Fundatia Nadia Comaneci sustine campania «Suflet pentru România»

Fundatia Nadia Comaneci

COMUNICAT DE PRESA

Fundatia Nadia Comaneci împreuna cu Asociatia Viata Copiilor va sustine campania „Suflet pentru România”, intiata de prof. Mihaela Serban, prin organizarea unui teledon pentru strângerea fondurilor necesare dezvoltarii campaniei.

Campania «Suflet pentru România», lansata la finalul anului trecut, în cadrul «Galei Umanitatii», îsi propune sa strânga fonduri pentru sprijinirea copiilor strazii, orfani si abandonati, prin crearea si sustinerea unor centre de adapost si eduare dedicate acestora.

„În fata unei campanii precum «Suflet pentru România» nu poti ramâne indiferent, pentru ca ar însemna sa întorci spatele unor copii neajutorati, pentru care si o alinare constituie un sprijin extraordinar. Si am încredere ca, organizând acest teledon, vom putea sa le oferim acestor copii mai mult decât o vorba buna, sa le oferim o casa, o masa si un mediu familial în care sa creasca frumos. Pentru mine, în viata exista o dimensiune esentiala pentru a te simti cu adevarat împlinit: solidaritatea umana. Familia si prietenii reprezinta puncte-cheie în traiectoria personala si profesionala. În masura în care ai reusit sa-ti consolidezi aceste coordonate viata, sa te înconjori de dragoste si încredere, e imposibil sa nu iradiezi, sa nu comunici, la rândul tau, lumii, dragoste si încredere. Pentru noi si pentru toti cei care sunt alaturi de noi, ele pot fi rezumate într-un triptic: generozitate, gratie, gratitudine. De aceea, sper sa fiti alaturi de mine în sustinerea acestui proiect, pentru ca numai împreuna utem oferi o sansa acestor copii”, a declarat Nadia Comaneci.

Teledonul va avea loc în a doua jumatate a lunii aprilie si se va bucura de prezenta unor personalitati din lumea sportului si showbiz care, timp de 4 ore, vor raspunde la apelurile celor care vor dori sa faca donatii, orice suma fiind binevenita. Vedetele si-au exprimat deja dorinta de a face donatii pentru copiii abandonati si orfani, iar sumele colectate vor fi facute publice la finalul teledonului.

Totodata, în cadrul acestui eveniment, vor fi scoase la licitatie câteva tablouri donate de Alexandra Nechita, cunoscuta la nivel mondial drept Micuta Picasso, precum si alte obiecte oferite de vedete internationale, banii oferiti pentru acestea urmând sa fie folositi pentru derularea campaniei „Suflet pentru România” si a altor proiecte sociale initiate de Fundatia Nadia Comaneci.

Evenimentul va fi sustinut de institutii publice si private, precum si de oameni de afaceri din România si se va bucura de promovare în presa scrisa, radio si tv, urmând sa fie transmis în direct pe un post national de televiziune.

Conturile deschise de Fundatia Nadia Comaneci pentru strângerea fondurilor destinate campaniei „Suflet pentru România” vor fi facute publice de reprezentantii fundatiei înainte de eveniment si vor ramâne la dispozitia celor interesati si dupa încheierea teledonului.

Fundatia Nadia Comaneci

Fundatia Nadia Comaneci este o organizatie apolitica, nonguvernamentala si nonprofit, înfiintata la initiativa celei mai mari gimnaste a sportului românesc. Urmând modelul Nadiei Comaneci, o personalitate simbol a succesului, fundatia care îi poarta numele îsi propune sa încurajeze, sa sprijine si sa promoveze performanta, atât în sport, cât si în alte domenii de activitate, militând pentru o viata de nota zece pentru toate vârstele.

Campania Suflet pentru România

Campania «Suflet pentru România» doreste ocrotirea copiilor într-un mediu rezidential sau în centre speciale prin oferirea unor mese, asigurarea vestimentatiei si a tuturor lucrurilor necesare cresterii unui copil în conditii demne. În timpul sederii într-un astfel de centru, copiii, vor creste într-un mediu de viata decent, vor desfasura activitati educative cu educatori si asistenti sociali, eliminând totodata riscurile unei vieti fara adapost.

Virgil MUNTEANU
Director general Fundatia Nadia Comaneci
0744 3737 531
virgil.muntean@nadiacomaneci.eu
Bucuresti
4 Martie 2010

MAMA

Zaharia Bonte – Sombreffe, Belgia 04 martie 2010

Trecuta prin toate anotimpurile,
Batuta de toate vanturile…
Cercata in toate privintele;
Ramasa mereu iubitoare,
Curata si gingasa floare !

Te priveam mereu zambitoare,
Iti cadeam instinctiv la picioare;
Fiinta divina, adanc iertatoare
Iti datoram toate cuvintele,
Prin tine atinsu-ne-am tintele.

Nu-i alta fiinta ca tine pe lume,
Nu-i pedagog mai bun sa indrume ;
Nu-s rugaciuni mai fierbinti si duioase
Ca ale mamei deplin credincioase,
Nu sunt femei mai frumoase !

Cu tine incep invatamintele;
Pana si rostul ce au mormintele
Sa-l pricepem ti-ai dat toate silintele.
Astazi din cer ne zambesti, raza de soare,
O, mama, fiinta pe veci nepieritoare !!!

Viitorul poate începe astazi

by Tudor Petrut
Los Angeles, California
Numai în statul California functioneaza peste 50.000 de fundatii si alte institutii non-profit care încearca sa acopere o raza incomensurabila de cauze nobile în întreaga lume. Iar californianul, de la cetateanul de rând la vedeta de cinema, sunt generosi în a sustine, mai ales pe cei saraci si suferinzi. Orfanii si copiii bolnavi de SIDA din România au fost mereu printre sarmanii ajutati de americani.
Numai ca, în timp, du rererea lor a fost umbrita de alte si de alte cauze, în alte colturi de lume. Cum poate atunce o fundatie pentru copiii din România, una dintre multe altele care au aparut si disparut în ultimele doua decenii, sa devina cea mai importanta si recunoscuta în sudul californian? Pentru cine a avut placerea sa o cunoasca pe Stefania Magidson nu mai exista nici un dubiu, fundatia Blue Heron este rodul unei generozitati din dragoste.
”Atât de mult din viata mea este alaturi de copilarie. Ma intereseaza bunastarea copiilor, multiplele fatete ale vietii lor diurne, si cum sa facem sa le fie mai bine”, se destainuie Stefania. ”Simt ca lumea lor e înca foarte aproape de lumea mea. Înca îmi place sa ma joc ascunselea.” Pentru ca este mama a doi copii minunati, Stefania le împartaseste simtul ludic. Dupa ce s-a casatorit cu cineastul Mark Magidson, producatorul celebrului documentar Baraka, tânara brasoveanca emigrata în SUA recunoaste ca: ”am fost expusa la generozitatea neconditionata prin care sa împartasim din bunastarea si bucuriile noastre cu cei nevoiasi, sa sustinem cauze nobile. Am învatat ca misiunea mea este sa ajut, sa încerc sa îmbunatatesc viata unor suflete tinere, uitate si abandonate. Sa le ofer sansa unor oportunitati.”
Multe din initiativele caritabile se adreseaza unor nevoi de moment, necesare pentru minima supravietuire. Spre deosebire de alte actiuni de caritate, Blue Heron a optat pentru o perspectiva. Alaturi de colaboratori si de donatori, Stefania investeste în viitor. ”Eforturile organizatiei noastre s-au concentrat asupra unui program de burse universitare, acordate unor tineri orfani sau abandonati care studiaza în universitatile din România. Este o initiativa inedita, care nu a mai fost implementata în tara pâna acum.” Aceasta gândire novatoare asigura nu numai un trai decent bursantilor, cât mai ales necesarul acces la educatie.
Prin intermediul fundatiei, tinerii nu numai ca supravietuiesc, dar mai ales îsi construiesc un parcurs prin care vor functiona activ în societate si în viata.  Prin aceasta perspectiva, Stefania a reusit sa impuna cauza adolescentilor români si sa genereze interesul american, dar si al conationalilor români stabiliti în SUA. De la fosta ei colega de scoala generala, Nadia Comaneci si pâna la Anastasia Soare, Petru Popescu sau Liliana Cerepnalkoski, români-americani s-au alaturat eforturilor fundatiei, sponsorizând câte un tânar student român. De putine ori de-a lungul timpului a reusit comunitatea româneasca sa se concentreze firesc în jurul unei initiative, si prin aportul comun sa genereze un program coerent si plin de succes. Si de sperante.
Este eminamente rodul unei munci neîntrerupte si al dedicatiei prin care Stefania reuseste sa mobilizeze energiile celor din jur. Mare amatoate si sustinatoare a artelor si artistilor, Stefania este mereu prezenta la manifestarile care celebreaza artisti de origine româna. Printre altele, dupa ce a produs un spectacol teatral în România, ea a concretizat un proiect în Los Angeles, spectacolul-monolog al lui Silvian Centiu intitulat ”A Transylvanian in Silicon Valley”, foarte apreciat de public si de critica. Mereu atenta la promovarea valorilor românesti, Stefania face parte din comitetul de organizare al anualului South East European Film Festival care mereu prezinta pu blicului californian filme românesti si pe realizatorii lor. Oricând o prezenta pozitiva în mijlocul comunitatii românesti, Stefania nu face politica. Echidistanta în comentarii, ea se refera cu aceiasi generozitate la nevoi sociale: ”Peste tot în lume se gaseste mâncare organica, naturala. România ar trebui sa se evidentieze în acesta ramura pentru ca are resurse agricole traditionale. Acest lucru ar putea deveni si un punct de atractie tu ristica. Din pacate, multe din lucrurile care se gasesc în România sunt importate, desi taranul român stie cum sa cultive produse de cea mai buna calitate.
Din pacate au disparut si produse care erau atât de specific românesti. E trist sa pierdem o asemenea oportunitate. Poate este unul dintre motivele pentru care românii pleaca la munca în strainatate. Si îsi abandoneaza familia si copiii.” Si ca de fiecare data când vorbeste despre copiii nevoiasi, Stefania nu îsi poate ascunde o lacrima. O picatura de dragoste prin care Stefania Magidson si fundatia Blue Heron încearca cu sârg si omenie sa ajute, sa tamaduiasca. Sa investesca, cu speranta, în viitorul unor tineri care într-o buna zi vor fi floarea unei tari de care suntem departe, dar întotdeuna aproape.
Sursa: www.gandaculdecolorado.com

