethe.

„Volumul lui Pascu Balaci trebuie considerat ca o tentativa a poetului de a-si transmite mesajele si intr-o alta limba, de data aceasta in germana, prin intermediul poetului si traducatorului Josef Johan Soltesz. Traducerea a fost realizata inainte ca realizatorul ei, traitor la Satu Mare, sa fi trecut la cele vesnice”, ne-a spus poetul Ioan Moldovan, directorul revistei Familia, mentionand ca Pascu Balaci este un sonetist cu o bogata infaptuire lirica in acest gen pretentios si oarecum cazut intr-un con de umbra astazi.

„Se poate spune ca personalitatea scriitorului se defineste prin cultivarea a doua genuri: teatrul si poezia (aceasta mai ales in forma fixa a sonetului). In amandoua directiile, Pascu Balaci s-a ilustrat prin numeroase aparitii editoriale. Nu mai putin de 10 volume de sonete a publicat pana acum.

Cartea lansata este o editie bilingva, cumuland volumele anterioare Sonetele catre Iisus” si Viata lui Iisus in treizeci si trei de tablouri, din 2002, respectiv 2004″, a mai adaugat Ioan Moldovan. De altfel, critica a semnalat la timp faptul ca pentru Pascu Balaci a scrie sonet este o provocare a dorintei de implinire prozodica prin abordarea faptului biografic, dar mai ales pe teme fundamentale ale culturii omenirii.

Loredana IONAS
27 ianuarie 2011
Oradea