Category: Family

„A gandi realist nu inseamna a te ingrijora continuu.” Dialog cu psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

On By nelursIn Family, Interview, Life and HealthLeave a comment


Cristiana_LevitchiCristiana Alexandra Levitchi este psiholog-psihoterapeut la spitalul Dr. V. Gomoiu, din Bucuresti. Licentiata a Facultatii de Sociologie-Psihologie-Pedagogie, sectia Psihologie, la Universitatea Bucuresti, Cristiana Alexandra Levitchi isi incepe in 2000, formarea in psihoterapia experientiala a unificarii. Trei ani  mai tarziu, aceasta decide sa isi continue instruirea si opteaza pentru o specializare in psihoterapie individuala (numita si psihoterapie adleriana). Cristiana Levitchi este de asemenea, practicant de NLP autorizat de  International NLP Foundation  si a colaborat ca si redactor la revista “Psihologia Azi Magazin”.  De-a lungul anilor, Cristiana Levitchi a participat in calitate de invitat, la emisiuni de radio si televiziune, la Radio Delta, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Antena 1, B1 TV, Prima, Goodlife Channel si a scris articole de specialitate la numeroase reviste. Cristiana Levitchi s-a nascut pe 12 decembrie 1973 la Bucuresti. De la parintii sai a mostenit simtul frumosului, simtul critic, placerea de a se instrui si a citi, instinctul in situatii critice, curajul de a merge mai departe, perseverenta, energia, insa si sensibilitatea care o ajuta in munca pe care o face. Cristiana Levitchi este casatorita din 1998, cu Bogdan Levitchi, de profesie inginer.
“Deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale”
– Esti psihoterapeut  specializat in psihoterapia experientiala a unificarii si psihoterapie adleriana.  Ce este „psihoterapia” si de ce ai ales acest domeniu?
– Sunt specializata in psihoterapie experientiala a unificarii, psihoterapie adleriana si am multe ore de formare in analiza tranzactionala. Psihoterapia este o modalitate de tratament care se face prin metode si tehnici specifice, fiind centrata pe reducerea/eliminarea simptomatologiei, a disfunctionalitatilor si integrarea mai buna a persoanei in societate, dezvoltarea unor abilitati noi de a face fata in viitor, gasirea unor solutii mature la situatiile de viata, restructurare si o reconfigurare a propriei personalitati, o integrare a sinelui mai buna. Psihoterapia se bazeaza pe tehnici verbale, experientiale, artistice, dramatice. Dincolo de tipurile de psihoterapie, cea mai importanta in procesul de psihoterapie este relatia psihoterapeutica. Daca clientul nu lucreaza la problema lui, terapetul nu poate face nimic. Cei doi au nevoie pentru rezultate, sa faca o echipa. Psihoterapeutul il ajuta pe client sa isi puna intrebarile potrivite si sa isi dea raspunsurile si solutiile potrivite. Psihoterapeutul impreuna cu clientul gasesc semnificatia simptomelor si cauza lor. In terapiile umaniste nu este importanta simptomatologia (atac de panica, compulsie, obsesie, fobie, depresie, cefalee psihogena, gastrita, enurezis, tic), ci semnificatia si cauza simptomatologiei. O terapie eficienta pe termen lung, dupa mine, nu urmareste ca persoana sa nu mai aiba simptome, ci sa fie eliminate cauzele care dau simptomele. Daca nu se lucreaza pe cauza, ci doar pe simptome, mai devreme sau mai tarziu, clientul va gasi “un alt simptom”, deoarece cauza nu a fost atinsa, inteleasa si vindecata. Simptomul este “virful icebergului”, cauza fiind cea care este necesar sa fie analizata in psihoterapie. Este foarte impoartant ca in terapie, clientul sa inteleaga ca este parte din proces, nu ceva sau cineva pasiv, care asteapta o “vindecare” miraculoasa. Psihoterapia ajuta persoana sa devina mai matura emotional, capabila de responsabilitate, de a gandi singura, de a se schimba si a evolua. Psihoterapeutul pune intrebari in asa fel incit persoana poate sa isi ofere singura solutiile. Pe de alta parte, unii psihoterapeuti isi exprima si opiniile proprii in legatura cu o problema ridicata de client fara a da sfaturi, rareori sugestii. In psihoterapie conteaza si personalitatea psihoterapeutului si personalitatea clientului, nu intotdeauna tipul de psihoterapie. Fiecare este liber sa isi aleaga psihoterapeutul, tipul de psihoterapie, la fel cum si un psihoterapeut poate sa isi selecteze clientii. Personal, incurajez foarte mult in terapie – biblioterapia si incurajez autoanaliza dincolo de orele de terapie. In definitiv gandirea disfunctionala nu se schimba numai in 55 minute, cat dureaza sedinta de psihoterapie, ci se schimba de-a lungul intregului proces de psihoterapie, si atunci cand clientul nu este in ora de terapie, ci la serviciu, acasa, cu prietenii. O metafora pentru psihoterapie ar fi: psihoterapia este ca o operatie. Sa spunem ca un om se juleste si ii curge sange – are o rana deschisa. Ajunge acasa, nu se spala, nu se dezinfecteaza si isi pune un bandaj… Peste o saptamana, rana a copt si a facut puroi si se sparge.. Rana e suprainfectata. Avem nevoie de a da jos bandajul care s-a dovedit nefolositor, sa dezinfectam rana (si deseori ustura si doare)…, sa lasam sa se vindece, sa se formeze o cicatrice in timp. Clientul vine deseori in criza…, cu rana suprainfectata de ani de zile (din copilarie)…, dupa ce a incercat sa o bandajeze fara sa o curete. Rana e adanca, are puroi si supureaza. Clientul are nevoie sa inteleaga ca trebuie sa dea la o parte bandajul pentru a lucra asupra ranilor trecutului. Lucrul asupra trecutului nu e intotdeauna placut, insa este intotdeauna util. Dupa clarificarea trecutului, rana se inchide, se cicatrizeaza si incepe sa creasca un strat nou de piele…. Acel strat nou de piele, in psihoterapie poate fi: o credinta benefica-realista (care inlocuieste o credinta negativa-disfunctionala), o viziune despre sine, lume si viata realista si matura. In psihoterapie, se lucreaza pe trecut pentru prezent si viitor. Fireste ca o persoana care vine la psihoterapie se dezvolta si personal. Mai multe detalii la http://www.sensart.ro/psihoterapie-ce-este.html
Psihoterapeutii adlerieni spun ca orice persoana care are in copilarie o amintire unica in care apare ceva legat de moarte se prea poate ca la maturitate sa devina medic, psihiatru. Foarte interesanta remarca…. si fireasca, de altfel. Medicul si psihoterapeutul au rolul de a “da ajutor” unei persoane in suferinta. Deseori, si medicul si psihologul au avut in familie persoane aflate in suferinta sau persoane a caror moarte i-a marcat. In acest fel, acesti profesionisti ajung sa vindece prin meseria lor o problema personala de familie. Ce face un medic ? Sfideaza moartea prin profesia sa.
– Am citit acum cativa ani, cartea lui Daniel Goleman, „Inteligenta emotionala”. S-a spus despre acest volum ca a marcat momentul unei revolutii in psihologie prin analiza importantei emotiilor in dezvoltarea personalitãtii umane. Lucrarea ta de diploma, “Inteligenta (abilitatea) emotionala si creativitatea” este prima lucrare din Romania care trateaza conceptul de inteligenta emotionala. Te-am ruga sa ne spui ce te-a determinat sa te opresti la inteligenta emotionala?
– In 1997, tin minte ca erau foarte putine carti noi pe piata. Am avut intuitia de a imi lua ca si lucrare de diploma importanta acestei abilitati emotionale in viata noastra. Dupa 1990, s-au tradus multe carti despre inteligenta emotionala si acum acest concept este foarte cunoscut si foarte utilizat, mai ales in cadrul cursurilor de dezvoltare personala in firme, companii. Mai toata lumea vorbeste astazi despre mai multe tipuri de inteligenta diferite si despre rolul lor particular in succesul persoanei pe plan profesional si personal. M-a atras aceasta tema pentru licenta posibil si pentru faptul ca eu sunt stangace ca lateralitate si stangacii de obicei, au emisfera dreapta dominanta – cea corespunzatoare caracterizata prin: creativitate, globalism, stil analogic, intuitie. (Mai multe detalii la : http://www.sensart.ro/dominanta-cerebrala.html). Am intuit ca doar cu logica rationala nu putem atinge un echilibru interior, nu putem fi multumiti de noi insine si cu ceilalti. Studiile stiintifice si experientele de viata arata ca un om cu inteligenta academica (care poate face doua facultati si avea multe diplome) nu are o viata implinita si fericita, daca nu poseda si acest tip de inteligenta emotionala.  (Mai multe la http://www.sensart.ro/inteligenta-emotionala.html) Radacinile inteligentei emotionale le putem gasi la Th. Ribot care vorbeste despre simtire si o logica afectiva si Gustave le Bon care face diferenta intre eul afectiv si eul rational. (Mai multe in http://www.sensart.ro/logica-afectiva..html). Pe de alta parte, deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale, ci dimpotriva, sunt afective. Rolul emotiilor in viata este mai important decat rolul ratiunii, desi multi dintre noi credem contrariul.
Fizicul si psihicul se influenteaza reciproc
– „Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi”, „Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, “Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, „Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit” sunt cateva din  volumele care iti poarta semnatura. Te rugam sa ne prezinti unul din cazurile terapeutice descrise in aceste lucrari.
– Nu o sa vorbesc explicit despre un caz, ci doar despre unele cazuri care au puncte comune. Multe dintre problemele celor care au venit la terapie izvorau din credintele disfunctionale pe care le aveau despre sine, lume si viata, transmise deseori, din generatie in generatie de catre parinti si bunici.
De exemplu: O femeie avea atacuri de panica. Acesta era simptomul. Atacul de panica servea la ascunderea adevaratelor sentimente si ganduri fata de sotul ei si fata de seful ei. In loc sa isi exprime frustrarea, mania autentica fata de cele doua persoane din viata ei, ea inventase atacurile de panica pentru ca ceilalti sa se poarte frumos cu ea. Ea se simtea culpabila pentru ostilitatea pe care o resimtea fata de sef si sot. Astfel, pentru a isi proteja eul, folosea acest simptom. Cu cat facea pe plac sotului si sefului mai mult, cu atat era mai pasiv-agresiva in comportare si ii sabota si se sabota si pe ea. A invatat in terapie sa isi exprime dorintele si cererile direct si onest, fara a mai disimula.
– Se stie ca fizicul si psihicul interactioneaza in dublu sens, influentandu-se reciproc. Cu totii am auzit de asa numitele „boli de stres”. Ai intalnit in practica ta de pana acum, astfel de cazuri? Ce solutii concrete poti sa le oferi cititorilor nostri, pentru a face fata mai usor „bolilor de stres”?
– Da, fireste ca trupul reactioneaza la problemele emotionale si la gandirea disfunctionala si noi putem sa ne inducem o stare proasta din punct de vedere fizic si psihologic. As putea spune cumva ca viata insasi este un stres…, ca sa nu patologizam prea mult acest termen prea utilizat in ultima vreme. Alti termeni utilizati tot in ultima vreme sunt criza si depresie. „Toata lumea” trece prin criza si prin depresie… Uneori, se abuzeaza de aceste notiuni si nu se inteleg adecvat. In definitiv, parafrazand pe cineva : nu exista boli, ci bolnavi. Fiecare reactioneaza diferit la angoasa de viata si de moarte. De fapt, daca vrei, exista stres „bun” si stres „rau”. „Stresul bun” se numeste eustres si „stresul rau” disstres. As spune ca stresul bun constituie provocarea medie pe care este necesar s-o avem in viata, pentru a trai echilibrati si multumiti, satisfacuti. Studiile arata ca cei care nu au in viata provocari sunt la fel de stresati ca si cei cu stres negativ (tensiuni la locul de munca, in familie, cu vecinii si altele). Concluzia tipic greceasca – avem nevoie de „stres mediu” in viata. Asa cum o motivatie medie ne indreapta spre succes, un stres bun si mediu ne mentine vii, functionali si eficienti. Avem nevoie pentru a contracara stresul negativ, de o igiena psihologico-emotionala in fiecare zi pentru noi insine, pentru cuplul si /sau familia noastra. Daca nu ne facem timp zilnic, macar ½ de ora pentru noi insine, „oboseala cronica” si „stresul” (sub orice forma) nu vor intarzia sa apara. Exista foarte multe metode de destresare (fiecare ar fi de dorit sa si le cunoasca si sa le aplice): tehnici de relaxare, qi-qong, masaj, aromoterapie, biblioterapie, yoga, desen, muzica, de preferat clasica, scrierea automata – intr-un jurnal, si altele.  Intr-o societate de consum in care ne lasam consumati de altii…, de societate si produsele ei…., avem nevoie mare de o limita pe care s-o punem societatii. Altfel, devenim niste morti vii, niste alienati din punct de vedere afectiv, social, mental, niste roboti.
“Dependenta si singuratate”
– La Conferinta Nationala a Psihologilor din Romania ai prezentat lucrarea “Dependenta si singuratate”. Ai pornit de la niste cazuri pe care le-ai tratat, atunci cand ai conceput aceasta lucrare? Poti sa ne descrii un astfel de caz si solutia pe care ai oferit-o?
– Intr-un caz, era vorba de o persoana cu tulburari de alimentatie si cu relatii de parteneriat multiple. Practic, avea adictie de mancare si relatii. Prin ele, isi suplinea un gol afectiv. Avea de fapt, o “foame” de recunoastere si iubire, foame care nu ii fusese satisfacuta in copilarie. Am lucrat cu ea mai ales pe relatia cu mama ei, care fusese abuziva (cicalitoare, critica) si pe acceptarea de sine. Clienta a avut rabdarea si puterea de a intelege si invata ca a avea relatii pasagere sau relatii nesatisfacatoare nu inseamna fericire…, ci dimpotriva. Dupa o vreme, a ales un partener care ii oferea o relatie stabila emotional si intimitate afectiva, renuntand la relatiile cu parteneri abuzivi, asemanatori mamei ei.
– Cand trebuie sa apelam la un psihoterapeut?
– Cand simtim ca nu mai suntem functionali intr-o parte a vietii noastre, cand am trecut sau trecem printr-o trauma (pierderi, deces, familie abuziva, divort al parintilor cand eram copii), cand avem simptome somatice (cefalee, gastrita, crize cardiace, lipotimie, ameteli si altele), cand avem tulburari fobice, obsesiv-compulsive, atacuri de panica, tulburari de somn, distimii, cand avem de trecut printr-un doliu, cand nu ne mai intelegem cu cei din jur, cand nu ne mai intelegem cu si pe  noi insine (pentru ca am pierdut contactul cu noi insine), cind pur si simplu, dorim sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa fim constienti de noi insine, sa ne dezvoltam.
Pentru ca pierderile fac parte din viata, este important sa stim sa le gestionam
– Se stie ca pictatul, desenatul, sculptatul, cantatul, scrierea poeziilor sunt un mod creativ de a ne exprima emotiile. Cand si de ce ai inceput sa pictezi?
– Am preluat talentele artistice de la bunicii mei si de la mama. Imi plac mai mult crochiurile decat pictura si mult timp, am lucrat crochiuri. Nu este intamplator ca eram tentata sa desenez mai mult figuri, decat peisaje. Imi place sa desenez crochiuri in carbune – mai ales, portrete. De mica m-au fascinat expresiile fetelor (evident neintamplator fata de ceea ce fac acum – descrifrez dupa expresii ceea ce simte persoana din fata mea).
– De ce anume esti interesata in prezent? La ce lucrezi zilele acestea?
– Lucrez la o carte care – cred eu, o sa fie foarte practica si folositoare : despre pierderi, traume, doliile din viata noastra. Nu exista persoana pe lumea aceasta care sa spuna ca nu a pierdut nimic in viata. Pierderile fac parte din viata, insa este important sa stim cum le integram. Aceasta carte o scriu in colaborare cu editoarea Clara Toma (fiecare are o alta formare si cartea va surprinde abordarile fiecareia).
„…as prefera sa traiesc clipa”
– Ce planuri de viitor ai?
– Mai intai, as prefera sa traiesc clipa. Asa cum spun intr-un articol, societatea occidentala a uitat sa Traiasca, fiind caracterizata doar de verbul a face si a avea. Doresc sa ma bucur de tot ce imi ofera viata si sa fac cu placere tot ce fac si acum. Profesional, doresc sa incep si alte formari in domeniul psihoterapiei (considerand ca diversitatea este mai buna decat o singura abordare terapeutica).