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

CRACIUNUL COPIILOR

Am ajuns la scoala. Aveam sapte ani. Invatatoarea mea, neuitata doamna Ana, s-a gandit sa organizeze la sfarsitul primului trimestru, inaintea vacantei de iarna, o serbare.
Ne-a spus sa pregatim fiecare cate o poezioara, pe care sa o spunem in fata lui Mos Gerila cum i se spunea pe atunci, invitat si el la sindrofie. Acasa i-am comunicat mamei indicatiile invatatoarei, iar ea, incantata de idee, a inteles sa ma ajute. A luat volumul de “Poezii” al lui Octavian Goga, unul dintre autorii ei favoriti – pentru ca va spun sincer, nu aveam multe carti in casa, aveam doar ceea ce ne placea fiecaruia – si a ales poezia “Craciunul copiilor”. Pe indelete, intelegand cu mintea si cu inima fiecare vers al poeziei, am invatat-o si, tinand-o minte, intram cu gandul in odaile ceresti ale mosului. A venit si ziua serbarii. Imbracata frumos, ca o mica doamna, cu rochita de catifea visinie, cu guler alb brodat, – pe care mama nu uita sa ne-o cumpere si mie si Ninei in fiecare an de Craciun, cu ghetutele lustruite si curate – pentru ca mama ne mai cumpara si sosoni albi ca sa le aparam de noroi – am intrat impreuna cu mama in sala de
clasa. In coltul de langa catedra aparuse un brad impodobit cu hartie creponata de toate culorile si cu smocuri mici de vata pe ramuri, imitand zapada. Sub brad erau asezate cutii frumos ambalate, in interiorul carora parintii si invatatoarea pusesera cadouri pentru fiecare copil. Serbarea era pe punctul sa inceapa. Pana sa iau loc in banca, am vazut-o deja pe una dintre colegele mele – care in clasele unu-opt, la sfarsitul anului scolar, cand luam premiu, era chemata inaintea mea, chiar daca aveam aceeasi medie, instalata pe podiumul catedrei si recita, vorbind in felul ei afectat, fiindca pronunta toate vocalele deschis, cumva aproape ca pe “a”: “Mos Gerila, toti imi spun /Ca esti darnic si esti bun/ Eu iti spun…”. Ca prin vis am auzit parca numele meu si am simtit cum mama ma impingea usor sa ma ridic. Ajunsa inaintea micii adunari, cu ochii stralucitori de lacrimi care stateau sa tasneasca din cauza emotiei, m-am concentrat un moment si am spus rar: “CRACIUNUL COPIILOR”, DE OCTAVIAN GOGA. Dupa o scurta pauza, asa cum m-a invatat mama, am continuat ca una ce stia ceva: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi, cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?/Iata cum: va spune badea…”. Dar nu a putut “badea” sa explice cum se face ca mosul le stie pe toate, pentru ca invatatoarea, ingrozita de ce auzea, m-a intrerupt. Octavian Goga era unul dintre poetii interzisi de autoritatea comunista si in perioada aceea de epurari si arestari absurde era suficient sa vorbesti despre el, pentru a fi retinut de securitate; a recita din opera lui era curata erezie si daca poezia exprima iubirea pentru Mos Craciun, ei bine, asta intrecea orice masura. Mos Craciun trebuia uitat, se nascuse Mos Gerila. Asa se face ca pe vremea aceea, unii impodobeau bradul numai de Anul Nou sau il impodobeau de Craciun, dar aprindeau lumanarile sa fie vazut la ferestre numai de Anul Nou. Asadar, Mos Craciun trebuia uitat. In consecinta, doamna m-a luat de dupa umeri, m-a condus inapoi in banca si mi-a spus ca ma roaga sa ma gandesc la alta poezie. M-am asezat nedumerita. Vedeam cum parintii celorlalti copii se intorc spre mine si-mi zambesc cu simpatie. Mama imi tinea manuta intre palmele ei moi si calde, linistindu-ma. Dupa cateva minute, invatatoarea m-a chemat din nou, sa recit poezia la care presupunea ea ca m-am gandit intre timp. Dar eu am inceput hotarata: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?” Invatatoarea m-a oprit din nou. S-a apropiat de mine si mi-a soptit: “Daca te rog eu frumos, vrei sa spui o alta poezie?”. Eleva ascultatoare altminteri, i-am raspuns imperturbabil: “Nu”. Desi ma cunostea doar de cateva luni, invatatoarea a inteles ca nu trebuia sa mai insiste. S-a indreptat catre usa, a deschis-o prudent, a aruncat o privire in coridorul intunecat si, pazind clasa, pregatita sa opreasca actul artistic de s-ar fi ivit vreun musafir nepoftit, mi s-a adresat: “Spune, draga, ce poezie vrei tu.” Si eu am spus-o cu suflet si emotie, si nu m-am incurcat deloc, ba chiar am tras cu ochiul la sfarsit, intregind portretul mosului: “Si de-acolo stie Mosul, /Ca-i siret el, lucru mare”. Din cauza stanjenelii create de primele incercari esuate, toti cei de fata, copii si parinti, m-au ascultat cu mare atentie. Si versurile pline de credinta spuse cu patos si inima de un copil care nu cunostea spaima de comunisti i-au impresionat si i-au bucurat pentru ca de fapt, dadeau glas si simtirii unora dintre ei. Spun unora, pentru ca la cateva zile, am avut in casa o mica perchezitie. Pe Goga si nici alte carti de suflet pe care mama le pastra in loc numai de ea stiut, nu le-au gasit oamenii legii si am scapat din nou, basma curata. Copilul care a ramas neclintit in decizia lui de a povesti celorlalti despre Mos Craciun, atunci cand nimeni nu indraznea nici sa-i pronunte numele, a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. A aratat ca bunul-simt si puritatea sunt arme care dau putere celor ce se tem de dusmani vremelnici. A spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea, mangaiat pe crestet de aripa sfanta a ingerului din poezia lui Goga. Iar ingerul, daca e sa dam crezare poetului, sigur i-a povestit Mosului ce copil si ce purtare a intalnit el in clasa I, in Ajunul Craciunului, din anul…. “si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant, cum venira se facura…”. Parca asa spunea maria sa, Eminescu.

Rodica-Elena Lupu
www.phoenixmission.org

“Scriu din dragoste de oameni” – Interviu cu prozatoarea Elena Buica

ElenaBuica2„Visele nu ma costa nimic si uneori, ele sunt atat de frumoase…!!!!”, obisnuieste sa spuna scriitoarea Elena Buica, autoarea volumelor “Crampeie de viata”, “Gand purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Nascuta in ianuarie 1933, in comuna Tiganesti, judetul Teleorman, Elena Buica marturiseste ca in viata, le datoreaza totul parintilor sai care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultura, pentru arta, dar si pentru perseverenta in munca, pentru autodepasire si pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba si literatura romana din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, pe care o absolva in 1965. Ca profesor de limba si literatura romana, Elena Buica a avut intotdeauna dragoste de copii si a incercat sa fie un model de referinta pentru elevii sai. In 1998, scriitoarea paraseste Romania si isi urmeaza fiica si pe sotul acesteia, stabilti din 1993 in Canada. In prezent, Elena Buica locuieste la Toronto, oras pe care l-a ales nu doar pentru ca i se parea mai aproape de visul american, ci si pentru ca este situat pe aceeasi paralela cu meleagurile unde ea insasi a vazut lumina zilei. Cand a luat hotararea stramutarii, scriitoarea a stiut ca va plati un pret, insa in opinia sa, este important sa inveti sa lasi evenimentele sa curga, sa te avanti in valtoarea viitorului si sa scrii o noua pagina in cartea vietii.

“Scriu din dragoste de oameni”

– Cine este Buni?
– Va raspund cu un fragment din proza scurta “Despre scrierile mele”:
“Cine sunt eu? Cu zestrea primita de la parinti, de la oamenii din mijlocul carora m-am inaltat, de la dascali si carti, cu ce am adaugat eu in dorinta de a-mi contura personalitatea, am vrut sa fiu un om in inima caruia sa cante viorile, sa straluceasca florile in culori proaspete, sa rasune trilurile pasarilor, sa fie lumina, caldura si bunatate, sa fie cerul senin in care sa pluteasca ingerul pacii si al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate ca s-a implinit cate ceva, asa mi-ar place.

– Ce rol are scrisul in viata lui Buni?
– Cautand mereu un loc pentru a aseza spiritul in matca lui fireasca, am descoperit scrisul, care a devenit bunastarea mea sufleteasca, timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele. Scrisul imi ofera o lume deosebit de interesanta pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective. Este lupta de a scoate la lumina intelesuri tainice, este terenul pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are in ea o poezie de o rara frumusete si o sete care ma tine departe de cinismul vietii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viata. Dar reusita in scris se plateste in fel si chip si nu de putine ori propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas, insomniile imi zvarcolesc patul, indoielile imi tulbura linistea.
Dar in esenta, scrisul este o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine. A devenit modul meu de a exista.

„Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context”

– Va rugam sa ne vorbiti despre debutul dvs. literar.
– Dupa pensionare am trecut prin mai multe fagasuri – cel mai insemnat a fost rolul de bunica – si apoi m-am asezat in cel al scrisului, la varsta de 70 de ani. Noul meu drum de viata a avut doi piloni. Cel dintai a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto – care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrica permanenta la aceasta publicatie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasa cultura Dr. Artur Silvestri, care a facut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalitati le aduc prinosul meu de recunostinta.

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Sunt teme diverse precum este si viata si sunt multe si foarte diferite trairile revarsate in scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rand cate un strop de lumina. In cativa ani de scriere, pana acum sunt sapte, am trait arderea mai multor etape de viata ce pareau ca nu incap in acest rastimp. Scrierile mele sunt oglindiri si reflectii, cautari si talmaciri de intelesuri. Ma cufund intr-o lume de ganduri si umblu prin amintirile mele in varful picioarelor, ca intr-o catedrala a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii inaltatoare sau tristeti tulburatoare, sperante inaripate sau zboruri frante, satisfactiile si durerile adaptarii intr-o lume foarte diferita de cea in care am trait aproape o viata de om, trairi si amintiri din propria-mi viata, dar si ale celor cu care s-a intersectat viata mea. Sunt preocupata sa las spatiu intre randuri pe unde sa se furiseze gandurile cititorilor cu care sa port un dialog intim. Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context.

„Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta”

– De ce ati optat pentru proza scurta, ce anume v-a determinat sa alegeti proza scurta ?
– Scriu proza scurta pentru ca mi se pare ca oamenii nu mai au timpul si ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in mijloacele de locomotie, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator.

– Sunteti o calatoare impatimita ?
– Va raspund cu un DA atotcuprinzator.

– In ce masura literatura dvs. de calatorie combina prezentarile documentare si descriptive ale locurilor pe care le-ati vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ?
– Se vede ca sunteti un reporter bine instruit. Asa de bine ati surprins esenta scrierilor mele de calatorie, incat intrebarea, contine in ea si raspunsul – in buna masura.
Ce as mai avea de adaugat !? Tarziu am simtit lasata in urma admiratia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire care s-a strecurat pe furis in intentiile mele, dar lasandu-mi spatiile libere in care sa imprim propria-mi pecete.

“E greu de definit cum se scrie acum”

– Una din marturisirile dvs. literare este urmatoarea: “Cuvintele au in spatele lor alte cuvinte, cu alte intelesuri si chiar dacã ajungi si la acelea, au si ele in spate lor alte cuvinte, cu alte intelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmane, ca sã lumineze peste timp un crampei din viata care a fost si asa cum m-am strãduit s-o fixez in cuvinte.” Intre volumele ce va poarta semnatura, exista licarul unui titlu preferat? Care este acesta si de ce?
– Imi iubesc cartile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crampeie de viata” (2005), “Gand purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). In toate am pus “fasii de suflet” atunci cand le-am dat viata. Dar “Gand purtat de dor”, monografia sentimentala a comunei in care am scos tipatul dintai, acel moment unic al ivirii mele pe pamant, darul vietii venit din Ceruri, Tiganesti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca insasi copilaria. Aceasta carte, ca si multe alte scrieri ale mele, exprima liantul dintre memoria anilor petrecuti in Tiganesti si viata de acum atat de indepartata ca timp si ca spatiu. Aflandu-ma la mii de kilometri distanta, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde ma aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine si isi cauta mereu drumul unde simte el ca este “acasa”. Scriind, la varsta de acum, am retrait inocenta copilariei cu miscatoare amintiri necuprins de frumoase si trairi profunde ca insasi intelepciunea senectutii, caci numai prin intelepciune te intorci la anii copilariei. Port in mine comorile sufletelor oamenilor din Tiganesti, un dar revarsat in mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am straduit sa ii fac mandri pe tiganestenii mei, traitori pe stravechi meleaguri pline de traditii si frumuseti.

– “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al strãmosilor nostri, fie cate o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmati la un moment dat. Care sunt rosturile dupa care se scrie astazi si ce recomandare ati dori sa le faceti celor ce se afla la inceput de drum in ale scrisului?
– E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literara nu a reusit o definitie. Nu exista un curent literar anume.
Tinerilor in ale scrisului le-as dori ca din operele lor sa razbata puterea biruitoare a faptei si a sentimentului nobil. Le doresc sa nu osteneasca in truda de a gasi unicitatea ideilor, a faptelor pe care sa le inalte pe piedestalul scrierilor, scrisul lor sa aiba culoare, sa aiba vibratie, sa aiba viata.

“Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”

– Cine sunt poetii si scriitorii romantici pe care ii admirati cel mai mult?
– Am avut pasiuni pentru multi scriitori si nu numai romantici. Au staruit in mine autori diferiti, in diferite etape de viata, dar m-am intors mereu la Eminescu, “Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”, cum il numea Arghezi. Ii cant sau recit poeziile cu aceeasi caldura tainica si proaspata ca in tinerete.

– La ce publicatii colaborati?
– Am publicat la mai multe ziare si reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar saptamanal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, in calitate de redactor sef literar; la “Starpress International on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literara”. Am publicat si ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, orasul Stefan-cel-Mare. Un loc deosebit il ocupa publicatiile la revistele on-line “Intermundus Media”, initiat de remarcabilul om de cultura Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicatiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucuresti. Mai recent public si in “Phoenix Magazine” din Arizona, in Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”.

“Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti”

– Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatura vie de cultura romaneasca in lumea canadiana.” Va rugam sa ne vorbiti despre contributia dvs. la promovarea culturii romanesti si despre premiile primite, ca recunoastere a meritelor dvs. in acest sens.
– Tot ce scriu isi are radacina in cultura noastra romaneasca. Romanilor mei le port romanitatea prin lumea intreaga, descriu intamplari in armonie cu viata lor in frumosul si dulcele lor graiu. Am scris despre frumusetile cuprinse in operele scriitorilor clasici, dar si contemporani.
Am primit doua premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul in decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENT? si PROMOVAREA LITERATURII ROMANE si altul in ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADITIILOR ROMANESTI.

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Toronto?
– In romanii aflati pe aceste meleaguri sunt trairi ale dorului de tara si de respect pentru istoria si valorile neamului nostru mai aprinse decat ale multor frati de-ai nostri care se gasesc intre granitele tarii. In strainatate oamenii traiesc cu un dor de tara in care s-au nascut, dor pe care nu-l pot intelege decat cei ce se afla ca noi.
Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti.
Ii admir pentru harnicia lor si pentru ca tin sus steagul demnitatii tarii noastre.

« Dor de primavara romaneasca »

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Blanda si buna Canada ne-a oferit o viata traita in normalitate. Aici am intalnit democratie, liniste si respect pentru legi, oameni cu zambet pe buze care iti transmit calmul si bucuria clipelor existentiale. Traim aici o viata frumoasa, cu recompense si bucurii, dar frumusetea vietii nu se obtine lesne, include eforturi, timp, dezamagiri, raniri, dureri, pierderi. Viata nu ofera nimanui o existenta asa cum si-o doreste si pentru toate bucuriile se plateste un pret. Nicio societate nu e perfecta si la randul nostru si noi suntem imperfecti. Dar tot in tot, avem motive temeinice sa-i aducem multumiri acestei tari care ne-a adoptat fara sa faca diferente intre fiii ei.
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene si cea prea scurta a primaverilor. De aceea, in fiecare an mi se face un dor nebun de primavara romaneasca.

– Cum este sa iti fie « Dor de primavara romaneasca » ?
– Chiar daca am 77 de ani, tot asa cum am spus in proza scurta inchinata primaverii, din care dau citatul de incheiere:
“… cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atita primavara/… Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!

– Cand ati fost ultima data Romania?
– Aproape in fiecare vara merg in Romania fiindca este neostoit in mine cantul doinei dorului de duca. Ma duc sa-mi vad plaiurie natale si oamenii cu toata zestrea lor primita de la Cel de Sus.

“M-am nascut cu duhul plecarilor”

– La ce lucrati in prezent si ce planuri de viitor aveti?

– Scriu ca si pana acum proza scurta si impresii din calatorie pe care intentionez sa le adun intr-un volum intitulat « Luminisuri ». Sunt scrieri care imi lumineaza viata si in care ma straduiesc sa strecor picuri de lumina si caldura sufleteasca pentru cei care se vor apleca asupra randurilor semnate de mine.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Scriind, citind, ascultand muzica clasica si populara romaneasca, ajutand in gospodarie si vara, mergand in calatorii.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoriile. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor ma adresez, celor de acum, dar si celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vamile Vazduhului. Ii am in fata si dialoghez in gand cu ei, mai ales cu cei care au inscris pe agenda zilnica fapta frumoasa si gandul curat. Vor fi si din aceia care nu gusta scrierile mele, dar eu le transmit si lor dragostea mea si un zambet impletit cu intelegere pentru diversitatea umana.
Daca sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde si de cel care le citeste. Se spune ca frumusetea se afla in ochii celui care priveste.

BUN GASIT LA „SLOVA COPIILOR!”

Slova CopiilorRevista de vacanta – Supliment al publicatiei: SLOVA CRESTINA

by Cezarina ADAMESCU
www.copii-crestini.ro

In Iubirea Lui nesfarsita, Dumnezeu nu cunoaste odihna. Nici momente de oboseala, nici plictis, nici clipe de lancezeala. Dragostea Lui este mereu aceeasi pentru toate creaturile sale. Dar, mai presus de toate pentru OM. Dumnezeu a ales, dintre toate creaturile, Omul – dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a-L reprezenta pe pamant, a-i face cunoscut Planul de mantuire, a-i raspandi mesajul de Pace si Bucurie precum si venirea Imparatiei lui Dumnezeu.
De aceea si oamenii, nu trebuie sa oboseasca ori sa-si ingaduie perioade de ragaz in dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Si mult trebuie iubita Iubirea Aceluia care ne-a iubit” – spunea Sfantul Francisc, care, dedicat cu totul sublimului Rastignit, le arata fratiorilor din ordinul sau, ca „Iubirea nu este de ajuns iubita” (Amare non amatur). De aceea, chiar si in clipa mortii, le-a spus aceste cuvinte testamentare: „Sa incepem sa facem si noi cate ceva, caci pana acum nu am facut aproape nimic”.
Cum este posibil ca un om, dedicat lui Dumnezeu in intregime, sa considere ca nu a facut „mai nimic” si ca ar fi putut face mult mai mult?
„Limpede nu poti vedea decat cu sufletul” – spunea Antoine de Saint Exupery in povestea „Micul Print”. Si, cine ar putea vedea mai limpede cu sufletul decat UN SUFLET DE COPIL?
Suntem in vacanta!!! In vacanta oare trebuie sa-L neglijam pe Dumnezeu? Sa ne rugam mai putin? Sa uitam ca trebuie sa-l iubim si sa-l ajutam pe aproapele ca pe noi insine? Sa nu respectam Poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii?
Desigur, nu. Fiindca Dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de orice Programa analitica, plan de lectii, activitati extra-curriculare, mai presus de catalog, de note si, in chip deosebit, mai presus de Absenta. Dragoste permanenta, de cand copilul deschide ochisorii dimineata si pana la rugaciunea de noapte care cheama ingerii la patuc, sa-i vegheze somnul.
Ce putem face in acest rastimp, cand nu trebuie sa mai mergem la ore, la alte activitati, cand ziua e luuuunga si e timp destul pentru toate: pentru joaca, pentru plimbare, pentru scaldat, pentru cinema, pentru jocuri electronice, pentru calculator, astfel ca Dumnezeu sa nu se simta neglijat si sa nu ne indepartam de el nici o clipa?
Iata: Intreaga zi poate fi inchinata LUI, sa ne consacram Iubirii Sale fara limite pentru Om, sa nu uitam nici o clipa ca fara Dumnezeu, n-ar exista nici scoala, nici vacanta, nici profesori, nici diriginti, nici olimpiade si nici o activitate umana.
Publicatiile: „Slova Crestina” – revista de creatie, atitudine si cultura, si „Glas comun” – revista cultural-crestina, – prin redactorii ei si in special prin redactorul sef, Parintele Radu Botis din Maramures, s-au gandit ca voi, copiii din intreaga tara si chiar, virtual, din intreaga lume, va puteti manifesta in chip fericit parerile, gandurile, creatiile, ideile de orice fel, legate de orice subiect pe care-l doriti, va puteti crea legaturi trainice de prietenie, in care schimbul de opinii este mijlocul cel mai eficient de a va cunoaste. De aceea, a creat, o sub pagina anume pentru voi, intitulata sugestiv: „Slova Copiilor”.
Aceasta revista este ca o paine rotunda din care va puteti infrupta pe saturate si sa ramana totusi intreaga si calda pentru toti cei ce se vor simti flamanzi si insetati de frumos, de adevar, de Lumina, de cantec, de poezie, de culoare, de armonie si intelegere frateasca.
Posibilitatile de manifestare a talentelor voastre sunt multiple: voi puteti trimite pe adresa redactiei scrisori, sugestii, propuneri, creatii, desene, icoane realizate de voi, mici filmulete care v-au placut si ati dori ca si ceilalti copii sa le vada. De asemenea, puteti sa impartasiti din experienta voastra de MICI CRESTINI, aspecte din parohia la care sunteti arondati, de la lectiile de religie, pilde si invataminte, intamplari traite de voi care v-au impresionat, ori pe care le-ati auzit de la parinti sau cunostinte.
Este ca un fluviu imens care aduna apele de peste tot, devenit mai puternic si mai navalnic, pana se va revarsa in Oceanul de Iubire al lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este calauza cea mai sigura. Sfanta Scriptura este, de asemenea, Cartea din care, oricat ai citi, tot mai descoperi lucruri nebanuite.
Vietile Sfintilor, de asemenea, ofera pilde vii de viata crestina.
De asemenea, revista poate fi un forum de invatatura, in care puteti clarifica diferite aspecte pe care nu le-ati inteles din Biblie sau din manualul de Religie.
Puteti afla despre Drepturile copilului, intre care, Dreptul la exercitarea cultului religios este unul primordial.
Despre datinile si obiceiurile din satul sau orasul vostru, din zilele de sarbatoare ori, legate de anotimpuri, puteti sa va exprimati parerea si sa le impartasiti.
Daca stiti poezii sau cantece religioase, nu intarziati sa le trimiteti pentru ca, tot mai multi copii sa le invete.
Revista va initia periodic, Concursuri de creatie pe teme religioase, desen, icoane, poezie, povestire, compunere, concursuri care vor fi stimulate cu premii in carti, dulciuri, mici obiecte de cult, iconite si cruciulite, sau publicatii religioase.
Olimpiada crestina – pe Internet – poate sa va ofere cadrul in care sa va manifestati talentele si cunostintele acumulate.
Si voi puteti fi MICI TEOLOGI, care sa-i invete pe ceilalti din ceea ce ati aflat la scoala sau in familie. Se poate spune, astfel ca veti fi Misionari ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Ne putem infrupta impreuna din Intelepciunea sfintilor, din vietile si pildele lor, lasate peste veacuri, urmasilor. Aceste margaritare duhovnicesti vor fi, periodic, inserate in paginile revistei voastre.
Multe, multe minunatii puteti afla si participa chiar la infaptuirea lor, prin intermediul paginii care s-a creat ASTAZI pentru voi.
Dar, cel mai important lucru pe care il puteti descoperi, este CHIPUL LUI DUMNEZEU, in sufletul vostru. Poate va veti mira la inceput, dar, nu-i nimic, cu trecerea timpului, veti putea singuri sa aflati florile rare numite: Adevar, Frumos si Bine. Si, mai presus de toate, Lumina Lumii, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care a iubit atat de mult copiii, incat le spunea apostolilor sai: „Atunci I-au adus niste copilasi ca sa-Si puna mainile peste ei si sa se roage. Dar ucenicii il certau. Dar Iisus a zis: Lasati copilasii sa vin la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei. Si dupa ce Si-a pus mainile peste ei, a plecat de acolo.” (Mt.19,13-15).
De asemenea, cand ucenicii l-au intrebat: „Cine este cel mai mare in Imparatia cerurilor?”, Iisus Hristos „a chemat la el un copilas, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu veti deveni ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor. Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.” (Mt. 18, 2-5).
Sa ne amintim ca Iisus Hristos a vindecat pe un copil indracit, ca a inviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Naim si ca, de cate ori mergea prin sate si prin orase, el primea copiii, ii lua in brate, ii mangaia, le vorbea in pilde si parabole, ii invata Cuvantul lui Dumnezeu. Ce dovada mai mare de iubire decat aceasta?
Putem sa ne aratam astfel, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu, care pentru noi si-a dat pe Fiul Sau Unul Nascut, ca sa ne mantuiasca de pacate.
Nu este nevoie de ceva peste puterile noastre. Trebuie doar sa luam aminte la aceasta dragoste si grija prevenitoare a lui Iisus fata de copii. Si atunci, noi vom fi cei care, vom incerca sa-i intoarcem dragostea, dupa puterile fiecaruia.
Suntem incredintati ca, prin paginile acestei reviste, care va avea si o rubrica de Scrisori de la voi, vom putea sa-i aratam lui Dumnezeu dragostea si recunostinta noastra pentru toate darurile primite de la El si, in chip deosebit, pentru Darul Vietii.

