Gândul de azi: PAȘI AI CREDINȚEI

Evreu citind Biblia“Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Matei 11.30

Aceasta nu se putea spune cu privire la legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel pe muntele Sinai. Când unii bărbaţi evrei au încercat să introducă legea în creştinism, adică să îi oblige pe credincioşii dintre Neamuri să ţină legea în ceea ce priveşte tăierea împrejur, şi cerinţele legi, Petru a spus: „Acum dar de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta.” (Faptele apostolilor 15:10)

JUGUL LEGII nu putea duce pe nimeni la odihnă. Conţinutul legii era tocmai cerinţele concrete ale lui Dumnezeu, dar omul era fără putere ca să le împlinească. De aceea a trebuit să vină Domnul Isus în chip de om. El a satisfăcut pe Dumnezeu pe deplin prin ascultarea Sa în tot ceea ce priveşte legea. „Căci Cristos este SFÂRŞITUL legii, pentru ca ORICINE crede în El să poată căpăta neprihănirea.” (cf. Ep. Romani 10:4) Continue reading “Gândul de azi: PAȘI AI CREDINȚEI”

Gândul zilei: Răspândește prezența lui Dumnezeu

Evreu citind BibliaRĂSPÂNDEȘTE PREZENTA LUI DUMNEZEU

Eu, Domnul, Dumnezeul tău … te călăuzesc” – Isaia 48:17

Chivotul Legământului reprezenta trei lucruri pentru poporul lui Israel. Și acestea sunt trei lucruri de care ai nevoie în viața ta. Să ne uităm cu atenție la fiecare dintre ele:

1) Izbânda. Când poporul pleca la luptă, probabil că arăta ciudat în ochii dușmanilor deoarece preoții care duceau Chivotul Legământului mergeau înaintea armatei. De bună seamă că dușmanii lor îi ironizau când îi vedeau și spuneau: „Ce înseamnă asta? Care-i treaba cu, cutia?” Dar după ce erau umiliți în luptă, ei își dădeau seama că nu au luptat cu omul, ci cu Dumnezeu. Și tu, când ai o umblare după voia lui Dumnezeu, El va merge înaintea ta și va purta bătăliile pe care le ai de purtat. Și lucrul extraordinar este că Dumnezeu nu- a pierdut niciodată vreo luptă. Continue reading “Gândul zilei: Răspândește prezența lui Dumnezeu”

Octavian Curpaș: Din laborator, la locul crimei

Frederic1Teste rapide de stabilire a ADN-ului elaborate de dr. Frederic Zenhausern de la Universitatea din Arizona

Coautor al multor publicaţii ştiinţifice (peste 70), profesor la Universitatea din Arizona şi cercetător la Centrul de Cercetare Tehnologică din Chandler, Arizona, Frederic Zenhausern, face progrese remarcabile în ştiinţa investigaţiilor din domeniul criminalistic (crime-scene investigation). Munca sa pentru îmbunătăţirea medicinei şi siguranţei naţionale îl recomandă ca pe un nume de referinţă în ştiinţă.

Cu un Masterat în Administrarea afacerilor – Finanţe (MBA) de la Universitatea de Stat din New Jersey şi un Doctorat în Fizică Aplicată, obţinut la Universitatea din Geneva, Elveţia, dr. Frederic Zenhausern şi-a început activitatea ca director fondator al Centrului pentru Nanobioştiinţă Aplicată la Universitatea de Stat din Arizona, Institutul pentru Biodesign. Continue reading “Octavian Curpaș: Din laborator, la locul crimei”

Actorul Denzel Washington – Cum să avem o viață de rugăciune!

actor-denzel-washington-2 Din momentul în care a jucat în filmul “The book of Eli” (“Cartea lui Eli“), actorul Denzel Washington a început să vorbească mai deschis despre credința lui. Recent a ținut a avut o discuție cu un grup de tineri actori în care a subliniat clar importanța rugăciunii, conform portalului Acontecer Cristiano.

Denzel Washington este membru într-o cunoscută biserică penticostală afro-americană. Vorbind despre Biblie el a afirmat “Biblia este ca și o armă de foc. Dacă va sta pe o masă nu va face rău nimănui. Este vorba despre cum o vei folosi“.