– Cum iti petreci timpul liber?
– Citesc, merg cu sotul si catelusa in parc, ma intalnesc cu prietenii, vizionez emisiuni pe Discovery Travel & Living, desenez.
– Ce hobby-uri ai?
– Ca si hobby-uri pot spune ca am in genere, arta – o cunsum si o produc (cand imi fac timp), acupunctura, homeopatia, insa si lucruri care nu pot fi postate la hobby-uri, cum ar fi natura. E o adevarata incantare sa ma plimb pur si simplu, pe strazi, cu sotul, cu catelul sau singura si sa privesc arhitectura unor case vechi incadrate de copaci si natura. De altfel, Cartile denumite „Istorii” sunt scrise intr-un stil care releva dragostea mea pentru arhitectura veche. Una dintre meseriile pe care as fi putut sa le am este designul arhitectural.
– In loc sa te invit sa le adresezi un mesaj final cititiorilor nostri, as vrea sa te rog sa transpui pentru ei, in calitate de psihoterapeut, aceasta sintagma – „Don’t worry! Be happy!”
– Sintetizand, sintagma aceasta semnifica libertatea interioara a persoanei care „fiinteaza”, mai mult decat „face” (care nu este specifica societatii occidentale…, poate mai mult unora dintre societatile orientale… sau unor triburi, poate). Mai semnifica, dupa parerea mea, si lipsa de ganduri disfunctionale – de ingrijorari ale zilei de maine, gen : „Daca se intimpla X…..? „, ingrijorari care fac mai mult rau decat bine, deoarece unele nu sunt fondate in realitate, ci doar inventate. A gandi realist intr-o situatie nu inseamna a te ingrijora continuu sau a face din „tantar armasar”, ci a evalua situatia si cu mult calm si echilibru, a lua o decizie. Sintagma insa, poate avea si o conotatie mai putin buna, ascunzand un mecanism de aparare defensiv – negarea. Cand o persoana trece printr-o situatie care nu suporta amanare, ar face o mare greseala daca si-ar spune „Ei si ?”. Practic, intre cele doua extreme: persoana care vrea sa controleze totul, perfectionistul si persoana care lasa lucrurile la voia intamplarii, care nu se responsabilizeaza pentru nimic, se afla persoana echilibrata care analizeaza si evalueaza – cand sa nu se panicheaza si cand sa actioneze in functie de situatie.

INTERVIU CU VASILE BEL – pastor al Bisericii Baptiste din Târgu Lapus (MM)

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, Ministry, Romania2 Comments

Vasile Bel


SA FIU ALATURI DE CEL MARGINALIZAT!


Odata un pastor a predicat din textul 1 Corinteni 15:1-5 punand predicii sale titlul:”Evanghelia lui Cristos intr-o coaja de nuca“. Aceste cinci versete biblice cuprind adevaruri esentiale ale Sfintei Scripturi. Merita cu prisosinta a fi citite de fiecare dintre noi.

La fel, pastorul Vasile BEL, reuseste performanta de-a-si prezenta viata si drumul pe care a ajuns la credinta in Domnul Isus, folosind cuvinte putine, raspunsuri simple si sincere. Nu i-a fost prea greu sa ne spuna care sunt pietrele de aducere aminte. Dumnealui a avut o viata de loc usoara. Dimpotriva. Si, foarte pe scurt, a prezentat-o asa cum a fost ea. Cu lumini si umbre. Chiar daca tatal sau a decedat foarte curand, Tatal Ceresc nu a intarziat sa-i calauzeasca pasii pe drumul Fiului Sau.

– Prezentati o scurta autobiografie incluzand si primii ani de scoala si cateva amintiri care in timp v-au format personalitatea.

M-am nascut in 06 octombrie1956 in localitatea Tg. Lapus. Când am venit cu mama de la spital, nou nascut, tatal meu era ingropat de 2 luni, dar am fost primit de fratele meu de 2 ani, bunicii din partea lui tata si un strabunic. Rând pe rând acesti bunici au inceput sa plece in vesnicie, iar in 1962 în familie,   mama a ramas cu cei doi copii, Ion si Vasile.
In anul 1963 am început scoala în sat si era de mers pâna la scoala cca 2 km dus si alti doi la întoarcere. In vara anului 1966 situatia financiara a familiei a devenit tot mai grea si mama a hotarât sa fiu dat la Casa Copilului si sa urmez 8 clase, apoi scoala profesionala.
In acea vreme, tot timpul am simtit mult lipsa tatalui si ma gândeam cât de bine era daca m-as fi nascut intr-o familie cu amândoi parintii! Asa se face ca am perceput cumva lumea ca ostila. Insa, în mintea mea, se contura o idee si o dorinta de care sunt condus si azi: sa fiu alaturi de cel care este marginalizat.

–Cum v-ati dat seama ca sunteti un tanar pacatos, un om care are nevoie de iertarea si bunavointa lui Dumnzeu? Care a fost momentul in care v-ati predat viata in mana Domnului?

Cand am terminat scoala nu credeam ca exista Dumnezeu si am trait ca atare, desi duminica mergeam la Manastirea Rohia si participam la slujba. Nu suportam pocaitii de loc. Fratele meu s-a pocait mai intai. De la el stiam ceva de pocaiti. Am trecut prin cinci incercari diferite si la fiecare ziceam: “de scap de aici ma pocaiesc si eu“. Doar la a cincea incercare m-am hotarat. Hotararea am luat-o intr-o duminica, cand s-a citit la Cina Domnului din cartea Isaia, cap. 53. Atunci am zis: ” daca Domnul a suferit pentru mine de ce sa fiu impotriva Lui“?

– Care sunt bornele sau pietrele de aducere aminte ridicate in timp pana in momentul in care s-a conturat tot mai clar chemarea la credinta in Dumnezeu?

(1) Eram cu vaca familiei la pascut cu alti tineri si am pierdut-o intro zi si mi-am zis “Daca o gasesc seara, cand sa merg la serviciu, ma pocaiesc!” Am cautat-o cu totii peste tot si cand s-a inserat am pornit cu toti spre casa. Vaca mergea pe drum inaintea noastra.
(2) Eram in caroseria unui camion inalt, incarcat cu lemne. Camionul s-a balansat puternic cand a trecut peste un parau. Pe mine, de sus de la inaltime, m-a aruncat jos si nu mi s-a intamplat nimic!
(3) Intr-o vara, la Baia Mare au venit niste tineri din Turda. Mi-am pus o dorinta catre Dumnezeu si am zis: “Daca voi fi si eu printre cei ce merg impreuna cu acesti tineri la lac, atunci ma pocaiesc.” Si Domnul a deschis si acest drum pentru mine, care a fost decisiv pentru hotararea care trebuia s-o iau.

– In ce moment al vietii ati primit chemarea Domnului de a-L sluji ca pastor? Cum s-a intamplat?

Dorinta de a deveni preot o nutream de copil. Stiam ca preotul este mai aproape de om si poate sa-l ajute. Dupa ce am primit pe Domnul in inima, tinerii din Biserica m-au luat cu ei si ma puneau sa vorbesc, sa predic si mi s-a aprins dorinta de a fi pastor de-acuma, nu preot cum gandeam, dar nu vedeam cum. Eram casatorit si nu vedeam nici o sansa. Insa Domnul m-a indemnat prin fratii din biserica. Asa se face ca in 1987 fratele Vasile Talpos a inceput un curs cu tinerii si nu jumai. Se numea “Curs pentru ajutor de pastor“. Curs intensiv, de scurta durata, care a tinut pina in 1990. (Vasile Talpos este rectorul Institutului Teologic Crestin Baptist din Bucuresti)

– Ce trebuie sau e bine sa stie cel care doreste sa ia decizia de a sluji ca pastor?

1.) Sa aiba aceasta chemare.
2.) Sa fie constient ca nu toti oamenii-i vor fi apropiati.
3.) Sa poata suporta cand este infruntat si sa aiba puterea de a nu raspunde cu aceeasi moneda.
4.) Sa stie ca el slujeste, nu altii il slujesc pe el.
5.) Sa nu se lege de unele realizari; sa fie in stare sa plece in alta localitate de va fi oportun sa se desprinda de un loc in care si-a consolidat viata si pozitia.

– Odata intrat in slujba de pastor, ce s-a schimbat in viata dvs. de zi cu zi?

Citirea zilnica a Bibliei, citirea altor carti si mult studiu.

– Vorbiti-ne despre  familia D-voastra. Aratati-ne unde ati slujit pentru inceput? Care au fost primele impresii, greutatile, dar si binecuvantarile Domnului?

M-am casatorit in anul 1980 cu Aurelia. Avem doua fete, Claudia si Cristina, care acuma sunt casatorite, la casele lor.”

Am lucrat in bisericile de la tara, in satele din jurul orasului Baia Mare, si, din 1990, am intrat in lucrare ca pastor in localitatea Chiuiesti. Nu am fost luat prin surprindere, deoarece stiam ce ma asteapta si eram foarte hotarat. Am stiut sa am o oarecare retinere cand cineva ma prea aprecia sau cand cineva ma prea critica. Chiar mergeam cu fratii la lucrul campului. Un crestin ortodox m-a oprit odata si mi-a zis: “Dumneata mergi si ajuti pe enoriasi, iar noi mergem si lucram la parintele nostru!” Atunci m-am bucurat ca am putut fi model pentru cei din jur.

– O perioada foarte important ati slujit in Chiuiesti- judetul Cluj. Ati traversat doua epoci separate de revolutia din 22 decembrie 1989. Povestiti cateva episoade, din framantarile si trairile fiecarei perioade.

Framântari mari au fost în anul 1990 si dupa aceea, din cauza ca s-a retrocedat pamântul. Fratii se dadeau în judecata pentru pamânt si erau mari nemultumiri, resentimente si ura. Domnul ne-a ajutat si am depasit cu bine perioada si nu a cazut nimeni de la credinta, ba dimpotriva, chiar s-au intors oameni la Domnul.

– Din anul 2000 slujiti biserica din Tg Lapus si locuiti in casa parinteasca din Rohia, aflata la cca 7 km de oras. Locurile in care traiti sunt remarcabile geografic, cu marete peisaje, apoi sunt imbibate puternic de istorie si  traditii ortodoxe. Manastirea Rohia este de notorietate in Ardeal; dar si in Romania. Acolo a trait ani buni Nicolae Steinhardt, intre 1978-1989, dar si poetul Ioan Alexandru. Cum ati imbinat in viata de zi cu zi, slujirea crestin baptista in mediul pregnant ortodox si atat de aproape de o manastire renumita?

Desi am copilarit in apropierea manastirii si am cunoscut cele doua personalitati amintite, nu am adus în slujirea mea ca pastor nimic din directia acestora, pentru ca nu se potrivesc învataturii biblice. Ca pastor baptist ma port la fel ca un om de rand, vorbind cu toti oamenii si cautând sa fiu o lumina.

Vasile Bel – La ROHIA, în Gradina casei

– Cum ati aborda un crestin ortodox, ce i-ati spune ca pastor baptist? Daca sunteti implicat in viata comunei Rohia. Ce subiecte ati abordat si cu ce rezultate?

Discut cu ei. Vorbesc cu oamenii si le spun ca Biblia este singura Carte care trebuie respectata si dupa care trebuie sa ne ghidam viata.
Apoi, traditia si toate regulile ei nu sunt biblice si ii aduc in situatia in care le explic ce zice traditia si ce spune Biblia despre icoane, post, rugaciunile la sfinti si altele.