Redactia revistei „Slova Crestina”, ureaza noii pagini pentru copii, Bun venit, vant bun din pupa si cat mai multi cititori corespondenti si chiar creatori, spre bucuria lui Dumnezeu si a noastra, deopotriva.

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

FamiliilePatriarhilor7Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

“Perpendiculara pe un colt de nemurire” de Adina Sas-Simoniak – Poezia ca mesager al cerului

Motto: “Plangand, Te-am cautat cu sete de eliberare,/ Arzand de dor de Tine ca si un nimb de soare.”coperta -carte

“Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc in relatia cu El. Imi place sa citesc Sfanta Scriptura, fiindca gasesc in ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Consider ca este un hobby, dar si o responsabilitate sa le vorbesc oamenilor despre Domnul”, marturiseste Adina Sas-Simoniak, autoarea volumului “Perpendiculara pe un colt de nemurire”. “Domnul nu este o religie”, continua aceasta, “El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am inteles cand am citit Noul Testament si am inceput pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan. Si asa, m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cat ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atat simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca in lumina Sa clara imi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa imi stearga pacatele cu Sangele Sau. Alegandu-L pe El ca Domn si Mantuitor personal, am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a implinit.”

Arta ca profesie

Nascuta intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, intr-un satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad, Adina Sas-Simoniak este licentiata in actorie la Academia de Teatru din Tg. Mures. In aprilie 1997, aceasta emigreaza impreuna cu sotul ei in Statele Unite. In prezent, Adina Sas-Simoniak este realizatoarea emisiunii “Cuvinte pentru suflet”, la Televiziunea Crestina Romana din Chicago.

In publicistica, Adina Sas-Simoniak debuteaza in revista “Oastea Domnului”, dupa care continua sa se afirme cu articole in “Flacara Rusaliilor”, “Cuvantul Adevarului”, “Meridianul Romanesc”, “Genesis”. Poeta are de asemenea, sansa sa editeze cativa ani la rand, revista Televiziunii Crestine Romane – “Crestinul in actiune”. In aprilie 2003, vede lumina tiparului prima editie din “Orizont crestin”, revista publicata de Adina Sas-Simoniak. Probabil singura tiparitura ce reuseste sa ii uneasca pe crestinii de diferite confesiuni – ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti, “Orizont crestin” se distribuie in toata comunitatea romana din Chicago si imprejurimi. Construita in jurul unor rubrici precum “Stiati ca…?”, “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc. revista isi asigura finantarea doar din reclame. Nu de mult, “Orizont crestin” si-a intrerupt aparitia, in favoarea site-ului http://www.orizontcrestin.org

Adina Sas-Simoniak – scriitoare si consilier spiritual

In anul 2002, iese de sub tipar “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, prima carte de versuri ce poarta semnatura Adinei Sas-Simoniak. Pe langa aceasta, poeta se mai ocupa de editarea a inca doua volume – “Semnul vietii” (o placheta cu stihurile pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si poze realizate de artista-fotograf Lia Deznan din Chicago) si “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu. Ca orice iubitor de arta, Adina se hraneste la randul sau, cu frumos si se delecteaza lecturand din John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth sau Jim Cymbala. Pentru viitor, Adina Sas-Simoniak isi propune ca pe langa romanul pe care il are in lucru, sa realizeze si un tom de poezii si eseuri, intitulat “Clepsidra cu sentimente”.

O alta preocupare majora a Adinei Sas-Simoniak este consilierea spirituala. Stiind ca exista nenumarate femei singure, neintelese, in depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu, aceasta exploreaza si exploateaza si domeniul consilierii spirituale. Ea insasi mama si sotie devotata, Adina Sas-Simoniak stie cat de important este sa reusesti sa “repari” si sa readuci echilibrul in viata celor care desi au dorit sa se bucure de sansa unei familii implinite, nu le-a fost dat sa traiasca o asemenea fericire. Iata de ce, aceasta a devenit un sprijin pentru sufletele “bolnave” pe care le ajuta sa isi redobandeasca integritatea fizica si psihica.

“Perpendiculara pe un colt de nemurire”
Vorbind despre volumul “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, Cristian Petru Balan, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si membru al Academiei Romano – Americane, afirma: “Recent insa am descoperit ca realizarile poetice ale Adinei Sas-Simoniak nu sunt catusi de putin simple incercari comune. Ele epateaza nu atat prin originalitate si spontaneitate, cat prin gratia feminitatii, prin nobletea juvenila, savoarea expresivitatii artistice si        supletea registrului ametitoarelor iubiri asezate discret “sub microscopul punctelor de vedere” al fiintei indragite. De aici sinceritatea mesajului… Avem, deci, de a face cu o poezie matura si cu o autoare pe deplin implinita. Momentul culminant al trairilor dramatice umane (“Pregateste-ma, Doamne, pentru minunata-ntalnire…”) este pentru tanara               autoare intalnirea in Eternitate cu Isus, eveniment maret si unic ce presupune, inca de pe acum, sacrificii si devotiuni zilnice, foarte obligatorii pentru fiecare din noi.”
„Leg atatea rani launtrice”
Volumul Adinei Sas-Simoniak – “Perpendiculara pe un colt de nemurire” – se detaseaza prin permanenta unei stari de melancolie impersonala, ce demonstreaza faptul ca autoarea isi cauta refugiul in lumea cugetarii si a poeziei. Ar mai trebui remarcate de asemenea, bogatia de idei, originalitatea autoarei in ceea ce priveste conceptia si adaptarea formelor de exprimare. In poemele Adinei Sas-Simoniak, sunetul intregeste efectul imaginilor vizuale, iar limbajul este firesc si denota profunzime sufleteasca. O nota distinctiva o da simplitatea cuvintelor, familiare ce amintesc de clasici. “Imi vine sa zambesc de viata-aceasta,/ De moartea asta de idei,/ Si-uneori mie-un fel de greata/ De-ai firii pacatoase zei…/ Inot atunci spre tot Inaltul/ In care cred ca Te-oi gasi,/ Si ca un zbor imi este saltul/ Peste iluziile pustii./ In gratia Ta – fior fierbinte,/ Gasindu-Te, ma dezrobesc./ Sorbind din nori reflectii sfinte/ Cu Tine-n vers ma contopesc.” („In vers”)

Pentru autoare, poezia nu este un simplu exercitiu exterior, ci un mod profund de existenta. Ea intelege pe deplin necesitatea de a avea un ideal inalt, de a realiza o perfecta concordanta intre continutul ideatic si forma expresiei poetice, cu atat mai mult cu cat arta este transfigurarea lumii reale intr-o lume fictiva. Idealul este in asemenea masura definitoriu pentru un poet, incat lipsa lui afecteaza grav creatia. In definirea acestui ideal poetic, Adina Sas-Simoniak ramane straina de metaforele artificialitatii. Poeta refuza sa scrie o poezie de consum, de mimare a sentimentelor, in vederea obtinerii unui succes facil. Creatia ei este rodul simtirii autentice. « Ma-ntrebi de ce nu scriu/ versuri care sa/ abunde de bucurie…/ Fiindca tot optimismul/ mi-l declansez- ca niste proiectile,/ din transeele vietii,/ sa ating insensibilitatea/ celor insensibili./ Leg atatea rani launtrice,/ ca o sora de caritate,/ incat n-am timp/ sa-mi vindec rana mea./ Si odata cu sangele din ea/ ma scurg si eu/ pe o foaie de hartie.” (“Ma-ntrebi”)

„Sunt decisa sa produc simplitate, sinceritate”

In poemul „Rezultat final”, apare dramatic suferinta omului creator, ideea catharsisului, adica a purificarii prin arta, enuntata de „Poetica” lui Aristotel, si care, la Adina Sas-Simoniak, este inlocuita de certitudinea transformarii realizate de Divinitate. Asistam la spectacolul unor sentimente generate tocmai de problema menirii poetului confruntat cu propria luciditate, cu propria drama. Totusi, la Adina Sas-Simoniak, tragicul sfarseste intr-o dispozitie joviala, ce denota legatura puternica a autoarei cu ancestralul, demonstrand o imensa putere de regenerare ce isi are sursa in atotputernicia nesfarsita a lui Dumnezeu. “Sunt matematic de cerebrala/ in seara asta/ (m-am oprit din calcule/ doar sa-mi ascut/ creionul roz cu radiera roasa/ de incisivii mei ce rumega idei!),/ decizand sa sar peste rime si ritm/ la matematicele stari/ cu dor acut de solutii…/ Sunt decisa sa produc simplitate,/ sinceritate, cuvinte necenzurate/ de meticulozitatea mea specifica/ ce sta la panda…/ Scriu si iubesc scriind,/ si ma impart inocent/ celor ce au nevoie,/ scapand astfel de cifra 1 (numita “eu”),/ si ma inmultesc apoi cu Tine,/ devenind astfel nemuritoare:/ rezultatul cautarilor mele/ operationale si ecuationale.”

„Perpendiculara pe cer, din iubire”
Comentand versurile Adinei Sas-Simoniak, Cristian Petru Balan spunea: „Dialogul cu Providenta este amplificat de un amplu diapazon emotiv, a carui esenta este rugaciunea – mai   exact, o rugaciune autocritica – lansata ca o necesitate a purificarii si sfinteniei sau chiar ca o mareata ancora  spirituala aruncata ispasitor spre cer: “Ma regasesc cu rusine  in Iuda si plang/ Si-atatia alti Iuda suflarea Ti-o frang…”. Sau: “(…) M-asez pe traiectoria/  Care-mi da victoria/ Si care esti Tu, perpendiculara pe cer, din iubire.” In acest registru tematic se incadreaza si poemul „Moarte de mine”, in care autoarea intelege ca ea insasi este copia imperfecta a unui prototip. Prototipul este Marele Eu Sunt, iar contemplarea Crucii o ajuta pe poeta sa constientizeze ca eruditia seaca si inutila, cunoasterea artificiala nu isi au rostul atunci cand vine vorba despre un poet crestin. Contemplarea Golgotei devine la Adina Sas-Simoniak un indemn la trairea autentica, sursa adevaratei cunoasteri. „Luminand Crucea sfanta infipta-n Calvar./ Incep sa-nteleg si s-accept ca pe-un dar/ Moartea de mine ce nu-i in zadar./ Trebuie sa mor ca sa pot viata primi,/ Firea-mi sa moara si starea de gri,/ Pe cruce sa mor-apocaliptica zi…/ Eu trebuie sa mor, traind printre vii.”
In „Balada”, poezie ce aminteste de simbolismul versurilor lui Bacovia, elanul sufletesc al poetei este „temperat” de multitudinea instan?elor memorative ce rezulta din sugerarea ideii de curgere ireparabila a timpului. Este interesanta evocarea timpului pamantesc, finit, in care autoarea înregistreaza pasiv anumite stari de con?tiin?a predominate de afect. Poemul se detaseaza tocmai prin talentul cu care poeta reuseste sa comunice emo?ia. “Frunzele ploua/ in cadenta timpului/ se astern/ pe mantia pamantului/ si mor/ uitand de zbor…/ Sufletu-mi ploua/ in tic-tac-ul vremii/ se astearna/ fara teama/ cu-n zambet de mirare/ pe palmele Tale…”
„Numai Tu esti”
Vorbind despre cheia succesului spiritual, Adina Sas-Simoniak declara: „Imi amintesc acum o rugaciune a lui Oswald J. Smith si care suna astfel: “Doamne, iata mainile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu ating nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care pot intrista Duhul Sfant! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina nici un gand si nici o imagine care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decat lucrurile Tale!”. Aceasta inseamna dependenta de Domnul, daruire totala, ramanere in El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.” In consonanta cu cele de mai sus este si poezia „De la…”: „De la minus la plus infinit/ numai Tu esti, spulberand din privire/ celeste taine,/ meteoriti grei de iubire,/ cazuti in valurile verzi/ ale astralei mele prezente/ in proscrisa istorie/ a galaxiei cuvintelor/ perpendiculare.”