Continue reading “Actorul Denzel Washington – Cum să avem o viață de rugăciune!”

„M-am simţit ca acasă” – Papa Francisc, la Adunarea Reînnoirii Carismatice

carismatici-2by Beni Drădici

Duminică 1 Iunie, 2014, în prezenţa a peste 50 000 de persoane pe Stadionul Olimpic din Roma, se desfăşura Cea de a 37-a Adunare Naţională a Reînnoirii Carismatice, şi care a continuat şi în ziua următoare. Ineditul reuniunii de anul acesta a constat în prezenţa papei Francisco, fiind pentru prima dată când un papă participă la un astfel de eveniment.

Continue reading “„M-am simţit ca acasă” – Papa Francisc, la Adunarea Reînnoirii Carismatice”

Adrian Botez: “DILATAREA ÎN VID” A SPAŢIULUI POLITIC ROMÂNESC.

Adrian BotezASCENDENŢĂ AGRESIV-STALINISTĂ A PREMIERULUI ROMÂNIEI  – …şi, mereu, obsedanta “problemă evreiască”!

-fragmente de corespondenţă –

…Vă rog să observaţi că, şi până sâmbătă, 31 Mai 2014, când “interimarul” lider PNL, CRIN ANTONESCU, a anunţat că renunţă nu doar la cursa pentru prezidenţiale, dar renunţă şi la interimatul conducerii PNL – şi, mai cu seamă, după această dată, se produce o adevărată (şi paradoxală!) “dilatare în vid” a spaţiului politic românesc (de o amploare cum nu am mai întâlnit, de la 1989, încoace!). Continue reading “Adrian Botez: “DILATAREA ÎN VID” A SPAŢIULUI POLITIC ROMÂNESC.”

Mircea Diaconu: “Nu-mi imaginez deloc că bătălia cu sistemul lui Băsescu s-a terminat”

mircea-diaconu-nu-mi-imaginez-deloc-ca-batalia-cu-sistemul-lui-basescu-s-a-terminat-18483733 “Nu vreau să-i dau cuiva din minutele, orele vieţii mele care sunt puţine, nici nu ştiu câte mai sunt, să cedez minute din viaţa mea unor oameni care nu merită. Îi ignor pur şi simplu.”  – Mircea Diaconu

Gabriela Antoniu în dialog cu Mircea Diaconu

■ Jurnalul Naţional: Scorul obţinut în alegeri v-a adus titlul de Omul zilei, Omul alegerilor, dar a generat şi o dispută. Pe de o parte că aţi câştigat fiind considerat anti-sistem, pe de altă parte pentru că v-a ajutat PSD.
Continue reading “Mircea Diaconu: “Nu-mi imaginez deloc că bătălia cu sistemul lui Băsescu s-a terminat””

Vavila Popovici: Rostul gândirii

Ganditorul_de_la_Hamangia-206x300„Cumpăneşte-n gând cuvântul şi în faptă gândul.”

William Shakespeare

 

Subiectul acestor rânduri a fost inspirat de un dialog. Făceam niște supoziții cu privire la viitor și am fost acuzată că prea mă gândesc la viitor fără să trăiesc clipa prezentă. În acel moment m-am trezit ca dintr-un vis și am privit câinele din preajmă care avea între labele sale un os pe care-l rodea. Am exclamat: „Ce fericit este animalul! El nu gândește la ziua de mâine!” Scrie un eseu pe tema asta! mi-a replicat persoana respectivă. Și iată cum am alunecat spre Gândire, proces al cunoașterii pe care-l alăturăm senzațiilor, percepțiilor, reprezentărilor, memoriei, imaginației.„Gândirea este un act, un cutremur al nervilor” spunea Mihai Eminescu; o îndeletnicire doar a omului, una dintre puținele însușiri care ne diferențiază de celelalte regnuri. Ea presupune o dezvoltare intelectuală, capacitatea de a raționa, de a face legătura logică între un eveniment și o consecință, de a chibzui posibilitățile și șansele. Gândirea este specifică fiecărui om, deosebindu-se prin calitățile lui de înțelegere și acestea funcție de nivelul atins prin cultură și educație. Continue reading “Vavila Popovici: Rostul gândirii”