– Care ar fi o definitie pentru un crestin autentic?

Crestinul autentic e persoana care il iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele, demonstrand cu fapta, adica fiind ascultator de Dumnezeu.

– Ce proiecte sau planuri de viitor aveti?
Dorinta mea este ca in aceasta zona sa fie in fiecare sat o Biserica baptista.

– Ce recomandare ati face tinerilor care doresc sa aleaga cariera de slujire ca pastor?

Sa nu se gandeasca la asa ceva daca stiu ca nu vor putea fi un exemplu de slujire.

– Ce hobby-uri aveti? Ce faceti in timpul liber?

Gradinaritul, altoirea pomilor, lucrul in natura, cititul.

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?

Sa nu se teama de profetiile care prevad dezastre si catastrofe, de nici o veste rea. Dumnezeu este pe tron si conduce universul. El are puterea sa ne ajute sa ajungem in siguranta la El.

Berea zilnica mareste riscul de cancer la stomac si colon

On By nelursIn Europe, Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

by Madalina CHITU
cotidianul Gandul
bereOamenii de stiinta de la Universitatea McGill din Montreal sustin ca persoanele care beau zilnic bere sau alte bauturi alcoolice tari prezinta un risc de trei ori mai mare de a dezvolta diferite forme de cancer. Mai mult, cercetatorii canadieni spun ca persoanele care beau zilnic cel putin un pahar de alcool sunt expuse riscului de a dezvolta celule cancerigene in organism, comparativ cu cele care beau alcool ocazional sau deloc.
La cercetare au participat 3.600 de barbati, cu varste cuprinse intre 35 de ani si 70 de ani, iar specialistii au monitorizat efectele consumului de alcool asupra organismului. Cele mai frecvente tipuri de cancer inregistrate in randul persoanelor care consuma zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plamani, ficat si prostata.

Expertii de la Universitatea McGill au luat in considerare si tipul de alcool baut si au observat ca numai berea si bauturile spirtoase, nu si vinul, pot spori riscul de a dezvolta aceste forme de cancer. Ei au descoperit ca barbatii care consuma alcool de pana la sase ori pe saptamana prezinta cu 83 la suta mai multe riscuri sa dezvolte cancer la esofag decat abstinentii si persoanele care consuma alcool ocazional, in timp ce cei care consuma alcool zilnic risca de trei ori mai mult sa se imbolnaveasca. “Rezultatele pe care le-am obtinut arata ca cei care au consumat alcool cel mai frecvent de-a lungul vietii au fost expusi si celei mai mari cresteri a riscurilor de a avea mai multe forme de cancer”, spune profesorul Andrea Benedetti, coordonatorul studiului.

"Tragedie si triumf"- Ligia Seman O lectie de iubire in desavarsire

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Family, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

by Gabriela Petcu

August 2009

“Acum dar, raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

Gabriela PetcuSe spune ca Dumnezeu isi pune cuvantul in glasul oamenilor. Trebuie doar sa avem ochi ca sa vedem acest lucru, urechi ca sa ascultam si mai ales loc in suflet ca sa putem primi si astfel sa invatam cum sa daruim.

Mesaje minunate venite din Cer, se astern in randurile scrise ale Ligiei Seman prin cartea „Tragedie si triumf”. ?i cum sa nu fie o lectie deschisa despre dragoste, cand in paginile acestei carti, avem reteta de vindecare a tuturor ranilor lasate de relele pamantului, prin insasi Iubirea?

Ligia Seman, reuseste sa surprinda pe scena vietii, personaje reale, oameni pe care ii intalnim zilnic la colturi de strada, in locuri in care milostivirea ar putea trezi in fiecare din noi, un gand bun, atunci cand o mana este intinsa cu scopul de a primi. De cele mai multe ori, judecam. Uneori, lasam ceva in acea palma, fara sa privim ochii celui care cere, celui care este oropsit. „Tragedie si triumf” ne ajuta sa intelegem ca de fapt, nu mana ne este intinsa ci sufletul. Cine are puterea sa lase intr-un astfel de vas, iubirea? Cine intelege ca iubirii i se raspunde cu iubire? Furati de valtoarea vietii, multi dintre noi am uitat care ne este rostul. Citind aceasta carte, descoperi sensuri, gasesti multe raspunsuri si cu acestea, afli rostul existentei.

In scrierea Ligiei Seman, avem doua lumi diferite, doua drumuri paralele care uneori, se intretaie prin infruntari directe. Pe de o parte, o lume mizera la trup si la suflet pe de cealalta parte, o lume deosebit de frumoasa si curata. Prima te coboara, celalta te ridica. Iubirea, este singura care reuseste sa uneasca aceste lumi si mai mult decat atat, sa traga spre victorie, acea parte deznadejduita, umilita de ironia destinului. Da, este un hazard sa te nasti intr-o familie educata, cu potential material, cu resurse de a darui. La nastere, fiecare din noi primim un dar genetic. Oricat de mult ne-am dori sa depasim o stare, aceasta ampreta genetica, iti margheaza drumul. Vlad, Ana si cei doi fratiori mai mici, nu au avut sansa vietii. Au aparut pe lume, din parinti degradati, fara vointa de a schimba cursul neajunsurilor. Tatal lor, un betiv care starnea teama si repulsie, mama lor o femeie slaba, care renuntase la lupta, pierzandusi mintile si sufletul. Saracie, mizerie, durere, revolta, lipsa credintei. Acestea erau elementele de baza cu care micutii au pornit in viata. In loc de educatie, ei primeau pedepse aspre, vorbe grele, erau trimisi la cersit fiind umiliti de cei care nu aveau in suflet bunatatea dragostei. Drama lor, se adanceste odata cu moartea mamei ucisa de tatal cazut in patima betiei. Ajung la orfelinat unde cei mici, nu fac fata si mor sufocati de prea multa durere, de neiubire. Aici, Ana si Vlad separati fiind, traiesc clipe cumplite, zbucium launtric, maturizarea lor inainte de vreme. Cei slabi, se ratacesc. Cei puternici, devin aprigi. Ei rezista doar calcand unii pe altii. Este o lupta pe viata si moarte. In orfelinat, Vlad isi pierde prietenul cel mai bun, pe Calin Barbu care desi mic, a reusit sa inteleaga ce inseamna sacrificiul in numele iubirii. Tot aici, isi face cel mai de temut dusman, pe Doroftei care ii va marca toata existenta.

In paralel, familia Marcu, isi creste cei trei copii, Magda, Adrian si Edi, in conditii materiale si mai ales spirituale optime pentru ca ei sa se dezvolte armonios la trup si suflet. Au tot ce e mai bun, un suport genetic perfect si iubirea transmisa si inmultita. Vlad si Magda sunt de aceeasi varsta si primul lor contact, are loc dupa ce Vlad, a fugit din orfelinat. Era flamand, murdar, singur si speriat de o viata pe care inca nu o cunostea, cea de strada intr-un oras strain. Magda, desi avea doar unsprezece ani, era cocheta, iar frumusetea si atitudinea ei, o faceau sa semene cu un inger. Vlad a simtit pentru prima data fiorul dragostei neinteles atunci, cand fetita l-a mangaiat pe obraz si i-a oferit jumatate din langosul din care ea, manca. Nu va uita niciodata aceste momente. Desi, primise cea mai frumoasa dovada a bunatatii, reactia baiatului a fost una de revolta, furandu-i papusa si „ucigand-o” cu brutalitate.

Viata strazii, se spune ca este una „libera” insa este extrem de dura. Copiii traiesc in canale si sunt chinuiti de cei mai mari care le impun reguli si pedepse drastice. Ei cersesc, fura sau muncesc iar castigul, trebuie dat celui mai puternic care apoi, imparte insa, niciodata cinstit.

Dupa patru ani, destinul ii pune din nou fata in fata pe cei doi copii, care intre timp ajung adolescenti. Magda, creste in numele iubirii lui Dumnezeu si are educatia de a ajuta pe cei napastuiti. Intreaga familie Marcu, lupta sa aduca bucurie in sufletele oamenilor necajiti. Vlad o recunoaste dupa alunita pe care o avea pe degetul inelar dar, nu spune nimic. Indragostit, sufletul lui este chinuit de diferenta dintre ei si ar face orice pentru fata cu chip de inger. In aceasta intamplare, baiatul primeste pentru prima data o Biblie si este hotarat la indemnul Magdei, sa-i patrunda tainele. Insa, nu apuca. Pentru ca nu a respectat regulile strazii, i-a fost injunghiat cainele care era cel mai bun prieten al sau si apoi, i se da foc canalului in care se adapostea. Biblia arde fiind la pieptul lui si cu ea, o parte din fata baiatului. Dupa aceasta nenorocire, ajunge un monstru la trup si suflet, devine de o rautate feroce incat, se poarta fara mila cu cei mai slabi, chiar mai rau decat s-au purtat altii cu el. Loveste copiii, fura, violeaza, chinuie animalele. In aceste conditii, il regaseste sora lui, Ana. Nici ea nu reusise sa treaca dincolo de lumea canalelor, prostituandu-se pentru o farfurie de mancare. Din aceste fapte, s-a nascut fetita ei Maria pe care a parasit-o in spital si care curand, a ajuns tot la orfelinat. In Ana, se da o lupta crunta intre instinctul matern si cel al legii junglei din strada. Este derutata si ingrozita de vita pe care o are. Incearca sa-si implineasca visul de a avea o casa in care sa-si poata aduce fetita si se agata cu disperare de un barbat fragil emotional si cu un caracter facil, bazat pe filozofia „traieste cum vrei, fa ce-ti place”. Desi o primeste in casa lui impreuna cu copilul, el o trateaza dur si o aduce pana in pragul nebuniei incat aceasta sa vrea moartea fetitei.

Anii trec. Fratii Magdei, devin cuvant al Domnului. Unul, misionar in Afganistan, celalalt capelan in cadrul spitalului unde tatal lor, fusese medic si care, inainte de a pleca la Ceruri, a apucat sa-si vada copiii porniti pe drumurile alese. Vlad ii urmarea evolutia Magdei, din umbra. Era o domnisoara frumoasa si in momentul cand si-a ales un logodnic, pe Raul, coleg si prieten foarte bun cu Adrian, in Vlad s-a desteptat cel mai cumplit pacat, acela de crima. Intr-o noapte, il ataca insa, urmele umanitatii lui, inving ura si razbunarea. Vazand cat de crunt a decazut, renunta la crima si incearca sa se sinucida. Lupta psihologica se da si in Vlad dar si in Raul, o lupta intre bine si rau, lupta de a alege intre iertare si neiertare, intre iubire si neiubire. Ajuns la spital, in salon cu un batran pe moarte, tanarul Vlad, reuseste sa inteleaga o parte din tainele Bibliei de la acesta. Cand batranul isi dadu sufletul, in Vlad deja incoltise samanta credintei.

Are taria sa recunoasca in fata Magdei, tot raul pe care l-a facut, toate nenorocirile care-si gasisera loc in sufletul lui, cu o sinceritate debordanta. Magda il iarta si ii arata drumul. Un drum pe care el nu-l stiuse iar acum, descoperise ca niciodata nu a fost singur si ca a fost iubit cu o dragoste desavarsita. In Vlad, inflori iubirea si odata cu aceasta, chipul lui slutit, se transforma in lumina. Cu aceasta putere noua, el a reusit sa o aduca pe drumul bun si pe Ana. Iubirea iarta, nu judeca, nu pizmuieste, iubirea raspunde cu iubire. Raul, Magda, Edi si amintirea lui Adrian care si-a dat viata in numele iubirii, pentru credinciosii din Afganistan, au reusit sa-i aduca pe Vlad si Ana, pe cele mai frumoase culmi.

In ajunul Craciunului, cei doi orfani, cei doi oameni ai strazii, cei doi renascuti la viata, aveau o casa, aveau haine bune pe ei si bucuria de a imparti celor saraci, daruri. Era noapte, ger, zapada si totul avea un sens. Drumul spre acasa si un suflet plin de recunostinta si iubire, o minune!

Cand Vlad s-a impiedicat de un betiv cazut in zapada, aproape mort, stia ca trebuie sa-l salveze riscandu-si propia viata. Ce nu aflase inca, era faptul ca acel ratat, purta numele de Doroftei, cel mai de temut dusman al sau. In sufletul lui Vlad, se da o lupta intre a-l lasa acolo sa moara ori a-si da viata in numele iubirii salvandu-si dusmanul de la moartea prin inghet. ?i a ales iubirea. N-a fost in zadar acest sacrificiu pentru ca Doroftei, a tras invataminte si s-a reabilitat, intorcandu-se la sotie si copii si traind cuvincios. Vlad s-a urcat la Cer incununat cu iubire.

La slujba de luat ramas bun, i-au fost alaturi Magda, Raul, familia lui Edi, Ana cu fetita ei si insasi Doroftei cu familia. Nu au fost multi insa in acele momente, iubirea a triumfat.

Tragedie si triumf

Ligia Seman, are un talent remarcabil in descrierea starilor sufletesti, a luptei psihologice care se da in fiecare personaj din medii diferite de viata, a gandurilor si faptelor, viselor si implinirilor. Scriitoarea, face o trecere de la un personaj la altul abia simtita iar in finalul fiecarei actiuni lasa loc de suspans, de asteptare atfel incat cartea, devine usoara la citit si implicit incitanta prin dorinta de a afla adevarul. La fel de bine descrie natura, diverse locasuri, imagini si actiuni din vise. In randurile cartii, gasim o parte din inima autoarei care devine mesager al Inimii lui Dumnezeu. Strecoara citate din Biblie si chiar daca nu ai citit Cartea Sfanta, aici gasesti o sursa a credintei si un indemn catre cunoastere. De asemenea, Ligia ne incanta cu frumoase versuri puse in seama personajelor, versuri de inaltare, de recunostinta, de multumire.