“Sfantul Sau Sange”
„Cred ca Biserica trebuie sa fie o torta in lumea de intuneric si pacat in care traim, iar crestinii sunt chemati sa iasa dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile si sa mearga in lume, in transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde”, se confeseaza poeta. Tot ea, spune in continuare: “Menirea Bisericii ramane aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc in care Duhul mangaie, leaga ranile si ridica poverile. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca am mers la Casa Domnului… Pentru ca biserica sa fie influenta trebuie in primul rand, sa se imbrace cu putere de sus, fiindca doar Duhul Sfant ne poate salva din mocirla pacatului. De asemenea, devine imperios necesar ca biserica sa isi cunoasca menirea, aceea de a evangheliza (si sa inceapa aceasta misiune cu “Ierusalimul” in care ne-a asezat Domnul), iar in al treilea rand, sa foloseasca resursele mass media (care este o putere) pentru a raspandi Vestea Buna.” Aceasta Veste Buna este intrupata in poezia Adinei Sas-Simoniak prin notiunea de „har”. “Isus a vazut toata zbaterea mea,/ Si din cer, plin de har mi-a intins mana Sa:/ “- Cum sa cred ca Divinul pe mine m-atinge,/ Ma iubeste, ma spala in Sfantul Sau Sange?!…/ Privirea Sa calda imi aduce alinare,/ Iar idealurile mele sunt ancorate de soare…/ Azi harul Salvarii imi circula-n vene/ Purtandu-mi dorintele spre locuri eterne.”
Satul meu

La Adina Sas-Simoniak, icoana copilariei, ecoul ei, se inalta peste ani, ca in acest „Trecut cu zapada”. Copilaria este regretata si vazuta cu ochii sufletesti ca paradisiaca. Poeta nu doar isi aminteste, ci recreeaza din melancolii, cu o bogatie de detalii si descrieri, cu o acuta constiinta a tragicului, imaginea dorului de copilarie, pe care o percepe ca pe o vreme idilica: „Nu stiu de ce, dar/ fascinanta, zapada/ imi patrunde intotdeauna/ in ungherele pustii/ si-mi aduce ceva din odinioara./ …Fulgii infloresc la fereastra/ sperantei/ si mirosul merelor coapte/ imi inunda creierul./ Ca un laser, amintirile/ imi sfredelesc tacerea/ coborata in mine./ Mos Craciun garbovit de secole/ apare ca din neant/ si colindele stramosesti/ ma rapesc, purtandu-ma/ in sunet de clopotei/ pe ulitele astupate de troiene/ din mine-le copilariei mele…”

Copilaria inseamna acasa pentru poeta, un „acasa” ce defineste principii morale, invataturi adanci si obiceiuri ancestrale, specifice neamului din care se trage. „Acasa” inseamna ordine interioara si comuniune spirituala, gandirea colectiva si pitorescul lumii romanesti. “Acasa” mea ca din povesti apare/ Cu Mos Craciun, cu brad, cu sfanta stea,/ Si eu, fetita, ma vad cum stau in cale/ Sa nu mai plece iar din viata mea…” Conectat cu copilaria este si satul, care devine la Adina Sas-Simoniak, topos al paradisului terestru. Durerea înstrainarii este resimtita de poeta ca nevoie de a contempla locul unde a vazut lumina zilei, de a patrunde în intimele structuri ale lucrurilor si ale naturii. „Miroase-n mine-a satul meu/ Cu fan uscat si elesteu,/ Cu sezatori in seri de iarna,/ Cand fulgi mirajul vor s-astearna./ Cu ulite ce duc in cer/ Si cand e soare sau e ger,/ Si cand in usa crivat bate./ De satul meu sunt azi departe!/ Il simt in schimb pulsand in mine/ Cu fiecare spic sau paine,/ Cu struguri cuprinzandu-mi talia,/ Cand ma pandeste disperarea./ Ma doare des o radacina/ De sat. Forand ca intr-o mina,/ Melancolia- ca o carie,/ Imi canta acum finala arie.” (“Arie finala”)

Iubirea – „Clorofila umanitatii”

In ceea ce priveste sentimentul erotic, la Adina Sas-Simoniak facem cunostinta cu drama iubirii. Autoarea nu este adepta unor forme, a unor convenien?e sociale artificiale in dragoste. Tot ceea ce o inconjoara se afla în consonan?a cu sentimentele ei. In general, erosul Adinei Sas-Simoniak este imortalizat printr-o luminozitate clara, activa, in care fiecare detaliu este decorativ si organizat estetic. Emo?ia vine în revela?ie si totul are o nuanta solara. „Palpita fiecare retina/ a lucrurilor mele intime:/ seiful interior cu amintiri,/ ceainicul in care fierb/ saruturile tale de dor de mine,/ Toille D’Amour, parfumul meu/ antidulceag, putin cam prea serios/ pentru tineretea mea nonsalanta,/ palpita fiecare inima/ din circuitele organismului meu/ electrocutat de tine/ cu puterea care ti s-a dat/ si care e iubirea-/ Clorofila umanitatii.” (“Puterea iubirii”)

„Solutia e iesirea din timp”

In viziunea poetei, dragostea are mai multe avataruri bivalente: este cand “speranta ucisa de tenebroasele nuclee ale amagirii”, cand “un derdelus de pe care sania imaginatiei isi ia zborul spre stele” (inedita imagine!). Sufletul uman pare solicitat intens la nivelul
luciditatilor livresti, unde sentimentele, amplificate de otrava dulce a  sagetilor lui Eros, etaleaza un recitativ    discret, cu un pregnant sens al reliefului psihologic. Teama de neimplinire, teama de nereciprocitate, declanseaza intrebari durerose, fara raspuns: “Tacerea noastra a ajuns la apogeu,/ Ce sa-ti spun la bine, ce sa-ti spun la greu?/ Ce sa-mi spui cand nici tu nu ma regasesti?/ Nu mai sunt aceeasi nici tu nu mai esti.” (Cristian Petru Balan)

In „Dorinta de tine”, trairile poetei au farmecul confesiunilor. Dragostea este inedita si irepetabila, iar erosul ajunge sa fie dimensiunea esentiala a existentei poetei. Framantarile interioare ale acesteia vorbesc despre nazuinta de a experimenta prin iubire, cunoasterea si fericirea. „In fiecare fibra zvacneste/ dorinta de tine,/ ca un astru in explozie…/ Si cine s-o aline/ in ritmul trepidant/ al vietii/ ce nu stie ce-i introducerea,/ preambulul/ savurarii unei flori/ in plin mai./ Solutia e iesirea din timp./ Iubitule, hai sa transcendem/ plasma lucrurilor firesti/ in care inotam atat de greu,/ sa roadem cu dintii iubirii/ lanturile ce ne tin robi in timp/ si sa impregnam atmosfera,/ emisfera vietii,/ cu setea noastra/ de iubire!”

“Fiecare suntem unici în felul nostru”

Vorbind despre volumul “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, Adina Sas-Simoniak marturiseste: “Scriu “un fel de” poezie. Ceea ce veti citi sunt confesiuni, ganduri, o exprimare “scriptica“ a sentimentelor mele de dragoste pentru Dumnezeu. Dar, stiu ca Dumnezeu ne innobileaza prin iubire, si cred in puterea ei, in mirajul ei. Poate tocmai de aceea mi-am lasat fantezia libera sa creeze pe marginea acestor stari “intime” si atat de necesare. Va invit pe parcursul acestor pagini, sa faceti o incursiune, o “incizie” în ceea ce sunt pentru a-L descoperi acolo pe Cel pe care Îl iubesc, pentru a descoperi iubirea din mine-le meu. Va cer toleranta: sunt imperfecta. Fiecare suntem unici în felul nostru. Unici, dar imperfecti! Suntem un microcosmos. Nu gandim, nu scriem, nu expunem la fel, dar suntem fiecare frumosi în felul nostru. Asa cred eu despre cei care scriu, confratii mei.”

Proiectia luminoasa a acestor cuvinte ale Adinei Sas-Simoniak este si poezia „Aripi”, in care solemnitatea versurilor are rolul de a defini o secventa lirica in care poeta isi realizeaza autoportretul: « ca niste aripi/ de inger/ secundele isi lasa/ zborul/ pe umbra mea/ creata de/ penita/in scris.” Fie ca penita Adinei Sas-Simoniak sa astearna pe hartie si de acum inainte, „cuvinte calde, dulci, miezoase” (“Cu Tine”). Fie ca arta ei poetica sa exprime intotdeauna acelasi gand: “Te laud intrand in dulci vesnicii!” (“Din ce imi dai”)

Atunci cand munca inseamna satisfactie deplina si implinire in viata. Dialog cu Alice Nastase, redactor-sef la revista „Tango”


Despre Alice Nastase se poate spune ca si-a inventat propria revista – “Tango”. Licentiata a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti, specializarea romana-spaniola, si a Facultatii de Psihosociologie si avand un masterat in reclama si publicitate, Alice Nastase isi face debutul in presa in 1997, la un cotidian de mare succes – „National”.

Anul 2001 ii aduce lui Alice Nastase o noua provocare – revista „Tabu”, pe care aceasta o incepe de la zero. La „Tabu”, Alice Nastase va munci timp de patru ani, in calitate de redactor-sef. 2005 este momentul cand Alice Nastase se decide pentru o schimbare majora in viata si in activitatea ei. Iar aceasta schimbare se numeste „Tango”, propria revista pentru femei, pe care de atunci, aceasta o conduce cu entuziasm si devotament. Alice Nastase este de asemenea, autoarea unui roman, “Noi suntem zeite” si al antologiei “Cele mai frumoase iubiri”.

Alaturi de Aurora Liiceanu, Alice Nastase semneaza si volumele – “Care pe care – femei si barbati” si „Dincolo de bine, dincoace de rau- Despre iubire”. Alice Nastase s-a nascut si a crescut la Ploiesti. In curand, aceasta va deveni pentru a treia oara, mama.

Pentru ca dragostea e un miracol in doi

– Cum a inceput “Tango”?

– „Tango” a inceput nu dintr-o ambitie, ci dintr-o disperare. Patronii mei de la „Tabu” m-au dat afara cand n-au mai avut nevoie de mine si cand au constatat ca sunt prea nesupusa pentru gustul lor. M-am trezit somera, cu un copil de trei ani si cu unul de zece luni. Mariajul meu nu prea mai mergea. Eram nefericita si am simtit nevoia sa fac ceva care sa schimbe totul, un gest nebunesc. O revista care sa nu semene cu nimic. O revista despre dragoste, in toate formele ei.

– De ce acest nume, ce poveste ascunde?

– „Tango” este o poveste de dragoste, este simbolul cuplului – pentru ca dragostea e un miracol in doi.

– Cui se adreseaza revista “Tango”, pentru cine a fost creata?

– „Tango” a fost creata pentru femei ca mine, care au curajul sa isi revendice dreptul la iubire, dreptul la sensibilitate, la forta si la slabiciune, deopotriva. Pentru femei atat de destepte, incat sa poata recunoaste ca sunt in stare de tampenii monstruoase. Pentru femei culte, oneste, curajoase.

Alice Nastase

„Tango” este o varianta profunda a lunarelor pentru femei

– Prin ce se remarca revista “Tango”, cu alte cuvinte, ce aduce nou publicatia al carei redactor-sef esti, fata de celelalte reviste pentru femei?

– „Tango” este revista cel mai bine scrisa de pe piata romaneasca si este o varianta profunda a lunarelor pentru femei. Nu vorbim doar despre rujuri si tocuri, ci despre tradare si regasire, despre minciunile barbatilor, despre lasitatile femeilor, despre sansele noastre de a ne intalni marea dragoste, despre obligatia de a fi fericiti…

– Esti redactor-sef al revistei „Tango” din 2005. Care a fost cea mai mare schimbare pe care ai remarcat-o in acesti patru ani care au trecut, din 2005 pana acum, in ceea ce priveste rolul femeii in societate?

– Lucrez inca din 2002 la o revista pentru femei, deci sunt destul de conectata la problemele femeii in societatea romaneasca. Dar as minti sa spun ca rolul femeii s-a schimbat in ultimii sapte ani. Femeile din Romania inca se lupta cu mentalitati paguboase, cu marginalizari, cu misoginism, femeile din Romania mai cauta inca soti cu bani si putere, femeile din Romania stau inca la coada pentru drepturi egale cu barbatii in politica sau in afaceri. Sau in presa, unde barbatii fac legea, patronii sunt barbati, bogatasii sunt barbati…

– Ce face exact, redactorul-sef al unei reviste pentru femei?

– La revista mea, redactorul-sef face de toate. Scrie, corecteaza, are intalniri, face interviuri, face planuri, face afaceri de presa, face PR, face publicitate. Dar asta pentru ca suntem o revista independenta, iar munca mea e mai grea ca a unui omolog care lucreaza intr-un trust. „Tango” e revista mea si e singura revista puternica si cunoscuta care nu s-a afiliat unui trust. Ne e greu, dar suntem unici. ?i liberi sa scriem ce vrem si sa muncim pana la epuizare…

„Ma straduiesc sa nu am rubrici mai bune si altele mai proaste”

– Care este cea mai grea parte a muncii tale?

– Faptul ca ma lupt cu o concurenta cu multi bani, iar eu suplinesc prin valoare editoriala puterea manageriala.

– Care este cea mai mare rasplata a muncii tale?

– Cititorii mei. Am oameni care ma iubesc cu adevarat, care ar veni, daca i-as chema. Blogul meu, alice.revistatango.ro, e o dovada naucitoare ca oamenii ma citesc si se identifica valorilor promovate de revista mea.

– Care este viziunea ta pentru revista pe care o conduci?

– Viziunea mea pentru revista este viziunea mea de viata. Cred in dragoste, in autenticitate, in onoare. Cred in dreptul la fericire.

– Ai o rubrica preferata in revista „Tango”?

– „Tango” e tot un copil al meu. O iubesc in intregime, ii ingrijesc fiecare particica si o gandesc cu grija. Nu am rubrici preferate si ma straduiesc sa nu am rubrici mai bune si altele mai proaste.

Cartile „Tango”

– Ce sunt cartile „Tango”?

– La un moment dat, tot dintr-o disperare, pentru ca publicasem o carte de mare succes la o alta editura si am constatat ca nu voi primi niciodata drepturi de autor, pentru ca am semnat prosteste un contract absurd si pentru ca editura cu pricina nu-mi plateste nici drepturile derizorii de pe baza acelui contract, am decis sa fac propria editura de carte. Am publicat mai intai o carte a mea, „Noi suntem zeite- carte postala” si inca o carte unde sunt coautor alaturi de Aurora Liiceanu. Apoi si alte carti. Am reeditat „Panza de paianjen” a Cellei Serghi si cateva dintre cartile marii, fabuloasei Nina Cassian, care traieste acolo, in America. Sunt atat de mandra de colaborarea mea cu Nina Cassian, atat de fericita de intalnirea noastra, atat de onorata de posibilitatea de a-i raspandi cuvantul…

– Care dintre cartile „Tango” este cartea ta preferata?

– Iubesc, desigur, subiectiv, propriul meu roman, „Noi suntem zeite”, dar, cum spuneam, cartile Ninei Cassian, pe care o venerez, sunt cea mai mare mandrie a mea de editor.

„Ma adresez deja, femeilor din diaspora”

– Care crezi ca este cel mai mare beneficiu pe care il aduce revista „Tango”, cititoarelor?

– Indemnul si impulsul de a fi ele insele, de a-si cere dreptul la dragoste si la fericire.

– Cum este primita revista „Tango” de cititoare?

– Cu dragoste, cu foarte multa dragoste. ?i cu recunostinta.

– Ce gen de articole vor aparea in numerele viitoare, ti-ai propus unele schimbari, de exemplu, sa te adresezi si femeilor din diaspora?

– Ma adresez deja, femeilor din diaspora, site-ul nostru, http://www.revistatango.ro are multe cititoare si in afara tarii. Colega mea, Simona Catrina, scriitoare cu un condei fabulos, cea mai draga prietena a mea din toate timpurile, traieste in Canada si scrie de acolo pentru „Tango”. Amalia Nita, o alta colega draga si foarte talentata, locuieste in Chicago. Mihaela Burda, guest-star al revistei mele, locuieste in Anglia. Evident ca multe dintre tematicile lumii in care ele traiesc ajung in paginile revistei noastre. Versiunea noastra de pe site este o parte din revista noastra si, in plus, un continut online special creat. Comenzi ale revistei se pot face si online, asa cum se pot face online si comenzi pentru carti.

– Ce reviste pentru femei citesti?

– Doar „Tango”, din scoarta in scoarta. Pe restul le rasfoiesc, fiindca ma plictisesc.

« Tot ce fac, fac la nivel profesionist »

– Ce planuri de viitor ai?

– Voi reedita si alte carti ale Ninei Cassian, cateva dintre cartile sale pentru copii si jurnalul sau, fabulosul si controversatul sau jurnal, „Memoria ca zestre”. Voi scrie o carte a mea, un proiect de carte online cu ilustratii ale barbatului langa care traiesc, care este unul dintre cei mai buni fotografi din Romania, Paul Buciuta de la studioul „Artista”. Colaboram de mai bine de patru ani, dar suntem impreuna de la inceputul anului acesta, insa „Tango” am facut-o impreuna de la inceput, chiar si cand nu ne interesam unul pe celalalt ca barbat si femeie. Ca editor si fotograf, insa, ne-am interesat reciproc dintotdeauna.

– Cum iti petreci timpul liber?

– Am copiii, revista, cartile, dragostea mea… Nu am timp liber, nu sunt niciodata singura si nici nu as vrea.

– Ce hobby-uri ai?

– Nu am hobby-uri, tot ce fac, fac la nivel profesionist. Citesc, scriu, ma ocup de revista si de editura, fac copii minunati…

– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititoarelor noastre?

– Le-as ruga sa se intrebe, onest, daca sunt fericite. ?i daca nu sunt, sa isi schimbe viata. Pentru ca nu traim decat o singura data.

„A gandi realist nu inseamna a te ingrijora continuu.” Dialog cu psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi


Cristiana_LevitchiCristiana Alexandra Levitchi este psiholog-psihoterapeut la spitalul Dr. V. Gomoiu, din Bucuresti. Licentiata a Facultatii de Sociologie-Psihologie-Pedagogie, sectia Psihologie, la Universitatea Bucuresti, Cristiana Alexandra Levitchi isi incepe in 2000, formarea in psihoterapia experientiala a unificarii. Trei ani  mai tarziu, aceasta decide sa isi continue instruirea si opteaza pentru o specializare in psihoterapie individuala (numita si psihoterapie adleriana). Cristiana Levitchi este de asemenea, practicant de NLP autorizat de  International NLP Foundation  si a colaborat ca si redactor la revista “Psihologia Azi Magazin”.  De-a lungul anilor, Cristiana Levitchi a participat in calitate de invitat, la emisiuni de radio si televiziune, la Radio Delta, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Antena 1, B1 TV, Prima, Goodlife Channel si a scris articole de specialitate la numeroase reviste. Cristiana Levitchi s-a nascut pe 12 decembrie 1973 la Bucuresti. De la parintii sai a mostenit simtul frumosului, simtul critic, placerea de a se instrui si a citi, instinctul in situatii critice, curajul de a merge mai departe, perseverenta, energia, insa si sensibilitatea care o ajuta in munca pe care o face. Cristiana Levitchi este casatorita din 1998, cu Bogdan Levitchi, de profesie inginer.
“Deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale”
– Esti psihoterapeut  specializat in psihoterapia experientiala a unificarii si psihoterapie adleriana.  Ce este „psihoterapia” si de ce ai ales acest domeniu?
– Sunt specializata in psihoterapie experientiala a unificarii, psihoterapie adleriana si am multe ore de formare in analiza tranzactionala. Psihoterapia este o modalitate de tratament care se face prin metode si tehnici specifice, fiind centrata pe reducerea/eliminarea simptomatologiei, a disfunctionalitatilor si integrarea mai buna a persoanei in societate, dezvoltarea unor abilitati noi de a face fata in viitor, gasirea unor solutii mature la situatiile de viata, restructurare si o reconfigurare a propriei personalitati, o integrare a sinelui mai buna. Psihoterapia se bazeaza pe tehnici verbale, experientiale, artistice, dramatice. Dincolo de tipurile de psihoterapie, cea mai importanta in procesul de psihoterapie este relatia psihoterapeutica. Daca clientul nu lucreaza la problema lui, terapetul nu poate face nimic. Cei doi au nevoie pentru rezultate, sa faca o echipa. Psihoterapeutul il ajuta pe client sa isi puna intrebarile potrivite si sa isi dea raspunsurile si solutiile potrivite. Psihoterapeutul impreuna cu clientul gasesc semnificatia simptomelor si cauza lor. In terapiile umaniste nu este importanta simptomatologia (atac de panica, compulsie, obsesie, fobie, depresie, cefalee psihogena, gastrita, enurezis, tic), ci semnificatia si cauza simptomatologiei. O terapie eficienta pe termen lung, dupa mine, nu urmareste ca persoana sa nu mai aiba simptome, ci sa fie eliminate cauzele care dau simptomele. Daca nu se lucreaza pe cauza, ci doar pe simptome, mai devreme sau mai tarziu, clientul va gasi “un alt simptom”, deoarece cauza nu a fost atinsa, inteleasa si vindecata. Simptomul este “virful icebergului”, cauza fiind cea care este necesar sa fie analizata in psihoterapie. Este foarte impoartant ca in terapie, clientul sa inteleaga ca este parte din proces, nu ceva sau cineva pasiv, care asteapta o “vindecare” miraculoasa. Psihoterapia ajuta persoana sa devina mai matura emotional, capabila de responsabilitate, de a gandi singura, de a se schimba si a evolua. Psihoterapeutul pune intrebari in asa fel incit persoana poate sa isi ofere singura solutiile. Pe de alta parte, unii psihoterapeuti isi exprima si opiniile proprii in legatura cu o problema ridicata de client fara a da sfaturi, rareori sugestii. In psihoterapie conteaza si personalitatea psihoterapeutului si personalitatea clientului, nu intotdeauna tipul de psihoterapie. Fiecare este liber sa isi aleaga psihoterapeutul, tipul de psihoterapie, la fel cum si un psihoterapeut poate sa isi selecteze clientii. Personal, incurajez foarte mult in terapie – biblioterapia si incurajez autoanaliza dincolo de orele de terapie. In definitiv gandirea disfunctionala nu se schimba numai in 55 minute, cat dureaza sedinta de psihoterapie, ci se schimba de-a lungul intregului proces de psihoterapie, si atunci cand clientul nu este in ora de terapie, ci la serviciu, acasa, cu prietenii. O metafora pentru psihoterapie ar fi: psihoterapia este ca o operatie. Sa spunem ca un om se juleste si ii curge sange – are o rana deschisa. Ajunge acasa, nu se spala, nu se dezinfecteaza si isi pune un bandaj… Peste o saptamana, rana a copt si a facut puroi si se sparge.. Rana e suprainfectata. Avem nevoie de a da jos bandajul care s-a dovedit nefolositor, sa dezinfectam rana (si deseori ustura si doare)…, sa lasam sa se vindece, sa se formeze o cicatrice in timp. Clientul vine deseori in criza…, cu rana suprainfectata de ani de zile (din copilarie)…, dupa ce a incercat sa o bandajeze fara sa o curete. Rana e adanca, are puroi si supureaza. Clientul are nevoie sa inteleaga ca trebuie sa dea la o parte bandajul pentru a lucra asupra ranilor trecutului. Lucrul asupra trecutului nu e intotdeauna placut, insa este intotdeauna util. Dupa clarificarea trecutului, rana se inchide, se cicatrizeaza si incepe sa creasca un strat nou de piele…. Acel strat nou de piele, in psihoterapie poate fi: o credinta benefica-realista (care inlocuieste o credinta negativa-disfunctionala), o viziune despre sine, lume si viata realista si matura. In psihoterapie, se lucreaza pe trecut pentru prezent si viitor. Fireste ca o persoana care vine la psihoterapie se dezvolta si personal. Mai multe detalii la http://www.sensart.ro/psihoterapie-ce-este.html
Psihoterapeutii adlerieni spun ca orice persoana care are in copilarie o amintire unica in care apare ceva legat de moarte se prea poate ca la maturitate sa devina medic, psihiatru. Foarte interesanta remarca…. si fireasca, de altfel. Medicul si psihoterapeutul au rolul de a “da ajutor” unei persoane in suferinta. Deseori, si medicul si psihologul au avut in familie persoane aflate in suferinta sau persoane a caror moarte i-a marcat. In acest fel, acesti profesionisti ajung sa vindece prin meseria lor o problema personala de familie. Ce face un medic ? Sfideaza moartea prin profesia sa.
– Am citit acum cativa ani, cartea lui Daniel Goleman, „Inteligenta emotionala”. S-a spus despre acest volum ca a marcat momentul unei revolutii in psihologie prin analiza importantei emotiilor in dezvoltarea personalitãtii umane. Lucrarea ta de diploma, “Inteligenta (abilitatea) emotionala si creativitatea” este prima lucrare din Romania care trateaza conceptul de inteligenta emotionala. Te-am ruga sa ne spui ce te-a determinat sa te opresti la inteligenta emotionala?
– In 1997, tin minte ca erau foarte putine carti noi pe piata. Am avut intuitia de a imi lua ca si lucrare de diploma importanta acestei abilitati emotionale in viata noastra. Dupa 1990, s-au tradus multe carti despre inteligenta emotionala si acum acest concept este foarte cunoscut si foarte utilizat, mai ales in cadrul cursurilor de dezvoltare personala in firme, companii. Mai toata lumea vorbeste astazi despre mai multe tipuri de inteligenta diferite si despre rolul lor particular in succesul persoanei pe plan profesional si personal. M-a atras aceasta tema pentru licenta posibil si pentru faptul ca eu sunt stangace ca lateralitate si stangacii de obicei, au emisfera dreapta dominanta – cea corespunzatoare caracterizata prin: creativitate, globalism, stil analogic, intuitie. (Mai multe detalii la : http://www.sensart.ro/dominanta-cerebrala.html). Am intuit ca doar cu logica rationala nu putem atinge un echilibru interior, nu putem fi multumiti de noi insine si cu ceilalti. Studiile stiintifice si experientele de viata arata ca un om cu inteligenta academica (care poate face doua facultati si avea multe diplome) nu are o viata implinita si fericita, daca nu poseda si acest tip de inteligenta emotionala.  (Mai multe la http://www.sensart.ro/inteligenta-emotionala.html) Radacinile inteligentei emotionale le putem gasi la Th. Ribot care vorbeste despre simtire si o logica afectiva si Gustave le Bon care face diferenta intre eul afectiv si eul rational. (Mai multe in http://www.sensart.ro/logica-afectiva..html). Pe de alta parte, deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale, ci dimpotriva, sunt afective. Rolul emotiilor in viata este mai important decat rolul ratiunii, desi multi dintre noi credem contrariul.
Fizicul si psihicul se influenteaza reciproc
– „Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi”, „Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, “Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, „Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit” sunt cateva din  volumele care iti poarta semnatura. Te rugam sa ne prezinti unul din cazurile terapeutice descrise in aceste lucrari.
– Nu o sa vorbesc explicit despre un caz, ci doar despre unele cazuri care au puncte comune. Multe dintre problemele celor care au venit la terapie izvorau din credintele disfunctionale pe care le aveau despre sine, lume si viata, transmise deseori, din generatie in generatie de catre parinti si bunici.
De exemplu: O femeie avea atacuri de panica. Acesta era simptomul. Atacul de panica servea la ascunderea adevaratelor sentimente si ganduri fata de sotul ei si fata de seful ei. In loc sa isi exprime frustrarea, mania autentica fata de cele doua persoane din viata ei, ea inventase atacurile de panica pentru ca ceilalti sa se poarte frumos cu ea. Ea se simtea culpabila pentru ostilitatea pe care o resimtea fata de sef si sot. Astfel, pentru a isi proteja eul, folosea acest simptom. Cu cat facea pe plac sotului si sefului mai mult, cu atat era mai pasiv-agresiva in comportare si ii sabota si se sabota si pe ea. A invatat in terapie sa isi exprime dorintele si cererile direct si onest, fara a mai disimula.
– Se stie ca fizicul si psihicul interactioneaza in dublu sens, influentandu-se reciproc. Cu totii am auzit de asa numitele „boli de stres”. Ai intalnit in practica ta de pana acum, astfel de cazuri? Ce solutii concrete poti sa le oferi cititorilor nostri, pentru a face fata mai usor „bolilor de stres”?
– Da, fireste ca trupul reactioneaza la problemele emotionale si la gandirea disfunctionala si noi putem sa ne inducem o stare proasta din punct de vedere fizic si psihologic. As putea spune cumva ca viata insasi este un stres…, ca sa nu patologizam prea mult acest termen prea utilizat in ultima vreme. Alti termeni utilizati tot in ultima vreme sunt criza si depresie. „Toata lumea” trece prin criza si prin depresie… Uneori, se abuzeaza de aceste notiuni si nu se inteleg adecvat. In definitiv, parafrazand pe cineva : nu exista boli, ci bolnavi. Fiecare reactioneaza diferit la angoasa de viata si de moarte. De fapt, daca vrei, exista stres „bun” si stres „rau”. „Stresul bun” se numeste eustres si „stresul rau” disstres. As spune ca stresul bun constituie provocarea medie pe care este necesar s-o avem in viata, pentru a trai echilibrati si multumiti, satisfacuti. Studiile arata ca cei care nu au in viata provocari sunt la fel de stresati ca si cei cu stres negativ (tensiuni la locul de munca, in familie, cu vecinii si altele). Concluzia tipic greceasca – avem nevoie de „stres mediu” in viata. Asa cum o motivatie medie ne indreapta spre succes, un stres bun si mediu ne mentine vii, functionali si eficienti. Avem nevoie pentru a contracara stresul negativ, de o igiena psihologico-emotionala in fiecare zi pentru noi insine, pentru cuplul si /sau familia noastra. Daca nu ne facem timp zilnic, macar ½ de ora pentru noi insine, „oboseala cronica” si „stresul” (sub orice forma) nu vor intarzia sa apara. Exista foarte multe metode de destresare (fiecare ar fi de dorit sa si le cunoasca si sa le aplice): tehnici de relaxare, qi-qong, masaj, aromoterapie, biblioterapie, yoga, desen, muzica, de preferat clasica, scrierea automata – intr-un jurnal, si altele.  Intr-o societate de consum in care ne lasam consumati de altii…, de societate si produsele ei…., avem nevoie mare de o limita pe care s-o punem societatii. Altfel, devenim niste morti vii, niste alienati din punct de vedere afectiv, social, mental, niste roboti.
“Dependenta si singuratate”
– La Conferinta Nationala a Psihologilor din Romania ai prezentat lucrarea “Dependenta si singuratate”. Ai pornit de la niste cazuri pe care le-ai tratat, atunci cand ai conceput aceasta lucrare? Poti sa ne descrii un astfel de caz si solutia pe care ai oferit-o?
– Intr-un caz, era vorba de o persoana cu tulburari de alimentatie si cu relatii de parteneriat multiple. Practic, avea adictie de mancare si relatii. Prin ele, isi suplinea un gol afectiv. Avea de fapt, o “foame” de recunoastere si iubire, foame care nu ii fusese satisfacuta in copilarie. Am lucrat cu ea mai ales pe relatia cu mama ei, care fusese abuziva (cicalitoare, critica) si pe acceptarea de sine. Clienta a avut rabdarea si puterea de a intelege si invata ca a avea relatii pasagere sau relatii nesatisfacatoare nu inseamna fericire…, ci dimpotriva. Dupa o vreme, a ales un partener care ii oferea o relatie stabila emotional si intimitate afectiva, renuntand la relatiile cu parteneri abuzivi, asemanatori mamei ei.
– Cand trebuie sa apelam la un psihoterapeut?
– Cand simtim ca nu mai suntem functionali intr-o parte a vietii noastre, cand am trecut sau trecem printr-o trauma (pierderi, deces, familie abuziva, divort al parintilor cand eram copii), cand avem simptome somatice (cefalee, gastrita, crize cardiace, lipotimie, ameteli si altele), cand avem tulburari fobice, obsesiv-compulsive, atacuri de panica, tulburari de somn, distimii, cand avem de trecut printr-un doliu, cand nu ne mai intelegem cu cei din jur, cand nu ne mai intelegem cu si pe  noi insine (pentru ca am pierdut contactul cu noi insine), cind pur si simplu, dorim sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa fim constienti de noi insine, sa ne dezvoltam.
Pentru ca pierderile fac parte din viata, este important sa stim sa le gestionam
– Se stie ca pictatul, desenatul, sculptatul, cantatul, scrierea poeziilor sunt un mod creativ de a ne exprima emotiile. Cand si de ce ai inceput sa pictezi?
– Am preluat talentele artistice de la bunicii mei si de la mama. Imi plac mai mult crochiurile decat pictura si mult timp, am lucrat crochiuri. Nu este intamplator ca eram tentata sa desenez mai mult figuri, decat peisaje. Imi place sa desenez crochiuri in carbune – mai ales, portrete. De mica m-au fascinat expresiile fetelor (evident neintamplator fata de ceea ce fac acum – descrifrez dupa expresii ceea ce simte persoana din fata mea).
– De ce anume esti interesata in prezent? La ce lucrezi zilele acestea?
– Lucrez la o carte care – cred eu, o sa fie foarte practica si folositoare : despre pierderi, traume, doliile din viata noastra. Nu exista persoana pe lumea aceasta care sa spuna ca nu a pierdut nimic in viata. Pierderile fac parte din viata, insa este important sa stim cum le integram. Aceasta carte o scriu in colaborare cu editoarea Clara Toma (fiecare are o alta formare si cartea va surprinde abordarile fiecareia).
„…as prefera sa traiesc clipa”
– Ce planuri de viitor ai?
– Mai intai, as prefera sa traiesc clipa. Asa cum spun intr-un articol, societatea occidentala a uitat sa Traiasca, fiind caracterizata doar de verbul a face si a avea. Doresc sa ma bucur de tot ce imi ofera viata si sa fac cu placere tot ce fac si acum. Profesional, doresc sa incep si alte formari in domeniul psihoterapiei (considerand ca diversitatea este mai buna decat o singura abordare terapeutica).