„Tragedie si triumf” este ghidul prin care poti ajunge sa cunosti taina iubirii, poti atinge culmile cunoasterii si a adevarului. Tragedia te ajuta sa intelegi mai bine triumful. Un mesaj care ar putea fi o lectie deschisa de iubire in desavarsire.

"Domnind peste imprejurarile vietii", un ghid spiritual prin care orice femeie sa puna la lucru capacitatea de a gandi si de a face binele

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Europe, Family, Inspirational, literature, RomaniaLeave a comment

Domnind_peste_imprejurari

„Domnind peste imprejurarile vietii, un studiu devotional despre: valoare, putere, scop si psihoterapie feminina”, li se adreseaza femeilor, in dorinta de a le ajuta in depasirea problemelor personale. Cartea vorbeste despre aplicarea unor metode de psihoterapie crestina si cu siguranta, ca pentru multe cititoare va fi un lucru cu totul deosebit faptul ca Biblia le poate ajuta sa faca fata nevoilor curente, de zi cu zi. Intr-o lume ce le propune femeilor tot felul de trucuri, tabieturi si reguli surogat pentru a rezista la serviciu, in familie si in biserica, „Domnind peste imprejurarile vietii” le va convinge ca prin Cuvantul lui Dumnezeu pot sa obtina vindecare spirituala, cu implicatii pozitive asupra vietii lor. Acelea care vor deschide acest volum, vor vedea ca autoarea a imbinat intr-un mod fericit, studiul Cuvantului cu metode psihoterapeutice de o certa valoare.

„Domnind peste imprejurarile vietii” – o carte de eseuri impletita cu psihoterapie, cu adresabilitate feminina si solutii avand temei Biblia – vine dupa alte trei romane de succes ale Ligiei Seman. Cartea a aparut in 2006, la editura Cetate, Deva. Cunoscuta cititorilor pentru romanele sale crestine, “Funiile dragostei” (1995), “Handicapul constiintei” (1999) si “Tragedie si triumf” (2004), autoarea urmareste sa demonstreze in volumele pe care le-a scris ca daca nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu, care sa ofere un cadru de referinta, omul ar fi ca o corabie purtata de valurile vietii, aruncata de pe un mal pe altul, fara o busola dupa care sa se indrepte, fara o tinta spre care sa navigheze. In cartile Ligiei Seman, dorinta de a-i ajuta pe cititori sa gaseasca acest cadru de referinta, portul inspre care sa navigheze pentru a-si redobandi identitatea – ramane obiectivul de baza, firul calauzitor.

„Domnind peste imprejurarile vietii” le propune cititoarelor o sistematizare a metodei de studiu biblic, care sa le conduca la vindecare interioara. Pe parcursul a 11 saptamani, acestea pot traversa un itinerariu spiritual menit sa le imbogateasca sufleteste si sa le ofere puterea de a domni peste diferitele circumstante ale vietii. Fiecare capitol se incheie cu un verset de memorat si cu concluzii recapitulative. „Spunea un om intelept: „Dumnezeu Se plimba cu chibritul printre casele noastre si aprinde pentru binele nostru ceea ce am zidit, uneori, cu truda si renuntari. ?i-o face de mai multe ori…” Noi plangem si ne simtim dezorientati, nemaiavand puterea de a construi ceva. De fapt, numai atunci am inteles lectia: „Daca nu zideste Domnul o casa, degeaba lucreaza cei ce o zidesc.” (Ps. 127:1) Cartea de fata le invata pe cititoare cum sa isi zideasca o casa pe stanca, pentru ca suvoaiele imprejurarilor vietii sa nu aiba puterea de a le lasa fara un adapost spiritual.

Inceputul acestei calatorii de vindecare interioara este fundamentat pe ideea ca orice femeie are pret in ochii lui Dumnezeu. Lucrul acesta este esential, pentru ca de obicei, se intampla ca tocmai femeile sa fie privite in societate ca avand o valoare inferioara barbatului. ?i de aici, se nasc o serie de lucruri nefericite, aducatoare de probleme. In prima saptamana, pe parcursul a cinci zile, orice femeie care studiaza ajunge sa inteleaga ca „oglinda cerului, Cuvantul lui Dumnezeu, arata imaginea intregii fapturi a femeii.” Intelegem deci, ca slabiciunile” unei femei „indica faptul ca are nevoie ca puterea Lui sa se adauge puterii” ei limitate.

Mai departe, vedem ca lui Dumnezeu Ii pasa de fiecare femeie, venind in intampinarea nevoii de protectie cu care aceasta a fost creata. Cate categorii de femei sunt? Din ce categorie faci parte si cum sa iti asiguri protectia pentru viitor, iata doar doua din intrebarile carora autoarea le raspunde folosind Biblia si metode eficiente de consiliere crestina. Rezultatul este ca nici mai mult, nici mai putin, „umblarea cu El, increderea deplina in El”, le-a schimbat femeilor pe care Ligia Seman le prezinta ca exemple, pe deplin, viziunea asupra vietii. In continuare, in a treia saptamana de studiu, constatam ca El implineste nevoia de iubire ce a fost sadita la creatiune, in inima oricarei femei. „Cum sa pornim in cautarea adevaratei iubiri alaturi de partenerul nostru? Acest tip de iubire presupune efort si disciplina”, ne spune Ligia Seman in cartea sa. Evoluand de la particular catre general, aceasta extinde ideea si se intreaba: „Sa fie oare asemanator si in relatia cu Domnul? A sufocat oare stilul nostru „feminin” ceea ce trebuia sa ne aduca frumusete, motivatie si putere de lupta?”

Nu este suficient insa, ca femeie, doar sa primesti iubire, ci trebuie sa o si daruiesti si de aceea, in saptamana a patra, studiem modul in care o femeie poate sa daruiasca iubire pe calea indicata de Dumnezeu. Viata este complexa si sa nu uitam ca „framantarile, esecurile, tragismele, bucuriile, castigurile sau pierderile fac parte din viata noastra.” Mai poti darui deci iubire, cand ai parte de suisuri si coborasuri? Cand ti se pun bete in roate si trebuie sa faci fata la tot felul de situatii si presiuni exterioare, te mai simti capabila sa oferi iubire? Cum sa ai o stare de spirit buna, incredere in ceea ce esti, in ceea ce poti si in ceea ce stii sa faci, cand totul iti este parca, impotriva? Solutia? Legea Duhului de viata.

Pe drumul devenirii spirituale, observam cum Duhul lui Dumnezeu le daruieste femeilor acea putere de a domni peste o fire rebela, ce genereaza probleme la orice pas. „Daca si tu vei intelege cu adevarat solutia, vei fi schimbata si odata cu tine si lumea din jurul tau. Dumnezeu nici nu-ti cere mai mult!” Astfel, trecem la o latura biruitoare si pricepem cum incepe sa devina realitate ceea ce promite Cuvantul, si anume, ca orice femeie poate domni peste imprejurarile vietii. „Solutia este sa-L lasam pe Dumnezeu sa traiasca viata Lui in noi. Sfarsitul nostru este inceputul lui Dumnezeu! Salvamarii stiu ca nu poti salva un om de la inncec, decat dupa ce a renuntat sa se mai zbata pentru a face el insusi ceva.”

Sa nu ne imaginam ca firea pamanteasca va ceda atat de usor si de aceea, in urmatoarea saptamana, ni se arata modul in care Duhul o ajuta pe fiecare femeie sa aleaga ascultarea de Dumnezeu, mai degraba decat ascultarea de pacat. Cum se va realiza acest lucru? „In loc sa caute rezolvarea in mijloacele posibile care nu au condus la imbunatatirea relatiei”, orice femeie ar trebui sa se prabuseasca in genunchi „cu lacrimi si cu inima deschisa pana in cele mai profunde camarute ale ei, zicand: „Da, Doamne, am crezut ca pot iubi prin propriile forte, dar iubirea nu este asa cum am vrut eu s-o arat. Eu nu am iubit asa cum am vazut ca sunt atributele dragostei din 1 Corinteni 13; am vrut sa amestec cu iubirea egoismul de a-mi cere drepturile. Nici acum nu pot altfel, dar Tu poti sa iubesti prin mine.” ?i astfel, Cuvantul Sau devine in oricare femeie rhema, adica un Cuvant viu, lucrator.

In saptamana a saptea, cititoarele invata ce inseamna sa fie beneficiare ale legamantului pe care o femeie credincioasa il face cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, afla cum se poate sa primeasca o inima de carne. Vinovatia noastra si neprihanirea Lui este una din realitatile pe care ar trebui sa o avem necontenit in minte. „Iti dai seama ca El, care sade la dreapta lui Dumnezeu, cunoaste atat de bine lupta ta cu tine insati, domeniile inca necastigate, infrangerile tale, piedicile tale, rigorile societatii? Iti dai seama ce inseamna a fi in legamant cu EL?” Daca orice femeie este constienta ca Dumnezeu ii stie toate problemele, ca o vede, de ce nu ar invata sa I se inchine prin lauda? De ce nu ar fi prin lauda, o beneficiara a legamantului?

In urmatorul interval de sapte zile, se discuta despre un concept ce poate parea dificil, dar este necesar – acela al jertfirii de sine, al zdrobirii, care formeaza in orice femeie „calitatile de blandete, smerenie si dependenta totala de Dumnezeu.” Cuvantul cheie al acestui capitol este zdrobirea, pe care Ligia Seman o defineste „ca pe o operatie in care Dumnezeu scoate inima noastra de piatra si ne da o inima noua. Numai cu aceasta inima, in strafundurile careia Dumnezeu scrie legile Lui, noi vom putea sa-L ascultam, sa-L iubim, sa traim in prezenta Lui.” In acelasi capitol, autoarea abordeaza si subiectul misiunii femeii. Misiunea si viziunea reprezinta cele doua chei de bolta ale unei slujiri autentice. „Ar fi un lucru extraordinar daca femeile ar intelege ca lucrarea lor pe pamant nu este sa schimbe oameni, nici imprejurari, nici un sot dificil, nici un adolescent rebel, nici mentalitati gresite ale celor din jur. Daca ar intelege ca lucrarea lor cea mai mare este sa colaboreze cu Dumnezeu, astfel incat comoara cea mai de pret din ele sa poata fi pusa in valoare, cat de multe lacrimi si-ar gasi sensul real la picioarele Lui, cate case si biserici nu ar fi pline de… mireasma Duhului Sau?”

De la creionarea misiunii, autoarea le conduce pe femei sa primeasca viziunea Sa pentru aceasta viata, in ceea ce priveste rolul de sotie, pe care orice femeie si-l doreste. Ce inseamna, de fapt, viziune? Ligia Seman ne ofera o definitie proprie, menita sa le ajute pe cititoare sa reuseasca sa treaca dincolo de circumstante si de aparente. „Viziune inseamna a vedea scopul lui Dumnezeu pentru pentru viata ta, dincolo de tot ceea ofera prezentul.” Care este scopul? „Avem nevoie de o intelegere speciala a unicitatii scopului pentru vietile noastre ca sa fim motivate chiar in lucrurile marunte pe care le facem, pentru ca altfel, nu putem fi fericiti.” Ca sotie, te poti confrunta de multe ori cu situatii mai putin placute, iar Ligia Seman are meritul de a fi pus accentul tocmai pe latura practica a vietii. „Cum te impaci cu faptul ca in casnicia ta…, mai intai de toate, tu trebuie sa te schimbi?” Poti sa ierti? „Inima mea de femeie nu poate ierta in orice situatie pe cei care m-au ranit sau respins, dar inima lui Hristos a iertat pe acei care L-au batjocorit, umilit si rastignit.”

Iata de ce, in ceea ce priveste viziunea pe care trebuie sa o aiba o sotie, totul depinde de propria alegere. „Dumnezeu iti da pacea perfecta in familie, daca vei alege drumul increderii in El, astfel incat, cu ajutorul tau, sotul sa nu piarda semnificatia pentru care merita sa lupte in viata. Urmeaza provocarea, care inseamna sa reusesti sa iti descoperi, ca femeie, capacitatea de a trai fiecare zi alaturi de sotul tau, ca pentru cer. „Te provoc la viziunea lui Dumnezeu pentru viata ta, cautand sa valorifici ceea ce inca nu e pus in valoare in sotul tau, ceea ce poate nu a fost spus in anii de casnicie, ceea ce nu a fost trait in putinul timp pe care vi-l puteti rezerva sa fiti doar voi doi.”

Daca ti-ai insusit viziunea lui ca sotie, prozatoarea te invita sa mai faci inca un pas. Apropiindu-ne de finalul cartii, vedem ce inseamna pentru o femeie sa fie mama si ce viziune a avut Dumnezeu cand a instituit familia. Este tulburatoare afirmatia ca „Dumnezeu considera o mama cea mai potrivita fiinta de pe pamant cu care El sa colaboreze in materializarea planului Sau pentru copiii ei.” Mai mult, El a creat-o pe mama cu instinctul de protectie. Daca in orice femeie exista nevoia de a primi iubire si protectie, la randul sau, aceasta este chemata sa le ofere pe amandoua, in familie. „Atunci cand Dumnezeu face legamant cu noi, in acest legamant include intreaga familie. Ai scopuri autentice pentru copiii tai sau ele sunt influentate de limitarile tale, de lupta fireasca pentru protectie, de pretentiile tale, de perfectionism sau ambitii egoiste?”

La final, in ultima saptamana, ne este conturat rolul femeii in familia lui Dumnezeu, adica in mijlocul bisericii. Biserica vine ca un moment de apogeu, ca o implinire a tot ceea ce s-a spus pana acum. Femeia, sotie si mama nu poate atinge desavarsirea pentru care a fost creata, in absenta partasiei oferite de biserica. Planul Sau pentru viata ei este o particica din planul Sau pentru Biserica. „Viziunea Lui pentru tine este incadrata in Marele si Eternul Scop privind Biserica.” ?i astfel, ajungem sa intelegem pe deplin semnificatia Cuvantului viu, rhema, pentru ca „numai in ambianta partasiei putem descoperi acel rhema, acea cale a binecuvantarii pentru famila noastra si familia lui Dumnezeu.”