– Cum iti petreci timpul liber?
– Citesc, merg cu sotul si catelusa in parc, ma intalnesc cu prietenii, vizionez emisiuni pe Discovery Travel & Living, desenez.
– Ce hobby-uri ai?
– Ca si hobby-uri pot spune ca am in genere, arta – o cunsum si o produc (cand imi fac timp), acupunctura, homeopatia, insa si lucruri care nu pot fi postate la hobby-uri, cum ar fi natura. E o adevarata incantare sa ma plimb pur si simplu, pe strazi, cu sotul, cu catelul sau singura si sa privesc arhitectura unor case vechi incadrate de copaci si natura. De altfel, Cartile denumite „Istorii” sunt scrise intr-un stil care releva dragostea mea pentru arhitectura veche. Una dintre meseriile pe care as fi putut sa le am este designul arhitectural.
– In loc sa te invit sa le adresezi un mesaj final cititiorilor nostri, as vrea sa te rog sa transpui pentru ei, in calitate de psihoterapeut, aceasta sintagma – „Don’t worry! Be happy!”
– Sintetizand, sintagma aceasta semnifica libertatea interioara a persoanei care „fiinteaza”, mai mult decat „face” (care nu este specifica societatii occidentale…, poate mai mult unora dintre societatile orientale… sau unor triburi, poate). Mai semnifica, dupa parerea mea, si lipsa de ganduri disfunctionale – de ingrijorari ale zilei de maine, gen : „Daca se intimpla X…..? „, ingrijorari care fac mai mult rau decat bine, deoarece unele nu sunt fondate in realitate, ci doar inventate. A gandi realist intr-o situatie nu inseamna a te ingrijora continuu sau a face din „tantar armasar”, ci a evalua situatia si cu mult calm si echilibru, a lua o decizie. Sintagma insa, poate avea si o conotatie mai putin buna, ascunzand un mecanism de aparare defensiv – negarea. Cand o persoana trece printr-o situatie care nu suporta amanare, ar face o mare greseala daca si-ar spune „Ei si ?”. Practic, intre cele doua extreme: persoana care vrea sa controleze totul, perfectionistul si persoana care lasa lucrurile la voia intamplarii, care nu se responsabilizeaza pentru nimic, se afla persoana echilibrata care analizeaza si evalueaza – cand sa nu se panicheaza si cand sa actioneze in functie de situatie.

INTERVIU CU VASILE BEL – pastor al Bisericii Baptiste din Târgu Lapus (MM)

Vasile Bel


SA FIU ALATURI DE CEL MARGINALIZAT!


Odata un pastor a predicat din textul 1 Corinteni 15:1-5 punand predicii sale titlul:”Evanghelia lui Cristos intr-o coaja de nuca“. Aceste cinci versete biblice cuprind adevaruri esentiale ale Sfintei Scripturi. Merita cu prisosinta a fi citite de fiecare dintre noi.

La fel, pastorul Vasile BEL, reuseste performanta de-a-si prezenta viata si drumul pe care a ajuns la credinta in Domnul Isus, folosind cuvinte putine, raspunsuri simple si sincere. Nu i-a fost prea greu sa ne spuna care sunt pietrele de aducere aminte. Dumnealui a avut o viata de loc usoara. Dimpotriva. Si, foarte pe scurt, a prezentat-o asa cum a fost ea. Cu lumini si umbre. Chiar daca tatal sau a decedat foarte curand, Tatal Ceresc nu a intarziat sa-i calauzeasca pasii pe drumul Fiului Sau.

Prezentati o scurta autobiografie incluzand si primii ani de scoala si cateva amintiri care in timp v-au format personalitatea.

M-am nascut in 06 octombrie1956 in localitatea Tg. Lapus. Când am venit cu mama de la spital, nou nascut, tatal meu era ingropat de 2 luni, dar am fost primit de fratele meu de 2 ani, bunicii din partea lui tata si un strabunic. Rând pe rând acesti bunici au inceput sa plece in vesnicie, iar in 1962 în familie,   mama a ramas cu cei doi copii, Ion si Vasile.
In anul 1963 am început scoala în sat si era de mers pâna la scoala cca 2 km dus si alti doi la întoarcere. In vara anului 1966 situatia financiara a familiei a devenit tot mai grea si mama a hotarât sa fiu dat la Casa Copilului si sa urmez 8 clase, apoi scoala profesionala.
In acea vreme, tot timpul am simtit mult lipsa tatalui si ma gândeam cât de bine era daca m-as fi nascut intr-o familie cu amândoi parintii! Asa se face ca am perceput cumva lumea ca ostila. Insa, în mintea mea, se contura o idee si o dorinta de care sunt condus si azi: sa fiu alaturi de cel care este marginalizat.

Cum v-ati dat seama ca sunteti un tanar pacatos, un om care are nevoie de iertarea si bunavointa lui Dumnzeu? Care a fost momentul in care v-ati predat viata in mana Domnului?

Cand am terminat scoala nu credeam ca exista Dumnezeu si am trait ca atare, desi duminica mergeam la Manastirea Rohia si participam la slujba. Nu suportam pocaitii de loc. Fratele meu s-a pocait mai intai. De la el stiam ceva de pocaiti. Am trecut prin cinci incercari diferite si la fiecare ziceam: “de scap de aici ma pocaiesc si eu“. Doar la a cincea incercare m-am hotarat. Hotararea am luat-o intr-o duminica, cand s-a citit la Cina Domnului din cartea Isaia, cap. 53. Atunci am zis: ” daca Domnul a suferit pentru mine de ce sa fiu impotriva Lui“?

Care sunt bornele sau pietrele de aducere aminte ridicate in timp pana in momentul in care s-a conturat tot mai clar chemarea la credinta in Dumnezeu?

(1) Eram cu vaca familiei la pascut cu alti tineri si am pierdut-o intro zi si mi-am zis “Daca o gasesc seara, cand sa merg la serviciu, ma pocaiesc!” Am cautat-o cu totii peste tot si cand s-a inserat am pornit cu toti spre casa. Vaca mergea pe drum inaintea noastra.
(2) Eram in caroseria unui camion inalt, incarcat cu lemne. Camionul s-a balansat puternic cand a trecut peste un parau. Pe mine, de sus de la inaltime, m-a aruncat jos si nu mi s-a intamplat nimic!
(3) Intr-o vara, la Baia Mare au venit niste tineri din Turda. Mi-am pus o dorinta catre Dumnezeu si am zis: “Daca voi fi si eu printre cei ce merg impreuna cu acesti tineri la lac, atunci ma pocaiesc.” Si Domnul a deschis si acest drum pentru mine, care a fost decisiv pentru hotararea care trebuia s-o iau.

In ce moment al vietii ati primit chemarea Domnului de a-L sluji ca pastor? Cum s-a intamplat?

Dorinta de a deveni preot o nutream de copil. Stiam ca preotul este mai aproape de om si poate sa-l ajute. Dupa ce am primit pe Domnul in inima, tinerii din Biserica m-au luat cu ei si ma puneau sa vorbesc, sa predic si mi s-a aprins dorinta de a fi pastor de-acuma, nu preot cum gandeam, dar nu vedeam cum. Eram casatorit si nu vedeam nici o sansa. Insa Domnul m-a indemnat prin fratii din biserica. Asa se face ca in 1987 fratele Vasile Talpos a inceput un curs cu tinerii si nu jumai. Se numea “Curs pentru ajutor de pastor“. Curs intensiv, de scurta durata, care a tinut pina in 1990. (Vasile Talpos este rectorul Institutului Teologic Crestin Baptist din Bucuresti)

Ce trebuie sau e bine sa stie cel care doreste sa ia decizia de a sluji ca pastor?

1.) Sa aiba aceasta chemare.
2.) Sa fie constient ca nu toti oamenii-i vor fi apropiati.
3.) Sa poata suporta cand este infruntat si sa aiba puterea de a nu raspunde cu aceeasi moneda.
4.) Sa stie ca el slujeste, nu altii il slujesc pe el.
5.) Sa nu se lege de unele realizari; sa fie in stare sa plece in alta localitate de va fi oportun sa se desprinda de un loc in care si-a consolidat viata si pozitia.

Odata intrat in slujba de pastor, ce s-a schimbat in viata dvs. de zi cu zi?

Citirea zilnica a Bibliei, citirea altor carti si mult studiu.

Vorbiti-ne despre  familia D-voastra. Aratati-ne unde ati slujit pentru inceput? Care au fost primele impresii, greutatile, dar si binecuvantarile Domnului?

M-am casatorit in anul 1980 cu Aurelia. Avem doua fete, Claudia si Cristina, care acuma sunt casatorite, la casele lor.”

Am lucrat in bisericile de la tara, in satele din jurul orasului Baia Mare, si, din 1990, am intrat in lucrare ca pastor in localitatea Chiuiesti. Nu am fost luat prin surprindere, deoarece stiam ce ma asteapta si eram foarte hotarat. Am stiut sa am o oarecare retinere cand cineva ma prea aprecia sau cand cineva ma prea critica. Chiar mergeam cu fratii la lucrul campului. Un crestin ortodox m-a oprit odata si mi-a zis: “Dumneata mergi si ajuti pe enoriasi, iar noi mergem si lucram la parintele nostru!” Atunci m-am bucurat ca am putut fi model pentru cei din jur.

O perioada foarte important ati slujit in Chiuiesti- judetul Cluj. Ati traversat doua epoci separate de revolutia din 22 decembrie 1989. Povestiti cateva episoade, din framantarile si trairile fiecarei perioade.

Framântari mari au fost în anul 1990 si dupa aceea, din cauza ca s-a retrocedat pamântul. Fratii se dadeau în judecata pentru pamânt si erau mari nemultumiri, resentimente si ura. Domnul ne-a ajutat si am depasit cu bine perioada si nu a cazut nimeni de la credinta, ba dimpotriva, chiar s-au intors oameni la Domnul.

Din anul 2000 slujiti biserica din Tg Lapus si locuiti in casa parinteasca din Rohia, aflata la cca 7 km de oras. Locurile in care traiti sunt remarcabile geografic, cu marete peisaje, apoi sunt imbibate puternic de istorie si  traditii ortodoxe. Manastirea Rohia este de notorietate in Ardeal; dar si in Romania. Acolo a trait ani buni Nicolae Steinhardt, intre 1978-1989, dar si poetul Ioan Alexandru. Cum ati imbinat in viata de zi cu zi, slujirea crestin baptista in mediul pregnant ortodox si atat de aproape de o manastire renumita?

Desi am copilarit in apropierea manastirii si am cunoscut cele doua personalitati amintite, nu am adus în slujirea mea ca pastor nimic din directia acestora, pentru ca nu se potrivesc învataturii biblice. Ca pastor baptist ma port la fel ca un om de rand, vorbind cu toti oamenii si cautând sa fiu o lumina.

Vasile Bel – La ROHIA, în Gradina casei

Cum ati aborda un crestin ortodox, ce i-ati spune ca pastor baptist? Daca sunteti implicat in viata comunei Rohia. Ce subiecte ati abordat si cu ce rezultate?

Discut cu ei. Vorbesc cu oamenii si le spun ca Biblia este singura Carte care trebuie respectata si dupa care trebuie sa ne ghidam viata.
Apoi, traditia si toate regulile ei nu sunt biblice si ii aduc in situatia in care le explic ce zice traditia si ce spune Biblia despre icoane, post, rugaciunile la sfinti si altele.

Care ar fi o definitie pentru un crestin autentic?

Crestinul autentic e persoana care il iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele, demonstrand cu fapta, adica fiind ascultator de Dumnezeu.

Ce proiecte sau planuri de viitor aveti?
Dorinta mea este ca in aceasta zona sa fie in fiecare sat o Biserica baptista.

Ce recomandare ati face tinerilor care doresc sa aleaga cariera de slujire ca pastor?

Sa nu se gandeasca la asa ceva daca stiu ca nu vor putea fi un exemplu de slujire.

Ce hobby-uri aveti? Ce faceti in timpul liber?

Gradinaritul, altoirea pomilor, lucrul in natura, cititul.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?

Sa nu se teama de profetiile care prevad dezastre si catastrofe, de nici o veste rea. Dumnezeu este pe tron si conduce universul. El are puterea sa ne ajute sa ajungem in siguranta la El.