In incheierea acestei calatorii spirituale, fiecare femeie este imbogatita cu un arsenal in a duce luptele vietii si in a domni peste imprejurarile vietii, care vin asupra ei neincetat. Cartea Ligiei Seman ramane un volum de valoare, ce o va imbogati spiritual pe cea care va avea dorinta de a o parcurge si de a aplica recomandarile oferite aici. „Un cuvant spune Domnul si femeile aducatoare de vesti bune sunt o mare ostire.” Fie ca Dumnezeu sa implineasca fagaduinta aceasta si ea sa devina cat mai curand , o realitate pentru Biserica Sa si pentru familiile crestine.

De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, literature, Media, Ministry, News, Romania1 Comment

 

Ligia_Seman3Numele Ligiei Seman le este cunoscut iubitorilor de literatura crestina din tara si din diaspora, datorita romanelor “Funiile dragostei“, “Handicapul constiintei“, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii“. Succesul de care se bucura si acum, cartile ei, are la baza multe ore de munca, dar si un mesaj universal, ce incorporeaza atat trairi personale din copilarie, cat si experiente unice cu Dumnezeu, ale autoarei.

Se spune ca de obicei, copilaria este cea mai frumoasa si mai fericita perioada din viata. Atunci cand vine vorba de Ligia Seman insa, lucrurile stau cu totul diferit. La varsta la care majoritatea copiilor se bucura de o lume a inocentei, aceasta are parte de o tragedie. Parintii divorteaza, iar ea ajunge in grija uneia dintre bunici, care este nevazatoare. Incet-incet, copilul foarte puternic si curajos care fusese pana atunci Ligia Seman, devine retras si emotiv. Un singur lucru o mai intereseaza, iar acestea sunt cartile. In universul lor, romanciera de mai tarziu isi gaseste un adevarat refugiu. Pasiunea ei pentru condei incepe astfel, sa prinda contur si sa se slefuiasca, in timp. In prezent, Ligia Seman este scriitoare si misionara. 2009 marcheaza un moment important pentru ea si sotul ei, Timotei : aniversarea a 21 de ani de casatorie. Impreuna, acestia au doua fiice, Ruth – Diana, in varsta de 19 ani si Rebeca, de 16 ani. Ligia Seman s-a nascut pe 13 august 1968. Scriitoarea locuieste in orasul sau natal, Hunedoara. Continue reading “De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris” →

"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric

On By nelursIn Europe, Family, Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

luckyLucky Marinescu apartine unei generatii de artisti ce a ramas ca un reper pentru teatrul liric romanesc. Calitatile vocale excelente, talentul, pregatirea temeinica, dar si fizicul agreabil au ajutat-o pe aceasta sa ajunga foarte repede, o stea pe firmamentul muzicii noastre usoare. Oamenii se obisnuisera cu vocea ei si o ascultau de fiecare data, cu aceeasi placere. Devenise pentru foarte multi, artista preferata si facea o impresie buna asupra publicului.

Lucky Marinescu s-a nascut pe 12 iulie 1934, la Cahul, in Republica Moldova. Este absolventa a Conservatorului Gheorghe Dima, din Cluj. De altfel, toata copilaria si tineretea ei prind forma si se deruleaza, in acest oras. De primii ani de viata, pe artista o leaga amintiri de neuitat. Ii placeau patinajul, echitatia, dansul, dar mai ales, isi dorea inca de pe atunci, sa devina vedeta. Nu o data, aceasta isi improviza din te miri ce, un microfon si ii incanta pe toti cu vocea ei. Cei care au sprijinit-o, au inteles-o si au ajutat-o pe Lucky Marinescu sa isi vada visul cu ochii, au fost bunicii si parintii, care nu au precupetit nimic pentru ca intr-o zi, copilul lor drag sa isi implineasca nazuintele. In prezent, Lucky Marinescu locuieste in Bucuresti. Are un fiu, Laurentiu, care a mostenit pasiunea pentru muzica a mamei sale. Continue reading “"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric” →

WHY ARE THE PEOPLE RUNNING AWAY FROM THE CHURCH ?

On By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, Media, News, Parenting, Romania, Theology, YouthLeave a comment

by John Urs

This week I was shocked to read in the news the story of a 7 years old boy who stole his dad’s car and drove as fast as he could being chased by police just to skip going to the church.

hypocriteThe story made a media world tour and I don’t know how may people paid attention to it, but for me it was like a cold shower.

Why?

This is the question that we all ask? How can you compare this situation with the past and present martyrs who are laying their own life for Jesus’ sake?

Oops, I forgot to tell you that this happened in America…

What is happening with our country ? What is happening with the Christians in America ? Or it’s only America, what about Europe ?

Is this happening in the historical Christian areas, why ?

This reminds me of the people of Israel and the times of Joshua. It reminds me of Joshua’s bold declaration to obey and serve the Lord and is also reminding me of what happened only one generation after that when Israel turned away from the Lord.

Somebody said that Christianity endures only one generation and that is why we have to live a life through which to make sure that we pass on the Christian values.

But why are the people running? Why do they prefer rather to surf on My Space, share on Twitter and Facebook than going to the House of the Lord?

There few answers that I have, not all of them but some…

Here we go:

Family is no longer a family. The church is so much affected by the divorce and remarriage phenomenon that sometimes you think if it still should be named church or a social club. If we read the Scriptures the children should be educated in the Christian values in the family and if you don’t have a normal family… you think about it.

Bible is no longer the Word of God and ultimate authority. The most successful preachers today are not the ’’conservative’’, limited and old fashioned preachers who are basing all their messages on the truth of the Scriptures, but the ’’innovative’’, free thinkers and pleasant to hear, messengers of a life without barriers and without pains, the preachers of the relative truths and the ones who fit the culture. The Bible is no longer dictating us how to live it is just our source of false comfort and delusional peace.

Most of the Christians don’t have a genuine relationship with Jesus Christ. We are the result of a ’’cheap Grace’’ gospel, we are the hypocrites of our days. Zacchaeus could not see the Lord because of the people around him and seems like today the most people around Christ are stopping even their children from seeing the Lord.

What do we need to do?

REPENT NOW!

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

On By nelursIn Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.

Ce trebuie sa stii daca vrei sa alegi o cariera in invatamant. Interviu cu Carmen Margan, profesor la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis

On By nelursIn Children, Family, Inspirational, Interview, literature, Romania, YouthLeave a comment

Octavian Curpas

În meseria de dascal, fiecare zi este o provocare. Astfel defineste Carmen Margan, profesor titular cu gradul I, de franceza si engleza, la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis, munca cu copiii. Pasionata de profesia sa, aceasta decide în 2004, ca a sosit timpul sa se apuce de cercetare, în domeniul didacticii limbii franceze. Trei ani mai tarziu, Carmen Margan primeste Diploma de excelenta din partea Inspectoratului Scolar al Judetului Timis.

Nascuta pe 11 decembrie 1960 la Faget, în judetul Timis, Carmen Margan este licentiata a Facultatii de Filologie de la Universitatea din Timisoara. În prezent, Carmen Margan locuieste la Lugoj. Este casatorita si mama a doi copii.

“La chanson en classe de francais langue etrangere” si “Le francais dans le monde” sunt o altfel de carte de vizita a lui Carmen Margan. Am dori sa ni le prezinti pe scurt.

– Sunt articole de didactica a limbii franceze pe care le public în tara si strainatate. « Le francais dans le monde » este una dintre cele mai importante reviste a profesorilor de limba franceza din lumea întreaga editata la Paris, iar faptul ca mi-au publicat un scenariu didactic este pentru mine o mare onoare si o recunoastere a activitatii mele de cercetare în domeniul didacticii.

Esti membru în colectivul de redactie al mai multor publicatii. Despre ce publicatii este vorba?

Împreuna cu elevii din scoala redactam în fiecare an revista scolii, « 2 în general ». Eu ma ocup de pagina numita « Cultura si civilizatie ». De asemenea, am facut parte din colectivul de redactie al mai multor publicatii ce au constituit produse finale ale proiectelor ce se desfasoara în scoala noastra : brosura ”Stories”, în cadrul proiectului Comenius 1, brosura – „Step into…The Roman Empire”, revista „Stelutele Europei”, „Dictionar multilingv ilustrat”, „Discover European Food” – carte de bucate, „Teatru Forum Gest Stop!”–ghid pentru cadre didactice.

În perioada 2006-2008 ai fost colaborator la Proiectul de granturi “Teatru-forum Gest Stop”. În ce a constat “Teatru-forum Gest Stop”?

Teatru-forum sau teatrul opresatilor este o tehnica de teatru interactiva. Elaborata de catre regizorul de teatru Augusto Boal în Brazilia, aceasta tehnica teatrala îsi propune sa transforme “monologul” pieselor traditionale de teatru într-un “dialog” între audienta si scena. In timp ce unii oameni fac teatru, spune Boal, noi toti suntem teatru. Publicul care asista la un scenariu oprimant este invitat sa reactioneze , sa propuna solutii si sa le aplice pe scena. Piesa se reia, se joaca din nou, tinandu-se cont de propunerile publicului. Temele tratate în spectacolele de teatru opresatilor sunt dintre cele mai diverse: rasism, SIDA, droguri, violenta, alcool, emotii, etc.

Te rugam sa ne vorbesti despre colaborarea pe care ai început-o în anul 2000 la proiectele „Comenius”.

Ma bucur ca mi-ati pus aceasta întrebare. Se vorbeste mult dar se stie putin despre aceste proiecte deosebit de eficiente în domeniul educational. Scoala noastra a participat la cinci astfel de proiecte, începand cu anul 2000. Pe scurt, o scoala europeana elaboreaza un proiect în domeniul educatiei, pe care îl desfasoara în colaborare cu alte scoli europene care doresc sa participe la proiectul respectiv. Practic, este vorba despre activitati comune desfasurate cu elevii ( cam o activitate pe luna) , stabilite de comun acord în cadrul meeting-urilor de proiect ce au loc de doua ori pe an, într-una din scolile participante la proiect. Fiecare proiect cuprinde o sectiune de realizare de produse finale legate de tema proiectului respectiv: brosuri, ghiduri turistice, dictionare, reviste scolare, jocuri, prezentari Power Point. Toate aceste produse sunt realizate de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice. Informatiile circula pe Internet, sunt adunate si constituie baza de date pentru produsele finale.

Cum ai descrie proiectele Brancusi si Grigorescu-Vuia? Cum au demarat? Cine au fost cei care au participat la realizarea lor?

Proiectul „Famous People” este unul dintre produsele finale ale proiectului Comenius „ Let’s discover Europe using new technologies” ( 2006-2009). Fiecare tara participanta ( Italia, Franta, Malta, Polonia, Spania, Letonia, Romania, Portugalia) a pregatit un astfel de proiect. Elevii scolii noastre ( cei care au dorit) au pregatit prezentari în programul Power Point. Au fost trei sectiuni: „Scriitori romani renumiti”, „ Pictori si sculptori romani”, „ Oameni de stiinta romani”.

Ce este Asociatia Lugoj-Orleans?

Sub aceasta titulatura, Asociatia Lugoj-Orleans a functionat între anii 2000-2007. Incepand cu anul 2009, se numeste Asociatia francofila Lugoj. În prezent, Asociatia francofila Lugoj are în vedere, în principal, activitati de promovare a limbii franceze în randul institutiilor de învatamant primar. Concret, este vorba despre implementarea unui program de initere în cunoasterea limbii franceze desfasurat în gradinitele din Lugoj, de catre voluntari din randurile elevilor de liceu sau ale profesorilor de limba franceza .

Ce planuri de viitor ai?

Intentionez sa redactez o carte de didactica a limbii franceze, unde sa adun toate articolele si lucrarile mele de pana acum. De asemenea, am de gand sa deschid un birou de traduceri.

Ce recomandare ai dori sa le faci tinerilor care doresc sa aleaga o cariera în învatamant?

Este o meserie care poate oferi multe satisfactii. Împlinirile sunt mai degraba, spirituale decat materiale. Deci, daca iubiti copiii si va simtiti fericiti printre ei, merita sa intrati în lumea lor.

Ce hobby-uri ai?

Cânt la ghitara din când în când, mult mai rar decât în adolescenta. Joc tenis de câmp (vara), ping-pong si badminton în familie , dar si cu elevii. Nu prea ratez nicio ocazie sa calatoresc în tara sau în strainatate. Citesc mult , prefer biografii si reviste de actualitate (“Paris Match”). Iubesc nespus teatrul, sunt prezenta la mai toate spectacolele ce au loc pe scela teatrului din Lugoj ( si nu sunt putine). Iubesc mult si dansul (dansez prin casa când simt nevoia).

Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?

Sa citeasca revista dumneavoastra, în special acest interviu… Cred ca am reusit printre rânduri, sa ofer o minireteta a fericirii.

Fragment din cartea FILE DE JURNAL ed. Aritmos, 2002

On By nelursIn Family, literatureLeave a comment

Vavila POPOVICI

    “Omul este o eterna fagaduinta”  – Giovanni Gentile

Seara, de obicei, mai scot o carte din biblioteca sau mai ascult muzica, în camera de la etajul casei, în deplina liniste. Fiecare îsi cauta locul pentru a dobândi seninatatea intelectuala de care are nevoie dupa o zi intensa de munca. Programul acestei seri este altul. Vizitam centrul orasului Raleigh. Este locul important al orasului, este “Ophtalmosul” cum ar spune grecii. Americanii îi numesc: Down Town, adica partea comerciala a orasului. Banci, hoteluri, monumente, case de cultura, toate cu câteva etaje: doua, pâna la cinci etaje. Marile magazine sunt construite spre periferia orasului. În toate misuna o lume ordonata, civilizata. În magazine, pe strazi, nu da nimeni peste tine; la o mica atingere întâmplatoare, auzi: “Sorry!” sau “Excuse me!” însotite de zâmbete.

Lumina lunii pluteste pe valul albastru închis al cerului. În acest moment îmi pare ca niciodata, niciunde si nicicând nu rasare luna cu o atât de fermecatoare stralucire, cu care binecuvânteaza cladirile si copacii… Milioane de stele ne privesc. Cerul Americii da orasului o plasmuire de vis. Privesc totul cu ochii mari, deschisi, cu dorinta de a cuprinde totul, de a nu pierde nimic. Este capitala acestui stat, dar este linistita, ca o seara de primavara timpurie, lipsita de isteriile oraselor mari. Sunt impresionata de delicatetea, franchetea, naturaletea sufleteasca a celor câtiva americani întâlniti. Nu stiu ce ocupatie au, voi afla mai târziu, dar fiinta le este slefuita ca pietrele de briliante ce garnisesc nenumaratele bijuterii. Cine a spus ca americanii sunt reci? Caldura balcanica uneori te sufoca. Întrebarile indiscrete, privirile indiscrete cu care suntem obisnuiti, noi cei din partea centrala si de sud-est a Europei, lipsesc aici. Oamenii sunt discreti, se respecta unul pe altul; politetea lor te obliga, într-un fel, îti solicita acelasi comportament. Exista o unitate morala si nu un nationalism. Unitatea morala îi conduce în manifestari, pe oamenii de aici, de diferite natii si rase. Trec printre acesti oameni si îmi amintesc cât de frumos a spus Camus: ”Îmi iubesc prea mult tara ca sa fiu un nationalist.” Si americanii îsi iubesc tara!

Copacii existenti pretutindeni îsi profileaza gratios siluetele. Pe strazi e liniste, o liniste ciudata, placuta. Se aud doar masinile într-un permanent fosnet discret. Luminile farurilor lumineaza strazile, soselele. Soferii sunt politicosi, cedeaza unul altuia întâietatea. Magazinele sunt deschise pâna la orele zece seara, unele chiar toata noaptea. Pentru mine, la aceasta data, este ceva neobisnuit. Îmi vine în minte întâmplarea de dinaintea plecarii mele din tara: Treceam pe strada; m-am oprit la o trecere de pietoni si ma uitam sa ma asigur ca masina din stânga mea îmi va ceda trecerea si aud pe sofer strigând pe geamul masinii: “Daca tot te uiti, ce mama dracului nu treci o data?” Am trecut si m-am gândit: asta e unul din aceia care nu crede ca un barbat este destul de rau – ca dracul – si apeleaza la mama lui, care fiind femeie este mai a dracului decât dracul însusi?!… Ce frumos ar fi ca oamenii sa fie educati si sa-ti respecte fiinta, demnitatea, sa prefere sa piarda decât sa jigneasca! Am apreciat întotdeauna sufletele sensibile si delicate!

Stau în masina care ma duce spre casa… Nu cunosc desigur cât de intensa este trairea launtrica a americanilor, dar sunt sigura ca gândirea le este profunda. Altfel nu ar fi putut realiza tot ceea ce mi se dezvaluie înaintea ochilor. Întotdeauna am fost convinsa ca ordinea si bogatia unei gândiri se rasfrânge asupra ordinei si frumusetii vietii desfasurate. Ratiunea de a fi în lume nu se margineste numai la satisfacerea nevoilor materiale, ci si a celor spirituale: educatia, moralitatea, sfintenia vietii. Einstein credea ca numai pilda unor personalitati mari si curate poate da nastere ideilor mari si a actelor de noblete. Desigur soarta speciei umane depinde de forta ei morala. Puterea, sexul si banul actioneaza ca niste toxine daca nu sunt însotite de moralitate. Daca esti puternic si incorect, daca nu stimezi si protejezi pe cei pe care-i conduci, daca faci sex ne iubind si nerespectându-ti partenerul, daca ai bani si nu-i investesti în ceea ce e util atât tie cât si semenilor tai, atunci nu poti sa te înscrii în acel ideal al moralitatii. Si ce este morala decât modul de comportare al individului în familie si societate? Si certitudinile îsi fac loc, spulberând îndoielile de pâna acum…

Acest oras (cartile spun la aceasta data), are 286.834 locuitori si o întindere de 11730 m.p. Este situat la 434 feet (un foot=0,305 metri) de-asupra nivelului oceanului. În fabrici si uzine lucreaza 7,7% din populatie, în mine si constructii 7,6%, în transport, comunicatii, utilitati publice 6,1%, în comert 24,3%, în finante, agentii imobiliare si asigurari 5,3%, în servicii diverse 31,9%, puterea executiva are un procent de 5,3%. Venitul mediu pe cap de locuitor este de 25.181 $/an. Este un centru educational cu 6 colegii si 3 centre universitare. A devenit capitala statului din anul 1972 si este unul din cele mai vechi orase ale Americii. Denumirea sa este luata dupa numele englezului – lordul Sir Walter Raleigh -, fost navigator si om politic englez, care a trait între 1552 si 1618, cel care cu 200 ani în urma a sponsorizat instalarea primilor colonisti englezi pe aceste meleaguri. E oarecum interesant cum un nume poate popula un oras de-a lungul timpurilor! Cel de al 17-lea Presedinte al Americii – Jonson – s-a nascut aici în Raleigh. Dupa asasinarea lui Lincoln au venit 60.000 de oameni cu torte ca sa razbune asasinarea lui. Un general a salvat orasul de la dezastru, de la incendiu. În 1959 s-a constituit centrul de cercetari – Research Triangle Park, în vestul orasului, cunoscut în toata lumea. În jurul acestei capitale se afla orasele: Duram, Chapel Hill, Cary si Wake Forest. Spre deosebire de orasele europene, acest oras ca si altele din Statele Unite (cu exceptia câtorva orase foarte mari desfasurate pe verticala), are strazile largi si moderne, iar cladirile nu sunt prea înalte, constructiile desfasurându-se mai mult pe orizontala. Totul este larg, spatiul pare dilatat si îti accentueaza sentimentul libertatii. Unii spun ca tot ceea ce este prea întins se risipeste si se pierde; este o parere! Convingerea mea este ca îti creeaza un sentiment de liniste, de siguranta, îti favorizeaza un timp al visarii…

A fost doar o plimbare scurta pe timp de noapte. Stabilim ca mâine si vineri, în week-end, sa refacem traseul.

Peste deal de lumea materiala

On By nelursIn Family, Inspirational, literatureLeave a comment

by Angela Monica Jucan

Si chiar daca-ti va gresi de sapte ori intr-o zi si de sapte ori se va intoarce la tine zicand: Ma pocaiesc, iarta-l (Luca 17, 4).

Ar fi lipsit de onestitate sa prezint cartea Funiile dragostei, scrisa de Ligia Seman, ca pe o descoperire a mea. Am ajuns la ea via Imaginea lui Dumnezeu reflectata într-un roman al cautarilor la vremea descoperirii sensului vietii – ampla si profunda analiza semnata de Octavian D. Curpas. Daca ar fi sa pun o „eticheta” textelor lui Octavian Curpas, as scrie pe ea: întelegere. El are, totdeauna, o privire înalta asupra problemelor si ceea ce, si cu mult talent literar, ne prezinta, este linia dreapta a lucrurilor (oameni, fapte – orice) – conturul lor, curatat de porozitati sau false podoabe. Cine citeste recomandarea pe care o face el romanului Ligiei Seman, va citi si cartea pentru ca Octavian Curpas ne convinge ca, în Funiile dragostei (care – ne asigura el – nu are nimic de-a face cu fictiunea), vom gasi o actiune aparte, un subiect capitalizat în iubire, o pledoarie pentru compatibilizarea vietii civile cu credinta, un conflict bine condus, într-un stil literar atractiv, autoarea stapânind atât arta narativa, cât si cea a instrumentarii dialogului sau arta mijloacelor de caracterizare a personajelor. Toate acestea, nu pot sa nu trezeasca interesul iubitorilor de literatura, cu atât mai mult al celor pentru care sensul vietii (pe care Octavian Curpas îl evidentiaza începând chiar cu titlul recenziei sale) e orientat, indiferent de carare, spre Dumnezeu. Cartea Ligiei Seman este o confirmare. Într-adevar, sensul vietii organizeaza textul, în câteva linii calitative. Nemaifiind, acum, ceva nou de spus, voi schimba doar „regnul” interpretarii.

Funiile dragostei pleaca de la constanta: „Balul bobocilor” si de la un pachet de uniformitati: locul de desfasurare, care, de câtiva ani, este acelasi; concursul, nelipsit, de la acest eveniment, pentru titlul de miss; probele – egale, pentru toate concurentele; atmosfera si amenajarile de receptie neprotocolara (cu accent pe binele fizic: mese, scaune, sandvisuri, prajituri, apa, bauturi racoritoare) – asemanatoare, de la an, la an si, de la universitate, la universitate. Ne putem închipui vacarmul (obisnuit, si el, la asemenea festivitati) din sala, totusi, aceste componente de mediu sugereaza, prin regularitatea lor, armonie. Suntem introdusi, deci, înca de la început, în registrul idealismului.

Ni se prezinta o incinta intens populata, din care, evident, nu poate lipsi nici variabilitatea. Este, acolo, o masa de studenti, fiecare, din ei, cu caracter, temperament, preferinte proprii, nemaivorbind de aspectul exterior, unic, absolut personal. Miss frumusete este alta, în fiecare an. ?i, în ansamblu – polifonie si o cromatica pestrita. Sala aduna si stiutele atribute fundamentale si complementare, între ele, ale „hotarului”: închidere si deschidere. Ambianta sala-public este sub semnul virtualului – al posibilitatii: contacte, influente, ocazii, primejdii. Un virtual în planul celei mai neîndoielnice realitati.

Este un loc „lumesc”, de viata frenetica – prin excelenta, pasionala. Un pas spre dreapta – e pasionalul virtutii (?i acum ramân: credinta, nadejdea si iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea – 1 Corinteni 13, 13), unde se situeaza Lia, Florin, Relu si multi altii. Un pas spre stânga – e pasionalul pacatului, cu zadarnicia si pierzania lui (?i am vazut eu ca toata osteneala / si toata barbatia / nu sunt decât invidia omului fata de aproapele sau; aceasta este, si ea, desertaciune si vânare de vânt – Ecclesiastul 4, 4). Pasul de invidie îl fac, chiar în mijlocul acestei sali (nu prin contactul imediat cu Securitatea, ci prin ideile care le încoltesc si pe care, apoi, le ruleaza în minte), frustratul, din punct de vedere material, Mircea si egocentricul Mihai, care are totul, dar o vrea, pe deasupra, pe Lia (nu pentru ca o iubeste, cum crede, ci pentru ca se iubeste pe el – cum nu-si da seama). Dar sunt oameni, si ei – cu suferinte, tentatii, decizii neinspirate.

Din primele pagini, sunt aduse în fata cititorului aproape toate personajele cartii. Ele, ca si cele care vor aparea mai târziu, se înfiripa, în imaginatia lectorului, reale, în carne si oase. Paradoxal, perceptia aceasta, a realitatii vizibile, este cea mai subiectiva. Autoarea, însa, cauta – poate intentionat, poate, intuitiv – sa realizeze o corespondenta între subiectivitate (partea prosopografica – descriptiva, picturala – a portretului) si obiectivitate (realizata prin mijloacele proiective ale etopeei). Acesti eroi frumosi, dintre care, unii calca foarte strâmb, au ezitarile lor si interogatiile lor în fata optiunii pentru rau, ceea ce releva un interior esentialmente frumos – lucru conform cu frumusetea lor exterioara. Ligia Seman fixeaza, în felul acesta, o capacitate latenta de redresare care se poate activa în orice moment, fara prea mare merit personal, din partea protagonistilor sau al celor cu rol secundar, deoarece, în natura ei, Creatia lui Dumnezeu este buna. Cu atât mai mult este bun omul creat tocmai dupa chipul si asemanarea Lui. Asezarea, de catre autoare, a tuturor figurilor, într-un fel de estetica primordiala, se încadreaza, dupa cum se vede, în firea lucrurilor. Totusi, daca nu e fictiune, beletristica este. Toate personajele sunt echipate cu un bagaj, clasic, de armonie, dar intervine un joc, romantic, de lumini si umbre. Vocea nu mai poate fi lirica si se despica în suvoaie cu tempouri diferite, iar actiunea se va exprima, de-acum, în note dramatice. Eroii se polarizeaza repede, dupa toate regulile naturii create de Dumnezeu, ceea ce implica existenta unei funii de dragoste între ei, chiar daca ea are si capacitatile urii. Prin aceeasi axa, dupa legile universului, se propaga atractia si respingerea dintre poli; de-a lungul ei, al funiei-axa, vor fi posibile convertirile din roman – ca schimbare a obiectului atractiei sau al respingerii. Binele este fundamental si îl are, ca prototip, pe Dumnezeu. Raul este relativ, accidental si pasager. Este firesc ca niciunul din personaje sa nu ramâna, definitiv, „rau”. Persistenta în eroare nu va înregistra timpi egali. Dar, atât departajarea, cât si solidarizarea eroilor vor decurge din caratele iubirii. Unii întind, aproapelui, coarda, dar si el trebuie sa vrea sa o prinda. Afectiv, momentul poate fi extrem de tensionat. ?i exista, în Funiile dragostei, si o combinatie între materie si emotie: lacrima. Teren riscant, pentru autoare, dar în care ea se încumeta si da drumul multor lacrimi, în carte. Din cauza lor, romanul ar putea fi taxat – gresit – ca melodramatic. Ce legatura e – spunea, iata, Blaga – între lumina si lacrimi? Nu stiu. Dar dat fiind ca exista ochiul, organ al luminii si în acelasi timp al lacrimilor, legatura e dovedita chiar daca esenta ei nu o vom întrezari niciodata. Legatura e dovedita si în cartea Ligiei Seman, unde lacrima apare totdeauna o data cu limpezirea vederilor, cu luminarea mintii.

Finalul romanului este în simetrie-asimetrie cu începutul lui. Apare, înainte de epilog, o alta delimitare – un salon de spital, dar ocupat, de data aceasta, bineînteles, doar strictul necesar. Un loc al iregularitatii, al realizarilor diferentiate, unde fizicul, sub eroziunea bolii, pierde teren, unde sufletul îsi face simtita valoarea. Acum, când durerea datorita mortii lui Florin înca mai persista, e o usurare sa stiu ca, mai presus de o viata materiala, conteaza mântuirea unui suflet. Un loc care nu mai e al virtualului, ci al realizarii ori, ori.

Oricât ar fi fost ea de sfânta, de milostiva, de buna, era imposibil sa-l poata ierta. Aceasta depasea limitele conditiei umane. Sunt, e adevarat, hotare ale conditiei umane: concretizate, între altele, în dorinte. Daca dorintele iau directia interesului personal, nesocotindu-l pe al altuia, ele produc închideri si, de aici, autodevorare; daca sunt altruiste, realizeaza deschideri – spre o lume, cu siguranta, populata. Niciodata […] Mihai nu-si închipuise ca va putea lua parte la înmormântarea Liei. Nu tinea minte sa fi vazut vreodata atât de multa lume cu un asemenea prilej.

Frumusetii proprii a eroilor i se adauga, în încheierea volumului, noi calitati, rezultate dintr-un transfer de iubire. Nu era atât de frumoasa [Madalina] cum fusese Lia, însa lui [lui Mihai] i se parea – de fapt era pe deplin convins de aceasta – ca nu era o fiinta mai frumoasa decât ea – frumusetea care întrece materia: constanta, acum, în pereche inversa cu schimbatoarea, de la bal, la bal, miss. Este un transfer pe care Mihai nu l-a reusit niciodata în relatia cu Lia. Nu este o carenta a raportului dintre ei din cauza ca Lia ar fi avut nevoie de niste frumusete în plus, ci pentru ca Mihai nu si-a revarsat iubirea (ci numai admiratia) asupra ei, iubirea, pastrându-si-o, devoratoare, pentru el însusi. Este o carenta mai mult a raportului cu Dumnezeu. Cât timp fierea geloziei otraveste constiinta, ochii nu se pot ridica spre Cer si ramân fixati de scoarta trecatoare a pamântului. Pâna în ultima clipa de viata a Liei, Mihai l-a considerat pe Florin rivalul lui. As vrea sa-i demonstrez ca sunt capabil s-o fac mult mai fericita decât putea Florin. ?i Mihai si-a trimis gelozia, sustinuta de putrede ate, pâna în largul cerului, dar ochi pentru Cer, înca, n-a avut. În acest caz – spune Mihai, într-un monolog interior, redat la persoana a treia -, Florin câstigase. El era deja în cer si Lia va merge la el, iar el, Mihai, va fi mistuit în iad nu de flacarile lui, ci de durerea de a o sti departe, a altuia pe ea… pe care o iubea [crede] cu atâta intensitate. Mihai a ramas mult timp cu privirea aceea, din ziua balului, ratacita, ajungând, cu greu, numai peste înaltimea capetelor studentilor si negasind ceea ce cauta, negasind nici fiinta cautata. Replica iubirii adevarate sta în capatul somatiei ajunse, din vina lui Mihai, pe biroul lui Florin: Lia, vreau sa ma ajute Dumnezeu sa te pot face fericita […] Indiferent peste cât timp te vei întoarce, eu voi fi tot aici. Sau în atitudinea din momentul de rautate al Ancai (înca atee), când Relu îsi pleca fata senina si o mângâie cu privirea desi fata ramase neclintita în intentiile ei. Mihai va avea de lustruit mult la diamantul sufletului lui (scapat, cândva, la balul acela, în mocirla), dar va reusi, pâna la urma, sa-l faca sa se reflecte, stralucitor, în al Madalinei – sora lui Dani, studentul ucis într-un accident înscenat de securisti si pe care Mihai încercase sa-l salveze. Romantios? – Deloc. E o demonstratie practica a posibilitatii, oricare ar fi conditiile. ?i o dovada stiintifica a indispensabilului iubirii aproapelui (cu iertare, daca e cazul).

Romanul e construit în spirala – în cercuri semiînchise, deschise mereu cu o treapta mai sus. Absenta motivata a Liei de la petrecerea studentilor facuse o legatura între idealitate si obiectivitate (Dumnezeu se aplecase spre creatura lui si o chemase). Absenta tot atât de motivata a Liei din realitatea palpabila (alta petrecere) creeaza tangenta obiectivitatii cu idealitatea (Lia merge definitiv în Împaratia lui Dumnezeu). În idealism (trasat, la începutul cartii, în spatiu închis) este, acum, la sfârsit, Ziua Portilor Deschise. Spre Suprema Realitate. O sarbatoare „organizata” pe o spira superioara. De fapt, e un început al povestii de viata pe care si-o poate compune fiecare cititor. Oricum, prietena mea era prea putin interesata în deslusirea acestei asa-zise „enigme”: pentru ea cel mai important era faptul ca acele cuvinte fusesera insuflate de Dumnezeu, si nu numai atât… era nespus de fericita ca le întelesese ca fiind adresate ei PERSONAL.

Registrul idealismului n-a ramas ancorat în prima pagina, nici închis între peretii cantinei. ?i nici ea n-a fost orice sala de mese. A fost încapatoarea si primitoarea cantina a studentilor de la Chihlimbar. Substanta magistralei pamânt-cer. NEMO CONTRA DEUM NISI DEUS IPSE. Nimeni si nimic n-ar putea înfrânge pe Dumnezeu decât Dumnezeu însusi. Principiul acesta mi se pare valabil si în domeniul poftelor noastre primare. Nimic nu le poate înfrânge decât propria lor energie… convertita în altceva (Lucian Blaga).

În rostogolul evenimentelor, pâna la ultima pagina, toti au ajuns pe culme. Pasilor pe-alaturi, li s-a sters urma.

O constanta. Cu atâtea variabile.

Naturalete si forta epica intr-un roman de referinta despre oameni obisnuiti care lupta si ajung sa invinga

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Media, ParentingLeave a comment

„Fetita padurarului”, „Portret de fetita”, „Catiusa lipoveanca”, „Portret de copil” sunt tot atâtea chipuri de copii ce te privesc expresiv, din tablourile pictorului Nicolae Toniza. “Ochii lui Tonitza”, ochii mari, rotunzi, inocenti, melancolici, naivi si plini de poezie ai micutilor zugraviti de el ne urmaresc cu lumina lor profunda. De-a lungul timpului, copiii au fost o veritabila sursa de inspiratie nu doar pentru artistii plastici, ci si pentru scriitori si compozitori. Daca în arta, acestia au un loc bine delimitat, în religie ei fac subiectul unei recomandari de exceptie din partea Mântuitorului lumii. Cu mai bine de doua mii de ani în urma, Isus a spus – ” Lasati copiii sa vina la Mine.” Câti dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui Dumnezeu a poruncit sa nu îi oprim pe copii sa ajunga la El? De câte ori am vazut în ei un model de desavârsire, de dragoste, de nevinovatie? Parinti fiind sau educatori, cât de des am meditat asupra responsabilitatii pe care o avem cu privire la odrasle? Ne-am pus vreodata, problema ca un copil poate fi un model crestin pentru un adult? Cum ne îndeplinim ca indivizi, dar si ca societate, datoria ce ne revine fata de micutii nostri? Iata tot atâtea interogatii la care raspunde cu succes romanul crestin al Ligiei Seman, “Tragedie si triumf”. Daca în romanele obisnuite scriitorul urmareste sa proiecteze cât mai bine anumite aspecte din realitate – sentimente, framântari, experiente, toate acestea vazute din perspectiva umana – romanul crestin are menirea de a-i arata cititorului ca dincolo de experienta omeneasca limitata, se afla divinitatea. De altfel, romanul crestin are o veche traditie. Inspirata în general, dintr-o întâmplare adevarata, o astfel de creatie îsi propune sa aduca la lumina framântarile si cautarile noastre, în dorinta de a-l descoperi pe Dumnezeu si de a începe o viata noua, alaturi de El.

Ligia Seman debuteaza în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul constiintei” (1999), “Tragedie si triumf” (2004) si “ Domnind peste împrejurarile vietii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminina, îmbinate cu psihoterapie, propunând solutii biblice. Primele doua carti mentionate prezinta pe lânga experienta crestina a personajelor, si o poveste de iubire bine conturata, ce aduce un plus de umanitate si da o nota romantica naratiunii. Prin antiteza, în “Tragedie si triumf”, registrul tematic se schimba radical. Actiunea este extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, Ligia Seman dând viata unor povesti încarcate de dramatism, relatate într-o nota grava, dureroasa. Asistam la scene violente, lipsite de moralitate, care uimesc prin notele descriptive naturale, sfâsietoare. Eroii au parte de necazuri, de încercari, de situatii limita, pe care nu le pot depasi decât prin harul lui Dumnezeu. Poate ca tocmai de aceea, în finalul romanului, unul dintre personaje, capelanul Edi, afirma : « Cu cât visam mai mult, …, cu atât visurile au sansa sa devina realitati. Si, nu suntem îndreptatiti sa visam visuri marete când avem un Dumnezeu atât de mare? » Dincolo de elementele zguduitoare care predomina, cartea are un deznodamânt apoteotic. Biruinta binelui asupra raului aduce cu sine regasirea sensului initial, primordial al vietii. Se asterne pacea si asistam în sfârsit, la triumf, ca la un element ce tine de prezent si de viitor.

Cu toate ca în carte are întietate tragismul, rasturnarea de situatie careia îi suntem martori la final, defineste si contrabalanseaza întâmplarile zguduitoare ce marcheaza întreaga scriere, de la prima pâna la ultima pagina. O familie ramasa pe drumuri, cu multe guri de hranit, acesta este tabloul de debut al romanului scris de Ligia Seman. Copiii sunt trimisi la cersit, tatal se îmbata, mama, Valeria, traieste undeva, la limita dintre dementa si normalitate. Dintre atâtia prunci, se detaseaza doua figuri, Ana, fiica mai mare si Vlad, imediat urmator ca vârsta, de care ea are grija. Destinele lor se despart de îndata ce se produce ireparabilul: Valeria este ucisa de sot, iar odraslele iau drumul orfelinatelor. Si astfel, începe cu adevarat, tragedia.

Casa de copii unde nimereste Vlad, un baietel cu o sensibilitate exacerbata, îi ofera un mediu complet ostil. Personaje precum Doroftei sau Miron Gura vin sa îi amplifice spaimele, nelinistile, durerile. Anii trec si dupa multa suferinta, umilinta si traume greu de descris, Vlad alege sa depaseasca faza institutionala, încercând sa “zboare” spre un nou tarâm – strada. Alaturi de Cristi, un micut adus de pe drum la caminul de orfani, acesta se decide sa încerce. Cu atât mai mult cu cât în mintea lui persista cuvintele spuse cândva, de fostul vagabond. “Eu eram domn pe strada. Acolo faci numai ce vrei tu, nu ce zice altul. Vrei sa dormi? Dormi. Vrei sa manânci? Manânci. Si acolo nu te bate nimeni. E rai viata când nu te bate nimeni.”

Vlad încearca sa se apropie de “rai”. Un rai în care un copil lipsit de parinti are macar sansa de a nu lua bataie. Cei doi evadeaza si, în drumul lor spre libertate, înteleg ca mai este nevoie de înca un element pentru reusita: “Eu ma rog, zicea Cristi, si se oprea din când în când, pupa pamântul în fata lui Vlad si zicea: Doamne ajuta, Doamne ajuta sa nu ne prinda. Fa si tu asa, îi zicea lui Vlad.” Iar Dumnezeu îi ajuta. Si astfel, cei doi învata sa traiasca de azi pe mâine, în canal. Nu singuri, ci alaturi de alti nefericiti, la fel ca si ei. În fond, moda copiilor strazii nu a început azi si nici ieri. Sa ne gândim la “Fetita cu chibrituri”, din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen, la Gavroche, micul erou din “Mizerabilii” lui Victor Hugo, la Oliver Twist, personajul principal din romanul cu acelasi nume scris de Charles Dickens, ori la Remi din “Singur pe lume” sau Romain Kalbris, din cartea cu titlul similar, ambele apartinându-i lui Hector Malot.

Vlad evolueaza pe strada. Ajunge unul dintre cei mai de temut sefi de gasca. Pentru ca iadul în care traieste nu îi poate oferi altceva. Si totusi, el plecase spre rai. Exista însa, si raiul, caci are sansa sa o întâlneasca pe Magda, o fetita de familie buna, educata, pe care o cunoaste din întâmplare. Cum reactioneaza Vlad, la întâlnirea cu un personaj desprins din acest rai spre care nazuieste de când se stie? “Îi venea sa plânga, se dezobisnuise sa plânga în public. La insitutie, tuturor lacrimilor adunate si neplânse le dadea voie sa curga numai când se retragea în padure, unde era sigur ca nu-l vede nimeni plângând. Ciudat ca aici, în mijlocul acestei aglomeratii, acestei civilizatii frematatoare pentru care era ca inexistent, se simtea mai singur, mai izolat chiar decât în padurile din împrejurimile institutiei.”

Pe lânga lipsuri, ura, încrâncenare, Vlad are ocazia sa traiasca si alienarea produsa de marele oras. Oras care îl transforma într-o specie ce poarta un nume inconfundabil – aurolac. De fapt, chiar Cristi, tovarasul alaturi de care fugise, îi spusese: “De la aur vine aurolac.” Si atunci, “lumea în care traia era vinovata de durerea si rautatea lui? Erau vinovati cei mari, care aveau resurse sa-l ajute pe el si alte suflete aflate în situatia lui, dar nu o faceau? Era vinovata societatea? Era vinovat Însusi Dumnezeu?”

La rândul ei, singura fiinta ce îl protejase pe Vlad, în copilarie – Ana, sora sa mai mare, trece printr-o experienta similara. Cei doi sunt despartiti imediat dupa moartea mamei, iar Ana, aidoma lui Vlad, traieste în canal. Se prostitueaza. Are o fiica abandonata la spital. Visul ei dintotdeauna, acela de a-si cladi o familie, lucru banal în conceptia multora, nu se împlinise pâna atunci. Destinele paralele ale celor doi frati se intersecteaza, iarasi. Vlad si Ana se întâlnesc într-o noapte, pe strada, si se recunosc. Iar revederea îi trezeste celui dintâi bruma de sentimente umane uitate undeva, în adâncul inimii sale chinuite. “Amintirea iubirii ei din copilarie îl încalzea, îi dezmortea sufletul, degerat în noptile când sorbea aurolac. Daca o întâlnise, în sfârsit, dupa atâta timp si ea nu-l mai iubea, simtea ca s-ar fi prabusit.” S-ar fi prabusit, din simplul motiv ca relatia aceasta de rudenie, suplineste pentru el o alta lipsa. Aceea a dragostei pe care numai mama si tata ti-o pot oferi. “Legatura copil parinte, una dintre reflectiile cele mai pregnante ale necuprinsului încredintat de Dumnezeul infinit cuprinsului; maretie a exprimarii chipului Tatalui în spiritele în care El a suflat viata-I pentru a da primului contur de lut forma dumnezeirii. Zâmbet, mângâiere, vorba cu alin, învatate de Adam de la Dumnezeu Însusi în racoarea diminetilor edenice.”

Vlad creste pe strada si pe masura ce anii se scurg, în inima îi încolteste dragostea pentru Magda, singura fiinta coborâta din raiul adevarat, nu din cel contrafacut. Aflati la vârsta întemeierii propriului camin, o relatie între ei se dovedeste imposibila. Mai mult, Magda este pe cale sa se casatoreasca cu Raul Oprea, misionar. În viziunea Ligiei Seman, Raul reprezinta acel tip de slujitor care se bazeaza pe abilitatile proprii si chiar se mândreste cu ele. El este tipul crestinului dornic a face lucruri înalte pentru Împaratia lui Dumnezeu, dar care nu e înca zdrobit. Oamenii nezdrobiti actioneaza prin puterea intelectului si a abilitatilor proprii. Ei au rezultate în misiune, chiar extraordinare, dar caracterul lor nu se remarca prin blândete, iar lucrul acesta se vede în relatiile cu semenii. Raul dovedeste abnegatie fata de cei pierduti, dar are si o anumita doza de aroganta. Nu îi trateaza pe toti cu aceeasi masura, ci le ofera mai mult interes si timp persoanelor pe care le considera mai importante. „Raspunsese cu mai multa atentie si meticulozitate întrebarilor puse de personalitati din conducerea orasului, pe când celor pe care nu-i considera atât de însemnati le acorda mai putin timp, uneori chiar fara sa-si dea seama, era chiar expeditiv cu ei.” În antiteza cu el este Adrian, prietenul lui. Oamenii, toti, indiferent de statul social sau slujirea lor în biserica – simteau ca se afla în fata unui om care îi întelege, care le va spune cu blândete cuvintele lui Dumnezeu, de aceea aveau curajul sa-i destainuie esecurile lor, fara teama ca ar putea fi judecati.”

Mai mare însa, decât contrastul dintre Adrian si Raul este cel dintre Raul si Vlad. Sperantele ultimului se naruie înca o data, atunci când afla de relatia dintre Magda si Raul. La ce altceva ar putea sa se gândeasca decât sa îsi faca singur dreptate?De ce sa nu repete gestul tatalui sau – acela de a ucide? “Nenorocirile îi transfigurasera inima într-o rece si neînduplecata stânca. În noapte, Vlad astepta ca Raul sa iasa de acolo, din casa de unde împreuna cu Magda se bucurase de frumusetea cerului… Vlad planuise sa se razbune cumva pentru a-si alina durerea ca el nu poate si nu va putea vreodata sa traiasca o asemenea bucurie.” Sa comiti o crima pentru ca nu îti este dat sa cunosti bucuria! Are loc confruntarea. Fostul copil al strazii îl ataca pe cel ce aduce vestea buna a mântuirii. Se reia o lupta ancestrala, ce a început probabil, cu multe milenii în urma, în ceruri. Lucifer atenteaza asupra Fiului lui Dumnezeu, deoarece îsi doreste fericirea. “Acum erau fata în fata… Raul – o icoana reala a ceea ce poate pune Dumnezeu mai frumos si minunat într-un tânar: calitati fizice, energie, inteligenta, vitalitate si Vlad – o relicva diforma, o imagine distorsionata a ceea ce ar fi putut fi un tânar si nu era… Se auzeau doua inimi batând în acelasi timp, dar atât de diferit ca si cum ar fi fost din doua lumi, ca si cum n-ar fi avut acelasi Creator Atotputernic, Stapân peste toate, desavârsit în bunatate si dragoste pentru orice pamântean, fara deosebire.”

Dar tocmai pentru ca Dumnezeu este “desavârsit în bunatate si dragoste pentru orice pamântean, fara deosebire”, tragedia lui Vlad nu mai are când sa se extinda si asupra lui Raul si a Magdei. Creatorul Atotputernic intervine si îl opreste pe Vlad sa ucida. Dreptatea si dragostea lui Dumnezeu nu se contrazic. Oricât ar suferi un om, oricât ar fi de traumatizat, nu îi lipseste puterea de a constientiza binele si raul. În sufletul lui Vlad mai exista înca intacta o farâma de iubire si astfel, reuseste sa-si învinga gelozia si dorinta de razbunare, renuntând în ultima clipa la ideea diabolica de a înfaptui omorul. Raul însa – cu toata masura înalta de iubire pe care o primise de-a lungul vietii – nu este capabil sa-si învinga „egoismul de a-si trai tineretea si a face lucruri mari pentru Dumnezeu” , alegând sa se protejeze. În consecinta, îl paraseste pe Vlad, desi acesta ranit, se zbate între viata si moarte.

La început – aceste lipsuri ale caracterului lui Raul nu ies la suprafata si nu par atât de însemnate în fata oamenilor, pâna la momentul incidentului din Afganistan, în urma caruia Adrian îsi pierde viata. Dumnezeu este suveran, Stapân peste viata si moarte, si abia în acest context se evidenteaza în mod special orgoliul lui Raul, astfel ca el se simte vinovat de moartea prietenului sau. Dar toate acestea, constientizarea caracterului sau în Lumina lui Hristos pe care Îl vede în dedicarea sincera pâna la moarte a lui Adrian – îl vor schimba pe Raul. Inima lui este transformata, zdrobita, iar poeziile si eseurile pe care le scrie, dar mai ales faptele lui vorbesc despre schimbarea petrecuta. Întâlnirea cu Vlad ramâne un episod de referinta, din acest punct de vedere. „Acum, la lumina zilei, atacatorul, bicisnicul din noapte se mira de umilinta acestui tânar dotat si elegant, care cutremurat de plâns, îl îmbratisa cu nespusa iubire, tocmai pe el… Raul insista ca Vald sa-l duca si pe el sa vada în ce conditii traieste. În canal mirosea oribil: a urina, a haine si trupuri nespalate, dar Raul, desi Vlad insistase, nu se dadu înapoi…”

Vlad se recupereaza, atât fizic, cât si psihic. Începe sa îsi faureasca de acum înainte, altfel de vise. Iar acestea se leaga de biserica si de Cuvântul lui Dumnezeu. Si astfel, vagabondul de pe strada intra în lacasul unde se predica salvarea. Vlad deschide la propriu, usa si iata-l în Casa Domnului. “Fascinat de melodie si cuvinte, biata fiinta nestiind ce înseamna conformismul, mânat doar de noua lui descoperire a iubirii pe care o cautase de atâtia ani, înainta si mai mult. Deja aproape toti ochii îl descoperira. Unii îl priveau cu mila, altii cu dispret, altii cu teama, gândind ca venise sa tulbure.”

Cine sa înteleaga de ce oamenii au numai dispret fata de cei ce mai încercati de viata? Tragedia lui Vlad este perfecta. Zbaterile lui se finalizeaza în moarte. Aparent, o înfrângere. Doar aparent, pentru ca din aceasta tragedie se naste triumful. Vlad întelege ca nazuintele sale nu trebuie sa se îndrepte spre ceea ce aleg oamenii – bogatie, faima, orgoliu. El îsi da seama ca sansa autentica înseamna o viata desavârsita în Hristos, în care nu ti se interzice sa traiesti bucuria. Judecata doar din unghiul dimensiunii perceptibile si efemere – viata lui pare a fi o catastrofa, iar Dumnezeu ar putea fi considerat nedrept favorizând-i pe unii în detrimentul altora, prin faptul ca a îngaduit sa se nasca într-o anumita familie, prin oportunitatiile oferite, prin inteligenta sau frumusete… În carte, modul în care Dumnezeu judeca si semnificatia pe care o da El adevaratelor valori sunt sugestiv descrise în visul capelanului Edi.

La rândul ei, Ana ia hotarârea sa renunte la traiul de pâna acum. Înmormântarea lui Vlad, la care asista împietrita de durere, marcheaza un moment de rascruce în viata acesteia. Întoarcerea Anei la Dumnezeu se produce ca un triumf suprem. Pâna aici a fost tragedia. Creatorul Atotputernic i-a pus capat. Ana si fiica ei nu mai au de ce sa se teama.

« Cu cât visam mai mult, …, cu atât visurile au sansa sa devina realitati. Si, nu suntem îndreptatiti sa visam visuri marete când avem un Dumnezeu atât de mare? » Un început trist, o evolutie dramatica si un final prin care se celebreaza victoria. “Daca nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu”, afirma Ligia Seman, “care sa ofere un cadru de referinta, omul ar fi ca o corabie purtata de valurile vietii, aruncata de pe un mal pe altul, fara o busola dupa care sa se îndrepte, fara o tinta spre care sa navigheze.” Toata aceasta tragedie, tot ce s-a întâmplat în roman a avut ca scop tocmai acest final, pentru ca oamenii sa înteleaga ce simte Dumnezeu pentru ei. Cartea se transforma într-un adevarat apel pentru ca pamântenii sa fie motivati a-L sluji cu daruire. Creatorul nu apreciaza mai mult lucrarile apartinând semenilor nostri rasfatati de soarta, în detrimentul celor venind din partea copiilor Sai mai neînsemnati, care I-au pus totul la dispozitie, cu credinta ca El poate sa înmulteasca. Lucrarea cea mai mare pe pamânt este dragostea. În ochii Tatalui, martir nu este cel care îsi da doar o singura data viata pentru El, ci cel ce zilnic traieste o existenta de renuntare, pentru altii.

Am asistat la un adevarat bildungs roman, un roman al devenirii. Procesul maturizarii eroilor este de durata, dificil si gradual, implicând nenumarate conflicte între dorintele si nevoile lor si ordinea impusa de societate. Asa cum este si firesc, romanul « Tragedie si triumf » este realizat în tonuri cenusii, reflectând faptul ca dimensiunea personala a vietii personajelor are ca principala caracteristica întunericul, neputinta, tenebrele. Noaptea este în armonie cu starea sufleteasca a acestora. Constiinta lor pare înclinata sa se scufunde în haul obscurantismului si sa ramîna acolo cât mai mult. Iesirea din neant devine chinuitoare. Sentimentul fricii, asa cum îl traiesc protagonistii cartii, declanseaza în mintea cititorului o serie de întrebari existentiale.

Ar mai fi de remarcat multimea de persoanje secundare, gravitând în jurul eroului principal, Vlad. Între acestea se detaseaza preotul Mihail Stânca, Vandana, un copil al strazii, Calin, singurul prieten al lui Vlad la casa de copii, Misu, protectorul temporar al Anei sau sotul acesteia. Foarte bine conturate, aceste figuri de planul doi vin sa întregeasca si sa aprofundeze profilul moral al celor aflati în centrul cartii. De asemenea, un rol la fel de important il joaca si Raul Oprea, Adrian Marcu, Edi si Magda, de ei legându-se momentul de întoarcere totala a lui Vlad si implicit, a Anei, de la tragedie, la triumful unei vieti noi, în Hristos.

Stilul romanului « Tragedie si triumf » este intelectual si echilibrat, dovedind o documentare serioasa si o maturitate literara. Tema narativa nu este complicata. Analiza psihologica si introspectia, prezentarea mecanismelor psihilogice si a motivatiilor interioare, surprinderea vietii launtrice, cugetarea si sensibilitatea dau consistenta acestei creatii semnata de Ligia Seman. În plus, autenticitatea experientelor relatate, perspectiva larga asupra realitatii transforma « Tragedie si triumf » într-o carte a solutiilor. “Eu cred ca oamenii când citesc o carte, nu au nevoie sa fie pusi fata în fata cu realitatile zguduitoare ale vietii si atât”, spune Ligia Seman. “Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieti si când lecturam o carte nu e suficient sa urmarim spectacolul altor vieti în care sa ne regasim si nimic mai mult… Oamenii au nevoie de solutii, sa înteleaga ca durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confrunta exista Cineva care le poate da raspunsuri nu doar pentru viata aceasta efemera, ci pentru vesnicie.”

« Tragedie si triumf » ramâne de asemenea, o sursa inepuizabila de vitalitate în ceea ce priveste valorile crestine, raspunsurile la cautarile noastre spirituale si religioase, dar si o lectura obligatorie pentru oameni din orice categorie sociala. “Convingerea mea personala este ca un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stari sufletesti sau evenimente, daca exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu si-a atins întru totul menirea”, afirma Ligia Seman. “În cartile mele – dorinta de a-i ajuta pe cititori sa gaseasca acest cadru de referinta, portul înspre care sa navigheze pentru a-si regasi identitatea – a fost obiectivul de baza care m-a calauzit si cred ca m-a ajutat sa-mi formez un stil propriu: roman crestin psihologic.”